Art.45 din Constituție a rămas nemodificat prin respingerea referendumului.
Nu văd cum ar putea CCR să mai găsească un temei juridic pentru a respinge o asemenea cerere.
Deci cum este MAESTRE , sunt sanse mari sa vedem mirese cu barba ?
Simplu. Romanii nu au venit la vot ca sa se manifeste pentru sau impotriva casatoriei intre un barbat si o femeie. Pur si simplu nu au votat, pentru ca problema este reglementata in Codul Familiei si nu necesita o schimbare. Iar participarea la un nou referendum va fi multumitoare dupa ce politicul va aplica rezultatul referendumului privind " 300 de parlamentari".
Din păcate, este posibil așa ceva!
Iar asta numai din cauza celor care n-au știut să pregătească populația pentru referendum, „drojdia” socială manipulând la greu în ceea ce privește subiectul, atribuind un caracter politic evenimentului.
Nu-i bai, că nici cei pe care-i consideram cu capul pe umeri nu si-au mișcat fundul sa treacă strada către sectia de votare, motivând că altele ar fi fost problemele cu care se confruntă cetățenii; dar dacă, ulterior, se realizează dezideratele lor, iar fiul/fiica sau nepotul/nepoata vin acasă să le prezinte „marea iubire”, asta având același sex, ....., care le-o fi satisfacția?
PS: Polițiștii de la Fac. de Drept, tipa comisar și agentul-sef, sper că săptămâna asta, până la finalul ei, vor fi șomeri!
Micul, berea si sacosa plina, care au lipsit, si pentru care romanul voteaza vartos si cu Satana, ne-au adus pe toti cu gaoaza fundului la dispozitia *indaratnicilor-popo!*
@Huhu
Termenul SOTI include si uniunea dintre un BARBAT si o FEMEIE. Ar fi o alta inutilitate.
Leonard, mireasa cu barba n-o sa vedem in nicio biserica crestina..! In schimb s-au vazut in unele tari occidentale, in fata ofirerului starii civile, destule cupluri de acelasi sex. In Romania inca Nu !!
@ Leonard, asta n-ar fi o problema, caci, pana la urma tot avea sa fie impusa aceasta regula intr-o Europa care ne obliga sa dansam cum ne canta, dar mai bine votam pentru 300 parlamentari, si chiar se realiza ceva deosebit de bun, ori din banii pierduti se construiau 2 spitale de oncologie. O risipa inutila, pe care, sincer, am intuit-o si am marturisit-o intre prieteni si familie. PSD a ajuns, si ne va conduce si pe noi toti, spre degradarea la pragul de jos a inconstientei si iresponsabilitatii, cu un mic dictator in persoana lui Liviu Dragnea, care nu se lasa sfatuit sau consiliat de nimeni, decat in oportunitati negandite si in inhaitare malefica cu drojdiera iresponasabila, Olguta Vasilescu, ca s-o spun pe sleau! Alti mici dictatori, baronii si baronetii, cu premeditare au boicotat prin pasivitate criminala si neimplicare civica, ca daca o faceau alaturi de preoti, alt scor aveam astazi! A fost un complot national anti Dragnea, la modul tacit, dar malefic pentru moralitatea si sanatatea publica si sociala a Romaniei, care ne va costa scump, in viitor, in educatia tinerelor generatii! Simt ca pilonii , si asa foarte fragezi ai educatiei civice si moraliatea colectiva romaneasca, au inceput sa se naruie, precum cetatea biblica a Babilonului, distrusa tocmai prin imoralitati desantate si pacate de moarte, dupa ce fusese avertizata cu sute de ani in urma, de catre profeti in Vechiul Testament, ca va pieri din cauza desfraului imoral si fariseismului colectiv! Nu mai e nimic de facut, decat noi insine pentru mantuirea personala, la modul egoist, fiecare pentru sine insasi, caci nu mai exista nici o motivatie sau putere de convingere la modul general al societatii! Politica si politicienii contemporani au distrus Romania si valorile ei milenare, doar in cativa ani malefici, doar cu o mana de iresponsabili hrapareti, lacomi si egoisti, votati de noi, nu de altii, iar daca vom continua sa-i realegem tot pe ei, Romania se va prabusi, definitiv si iremediabil!
