Un produs Blogger.

joi, iulie 04, 2019

Nu ni se actualizează pensiile militare. Mai mult ca sigur vom fi impozitați progresiv

76 comments
Potrivit OUG 59/2017, pensiile militare se calculează după data de 15 sept. 2017 dintr-o bază de calcul dedusă din media a 6 solde lunare nete, adică solde din care au fost eliminate impozitul, contribuțiile sociale și elementele menționate în articolul 28 din Legea pensiilor militare.
De ce mai sunt impozitate  pensiile militare după 15 sept 2017, domnule ministru de finanțe?
Justificarea impozitării pensiilor în anul 1999 de către Guvernul Isărescu, al  Convenției  Democrate, a fost că ele se calculează din salariile/soldele brute.
Logic era ca, de la data calculării pensiilor militare din soldele nete, să fie eliminat impozitul pe pensiile militare.
 Ce feceți, le-ați micșorat atât prin reducerea bazei de calcul, cât și prin impozitare. Acum mai vreți ca impozitarea să fie și progresivă! 
Beneficiarilor de pensii contributive sau speciale, ale căror pensii se calculează din salariile brute, li se restituie prin pensie o parte din impozitul și contribuțiile plătite ca salariat. 
Militarilor nu li se restituie nimic. Mai mult, le este și impozitată pensia stabilită din soldele lunare nete. 

Hotnews:Impozitarea progresivă a pensiilor speciale

Pentru a face rost de bani pentru rectificarea bugetară, Ministerul Finanțelor ia în calcul posibilitatea să impoziteze progresiv pensiile speciale, au declarat surse social-democrate pentru HotNews.ro. Potrivit acestora, ministul Finanțelor le-ar fi explicat social-democraților, la ședința Comitetului Executiv, că deficitul bugetar este de 11 miliarde de lei și că este nevoie de o tăiere de 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%, mai exact, 4 miliarde de lei.

Sunt vizate pensiile speciale acordate parlamentarilor, aleșilor locali, militarilor sau magistraților. De altfel, ministul Finanțelor le-a explicat social-democraților, la ședința informală a Comitetului Executiv de miercuri seară, că deficitul bugetar este de 11 miliarde de lei și că este nevoie de o tăiere de 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%, mai exact, 4 miliarde de lei, conform surselor citate.

76 de comentarii:

cr.1 spunea...

Pensiile sunt impozitate si in prezent cu 10%.Sa vedem daca este constitutional sa impozitezi diferit categorile de pensii.

avianyc spunea...

Usurel,usurel cei care nu au crezut ca lafaiala bugetara are si costuri aduland reformele fara sustenabilitate ale guv psd o vor simti pe propria piele.
Dezechilibre fara precedent in salarizare si pcuantul pensii create in scopuri parsive de o gasca care de trei ani se chinuie sa modifice legile in favoarea lor.
In rest " nimic".
Nici macar bugetarii umflati cu lefuri nu au pus botul sa le dea votul.

Cifff1967 spunea...

SI-AU MARIT SALARIILE LA MAXIM,PENSII SI INDEMNIZATII SPECIALE SI ACUM ACEST JEG SPUNE CA PENSIILE MILITARE SUNT SPECIALE.DUPA CE LE DA DIN NET VOR SA LE MAI IMPOZITEZE O DATA..NE MERITAM SOARTA DACA NU IESIM IN STRADA SI SA LE RUPEM CAPUL ACESTOR JEGURI.

Dan spunea...

O colonie de sclavi lasi condusa de hoti psihopati cu 1,4 milioane de bugetari care se bat de musca in birouri in rarele zile cand binevoiesc sa vina la serviciu.Pe vremea hotului Nastase 800.000 de bugetari se considerau prea multi.

Dan spunea...

http://m.ziare.com/florin-georgescu/florin-georgescu-bnr-cota-unica-a-marit-coruptia-trebuie-introdusa-impozitarea-progresiva-1490353

J spunea...

Nu-i nici o problema.Surse.De la 2000-4000 lei impozitarea va fi de 10%.De la 4000-8000 impozitarea va fi de 20%.Pesti 8000 lei impozitarea va fi de 40%.
Gata.PSD a coborat cu picioarele pe pamant.Miroase a discriminare impozitarea progresiva.

Dan spunea...

Cei cu pensii grase calmati-va! Datorita destrabalarii psd sacul e gol si plin de gauri ! Alternativa era taierea totalâ a pensiilor speciale.

CEZAR spunea...

Prima rectificare bugetară din acest an va avea loc pe 31 iulie, iar până atunci ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză referitoare la măsurile pentru încadrarea în deficitul bugetar de 3%, au declarat joi surse politice pentru Agerpres. Printre acestea se regăsesc impozitarea progresivă a pensiilor speciale şi renunţarea la programe precum „Cornul şi laptele” şi „Primul ghiozdan”. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Eugen Teodorovici, numit vicepremier interimar de Iohannis Teodorovici, replică pentru Ponta şi Tăriceanu: PSD trebuie să aibă ca... Economist: Doar pensiile mici trebuie să crească, cele mari trebuie ta... Data rectificării bugetare a fost decisă miercuri în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, conform Agerpres. „În şedinţa CExN s-a stabilit că până pe 31 iulie ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză cum se prezintă bugetul şi ce măsuri va lua pentru ca, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%. Pe 31 iulie se va face şi rectificarea bugetară”, au precizat sursele citate. Conform acestora, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se ia în considerare un proiect potrivit căruia pensiile speciale vor fi impozitate progresiv. Alte măsuri care sunt avute în vedere sunt eliminarea unor programe sociale ce nu sunt eficiente şi restructurarea unor agenţii de stat. Potrivit stirileprotv.ro, un proiect social la care s-ar putea renunţa este programul Cornul şi laptele din şcoli şi grădiniţe, lansat din 2002. Un alt program la care s-ar putea renunţa este „Primul ghiozdan” pentru copiii din clasele pregătitoare. De asemenea, un alt proiect, care nu a fost aplicat, dar care figurează ca proiect al PSD, este cel referitor la acordarea sumei de 10 lei pe zi copiilor care nu au absenţe la şcoală. Ministrul Finanţelor a anunţat, în şedinţa PSD de miercuri, că din buget lipsesc 7 miliarde de lei, pe care Guvernul trebuie să îi găsească pentru a acoperi deficitul. De asemenea, miniostrul Finanţelor Eugen Teodorovici a sugerat miercuri că deficitul bugetar mare, în parte, este cauzat de numărul mare de angajaţi ai ministerelor şi de prea multe ministere, dar şi de existenţa unor companii de stat. În şedinţa de joi, Guvernul a adoptat un proiect pentru ştergerea datoriilor unor companii de stat din energie.

