Powered by Blogger.

Thursday, November 08, 2018

Soluții date de diferite instanțe la cererea FDGR

44 comments
Printre victimele acţiunilor în instanţă se numără istoricul Ioan Scurtu şi ziariştii Cornel Nistorescu, Silviu Mânastire şi Radu Golban.



Urmare a Armistiţiului din 12 sept 1944, un act de capitulare a României în faţa Puterilor Aliate din cel de-al doilea razboi mondial, prin care România se obliga să desfiinţeze toate organizaţiile naziste şi să-i condamne pe toţi cei care se fac vinovaţi de săvârşirea crimelor de război  împotriva umanităţii, în oct 1944 s-a dat Decretul Lege prin care Grupul Etnic German a fost scos în afara legii şi bunurile sale au fost confiscate. Decretul a fost dat înnainte de instaurarea regimului comunist în România, 06 03 1945,  şi bunurilor confiscate de la GEG nu puteau face obiectul retrocedărilor prin legile post-comuniste adoptate după anul 1989.

Si un nespecialist stie ca bunurile confiscate nu mai pot face obiectul unei succesiuni a celui condamnat.Monotorul Oficial din octombrie 1944 l-am mai publicat, cu câţiva ani în urmă, aici.
 

O judecătoare din Sibiu, în anul 2007,  a dat o Sentinţă prin care s-a anulat practic Decretul Lege din 1944. In baza acestei Sentinţe, organizaţia Forumul Democrat al Germanilor din România, continuatoare şi a Consiliului Naţional al Românilor de Naţionalitate Germană din perioada comunistă, şi-a reconstituit abuziv, prin instanţe sau prin dispoziţii de primar, dreptul de proprietate asupra unui număr necunoscut de imobile, terenuri şi clădiri, din întreaga ţară.
Se vede cum, în Sentinţă, judecătoarea omite să consemneze anul Decretului Lege nr. 485/1944.
 



JUDECĂTORIA SECT. 6, rescrie istoria în locul reputatului istoric Ioan Scurtu.
15.12.2017


Ora estimata: 12:30
Complet: 24-C
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de reclamantul FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în judeţul Sibiu, (...) în contradictoriu cu pârâtul SCURTU IOAN, cu domiciliul în Bucureşti, sect. 6, (...). Constată încălcarea de către pârât a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului la imagine şi prestigiu, prin formularea, acreditarea şi răspândirea în mass-media a unor afirmaţii şi acuzaţii denigratoare/defăimătoare prin publicarea articolului ,,Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România” în ziarul Cotidianul din 15.02.2017 şi pe blogul personal al pârâtului http://ioanscurtu.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-Romania/. Obligă pârâtul la încetarea încălcărilor drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să îndepărteze din mediul virtual, respectiv de pe blogul său, articolul ,,Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România” şi interzice pe viitor pârâtului să facă afirmaţii care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să publice în ziarul Cotidianul, pe cheltuiala pârâtului, într-un singur număr, dispozitivul acestei hotărâri. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 6000 lei cu titlu de daune morale. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2017. 

Apelul istoricului Ioan Scurtu a fost respins ca nefondat de Tribunalul Bucureşti



Alt dosar Tribunalul Bucuresti

14722/3/2017
Obiect.
actiune in raspundere delictuala 300 000 lei

FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA    Reclamant
GOLBAN RADU                         Pârât
NISTORESCU CORNEL             Pârât
MANASTIRE  SILVIU                Pârât

20.03.2018
Complet: F 6
Tip solutie: Declină soluţionarea cauzei
Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale. Declină competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2018

44 comments:

Iulian Mareș said...

Huhu,
Mă protejezi?
Eu postasem ceva....
Hai sa lustruim deciziile instanțelor care contravin logicii!
De ce au fost sancționați susnumiții?
Cum se poate așa ceva?
Care-i argumentul instanței?
Să înțeleg că ni se impune ceva și ni se restricționează cunoașterea istoriei factuale?
Se vrea iar rescrisă Istoria Națională?
Deranjăm?
Scuzați-ne că respirăm!

Huhu Rezea said...

articol reredactat, ca urmare a unui avertisment google suport. Prezint documentele fără alte comentarii care sa fie iar considerate discriminatorii de avertizorii statului paralel.
Daca romanii sunt discriminati, nu se sesizează nimeni.....

Huhu Rezea said...