@Steliuan P
Bine zici că termenul căsătoria intre soti include si căsătoria dintre un bărbat și o femeie. A zis cineva ca acest termen nu include si această casatorie?
Nu ți se pare că definiția include si căsătoria dintre persoane de acelasi sex?
@Huhu
Evident ca include si persoanele de acelasi sex dar este si in concordanta cu drepturile omului. Homosexualii exista de mii de ani si vor exista in continuare. Totusi poporul roman a facut copii si nu s-a temut ca-i fura homosexualii. Au venit acuma "lideri" care incearca sa inoculeze asemenea spaime si sa ne invete prin metode populiste ce este familia traditionala. Pina azi ce fel de familie a procreat in Romania ?
Cornele, PSD-ul nu a facut mai deloc campanie pentru acest referendum, limitandu-se numai la o simpla informare a electoratului, PNL nici macar atat, in schimb USR a facut o campanie agresiva pentru boicotarea acestuia.
Ce sa mai zicem de Presedintele KW Iohannis care n-a incurajat niciun moment electoratul sa mearga la vot, mai mult chiar a lasat impresia ca este de partea USR!
Si uite cum se confirma din nou spusele lui P.Tutea..!
@Stelian P
Dta nu înțelegi ca nu existenta homosexualilor si constituirea lor in concubinaje familiale homo sunt probleme, ci pretenția lor de a fi recunoscuți oficial de stat prin instituția căsătoriei.De ce nu au această pretenție și cuplurile de concubini heterosexuali?
@Huhu
Chiar fuhrer-ul a vorbit despre un fel de parteneriat (nu am retinut termenul exact)asa ca nu vad problema. Ca jurist stiti foarte bine ca asemenea uniuni exista si doar comunistii le-au pedepsit cu inchisoarea dar tot nu au reusit sa le elimine. Dupa ani de convietuire acesti oameni au bunuri dobindite in comun iar la despartire apar conflicte privind partajarea lor. Dece nu sunteti de acord ca aceste uniuni (nu le spunem casatorie) sa fie recunoscute si oamenii sa se desparta legal ca sa nu se ajunga la crime sau mai stiu eu ce alte fapte grave ? Putem sa le interzicem adoptia daca e o problema dar nu trebuie sa aruncam bani si energie pe un referendum inutil. Putina intelegere si o micuta modificare in Codul civil ar rezolva totul.
Cestiunea netransata este dacă întemeiată o familie tip LGBT și adoptă copii, care ar fi influențele faste și nefaste asupra dezvoltării firești a acestuia!
Eu nu am citit niciun studiu pe tema asta dar, am citit că cei din cuplurile LGBT sunt excesiv de posesivi și geloși și înțeleg de ce, existând explicații!
În afară de asta mă intrigă marșul anual, fiind hidos, scârbos și de import! Dacă ar mărșălui îmbrăcați decent, normal nu ar avea mai mult de câștigat? De ce sunt cluburi gay în vest? Nu cumva, singuri se separă? Îi dă cineva afară dintr-un club normal, dacă se comportă civilizat, în nota firească a bunului simț?
Termenul "soți " nu poate cuprinde si un barbat si mai multe femei ori invers?
..si idiotii au iesit la vot.....!!!
https://www.facebook.com/danutzadivertisment/videos/1048417158698780/
Nu a fost niciun boicot din cauza PSD,sau Dracnea
Astea sunt scoase de opoziție,să mai câștige și ei câteva procente în sondaje.
Românii,au sancționat prin neprezentarea la ref.întreaga clasă politică.
Degeaba se bucurau unii sclemberiști și dau vina pe organizatori,românii au început să priceapă.
Dacă le dădeau câte un mic și o bere poate că se strângeau 35%.
Asta e masa de votanți,6-7 mil.de români,
restul sunt cei nemulțumiți,scârbiți,
plecați în afară.
Românii nu uită că au fost mințiți din '90 și până azi.
@Stelian
Aici discutăm despre sansele sporite date de referendun pentru LGBT de a obtine neconstitutionalitatea articolului din codul civil care definește căsătoria.
Există infinit mai multe concubinaje heterosexuale decât homo.
Juristii stiu foarte bine că efectele concubinajului sunt similare cu cele din casătorie în privința obligațiilor de întreținere, creștere și educare a copiilor.