CEZAR spunea...

Blogger Cifff1967 spunea...
NB
Astept sa te vad in strada ....!!

CEZAR spunea...

Introducerea cotei unice in 2005 a marit coruptia si evaziunea prin eliminarea globalizarii veniturilor, iar impozitarea cu cote "moderat progresive" ar contribui la o reconciliere ("due dilligence") la nivel national, a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.
"Solutia pentru corectarea gravelor distorsiuni din societatea capitalista romaneasca actuala, dincolo de perfectionarea cadrului juridic comercial, o constituie, in opinia noastra, efectuarea unui due dilligence la nivel national, dupa aproape 30 de ani de la Revolutie, asa cum se realizeaza frecvent in sectorul corporatist modern.
Introducerea cotei unice din anul 2005 a redus birocratia, dar a crescut coruptia si evaziunea fiscala prin eliminarea globalizarii veniturilor", a spus prim-viceguvernatorul
Bancii Nationale a Romaniei (BNR), miercuri, in cadrul seminarului EU-COFILE, organizat la Sinaia de BNR, Asociatia Romana a Bancilor si Alpha Bank, citat de Mediafax.
Acest demers, de reconciliere ("due dilligence") la nivel national, consta in "examinarea modului de asezare a veniturilor si averii in societate prin globalizarea veniturilor individuale si impozitarea lor cu cote moderat progresive", a mentionat Florin Georgescu.
El a dat ca exemple sistemele de impozitare din Cehia, Polonia, Slovacia, Letonia (incepand cu 2018), Germania, Olanda si Spania.
Totodata, potrivit Profit.ro, intrebat cand ar trebui introdusa impozitarea progresiva, Georgescu a raspuns: "Ieri!"
"Nu pot sa stau in cota unica cu 16% sa mai fac si redistribuire", a declarat oficialul BNR, precizand ca aceasta a fost justificata pentru clasa de mijloc, dar ca nu ofera incasari suficiente la buget pentru a acoperi cheltuielile cu sanatatea si infrastructura la nivel Vestic.
"A fost o masura sa intarim clasa de mijloc inaintea intrarii in UE. Foarte bine, s-a intarit? S-a intarit!", spune Georgescu.

Dan B. spunea...

Când s-a introdus cota unică de 16%, eu am afirmat că asta-i o „țeapă” dată celor cu venituri mici și medii.
Vă mai amintiți că impozitarea minimă era de 18% pentru venitul care depășea un anume prag? Și cum erau destui care nu atingeau acest prag valoric, impozitarea venitului lor era nulă.
Dar guvernanții nostri PNL+PDL au inoculat prostimii că până și cei cu venituri mici vor avea rata de impozit scăzută cu 2%, deși dacă avea 0 impozit cu 18%, tot O ar fi fost cu 16%.
Mulți de pe aici și de oriunde v-ați bucurat nevoie mare de scăderea cotei de impozitare, deși pensiile, în alte țări, nu sunt fiscalizate.
Adevărații beneficiari au fost cei cu venituri foarte mari, inclusiv patronii, care s-au bucurat de această reducere a impozitării. La un amărât s-ar fi menținut impozitul nul, dar la un baron local, care avea inițial o impozitare de peste 40%, cea de 16% îi aducea un câștig imens.
Ulterior, PSD a mai pus problema impozitării progresive și am afirmat atunci că sunt de acord cu ea, doar dacă banii rezultați din fiscalizarea respectivă se intorc în bugetul de asigurări sociale, pentru a mări pensiile mici, nu pentru venitul minim garantat. Desigur, s-au găsit și atunci destui colegi care să-mi înfiereze propunerea.
Opinia mea este că impozitarea doar a pensiilor este neconstituțională, dacă același regim nu este aplicat incl. salariilor și altor venituri.
Sau să presupun că CCR va exclude impozitarea cea nouă de la judecători și procurori?

CEZAR spunea...

A se retine:
El a dat ca exemple sistemele de impozitare din Cehia, Polonia, Slovacia, Letonia (incepand cu 2018), Germania, Olanda si Spania.

gigi 2 spunea...

FFF BUNA IMPOZITAREA PROGRESIVA.

Iulian Mareș spunea...

Dan B,
adauga si BNR si ROMATSA, ...., CSM....lista ramane deskisa!

Sorin spunea...

Declaratia lui Georgescu arata ca exista deja proiectul aplicarii impozitului progresiv, pe venituri si avere, majorat moderat. Cred ca exista si o exploatare a momentului descoperirii găurii bugetare pentru a elimina subiectul pensiilor speciale prin impozitarea progresivă si, ca urmare, închiderea subiectului. Vad ca media vehiculează categoriile țintă, magistrații, militarii, aleșii locali, parlamentarii. Uita de diplomați împreună cu toți angajații MAE, de funcționarii parlamentarii împreună cu toți angajații la Parlament, aviatorii si stewardesele, angajații Curții de conturi, Avocatul poporului, ... În concluzie, nu cred ca va fi o mare impozitare, altfel salariile mari ale ciracilor politici vor avea de suferit. Nu se va trece de 30% incepand de la 30.000 lei in sus. Poate chiar mai sus. Va explica Georgescu ce inseamna majorare moderata.

