Un produs Blogger.

vineri, decembrie 21, 2018

Iliescu, G.V.Voiculescu și militari din MApN, acuzați de inducerea psihozei teroriste din decembrie 1989

52 comments
Cine își va mai propune să facă vreo revoluție, ca Iliescu să plătească, pare să fie mesajul acuzațiilor din dosarul Revoluției. Este straniu că Petre Roman și Virgil Măgureanu au scăpat de acuzare, deși au fost și ei cercetați.

Generalul Iosif Rus, comandantul Aviației Militare în 1989
Stadiu Dosarul Revoluţiei

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a comunicatelor din datele de 8 februarie 201718 decembrie 20172 aprilie 2018 și 17 aprilie 2018, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin ordonanţa din 18.12.2018, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii  Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii  prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k C.p.

Cercetările au vizat stabilirea situației de fapt în ceea ce privește exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat și a luării deciziilor  cu caracter politic și militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu.
Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
Pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi  fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor  Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări.
Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc..  În acest context, în  intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.
Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989,  un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării  şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
Probatoriul administrat în cauză relevă că  inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La  23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.
De asemenea, inculpatul Emil (Cico)  Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din  22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul  22 – 30 decembrie 1989.
Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al  României.
Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor.


52 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Când revoluția își devorează fii și când nu vrei sa spui adevărul concret și generalizezi!
P. Roman?.....el a cerut retragerea câtorva mii de "turiști" ruși în martie 1990…!

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Chiar în septembrie 1990, spunea că l-a informat Caraman.

Iulian Mareș spunea...

Mare greșeală!
Îi adunam pe toți, cercetați și moneda de skimb; altfel le puneam rușilor o lume în cap, lagăr trebuia făcut cu ei! Să fi platit că să și-i recupereze!
Oftica rușilor a fost că nu au pus mâna pe arhivă și ofițerii diviziunii anti KGB, cum au reușit la cehi in 68!
Atunci trebuia spus tot adevărul....

Patrascioiu spunea...

Fara gluma.Pe parcursul unei zile cat am stat la un punct de trecere am vazut 2 autoturisme inmatriculate in Uniunea Sovietica.Nu mi s-a parut ceva deosebit avand in vedere ca prin 1983 niste sovietice aveau chef sa joace cazacioc cu ofiteri romani.S-a fugit de ele cu parerea de rau fiindca ar fi trebuit sa dea note de relatii si strica la imagine.Asa e Huhu Rezea?

Dan B. spunea...

De regulă, nu fac comentarii ref la evenimentele la care nu am participat!
Nu gl Rus a transmis indicativul „Movila” in PC al BPzAerop, acesta ajungînd acolo, prin sistemul secretizat, de la MStM (mi-a confirmat asta lt col Răchită, cdt SU de la Otopeni).
S-a urmărit o justificare a morților rezultați din decimarea respectivei Cp Trs (refuz de deschidere a focului pe C. Victoriei) de la Câmpina (ing-sef de la CITrs de la Centură i-a văzut morți in al treilea camion, dar teama de repercusiuni ......) si executarea unei ambuscade pentru a permite infiltrarea în aerogară a „combinezoanelor negre”, care să faciliteze, la 23.12, eventuala plecare a lui Ceaușescu și a camarilei sale. Riposta dată de către liniile de apărare ale BPzAerop, declanșată la deschiderea focului cu 8-10 arme automate, din liziera din drt drumului de acces, spre aerogară (după ieșirea din DN 1), i-a forțat pe necunoscuți să renunțe la planul stabilit (am strâns 7 săculeți cu tuburi de cartușe atipice, nicidecum de cal 7,62 sau 7,65, predați echipei mixte de procurori, dar care au dispărut fără explicații (o fi fost valid vreun protocol intre securiști și procurori?), incl autobuzul ciuruit din dreapta de către aceiași trăgători (procurorii, mărinimoși fiind, au avizat rapid topirea lui, cerută de către Secu).
Așadar, cei de la Câmpina au ajuns a fi „victime colaterale” în curtea CTS și in evenimentul de la Otopeni. Incl. col Patraș plecat din curtea CTS ca șef de esalon a fost găsit mort in al treilea camion, alături de ceilalți duși deja pe lumea cealaltă (la mine s-a prezentat un lt col pirpiriu, in talie, infanterist, cu cisme, caschetă și diagonală, pe când Patraș era corpolent, înalt, imbrăcat in uniforma sa, cu manta, ghete si căciulă (era îmbibată cu sânge).
Apropo, temă de cercetare pentru infanteriști: care-i situația specifică în care călăuza (sef BPL) delegată pentru introducerea in dispozitiv (sef BPL) este urcat in camion anterior sefului SU venite in sprijin? Cum și de catre cine putea fi împuscat lt maj Ionescu în ceafă, spate-dreapta?
Deocamdată atât, caci am ce vă relata câteva ceasuri, incl revolta parinților transmisionistilor, care n-au înțeles de ce copiii lor, cu certificat de deces „plagă toracică prin împușcare” aveau găuri în ceafă, ca si când n-ar fi purtat cască, revoltă iscată după vizionarea, împreună cu procurorii, a unui filmuleț al unui irlandez, care a surprins, fiind în aerogară, deschiderea focului din liziera stângă, privind spre DN 1.

Militar de la 14 ani spunea...

A existat un grup care a planificat ceva dar a ieșit altceva. Au fost încurcați de multe personaje dar care s-au prins și ele pe parcurs (celebra zicere a lui Dinescu "fă-te că lucrezi"), altele au picat la mijloc.
E târziu, trebuia să se facă curat demult. Oricum, dacă nu erau ei, erau alții.


Huhu Rezea spunea...

