Un produs Blogger.

marți, aprilie 02, 2019

La 15 ani de la intrarea României în NATO, referiri la situația rezerviștilor

37 comments
Pe 29 martie 2004 cei 7 premieri din România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia au depus la Washington instrumentele de ratificare a Potocolului de aderarea la NATO.
Căteva zile mai tîrziu, pe 02 aprilie 2004, delegația română formată din Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Ioan Mircea Pașcu a semnat Tratatul de aderare la Bruxelles.
Adrian Năstase pe peluza Casei Albe împreună cu alți 6 premieri europeni



Astăzi, Parlamentul Romîniei a organizat o ședință solemnă pentru marcarea a 15 ani de la aderarea la NATO, solemnitate la care a participat și președintele Iohannis cu un discurs electoral.

Din discursurile  vorbitorilor  am reținut referirile lui Dragnea la salariile și pensiile militarilor.

Liviu Dragnea:
„- Am intrat in al treilea an de guvernare PSD-ALDE, care coincide cu al treilea an de acordare a 2% pentru aparare. Acest guvern a putut sa asigure cresterea economica, sustine pensiile si salariile militarilor. Urmeaza ca si in cazul rezervistilor sa se puna lucrurile in ordine si nedreptatile sa fie rezolvate.”


37 de comentarii:

Sorina spunea...

PAI ASA AR TREBUI ,DAR SA II SPUNA ASTA SI OLGUTAI CA POATE EA ARE ALTA PARERE

Minciu Ghe spunea...

Sa avem incredere in ei...?
https://www.stiripesurse.ro/lia-olguta-vasilescu-s-a-aprins-pe-tema-pensiilor-militarilor---pe-adrian---utuianu-il-mananca-pielea-si-vrea-sa-fie-scarpinat-_1338814.html

M spunea...

Din păcate Johannis este incapabil să înțeleagă ce înseamnă "moment solemn". Ura, micimea, incompetența și lipsa de caracter au determinat acest accident al istoriei să țină cel mai mizerabil discurs posibil. În plus l-a invitat și pe Ciucă (a venit invitat de președinție) pentru a arăta încă o dată dispreț față de oamenii în uniformă.
Mă simt profund jignit de discursul acestui individ care practic a scuipat pe mormintele eroilor căzuți la datorie.
Probabil trepanații ii vor găsi scuze dar pentru mine acest om reprezintă tot ce e mai rău, nociv și toxic în România.

iceparu spunea...

Sunt Toma Necredinciosul.Sa dea domnul sa se infaptuiasca ce zice Dragnea.Pana nu vad nu cred.Daca pana pe 26 mai nu se infaptuieste nu votez PSD.Filosofie vulgara.Constiinta trece prin burta.

Cezar spunea...

Tot PSD...o facu si pe asta?La puscarieee🤣😂🤣😂😜😜😜
I

Cezar spunea...

Domnul Groparu!...e supărat tare🤣😂🤣😎
Nu mai ce dăduse pe ordin de zi felicitările cu piticii lui harnici..🤣😂ca si veni Dragnea si Olguta...si il lasa fara jucarii

Cezar spunea...

Domnul Groparu!...e supărat tare🤣😂🤣😎
Numai ce dăduse pe ordin de zi felicitările cu piticii lui harnici..🤣😂ca si veni Dragnea si Olguta...si il lasara fara jucarii😜😜
Cică...pe cine reprezinta...cum își permite..etc
E rau sa imbatranesti...

maiag spunea...

mi a placut discursul lui dragnea si am convingerea ca daca a facut asemenea afirmatie referitor la inekitatile pensiilor,situatia se va reglementa cumva,mai ales in conditiile in care punctul de pensie va ajunge la 1775,ar insemna ca pensiile militarilor sa ramina la nivelul unui sofer de cap,sau fem serviciu la un spitalmai ales ca sunt 3 alegeri importante se va tine de promisiune

Pol spunea...

Pura campanie electorala.
Nimic mai mult.
Doar sa iasa cu ceva in fata pana pe 26 mai

marvas66@yahoo.com spunea...

Cand v-a spune cine este vinovat de actula legislatie in domeniul pensiilor militare?

vasile iosif spunea...