Succesiunea intre concubini este si acum stabilită prin contracte civile.
@Huhu
Vad ca referendumul a creat mai multe probleme decit a rezolvat. Ce se intimpla cu Romania daca le permite casatoria dar le interzice adoptia ?
In legatura cu participarea slaba sunt curios sa vad ce participare va fi la referendumul privind cei 300 sau la cel cu penalii in functii publice. Ce parere aveti ?
PS
Daca se pune problema unei discriminari atunci putem introduce in Costitutie o exceptie asa cum au si militarii si cazul e inchis. Credeti ca Olanda mult pomenita nu ar fi de acord ?
Dispoziția actuala din Constituție îi include și pe homosexuali, de aceea s-a dorit modificarea . Ce modificări să mai faci daca s-a respins referendumul.
Referendumurile consultative, indiferent cine le inițiază, nu sunt obligatorii pentru Parlament.Sunt doar orientative.
Acum asaltul se va da asupra Codului Civil.
Mă și minunez , după referendumul de ieri, că, în condițiile diversiunilor propagate, mai pot fi 4 miloane de romani cu scaun la cap.
Cum se "traduce" abrevierea LGBT ?
@Huhu
Atunci nu ne ramine decit sa aplicam ce a spus de mai multe ori un comentator de aici:
-"Poporul are intotdeauna dreptate !"
Le permitem casatoria cu toate drepturile, adoptia etc. si terminam discutiile. Asa a decis poporul.
Ca au aparut deja motivele ca sa nu aiba valoare referendumurile pomenite de mine e de inteles cu actuala majoritate. Doar referendumul de ieri era o indatorire patriotica, cetateneasca, democratica, binecuvintata etc.
Ma deranjeaza ca jigniti o tara intreaga cu cei 4 milioane cu scaun la cap. Evident ca recomandarile Comisiei de la Venetia nu valoreaza nici cit o ceapa degerata. Normal, dupa ele inseamna ca aprox. 14 milioane de romani nu au scaun la cap. Frumos !
Zvon real dinspre PSD, in care se discuta despre repetarea referendumului, o data cu europarlamentarele. Eu nu stiu daca constitutional se va mai putea, si de unde nu stim noi ca dramatismul situatiei nu se va mai repeta si la europarlamentare? Eu, nu mai am incredere nici in clasa politica, nici in romani ca sa se mai poata salva ceva!
Bine bine, construim catedrale, dar de autostrazi cand ne apucam ?
Pe fond, rezultatul referendumului este DA, 91% din participanții la vot, numai că rezultatul nu este validat din cauză că nu s_au trecut cele 2 praguri minime.
Daca rezultatul era NU, procedura ar fi trebuit luată de la capăt, cu strângerea semnăturilor.
Legea de modificare este trecuta prin parlament, dar nu a fost validata din lipsa de cvorum la referendum.Procesul poate fi reluat în următoarea legislatură.
Drepturile LGBT(lezbiene,gay,bisexuali, transfer) sunt garantate de codul civil, dar în afară instituției căsătoriei.
" Chiar socrul mare-a cuvântat:
- E drept, mireasa nu-i muiere,
Dar cum avem înc-un bărbat,
Familia nu ne mai piere! "
Huhu, transexuali!
In cel mai bun caz, fără adopții de minori! Pot adopta după majoratul copilului!
PS-Cezar are ceva in comun cu LGBT?....heeiii, nu PP, ci împăratul, "bărbatul tuturor femeilor și femeia tuturor bărbaților!" "Aducem cu noi pe desfrânatul kel!"... cântau legiunile în marș!....și acesta a înfiat un bărbat matur!
Corect?
si idiotii au iesit la vot ..cu milioanele !!
https://www.facebook.com/danutzadivertisment/videos/1048417158698780/
Implicarea chiar și în mica măsură a politicului și a BOR a dat de bănuit. Amarastenii nu suporta vârfurile politice iar BOR este perceput ca o societate comerciala.A nu se înțelege ca sunt atei.Se pare ca numai cointeresarea îi scotea la vot.Sa nu uitam ca votarea Parlamentului cu 300 membrii și demiterea Piratului au rămas fără efect.
Malai Mare sa nu uiți sa mă musti de fund.