@Iulian Măresc scrisese:
Odioasă și umilitoare sentință! Este interesant de văzut argumentația hotărârii instanței! Sper sa fi făcut apel domnul profesor! Academia Oamenilor de Știință tace filozofic? Sunt consternat..... Probabil și Decretul Regal va fi atacat în "justiție"?

Cezar said...

La fel fac milogii drakului pe fb.
Cum raspund unor hastagisti cu Vivat PSD.ALDE
Cum ma blochează
Am acumulat 4 x30 de zile blocaj
Voi închide contul si voi trece in clandestinitate
Oricum mai am un cont rezerva pe care țin legătură...cu haremul.😂🤣😂🤣😂🤣😎😎
Hai m.Ale la lupta cea mare pe fb !!

Huhu Rezea said...

@Aurel scrisese:
Huhu Rezea,cu respect eu v-as invita sa nu mai insistați cu această temă,mai ales că zonal această retrocedare nu reprezintă decât ceva benefic pentru cetățeni si administatia locală zonala. Cred că ar fi mult mai benefic sa dedicați un material faptului că nu suntem în stare să tratăm în toată Oltenia un infarct. În mod sigur dacă pacientul nu era un nume VIP în mod sigur azi îl pomenea preotul. Rușine mai mare nici că se poate. În locațiile săsești,bine îngrijite pe banii Fdrg nu prin cheltuială din banul public se înghesuie să se înscrie la școală copii românilor datorită condițiilor create cu program inclusiv după masă/cursuri. Statul român să-i despăgubească pe sașii plecați în RFG înainte de 89 la justa valoare de piață a bunurilor mobile și imobile lăsate românilor,case în speță repartizate nomenclaturii de partid,capii miliției,secu și armatei,etc. Plus despăgubire pentru exproprieri și expulzări în Siberia doar pentru că ai fost sas

Huhu Rezea said...

@CEZAR scrisese;
Aurel ..sas ! Una-i una si alta-i alta ...poti face diferenta..! Patrimoniul Statului ..nu se imparte asa intre cativa indivizi rapacee.. Ai luat si tu ..?

Dan B. said...


Neamul românesc este blestemat însăși prin existența, în rândurile lui, a miilor de „cozi de topor”!
Incercați să analizați câți români de altă etnie decât cea română s-au perindat prin inaltele demnități publice ale statului, la care s-au raliat „cozile de topor” neaoșe, și veți realiza de ce România a ajuns in așa hal, cu disoluția statală în proximitate.
Repet, NATO și UE au adus mai multe prejudicii României decât beneficii, politicenii nostri fiind complici la pauperizarea țării.

avianyc said...

@ Huhurez
Adica vrei sa zici ca cineva ti-a dat peste degete ca să te trezesti la realitate. Nu-i rău ,dar incă mai incape pâna la a fi impartial.
@ Aurel
Felicitari ! Ai pus punctul pe I chiar daca l-ai supărat pe @Huhurez , Leon,etc .
Asta-i realitatea.Ce să mai zicem de infrastructură,etc ,de faptul ca oltenii avura si ei ”Universitate” doar prin decret al regelui Mihai,facultatate de electrotehnica doar de prin 1979 si aeroport international cu un singur operator extern (Wiiz Air doar din 2015).
De infrastructura ce sa mai vorbim daca nu suntem in stare sa terminam autostrazile incepute in timp ce ungurii sunt cu autostrada in granita facuta cu nisip si piatra din carierele din vestul Romaniei. Cred gasesti sa cumperi o bascula de nisip ,pietris ,etc fiindca toate carierele si balastierele vând la unguri pentru autostrada ungureasca.
Daca le mai dam si gazul ne intrebam @ huhurez ,cine-i discrimineaza pe români.
Cam asta ar trebui sa te preocupe.
Intră in Romania pe la granita tir dupa tir polonez cu marfa de toate genurile . Asta in timp ce noi am absorbit toate fondurile europene pe agricultura dar nu avem un depozit de colectare cel putin.
Oare cine i-o discrimina pe romani dom Huhurez ? Nu cumva proasta administrare si incompetenta proprie si circaria balcanica specifica zonei exclusiviste dintre Dunare si Carpati?Circaria care pe zi ce trece infesteaza tot ce miscă si-l transforma in neam prost ,needucat ,fara cultură ,etc.
Chiar avem nevoie de ce vedem zi de zi pe sticlă ?

avianyc said...