Dle H,
Problema cea mai importanta la care finantistii nostri refuza sa dea o solutie este cum facem ca LA FUNCTII, VECHIME SI CONDITII DE MUNCA EGALE SA AVEM PENSII EGALE, INDIFERENT DE ANUL PENSIONARII, asa cum s-au gasit solutii la cetatenii civili..

Daca aveti vreo idee dv sau colegii va rog sa o dezvoltati, poate se inspira.
Acum exista vointa politica. Mai trebuie ca finantistii sa gaseasca solutii, indiferent de legile sub care s au deschis drepturile la pensie.
Cu multumiri anticipate,

Cezar spunea...

Căutați discursul de azi al lui Olguta
Ii da in gât pe guleratii de la MFA😂🤣😂🤣😜😜

Cezar spunea...

Simplu
Contributivitate la fel ca la civili+ps+mm....atat

M spunea...

@Cezar - dar să primim dreptul la grevă, organizarea în sindicate, dreptul de a face politică, de a candida și a fi ales, să-și bage în kur rapoartele de părăsire a garnizoanei, ordinele să fie opționale, te - ai supărat tragi tancul pe dreapta și pleci acasă!
Oh, ce viața ar mai fi!
Adică la ziariști sau arhitecți să se dea în continuare 50% la pensie iar militarii OMM+PS? Wow!

ifrim spunea...

@Cezar.Pai daca vrei contributivitate ca la civili de ce vrei si rabdarea magarului ca ei nu o au?Si daca-ti da contributivitate ca la civili impartita la 35 nu ti se atrofiaza nervul zambirii?Cand faci lobby pt.contributivitate o faci doar in numele tau nu si al meu caci nu ma avantajeaza.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@CEZARICA, Ai dreptate: CONTRIBUTIVITATEA!

Niky spunea...

D-le Iosif,o soluție pentru eliminarea nedreptăților ar fi raportarea permanenta a pensiilor(procentual vorbind),cu soldele activilor si bineînțeles adăugarea sporurilor pt. vechimea cumulata si funcție. Altfel o sa ajungem în timp,vorba colegilor,cu pensii cit salariul unei femei de servici cu 8 clase!Sau poate nici atît!

mosmartin16 spunea...

Domnule Vasile Iosif ....iata solutia !!! PENTRU PENSII MILITARE CORECTE, DECENTE SI FARA DISCRIMINARI INTRE GENERATII !!!

1. baza de calcul a pensiei sa includa numai urmatoarele elemente salariale actualizate si comune tuturor militarilor in decursul timpului - solda de grad, solda de functie si gradatia. Dupa caz, solda de comanda !!! Pentru documentare - Legea nr.164 / 2001 !!!

2. cuantumul bazei de calcul a pensiei sa fie determinat prin aplicarea - in prezent - a prevederilor rezultate din Legea 153 / 2017 !!! Pentru documentare - art.12 (2), anexa VI - art.11 (4) si 19, anexa VI - art.7 (3) si 8 (1) din legea mentionata !!!

3. pensiile militare sa fie majorate numai din perspectiva salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata si nu indexate cu rata medie anuala a inflatiei !!! Pentru documentare - HG nr.937 / 2018 si OUG nr.114 / 2018 !!!

4. pentru cei carora din recalculare le-ar rezulta un cuantum al pensiei mai mic decat cel prezent, sa ramana cu cel in plata pana cand - in urma majorarii salariului minim brut pe tara - cuantumul nou al pensiei ar depasi pe cel aflat in plata !!!

mosmartin16 spunea...

...daca doriti ....pot dezvolta si argumenta fiecare dintre principiile enuntate !!! Numai bine !!!

Iulian Mareș spunea...

Corneliunsson,
vorbesti de funie in casa spanzuratului?....kiar asa naiv esti, de pui gura la prostiile debitate de unul si altul? Tu baga-te la "gratzietate", el la "jumatate"! Pe bune acum....

Cezar spunea...

Multumesc @/Corneliunsson
PENTRU câțiva distinși.. colegi de blog...sictir..nu va raspund
Faceti pe prostii...de fapt sunteti !
Tot timpul ati jucat la doua capete
RUSINEE..

Unknown spunea...

