Problema se va tranşa la ICCJ.
Până atunci sunt 3 situaţii :
- Tribunalele admit fondul iar unele Curţi de Apel invalideayă soluţia Tribunalelor.
- Tribunalele admit fondul iar unele curți de Apel (până acum 2) , au suspendat judecarea recursului pană la pronunțarea ICCJ a unei soluții de lămurire unitară a problematicii.
exemplu
Ora estimata: 12:00
Complet: S8 Completul 15 recurs NCPC
Tip solutie: Sesizare ICCJ
Solutia pe scurt: Respinge excepţia nulităţii recursului ca nefondată. Dispune sesizarea ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: Dacă în situaţia poliţiştilor aplicarea prevederilor H.G. nr.1/2017, H.G. nr. 846/2017 şi H.G. nr.973/2017 se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcţie al poliţiştilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legilor-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 (art.4 din Anexa VII) şi nr.153/2017 (art.3 şi 4 din Anexa VI), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare. Suspendă judecata recursului până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în ?edin?ă publică astăzi, 21.06.2019.
Document: Încheiere - Suspendare 21.06.2019
Dece nu trimiteți asta la toate forurile
Mai alesului les la guvern la asociațiile cate au făcut draftul ala de nu stim.nimic de el noi ce sa facem.ca nu stam pe usile tribunelormai ales urmele deci dvs aveti condei
Da,L.285,opera marilor strategi ai secolului XXI,cuplul tragic-comic,B&B.De la această Lege ni se trage,de la ea au plecat toate măgăriile și nedreptățile care s-au perpetuat în timp,culminând cu OUG 57,care a pus capacul definitiv pe "coliva" L.223,lege organică "bombardată"înainte de a se naște și ulterior până a rămas seacă,lipsită de conținut.
"Laboratoarele"guleraților au contribuit din plin pentru realizarea acestei opere,împărțind pensionarii SNAOPSN în mai multe categorii,funcție de anul deschiderii dreptului la pensie.
Solda/Salariu de funcție în cuantum compus, găselniță mai mare ca asta,nu se putea găsi!!!
Da,L.285,opera marilor strategi ai secolului XXI,cuplul tragic-comic,B&B.De la această Lege ni se trage,de la ea au plecat toate măgăriile și nedreptățile care s-au perpetuat în timp,culminând cu OUG 57,care a pus capacul definitiv pe "coliva" L.223,lege organică "bombardată"înainte de a se naște și ulterior până a rămas seacă,lipsită de conținut.
"Laboratoarele"guleraților au contribuit din plin pentru realizarea acestei opere,împărțind pensionarii SNAOPSN în mai multe categorii,funcție de anul deschiderii dreptului la pensie.
Solda/Salariu de funcție în cuantum compus, găselniță mai mare ca asta,nu se putea găsi!!!
*erată
Sunt 3 Curţi de Apel care au suspendat în dosarele 2817/117/2018 , 448/98/2018 ,947/110/2018 şi va mai urma una sigur. Puneți 4 în loc de 3.
PS
- L 223 în forma initiala la art. 28 , spune ca actualizarea se face la DATA DESCHIDERII DREPTULUI DE PENSIE ( în baza legii 223 , adică la 01.01.2016)SI NU CUM AU PERVERTIT-O LICHELELE GULERATE MFA prin ORDINE CLASIFICATE )
- GIGI , Problema MARE e oug 59 si 114 , nu oug 57 ale căror prevederi au clarificat multe aspecte.
Petentul se refera la stabilirea pensiei cf.L 223/2015 si Ordinul MApN. M 24/2016..!
Leonard, ce Tribunal si in ce dosar, dispune trimiterea cauzei, de care ai amintit in postare, la ICCJ? Multumesc
@Leonard
Confunzi ACTUALIZAREA din art. 28, care se referă la cei care își deschid dreptul după 01 01 2016, cu actualizarea pensiilor deja în plată la 01 01 2016 și care se recalculează în baza art. 109 și 110 din L223. În textul inițial, în superficialitatea lor, deputații votaseră ca și actualizarea în cazul recalculării se face la data deschiderii dreptului de pensie. OUG 57/2015 a îndreptat eroarea din art 109 și 110, prevăzând ca actualizarea elementelor de calcul se aduce la data de 01 01 2016.
Actualizarea potrivit art. 60 aducea solda de funcție din baza de calcul la valorile majorate prin acte normative ulteriore calculării/recalculării.
