Conform noii legii a pensiilor sociale de stat, respectiv Legii nr. 127/2019, evoluția valorii punctului de pensie/valorii de referință este urmtoarea:
"Pensiile de serviciu, cele care au componență de contributivitate și se calculează pe valoare de punct de pensie se majorează acel coantum de contributivitate și se diminuează cuantumul de la bugetul de stat astfel că ele vor rămâne la aceeași valoare”, susține Budăi.
”Toți pensionarii trebuie să știe că toate cele cinci milioane de pensii sunt recalculate în conformitate cu noua valoare a punctului de pensie. O majorare de la 1.100 la 1.265 de lei, inclusiv indemnizația socială de la 640 de lei la 704 lei. Suntem cu toate fluturașele tipărite. Suntem în postura în care am efectuat plăți către Poșta Română asta pentru ca după data de 1 septembrie să ajungă banii la pensionari. Cu siguranță că și celor care încasează banii pe card le va ajunge pensia modificată. Noi facem plățile către bănci între 10-12 ale lunii”
”Oamenii nu vor avea de pierdut. Se va impozita doar suma care depășește 2.000 de lei. Avem și o măsură care vine în sprijinul pensionarilor. O măsură aprobată ieri în ordonanță de guvern, cu privire la pragul de achiziție a rețetelor compensate de medicamente. Pragul a fost majorat cu 15%, adică de la valoarea de 990 de lei până la 1.138 de lei”, a mai spus ministrul.