@ Onorabile, Am retinut un comentariu *insidios* la adresa Bisericii ordodoxe ca *bine ca va ingrijoreaza aurul si mertanele din dotare!* Cand prelatul a auzit aceasta replica, i-a luat foc sutana in zona cu care se iubeste noaptea in secret, in chiliile monastirilor! Cata...*indaratnicie!* Apropo, stiati ca astora, pe invers, le zic si...indaratnici?
S-a anuntat ca se va inchide Google + pe plan momndial! O sa trecem pe cromatic, in acest caz!
No comment !
Daca cineva a dorit neaparat să profite(si se stie cine) de acest referendum cu asta s-a ales.
Acum spălati-vă pe cap cu ei.
Pacat de banii irositi cu toate atentionarile primite si neluate in seama.
Cetateanul si mai ales cel din mediul urban are problemele lui arzatoare si injura cu orice ocazia lafaiala in salarizare din primarii si alte institutii ale statului impodobite prin birouri numai cu clientela politica si nepotisme la greu.
Unii îi considera tarani prosti si topârlani. Mare greseala. Stand de vorba cu ei veti gasi minti luminate care stiu foarte bine de unde vine raul si cât valoreaza fiecare politician in parte. Au acelasi ”respect” atat pentru Dragnea ,cât si pentru Orban.
In invatamant scolile sunt la cheremul directorilor politici si primarilor care nu scot posturile libere la concurs de titularizare ci angajeaza pe ele netitularizati (fata sefului de post ,nevasta popii , sotia jandarului , nepoata pădurarului,etc , nepoata sau fina primarului )adica clica urbana care invarte totul si o duce excelent iar copii bine pregatiti nu gasesc posturi desi iau note de titularizare la examen.
Daca se continua si nu se pune capat acestei lafaieli bugetare in scopul ca cineva sa-și asigure o masa de votanti cu acesta mita mascata se ajunge la probleme grave.
Discriminarea intre mediul privat si bugetari in privinta salarizarii,cerintelor la locul de munca ,timpul de lucru ii scârbesc pe oameni de actuala guvernare si in general de politicieni indiferent din ce partid fac parte.
In privat si in general in mediul urban oamenii sunt la munca (agricol,constructii , navetisti la firme,etc) de când nici nu s-a ridicat bruma ,de pe la 5.00 prin statiile de autobuz pentru plecare la serviciu ,etc in timp ce bugetarii din primarii la ora 8.00 inca nu sunt la serviciu ,stau cateva ore si o tulesc la afaceri sau prin propriile gospodarii . In invatamântul prioritate nationala la fel.
Sunt cateva doar din fenomenele pe care le simti când esti intre acesti oameni.
Sunt scarbiti si reactioneaza ca atare sanctionand in primul rand politicieni de orice partid. Nu mai au repere .
Sunt patru milioane de romani care traiesc si muncesc in strainatate si in actualele situatii creata de actuala guvernare vor mai pleca si altii, valuri ,valuri .
Cu castigurile din mediul privat multi nu pot face fata necesarului zilnic al familiei.
Firmele duc lipsa de meseriasi ,iar invatamantul se reia sub aceeasi forma in fiecare an cu profesori odihniti dupa doua luni de vacanta ( profilul biologie -chimie bantuie prin toate liceele din mediul urban ,mai nou comuna si liceul).
Sunt doar cateva aspecte care duc la nemultumiri. Ca sa nu mai vorbim de sanatate,etc
Si atunci intreb; ce-i de facut ? Se mai poate face ceva ?
Din pacate cred ca nu prea se mai poate face aproape nimic in actualul climat politic si guvernamental. Poate ceva cârpeli pe ici pe colo si ”spoiala” sa para totul frumos.
Speranta este in mediul privat care daca nu misca maine nu are ce pune pe masa. Ei ne duc momentan inainte.
Noapte buna !
FB că spui de mediul privat dar, spune cum și de cine și de ce a fost nimicit capitalul autohton!
Pt corectitudine!
În rest, cu directori de școli numiți politic s-au cam dus timpurile întrucât a fost concurs național pt ocuparea posturilor de director și adjunct!
De final... ne-am cam saturat cu revolution și coruption în ROU și la alții numai apa cristalină!
