Un produs Blogger.

joi, decembrie 13, 2018

A început asaltul mediatic împotriva pensiilor speciale

58 comments


Mii de oameni iau pensii mai mari decât salariile bancherilor

În România, 9.000 de oameni primesc pensii de lux. Parlamentari, primari, magistraţi, membri ai corpului diplomatic. Aceştia încasează lunar chiar şi 30 de mii de lei! Iar de anul viitor, vor lua şi mai mulţi bani, odată cu intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale ale aleşilor.

Datele de la Casa Naţională de Pensii arată că, de exemplu, în luna septembrie suma totală cheltuită cu aceste venituri speciale s-a ridicat la aproape 93 de milioane de lei, adică în jur de 20 de milioane de euro. Un simplu calcul ne arată că pensia medie a trecut de 10.000 de lei.
Dar de unde vin aceşti bani? Ei bine, în cea mai mare parte de la noi toţi, angajaţii din România. Dacă ne uităm la cifre, vedem că aproape 18 milioane de lei provin de la Casa Naţională de Pensii. Restul vine de la buget: 75 de milioane de lei.
În capul listei, judecătorii şi procurorii au o pensie medie care se ridică la 16.000 de lei lunar. Cea mai mare pensie specială este tot a unui fost magistrat: de peste 12.000 de euro.

Pensii speciale sunt acordate şi de Casele de Pensii Sectoriale. Iar în această categorie intră peste 139.000 de foşti angajaţi din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii. Aici pensiile medii sunt cuprinse între 3.800 şi 5.000 de lei pe lună.

00:00
01:43


Aceste pensii sunt o crimă, spune CTP:

58 de comentarii:

Unknown spunea...

Deci militarii primesc pensiile cele mai mici. De ce trebuie sa sufere si ei alaturi de cei care iau intr.adevar pensii uriase? In alta ordine de idei se stie clar ca nimeni niciodata nu se va atinge de pensiile magistratilor si ale celor din capul listei. Deci tot militarii vor suferi. Dracu ii mai voteaza. O sa.i votez numai pe aia care promit ca vor aduce pensiile militare la nivelul pe care acestia il merita si care li se cuvin.

Patrascioiu spunea...

Domnule Huhu Rezea Ce sentiment ai când afli ca pensia
foștilor parlamentari creste în timp ce a ta bate pasul pe loc?
Dar când afli ca se preconizează sa-ți fie diminuata cu 10% prin plata unilaterala a CASS?

Iulian Mareș spunea...

Statul profund are dinti si-si musca si parintii!
Prestigioasa televiziune, ataca oblic, incercand sa scoata pe unii de sub lovitura directa!
Lasand la o parte ca orice banca, care vireaza pensia, stie de la ce CSP pleaca banii si catre cine!
Int-un fel sunt dezamagit....ma si ne obisnuisem sa fim in capul listei, dpv mediatic!
Acum ne-au dat in jos.....
Concluzia: raul este drumul spre bine!?
Intr noi fie vorba, cand luau cel putin 1/2 din afacerea celui asupra caruia se pravaleau trimisii sistemului profund, unde se ducea 50% din afacere?
Aici este o keie magnetica!
Cand va fi descalcita se vor face mai multe cruci decat la slujba de inaugurare a Catedralei Mantuirii Neamului, la un loc!


PS-Cat despre jurnalistul specializat in critica de film, arta, tenis, .... orice sport, politica, geopolitica, finante, femei, morala, deontologie.....etc, nu pot decat sa-i urez insanatosire grabnica si macar sa ne explice ce a fost cu scandalul de la ziar, de dupa decesul lui Tinu, ca eu nu prea am inteles nimic...

Militar de la 14 ani spunea...

Îmi pare rău să spun dar cel mai mare dușman al pensiilor militare suntem noi. Da, nu noi rezerviști (poate un procent mic) ci cei care au rămas în activitate. 99% din modificări aduse legii, inclusiv această viitoare OUG, este opera celor din activitate. Asta e. Într - un cuvânt noi singuri ne-o facem.

Leon spunea...

Eu cand il vad la Tv pe acest CTP, plin de ura, cand cu manie proletara condamna pe toata lumea (mai putin pe cei care-l platesc...!), caut alt program, deoarece emana multa energie negativa, energie care afecteaza si sanatatea privitorilor !
Si alte posturi Tv de la noi, B1, Romania Tv, chiar si TVR, aduc in studiouri asa zisii formatori de opinie care cer desfintarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile militare.
Reamintesc ca pensiile de serviciu cele mai mici sunt pensiile militare de la MApN.
In luna Octombrie 2018, Ministerul Apararii Nationale a platit 277 milioane de lei pentru un numar de 79 676 de beneficiari, rezultand o pensie medie de 3476 lei, mai mica cu 500 de lei fata de pensia medie a grefierilor.