@ Huhurez
Poate vii cu lamuriri; Horia sau Cornel?
Horia ,fruntasul mason sau Cornel ,ziarist in rand cu ziaristii vremii si ai vremurilor?

avianyc said...


Oare cine i-o discrimina pe romani dom Huhurez?
Poate devii/deveniti curioși !!!!(((

https://stirileprotv.ro/stiri-despre/autostrada/.

iceparu said...

Nu va mai prostiți. Cate clădiri de patrimoniul din proprietatea statului au ajuns dărâmături? Sașii au meritul ca le întrețin pe banii lor.
Va găsit acum patriotismul dar dacă sunteți chemați sa urniti un bolovan fără sa fiți plătiți va dați loviți.

Huhu Rezea said...

@Ice
Tu și desteptul de la Sibiu vă cam prostituați.
Daca Dragnea fura o miime din că a furat gasca infracțională din Sibiu din patrimoniul statului, ați fi făcut spume la gură strigînd corupții, corupții!
Ce a făcut Iohannis la Sibiu ar fi ca și cănd urmașii lui Ceaușescu și Ion Antonescu ar revendica averea confiscată in procesele de condamnare la moarte.
Sau... urmașii criminalilor nazisti condamnați la Nuremberg ar cere reconstituirea dreptului de proprietate pe averile confiscate.

avianyc said...

@ Huhurez
Retrocedarile catre FDRG sunt publice.
Daca vrei le gasesti.
Sunt toate in slujba urbei si a comunitatii.
Sașii nu au revendicat nicio fosta intreprindere in care au fost actionari majoritari si pe baza carora s-a cladit prin nationalizare industria comunista.
Statul este cel mai prost gesstionar ,administrator ,etc. Daca ramaneau la stat în mod sigur ar fi fost obiecte de afaceri pentru clientela de partid sau ar fi curs tencuiala de pe ele sau ar fi fost daramate in diverse scopuri.
Fata de ce au furat in corpore ai nostri acestea reprezinta un mizilic neinteresant,mai ales ca sunt refacute si functionale in interes public pe cheltuiala FDRG.

@ Pentru sustinerile tale se face incet putina luminita ; oglinda pentru favoritii tai se deruleaza pe sticla cu dezvaluiri de caracatite care-i anesteziaza pe romani . Priveste si admira ispravile idolilor pe care-i servesti.Grav este ca mai avem procururi sesizati de procurorii austrieci ,etc

Iulian Mareș said...

Huhu,
Eu îi iert pt că știu că nu sunt proști ci doar goarne sparte...
Vor veni în curând și alte vremuri, cu certitudine
Daca un ing.Av. adevărat a documentat că traficul de mărfuri și pasageri pe Sibiu este net inferior celui de pe Craiova economistul macro-social a replicat că oltenii pleacă la muncă afară în număr mai mare!....
Pe net am găsit că au fost destui care din voluntariat s-au înrolat în armata germană, unii în trupele cu cap de mort, unul kiar general, Cdt.Bg.Tc SS, alții au servit kiar in vestitelor lanturi de lagăre de recreere, care începeau cu Dachau!
Nu sunt cercetător istoric, sunt un umil consumator, dar nu depun flori calailor umanității, oricâtă pocăință ar face!
Că și cum aș putea să scriu elogii calailor de la Ip și Trăsnea? Mi s-ar usca mana!
Să-i spui că mănâncă pâine din grâul Câmpiei Romane!
Eu nu pot fi bou, că alții și să nu știu că pt fiecare palma de pământ românesc a curs sânge de soldat din toate colturile țării și din bordeie au ieșit soldații care au apărat Unirea și apologia caselor cu specific săsesc, veki de 100 de ani mă îngrețoșează, în contextul prozelitismului!
Până la urmă regățenii au realizat independenta la 77, i-au bătut măr pe bulgari, turci, unguri, austrieci și nemți, iar daca el, că o scârbă de sluga începe să-și iubească călăii de veacuri eu pot un singur lucru...."să strivesc strigoii"
el, trebuie să înțeleagă că dacă 2-3 câini se bat și apare lupul, câinii se unesc și omoară lupul!
Au fost vremuri și mai grele și românii au trecut peste vicisitudini fluierând și așa se va întâmpla și acum!
"Cu pulmul și palma împotriva istoriei" și logicii nu mai sperie pe nimeni!
Dacă cuiva îi pute în tara in care a fost fatat e liber să-și aleagă drumul și vârsta nu-i un impediment major! Poate crăpa în Alpi, Pirinei sau în apele Rinului, Senei sau ale Tibrului! Contează mai puțin, dar enorm că pusta hungara, Tatra, stepa rusă este îngrășată cu carne și oase de soldați români, iar cei care au luptat sub steag greșit să-și găsească odihna, la fel cu ceilalți, căci tot soldați au fost!
Mai puțin, cei care, voluntari fiind, au ales să fie de partea celor care au comis atrocități dovedite și condamnate juridic!
În rest, că aia sunt mai deștepți, că ceilalți sunt mai harnici, mai dezvoltati sau bețivi....astea sunt afirmații făcute de orice nulitate ce se vrea cu ștaif!
Eu așa ceva nu aș vrea să mai citesc niciodată!