Iulian Mareș spunea...


25% Bonus la "amaratul" de salariu!

Iata si motivul pt care nu s-a aplicat legea privin completurile specializate!
Stimulente pentru magistrați. Codruța Cerva, dezvăluiri bombă


”Voiam să vă spun un lucru foarte important. În ceea ce privește Legea 85/2000, privind faptele de corupție, este o lege la ÎCCJ valabilă de 19 ani. Din 2000 până în 2019. Să vă spun un mic breaking news, ca să zic așa. Nu sunt trecute și scrise în niciun document de cei de la Înalta Curte, dar, de ce cei de la Înalta Curte, judecătorii, nu au fost niciodată de acord niciodată să constituie aceste complete specializate. De ce? Vă spun pentru că știu de la cineva pe surse de la ÎCCJ. Pentru că din 2000 și până în 2019 nu au fost de acord cu acest lucru pentru că au spus că trebuie ca toți judecătorii să treacă prin aceste completuri pentru că fiecare a fost bonusat 25%. Adică pe lângă salariu, pentru faptul că toți treceau prin aceste completuri, toți judecătorii erau bonusați, primeau stimulente. Mai simplu, era vorba de bani”, a susținut Codruța Cerva la România TV.

Amintim faptul că CCR a decis să declare ilegale completurile de trei de la Înalta Curte, iar acest lucru ar putea duce la redeschiderea dosarelor unor importanţi politicieni, printre care şi Liviu Dragnea.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Daca suntem toti uniti si aderam la UNIUNEA MILITARILOR SI POLITISTILOR, se poate rezolva politic sa nu fim afectati de aceste masuri! Conducerea Uniunii este pregatitasa se bata pentru drepturile noastre, pentru a n fi afectati, intrucat avem pensii militare si nu speciale!

gigi 2 spunea...

Foarte ffff buna impozitarea progresiva

Huhu Rezea spunea...

Prezentul topic ridică problema eliminării impozitului pe pensiile care nu se calculează din salariile /soldele brute.
Văd că nimeni nu comentează. Deși au trecut 2 ani de la OUG 59/2017 nicio asociație sau sindicat nu a protestat pentru această dublă impozitare.
Nici măcar recenta Ligă domnului Oprea.
Ce faci @Corneliu?


vineri, iulie 05, 2019

Greus spunea...

Guvernul comunist psd vrea să facă ceea ce Lenin a dorit dintotdeauna: ridicarea prostimii la nivelul intelectualității. Practic un militar cu grad și funcție mare ieșit la pensie să fie impozitat progresiv cu un procent foarte mare, că să fie adus la nivelul unui gradat. E amuzant și totodată dezolant.

Huhu Rezea spunea...

@Greus
Lasă gargara politică! Dacă citeai articolul vedeai ca nu PSD a introdus impozitarea pensiilor.
Problema se pune așa în problema pensiilor militare :
din două una, ori pensie militară calculată din solda brută, ori pensie militară neimpozitată. Nu se poate pensie militară.... și impozitată și calculată din solda netă. <>

Negritoiu spunea...

Cezar,
Am retinut exemplele date dar ar fi corect sa prezinte valorile pensiilor din aceste tari,cotele de impozitare aplicate si valoarea cosului zilnic.
Domnul Teodorovici evita sa spuna care va fi destinatia banilor rezultati din aplicarea impozitarii progresive.Iar marim venitul minim garantat sau astupam gaurile facute de guvern prin acordarea de facilitati unor anumite categorii de contribuabili?
Dl.Teodorovici nu considera ca si salariul domniei sale(impreuna cu ale celorlalti guvernanti ,al Presedintelui Romaniei,ale parlamentarilor si alesilor locali)ar trebui sa fie impozitate progresiv?
Dan B. are perfecta dreptate : acelasi regim trbuie aplicat si salariilor si altor venituri.
P.S. Prin ce se deosebeste o pensie civila de 2000(4000,6000,8000 ,etc) de una speciala avand valorile corespunzatoare?
Asociatia M.V.,nou creata,ce parere o avea? Dar USR-ul si Ponta care mureau de grija pensionarilor militari?

Spotty spunea...

Se pare că lui Corneliu i s-a promis vreun post de parlamentar din partea lui Oprea; prea susține cu atîta înfocare noua organizație ! Succes ! Are stofă de propagandist !

Iosif spunea...

Domnule H,

Constitutional este ca transele de impozitare sa se aplice tuturor categoriilor de venituri, profituri, dividende, salarii, rente viagere, indemnizatii, tot, tot, tot, fara discriminari inacceptabile.
CCR ar trebui sa se prostitueze professional ca sa-si dea girul pe o asemenea masura legislativa. Personal ii creditez ca fiind oameni seriosi, chiar daca mi-au respins actiunea. Sper sa nu ma dezamageasca inca o data.

Cu stima,

Iulian Mareș spunea...

Astia ne dau noua lectii? Da, astia! De ce? De subiecti/sclavi ce suntem!!!

Vizionand doar 1 min si 22 secunde veti afla cum se impoziteaza la altii!

https://www.youtube.com/watch?v=MmzIqFUjP0s

Discursul europarlamentarului independent Godfrey Bloom in Parlamentul European (21 noiembrie 2013)!
"Când popoarele își vor da seama de ceea ce sunteți, nu vor avea nevoie de mult timp să ia cu asalt Parlamentul și să va spânzure. Și vor avea dreptate!"

Iulian Mareș spunea...

Greus,
Ai perfecta dreptate! Egalitarismul subiectilor in saracie!
Viciul de fond este al democratiei reprezentative si al Contractului social deceptiv iezuit pt subiectii Corporatiei sclavagiste numita Romania!

Pe scurt: cand i-ati votat si au jurat i-ati mandatat cu asa ceva? le-ati dat un cec in alb pt dubla impozitare?
Cu siguranta, CCR controlat de iezuiti va accepta asta, dar nu si pt ei! Nici magistratii, nici CSM, nici BNR nu va face obiectul, doar subiectii mortificati prin legi strambe!