Gigi spunea...

Singura soluție pentru a mai reduce din diferența uriașe dintre adevăratele
pensii nesimțite este ipozitul.
La cei care depășesc salariul mediu brut real pe economie să fie impozitate cu 80%.
Nu vreau să mă înjurați,dar este cea mai la îndemână soluție!
Atunci nu s-ar mai vorbi de salarii,pensii nesimțite.
Da,așa este,parcă văd că pe aceștia vor fi din nou săriți,că și data trecută,iar noi cei din SNAOPSN vom fi din nou f...ți.
Bine,mai observa cineva și așa este,totul nu se trage de la cei în activitate,care i-am avut că elevi,învătăcei,iar acum mușcă,cum zice celebrul cântec al lui Tudor Gheorghe.

Iosif spunea...

Dle H,
In conditiile in care aprox. 80% dintre rezervisti au ramas cu pensiile in plata la nivelul celor de dinaintea aparitiei Legii nr.223/2015, despre ce "pensii speciale", adica, in acceptiunea larga, PRIVIGELIATE, vorbim?
Eroare maxima.
A fi pensionar militar, adica cetatean in uniforma, la "sfert de cheie", la dispozitia Statului la criza si razboi, nu mai este de mult un PRIVILEGIU.
Ba dimpotriva, un motiv de discriminare fata de cetateanul civil:
- FARA pensie suplimentara desi s-a contribuit la Fond - FURT
- FARA valorificare integrala a conditiilor de munca - FURT
- FARA valorificare a stagiilor adaugate in sistemul civil in care s-au platit contributii - FURT
- FARA aplicarea efectiva a principiilor egalitatii si unicitatii, prezentate drept castiguri democratice in sistemul de asigurari sociale civile, DAR NU SI MILITARE.

DISCRIMINARE CURATA, FRACTURA SOCIALA, NERECUNOASTERE A RISCURILOR MESERIEI INCLUSIV IN TIMP DE PACE, INSTABILITATE LEGISLATIVA, MORAL SCAZUT, PREMIZE CONSTIENTE PENTRU SUBMINAREA CAPACITATII DE APARARE A STATULUI ROMAN.

CUI PRODEST? QUID PRODEST?

Cu stima,

Patrascioiu spunea...

Stimata doamna Corina- Suntem bine văzuți.
Militar la 14 ani-.Greșeală mare.Nu le-am frecat ridichea când a trebuit și acum ne-o plătesc.

Huhu Rezea spunea...

@Iosif
Modelul pensiilor militare de serviciu a fost preluat pervers după răzmeriță și de alte categorii sociale, în special de către funcționarii care se considderă mai speciali decât lumea obișnuită. Au pervertit numele de pensie de serviciu încât au compromis și ideea de pensie militară.
Sunt de acord să se desființeze toate pensiile de serviciu și să se revină la calculul pe Legea 263/2010, așa cum era în vigoare la 01 01 2016.
Chiar și pe noua lege a pensiilor din sistemul public nu e mare pierdere, pentru cei care au ieșit la pensie la limită de vârstă, dacă se aplică stagiul complet de cotizare de 25 ani, dar se actualizează permanent valoarea punctului de pensie.

.

Leon spunea...

Probabil ca dupa intrarea in vigoare a Legii sistemului public de pensii, si "guleratii" aflati in activitate vor sustine o modificare a Legii pensiilor militare dupa formula obtinerii punctajului total si inmultirea cu Valoarea punctlui de referinta, mai ales ca de ceva timp si militarii platesc CAS..!
In mod sigut pensiile militare ar creste semnificativ, de exemplu: 60 puncte x 75 = 4500 lei, fata de aproximativ 3000 lei in prezent !

CEZAR spunea...

vineri, decembrie 14, 2018
Huhu Rezea spunea...
QED...!!!

Iulian Mareș spunea...

Bomba cu fitil fff lung!

Cum DNA se deformează, azi a inaugurat o premieră în ROU: Boc a fost interogat prin comisie rogatorie, în dosarul Poșta Română! Probabil pt că AVE este în altă țară!
Dar, nu asta-i f important...ci lovitura de media, cu mantă!
Astfel s-a pregătit terenul și s-a creat precedentul pt o persoană, tot din "altă țară"
Ghici, ghicitoarea mea! De fapt nu-i a mea, ci a lor!

hankook spunea...