avianyc said...

”Daca Dragnea fura o miime din că a furat gasca infracțională din Sibiu din patrimoniul statului, ați fi făcut spume la gură strigînd corupții, corupții”
@ Huhurez
D-ta pe ce planeta traiesti?

Iulian Mareș said...

https://t.dcnews.ro/dragnea-iohannis-conflict-cristoiu-ce-trebuia-sa-faca-liderul-psd-iohannis-chiar-intra-la-apa_622439.html

Cristoiu pe urmele lotului Scurtu? ....pentru consecventa, continuitate, perseverenta, adevar si elocinta, garantat!

Huhu Rezea said...

Sorin Rosca Stanescu anuntă ca sigură începerea procedurii de dizolvare judiciară a FDGR.

Dan B. said...


@Huhu:

Iar în baza legislatiei interne și internaționale, după dizolvarea FDGR, ar trebui să se naționalizeze bunurile retrocedate abuziv, inclusiv inculparea judecătorilor care au dispus așa ceva.
Unde exisă moștenitori, care să nu fi fost naziști, este firească retrocedarea, dar, altfel, ......
Din ceea ce mai știu și eu, retrocedările în natură nu ar fi trebuit să vizeze unități scolare și preșcolare, cămine de bătrâni, etc.
Tigri 3 și agramatul Iceparu fac, în exces, caz de faptul că sunt sibieni, precum dpbitocul lor președinte, iar eu, cu obârșie rășinăreană, realizez cât de rapace este Iohannis cu gloaba lui. Ba chiar seamănă cu el, căci nici în baza probatoriului relevat despre „unitatea de elită” a DNA, cretinul continua s-o laude pe Koveși, altă putoare sibiană.

Huhu Rezea said...

@Dan
Reconstituirea dreptului de proprietate conf legilor post comuniste merg până in urma, retroactiv, pana la 6 martie 1945, când a fost instaurat guvernul ardeleanului Petru Groza.Dupa cum vezi, imobilele GET au fost confiscate anterior, prin decretul regal din oct. 1944. De aceea sunt ilegale acele retrocedari. Nuenevoie de nationalizare ci de anularea actelor de retrocedare.

avianyc said...

Comunicatul FDGR

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a fost înfiinţat în decembrie 1989 şi este organizaţia prin intermediul căreia comunităţile cetăţenilor români de etnie germană îşi păstrează cultura şi tradiţiile specifice şi participă la viaţa politică din România. F.D.G.R. are un statut aprobat de către o instanţă din România, este reprezentat în parlament, în guvern şi în administraţia locală. F.D.G.R. a fost de la Revoluţie încoace partenerul de dialog al tuturor guvernelor României şi ale Republicii Federale Germania, constituind o adevărată punte de legatură între cele 2 state, fapt recunoscut de ambele ţări. F.D.G.R. a susţinut în mod activ faţă de autorităţile germane intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO.

Grupul Etnic German (GEG) a fost înfiinţat printr-un decret-lege (în 21 noiembrie 1940) al Statului Român, condus de Ion Antonescu, şi dizolvat de alt decret-lege, tot al Statului Român, în octombrie 1944. Aşa cum România şi poporul român şi-au asumat trecutul fascist al perioadei antonesciene, şi minoritatea germană din România îşi asumă anii 30 şi 40 ca o perioadă nefastă a istoriei sale şi regretă profund abuzurile şi crimele săvârşite de unii cetăţeni din rândurile sale.