Este de-a dreptul stupida apărarea CPS- urilor potrivit căreia OUG 56/2017 s-ar aplica doar celor în activitate.
@Leonard
Pentru liniștea d-voastră….și cele două OUG 59,114.....etc.
DA MAESTRE ,
Un colonel care s-a pensionat în 2016 este departe de un colonel care s-a RECALCULAT prin actualizare la 2016. Ambii colonei trebuiau stabiliți la anul 2016. Primul trebuia recalculat la 01.01.2016 iar celalalt la anul 2016 când s-a pensionat.
Asa mi-a zis avocatul lui Flavius..........
Draga MAESTRE,
1. Conf. textului şi literei L 223 astfel cum a fost ea adoptată (virgină) , Bazele de calcul ale celor actualizați prin recalculare trebuiau să fie echivalente cu similarii lor din 01.01.2016. Actele normative ulterioare ( M 25 ; MS 31 , MS 60 , MS 101 ...etc.. AU PERVERTIT LITERA şi SPIRITUL LEGII 223 VIRGINE ). O LEGE BUNĂ NU ARE NEVOIE DE ALTE NORME.
2. te citez
"Este de-a dreptul stupida apărarea CPS- urilor potrivit căreia OUG 56/2017 s-ar aplica doar celor în activitate."
LICHELELE GULERATE speculeaz[ eroarea din textul alin(7) din art. unic al oug 56 , in care este trecută gresit noțiunea de soldă de bază in loc de soldă de funcție.
polițistii au noroc deoarece noțiunea de salariu de funcție din acelasi alin 7 este corectă. Daca in art, 7 era SOLDA DE FUNCȚIE/sal. de bază atunci aveau ghinionul politistii. Cred că lichelele gulerate din MFA au introdus intentionat eroarea in draftul oug-ului. Adica le-a bagat pe gat guvernului un text gresit numai pt. militari. Nu există pe nicăieri SOLDA DE BAZA ci numai SOLDA FUNCTIEI DE BAZA si cu acest argument se poate lupta in principal cu aceasta eroare din alin 7 al art. unic. din oug 56. Chiar si lui Iosif V.( ale carui note scrise sunt head lines in topicul acesta ) , in Intampinarea de la MFA lichelele guleate i-au scris negru pe alb că la alin 7 este precizata solda de baza si nu solda de functie.
Mai stiu inca 2 cazuri in care s-a speculat in intampinari aceasta eroare.
VELA MARE SUS !
Kis
-r-ai al dracu! Veneticule de Bărăgan, nu te mai public indiferent de nume.
.😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂
Da pune sa NE RADEM SI NOI...
@Leonard
Nu contează denumirea, important este că solda de funcție în cuantum compus nu poate fi mai mică decât salariul minim de 1450 lei,începând cu data intrării în vigoare a Legii 152/2017, lege specială derogatorie de la legea cadru, respectiv L 153/2017.
Legea 223 a reglementat trei actualizări:
1. Actualizarea conform art. 28, aplicabilă celor care au ieșit la pensie după 01 01 2016, potrivit căreia cele sase solde lunare din ultimii 5 ani se actualizează la valorile de la data pensionarii, trecerii ăn rezervă.Operaţiunea de actualizare este făcută de unităţile care întocmesc Fişa de pensie conform Ordinului M 24/2016.
2. Actualizarea prevăzută de art 109 și 110, modificate prin OUG nr. 57/2015, aplicabilă recalculării pensiilor în plată la data de 01 01 2016, texte pervertite de Ordinul M25/2016 privind actualizarea unor elemente din compunerea bazei de calcul. Operaţiunea a fost efectuată de unităţi/ inspectorate sau CMZ potrivit cererilor pensionarilor sau, din oficiu, pentru ultimele 6 luni de activitate.
3. Actualizarea potrivit art. 60, operațiune aplicabilă tuturor pensiilor militare în plată la data când, ulterior calcularii/recalculării, au fost majorate soldele de grad și funcție ale militarilor în activitate.Operaţiunea este aplicată din oficiu de către Casele de Pensii Sectoriale.
Voi prezenta în zilele următoare o Intâmpinare prin care ditai CPS a MAI confundă actualizarea potrivit art. 60 cu actualizările potrivit articolelor 28, 109 şi 110m motiv pentru care pretinde că nu ar avea calitatea procesuală pasivă într-un proces.
