Powered by Blogger.

Wednesday, January 02, 2019

Salarii și pensii incredibil de mari, în timp ce multe hotărâri judecătorești sunt anulate pe banda rulantă sau sunt descalificate de CEDO

9 comments

Magistrați, activiști ong.

Casa Națională de Pensii a anunțat că a plătit în luna noiembrie 2018 aproape 9200 pensii speciale pentru magistrați, grefieri, personal navigant din aviația civilă, parlamentari și personal parlamentar, auditori ai Curții de Conturi, personal diplomatic și consular.
Magistraţii pensionari au cele mai mari pensii speciale: în medie, peste 17.100 de lei în luna noiembrie, potrivit datelor Casei de Pensii, pe care Economica.net le-a comparat. Acestora li s-ar fi cuvenit, de fapt, pensii medii de numai 2.700 de lei în noiembrie, în baza contribuţiei plătite la sistemul public de pensii. Diferenţa de peste 14.000 de lei le-a fost plătită de la bugetul de stat, alimentat din banii plătiţi de toţi contribuabilii din România.

Legiuitorul nu a mai avut curajul să se atingă de pensiile magistraților după scandaloasa Decizie nr. 20/2010 a CCR, care a spus că dreptul de pensie al magistraților derivă din Constitușie, deși, tot poporul știe că dreptul de pensie specială pentru magistrați a fost stabilit prin lege.
Astfel că, pensiile magistraților nu au fost recalculate în 2010 prin Legea 119/2010, după decizia CCR menționată, nu au fost limitate la salariul net conform OUG nr. 59/2017 și OUG 114/2018.

9 comments:

Iulian Mareș said...

De ce?
Din incapacitate politică?
Din voința politică a fostului, jurist la ICVA, Zegrean, beneficiarul de legislația specifică handicapaților pt vedere și acuitate vizuala f slabă? Alt meșter ardelean...

Dan said...

Stat-colonie de sclavi lasi pur mafiotizat iar asa zișii magistrati asculta doar ordine externe si ale mafiei politice.Pupinii CCR sunt doar o limba galbena ca si sluga grupurilor infractionale politice ''avocat al poporului '' .

CEZAR said...

Lumea zice pe FB....sa ne mai descretim...asa putin !!

Monica Rotareasa
Monica Rotareasa Doina Mariana Dumitrescu
Așa e : salariul net este în jur de 2000 de euro, nu știu dacă ajunge la cineva la 3000 de euro cu toate sporurile sau gărzile, eu nu cunosc pe nimeni.
La policlinica, venitul este variabil și supus acelorași impozite ca și salariul, așa că băncile cer declarațiile de impunere pe ultimii trei ani, ca să vadă nivelul. Eu merg patru zile pe săptămână, circa 10 luni/an. In medie ajung tot la vreo 2000 de euro net.
Acum,4000 de euro net vi se pare că rezolvă toate problemele unei familii cu doi copii ?
Noi ne-am vândut apartamentul cu două camere ( pe care l-am cumpărat acum 20 de ani, cu bani de la părinți) și stăm în apartamentul mamei mele ( 5 persoane în patru camere), sperând să ne facem o casă.
Vi se pare mult la 51 de ani împliniți, după 27 de ani de muncă ?
Ascunde asta
Îmi place
· Răspunde · 5h
Doina Mariana Dumitrescu
Doina Mariana Dumitrescu Monica Rotareasa Eu nu imi permit sa judec pt nimeni ,dar mai adaugam inca 4000 euro ai sotului si un total de 8000 euro ,este un venit imens chiar si pt un intelectual care necesita si alt gen de costuri .Chiar si 4000 euro net este destul de mare .Depinde acum ce prioritati acordam cheltuielilor . Eu cand am terminat facultatea am avut salariul de stagiar si am reusit sa imi cresc si copilul .Apoi normal ca a crescut salariul dar prioritatea nu au fost plimbarile ,concediu de odihna acasa ....Investitia a fost in instruirea copilului .Eu zic sa va ganditi ca multi dupa 30 ani munca si 51 ani nu au nici 1000 euro si nici sansa adaugarii din alte surse. Eu casa am cumparat-o ca multi altii fara nici un ajutor ,crescand si copilul cu o instruire serioasa
Ascunde asta
Îmi place
· Răspunde · 5h · Editat
Monica Rotareasa
Monica Rotareasa Doina Mariana Dumitrescu Soțul meu e chirurg cardiac, nu merge la policlinică, așa că adăugați doar 2500, cu sporuri și gărzi. Iar asta se întâmplă doar din 2018, pentru că, până în martie puteați adăuga doar 800- 900 de euro salariu, la fiecare dintr…Vezi mai mult
Ascunde asta
Îmi place
· Răspunde · 5h · Editat
Doina Mariana Dumitrescu
Doina Mariana Dumitrescu Monica Rotareasa sa nu subestimam alte profesii totusi .Stiu ca medicii au aceasta tendinta dar nu este corect .Nici dumneavoastra nu puteti face ce face un informaticiam sau arhitect ,etc .Fiecare in fond este de elita ,unele chiar de mare solicitare intelectuala .Da, tot este un venit foarte mare ,nu decent .Privind responsabilitatile ....putini medici sunt asumati ,vedeti cate erori medicale sunt .
Ascunde asta
Îmi place
· Răspunde · 5h

Leon said...

Magistratii sunt cam stat in stat !
In Legea 303/2004-statutul magistratilor, modificat si completat de L 242/2018 se prevede:
Art.80(81).Magistratii cu o vechime continua in magistratura in ultimii 20 de ani, inainte de data PENSIONARII...beneficiaza de o indemnizatie egala cu 7 indemnizatii de incadrare lunare brute care se impoziteaza.
Art.83.al.2)-devine art.85.alin.
(2) Pensiile de serviciu ale judecatorilor si procurorilor, precum si pensiile de urmas...se ACTUALIZEAZA ori de cate ori se majoreaza indemnizatia bruta lunara a unui judecator sau procuror in activitate...
Art.82.al.(7)...Judecatorii si procurorii MILITARI pot opta intre pensia de serviciu si pensia militara de serviciu !
Ar trebui sa Propunem si noi o completare a art.11 din Legea nr.80/1995. Statutul cadrelor militare:
PERSONALUL MILITAR POATE OPTA PENTRU CALCULUL PENSIEI DE SERVICIU CONFORM PREVEDERILOR PREVAZUTE DE LEGEA SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII..!

ifrim said...

Si asa se chinuie magistratii sa bage legiuitorul(Livache-Tary) la brutarie.Ce-i doare pixu sa dea si pt.dansii o OUG similara militarilor?

Liviu PO said...

@leon
Art.122 din legea 223/2015 este in control de constitutionalitate la CCR.

Cezar said...

Înțelegeți că pe L.223 originală.. foarte multi...burti albastre si nu numai...ajungeau la un cuantum mai mare decât medicii in activitate??
Si mai zic ...ca era o lege sănătoasă la cap....

Iulian Mareș said...

Cezar,
Cu care lob gandesti? Cu cerebelul?
Ce comparație este asta cu medicii? Ai văzut medici săraci? Nici măcar legiștii!

Iulian Mareș said...

In definitiv, "blonda de la drept" , cu rokia deskisă, de pe trepte merita!.... ceva atenție și nu numai! 😂😎