Powered by Blogger.

Thursday, January 24, 2019

Am sărbătorit Centenarul Marii UNIRI în 2018. Astăzi se împlinesc 160 de ani de la Unirea care a pus bazele statului național român.

39 comments
Aşa a fost la Centenarul Unirii Principatelor,  la Horezu, pe 24 ianuarie 1959.
Trupele sovietice abia plecaseră din ţară, în anul 1958. Consilierii sovietici încă mai erau în instituţiile statului.
Propaganda post comunistă trece sub tăcere manifestările patriotice din anul Centenarului Micii Uniri, manifestări care atunci erau printre primele semne publice de independenţă faţă de Uniunea Sovietică.
Hora Unirii s-a jucat în Târgul Hurezilor, Vâlcea. Cadrele didactice din fostul raion Horezu au participat la festivităţile din Horezu, noi elevii beneficiind de o zi liberă de cursuri.
Imagine istorică  postată pe FB de Popas Valea Ursului.


La 24 ianuarie 1859 s-au unit Principatele Tara Românească și Moldova sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Denumirea noului stat aflat încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman era Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei.
Termenul de România, care fusese frecvent folosit, dar neoficial, în anii 1850 cu referire la un stat unitar, situat între Marea Neagră și Munții Carpați, a devenit acum numele curent al Principatelor Unite și, începând din 1862, a fost folosit în actele oficiale ale țării.


Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și de cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.
La acea dată, Transilvania, Banatul și Bucovina erau sub ocupație Habsburgică, Basarabia era sub ocupați Rusiei Imperiale, iar Dobrogea sub ocupație Otomană.
Statul român independent  a fost declarat de Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, la data de 9 mai 1877 și a fost confirmat de domnitorul Carol I la data de 10 mai 1877.
Primul teritoriu care s-a alipit statului român a fost Dobrogea, făra Cadrilater, în anul 1878, prin Tratatul de la Berlin, când Rusia a acceptat ca Dobrogea de nord, Delta Dunării și Insula Șerpilor să fie alipite la statul român, socotindu-se indreptățită să primească în schimb, de la turci, teritoriile Ismail, Cahul și Bolgrad(Bugeacul) din sudul Basarabiei.
A urmat Cadrilaterul după Războiul Balcanic din anul 1913.
Restul teritoriilor care au întregit România Mare din harta de mai jos s-au alipit de România în anul 1918.

  

39 comments:

Iulian Mareș said...

Ce bărbați de stat am avut!
Anul trecut...
"IPS Mitropolit Andrei a amintit, cu această ocazie, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „«Siliţi-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii!». Mare lucru unitatea, mare lucru pacea, mare lucru dragostea şi armonia şi înţelegerea între oameni, care creează un climat prielnic şi pentru muncă şi pentru rugăciune”.
Și cât de tare lucrează unii împotrivă! Și singuri, și că unealta și cu voie și fără de voie, căci sunt săraci rău cu duhul!

Patrascioiu said...

Ce tot clamati armonie si unitate cand unii au furat pentru ei si urmasii urmasilor lor in timp ce altii si nu sunt putini se imprumuta la OMENIA pentru a avea cu ce trai de pe o luna pe alta.Si parca nu e destul au furat si fura si pentru o Irinuca-amanta - ca de e si ea om si trebuie sa-i asigure viitorul.Ce intelegere sa existe intre cei ce locuiesc in palate si se dau drept social democrati in timp ce altii stau in bordeie.Vreti intelegere a noastra carora ne-au inghetat pensiile cu cei ce si le-au marit PENTRU CA EI POT?

Gigi said...

România Mare,care de fapt nu este încă R.M.
Am sărbătorit centenarul,dar nu România Mare,doar unirea cu Transilvania.
Fără celelalte teritorii care sunt ale noastre,de drept și de facto,se spune că a fost o sărbătoare tristă!
Oportunități au fost,dar,ai noștrii politicieni școliți pe alte meleaguri,au considerat că nu este momentul să ne unim.
Istoria ne va judeca pentru asta.
Vezi și tratatul încheiat între Țap și Ucraineni prin 1998,parcă.

