Powered by Blogger.

Tuesday, November 27, 2018

Împrumutați guvernul, cumpărând titluri de stat CENTENAR!

38 comments
    Persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat CENTENAR cu dobândă de 4,5% și scadență la 2 ani
    Ministerul Finanțelor Publice lansează o emisiune aniversară de titluri de stat către populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului TEZAUR-ediția CENTENAR. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani și o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.
    Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
    În perioada 26 noiembrie – 14 decembrie a.c., titlurile pot fi achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului și subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română - S.A, astfel:
    - în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
    - în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.
    Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua C.N. ”Poșta Română” S.A.
    În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.
    În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moștenitori.
    După încheierea perioadei de subscriere MFP va organiza o tombola pentru toti investitorii în cadrul programului Tezaur – editia Centenar. Astfel, 1000 de investitori selectați vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câștigătorilor.
    Lista câștigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informații indicative ale câștigătorilor.
    Câștigătorii bonusului de dobândă vor fi notificați de către MFP și se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poștal al Companiei Naţionale Poşta Română - S.A.
    Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.rowww.datoriepublica.mfinante.gov.ro,https://www.comunicatii.gov.rohttps://www.posta-romana

38 comments:

Leon said...

Cine are depozite la banci, unde dobanda este de aprox.1% pe an, se pot scoate, de reguala la data scadenta pentru a evita comisionul de retragere, si cumpara Titluri de stat, unde dobanda este de 4,5%, dar trebuie sa retinem doua lucruri:
1.In acesti doi ani nu se umbla la aceste titluri de stat.
2. Familia sa stie despre aceste Titluri, pentru a putea fi trecute in masa succesorala !!

iceparu said...

Cand statul roman prin guvernul actual imi va returna contibutia la pensia suplimentara pe care a pus curul atunci voi acorda si eu imprumut.

Huhu Rezea said...

@ice
Contributia la Pensia suplimentara ti-a fost confiscată in 1999 de guvernul Conventiei Democrate.

Aurel said...

Un fost ministru de finanțe numit Ilie spunea că atunci când statul se împrumută de la popor înseamnă că pe undeva are o problema de finanțare.
Cu tot optimismul înclin să cred că pe undeva în ascuns guvernul este bântuit de probleme financiare.
Din faptul că la ultima rectificare d-na prim ministru Dancila a subliniat cu subiect și predicat că banii alocați pentru MAI sunt pentru plata pensiilor militare MAi mă face să deduc că pe ultimele luni nu ar fi existat bani pentru plata pensiilor.
Vă spune ceva acest fenomen?
Pe mine mă îngrijorează.
De unde atunci majorări și actualizări conf fostului art 60 ?
Încurcată rău ?
Apoi tot legat de finanțe v-ați întrebat de ce guvernul a luat dividendele și o parte din fondul de investiții ale companiilor de stat în avans stiu fiind că dividendele se calculează și restitui
e începând cu martie 2019.
De ce au fost introduși banii din aceste dividende în buget pe trimestrul IV 2018 și ce se face cu ei? Cumva majorări de salarii ?
Rezultă cumva că nu ar fi bani pentru aceste majorări? Se pare că da?
Mai urmează se pare și alocarea de fonduri suplimentare către primării care se plâng că nu au bani pentru plata normei de hrană (300lei/capita) care se introduce în plată începând cu 1 decembrie cu toate că d-na Olguța ne asigura că primăriile,etc se autofinanțează din fondurile proprii la dispoziție.
Aș vrea să fiu optimist dar cred că noua lege a pensiilor civile aplicabilă din 2022 nu va fi altceva decât o nouă păcăleala gen L 284 /2010.
Mă întreb cu optimist moderat ,oare pentru noi pensionarii militari mai există speranțe atâta timp cât d-nul actual ministru caută cu lumânarea bani pentru masurile guvernamentale .
@ Leon
Domnule Leon , dacă doriți o dobânda bună și posibilitatea de a folosi banii in caz de nevoie in cei doi ani vă puteți îndrepta către Banca Transilvania .
3% pe an la depozite la termen pe 2 ani și 2,5 la un an cu capitalizare lunară
Plus facilități de lucru cu ei cu Internet banking, mobil banking,etc mult peste facilitățile nenorocitului numit CEC.