In ziua de 22 decembrie 1989, la ora la care Stanculescu a ordonat retragerea trupelor în unități, înfrângând dispozițiile lui Ceaușescu, el a dat o veritabilă lovitură militară de stat.
S-a temut să instaureze o dictatură militară și a preferat să predea puterea unor civili cu notorietate, armată urmând să conducă din umbră până la organizarea alegerilor libere și predarea puterii unor organe alese.
Implicarea Armatei în conducerea directă a României a încetat în luna iunie 1990, după instalarea Parlamentului(Adunare Constituantă) rezultat din alegerile din 20 mai 1990 și
Deci, conducerea Armatei a predat puterea civililor Iliescu, Brucan, Roman, Voiculescu, Doina Cornea etc.....nu invers.
Consiliul Frontului Salvării Naționale era condus în realitate de componenta sa militară numită Consiliul Militar Superior.
Implicarea Armatei în conducerea directă a României a încetat în luna iunie 1990, după instalarea Parlamentului(Adunare Constituantă), rezultat din alegerile din 20 mai 1990, și numirea Guvernului Roman II.
Intregul efectiv al Securității a trecut în custodia Armatei, până la începutul lunii aprilie 1990 când, cei care nu au fost trecuți în rezervă au fost recuperați în SRI-ul condus de Virgil Măgureanu.
Miliția și-a schimbat numele în Poliție, fiind împănată de Gelu Voican Voiculescu cu celebrul serviciu de informații Doi și un Sfert, în compunerea căruia au intrat în special CI-ști și foști securiști de la Securitatea București, trecuți in corpore în rezervă, în luna ianuarie 1990, de structura politico-militară a CFSN.
PCR avea în 1989 4 milioane de membri. Incă 4 milioane au solicitat să fie primiți în partid dar au fost respinși ca necorespunzători.

Iulian Mareș spunea...

Dan,
Călăuză execută recunoașterea forțelor celor veniți din exteriorul dispozitivului și-i introduce pe traseul ordonat/stabilit deplasa du-te în capul coloanei întrucât cunoaște terenul, dispozitivul de forțe și secretul zilei pt recunoaștere. Conduce forțele introduse acolo unde i s-a ordonat!
Are mijloace de comunicații cu Cdt. Dispozitivului într-o altă rețea decât cea folosită de către Dispozitiv pt realizarea C2!
Daca apărarea Aeroportului Otopeni se executa cu B.Pz.Obv. Speciale, și structurile SMFA și subordonat operativ acestuia, de unde și ce rol a jucat acea Cp.Trs.?
Decimarea însemnând o execuție în fapt, cine a decimat pe unii dintre militarii acesteia?
Acuzațiile gl.Rus par făcute de un frizer fara armată făcută!
Categoric indicativele, reale sau de antrenament, se puteau transmite numai de la MStM, din ordinul/ aprobarea persoanelor cu funcții stabilite prin documentele operative pt respectivul indicativ/semnal!
Lt.maj. Ionescu era șef BPL la comandamentul batalionului? Știu că absolvise AMG in 89, dar funcția era cam mare pt o călăuză destinata introducerii unor forțe suplimentare de valoare Cp Jdm.!
Cooperarea între forte din ministere diferite este mai dificilă și mă gândesc că se dorea executarea de către aceștia a scotocirii lizierei a doua zi!
Poate mă ajuți să înțeleg mai bine?...

Patrascioiu spunea...

.Știți ce e curios?În timp ce se vorbea de acțiuni provocatoare din partea Ungariei comuniste armata romana asigura bunăstarea mamei ministrului apărării maghiar.Mare curva politica.
Huhu Rezea @securitatea sa mulțumească la propriu armatei și contraamiralului Dinu nu lui Magureanu.
Dan@Movila ,bat-o vina.Dacă nu respecți planul dai de belea.De multe ori mi-am pus întrebarea :dacă prostul din interior are halucinații optice ce mă fac?

Patrascioiu spunea...

Huhu Rezea@ îmi permit o precizare.Securitatea întotdeauna a împins pe alții la inaintare.Ești sigur ca au fost trecuți în rezerva?Eu stiu ca cei ce s-au cerut precum -lucru pe care nu-l inteleg-și absolvenții de la Băneasa.


.

ifrim spunea...

Nu e logic sa existe doua randuri de vinovati.Daca este vinovat Iliescu musai reabilitat Ceausescu!

Iulian Mareș spunea...

Cand esti cumplit de mut si interesat pactizezi cu strainii si faci pe vataful de iobagi!
Cititi si luati aminte, mai ales concluzia finala......

https://t.dcnews.ro/un-scuipat-austriac-pe-obrazul-romaniei_629565.html

CEZAR spunea...

sâmbătă, decembrie 22, 2018
Patrascioiu spunea...

Sper ca este evident pentru toataa .lumea ca I"Teparu...a decedat din cauza de intoxicatie cu metil!
L-a lasat la comanda pe Patrascioiu ....care la fel- atunci cand "statea intr-un punct si urmarea"...a vazut trei masini ..cu numar sovietic...!!!
Intrebare obligatorie..: agentii sovietici daca au fost ..musai actionau in masini cu numar de inmatriculare ..sovietic..??
Si a doua intrebare ...Unde a fost m-Alul ??
Observati cat de bine cunoaste El...cum se introduce ...cum se dau parolele si indicativele...virgula la biblie
Multe ar fi clare daca m-Alul ar fi fost in ..teren...zik...

Dan B. spunea...