Huhu Rezea said...

@gigi
Cine impiedică Basarabia să se uneasă cu România?
Nimeni altcineva decât demnitarii și politicienii de la Chișinău!
Intr-o Uniunea cu România ei ar fi doar simpli funcționari județeni sau membri ai unor filiale județene de partide.
Asa s-ar fi întâmplat și cu Transilvania în 1918, dacă Brătianu acorda acea autonomie tranzitorie, cum voia Iuliu Maniu.
Unirea trebuie impusă de jos, de moldoveni, ori de sus, peste capul demnitarilor de la Chișinău.
De teamă că își pierd demnitățile, boșii de la Chișinău nu vor fi de acord să organizeze un referendum.

Gigi said...

Patroane,să fim serioși,nu se poate face alipirea de jos în sus,uitați-vă ce se întâmplă cum se votează la ei,la alegeri.
De sus în jos,nici vorbă,datorită motivelor arătate și de d-voastră.
Eu,am vrut să arăt că au fost oportunități în '90,dar nu s-a vrut, nici de o parte,nici de cealaltă.Motivele,le știm prea bine.
Dacă alții ar fi avut acea oportunitate,fiți sigur că nu ezita să o facă.Stiți la cine mă refer.

Huhu Rezea said...

Cum să te unești în 1990 cu un teritoriu pe care se afla armata lui Lebed... în Transnistria?
Reintroduceam Armata rusă pe teritoriul național?

Patrascioiu said...

Oameni buni,lasati sentimentele politice si judecati la rece.Cat de cretin poti sa fii sa afirmi ca este o fapta buna sa gratiezi pedofilul ca ti-a abuzat copiii,violatorul care ti-a violat sotia sau fica,agresorul sexual care ti-a agresat sotia sau fica?E noaptea mintii.Mai bine da naiba o ordonanta de urgenta pentru gratierea si amnistia faptelor de coruptie savarsite de fostii si actualii demnitari ca in fond asta vor.
Vor sa-l albeasca pe Dragnea.Foarte bine.Sa dea o ordonanta de guvern .Vor sa-i scape de bubele in cap pe fosti si actuali parlamentari.Sa dea ordonanta de guvern si sa nu ne creada ca suntem atat de prosti ca nu intelegem ca de fapt asta se urmareste.
Legat de unirea R.Moldova cu Romania.Nu va imbatati cu apa rece.Vorbiti cu basarabeni si daca sunt sinceri veti fi uluiti de ce o sa va spuna.Multi moldoveni neaosi tanjesc dupa Uniunea Sovietica.Nu mai vorbesc de moldovenii rusi si gagauzi.Nu vedeti ca si pe la noi sunt si nu putini care afirma ca era mai bine pe timpul lui NC?Asta e marea realizare a neocomunistilor.

Huhu Rezea said...

Pătrăschioiu
Trebuie să fii cretin să crezi în propaganda care susține că infracțiunile pe care le-ai enumerat d-ta mai sus se amnistiază.
Amnistia și grațierea sunt valabile și pentru Iohannis și Băsescu... când le-o veni rândul să răspundă penal pentru devalizarea avuției naționale și pentru abuzurile săvârșite în funcții publice.
Numai o gândire primitivă este împotriva oricărei forme de clemenţă pentru cei care a săvărşit infracţiuni fără violenţă.
Incercaţi să mai gândiţi şi cu capul dvs, nu debitaţi numai ce vă toarnă zilnic propaganda băsist-johanist-#reyist.

Huhu Rezea said...

Ptiu!!!
Ce puțini rezerviști sunt interesați de evenimentele istorice!

Iulian Mareș said...

Huhu,
Nu-ți fă nervi pt botaniști!...asta aud, poate asta vor să audă! Am dragi pe Dragnea, dar asta nu-i infractor pt că a condus acțiunea de demitere a bețivului sau pt că 2 angajate frecau menta pe la sediul de partid! Asta-i corupția pt DNA?
Stai puțin, că urmează lovitura N pt plutonierii malefici: Portocala a primit interdicție de comunicare cu Luluța și Coldea; urmare a unui denunț de 50 de pagini!