Grupul Etnic German, înzestrat cu autoritate discreţionară asupra întregii comunităţi germane din România de către statul antonescian, şi-a însuşit în mod abuziv proprietăţi bisericeşti şi ale unor asociaţii ale minorităţii germane. Retrocedarea acestor proprietăţi, care au aparţinut comunităţilor şi nu unor persoane fizice, a fost solicitată de F.D.G.R., acesta considerându-se succesorul patrimonial al acestor asociaţii, ale căror proprietăţi au trecut în proprietatea GEG, în virtutea unor decizii discreţionare. Retrocedările au fost decise de Comisia specială care funcţionează pe lângă Guvernul României (şi nu la nivelul primăriilor!) în baza legislaţiei din ţara noastră. Conform datelor oferite de ANRP Comisiei Mixte Interguvernamentale Româno-Germane în 2016, F.D.G.R. a depus în total 136 cereri de retrocedare şi au fost emise 127 decizii, dintre care: 8 restituiri în natură, 3 propuneri de acordare de despăgubiri, 55 respingeri şi 61 redirecţionări sau renunţări. Aşadar, pentru F.D.G.R. au fost emise 11 decizii de retrocedare şi nicidecum 80.000, cifră vehiculată în mod aberant în spaţiul public. Afirmaţia, că F.D.G.R. ar fi solicitat şi obţinut imobile care au aparţinut comunităţilor evreieşti din România reprezintă o minciună grosolană.

avianyc said...

@ Huhurez
Ai câstigat la 5 din 40 ? Nu era mai bine sa jucati la ”NOROC” pe lânga 6 din 49 ,să fie si unul de rezerva.
Daca nu tine nici așa figura si după lansarea noilor cereri de cercetare ....... probabil veti propune desfiintarea DNA si a Parchetului General.

Iulian Mareș said...

Dacă ai fi avut minte, doar 1/1000, ai fi constatat că Huhu are dreptate...
Există o lista cu retrocedările ilegale fff lungă! Cum o dormi judecatorul care a decis astfel? Vecina, deh! Timpul se comprimă f rapid și toți vom fi evaluați; unii mai devreme, alții mai târziu! Și eu nu gândesc la Evaluatorul Suprem!

Huhu Rezea said...

@avianyk
Este bine căp ai pus acest Comunicat.
Cea mai mare mistificare a Comunicatului este că GEG a luat cu japca numai de la alte organizații ale germanilor și că FDGR se considera succesoarea acelor organizații.
Cade din prima afirmația asta.
După cum se vede în Sentința judecătorească. FDGR a cerut și instanța a constatat că este succesoarea în drepturi doar a organizației naziste GEG.

Iulian Mareș said...

11 decizii cu aproximativ 300 de imobile!

Alex Ionut said...

De interes: http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Iulian Mareș said...

Huhu,
ROU nu are un trecut fascist sub Antonescu ci de alianță cu Germania in parte din WW2!
În plus Legionarii cooptați la putere pt scurt timp, kiar influențați de fascism, sunt catalogați mai mult de extremă dreaptă și ultranaționaliști!
Nu-mi aduc aminte sa fi fost declarați că stat fascist, precum vecinii de la Sud, Vest sau Italia!
Ideologia fascistă nu a prins la români, iar excepțiile întăresc afirmația!
În plus este consemnat în documente că o întreagă D.I. a apărat pe sași de furia țăranilor români, soldații români înregistrând kiar victime în contact cu grupurile înarmate hortiste și neprecetand să țină la distanță Sumanele Negre, ba kiar să îi aresteze!
Așa, spunând tot adevărul putem sa ne asumam trecutul, nu cu jumătăți de măsură, favorabile cuiva!
Că tot spunea "ăla" pe aici (este în limbaj prezidențial) că cei "din secu, MAI, MApN, magistrați, politicieni" au luat aproape moca imobilele abandonate de sași....KWI Oare se încadrează și el la acele categorii beneficiare, cu cele 6 căsuțe, mai ales că s-a orientat și spre megalopolisul Porumbacu?
Căci cu asta a omis sa ne dumirească! Cred că-i doar o smekerie olteneasca sau are deja câte o fentă a memoriei!?

Huhu Rezea said...

@alex ionut
Imi pare rău pentru SCMD, dar acel document nu este o noutate. Este celebrul M25/2016, publicat în MO si pe care îl găsești și pe prima pagina a blogului.
Credeam că au primit normele secrete de recalculare/actualizare, adaugate, se spune, ulterior de fiecare minister. De aceea avem proceduri diferite de recalculare/actualizare a pensiilor militare, de la o Casă sectorială la alta.

