Modelul de cerere care circula pe paginile online rezervate militarilor este corect fundamentat legal şi are ca suport şi câteva sentinţe ale unor Tribunale.
Eu aş recomanda să uzeze de acest formular pensionarii militari în ale căror decizii de actualizare, conform Legii 152/2017, cuantumul compus majorat al soldei de funcţie este mai mic de 1450 lei şi cuantumul compus majorat şi actualizat al soldei de funcţie este mai mic de 1667 lei.
Cadrele în activitate pot solicita aducerea soldei de funcţie în cuantum compus, la nivelul actual al salariului minim pe economie.
Spun cuantum compus deoarece s-a convenit că intră în solde de funcţie şi elementele salariale introduse în ea prin Legea cadru a salarizării nr. 330/2009, preluate de L 285/2010 şi OUG nr.1/2010.
UPDATE
Pentru cei care va decideți să acționați, puteți să completați partea introductivă a cererii, invocând și prevederile Legii nr. 115/ aprilie 2017, de aprobare a OUG nr. 9/2017, care întărește HG nr. 1/2017 deși se referă la sporuri și indemnizații care nu intră în componența soldei/salariuli de funcție așa cum au stabilit Legea 330/2009, OUG nr. 1/2010 și Legea nr. 285/2010.
Din Legea nr. 115/2017
(2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat - pe baza pontajelor, și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
MODEL
CERERE DE ACTUALIZARE
DREPTURI DE PENSIE
CADRE MILITARE SI POLITISTI
Catre
CASA SECTORIALA DE PENSII A MAI
Strada George Georgescu 15-17, sector 4, cod postal 030167, Bucuresti
CASA SECTORIALA DE PENSII A MApN
Unitatea Militară 02505 București,
B-dul. Drumul Taberei nr.7-9, Sector 6, Cod poştal 061352
CASA SECTORIALA DE PENSII A SRI
Str. Piaţa Amzei nr. 4, Sector1, Bucureşti.
Subsemnatul…………………………………grad………………….CNP…………………cu domiciliul in ……………………….., e-mail………………………
Cu ultim loc de munca la …………………………………………….
Pensionat in baza deciziei CSP a MAI nr………………
In baza art. 60 alin 1 din Legea 223 din 2015, in forma in vigoare pana la 15 septembrie 2017, data de la care a intrat in vigoare modificarea textului operata de OUG 59/2017,
In baza art. 1 din procedura de actualizare a pensiilor aprobata prin OMAI 31 din 2016 ( publicat in MOf nr. 214 din 23 martie 2016) potrivit caruia :
“Art. 1. – Actualizarea pensiilor militare de stat prevăzută la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de către casele de pensii sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informaţiilor din bazele de date proprii, fără a fi emise decizii în acest sens, conform prevederilor din anexa nr. 1 la ordin şi prevederilor legale în vigoare la data prevăzută de lege la data actualizării pensiilor.”
In baza art. 1 din HG 1/2017 potrivit caruia “ Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră”
Avand in vedere si echivalenta recunoscuta de MAI-Directia Generala Financiara intre “salariul de baza’ si “solda de functie/salariul de functie”, din perspectiva aplicarii HG nr. 1/2017,
Observand prevederile art. II din alin 3 lit b) din Legea 152 din 2017,
In baza principiului nediscriminarii,
Va solicit sa procedati la actualizarea drepturilor mele de pensie si sa imi achitati diferentele intre drepturile efectiv platite si sumele ce vor rezulta din actualizare, dupa cum urmeaza:
a) de la 1 februarie 2017, prin majorarea salariului de functie/soldei de functie stabilit/-a in decizia mea de pensie la “…..lei ”, la valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat stabilita la 1450 lei prin HG 1/2017, si totodata prin majorarea corespunzatoare a celorlalte elemente salariale ce se calculeaza pe baza salariului de functie/ soldei de functie, cum sunt gradatiile, salariul de excelenta, sporuri, etc, inclusiv a sporului la pensie cuvenit titularului decoratiei Semnul Onorific,
b) de la 30 iunie 2017, prin majorarea salariului de functie/ soldei de functie de la 1450 lei, la 1667,5 lei (cu inca 15%), ca efect al art. II alin (3) lit b) din Legea 152 din 2017, si totodata prin majorarea corespunzatoare a celorlalte elemente salariale ce se calculeaza pe baza salariului de functie/soldei de functie, cum sunt gradatiile, salariul de excelenta, sporuri, etc precum si a sporului la pensie cuvenit titularului decoratiei Semnul Onorific.
Precizez ca modificarea art. 60 din Legea 223/2015, de la 15 septembrie 2017, nu stinge obligatiile de actualizare nascute in sarcina Casei Sectoriale de Pensii anterior modificarii si inca neexecutate.
Cu deosebita consideratie,
Numele……., gradul………………
Data……………………………..