Revenind la Unirea Marea: deși este f greu (rușii interpretând apropierea NATO peste granițele negociate) eu apreciez că până-n 2025 ea se va realiza, poate printr-o nouă formă de organizare...(federativ, confederație, statut special garantat, regiune autonomă -cea mai nefericită situație - plus că skimband Constituția)
Atunci sa le vad clasa băieților să descopere și să spargă toate conservele lăsate...
Deja au trecut aproape 2 generații de la rapt, mult f mult! Copii mai știu doar din cartea de Istorie, dacă mesajul nu va fi diluat, în timp

Huhu Rezea said...

@Mares
In cei aproape 30 de ani de statalitate a Moldovei s-au schimbat multe în bine la Chișinău, mai ales din punct de vedere cultural și lincvistic.
In contradicție cu multe clișee, unele le vedem scrise și de rezerviști care nu cred că au pășit dincolo de Prut, la Chișinău te simți mai în România decât la Sf. Gheorghe, Miecurea Ciuc, Oradea. La fel și în alte zone ale R. Moldova, mai puțin în Transnistria și Găgăuzia.
Cât timp basarabenii nu se află formal sub ocupație străină, noi nu trebuie să-i zorim să se unească. Important este că elementele de bază care definesc națiunea română cresc văzând cu ochii în spațiul dintre Prut și Nistru.
Sentimentul patriotic, chiar dacă ei îl exprimă că este moldovean, este mai intens acolo decât dincoace de Prut.
Ei privesc acum România ca primul stat occidental de lângă ei.
La Chișinău nu întâlnești atâti snobi și xenomani(iubire exagerată de străini) ca la noi.
Din punct de vedere economic trebuie să facem mai mult pentru ei, trecând peste egoismul demnitarilor de acolo.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Afirmativ!
Uite, îmi vine în minte ceva concret, articulat, nu doar întrebări în Eter, din programul Romania Educată: profesori, tineri absolvenți, să predea în R.Moldova, pe keltuiala statului român, Istorie, Geografie, Matematica, L. Română, L. Străine... etc! Apoi își aleg localitatea în care-și continuă activitatea! Sunt in tara, acum, profesori de UK, Franceză și alte limbi, veniți pe perioade mai mari kiar, ce predau in gimnaziu și colegii!
Apoi, sprijin energetic, comercial, instructori militari (armata, Jdm, pompieri, SMURD, SRI), mai multe locuri în instituțiile militare de învățământ....etc!...Sedinte de guvern comune, șed. parlamentare comune....toate f bine mediatizate, pt că EU, UE și US/UK să se obișnuiască și să înțeleagă că suntem aceeași națiune!
Darea de cetățenie este bună până la un punct, dar nu suficientă...
Câte 20-30 de liceeni aduși să învețe aici, în colegii de top, asigurandu-le necesarul, astea sunt soluțiile, zic eu, pe termen scurt și mediu...

Iulian Mareș said...

Afirmații care ne onorează, din partea lui Marx și Engels:
“Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”

Autorul acestei aspre însemnări este însuși marele Engels. Friederich Engels! Mai marele său, Karl Marx, nu s-a lăsat mai prejos și a spus și el ceva definitiv despre noi: “Nu există nici un fel de justificare de a se permite unor naţii primitive de a continua să existe, din moment ce nu vor fi niciodată în stare sa înteleagă misiunea istorică a socialismului. Polonezii, valahii (românii), sârbii si ruşii nu vor fi niciodată capabili să iasă din epoca de piatră.” (Karl Marx)

https://ioncoja.ro/marx-engels-ne-au-citit-bine/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+ioncoja+%28Ion+Coja%29

PS....asta pt că tot ne trimitea dl. P sa citim scrierile unor celebri pionieri ai comunismului proletarilor!

avianyc said...