Comunicatul Biroului executiv
al Ligii pentru apararea drepturilor pensionarilor militari
din 14 decembrie 2018
Astazi la sediul Ministerului Apararii Nationale a avut loc o intalnire intre o delegatie condusa de presedintele Ligii pentru apararea drepturilor pensionarilor militari dl. Gropan Nicolae si o delegatie a ministerului condusa de ministrul apararii nationale dl Gabriel Les.
Delegatia condusa de presedintele Ligii a fost formata din: dl Gropan Nicolae, dl Gligor Viorel, dl Marian Tudor - ROMIL, dl Bahnareanu Neculai - ANCMR si dl. Balaceanu Virgil - AORR.
Delegatia condusa de dl ministru a fost formata din 13 persoane printre care: dl Gabriel Les - ministru, dl. Nasta Nicolae - secretar de stat, gl Jianu - sef Directia Financiar Contabila, dna. Andritoiu Mihaela - sefa Casei de pensii a MApN, dl Rosu si altii.
In cadrul discutiilor au fost prezentate majoritatea problemelor cu care se confrunta pensionarii militari in ziua de astazi cu accent pe prezentarea discriminarilor la care sunt supusi pensionarii militari atat raportat la societatea civila cat si in interiorul sistemului pensiilor militare urmare a diferentelor generate de anul iesirii la pensie.
Cu toate ca interlocutorii au mimat ca aceste probleme nu le sunt cunoscute concluzia este ca le cunosc foarte bine dar ca au alte probleme de interes si ca daca va veni vre-odata timpul sa se aplece si asupra acestora acest timp nu este prea apropiat.
Cea mai importanta concluzie care se poate trage este ca daca oamenii politici au puterea. cel putin sa mimeze aplecarea catre dialog si intelegere - chiar daca sterile fara rezultate concrete si palpabile, COLEGII NOSTRII MAI TINERI, cadrele militari INCA in activitate au ridicat un zid urias in calea dialogului cu fostii lor profesori, comandanti, sefi, colegi, subordonati si nu de putine ori parinti sau rude.
A mai rezultat in urma dialogului ca Ministerul Apararii Nationale nu detine nicio informatie legata de existenta proiectului de OUG care ne-ar diminua pensiile cu 10% incepand cu 01 ianuarie 2019 - speram ca aceasta sa fie realitatea nu doar sa fie acestia... neinformati.
In incheiere avem si o veste buna, sefa Casei de pensii, dn Andritoiu Mihaela ne-a anunta oficial ca incepand cu 01 ianuarie 2019 se va aplica majorarea pensiilor cu rata de inflatie aferenta anului 2017 in cuantum de 1,3 % dar aplicabila, inclusiv retroactiv doar dupa aprobarea Bugetului pe 2019 prin bunavointa Comandantului nostru suprem.
La sfarsitul intrevederii dl Gropan Nicolae a predat ministrului un document in care sunt cuprinse toate problemele aflate in disctutie si nu numai urmand ca intr-un viitor pe care-l dorim cat mai scurt sa primim raspunsuri punctuale si concrete la toate problemele prezentate.
Va asiguram si pe aceasta cale ca Liga pentru apararea drepturilor pensionarilor militari ramane consecventa solutionarii problematicii reliefata in Obiectivul si Scopurile infiintarii si functionarii sale si ca va face tot ceea ce-i sta in putinta pentru atingerea acestora.
Semneaza
Presedintele Ligii - Nicolae Gropan
Secretar general - Gachi David

Huhu Rezea spunea...

Gravă concluzie trage domnul general Gropan după întâlnirea cu ministrul Les şi sefii financiari:

Cea mai importanta concluzie care se poate trage este ca daca oamenii politici au puterea. cel putin sa mimeze aplecarea catre dialog si intelegere - chiar daca sterile fara rezultate concrete si palpabile, COLEGII NOSTRII MAI TINERI, cadrele militari INCA in activitate au ridicat un zid urias in calea dialogului cu fostii lor profesori, comandanti, sefi, colegi, subordonati si nu de putine ori parinti sau rude.

Patrascioiu spunea...

Cineva pe aici propune impozit progresiv mergând chiar pana la 80%. Atenție stimate domn ca sunt indivizi cu care dialoghezi care se supără. A se retine ca eu sunt social democrat autentic.

avianyc spunea...