CEZAR spunea...

@/Negritoiu,la.." P.S. Prin ce se deosebeste o pensie civila de 2000(4000,6000,8000 ,etc) de una speciala avand valorile corespunzatoare?"
=====================
Simplu: s-ar putea ca alea civile sa rezulte in urma ..CONTRIBUTIVITATII....!!

CEZAR spunea...

P.S. Prin ce se deosebeste o pensie civila de 2000(4000,6000,8000 ,etc) de una speciala avand valorile corespunzatoare?
Simplu :
Cele civile probabil SUNT PE CONTRIBUTIVITATE....

CEZAR spunea...

Blogger Greus spunea...
Guvernul comunist psd vrea să facă ceea ce Lenin a dorit dintotdeauna: ridicarea prostimii la nivelul intelectualității. Practic un militar cu grad și funcție mare ieșit la pensie să fie impozitat progresiv cu un procent foarte mare, că să fie adus la nivelul unui gradat. E amuzant și totodată dezolant.
===============================================
Rationamentul tau ESTE VALABIL DOAR IN CAZUL CONTRIBUTIVITATI....!!
Atata timp cat ai pensie noncontributiva...CE JUSTIFICARE GASESTI ..pentru a avea o pensie mai mare decat un ..gradat (ca sa-ti folosesc exemplu)

Huhu Rezea spunea...

Politica fiscală este la discreția guvernului.Nu se baga CCR decât unde se constată discriminări.
Impozitul progresiv este în majoritatea țarilor din UE.
Nu a constatat nimeni ca ar fi discriminatoriu.

Negritoiu spunea...

Huhu Rezea,
Ai dreptate.Toate pensiile trebuiau calculate din solda bruta si apoi impozitate corespunzator.Sa vi acum si sa impozitezi progresiv o pensie care a fost impozitata de doua ori este un lucru,putin spus,incorect. Imi amintesc ca a mai pomenit Dogaru cate ceva despre aceasta problema dar,nu stiu din care motive,a lasat-o moarta.
Greus,Faci confuzii.E parerea ta,buna sau rea.Dezolant este faptul ca se urmareste micsorarea pensiilor mari in loc sa se urmareasca marirea celor mici.Dezolant este faptul ca multi au cazut in aceasta plasa. Amuzant(pentru cei care se cred stapani) este ce va urma!

Iosif spunea...

Dle H,

Da, cu conditia sa fie aplicat in aceleasi cote asupra TUTUROR categoriilor de venituri, fara exceptie.

Daca e bal, bal sa fie.

Cu stima,

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ ONORABILE, AM SA RAPORTEZ LA CINE TREBUIE SITUATIA, SPRE A FI CUNOSCUTA! AM POSTAT MODELUL DE ADEZIUNE LA UNIUNEA MILITARLOR SI POLITISTILOR, ,,MIHAI VITEZUL,'' LA MINE PE PAGINA FB SI PE TOATE BLOGURILE MILITARE FB! MULTUMESC, ONORABILE, PENTRU SITUATIA ARATATA CU DUBLA IMPOZITARE! O S-O FAC CUNOSCUTA UNDE TREBUIE!

Huhu Rezea spunea...

Beneficiarilor de pensii contributive sau speciale, ale căror pensii se calculează din salariile brute, li se restituie prin pensie o parte din impozitul și contribuțiile plătite ca salariat.
Militarilor nu li se restituie nimic. Mai mult, le este și impozitată pensia stabilită din soldele lunare nete.

Leo spunea...

Miroase a triplă impozitare pt. pensiile militare .
O data ca se stabileste pt. venituri nete fiind un unicat aceast[ metodologie.
A dousa oară că se impozitează cu 10%
A treia oară că se impozitează progresiv.
Într-un fel este o măsură de origine social democrată , față de cota unică .
Un lucru este clar. Că dacă se va aplica o impozitare progresivă pensiilor speciale , așa va rămâne pe viitor.
Este o ABERAȚIE să fie pensii de 80 000 lei , 50 000 și de regulă de 30 000 lei.


Iulian Mareș spunea...

Cezar,
Ai postat așa: "CE JUSTIFICARE GASESTI ..pentru a avea o pensie mai mare decat un ..gradat...."
Cum să-ți spun cât mai pe scurt? Încerc: dacă până acum nu ai găsit un răspuns, bun-rau-nu contează, sunt șanse minime să găsești un răspuns de acum încolo! Și tu ai dreptatea ta: la ce ți-ar folosi? Da-le dragu de grade, funcții, studii!
Macar caută și citește despre statutul prizonierilor de război militari! Poate acolo sunt mai elocvente statutele ...

brenda spunea...

Dle h degeaba ne spuneti aci , noua, la guvern

CEZAR spunea...

m-Ale,
Rationamentul tau ..este unidirectionat (ca sa zic asa )..doar spre ceea ce-ti convine !
Pentru toate alea ..alea ...grade functii..etc..AI FOST PLATIT ! Daca ai platit contributie este ok..primesti pensia meritata conform ..contributiei + ceva ..demnitate si onoare (sic)
Nu ai pensie contributiva...nu avem ..atunci onor guvernul este indreptatit sa zica ..Tu ..atat ..tu atat...etc.
Ce-i greu....???

Ein Stein spunea...