Destul de rău ca in calitate de mare sustinator al democratiei administratorul blogului nu permite comentarii contrare opiniei domnie sale .Curata democratie ! Ba îi mai si elimina de pe blog.
Zice el ; ”Ei privesc acum România ca primul stat occidental de lângă ei.”
Cu tot respectul pentru poporul basarabean dar când aud de ”occidentalii ” de la Vaslui , Focsani ,Calarasi ,Teleorman ,etc se opresc direct la Sibiu ,Cluj, Oradea ,Timisoara.
Moldova romaneasca minus Bucovina , sudiștii si Occidentul - doua drepte paralele.
Este plina Timisoara ,Oradea, Aradul de moldoveni din ambele parti. Primarii de aici mereu fac campanii publicitare pentru locurile de munca disponibile si aduc foarte multi muncitori din aceste zone precum si din Oltenia subcarpatica ,cauza fiind lipsa fortei de munca pe masura dezvoltarii regiunii.
Chiar acum doua firme germane puternice VosWagen care trebuia sa se aseze la Iasi si alta la Craiova s-au retras si una s-a asezat lângă Deva si cealalta la Oradea.
Evident ca din lipsa fortei de munca primarii din zona vor face din nou excursii in Moldova si Oltenia pentru recrutare de personal ca sa mentina investitiile.
Engels si Marx faceau referire la vlahi nu la transilvaneni-banateni.De pe atunci stiau ce le poate pielea.
Asa ca delimitati Occidentul romanesc de vlahia ............
Un coleg imi zicea candva ”” primele vorbe care le-a zis soacra cănd am ajuns in Sibiu si Brasov au fost , muica am ajuns in Occident”.
Pacat de Iasul nostru frumos si cu un primar dornic sa-i scoata din intunericul vasluian si nu are sorti de izbanda.
Traiasca Suceava si Bucovina noastra milenara ,unde oamenii gândesc după alte standarde lasate de vechea stapânire.
Vlahilor nu mai trageti tara asta înapoi ,că o sa supărati pe multi occidentali români .
Ati auzit de trenul Cluj N -Viena ?
Credeti ca cei care se respecta si vor ceva de calitate si civilizatie se mai indreapta catre sud -capitala? Pentru turcisme si rânduili ca la nimeni ,nu. Nici pentru schi măcar,etc.
Mă astept să fiu si eu eliminat.
Aș fi mai in liniste cu motorul.
Sper sa aveti succes si cu ”Programul national de dezvoltare OG13” cu care o tineti de 2 ani.
Le doresc succes si ”juristilor la batranete” modificatori de ”Coduri penale” si in modificarea ”Codului Rutier” in sensul interzicerii ”vestelor galbene reflectorizante” in orice împrejurare.
La anul si la multi ani!- tot așa o să vă gasim !
Speram sa nu mutati mai incolo de 2021 demararea constructiei spitalelor regionale ((((((((care după promisiuni trebuiau sa aiba fundatiile terminate momentan.
Domnule administrator ,cutitul este la d-voastra (((((((( Să fiti sănatos si să vă meagă afacerea.

Huhu Rezea said...

@Nicu T Avia
Tu nu stii să comentezi decât prin prisma propagandei pline de ură, care propovăduiește separatismul teritorial și discriminarea.
Ești un nesimțit arogant, snob și cosmopolit. Marș la Budapesta și Viena!

Iulian Mareș said...

Eu am mai spus că și profesional tipul a fost unul la număr!
Nu vreau sa dezvolt aici câte oportunități au avut în perioada restructurării armatei inginerii adevărați!
Practic au avut mult mai multe funcții la dispoziție, ca înainte, intrând în domeniul Logisticii, în afara mentenanței!
Trageți concluzia pt el...autopensionat de dragul OUG-7...
Ceea ce scrie nu numai că este mizerie umană este kiar infracțiune...
Eu așa știu: că armata regatului României a scos Transilvania de sub jugul străin, de cel puțin 3 ori ...și nu invers!

reddog said...