@Mares:
Eu am fost trimis în șosea, la 22.30, să-i aștept și să-i rețin acolo până ajunge Ionescu, la mine, urmând să-i introducă in dispozitiv, undeva la capătul pistei, nu în aerogară (conf. planului), astfel încât să fie izolați (lipsa de încredere). SU Sec titulară din plan ar fi fost ocupată cu alte treburi prin capitală, alt motiv să acreditez bănuiala unui scop ascuns ref la trimiterea unor neinițiați de la Câmpina, cantonați din 20.12 la CTS (justificarea decimării din curtea Cdm pt neexecutarea unui ordin pe timp de război).
Am stat în șosea până la 06.30 degeaba, chiar dacă Ionescu s-a prezentat la 23.10 la pct control al D 70 Av, căci eu urma să contactez, la sosire, ba un cpt, ba un maior sef de eșalon, nume schimbate pe timpul nopții (din cei nominalizati, am aflat ulterior ca primul ar fi refuzat misiunea, care prevedea intrarea prin fața aerogării, nu pe drumul următor, spre aerogara de mărfuri, conf. planului).
Și la mine a ajuns un al treilea, refuzat de mine, până la coborârea mr Popovci din cabina celui de-al doilea camion; l-a luat cu mine la pct control, l-am pus în legătură cu Ionescu și am raportat cdtului finalizarea misiunii mele. Intorcându-mă cu ei până in dreptul „borcanului” milițianului, pentru a-mi recupera militarii de la asigurare, am putut ulterior vedea cum așa-zisul Patraș l-a băgat pe Ionescu in cabina primului camion, intre el și șofer (?????). Iar cum avea stație radio, nu mi-am făcut griji privind atipica intrare spre aerogara principală. Martorii spun că, la deschiderea focului de avertisment (nu răspundea Ionescu la apelul radio), camioanele au stins farurile, au mărit viteza pentru a se plasa câte unul pe drumul spre estacadă, altul pe cel de intrare la pistă și al treilea pe centru.
Iar cum, potrivit poziției lor, al treilea camion fiind cel mai puțin vizibil (din cauza vegetatiei) pentru mitraliera si 50 AKM de la B 53 Trs de pe acoperișul DAvC, acolo, în acel camion am găsit cei mai mulți morți, cu deces atipic (impuscătură în ceafă).
Intrebând de Ionescu, un caporal mi-a zis că-i mort în cabina primului camion; era drept, în șezut, iar eu lăam tras de diagonală și atunci i-am văzut rana provocată-n ceafă de catre falsul Patraș, înțelegând astfel motivația pentru care nu a raspuns la apelul radio al colegilor din apărare.
Așadar, Mares, ai priceput de ce a fost Ionescu forțat să urce in cabină inaintea securistului? Și asta a murit cu pistolul în mână, pe când incerca sa sară din cabină.

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Macelul de la Otopeni ar putea fi justificat printr-o eroare dar, ce a urmat, respectiv neacordarea primului ajutor răniților și schingiuirea timp de câteva zile a supraviețuitorilor cum se numește?

Iulian Mareș spunea...

Dan,
Am înțeles contextul general!
Poate daca Lt.maj. Ionescu ar fi venit cu propriul turism și 3-4 mil escortă alta ar fi fost situația și ar fi acum in rândurile pensionarilor...
Neîncrederea, incertitudinea, psihoza țintită, epuizarea psihică și fizică au condus la toate acestea!
Nimeni nu mai poate stabili adevărul acum! Acum putem încadra totul la tarele unor forte armate, indiferent de minister, care au dorit și actiobat intr-un sistem exclusiv de pregătire defensivă, de pace, fără participarea la acțiuni reale, timp de 35-40 de ani!
Ionescu, dacă nu a fost împușcat din cabină, să fi fost împușcat din caroserie, de către ocupanți?
Aici expertiza balistică și medico-legală ar fi putut elucida misterul...

PS- dacă era acolo specialistul Cezar, într-o singură noapte rezolva tot! Și acum îl consultă și trupele OMON și cele Navy Seals! Nu mai vorbesc de câtă carte știe, dar nu se poate exprima, așa cu fraze, propoziții! Ține în el tot produsul cursului Făgăraș (zenitul, apogeul pregătirii lui)!

Iulian Mareș spunea...

Stelian P.,
Așa se întâmplă la astfel de evenimente, oriunde în lume!
Cat despre Dan Iosif el era cadru militar rezervist; a fost trecut în rezervă pe timpul pregătirii unei parade militare pt că...., în fine, a făcut o "mică" drăcie!

Huhu Rezea spunea...

@mares
Să nu spui că și Nica Leon, Petre Roman și Dincă Gogoșarul erau rezerviști....

Dacă și jandarnmii se dădeau la o parte la ordin din fața trupelor paramilitare ale galeriilor de fotbal, Steaua,Dinamo, Craiova, care atacau guvernul pe 10 august 2018, să înțelegem că lucrurile evoluau ca în 22 decembrie 1989?

Dan B. spunea...