Astia de la PSD nu inteleg absolut nimic din ce se intampla, nimic rau de tot. Institutiile statului nu trebuiesc vazute ca o prada ce se cuvine castigatorului in alegeri. Vad ca Dancila a "numit" la Departamentul pentru Armamente un fost europarlamentar PSD, ce o avea sula cu prefectura nu vad in ruptul capului. La fel si cu ala de la Nuclearelectrica cu 216 salarii bonus. Se numesc in functii ca premii pentru loialitate sau pentru altceva, profesionalismul, pregatirea, competentele nu au absolut niciun cuvant de spus si pentru toate astea le tragem noi.
Am vazut ca au mai scos cateva glume proaste, o noua lege a salarizarii functie de studii inclusiv in sectorul privat sau obligativitatea de intretinere a parintilor sub amenintarea cu puscaria. Parca le-a luat Dumnezeu mintile.
Fac absolut orice numai sa nu restructureze institutiile statului, sa le calibreze dupa necesitati. Le-a casunat pe impozitarea progresiva a pensiilor "speciale", nu ca nu as fi de acord, dar argumentarea e una de-a dreptul imbecila, sa reduca deficitul bugetar. Pai daca ar restructura si ar pune ordine in institutiile statului, companiilor de stat, regii, deconcentrate, etc. economiile ar depasi cu mult deficitul de la buget. Cati ca ala de la Nuclearelectrica or fi?
Daca ar reduce cu 500 000 numarul de "angajati" la stat la o medie de doar 3000 lei intr-un an s-ar economisii 18 miliarde de lei. Am pus eu 3000 ca sunt larg la mana dar media e muuuuult mai mare. Am avea numai de castigat, si bani la buget si forta de munca in privat care ar acoperi cererea de forta de munca, ca doar se vaita ala de la CNADNR ca nu poate sa-si scoata angajatii din birouri de la cafele si prajituri.
Dezmatul pe bani publici al burgheziei bugetare nu mai are limite, hai sa impozitam pensiile militare sa punem tara pe picioare. Vai de capul vostru de imbecili.

J spunea...

Simpatizanti PSD sunteti multumiti?

Leo spunea...

Dacă in urmă cu o lună se mai spera , e drept cam deșart, la majorarea prin revenirea instituției actualizării la pensile militare , azi , după o lună vorbim despre reducerea lor prin impozitare progresivă.
Era scris asta în "Programul de guvernare", ştiut doar de deţinutul politic de lux de la Rahova ?
Bine ne face FUR şi MINT , ( ȘI să-i pomeniţi LA CELE 3 ALEGERI CARE VIN )
PS
Avocata "coleoptera" poporului e în vacanță ? Ce-i pasă , a sărit de la o sinecura la alta , cu ajutorul lui FUR şi MINT . I-a suflat fostul coleopter în trompâ , că nu trebuie sa atace nici o oug dată de impostura de guv FUR şi MINT , cum ar fi pensiile speciale ale aristrocratiei locale declarate neconstitutionale în urma de ccr. Asa LICHELE nu a mai avut Romania de pe vremea lui Vogoride...

Huhu Rezea spunea...

@J
N-ai înțeles ca aici vorbim de Eliminarea oricarei forme de impozitare a pensiilor militare... dacă se menține calculul lor soldele nete?
Ca simpatizant PSD mă distrez că și voi #rezist ați ajuns rău, dacă va milogiți la PSD pentru repararea unor discriminări. Știți că ai voștri la guvernare nu mai obțineți nimic.

Unknown spunea...

Of superior in rezerva Cezar, singurul of in rezerva egal cu gradatul in rezerva, probabil ca atuci cand era in activitate, Cezar era egal cu soldatul, intreaba : prin ce se deosebeste o pensie civila de ex 2000 de lei de o pensie militara de 2000 de lei.
Am intrebat 100 de romani , pt a-l lamuri pe Cezar.
Raspunsul a fost urmatorul: cuantumul unei pensii se stabileste pe baza unor principii: legea 263/2010 art.2-la civili si legea 223 art.2-la militari. Deosebirea consta prin faptul ca numai la stabilirea pensiei militare de stat, exista principiu recunostintei fata de loialitatea , sacrificiile si privatiunile suferite de militari si familiile acestora pe timpul carierei. Acest principiu exista intr-un fel sau altul, prezent in toate statele civilizate.
Nota: Dl Cezar, sacrificiile (de animale) de la GAZ , nu se iau in considerare.

Gaby spunea...

Să ne amintim cum a fost cu Ord.59... LOV a apărut la TV, a dat exemplu câte 2 - 3 generali din instituțiile militare, generali cu pensii speciale și nesimțite de peste 20000 lei. Susținea că aceștia trebuie ,,puși la punct,, și a dat ordonanța. NU a tăiat pensiile celor nominalizați, ci a tuturor, de la soldat la ofițer. Nici atunci nu a făcut referire la magistrați...
Așa se v-a impozita încä o dată pensiile celor după ord. 59,
fără a ține cont de nimic !
Ar trebui poate ca ord. 59 să fie anulată, pensiile nete recalculate și abia după aceea impozitate. Dar cei de la Finanțe sunt înfomatați și fără scrupule...
LOV v-a căuta alte exemple ,,speciale și nesimțite,, și ne v-a rade pe toți !

Arfy spunea...

Cezar, nu te lua de mareș ca el are mereu dreptate! Pt el acest blog este o descătușare și un succes! Are impresia ca diplomele și gradul îi țin loc de inteligentă! Pt un colonel și un om cu atâtea studii se exprima anacronic. Vezi de cate ori repetă și ce citate copy paste posteaza. Pt el exista o singură lume, lumea lui. Este lamentabil și nu merită amintit. Legile pensiilor au fost făcute prost și ineficiente. De aia ne freacă politicul cu modificari etc. O lege militara facuta corect ar fi dăinuit cel putin 50 de ani... în acest timp inechitatile ar fi fost reduse pe cale naturală iar intr-un viitor apropiat orice pensionar militar ar fi fost mândru de retributia lunară! Aia ar fi fost lege prin care orice militar își introduce datele de carieră intr-un program și în orice clipă ar fi știut care este pensia. Așa... toți profitorii au ales ultimele 6 luni în care și-au tras pensii incorecte dpdv al aceluiași parcurs militar și condiții diferite. Așa că... impozitarea este banalul erorii la această lege. Mult mai banal este... tovarășul m.

Liviu PO spunea...