Dacă până pe data de 26 mai a.c. nu se face nimic cu revenirea în totalitate la ce a fost iniţial Legea nr.223/2015, eu şi familia mea nici nu vrem să mai auzim de vreun partid sau alianţă de partide. Aceştia vor să ne folosească, doar, ca masă de manevră, să le producem lor doar bucurii şi sinecuri. Vrem să mai vedem şi altceva din partea acestora, cum ar fi respect.
De aceea, vă rog pe toţi rezerviştii să vă gândiţi foarte bine înainte de a aplica ştampila de vot be buletinul de vot. Haideţi să le demonstrăm că existăm şi contăm.

avianyc spunea...

@ mos Martin
Solutia pentru pensii decente pentru toti rezervistii este actualizarea pensiilor functie de venitul lunar luat in baza de calcul pentru activul similar salarizat pe L153 prin eliminarea OG 57 ,Og59 ,OUG 114 , cu mecanisme de echilibrare a netului intre activ si pensionar după eliminarea CASS de 25% pentru militarii activi. Militarii nu sunt si nu trebuie sa fie contributivi .
Căt timp nu exista venituri egale ,nu pot exista pensii egale.
Alegerea carierei pentru unii însemna riscuri asumate si salarizare adecvata -pensie adecvata venitului salarial pentru altii cariera insemna ” comfort” -lipsa riscuri -salarizare pe masura -pensie pe masură.
Punct cu L223 pe tapet aplicata corect pentru toata lumea la nivelul salarizarii similarului activ pe L153.

nelu spunea...

Nu stiu cum vor proceda altii,dar daca dupa toate balbele si tampeniile facute de acest guvern,impotriva si nu numai,a militarilor rezervisti cineva se poate gandi ca daca...si cu parca...O.U.G.-urile,57 si 59,fi-vor abrogate de,sa zicem...trefla sau pana pe 26 mai...stati putin si va chititi:nu e. oarecum,o marsavie la mijloc,de codru...lipsa.Stimati colegi,nu v-ati lamurit nci acum ca aceasta coalitie care e la guvernare,a castigat si pe fondul absenteismului la vot,dar in primul rand pentru ca s-au comportat in campanie cum ar trebui sa se comporte dupa ce-s alesi si in al doilea rand,cu ranjetul pe fata,ne-au...MINTIT!P.S.A fost odata o baba urata rau care traia in padure.Problema era ca nu facuse sex de vreo 30 ani.Norocul ei ca da in padure peste padurarul Ionica,pe care-l vrajeste ca daca o pune de-un fitnes cu ea,aceasta se va transforma imediat intr-o printesa de o frumusete rara.Lasadu-se convins,incepe Ionica "pologu"de-o innebuneste pe babatie,dupa care epuizat asteapta transformarea.Intr-un tarziu,intreaba:De ce nu te transformi,dupa cum ne-a fost intelegerea?La care baba-i raspunde:Mai Ionica,faptul ca te-am vrajit e una,dar TU MAI CREZI IN POVESTI?

Huhu Rezea spunea...

@mosmartin și @avia
Pentru inlaturarea inechitătilor este suficienta actualizarea pensiilor militare cu creșterile soldelor de grad și funcție din L 153. Diferențiere vor rezulta doar din vechime și alte sporuri pe care le au activii.
Baza de calcul a pensiei trebuie sa fie egala cu baza de calcul pentru CIBS de 25%.

M spunea...

@avianyc - uneori chiar aveți postări decente stimate domnule. Acum mă declar de acord cu dumneavoastră!

Leon spunea...

@Huhu Rezea, in baza de calcul pentru CIBS intra urmatoarele elemente: Solda de Functie, Solda de Grad, Gradatiile si Solda de Comanda, dupa caz.
Pentru a compensa cumva partea variabila a soldei, care cuprinde: Indemnizatii, Compensatii, Sporuri, Prime, Premii si alte Drepturi salariale, eu as propune ca in aceasta baza de calcul, pentru stabilirea pensiei militare, sa fie introdus si un spor de 10%, 15%, 20% corespunzator vechimii realizate in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii.
La Art.28 din varianta nemodificata a Legii nr.223/2015 exista urmatoarea prevedere: ,,..La media obtinuta se adauga un spor de pana la 15% in conditiile stabilite prin ordin comun...,, prevedere eliminata de ART.40 din OuG.nr.57/2015.
Chiar si Art.22 al Legii nr.164/2001 prevedea procente diferite pentru grupele de munca, 60%- conditii normale, 62%-conditii deosebite, 64%-conditii speciale..!