Huhu Rezea said...

@AUREL
Buna și reclama pt Banca Transilvania, dar eu tot împrumut guvernul asta cu vreo 7-10 pensii.Dobanda mi-o plătește guvernul de după alegeri.

Leon said...

@Aurel, am cont curent deschis la CEC de 30 de ani,si asa este, au dobanda sub 1% pe an, dar din ..comoditate, nu ma mut la BT care retine 16% impozit din dobanda anuala..)).

Aurel said...

De mâine voi fi prin amabilitatea asociația pensionarilor militari din Sibiu care a pus la dispoziția asociației Alba un număr de bilete la spectacolul de folclor "Ioan Macrea-Junii Sibiului" spectacol organizat în colaborare cu Casa Armatei din Sibiu.
Un spectacol simbol al
frumuseții si unității acestui popor în acompaniamentul fraților de dincolo de Prut conduși de d-nul Botgros.
D- le , Huhu Rezea sper sa am ocazia sa o ascult și pe d+na Mariana Deac între numele de rezonanță ale cântăreților de referință din muzica de suflet a fiecăruia cu inimă de român.
Aceasta va fi sărbătoarea mea de Centenar.
Nu mă aștept la ceva civilizat pe data de 1 Decembrie.
Îmi pare rău de rânduiala de la sfințirea Catedralei și de lipsa oamenilor ne 2 și 3 de la aceasta unică activitate creștină.
Vă urez de la Alba tuturor" La Multi ani "și să aveți parte de sănătate cu ocazia celor 100 de ani de uniune națională.

iceparu said...

Huhule din pozitia ta de pesedist incerci sa ma duci cu zaharelul dar nu reusesti sa ma faci dulceata de trandafiri.Vezi ce si cum zic completarile la legea 164.Las-o jos cu Conventia Democratica ca macane.

Aurel said...

@ Leon
Codul fiscal este pentru toată lumea.
Plus birocrația excesivă de la CEC specifică oricărei instituții a statului.
Încearcă niște operațiuni mai complicate la CEC dintr,-o altă reședință de județ și vedeți de ce complicații vă loviți.
.Că la stat.

Leon said...

@Aurel, in MO.nr.999 de astazi este publicata OuG.nr.101/2018, privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 si o sa observi ca sunt transferate sume de la un capitol la altul si la MAI, si la MApN, si la SRI, si la SPP, etc(art.9, art.10, art.20, art.21) plus Anexele respective, deci bani de salarii si pensii sunt suficienti.
O sa urmarim cu interes, maine 28 noiembrie 2018 orele 14.00, unde in Parlamentul Romaniei, va fi Sedinta Comuna SOLEMNA a Camerei Deputatilor si Senatului , consacrata celebrarii CENTENARULUI MARII UNIRI..! Daca nr.1, nr.2 si nr.3 din Conducerea Romaniei vor sta impreuna la masa Prezidiului si vor transmite un mesaj de CONCORDIE Nationala, inseamna ca si ziua de 1 Decembrie va fi sarbatorita de toti romanii si putem spune cu mandrie: Facem patre din GENERATIA CENTENARIULUI MARII UNIRI..!
PS. Daca si T3 ajunge la Alba Iulia, poate saptamana viitoare ne transmite pe acest blog emotiile traite si impresiile de la aceasta mare sarbatoare ..)).

Iulian Mareș said...

Doamna Aurel,
Ce frumos citați din media!
Mie îmi pare rău că nu a venit și nr.1! Mai ales însoțit...că poate devansa ziua de 10 decembrie!
Dar nu-i nimic, mai construim încă una la Movilă lui Mihai!

Huhu Rezea said...

@Ice
Uituc mai ești omule.
Nu cred că nu ai citit pe blog acest articol despre OUG 31/1998 prin care ministrul de finanțe al guvernului CDR a băgat fondul pentru pensii suplimentare în bugetul de stat.

https://www.huhurez.com/2016/02/cum-nationalizat-guvernul-cdr-fondul.html

Aurel said...