Felicitări!
Bucurestenii participanti la trafic au inaugurat cu fast prima autostrada din Europa care se termina intr-o intersectie semaforizată.
Batev-ar norocul de alesi combinati cu Dorel de la drumuri si hopuri.
Am înteles că d-na Știrea a aflat ca trebuie sa dea bani si pentru spitalele care sunt praf. Mai bine mai târziu decăt niciodata(((((((((((
Cum sa stie astia de la MApN de situatia din interiorul si exteriorul pensiilor militare daca ei le calculeaza ,platesc ,raspund la contestatii ,tin bilanturi anuale pe structuri ,etc
S-au or fi de la surdo-muti ?
Bate-v-ar norocul de ........”ciocoflenderi simpatici”((((
Sper că nu ati uitat să va trageti ,sporuri ,salarii de merit ,excelenta,pericol ,antena ,calculator ,etc stiindu-le bine rolul si discriminarea pe care o creati fata de omologiipensionati inainte vreme.
Când trei tupeisti din parlament ,mari luptatori pentru sustinerea infractionalitatii si-au permis sa se trateze cu aroganta si dispret fata de public cu marire de indemnizatie care sa se reflecte si in pensia speciala credeti ca stiau că in parlament zace OG 59 infratită cu OG 57 ?
Sigur habar nu au ce scrie prin acele ordonante cerand ceva inadmisibil in raport cu alte categorii de pensionari.
Așa-i pe la noi (((((((((((
Modele de inspiratie pentru @Mareș ........... sau colegii de muncă/ cascaval ........
Ura și la gară ::::::::

Leon spunea...

T3, esti de pomina domnule !
Nici cand se mai face cate ceva in tara asta, nu te lasi pana nu gasesti un cusur..!
Nu-i asa ca Autostrada A1, cand intra in Bucuresti nu are niciun semafor pana la...Cotroceni ?

Iulian Mareș spunea...

Lasă că te-ai scos de la AVIA_SAN!
S-a făcut porumbul, a crescut iarba și s-au îngrășat oile, ai brânză, lapte, urdă! Fain....
De 3 X ai fost ofertat pt șef A4, dar ai refuzat....🤔
Si-ai plecat, tu floare albastră, nu ți-a mai plăcut să stai, dar cu desaga plină pe cal...! Ghii, măi Batori, ghii ...
Ei, altă viață!? 😋👌

IAR99Army spunea...

Daca nu vom iesi in strada la proteste pina in Craciun, cum se iesea in 2010 pe vremea SCMD nu se va rezolva nimic, ba din contra eu cred ca ce s-a intimplat astazi este o adormire a noastra si incepind cu 01.01.2019 ne vor aplica CASS de 10%, stiu asta din sursa sigura de la MINISTERUL FINANTELOR. Sigur ca LES si cei din conducerea MApN stiu acest lucru, si va spun la modul serios ca mimeaza acest lucru. Intre Craciun si Anul Nou se va da acea ordonanta cind toata lumea este procupata de sarbatori si de Revelion. Factorul politic este viclean si pervers si in situatia critica in care se afla nu au alta iesire din populismele cu care au condus tara. Sacul a ajuns la fund si sunt disperati nestiind de unde sa mai reduca cheltuielile si stiind de la sefii armatei ca marea muta nu va avea reactie, fiind ordonati si disciplinati, dar si orgoliosi fapt ce va face sa nu se dedea la proteste ci doar vor vocifera pe retelele de socializare dupa care se vor impaca cu gindul ca se putea si mai rau. Sper sa nu am dreptate dar informatiile pe care le am conduc aproape 99% spre aceasta masura.

IAR99Army spunea...

Stimati colegi rezervisti nu este decat un singur mod de a obtine dreptate si respect din partea celor ce conduc la nivel national si militar,dar ,deocamdata,conditiile nu sunt prielnice. O mica parte de rezervisti au pensii ca la NATO ,de aceea nici nu intervin in nici un mediu,virtual sau real,iar majoritatea graviteaza catre un minim pe care il accepta,chiar se aduc si multumiri celor ce le reprezinta interesele.Deradere totala acest 1,3 % la o pensie de 2500,este imposibil dar ar trebui toti rezervistii sa refuze pensia.....,totusi din ce sa traiasca ?....sanctionam la vot si prin proteste organizate si decente !

sw_worker spunea...

@Iosif Vasile & Huhurez

Nu am votat Basescu, ba chiar la intrarea in vigoare a legii 263/2010 am dat in judecata MApN prin SCMD, dar Legea 263/2010 a fost una dintre cele mai drepte legi pentru pensionarii militari, ma refer la acei pensionari pentru care luarea in considerare a intregii activitati nu i-a deranjat, din contra au considerat ca asa este drept, dar i-a deranjat pe aceea care voiau mai mult dacat atat, voiau ca pensia lor sa depinda de un procent nesemnificativ din activitatea lor de militar activ :6luni, aceste sase luni puteau usor sa fie pregatite inainte de iesirea la pensie. Asa s-au trezit pensionari miltari cu vechime mica cu pensii duble sau triple fata de cei cu vechime completa pentru grade si functii egale.
Furturile de care vorbea Iosif Vasile sun reale si mai adaug unul : orice crestere a cuantumului calculat este blocata de asa numitul cuantum mai avantajos, la ultima actualizare primita acum cateva zile cuantumul calculat a crscut cu 300RON dar cuantumul in plata nu sa schimbat (principiul cuantumului mai "avantajos"), de ce pentru ca am indraznit sa muncesc in viata civila dupa pensionarea militara ?
D-le Iosif Vasile daca aveti actiune in justitie privind furturile mentionate si ma pot alatura si eu sau pot pune umarul la inlaturarea acestor nedrepatati cereti datele mele de contact blogger-ului.

vasile iosif spunea...