@Huhu:
Eu am precizat că nu comentez evenimente la care nu am participat, poate doar îmi exprim vreo bănuială/îndoială, in baza unor argumente.
Morții au fost dusi intr-un hangar, până au fost transportați la morgă!
Rănitii au fost imediat transportați la spitalele din Bucuresti, Otopeni, Balotești, chiar și la Ploiești.
Supraviețuitorii au fost arestați și legați de calorifere apx o oră, până s-a stabilit proveniența lor, timp în care civilii din aerogară, salariați si pasageri, i-au mai luat la șuturi și la scuipat.
Ulterior, au fost eliberați, hrăniți și ajutați la schimbarea petlițelor, după care au fost intercalați in dispozitivulde apărare al aeroportului.
Au ajuns să se împrietenească cu cei din BPZAerop, ocazie cu care au relatat ce s-a-ntâmplat cu colegii lor, care au refuzat să deschidă focul în piață. Din cei opt militari de la Secu, sergentul a fost împuscat „accidental”, in postul de santinelă (?) de la drapelul unității, de către OSU, iar ceilalți șapte soldați, deși „căutați” la domicilliile lor, nu au fost găsiți, motivându-se plecări în străinătate.
Interesant este că, din eșalonul în cauză, au supraviețuit ofițerii-sefi ai soldaților, care nici măcar n-au fost răniți, dar au fugit spre Bucuresti, părăsind subordonații. De la Secu, au decedat prin impușcare, pe timpul focului deschis de toate părțile angrenate în zonă, realul col. Patraș (corpolent), seful biroului de luptă antiteroristă, adus de la Iasi in cdm, falsul lt col Patraș și mr Oprescu din Sectia Operații, cel comunicat mie ca șef de eșalon în jurul orei 03.30, celălalt cpt-stat majorist fiind trimis la Titu, pentru apărarea adr. in cooperare cu R.64 Pst și R.61 El.
Așadar, Huhule, incearcă să nu mai relatezi „basmele” susurate în ureche.
La absolut toate anchetele și reconstituirile de după, am participat 100 %, am asistat la declaratiile date de „supravietuitorii” soldați aflați în stagiu, la CTS, declaratiile lor fiind identice, incl la virgule (eram în sală, încercând să-i identific pe cei opt mărturisitori, încă nu aflasem că sergentul fusese împușcat la Câmpina). Si, mai toți, mi-au relatat că se aflau în al treilea camion, deși, la 23.12, în el se aflau doar morți (sub mașină a fost identificată căciula realului col Patraș (falsul lt col avea caschetă de infanterist).
La proces, am relatat despre cei sapte săculeți cu tuburi atipice, copiile după caseta irlandezului, ciuruirea autobuzului aeroportului dinspre lizieră, insă toate acestea au dispărut, procurorul Dan Ioan ridicând din umeri la fiecare intrebare a gl magistrat B..., ref la locul unde s-ar afla „corpurile delicte”.

Huhu Rezea spunea...

@dan
Cercetările judiciare contrazic in buna parte afirmațiile dvs. In mod diversionist unitatea de la Câmpina a fost atrasă în bătaia gloanțelor.
Militaru și cei pe care îi coordona aveau nevoie de teroriști reali, pentru a justifica psihoza teroristă de care vorbește ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
Chiar și Iliescu a devenit o victimă a acelei psihoze teroriste pregatite în laboratoarele unor servicii de informații.

Dan B. spunea...

@Huhu:

Îmi pare rău, uzezi incorect noțiunile, căci una este „a atrage” și alta „a împinge”. Subunitatea de la Câmpina nu a fost atrasă la Otopeni, a fost „împinsă” acolo pentru a servi interesele grupării securiste, loiale lui Ceaușescu (cele apx 10 „combinezoane negre” din liziera, dotate cu armament atipic MApN si CTS, existent in rastelele DSS).
Apoi, susții că „.... cercetările judiciare contrazic in bună parte ....”, deși stii prea bine, ca și mine,că „binomul” de azi, adică securistul și procurorul, a acționat și în trecut.
Altfel, cum crezi că, din dosarul cauzei, au dispărut mai toate dovezile care încriminau conducerea Securității, în special cele amintite de mine (tuburile de cartus atipic, caseta video, autobuzul, etc), martorii din SU de la Câmpina, coroborate cu tăcerea cumpărată a rudelor celor uciși prin oferta a fel de fel de joburi in structurile „noii” securități. Astă ultimă parte pare chiar generozitate, însă este clară șpăguirea subiecților.
Părinții victimelor și-au revărsat oful pe MApN, până la vizionarea, împreună cu procurorii, a casetei cu înscenarea, când ura a fost mutată către conducerea Securității, însă doar până în momentul „cumpărării” lor sau a apropiaților.
Părinte: „Dacă fiul meu se afla in camion, stând pe banchetă și fiind echipat de război, astfel încât ceafa să-i fie protejată, cum totusi a pătruns glonțul în ceafa fiului meu, în baza cărei traiectorii a acestuia, în conditiile in care trupele MApN erau superior poziționate, ba chiar și la 10-15 metri înalțime?”
Gl maior magistrat Bădoiu a fost destul de vehement privind modul de administrare a probatoriului în dosar, dar, după ceva timp, a fost înlăturat de la judecarea cauzei prin ordin de trecere prematură în rezervă.
Ca urmare a declarațiilor mele la procuratură și la instanță, gl Voinea mi-a solicitat ajutorul pentru scrierea unei cărți cu respectivul subiect, însă l-am refuzat categoric, căci am fost sigur că deturnează sensul celor afirmate de mine, adică exact cam ceea ce intenționezi dta prin acel „atras”, nu „împins”!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Într-un fel sau altul toți eram foști sau militari și rezerviști și aici mă refer la anul 89!
Totuși, mă îndoiesc la individul P.Roman, căci de prin 72-74 nu au mai fost primiți în armata; kiar au fost trecuți în rezervă cei care erau atunci!
Câțiva au făcut carieră prin Orientul Apropiat, în lupta cu Hamass și alte organizații ...

Cezar spunea...

@/Dan
Cum apreciati ca a folosit Secu.rezultatul carnagiului?

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Ca participant la măcelul de pe Otopeni ești subiectiv.
Istoricii iau cu rezervă memoriile participanților la un eveniment controversat.
Măcelul de pe Cotroceni are același modus operandi infractional ca și măcelul din poarta sediului ministerului cu uslașii lui Trosca.
Trebuia inventat un inamic intern care să justifice preluarea puterii post comuniste.

Dan B. spunea...

@Cezar:
Dacă din relatările mele n-ai dibuit încă scopul trimiterii SU Trs la Otopeni, ........