Voi spune lucruri care nu sunt pe placul proprietarului și de aceea mă aștept sa fiu cenzurat.Oricare partid din zona dreptei va trebui sa umble cu bisturiul ca sa poată realiza ceva.PSD si-a infiltrat oamenii lui în toate structurile.S-a întins ca o pânză de păianjen peste tot în aparatul bugetar.Clientela politica în orice și peste tot indiferent ca este califiată sau nu.Fii și ficele, veri și verișoare, cumnați și cumnate,amante și amanți, vecini,concetățeni, foști și actuali tovarăși de afaceri etc.Așa arata sistemul bugetar în România. Nici o angajare pe criteriul performantei .În asemenea situație cum sa progreseze România?
@Patrascoiu.Vine dreapta cu bisturiul ,taie toti PSDistii din aparatul bugetar si nu o lasa doar asa taiata ci si-i pun pe-ai lor de la PNL,USR+,PMP ca au si ei obligatii nu?Cu ce te incalzeste?
@Pătrășcioiu - în cariera mea, ca mulți dintre domniile voastre, am trecut prin mai multe schimbări de regim.
Vă spun cu toată sinceritatea, până la ieșirea la pensie de acum câțiva ani am reproșat PSD tocmai că au lăsat prea MULȚI oameni aduși de PDL (PNL). Regimul Băsescu - Boc a infestat aparatul de stat cu oameni complet idioți.
PSD are o frică de neînțeles de a schimba în forță. Îmi spunea un psdist căruia îi reproșam asta : Nu putem, domnule, că ne sar ăștia în cap! Un cretin!
Nu uitați domnule Pătrășcioiu cum într-o noapte, ca hoții, Macovei a schimbat toți șefii de parchete. După "iesi afară, javra ordinară" colegii din MAI ai fost "epurati" mai toți pe criteriul politic.
Afirmația că o guvernare și-a pus oamenii peste tot este în realitate motivarea pentru abuz!
Avem executivul bicefal, Guvern - Președinție. Fiecare își pune oamenii în care se încrede. Fiți convins că Johannis acum sau un eventual guvern PNL sau USR vor proceda exact la fel!
Încă nu v.ati convins că domnul
Patras Koiu...este cam tembel??
Dacă doar va plângeri atunci degeaba, la usa guvernului si la usa camerei de si la usa lu o iohanis si scris la curtea consta si la noul avocat al pop si la televiziuni asta e pana atunci ne mănâncă cu fulgi cu tot
Ar fi interesant de știut , dacă poseorul acestor note scrise este şi autorul lor , deoarece persoana care le-a formulat se pare că are studii juridice. Asta mi-a spus mie avocatul lui Flavius după ce a analizat materialul publicat în acest topic.
Este versiunea identic simetrică pt. poziția de militar față de ipoteza poziției de polițist, formulată de Claudiu I. Spectrul este acum TOTAL acoperit (militar/polițist) , prin acest topic , pt. ipoteza SOLDA DE FUNCȚIE = NUMAI VRS x CI fără alte adăugări.
Așteptăm cu interes decizia ICCJ. Pot să pun pariu că lui Flavius , după repunerea pe rol i se va suspenda judecarea cauzei pana la pronuntarea ICCJ. Asta mi-a zis tot av. lui Flavius........
@Leonard
Ma bucur sa aud că Flavius este asistat de un avocat.
Daca mergi la nr. Dosarului poți afla și numele contestatorului.
Îl cunoști, dar a solicitat anonimizare.
Văzând legislația salarizării din perioada 2010-2017 nimeni nu ar trebui sa constate ca sda de functie din 2009 este în vigoare și în 2017. La partea fixa pentru fiecare functie exprimata în coeficienții și valoarea de referință din 2009 s-au adăugat elementele salariale prevazute în OUG nr. 1/2010 și L 285/2010.
Ordinea introdusă prin L 153/2017 se va finaliza în anul 2022.
În dosarul lui Flavius nu s-ar impune suspendarea ci obligarea CPS sa revizuiască actualizarea prin introducerea soldei de functie în cuantum compus egala cu 1450 lei, majorată cu 15%, în baza de actualizare de la data de 30 06 2017. calcul
Decât pensii militare neactualizate de 7 ani, mai bine pensii pentru militari în sistemul public.
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com