@ Iulian Mares
Engels a facut acele declaratii in contextul Revolutiei de la 1848 cand, este adevarat, romanii ardeleni i-au incurcat serios pe revolutionarii unguri deoarece interesele romanilor si ungurilor erau in conflict.
In schimb Marx a scris chiar de bine despre romani, asta in contextul chestiunii romanilor basarabeni.


http://www.cuvantul-liber.ro/news/93298/61/De-ce-Engels-nu-i-a-iubit-pe-romani

Iulian Mareș said...

Red,
Am scris eu că nu, din moment ce am indicat și link?
Cu atât mai grav, că în efervescenta revoluțiilor burgheze...
Crezi că faptul trimiterilor de bine la Basarabeni îi scutește de nemernicie?

avianyc said...

Din pacate nu ati evoluat in sens pozitiv in nimic . Poate peste inca 160 de ani dacă nu-l expulzati încă odată pe Cuza.

Huhu Rezea said...

@antiromânul avi
Câtă aroganță!
Cum să nu evoluăm? Intre timp v-am luat alături de noi și pe voi, ca să vă vadă lumea. Austro-ungarii vă țineau de rude sărace. Erați doar niște amărâți de ungureni pe moșiile grofilor!

Daniel Craciun said...

@Patrascioiu & ...

Am avut si inca mai am contacte cu sute de moldoveni basarabeni. Ori sunteti dezinformat ori dezinformati...alegeti !
Ca o concluzie ei se simt abandonati ba chiar tradati
In opinia mea, nu avem inca OK din partea SUA si eventual UE

Cu stima !

Patrascioiu said...

ÎNTREBARE.Ce probleme acute la ordinea zilei au avut Dragnea și Tariceanu de nu si-au făcut simțită prezenta?






avianyc said...

@ Huhurez
Dacă nu se întâmpla "nenorocirea" astazi erai vecin cu "Elvetia". Si poate cumparai de la noi direct scule Bosch, Mercedesul, Opelul,BMW -ul direct de la noi.
Singura problema a noastra era cu presemnalizarea de la 6 benzi la doua la Vestem.

Gigi said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Huhu,
Grupa ultimă a celor 10%! Orice ai face nu poți micșora procentul... șerbul este tot iobag!

Iulian Mareș said...

Gigi,
Pai înaintașul lui știe pt ce a luptat la 916? A mers că oarba pe pod! Așa și prostul nostru...
Ăștia sunt predestinați slugi...

Iulian Mareș said...

Huhu,
Deja este prea mult!
Sunt obligat să fiu coleg de blog cu toți ratații?
Ceea ce scrie acest amarat frizează orice libertate de exprimare...
Să scrie unde vrea el, pe garduri, în WC la gară..., dar nu aici!
Am făcut captură și am făcut plângere SRI, prezentând toate datele pe care le am! Cu așa ceva nu se glumește....

Huhu Rezea said...

Cine vrea să discute direct cu acest românofob, fost militar, @avianyk, originar din Beznea,jud Bihor,o poate face pe contul său Facebook Nicu T AVIA-https://www.facebook.com/profile.php?id=100009028340368.
Să afle și prietenii sai ce hahaleră de antiromân zace în el.

Patrascioiu said...

T3,te grabesti.Eu nu te acuz de lipsa de patriotism ci pun afirmatiile tale pe seama supararii ca unii sunt prea pesedisti..Partea Romaniei la care te referi a facut parte din imperiul austro-ungar iar populatia magheara era una priveligiata in cadrul imperiului austro-ungar.Imperiul austro-ungar s-a comportat cu dubla masura in teritoriile avute in stapanire.Vezi nivelul de dezvoltare inclusiv astazi al Serbiei si Bucovinei din Ucraina de azi .Compara nivelul de civilizatie al ocupantilor habsburgi si cel turcesc.
Unirea cu regatul Romaniei a teritoriului la care te referi a fost o solutie de stabilitate daca ai in vedere ca Ungaria trecea printr-o revolutie bolsevica.Pune-ti intrebarea cam ce se intampla cu populatia din asa zisa Ungaria mare daca revolutia bolsevica avea succes?
Cred ca 80% din locuitorii Romaniei de dincolo de Carpati provin din munteni si moldoveni.Muntenii si moldovenii veniti au intrat in contact cu alt nivel de civilizatie si cultura si s-au adaptat.Am rude apropiate ardeleni proveniti din olteni si munteni.Cu titlu de curiozitate.Unde esti nascut?
Mai devreme sau mai tarziu daca nu se intampla o catastrofa copii copiilor noastri vor trai intr-un stat cu denumirea de Uniunea Statelor Europene dupa modelul USA, Canada sau Australia.
Cu R.Moldova lucrurile sunt incurcate.Se pare ca am avut un prilej favorabil dar nu am stiut sa-l frucificam.Am avut ocazia sa discut cu niste basarabeni,culmea cu cetatenie romana si am constatat ca la unii le prieste sa stea cu picioarele in doua luntre.Cand sunt in UE se dau romani, cand sunt in Rusia se dau moldoveni.