@Huhu: Dac-ai incerca să faci abstracție de petlițele avute (presupun că similare celor din DSS) și ai pricepe că eu nu am expus opinii, astea fiind obiective sau subiective, ci fapte, aș crede că ești totuși recuperabil pentru amicii acestei pagini.
Sau nu vrei să pricepi că am relatat fapte și iar opiniile le-am argumentat.
O seară bună tuturor și SARBĂTORI FERICITE!

PS: Aș putea continua cu desfășurarea anchetelor și reconstituirilor, ocazie cu care s-a umplut de ridicol un lt col din aceeași sectie de operații a CTS, și multe alte aspecte ale evenimentului din 23.12.1989 (mi-ar fi necesare alte 7-8 ore pentru așa ceva!).
Trebuie să subliniez că BPz Aerop era subordonat operativ cdt Aerop. Otopeni, cpt cdor Marinescu Adrian, rolul meu înscriindu-se doar în a reține autocamioanele în DN 1 până la preluarea lor de către seful BPL al batalionului, cel desemnat de catrecdt, mr Răchita Vasile, pentru introducerea in dispozitiv a unei SU Sec nesolicitate.

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Crimele nu se justifică! Mai ales când nu este ceva de justificat. Dispozitivul de apărare al Aeroportului Otopeni va purta pentru eternitate povara omorârii unor militari care credeau că vin acolo să apere Aeroportul și nu își închipiau că vor fi împușcați sau schingiuiți de camarazi români. Si unii si alții au avut comandanți slab pregătiți sau ticăloși.
Este mult mai rațional decât d-ta, mai sus, @Pălăgheanu.

Gigi spunea...

@Dan
Dacă sunteți amabil să răspundeți la o întrebare,din pură curiozitate.
Dacă ați fost acolo,in dimineața zilei de 23 când acei nefericiți militari,au fost măcelăriți,mai aveți cunoștință că mai trebuia să vină să apere aeroportul și alte forțe,altele decât ale MAPN.
MulțUmesc!

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
Ai dorit sa pui o intrebare idioata, sau ti-a iesit asa, la modul curent?
Hai ca incerc eu sa te lamuresc.....
DSS nu a putut folosi deloc acel tragic eveniment pt ca in perioada imediat urmatoare era dalmata de toti!
Abia, odata cu evenimentele de la TgMures se relanseaza si bune bazele unei noi institutii!

Dar, ca sa ai reflectii uite cum te scuipa intre oki austriacul:

https://t.dcnews.ro/un-scuipat-austriac-pe-obrazul-romaniei_629565.html

Iar un asa zis studiu l-ar face fericit si pe Mengeles..... Clar, vei pricepe ca grofii si nobilii unguri si austrieci se casatoreau numai cu iobage romance si faceau cate 14-20 de copii vestici!
Sesizezi nemernicia unor facaturi? Care este institutul de cercetari?....tacere!
Sa intelegem ca s-a elaborat pe principiul: "Hai ma, vino si suge-mi ADN-ul pt studiu?"

https://t.dcnews.ro/britanicii-dovedesc-tiin-ific-ca-romanii-ardeleni-sunt-diferi-i-de-restul-romanilor_535735.html

CEZAR spunea...

@ /Huhu
Sau Obiectivul a fost infestat cu ''Conserve"...vezi 68..care au actionat ..!
Sa intelegem ca in Romania se dorea un aprig razboi civil...care initial trebuia sa fie detonat de Armata contra Secu.!
Apoi ...urma ..avem scenarii realizate destule..!

CEZAR spunea...

NB..
Eu am o nedumerire din ceea ce spune Dan..
Toti impuscati cu armament atipic in cap...spate dreapta??
Nu era posibil asa ceva ..tehnic vorbind..decat daca toti erau anesteziati ..si veneau asa cu ceafa dezgolita si mai si ziceau ..eu urmez !

CEZAR spunea...


Blogger Dan spunea...
@Cezar:
Dacă din relatările mele n-ai dibuit încă scopul trimiterii SU Trs la Otopeni, ........
--------------------------------------------
Sa zicem ca nu (ca sa fi fericit)...
Deci insist cu intrebarea

Blogger Cezar spunea...
@/Dan
Cum apreciati ca a folosit Secu.rezultatul carnagiului?

sâmbătă, decembrie 22, 2018

CEZAR spunea...

@/m-Al
Si de data asta ...PROSTUL ESTI TU !
Fie si pentru faptul ca nu intelegi ...un text scurt ....!!!

Cezar spunea...

Și mergând cu raționamentul mai departe..
Il intreb pe Dan:
De ce cineva care a deschis focul(De remarcat că le cunosti si numarul si ținută si locul)
Trebuia musai să folosească armament atipic...care se găsea în rastelul DSS?...De unde stii??
Adică..trebuia să semneze crima...NOI AM FOST BAI FRAIEROLOR...
NB
DAN..TE INTREB CE FUNCTIE AI AVUT IN CADRUL DISPOZITIVULUI MOVILA....CUM SE NUMEA??

Dan B. spunea...