As fi de acord cu impozitarea progresiva doar daca vor fi urmatoarele cote de impozitare:
-sub 2,000 cota 0
-intre 2,001/4,000 cota 10 %
-intre 4,001/6,000 cota 20%
-intre 6,001/8,000 cota 40%
-intre 8,001/10,000 cota 60%
-intre 10,001/12,000 cota 80%
-peste 12,001 cota 99.99%
Trebusoara asta sa se aplice la toate veniturile indifererent cum s-ar numi acestea:salarii,indemnizatii,pensii,rente,prime etc. si la noi, la militari revenirea la pensia calculata din brut ,nu din net,pentru ca altfel ar fi dubla impunere.
Prin urmare nesimtitul cu pensia de 70,000 de lei ar reveni cu picioarele pe pamant si ar avea o pensie frumoasa de 2,000+1,800+1,600+1,200+800+400+7=7,807 lei...
Orlando ,unde esti,ai auzit? Daca faci trebusoara aiasta te votez si presedinte,numai fa-o ,dar repede!!!

Leo spunea...

Cei mai afectaţi de impozitarea progresivă, vor fi chiar LICHELELE GULERATE.
Bine le face acestor slugi politruce. Se vede ca de aceasta data le-a venit rândul ,cum se întâmplă la orişicare slugă devenită inutilă de care nu mai au nevoie politrucii impostori ai F&M.

CEZAR spunea...

vineri, iulie 05, 2019
Liviu PO spunea...

QED......!!

CEZAR spunea...

@/Blogger Unknown spunea...
..cum mai stai cu ..sanatatea ..parca ziceai ...ca esti ..aproape...!!
NB.
Nici balaceala in ligheanul de plastic ..nu se pune !
In rest ..muulta sanatate ...eventual mai inchide si tu geamurile la mansarda ! Curentul dauneaza...NEURONULUI...!

avianyc spunea...

Simpatic rău de tot !
Zice cineva pe aci;
"Ca simpatizant PSD mă distrez" 🤣🤣🥀🤣🤣
Candva "un coleg de armă " ne spunea tot pe aci " ce bine s-a distrat el la spiatal ( SMC) 🤣🤣🤣🤣
Cezar il stie bine.

Iulian Mareș spunea...

Petre,
pe undeva tu ai dreptate, adica pana-n anul cand s-au bagat contributiile, taxe, etc!
Oricum ai da-o, trebuie sa existe principii privind suma alocata pensiei, in stransa corelare cu solda si ce am zis eu mai sus!
Fenta este procentul mare de impozitare, aruncat pe piata, ca tu sa te obisnuiesti deja cu ideea, iar cand se va introduce un procent mai mic, sa fii fericit si sa aplauzi, ca soldatul ala cu nume de caine, sclavul ala, automortificat in propria-i viata, pe care nu si-o intelege!

Iulian Mareș spunea...

Palagheanu Stelian,
Foarte corect si cuprinzator! Tinem aproape sa mortificam pe cei 2%, intrucat ei nu mai pot fi salvati! ADN-ul lor a fost modificat si isi pun nume de caini, acum!

Iulian Mareș spunea...

Liviu PO,
Este un PDV sustinut si de neomarxisti! In loc sa urci pe unii mata rezolvi dand in jos pe multi!
Ai idee cine se bucura?

Iulian Mareș spunea...

avianyc,

Coleg de arma sau specializare?
Mai bine scrie cum doreste sa rezolve USR-ul problema asta, caci pe KWI nu-l intereseaza, nefiind de siguranta nationala!

Militar de la 14 ani spunea...

Încă odată, dacă mai era nevoie, se dovedește că acel program de guvernare, emis de Vâlcov și trâmbițat de Dragnea, i-au adus în situația de a aplica măsuri disperate.
Impozitul progresiv nu va rezolva nimic dpv economic, ci numai propagandistic.
Problema este mult mai gravă, e de natură structurală.
În acest carambol poltico-economic, noi, pensionarii militari, am picat la mijloc.
Totuși, să nu uităm că PSD-ul a readus legea pensiilor militare. Practic, a îndreptat multe nedreptăți făcute de Băsescu - Boc. Dacă acum cei de la PSD vor lua măsuri ajustare prin impozitare, imaginați-vă ce ca fi când vor veni la guvernare cei de la PNL, USR ș.a.

reddog spunea...

Buna dimineata camarazi!

Viata e frumoasa, nu uitati sa zambiti.
Deja sunt semne, Huhu Rezea se distreaza maxim, dl col Mares se gandeste la soldati cu nume de caine si excrocul ala de Dragnea e la puscarie. 😁

Mai nou, pentru cine nu stie, corpul functionarilor publici cu statut special din ANP se nu numeste Politia Penitenciara.
Legea a trecut prin Parlament si merge la promulgare la presedintele Romaniei.

Asadar atentie la exprimare cand vorbiti despre faimosii Lupi Negri din Politia Penitenciara. 😁

gigi 2 spunea...

De acord cu Liviu si cu Leonardo

gigi 2 spunea...

De acord cu Liviu si cu Leonardo

CEZAR spunea...

vineri, iulie 05, 2019
Huhu Rezea spunea...
@J
.................................................
Ca simpatizant PSD mă distrez că și voi #rezist ați ajuns rau....rău, dacă va milogiți la PSD pentru repararea unor discriminări. Știți că de la ai voștri daca ar ajunge la guvernare nu mai obțineți nimic.(rasete cu lacrimi..!!)
@HUhu..si eu ma distrez ..copios...sa-i vad cum milogesc.....!!
PS.AvyaMuch...ca de fiecare data ..nu a inteles de ce ne distram...
N.B.
m-Ale
nu o mai da cotita cu ..sinergia faptelor...
Militarii AU PLATIT COTIZATII..la fel aca TOATA CLASA MUNCITOARE..adica centralizat pe institutie...
Apoi , de cand s-a bagat ce s-a bagat ..e altceva .....(rasete cu lacrimi)...!!
Am convingerea ca de data asta Gusatii Hotomani ..NU MAI SCAPA....(rasete furtunoase ..tropait cu bocancii in podele ..etc)
Orlando la cat este de simpatic si inteligent ..poate ca ar face bine sa mai cerceteze si unele furtisaguri facute la lumina zilei dar acoperiti de o lege imorala ..
Ceva recuperari nu ar strica ..mai cumparam o ..CURVETA....!!!!