Gigi spunea...

Daaaaar,n-ar fi bine să se facă o Lege a pensiilor militare pt.fiecare?În special pentru @ÎC?
Ce a spus @H,am spus și eu mai demult,este soluția cea mai simplă și ar putea fi aplicată chiar de luna viitoare,dacă se vrea de la împărăția Împăratului Roșu.
Restul,sunt vorbe de amăgire a prostimii adormite,vânzări de iluzii deșarte pentru un "pumn de voturi".
Iar,cei ce vor face asta,vor "domni"mult și bine!

avianyc spunea...

@ Huhurez ,@ Gigi ,@ Leon
Pentru a se putea face actualizarea la L153 a rezervistilor trebuie compatibilizat netul activului similar cu netul rezervistului.
Deoarece multe neturi de pensii(cei iesiti pana la aparitia OG 59) depasesc netul activului grevat de cel putin 40% taxe si impozite trebuie eliminat din venitul activului impozitul de 25% (CASS).Militarii trebuies scutiti de acest impozit fiind necontributivi.
Altfel actualizarea la L153 nu se poate face deoarece netul pensionarului depaseste netul activului, lucru nepermis de guvern.
In baza de calcul peste CIBS trebuiesc luate in calcul vechimea ,sporurile actualizate ,etc atat pentru activ cat si pentru rezervist functie de situatia avuta la data iesirii la pensie.

Leo spunea...

ACTUALIZARILE , dupa oug 114 SUNT POVESTI NEMURITOARE , hyperbolizate de amabil.
Nu mai confundati propriile dorinte cu adevarul de fapt si nu va mai autoanesteziati.
SINGURA SOLUTIE :
LEGE NOUA PE CONTRIBUTIVITATE cu RECALCULAREA PENSIILOR MILITARE.

M spunea...

@Leonard - poti sa explici? De ce actualizarile dupa OUG 114 sunt "povesti nemuritoare"?

Leo spunea...

@ M
Deoarece prin oug 114 , art. 59 din L 223 , in forma introdusa de oug 59 , a fost modificat si prevede ca (1) cuantumul pensiilor militare aflat in plata la 31.12.2018 se indexeaza din oficiu , începând cu 01 ian. a anului in curs .... si (2)si cuantumul pensiilor nu se indexeaza daca rata este negativa.
La art. 60 in forma lui oug 59 se mai spune ca (1) ca pensia neta nu poate fi mai mare decat... si daca in urma indexarii rezulta un cuantum mai mare decat.....In cazul indexarilor succesive , cuantumul acordat nu poate depasi suma rezultata rezultat....
De aceea s-a eliminat DEFINITIV ACTUALIZAREA.
Prin OUG 114 , F&M si-a luat ca masura de precautie ca sa blocheze o eventuala castigare la CCR a neconstitutionalitatii art. VII. Deci daca se va castiga la CCR cu Art. VII , atunci se poate actualiza NUMAI PT. ANUL 2018 , deoarece dpt. 2019 a intervenit oug 114.
Iar Amabilul , in loc sa dezvolte aceasta stare de fapt , ne anesteziaza cu ordinul calugarilor Agustini si cu nu mai stiu eu ce fel de POVESTI NEMURITOARE.
SUS STACHETA MAESTRE , ca ai lasat-o moale de tot cu stiinta si ai dat-o pe lobby F&M

Leon spunea...

T3, nu vor elimina CASS la activi, mai degraba vor recalcula pensiile militare aflate in plata la data de 15.09.2017, prin limitarea la netul mediei soldelor lunare brute pentru cele 6 luni alese, ACTUALIZATE la data de 01.01.2020, cu mentinerea OMM/SOSP si la pensia neta !

CEZAR spunea...

miercuri, aprilie 03, 2019
Leonard spunea...
---------
SINGURA SOLUTIE :
LEGE NOUA PE CONTRIBUTIVITATE cu RECALCULAREA PENSIILOR MILITARE.
PS
Aha..nu credeam vreodata .....etc..

CEZAR spunea...

Poate ca nu stiati :

Cu stima,
p. CONSILIUL NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE,

PRESEDINTELE SCMD,

Prof. dr. Mircea DOGARU, istoric militar

Leo spunea...

Oleaca de MIMA .......
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Leo spunea...

GOGOASA ?
http://sindicatulcmd.blogspot.com/