@ Leon
Nu am nicio vină dacă una spun in ședința de guvern și alta scriu pe hârtie.
Am auzit cu urechile mele când d-na Dancila a specificat o sumă pentru MAI destinată plății pensiilor militare.
O fi avut cumva in intenție doar să dea o palma sindicatelor din poliție, expunând efortul pe care-l face guvernul pentru plata unor pensii astronomice?
Totuși poate stiți d-voastră mai bine și de ce s-au luat dividendele din companiile de stat în avans precum și de ce s-au luat banii de la transporturi in timp ce ministrul demisionar vizitează șantierele in care se lucrează din timp fiindcă timpul permite.
@ Mareș
Cu regret constat că sunteți un fost cadru non evolutiv.
Ați rămas prizonierul gândirii de cazarma absolvita de adaptarea la realitățile vieții cotidiene.
Probabil că încă nu ați aflat că la data sfințirii Catedralei s-a semnat și tratatul pentru consfințire"Brexit" la Bruxelles .
Că să nu ma acuzați de copy cum va place , exprim că în primă fază am avut impresia că nr 2 a lipsit deoarece a fost delegat să negocieze cu Ferrari la Dubai construcția unui circuit de formula 1 in Romania.Stiti ceva?
Nr 3 am înțeles că a fost la tăiatul porcului la socri,nu cumva să dea pesta porcina kopeste bunătate.
@ Huhu Rezea
De s-ar da grațierea și amnistia asta mult dorită cel puțin acum la aceasta sarbatoare de centenar.
Să se bucure toată "floarea națiunii".
Apoi cum a zis unul cândva,"punct și de la capăt".
Pornim toți cu șanse egale de la 0.
Poate așa o să avem liniște.
Oricum totul este transformat în comercial și de fațadă ,1 decembrie, sărbători,etc.
Huliții finlandezi zice că de aniversarea a 100 de ani de independență și-au făcut cadou o biblioteca a viitorului, garantat pentru educația copiilor pe viitor.
Dacă finlandezii cheltuie 200 euro săptămânal pentru un copil iar noi 20 ,noi ce cadou ne-am făcut de Centenarul Unirii?
Poate o admistie și grațiere ar fi un cadou neprețuit pentru această etapă de dezvoltare .


Huhu Rezea said...

@Aurel
Te mai potrivea cândva în idei proaste cu @vai, dar nici chiar așa!
Ce te roade grija de unde da Viorica bani pentru pensii. Important este ca dă!

Patrascioiu said...

Pe timpul guverorii Ponta ,Teodorovici părea sa aibă minte mai multa dar în prezent nu vrea sa facă nota discordanta în guvernul Vasilica.Băiatul ăsta s-a molipsit de prostie.Spune trăsnăi.

Iulian Mareș said...

Doamna Aurel,
Dar involutivă, spre gastrula sunteți!
Credeți că la rugăminți luterane IPS nu amâna cu o săptămână?
Oare neputând face INM ați evoluat, dar numai ca slugă la grof?
Aplecați-va mai mult spre consiliere reală, căci ca mâine căutați cutii de carton pt strângerea lucrurilor și un lighean pt rățuște!
Cândva și eu a trebuit să muncesc sub oameni pe care nu-i agream, dar dacă și empatizezi pt unul ca ăsta, înseamnă că începi sau deja suferi de sindromul Helsinki și nu pot decât să-ți urez noapte rea și boală lungaaaaa!

PS - asta nu înseamnă că cei 2 (nr. 2 și 3) au procedat coșer!
Sunt sigur că și ei și-o vor lua! Și tot meritat!

Iulian Mareș said...

Leon,
Nu va fi in prezidiu, >din cauza de jiltz<!
Fiind o altfel de sedinta nu cred ca-si va impartasi din rodul gandirii, noi fiind astfel salvati!
Singur printre "dusmani"!
Dar, de Ciolos ai mai aflat ceva? Se vorbeste ca s-ar fi angajat si el, pana la urma. Nici nu stii ce greu a dus-o cu banii zilnici!
...este un inceput in toate si-i bine ca are "munca"!

Iulian Mareș said...

Omul lui Coldea, domnul cu batistutza, prietenul sefului doamnei Aurel, este f indarjit la adresa jandarmilor!
Daca un asemenea om isi arunca in media regurgitarea intelectuala, na intreb daca a fost si sincer cand multumea MAI pt operativitate, atunci cand nevasta-sa era sa fie haituita!


https://t.dcnews.ro/rares-bogdan-asta-le-as-face-jandarmilor-de-1-decembrie_625607.html

Gigi said...