Alex Ionut said...

Aveti dreptate. Scuze!

Huhu Rezea said...

Pentru cei care nu ați citit Convenția dde Armistițiu din 12 sept 1944:

15. Guvernul Roman se obliga sa dizolve imediat toate organizatiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atit cele politice, militare sau paramilitare, cit si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor organizatii de acest fel.

Iulian Mareș said...

Cine merge joi să dea declarații la PG?....mai uit și eu! 😂🤣😁😎🤔

Iulian Mareș said...

Huhu,
MS Regele Mihai s-a conformat dând și semnand Decretul Regal!

Îl vor ataca și pe el în instanță, ca pe lotul profesorului Scurtu?

Huhu Rezea said...

Cum, nu se deplasează PG la Sibiu?

Iulian Mareș said...

Huhu,
Cred că măcar o data-n viața, merită și Cocota să facă o mișcare buna! 😂

avianyc said...

@ Huhurez
Nu te mai umfla in pene cu tot felul de ostilitati fara de rost si substanta în spiritul propagandei contra FDRG -vizat fiind Iohan.
Eu ti-am dat un comunicat oficial. Cere FDRG lista cu imobilele si daca crezi ca sunt si ai informatii documentate ca sunt si altele altele eu ma duc la fata locului si iti confirm. Imi pare rau ca nu pot posta aici aici sa-ti arat intr-o foto cum arata un imobil al FDRG si cum arata cel alaturat din proprietatea statului. De asemenea imi pare rău ca nu-ti pot arata cum arata scolile si gradinitele infiintate si intretinute de FDRG fata de cele de stat.
Stii ca la lic Brukenthal (clase cu predare in limba germana) invata 460 de elevi din care 80% sunt romani, inclusiv nepoatele mele dupa ce au inceput la gradinitele in limba germana cu program prelungit.Este bataie sa-ti inscrii copii acolo.Multi raman pe lângă.
Daca s-ar pune un procuror in fiecare sectie de pol rurala sa vezi ce de primari ar avea dosare. Ei sunt cei care impreuna cu secretarii de primarii au avut informatia caldă si tinuta la sertar si si-au tras în fals in foia de avere tot ce a ramas nerevendicat sau cu mostenitori neidentificati (imobile ,paduri ,pasuni ,etc).Tema pentru TT.
Tot la ei vin comisioanele din cea mai mica licitatie.
In sensul acesta nimeni nu da legi de stopare a fenomenului.
Facem doar circ ca-l avem pe unul in vizor.

@ tonomat stricat Mares
1.- pentru masina de facut pâine folosesc doar faina ungureasca (Hajdu Buza_Finomliszt) BL 55. pentru prajituri (nulo,nulo ,nulo)
Toate brutariile si pateseriile din partea de vest si centrala folosesc in preparate doar faina importata din HU,superioara calitativ celei produse in morile romanasti. In lipsa,foarte rar mai folosesc ocazional din SuperMarket Auchan (7 Spice (Boromir-Rm Valcea ,Dobrogea,Baneasa000).
La fel cu legumele si fructele. Deja vestul si centrul este invadat de produsele din Campia vestica si HU -foarte bune la gust neimbibate cu chimicale ca cele ale jmecherilor din Baragan. Plus n solarii pe fonduri europene pe PFA.
2.Referitor la ing ala de av căzut din luna.
Eu stiu ca angajat fb ce-i pe Sibiu si ca mare parte din Oltenia folosea aeroportul international Sibiu pentru iesit in strainatate ,cum de fapt se întampla si azi inca. Craiova deserveste intreaga Oltenie si ar trebui sa aiba un trafic de peste cel putin un milion de pasageri/an nu sa fie abia in 2018 pasageri la egalitate cu Sibiul care este in concurenta cu 6 aeroporturi internationale din Ardeal(TM, AR, Oradea, Satu Mare , Baia mare ,Cluj N, TG Mureș).
Suficient sa va chiorâti amândoi pe statistici (istoric si trafic pasageri) sa vedeti realitatea.
Craiova are statistica doar din 2012 - 28.626 pasageri /1 companie cu ruta Bucuresti si Timisoara(Carpatair)
Sibiu-2012 -176.837 pasageri/4018 miscari aeronave /7 companii aeriene de top, 19 destinatii internationale.
Craiova 2017 (din 2015 aeroport cu operare internationala prin Wizz Air -517.837 pasageri
Sibiu 2017 -503.306 pasageri (in conditiile concurentei cu 6 aeroprturi int. din Banat -Transilvania)/ 6 companii aeriene/21 destinatii internationale/7714 miscari aeronave.
se poate consulta si;
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/transportul_aeroportuar_de_pasageri_si_marfuri_in_sem1_2018.pdf
Sper ca ati inteles ceva si renuntati la ciumbuslucuri dâmbovitene.

iceparu said...