Dan spunea...

Cand Satana a creeat iadul a fost nemultumit.Atunci a creeat Romanistanul si a hotarat sa fie condus de cele mai lacome si cumplite bestii dracesti.Si pentru ca dracii infernului erau prea multi (care doreau sa conduca aceasta ghena blestemata a iadului) a inventat iluzia satanica a putintei de ‘a alege” stapanii acestui nou infern.Si pentru ca pacâtosii nu sufereau inca destul a inventat oglinda deformata a iadului suprem, posturile de stiri ( satanice) Din acest infern pacatoșii blestemati care scapa si ajung in vechiul iad sunt multumiti.Nu credeti? Deschideti posturile tv de stiri si Satana (blonda acum) vâ apare imediat ! Orice asemanare cu Romanistanul ‘e pur intamplatoare’

Dan spunea...

Lasa Mares ca ai sa-ti intelegi si tu propria viata inutila (in burghezia rosie) si irosita in lux când o sa ai o pensie militara normala!

Huhu Rezea spunea...

@red
Tot numele de caralii, paznici și pândari de pușcării le rămâne.

Arfy spunea...

Identic proiectului(utopic) prin care părinții vor fi intretinuti de către copii în momentul ajungerii la pensie, așa o să fie un "proiect" prin care pensionarii militari cu pensii de peste 10.000 de lei(aici mă încadrez) vor întreține proporțional pensionarii cu sume încasate sub 2000 de lei. Prin asta s-ar scoate impozitarea. Cât de frumos: "Ifrim la terasă cu un țap de bere asteptandu-l pe mares să-i aducă sprijinul social!" Repet pentru cei care folosesc etichetați de aspect fizic, nume sau nickname etc - dezbaterea pe idei este forma corectă, omenească, civilizată! Mi-aduc aminte formula: soldat ai bocancii nelustruiti și copca descheiata! Atunci când soldatul își cerea un drept! Ori, atunci, soldații nu aveau drepturi!?!

ifrim spunea...

@cotârla rosie.Gulerele albe,interlopii,camatarii,proxenetii trec pe la beciul domnesc 1,2,3,4,n,ani si pleaca inapoi la averile acumulate,pitite,investite.O nedumerire am totusi cand Mazare,Dragnea,Borcea,Nicusor Constantinescu executa program de somn adica dorm ca porcii voi lupii negri stati treji ca acestia sa aibe somnul lin?In aceste conditii cine e condamnatul?Tot puscariasi doar ca de partea cealalta a gratiei.Auzi la ei Lupi Negri,Robokoopi,Haiglanderi,Terminatori,Predatori.....

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ieri, cu subiect si predicat, la h. 16.45, ministrul Muncii a declarat cu subiect si predicat ca pensiile militare nu sunt pensii speciale si nu vor fi impozitate progresiv! Cu PSD, in schimb... ,,Sa vedem mai intai, zise orbul!'' Dar eu cred in seriozitatea acestui ministru, totusi! Nu-i Fiola Lola...

Dan spunea...

Gata cu dezmatul la pensiile militare ! Prin impozitare progresiva corecta 7800 lei sa fie maximul oricarei pensii de stat indiferent de tipul ei ! !

Burebista spunea...

Pt cei care au ieșit la pensie după septembrie 2017 nu o sa fie o mare problema decât dacă impozitul ar ajunge mai mare de 58 %.... Ceea ce nu cred, pt ca atât reprezinta retinerea din pensia bruta acum la ce depășește 2000 lei.. Ca sa se ajungă la pensia plafonata....
Oricum cei care am ieșit după 3017 suntem supraimpozitati.... De la 7448 pensie Bruta ajunge Deci cât e retinerea? +4290 pensie plafonata

Iulian Mareș spunea...

Sa dam replica pe rand:

1-Dan, traieste din ce ai strans, este mai sigur! ...poti pescui in continuare, cu atat mai mult cu cat te dadeai si scafandru de Falticeni! ... ar fi mai onest sa revii la vekile nume....
Daca esti curios, eu consider ca am o pensie nu normala, ci diminuata! ...cat despre burghezia rosie, este de preferat celei neomarxiste! insa as prefera o societate fara lider (a narchos). Cand vei pricepe ceva din disputa referitoare la Drepturile Natiunii Native de posesori cu drepturi naturale al teritoriului locuit de ei si analiza juridica a Contractului Social Roman, pentru noi << Contractul Social Corporatist roman>>, ca parte din Contractul social/Jean Jacques Rousseau, fraudulos si abuziv impus prin deceptiune contractuala civilo-eclesiastica, mai discutam!

2. Red,
iti voi da o veste rea: voi aveati un rol in fostul Tratat de la Varsovia, cand pe spatiul national aveau sa fiinteze multe lagare de prizonieri! Azi nu mai reprezentati nimic dpv militar, frontul fiind rasturnat cu 180 grade! Nu ma astept sa pricepi, dar ia asa cum este!

3. Padina,
ti-am adus aminte de bancul cu evreul, rabinul si camila! Nu ai inteles nimic (oare de ce nu ma mir??), asa ca te voi dumiri, spre bucuria ta efemera: se vor impozita venituri de peste 10000 lei, cu o conditie! Daca nu sunt reinvestite! ...asa ca poti renunta la postul de paznic la intrarea in gara!

4. Militarul 2X7 ani!
Nu Valcov este artizanul programului de guvernare! De Socol ai auzit? Dar de un mare economist care a luat premoil Nobe, sectiunea economiel?