@hUHU:

Și un tânăr locotenent știe procedeele prin care poate accesa un dispozitiv de luptă.
Intreg sistemul de pază al batalionului a auzit clar când seful primei linii de apărare l-a apelat prin radio pe Ionescu întrebând ce-i cu camioanele astea, numai apelatul nu a auzit, mort fiind, sau nu a răspuns sub amenințarea armei (pe timpul nopții, Ionescu a introdus gărzi patriotice și elemente ale unui R Mc, cu informarea prealabilă prin radio, a subordonaților săi, poziționați la fosta linie de taximetre).
Stii oare ce-ai avea de făcut la apropierea de un sistem de pază și, neauzind somația verbală și nici oprindu-te la focul de avertisment (3 la număr)? În niciun caz, nu stingi farurile și măresti viteza camioanelor, te oprești chiar!
Fă bine și incearcă să-ți uiți uniforma de cândva, astfel încât să pricepi că nu i-a chemat cineva pe respectivii neinițiați în locul celor care se antrenaseră pentru respectiva misiune, cei din paza aeroportului procedând doar la apărare. Dacă puștanii stiau pretextul sub care au fost trimiși acolo, iar primul sef al coloanei (cpt din secția operatii) a refuzat misiunea cu intrarea direct spre aerogară, in contradictoriu cu planurile operative, fii sigur că falsul lt col Patraș și mr Oprescu (al doilea cdt eșalon) cunoșteau adevărata lor menire, respectiv consecința forțării intrării lor în aerogară (d-aia stăteau „combinezoanele negre”, principalii beneficiari, ascunse în lizieră.
Așadar, ucigașii” sunt în partea cealaltă a baricadei, adică aceia care au înlocuit subunitatea titulară, cel care i-a curmat viața călăuzei Ionescu, incl mr. Oprescu care a acceptat derogarea de la planul operativ, cea vizând ruta de acces prevăzută in el. Restul este perfect nevinovat, cu excepția ofiterilor care si-au părăsit subordonații.
Cpt din sectia operatii a CTS, plecat sef de eșalon la Titu, chiar cu SU titulară, s-a apropiat de aerodromul Titu, respectând absolut toate procedurile stipulate în plan și a continuat deplasarea doar în prezența călăuzei venite la el.

Iulian Mareș spunea...

Merci!
Dar, când f.multi te-au gratulat cu acest nivel, de ce te simți frustrat? Acceptă-ti condiția și nu este decât normalitate!
Cum dracu se face că numai tu poți pune întrebări idioate, kiar și nu prea scurte?
In acel moment, cât și ulterior DSS era făcut sold 0, mai puțin ce-i din extern, care au devenit în mare parte noii oameni de afaceri, cei rămași în viață, ulterior cei din UM Fantomele au fost vânduti de...., kiar și cei din Africa!
Când vrei sa faci analize trebuie și poți înțelege..., cel puțin propria-ti întrebare.
Cei rămași în viață au intrat de frică în dispozitiv; erau elevi ai unei școli de subofițeri, specialitatea trupe securitate!
Cdt. Scolii murise, pe lângă alte cadre și colegi!
Cum sa bagi în dispozitiv acești militari traumatizați?

Dan B. spunea...

@Cezar:
Și acum, pentru cel care, ca militar fiind, a avut competențe reduse, dar perfect apt a fi „consilier financiar” (la câți cunosc eu d-ăștia, de prin cart Ferentari, .....), să încerc să-l meditez!
1.SU de la Câmpina a fost adusă în București la 19.12 și cantonată in CTS, vis-a –vis de poligonul lor, iar la 20.12 s-au aflat in rezerva de cdm. La 21.12, a fost adusă în proximitatea C. Victoriei, gata de intervenție, ulterior primind ordin de împrăștiere a protestatarilor, chiar și cu uz de armă. In dimineata următoare, la sosirea în CTS, au fost „luați la bani mărunți” cei care s-au înapoiat cu muniția completă, iar cum ordinul neexecutat pe timp de război (alarma de luptă în vigoare), ........ au fost executați, spre timorarea celorlalți.
Cum elicopterul a decolat la ora prânzului de pe CC, deci o schimbare politică cu 180 grade, a persistat întrebarea ref. la justificarea morții lor în fața noilor autorități, în condițiile în care din „eroină”, conducerea CTS ar fi ajuns a fi catalogată ca „ucigasă”.
După decolarea elicopterului de pe CC al PCR, conducerea DSS a activat planul ultrasecret, prin care detașamentele constituite și antrenate anterior (am avut un nepot, subofiter la „circulație”, in structura unui asemenea detașament, constituit la Sibiu; mai existau și „acoperiții” din conducerile obiectivelor economice, care dețineau arme de foc la domiciliu) au inițiat lupta de gherilă în marile municipii și in zonele înțesate cu unități ale MApN; conducerea CTS, bănuind imposibilitatea revenirii lui Ceaușescu, s-a văzut nevoită a ascunde decimarea subunității de la Câmpina, căutând un debușeu pentru justificarea morții transmisioniștilor.
Ocazia s-a ivit după activarea indicativului MOVILA, astfel încât va trimite esalonul în locul celui nominalizat în planul operativ, despre asta stiind doar conducerea CTS și cei implicați din sectia operatii. Presupun că realul Patraș a avut obiecțiuni, motiv pentru care a avut aceeași soartă precum câmpinenii decedați. Primul șef al esalonului, refuzând accesarea dispozitivului altfel decât în plan, i-a adus schimbarea misiunii. Avînd in vedere că, la acea dată, gl Vlad iulian trebuia să avizeze misiunea pentru Otopeni (știa și detaliile din dimineața zilei 22.12), șeful DSS nu numai că a aprobat deplasarea transmisioniștilor, vii și morți, dar a profitat de această ocazie pentru a-și trimite, pe șestache, subordonați de incredere pentru infiltrare în aerogară, astfel încât, la nevoie și la posibila revenire, chiar și temporară, a lui Ceaușescu, aceștia să preia și să asigure logistic evacuarea aeriană a lui Nicolae din România.
Singura inadvertență din planul CTS, pe de-o parte, DSS-falsul Patraș pe de alta, a fost neconformarea proaspătului absolvent de academie, lt maj Ionescu, la amenințarea falsului lt col Patraș, ceea ce i-a adus moartea, dar și riposta colegilor săi din apărarea aeroprtului (după deschiderea, in cronologie, a focului de avertizare, focul din lizieră, focul general BPzAerop –CTS, au tras și transmisioniștii, s-au gasit mii de tuburi din lotul 7,62, alocat MAI in preajma camioanelor).