D-le Worker,

Va multumesc pt. oferta dar am actionat pe cont propriu.
Sunt in process cu institutia pe care am slujit-o 35 de ani si iubit-o de la 14 ani si ale carei trepte de competenta le-am urcat metodic, pana la functia de general de brigada, sef directie centrala si gradul de colonel din anul 2000 pana in 2010.
Dosarul se gaseste la CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI si din 2017 pana in 2019 nu au avut timp sa ma citeze.
Nu-mi fac mari iluzii, sunt realist, in conditiile in care stiu ca articolele contestate au fost deja examinate de Curte in cadrul dosarelelor privind OUG 57/2015 dar nutresc speranta ca cei 9 judecatori de inalta clasa isi vor respecta statutul, tinuta profesionala, independenta judecatoreasca si nu se vor prostitua politic contestandu-si propria jurisprudenta in materia pensiilor contributive:
- pensia suplimentara
- pensia civila pentru stagiul civil adaugat.
recunoscute de CCR si CEDO ca drept castigat, drept de proprietate, nesupus diminuarilor si cu atat mai putin confiscarii, in afara pensiei militare si indifferent de valoarea acesteia, etc.
Ar fi culmea prostitutiei judecatoresti in condiile in care Justitia lupta sa-si recapete independenta reala si sa iasa de sub pulpana protocoalelor.
Am o pensie militara onorabila dar ma deranjeaza ideea de a mi se fura ceva pentru care am platit. Nu cer un favor ci o recunoastere a contributiilor pe care le-am platit conform legii romane.
Daca mi s-ar fi spus:" D-le colonel, tara este in pericol, avem nevoie de banii d-voastra pt, a o salva" i-as fi donat fara ezitare. Dar sa ma fure...sa ma faca prost in fata... sa-mi spuna ca "s-a valorificat" in pensia militara fara un leu aport...mi se pare jignitor pentru inteligenta mea si a noastra.

Cu stima,

Patrascioiu spunea...

Și ăsta nu e tot.Statul vrea sa aplice principiul haiducesc adică sa impoziteze pensiile de peste 5000 lei. Pana la urma nu e rău. Ia de la bogați și da la săraci ca doar este social.
Problema acuta o reprezintă cum mă protejez eu și familia mea de cel care urmează sa fie grațiat pentru talharie,furt,viol,agresiune sexuala etc.

CEZAR spunea...

vineri, decembrie 14, 2018
Patrascioiu spunea...bla bla bla ...
======================================================
Ai dreptate nu-i bine !
Sa impoziteze de la 4000 si CASS-izeze!
2.Cu gratierea vorbesti prostiii...
Basca faptul ca astia nu cauta ..harburi si trufandale (sic)
++
Blogger Vasile Iosif spunea... bla bla bla ...
Mare colonel de zeci de an si general la fel!!
Ti se pare normal sa ai pensie civila tratata ca MILITAR??
Cat ai fost asa mare si tare ..ai miscat UN DEGET pentru a imbunatati - clarifica -legifera corect situatia pensionarilor militari?
Acum desi te lauzi cai pensie babana si esti tare in parcare, umbli cu geanta prin salile tribunalelor impotriva Armatei care te-a hranit !
Va mai mirati ca nimeni nu va baga in seama ??
Daca ai castiga..ai mai lua 2 lei ..dar ceilalti ??
De ce nu lupti pentru o LEGE NOUA CORECTA CINSTITA >>ECHITABILA...???


CEZAR spunea...

P.S.
Reflectati la asta !
Oare de ceeeeeeeeeeeee????

Cea mai importanta concluzie care se poate trage este ca daca oamenii politici au puterea. cel putin sa mimeze aplecarea catre dialog si intelegere - chiar daca sterile fara rezultate concrete si palpabile, COLEGII NOSTRII MAI TINERI, cadrele militari INCA in activitate au ridicat un zid urias in calea dialogului cu fostii lor profesori, comandanti, sefi, colegi, subordonati si nu de putine ori parinti sau rude.

Gigi spunea...