Este doar o părere!
Banii alocați celor două ministere,MApN&MAI la care a făcut referire prim ministrul,s-ar putea să fie pt.valul de pensionări din sept-nov,eventualele actualizări, care nu au fost alocați la precedenta rectificare.
Poate și pt.plata ajutoarelor neachitate din 2011 de pe vremea cuplului tragic-comic,B&B.Glumesc!

Gigi said...

Aduc în atenția onoratului auditoriu,care se informează de pe acest Blog,următoarele:
zilele trecute mă întâlnesc cu un individ care îl cunosc de mai mult timp, băsist declarat.
Printre altele,la un moment dat,acesta îmi spune că în toamna aceasta,seceta prelungita a făcut imposibil ca să răsară plantele de toamnă semănate.Ere atât de mult satisfăcut,încât nu-și mai încăpea în piele.
Acum,să vedem de ce era omul așa de mult bucuros,este o întrebare firească,nu?
Acest individ,a argumentat că ăștia de la guv.n-o să se mai laudă la anul că țara noastră are creștere economică și n-o să mai aibă de unde mări pensiile și "lumea"va ieși în stradă.
Iată ce a putut să facă B&B-ismul din unii idioți.
Am scuipat în sân și am plecat altfel,cred că mă despăgubea de vreo câteva perechi de palme,virtuale,că doar nu mă puneam la mintea lui de țap bătrân!

Aurel said...

@ Leon & Huhu Rezea & Gigi
Mi-aș dori să abordăm mai pragmatic situația rectificarii bugetare.
Înțeleg că la noi la MAi a fost nevoie de o suplimentare a bugetului dar nu înțeleg de ce a fost nevoie și la MApN in condițiile in care MApN are alocat 2% din PIB. Și bătut în cuie.
Încă nu v-ati pus întrebarea cât reprezintă suplimentarea prin rectificare a bugetului MApN peste 2% ?
Eu mi+am pus aceste întrebări pentru suplimentarea ambelor ministere și trag concluzii care îmi dau fiori.
@ Unknown
După aplicarea legii salarizării pentru bugetari Romania s- a mai golit de câteva sute de mii de oameni plecați din mediul privat să-și caute un serviciu mai bine plătit în UE.
După estimări momentan sunt peste 7 milioane de români plecați.
Acum și-au dat și ei seama ce au produs și au lansat aceasta capodopera de prostie.
Și încă vor mai pleca mulți din mediul privat.
Poate președintele îi favorizează d-nei Olguța o angajare/loc de muncă la privat pe salariul minim brut pe economie!

Huhu Rezea said...

@gigi
N-ai făcut nimic dacă nu ai avut curajul să-i spui că este bolnav cu capul.
Nu vezi ca avem si aici o duzina de comentatori bolnavi, care suferă când guvernul are succese și se extaziază când întâmpină greutăți.
Culmea este că aceeași categorie de bolnavi este și susținătoare a statului paralel din sistemul instituțiilor de forță.

CEZAR said...

@/ Domnul Dan ..domnul Dan ...baaaa Grasulee....Grasuleeee (am fost inspirat de un mare actor care in serialul de "succes LasFerbinti" isi striga un vecin si bun prieten :ba Branzoi ..Branzoi ..nasosule ..nasosuleee...:D ) - ai facut inviorarea azi ???
AXIOMA:
Sa te ingrasi asa fara masura pe vremea asta cu atata praf ...insemneaza sa fi cu adevarat un GROBIAN !!

Iulian Mareș said...

Gigi,
Daca nu "ucizi" un idiot vei pleca la Analiză cu un păcat în plus!
Ocazii vor mai fi, nu le rata și fă-ți datoria de creștin!

Gigi said...

Ce zici,patroane,n-am avut curajul?
Cred că acum,când mă va vedea,ocolește 5 km să ajungă la destinație.
Am avut parte în viață și am cunoscut mulți tâmpiți,dar ăsta a întrecut orice imaginație!

Aurel said...