Dan B. spunea...

@Cezar:

2. Am spus eu, undeva, că transmisioniștii de la Câmpina au fost impușcați cu armament atipic MapN sau CTS? Am afirmat că, după procurarea și vizionarea casetei irlandezului, in prezența procurorilor, am „recoltat”, la 12.01.1990, șapte săculeți de tuburi atipice din liziera (de pe jos și din trunchiurile copăceilor) din stga aerogării sau drt drumului de acces.
Pentru corecta receptare a detaliilor furnizate in comentarii, se recomandă o cafea tare, care să elimine mahmureala.
Numai lt maj Ionescu avea rana mortală in ceafă, pe drt. Părinții victimelor s-au prezentat la sedința comună tripartită (MapN-MAI-Parchet) cu fotografiile ce devoalau rănile mortale ale fiilor, din ceafa acestora. La acea ședință, s-a declanșat revolta parinților, însă, ciudat, după numai un an, revolta lor s-a estompat din varii motive, prezentate de mine anterior.
Absolut tot ceea ce știu a fost fundamentat din participarea mea la absolut toate anchetele de la Armată și CTS, la toate reconstituirile si la mărturiile celor citați în dosar, formându-mi astfel o opnie de ansamblu a ceea ce s-a petrecut la Otopeni.
Și gata, am încheiat subiectul ăsta, nu mai răspund celor „prevăzuți” cu handicap mental, care nu stiu a citi și înțelege româneste comentariile mele!

Dan B. spunea...

Intrucât dl Gigi mi-a adresat o întrebare de bun simț, „condimentată” cu o oarecare tendențiozitate („măcelăriți”?), mă simt obligat să-i răspund.
Planul operativ, aplicat la indicativul MOVILA prevedea un corolar de forțe care aveau misiunea de a apăra aerportul Otopeni cu intreaga lui infrastructură (aerogări, hangare, PDA și piste de rulaj, radiofaruri, etc, ponderea revenind MapN. In sprijinul B Pz Aerop, ar fi urmat să vină o companie de militari de la CTS (unde-o fi fost titulara din plan? n-am aflat!), subunități din R Mc, R Tc și luptători de la Gărzile Patriotice. Elementele din R MC au fost preluate, la 01.30, de la cdt U care afluia către capitală, GP de la Buftea s-au prezentat in jurul orei 03.00, toate fiind trimise de catre lt maj Ionescu către propriul disozitiv, prin informarea inițială radio a colegilor săi, incl. a cdtului (mr Răchită) si a PC al B PZ Aerop (sef tură – lt col Vărzaru).
Incă un mic amănunt:
La 22.12 21.15, mr Răchită solicită telefonic la CTS că refuză sprijinul lor, iar 5 min mai târziu, informează Cdm D 70 Av despre convorbirea avută cu CTS (jurnalul actiunilor de luptă, prezentat la proces, relevă convorbirea avută, dar și motivația aferentă refuzului -lipsa de încredere).

Huhu Rezea spunea...

@Dan
Foloseste mai puține abrevieri, ca nu stie toata lumea sensul lor.De altfel, abrevierile indica specialitatea scriitorului.Ce înseamnă CTS?

Cezar spunea...

@/ Dan...trecând peste grobianismul care te caracterizează...de ..grăsimeA!!
Faci mai sus o afirmație șocantă
Militari de CTS...AU FOST EXECUTATI PENTRU SIMPLU MOTIV CA NU AU FOLOSIT MUNITIA??
AI PUTUT SAU POTI PROBA CU CEVA ACEASTA AFIRMATIE?
DACA NU...ITI RECOMAND SA TRECI PE LA UN ANUMIT DOCTOR....NEAPARAT!!

CEZAR spunea...

Referitor la '"competentele reduse" la car faci referire ..cu preluare de la alt..grobian..
TE INFORMEZ CA PRET DE CATIVA ANI AM FOST COMANDANTUL SUBUNITATII DE INTERVENTIE..la AEROPORTUL TIMISOARA..si intamplator sunt in materie mai mult decat crezi ..si in mod sigur mai mult decat tine!
Ba mai mult in 89 am actionat si stiu foarte bine ..ca NIMIC DIN PLANURILE stabile nu s-au mai aplicat !
Ca sa fie si mai frumos..SUBUNITATEA ..destinata prin plan si instruita ..se afla intabara de schi la munte si acolo a ramas pana la sfarsit...
@/All
Stiti ca m-Alul..sau omul fara chip...nu are o identitate asumata ..nu are pagina de FB...nu a absolvit o scoala militara sau un liceu militar ..??
Nimeni nu poate si nu a facut-o pana acum - sa-l identifice cu siguranta
Cum se numeste un asemenea om..????
@/Dan
TE MAI INTREB ODATA ...CE FUNCTIE AI AVUT IN CADRUL DISPOZITIVULUI...si de cine apartineai ..ca entitate militara ..???

Leo spunea...

CTS = 251 = Cdt. Trupe de Securitate
Avea 2 batalioane( de nivel stat regiment ) de cercetare diversiune. Unul numai din cadre iar celalalt si cu miltari selectinati care vor fi intrat in DSS dupa stagiul militar. Acei combinezoisti erau de la unul din cele 2 batalioane de cer.div.

Huhu Rezea spunea...

Combinezonistii negri erau specialii diversionisti de la Buzău, din subordinea lui Gusă.

Iulian Mareș spunea...