Văd că la postarea de mai sus în care îmi spuneam și eu părerea cum ar putea guv.sa mai diminueze pensiile
speciale de 100.000-300.000lei,prin impozitarea lor printr-un procent nebătut în cuie,fără ai afecta pe cei cu pensii mici de până în salariu mediu brut real pe economie.

La o pensie,de exemplu:
100.000 lei,dacă se reține impozit ce depășește 50.000 lei ar rezulta 4000lei.
Deci,ar rămăne în mână cu 6.ooo lei samd.
Așa,dacă vor da OUG cu CASS,vor avea de suferi tot cei cu pensii mici,gen Corneliusson și nu numai.
Dar parcă văd că tot cei amărâți vor suferi.
Nu este cazul meu,că să fiu clar înțeles,dar spiritul de camaraderie,de dreptate,nu m-ar deranja să se procedeze asa.
Dar,cei care se sperie de așa zisa propunere,îi invit să stea liniștiți,că nu se va întâmpla așa niciodată,când a fost dreptate vreodată?

CEZAR spunea...

....
Blogger sw_worker spunea...
@Iosif Vasile & Huhurez
""a ultima actualizare primita acum cateva zile cuantumul calculat a crscut cu 300RON dar cuantumul in plata nu sa schimbat (principiul cuantumului mai "avantajos"), de ce pentru ca am indraznit sa muncesc in viata civila dupa pensionarea militara ?

-----
Realizati ce cuantum AVANTAJOS ARE OMUL LA ROS..?? Obtinut ..CUM..????
Cata marlanie ..tot nu-i convine
DE CE NU CERI SI IN INSTANTA CA DIN PENSIA MILITARA SA FIE SCOS TOT CE_I CIVIL....??
SA TE TRATEZE DUPA PRINCIPIUL CIVIL >>ATUNCI CAND AI DREPYTUL
E BINE SA FI PRESTAT CA TRACTORIST SAU BOKNER DE NOAPTE SI SA INTRE LA PENSIE DE COLONEL ...AAAAAAA..???
IA MAI REFLECTATI ...SPOLIATORI DE BUGET AL PENSIILOR MILITARE ...!!

Cristian Dumitru spunea...

Mai avem o mica speranta pt a se declara neconstituionala oug59? stie cineva daca a fost fixat termen? Dc nu se ia in calcul acordarea efectiva omm? Dc ni intreaba nimeni pe minstrul muncii , apararii de oug 59?sau pe tov Dragnea. Va multumesc

Iulian Mareș spunea...

Ești sigur că aceștia vor fi eliberați/grațiați sau este așa, o poveste de stradă?

Huhu Rezea spunea...

Ma uit la unii comentatori cât de intrigaţi sunt că vor plăti din nou CASS. Uită cine i-a scutit de plata CASS şi cine le-a redus impoitul de la 16% la 10%. Degeaba le-a redus fiscalitatea în ultimii 2 ani că ei tot au înjurat PSD. La fel ca şi cosmopoliţii din învăţământ, sănătate, poliţie.
Cei mai intrigaţi sunt cei care consideră că e la modă să fii de dreapta.
Să aştepte până vin le guvernare cei pe care îi votează ei. Să vezi atunci ce creşteri de pensii şi salarii vor fi! Mamă...mamaăăăă!

Iosif spunea...

Cezar,

De accord cu tine.
Tot ce e vechime civila sa fie in afara pensiei militare.

Noi am propus sa fie optional in proiectul Legii nr.475/2016 de modificare a art.110, ca sa nu deranjam pe colegii carora le profita, dar daca tu insisti...

Daca se va plati si pensia suplimentara in afara pensiei militare, asa cum este correct, nu mai am nici un motiv de repros.
Eu nu vreau sa fur Armata ci sa primesc ceea ce am platit cu varf si indesat.

Cu stima,

Iulian Mareș spunea...

Cum adică de la bogați?
Adică de la cei dovediți că au sifonat bani la greu și nu au returnat statului banii, de ordinul milioanelor, zecilor și sutelor de milioane de €?
Sigur că-i bine!
Propun să înceapă cu cei 320000 €, ca exemplu pozitiv!
Un pas mic spre moralitate, dar uriaș pt popor și țara asta!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Cei mai aprigi sunt cei pensionați timpuriu, ca porumbul la 45 de zile...

Gigi spunea...