D-nule Huhu Rezea
Înainte de a face comentatorii bolnavi cu capul mai bine le-ai,ați publica comentariile.
Să stabilească cititorii care .....
Nu cred că am supărat pe nimeni întrebând cât la sută din PIB mai reprezintă bugetul MApN după ultima rectificare bugetară.
Tot 2% cumva?
Cu producția asta agricolă superba nu s-au ieftinit niciun aliment plus că toate magazinele vând legume și fructe din Turcia, Ungaria, Polonia.
Procesatorii de carne se aprovizionează doar cu carcase din Ungaria.
Păcat că nu ați publicat un comentariu de bun simț.

Leon said...

Dupa aceasta zapada benefica agriculturii sunt mari sanse sa rasara graul semanat in aceasta toamna, asa ca pensiile civile se vor mari cu 15% in luna septembrie din anul 2019.
PS. Ca sa prind curaj pentru indepartarea zapezii din curte, sunt nevoit sa "gust" iar o tuica de caise..fiarta..:))

Iulian Mareș said...

Huhu,
... și comentatoare, dar și postaci cu sex incert!

Iulian Mareș said...

Drăghici,
Constat că ai fost în primul rând când s-au împărțit tupeul!
Posibil că ți s-ar mărit de la covrigii de la colț Apaca sau micii lui Cocoșatul!
Oricare ar fi cauza, atinge Everestul!

Iulian Mareș said...

Doamna Aurel,
Pe tine cine te angajează în privat? Așa trebuie să-ți începi alegația...
Cine ți-a spus că sunt 7 mil plecați la muncă afară ți-a luat banii pe șmenuri!
Nu era mai bine să nu-ți bagi goticul într-o luptă ce nu-ți aparține?
Ah.. mai era ceva...locul tau de munca nu este decretat ca UM? ..., deci cazarmă?....nu de alta, dar eu nu am mai activat în cazarmă clasică (garduri, paza, PC.. etc), așa cum îți dai tu cu părerea, în mod prostesc!
Ce mai fac rățuștele Comodului?

Aurel said...

Fac precizarea că ultimul comentariu cu adresa la d-nul Mareș sub numele "Aurel" nu-mi aparține!

Iosif said...

Dle H

Trofin said...

Si pe aici navalesc nebunii ?

Iosif said...

D-le H,
Va informez ca maine, 29.11.2018, ora 09.00, in agenda CCR figureaza 146 de dosare, intre care sunt cateva care privesc art.28, 29 si 30 din L223/2015.
Dosarul subsemnatului nu a primit termen desi contesta constitutionalitatea efectelor produse de aceleasi art.28, 29 si 30.
De ce oare nu figureaza toate dosarele cu acelasi subiect la acelasi termen?
Vor judeca diferit in diferite momente aceleasi articole?
Vor judeca oare fara sa audieze pe toti contestatarii?
Sunt stabilite deja solutiile si nu mai conteaza pledoariile avocatilor?
Vor amana pronuntarea pana la audierea tuturor partilor in toate dosarele privind efectele neconstitutionale ale acelorasi articole?
Ce parere au specialistii?
Cu multumiri anticipate.

Iulian Mareș said...

Aurel, oricare ai fi!

Memorabil discursul in stil luteran al Președintelui Mău!

Nici nu îndeamnă la scandal..., parcă ar fi scris de Dide, Angi și doamna Aurel!
Așa da!

ifrim said...

@Leon.La PSul d-tale.Am vrut sa fac si eu ca d-stra dar nu mi-a iesit.Cred ca am gresit ca mi-am facut curaj de3-4 ori apoi am inceput sa-mi pun intrebari ca cine sunt eu sa ma pun cu natura si m-am culcat.Acum cand m-am trezit nu mai dormeam si am mustrari de constiinta ca stratul de omat s-a dublat.Dar hotarat lucru maine schimb tactica nu-mi mai fac curaj ci doar ma recompensez.Mare rusine am patit!

iceparu said...

Huhule,tu care le stii pe toate si ne inveti si pe noi poate explici noua astora mai grei de cap ce intelegi tu azi prin"neomarxisti","cominternisti","ciuma rosie"?.

Huhu Rezea said...

@Ice
Te poți uita în oglindă ca să vezi un neocomunist.
Ti-am mai spus că neomarxiștii au înlocuit exploatatorii cu corupții și lupta de clasă cu lupta împotriva corupților și a clasei politice.