Padina,
Am înțeles ce funcție importantă ai avut....Cdt. ad hoc....
Să te învață carte loaza:
-Cand subunitatea destinată unei misiuni speciale nu se găsește în garnizoană și timpul de reacție pt intrarea în lupta este mare, se iau masuri pt pregătirea Rezervei!
Dan, absolvent de AM, era probabil în Cdm. unei D.Av.
Accepta că în lumea asta sunt și unii care au fumat Cp. și B la o vârstă, ulterior și-au dorit cu totul altceva decât obielele soldatului și instrucția repetitivă!
Teaca a ieșit la pensie capitan, pentru că în aprecierea anuală i se consemna doar "Bun in grad!"!
Câtă prostie majora zace în tine de faci aprecieri că cel care nu are cont de Facebook nu exista!
Referitor la cunoștințele tale militare, iar vrei să-ți pun o întrebare nivel companie?
Că să...băoni!

Leo spunea...

Or fi fost si de la Bat. 404 Cercetare prin Parasutare al DIA de la Bz.
Dar mai fezabil este sa fi fost de la CTS , deoarece "baza lor" era la o aruncatura de bat de Otopeni (langa Baneasa si ajungea pana la Alexandrionul de azi.)

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Aceia aveau uniforma albastra, combinezoane de mascare mozaic-padure și alb, iarna!
Mai de grabă USLA, care avea formațiune și la Otopeni, în afară de "Șoimi".

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Erau mai multe UM de trupe securitate, inclusiv la Sibiu, pt acțiuni în zona muntoasa!

Dan B. spunea...


@Cezar:
Fiindcă MAI, MapN și GP aveau în dotare armament tipic, cal 7,62 și 7,65, nu 5 sau 9.
Dacă n-ai fi fost prostănac, ai fi priceput că, în Pța Palatului, incl câmpinenii, au primit ordin să tragă, dar unii, refuzând, s-au întors cu muniția completă, cea de la plecare.
Pe caseta video, se distinge focul declanșat din 8-10 arme automate, aflate in lizieră din stg aerogării, ăsta fiind motivul pentru care s-a făcut cercetarea locului abia la 12.01, de unde am strâns cei 7 săculeți cu tuburi atipice, predați procurorilor prezenți, care i-au făcut „pierduți” din dosar, conf. cutumei „binomului” anterior.
Am avut ocazia să vizualizez „combinezoane negre” de la distanță, alergând în proximitatea căii ferate de lângă Otopeni, presa a surprins că sub combinezoane au fost identificate uniforme ale MapN , și abia apoi cea de securitate.

@Drăghici:
Desi la MOVILA, seful tuturor forțelor de apărare era cdt aeroportului, până atunci a existat o strânsa colaborare a D 70 Av cu B Pz Aerop, ambele fiind incluse in planurile operative, impuse de MStM..
Anunțându-se sosirea celor trei camioane cu o companie de securitate, nesolicitate, ba chiar refuzate telefonic de către mr Răchită Vasile, în care ar fi trebuit îmbarcată o anume companie, nicidecum transmisioniști, și realizând că timpul de prezentare al ofițerului Ionescu ar fi fost prea scurt, cdt batalionului a solicitat cdtului Dav ca un ofițer (cpt, cu avansare întârziată din august), adică eu, să stopeze in șosea eșalonul în cauză, până la sosirea sefului BPL în DN 1. Au fost stabilite si comunicate parolele de recunoaștere, incl identitatile sefului de eșalon si a mea.
Misiunea mea s-a incheiat la apx opt ore de la trimiterea mea la întâmpinare, odată cu punerea in legătură a lui Ionescu cu Oprescu.

@Huhu:
Este așa greu de priceput că CTS înseamnă Comandamentul Trupelor de Securitate, structură aflată în subordinea ministrului? Din lectura comentariului meu, orice prost, incl. Cezar ar fi trebuit să priceapă abrevierile. Din lecturare, abrevierea se regăsește, prin asimilare, și acolo unde putea fi folosită (cdm-comandament, cdt – comandant, etc). Dar, cum am presupus că blogul este accesibil militarilor, nu civililor, ar fi trebuit să cunoască rfespectivele abrevieri. Să fi fost omiși, de la participarea in cadrul pregătirii tactice, ofițerii GAZ-iști, deveniți ulterior „consilieri financiari”?

PS: După indepărtarea securiștilor din paza interioară a aeroportului, sarcinile lor au fost preluate de către angajați civili, recrutați din propria structură. Iar cum fost necesară instruirea lor, am avut ocazia să vizualizez peste minim zece tipuri de armament atipic, existent în țară, de diferite calibre decât cele de 7.62 sau 7,65. Aducerea lor a fost motivatăde necesitatea prevenirii trecerii de filtre a pasagerilor înarmați.

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Nu prea am auzit de o arma automata, cal.5,8mm, Vesna!
Poti oferi ceva detalii?....un link?
Sunt curios! Pare, dupa nume, produsa in fosta Cehoslovacie, un paradis al fabricantilor de arme, ce a necesitat o lege speciala pt limitarea activitatilor a numerosi armurieri profesionisti, ce surubareau la nivel atelier "casnic"!
Am folosit/vazut destule arme individuale, unele kiar fara sa stiu cine le-a produs!
De departe cea mai draguta a fost un pistol ceh, 5,6mm/1955, cu 6 focuri, de se ascundea in palma! Bijuterie.....mic si f precis in 5-10-15 m!

Nick spunea...

Dan Iosif nu cumva fusese cadru militar la UM 01026 ?

Calinmihaib12 spunea...

LEGIONARUL MAXX:
..în 28.01.1990..a fost mitingul
țărăniștilor,liberalilor,social-democraților lui Sergiu CUNESCU, cetățenilor fără"partid",..etc.!
..în 29.01.1990:..a fost...
CONTRA-MANIFESTAȚIA..FSN-ului..!