Ceeace va spun sa nu interpretați aiurea.Documentati-va privind Garda de fier.S-a vrut organizație de masa și dîn ea au făcut parte intelectuali de marca,muncitori ,țărani, clerici.Nu puneți semnul egalității intre Codreanu Zelea și Horia Sima.Viața își are curiozitatile ei.Horia Sima a supraviețuit adversarilor lui.
Nu poți propovădui creștinismul cu pistolul.E non sens.

Iulian Mareș said...

Ce întâmplare!
Am trăit să mai aud că au ieșit la iveală încă 8 dosare de cercetare, în total descoperite 17, până acum...!
Un cocalar din cartier a făcut o remarcă stranie: "Bă nene, asta are mai multe ca mine!...și uite că eu am făcut pârnaie, grupa mare! Eu am șpringuit din case și nu case!"
Îmi venea să-l bat pt cum vorbea prostanul și că să tacă odată i-am dat 5 lei, de-o țuică mare!
A fugit la birtul pieții imediat și am scăpat de nebun!

Iulian Mareș said...

Ice,
Dar nici nu poți impune ateismul cu Makarovul și PPS!

Iulian Mareș said...

Sing.,
Nu știu cu cine te cerți? Nici nu știu dacă exiști?
Tu ai auzit că ROU a început să se bată cu FRA la producția pe ha?
Dar dacă vrei o părere...ești prost, cumpărând de la alții și nu din ceea ce se produce în țară!
Asta știu și copii mici!
Am aflat că ai și mașina de făcut pâine? Super!....scoate și fum, că noi nici nu am auzit de așa ceva? Are pneuri?
Știi care este greșeală ta? Sincer? Că, mai ești și harnic!
Uite, o să-ți destup mintea...iobagii nu aveau niciun merit că grofii le dădeau slana de Crăciun!
În timpurile noastre.... ți-ai pus măcar odată întrebarea de ce câteva țări au investit masiv in Vest și au făcut orice pt a nu fi încă autostradă cu Sudul sau Estul? Ai auzit de ceva planuri perfide? Noțiunile de drum de pătrundere, de rocadă, de manevră îți spun ceva? Ce mai pot asigura aeroporturile? Ce lungimi au pistele? Ce tipuri de aeronave pot opera?
Ți-am mai spus...nu sunt in acord cu tot ce face PSD, dar mărirea salariilor și mutarea contribuțiilor la angajat au fost mișcări magistrale! Cum nu sunt de acord cu grupul de la Cluj, toți f bogați dar nulități politice!
Este rușinos să-ți batjocorești țara și-mi pare rău că ți-o spune unul mai tânăr, pt că trebuia să știi asta de la părinți! Oricare ar fi situația...nu este bine și te poziționează împotriva majorității!
Cu regret, nu am văzut un politician cu viziune din Vest, de 30 de ani; nu că ceilalți ar fi super, dar măcar mai mișcă! Ah, poate ministru de Fi, nu știu de unde-i originar...
Te-am mai avertizat că susții prostii de cârciuma când afirmi superioritatea unui grup față de altul și asta este fascism, înțelegi?
La fel, nu este bine sa preiei sinteze ec-fi de partid și să le arunci pe blog, că și cum ar fi produsul minții tale! Nu așa se face și îți atragi antipatia; nu că eu as fi tuturor simpatic! Știu, sunt cel puțin 2 dobitoci care mă înjură, dar faptul că o fac sub anonimat mă măgulește...
Am multi prieteni Av, kiar și în SB; am muncit alaturi de AV și-i stimez!
Am învățat ceva aviație de la ei și de aceea mi-am permis sa te trag de mana când foloseai inadecvat aerodrom și aeroport! Uneori am fost ușor ironic, dar de acum te las in pace, pt că nu te pot skimbă eu la vârsta asta! Am mai scris...în ROU actuală nimeni nu este ținut cu forța....cui îi pute poate pleca și pensia o primești oriunde în lume!
Dar nu batjocoriți țara precum câțiva tembeli pe la Bruxelles!
Nu suntem cu nimic mai prejos că alții și singurul lucru care face diferența este că pe noi ne-au furat multi și cam mult timp!
Te rog sa reții asta...