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23242534-cristian-socol-artizanul-programelor-guvernare-psd-isi-anunta-plecarea-din-2-iulie-nou-capitol.htm

*Cand vrei sa fii rau nu trebuie sa fii dezinformat sau #!

5. Pentru nimeni in drum!
Si Cainii din SNAOPSN au rang militar, functie de performantele obtinute la scoala de la Sibiu sau Caineni, ulterior in serviciu! Rebuturile sunt vandute civililor, in mod special celor #2%! La un moment dat caine si stapan se metamorfozeaza privind fizionomia fetei, intelectului si comportamentului!

Iulian Mareș spunea...

Unde esti tu, unde este el?

Oricât te-ai pierde printre verbe,
ca să-ți dosești duhoarea din plămâni,
ești doar marioneta-n care fierbe,
fără de margini, ura de români

orfan de sentimentul țării tale
pe care-o-njugi pieirii neclintit,
ne vinzi în târgul poftei radicale
din care însuți ești preazămislit

laș până-n rărunchi și despot nemilos,
nărod în toate câte poți să fii,
ne-ai întors și cimitirele pe dos,
nimeni să nu se poată odihni

liberal – un șarlatan politic uns
spre-a plăvăni o Țară și un Neam,
ne-ai stat în suflet ca șarpele, ascuns,
și-acum ne smulgi trecutul de pe ram

în disprețul condiției umane,
care te roade peste tot ce vrei,
suntem cu toții banale „ghinioane”,
noi bieți români, iar ei „niște evrei”

ai furat onoruri, titluri, case, bani,
buna-credință-a omului de rând,
copii să îi vinzi precum pe bolovani,
antiromânismul în tine fremătând

inteligență cutră, apatridă,
patriot de operă și scenă,
în tine-i neîncetat gravidă
setea de putere prinsă-n genă

daltonist politic, dominat de negru,
țara îți este vacă și hotel,
în jurul tău nimic nu e integru,
în statul subteran sau paralel

păpușari de dincolo de țară
te joacă pehlivane precum vor,
în legea lor ești cartea cea mai rară,
în legea brazdei ești doar un trădător

cu fălcile trosnind de răutate
și rânjetul malefic fluturând,
ții România cu mâinile la spate
și capul măsurându-se-n pământ

efect estetic al prostiei rare,
arogant chiar și cu umbra ta,
plăvane vrei în toate dezbinare,
în tot ce mai respiră-n calea ta

cu creierul zgârcit de la natură,
hulpav până în străfundul firii,
ai pângărit la prima cotitură
chiar Ziua Românească a-ntregirii

scut înrăit a tot ce-i peste lege,
meditator de hoți și derbedei,
în pușcării mai mulți „penali” spre-a merge
ai devenit der Führer în Știrbei

nu ai știut de imnul slavei noastre
până s-ajungi vătafu-acestui stat
și-acum peste cravatele-ți albastre
pui laba peste cordu-ți defectat

acum, atât… ești mult prea greu plăvane
în antiromânismul tău perfect,
dar anticorpii vechilor canoane
au grijă să se termine corect!


Cu dreaptă neiertare,
Costinel Petrache ~ Soldat Român
București, 16 septembrie 2018



*"om", cu nume de caine, dogmatizat si mortificat de la nastere!
Unde este el, nevolnicule? Unde esti tu canida, cand cu tupeu de om neterminat, ascuns sub false identitati, in Corporatia Romania a anului 2019, iti etiketezi labilitatea psihica si fermentul puturos al vietii umile, aleasa de tine si nu impusa de altii!

ifrim spunea...

@Dan.Nu e corect ce propui.Sa ma explic.Daca vrei ca prin impozitarea progresiva maximul pe card sa intre 7800 lei cum faci diferentierea intre col. si general de armata(4*)sper ca nu ai pretentia sa -ti intre pe card tot 7800.Dar intre ofiterul de trupe terestre si ofiterul pilot de F16?Sa fim corecti, nu este acelasi lucru!Sa nu justifici ca generali la apelul bocancilor,ca Nastase,ca Iordanescu ca sunt onorifice ,vorbim de cariere complete doar in sistemul militar si toba de carte!

vasile spunea...

Nu sunt de acord cu introducerea impozitului progresiv la pensiile militare. Voi iesi la mitingurile sindicatelor si asociatiilor de activi sau pensionari care vor avea acest scop. Nu este corect sa introduci mariri de pensii sau salarii unor categorii pe seama altor categorii.

Leo spunea...

LICHELELE FUR ŞI MINT au început cu triplarea salariilor parlamentarilor şi ministrilor si aristrocaţiei bugetare aplicabile chiar din 01.07.2017, au continuat cu dezmățul salarial din administraţia locală unde de exemplu un "maidanez" comunitar (eu nu-i spun polițist ca să nu jignesc instituția poliției) are dublul unui poliţist adevărat au continuat cu tot felul de beneficii țintite lor încât au dublat deficitul bugetar din 2016 , au dat salarii de zeci de mii de lei la directorimea din compania de autostrăzi ca să nu facă nici un kilometru de autostradă , au dat pensii speciale la aristrocratia locală , etc... etc...au bulversat ROMANIA si o îngroapă în fiecare zi .
Să bage discotecarul impozitarea si la ministrii si la parlamentari care si-au facut primii salarii de lux .

brenda spunea...

Mai,draga, parca era cota unica ,dece impozit,bravo.

Patrascioiu spunea...

Cum naiba vine asta?Guvernul critica pensiile speciale dar nu ezita sa acorde primarilor pensii speciale.

gigi 2 spunea...

Nu mai plangeti. Impozit progresiv este cel mai corect. unii au si cate 7-8 sporuri.

Răzvan spunea...

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/csm-critica-impozitarea-pensiilor-speciale-si-ameninta-cu-sesizarea-curtii-constitutionale-1161073

Nu vor fi impozitate progresiv pensiile militarilor, pentru că nu sunt plătite din sistemul public de pensii, spune digi.