@H.
CASS,dacă se va opri din pensie,actualii guv.ar face o nouă nedreptate pt.actualii pensionari!
De ce?
Pt.că s-ar încălca Legea,statute militare,care prevăd că cei din SNAOPSN au asistență med.gratuită,o știm cu toții,Dar parcă ar fi prima dată când se încalcă legea?
Nu sunt de acord despre faptul că,cei din SNAOPSN,au votat cu dreapta în proporție mare,ori nu au votat deloc,ori au votat stânga.
Nu știu ce vor face acum,după ce au fost înșelați,batjocoriți de cei care le-au dat girul.
In ceea ce privește,scăderea impozit.de la 16% la 10% și CASs-ul la 0,așa este,dar Ord.59,a anulat tot!
De toate acestea,imp.cass,a beneficiat toată suflarea,dar alții nu au pensiile înghețate.

Huhu Rezea spunea...


@gigi
N-ai mai citit de vreo 22 de ani statutele militare dacă și acum spui că militarii au asistența medicală gratuită.

De la reforma în sănătate, din 1996, a ministrului liberal Emfiteoză militarii au asistența medicală compensată ca și celelalte categorii sociale de asigurați pentru sănătate. In statute spune că diferenta dintre prețul real și compensat se decontează. Unde decontezi d.ta ce plătești în plus peste rețetele compensate?
@Mares
Eu le-am spus acestor grăbiți pensionari anticipați, mai ales parțialilor, că legea 223 nu are viață lungă și vor plonja în contributivitate exact ca disponibilizații din L 164/2001.

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Când ai topic despre autostrăzi, trebuie să fi bătut în cap ca să comentezi aici despre autostrăzi.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Retetele sunt compensate parte de Casa de asigurari de sanatate civila ,diferenta de MAI ,Mapn prin spitalele militare ,etc. Spitalizarea in baza asigurarii medicale.etc
Să nu fie cazul.
Daca nu mai au bani pentru ”diferentă” or avea pentru actualizari de pensii cf L 223 pure fara Og-uri ?
Nu cred !!!! Aicea-i buba.
Cu tot respectul , noi cerem ,dar statul dă cât poate . Si acest cât poate este declarat constitutional oricate sesizari s-ar face.Si în baza asta statul prin guvern poate mari sau micsora acel ”cât poate” functie de cât disponibil are.
Problema cu diverse discriminari este adiacenta dar intra tot in sfera asta.Se poate face ceva pe formule de contestare temeinic formulate.
Pâna atunci ........ne vor spune ,putem proceda si altfel ....adica spre mai rau ....sau spre mai bine. Si va fi constitutional.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Scuze . Muta-l te rog acolo ,ca am fost neatent. Am iesit gresit din sensul giratoriu .

Huhu Rezea spunea...

@Pătrscoiu
Ca să vezi cât de înrăit ești în susținerea politică, fă o comparație între ce a furat Dragnea și a fost condamnat 4 ani, și ce a furat Preaîndosariatul, pentru el și nevastă-sa, și n-a fost nici trimis în judecată, ci spălat de procurorii Lazăr, unul criminal pe drumuri publice, spălat la răndul său de deontologul Cristi Diaconescu.
Dacă ești pornit pe amantele lui Dragnea, înseamnă că ești un fost votant al lui Băse, necăjit nevoie mare că hahalera a fost suspendată de 2 ori de PSD.

reddog spunea...

Aceleasi lacrimi de babe...
Am mari indoieli ca unii de pe aici au fost militari.
Probabil doar purtatori de uniforma, mai mult sau mai putin legal. 😁
Bine, unii de pe aici mai plang si cu lacrimi de crocodil

CEZAR spunea...

Si eu....
Mai ales in ceea ce te priveste.....domnule fuctionar public la servici...MILITAR???!! la pensie
Stiu ca tu nu te plangi ...

Iulian Mareș spunea...

Mda,
Unii "noi" sunt doar veki, cu palton nou!
Este și asta o modă ..., însă îndârjirea și/sau consecvența ideilor este numai pt boi, putând fi kiar și moscați!
... putând fi kiar și țurcane....

Danutila0@gmail..com spunea...

Știu că nu are valoare dar citind na mai ocupam timpul, Domnilor Militarii eu nu cred că a primit cineva bani in plus,ptr.camie la o vechime de37 ani cu militărie activa 20.5 ani mi-a luat din 1739 in plata încă 319 Ron făcut contestații de1,6ani fără răspuns, dar nu mai cred nimic,Se vorbește că va creste pensule salarile dar indicatori de calcul nu spune nimeni,aceștia sunt șablon ,legile sunt interp.tot in șablonul lor. Va respect dar se vorbește cum ar fi bine dar pina la dat bani..!!!

Iulian Mareș spunea...

Mai bine când devii militar odată cu pensionarea? Curios...., daca nu siluire!

Iulian Mareș spunea...

In aceste zile francezii au consemnat intrarea în comă profundă a globalizării!
Jos pălăria francezi!

reddog spunea...