Huhu Rezea said...

Si unde mai pui că simandicosul Dulap, pe care, când nu tace toată ziua îl auzi...corupţii, corupţii, infractorii ... a fost bagat de un procuror , intr-o ordonanţă de declinare competenţă,la grup infracţional organizat cu un modus operandi verificat în timp. Ei bine, ce să vezi, astfel de dosare au fost clasate de grupul infracţional din procuratura de tip basema-coveistă.... pentru că intervenise prescripţia.

iceparu said...

Mares mă duci prea departe în timp.Nu am cunoscut PPS.
Extremele în esență se aseamănă.
Chiar dacă stăm strâmb trebuie sa recunoaștem adevărul. Vestul tarii are alta cultura și alta dezvoltare.Peschesul este cuvânt de origine turcesca.
A recunoaște adevărul nu înseamnă ca nu-ți iubești tara.Ungaria este peste noi în multe privințe.
Întrebare. Sa fii habotnic e semn de inteligenta?

Iulian Mareș said...

Ice,
Habotnicia are și o labilitate psihică speculată, la bază!
Nu, nu are nicio legătură cu inteligența, dacă ne luăm după sex și faptul că această cale a fost aleasă de individ într-un moment de criză existențială!
În habotnicie totul este plat....
Ei, PPS, cu încărcător tambur-oastrat încă, era că o figură de stil, să-ți amintească de anii 50 și de impunerea sistemului sovietic! Cu PPS au făcut rușii WW2!

Iulian Mareș said...

Ice,
O corecție mică, totuși: extremele se atrag nu se aseamănă!
Că "se aseamănă" este mult prea pretențios spus și crează confuzie! Poate în ceea ce privesc formele și procedeele actionale și modul brutal de impunere, dar ideologia diferă!

avianyc said...

A apărut și citez "motanul kakacios "scăpat după cum se vede din flocaiala maidanezilor din prima parcare in drum spre Arcul de Triumf.
Deși geniu instruit de Vanesa de Hurzicani in ale indoitului tablei și montatul burlanelor cu diploma de licenta asortata cu colan aurit,fără ing,sing si mm ,se uită ca boul la poarta nouă la helicopter nestiind să-i facă nimic din pdv dare la zbor,eventual doar să i ciordeasca ceva tablaraie bună de ornamente la jgheaburi.
Motane, te avertizez ca dacă vreți să depui plângere către dom colonel de la Caracal, tras de păr in lipsă de personal profesionist direct in SMG,după ce treci de domeniile lui Liviu, adică tot județul, nu cumva să faci infact prin acea zona și doamne fereste,să scape Casa de pensii de o belea. Viață unora este tristă ,fără sens și paralelă cu realitățile dacă nu vizitează acele domenii.
Păcat de "_UE"zpd ăsta că si-a trădat electoratul pentru poftele acestui......
Inchei cu o formulă militareasca destinată cu predilecție gastii huhureziene "ATENTIUNE"6 ,vin vremuri grele.
Lafaiala în salarizarea bugetarilor, ineficienți,nerestructurati,neinformatizai, etc,duce sacul bugetar la fundul sacului.
Din pacate dupa regulile Lov o asistentă medicală cu postliceala se va uita cu compasiune catre buzunarul pensionarului militar.
Poate doar tov instructor PCR la escadrila de helicopter de la Hurzicani va trai mai fericit după "tratamentul "zilnic și la ore fixe. Evident și Iulian din tabăra turka-bre.

Iulian Mareș said...

1. Diferența între pilot și personalul tehnic: toți ing, sing și Mm își doresc sa piloteze! Piloții nu-și doresc sa fie tehnici!
2. Când ocupi un post prin concurs este aiuritor sa fii "evaluat" de incompatibili! Posturi de profil au fost mereu în SMFA și MU/UM subordonate...
3. Puțin ai înțeles din postarea mea și mai puțin vei reține! De vină nu sunt eu....
Oare, ți-ai apreciat vreodată limitele?