Leo said...

Acum am aflat ca T3 este din Jud. DIHOR .
Deci el nu este din marginimea SB-ului ?
Fain baiat.

avianyc said...
This comment has been removed by the author.
Leon said...

La Hora Unirii din 24 ianuarie 1959,din Horezu, n-am reusit sa ajung, dar la cea de astazi din centrul Craiovei, m-am prins si eu, chiar daca era o ploaie tare sacaitoare..!

Patrascioiu said...

Draghici,cand eram tanar ofiter ,recunosc si fara tact,i-am zis unui soldat "bozgorica" .Soldatul m-a pus la punct.M-a intrebat pentru inceput daca stiu cum se traduce "bozgor'.Nu stiam.Mi-a precizat ca inseamna "fara tara".De atunci mi-am scos din vocabular acest cuvant.
Poti sa-l "alinti" cu orice cuvant inclusiv prost,idiot, etc. pe T3 dar atentie ca xenofobia. Se pedepseste .
Mares@unde naiba ai citit tu ca a scris Marx si Engels tampeniile ?Nu lua de bune toate tampeniile scrise de unul si altul pe internet.Citeste cartea 'Insemnari despre romani".

Huhu Rezea said...

@avianyk
Am preluat date publice de pe contul d-tale de Fb.
Sovinism este ceea ce spui d-ta despre români, dacă înțelegi etimologia acestui cuvânt.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Exact, iar acest hominid să-și expună părerile lui de instalator occidental pe pagina lui!
Mie deja mi-e cam scârbă de el.
....

De când tu, "D", ai dreptul să-mi dai replici? ... mai întâi cere-ti scuze tuturor userilor!
Coaja nu este extremist, este un evreu naționalist, mai român că mulți dintre cei care ar trebui sa fie! ...nu ameninț pe nimeni, însă am dreptul la sesizare!
Abtine-te de la orice comentariu la adresa mea!

avianyc said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Ice....
La GP!
Daca aveai atentia la tine constatai că nu am scris că am citit, mai mult am indicat și sursa! Oricum, doar pe timpul tau cei doi corifei ai marxismului erau indicați obligatoriu ca bibliografie!...și nu tot ce au scris este de aruncat!

Iulian Mareș said...

Pt a putea opera pe o aeronavă, cu atât mai mult a unei companii transport pasageri, trebuie obținută licență, obligatorie pt pilot și copilot! Costul, cel puțin 20000€! Și sunt puține centre in EU care sunt certificate să organizeze cursuri și licențiere!
Nu poți deveni pilot din nimic ... adică de la pilotat, eventual, avion ușor, la ditamai hardughia!...basme, manșa nu ți-o dă nimeni! Navigator sau ing. de bord este cu totul altceva...exclus și navigator, fiind tot o specializare ce nu se învață la hangar!
Poate am greșit cu ceva...., dar nu prea as crede!

Iulian Mareș said...

Ciclonul Klaus

Meteorologii au anunțat că un ciclon se apropie de România și va afecta țara noastră până sâmbătă seară.
Klaus, care vine dinspre Vest, va cuprinde tot teritoriul țării, manifestându-se prin precipitații sub formă de ploaie, lapoviă și ninsoare și vânt puternic.

PS: Iasiul nu a fost afectat, nici macar emotional....