@CEZAR
Am fost soldat in Armata Romana si apoi subofiter in MJ pana la demilitarizare.

reddog spunea...

A, sa nu uit, mai usor cu cei care se cred cei mai mari militari. 😁
Respect pentru cei care au fost si sunt prin zonele de conflict, cei care isi privesc inamicul in ochi nu aia care se uitau doar la ochii bucatareselor pe la popota... 😁

Functionarii aia de ma MJ isi priveau inamicul in ochi si nu de putine ori era chiar ca in Afganistan... 😁😎

Iulian Mareș spunea...

Red,
ROU are militari numai în misiuni post conflict!
Și...okii aia, care te fixau, erau macar 2 albaștri?

reddog spunea...

Domnule Colonel!
Erau ochii inamicului si inamicul este inamic, indiferent de culoarea ochilor... 😁

Iulian Mareș spunea...

Red....
Daca te reactivează am o scurta mozaic pădure, nouă, pt tine și okelari balistici, să fii ferit de priviri albastre.... oricum te voi solicita in ekipa mea!

M Constantinescu spunea...

Ceea ce se acorda parlamentarilor, primarilor ar trebui sa se cheme renta viagera nu pensie, pentru a nu se confunda... Pensia, conform dex, e altceva...

sw_worker spunea...

@ Iosif Vasile & CEZAR

Multumesc pentru raspuns D-le Iosif Vasile, voi incerca si eu sa merg pe cont propriu in privinta unei actiuni in justitie.

Bine inteles ca am facut petitie catre CPS a MApN sa-mi elibereze stagiul civil de sub juristictia lor, mi-au raspuns ca legea nu prevede asa ceva! ma tot mir !!! de ce finantistii MApN prefera sa platesaca o parte din contravaloarea stagiului meu de cotizare in viata civila din bugetul MApN (doar ca sa se razbune? de ce? sa saboteze armata?), de ce nu am dreptul sa-mi valorific cotizarea in sistemul public, ca oricare cetatean din acesta tara?
D-le CEZAR va grabiti cand faceti afirmatii defaimatoare la adresa colegilor pensionari, situatiile in care se gasesc acestia sunt diverse: adica daca am iesit la pensie, fortat de reducerile de personal, in anul 2000 pe legea 138 cu 50% din ultima solda, nu considerati ca era normal ca trebuia sa ma angajez undeva si sa muncesc sa-mi pot intretine familia? Ei tocmai aceasta munca imi este acum stearsa si nu e putin, mai mult de 15ani.
Vad ca noii pensionari nu se multumesc cu 65% si nici cu 85% si pe o baza de calcul care reflecta doar un procent infim din activitate (6 luni), valoarea pensiilor lor este de cateva ori mai mare decat in cazul meu, care am mai si muncit 15ani dupa pensionare. D-le CEZAR ceea ce v-am relatat nu merita bataie de joc, este viata traita si muncita la modul cel mai serios.

Iulian Mareș spunea...

SW,
Acceptati scuzele mele in lucul celor ce ar trebui sa vina de la el, pt ca nu cunoaste si nu poate asa ceva! ....cu toate ca si "Excelenta sa" cam tot in aceeasi situatie a fost, dar deh, a fost ditamai maiurul!

CEZAR spunea...

m-Alul trage tareee
Fratilor pe ....trotuare !
NB
SW..intreaba-l inainte de a-i primi scuzele in ce cuantum cu 5(five)se lafaieste !!
Fara Liceu militar ..fara scoala de ofiteri!!
Traiasca Filiera indecenta..
Acum ..hai sa mancam ....

CEZAR spunea...

PS.
SW..am vrut sa zic 5(five) cifre pe cupon adica ceva gen :1x.xxx !!!
Nu am treaba cu persoana ta ...
Ca principiu combat faptul ca o minoritate galagioasa a reusit sa deturneze sensul Legii pensiilor militare !
Unii rontaie cuantumul avantajos..obtinut dubios si imoral , altii s-au lipit in fel si chip de L-223..asa zisa militara si iau pensii de cel putin 3X mai mari decat marea majoritate a militarilor !!
Doar militarii au luat-o in brate si au inghetat ..asa..!
Bonus - ca toata lumea injura pensionarii militari ca au nu-i asa ..pensie speciala de ..1200..1400...1500.

Iulian Mareș spunea...

Căprar de la capre...
Iar te deranjează cuantumul altora?
Îți inkipui daca făceam și acele școli cat era? Dar așa....mă limitez și eu la puțin!🤔

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

Leonard, ma bucur pentru Revenire !
La intrebarea ta cred ca numai Huhu Rezea iti poate raspunde !