Inkină-te lui Cioloș ca la moaștele UE!
Numai pt GP-istul pașoptist!
Referendumurile sunt de mai multe feluri...., bine, dar ca să înțelegi ceva nu trebuie sa ai "sciatică" de 30°, 24h din 24!
Stelică,
Pt că ești democrat rău de tot, am și eu o întrebare și te rog să-mi răspunzi. OGay?
Gura bate fundul? Și în ce condiții?
@tigri2
Ai făcut o radiografie pertinentă! Ai dreptate!
Dar,te întreb:
Cine a dus în această situație societatea noastră?
Dacă dorești,și vrei să dai un răspuns bine documentat ai aprecierea mea și a tovarășilor mei care urmăresc acest Blog și te asigur că nu sunt puțini.
Gigi,
Pt ca esti curios ia si citeste, doar cifrele, ca sa nu fii manipulat de LGBT...:))
https://m.activenews.ro/prima-pagina/Replica-usturatoare-la-apelul-ambasadelor-STOPati-exportul-de-coruptie-151635
PS-datele apartin Dep.Stat/US!
Laboratorul ImunoMedica
În calitate de deputat ales în Parlamentul României, îmi exprim deosebita îngrijorare cu privire la nivelul foarte ridicat al exportului de corupție dinspre țările dumneavoastră către alte state, inclusiv către România. Conform datelor oficiale (The U.S. Securities and Exchange Commission - Enforcement of the Foreign Corrupt Practices Act), companii de renume din țările pe care le reprezentați afectează zeci de state ale lumii în care, pentru a obține beneficii financiare, oferă mită în valoare de sute de milioane de dolari. În total, doar din ce s-a investigat până acum, rezultă un cuantum de 4.902.913.195 de dolari. La această sumă se ridică nivelul MITEI date în străinătate (aproape CINCI MILIARDE de dolari)! Iar amenzile pe care le-au primit companiile care au dat MITĂ în alte state (în special în Europa de Est, Asia, Africa și America de Sud) totalizează 10.722.513.931 de dolari (aproape 11 MILIARDE de dolari), fără a lua în calcul și amenzile de zeci de MILIARDE de dolari primite de diferite bănci de renume din țările dumneavoastră!
Iată doar câteva cazuri celebre de amenzi primite de companii din statele dumneavoastră pentru DARE DE MITĂ (infracțiune de #CORUPȚIE) în alte țări:
- Siemens (Germania): amendă de 1,6 MILIARDE de dolari;
- Telia Company AB (Suedia): 965 de MILIOANE de dolari;
- VimpelCom (Olanda) 795 de MILIOANE de dolari;
- Alstom (Franța): 772 de MILIOANE de dolari;
- KBR / Halliburton (SUA): 579 de MILIOANE de dolari;
- Teva Pharmaceutical (Israel): 519 MILIOANE de dolari;
- Och-Ziff (SUA): 412 MILIOANE de dolari;
- BAE (Marea Britanie): 400 de MILIOANE de dolari;
- Total SA (Franța): 398 de MILIOANE de dolari;
- Alcoa (SUA): 384 de MILIOANE de dolari;
- Snamprogetti Netherlands B.V. / ENI S.p.A (Olanda/Italia): 365 de MILIOANE de dolari.
...Desigur, ar trebui să adăugăm celebrul caz de rușinoasă ÎNȘELĂTORIE la nivel global: Volkswagen (Germania), scandalul „Dieselgate” – amendă de 14,7 MILIARDE de dolari!
Ar trebui să ne referim și la cele 13 MILIARDE de euro pe care compania americană APPLE a... „omis” să le plătească în Irlanda.
Și nu putem să uităm nici amenzile astronomice cu care au fost sancționate băncile care au generat criza economică și financiară mondială:
- JPMorgan Chase (SUA): 5,29 MILIARDE de dolari;
- Credit Suisse (Elveția): 5,3 MILIARDE de dolari;
- Wells Fargo (SUA): 5,35 MILIARDE de dolari;
- Deutsche Bank (Germania): 7,2 MILIARDE de dolari;
- Bank of America (SUA): 8,5 MILIARDE de dolari;
- BNP Paribas (Franța): 8,9 MILIARDE de dolari;
- Bank of America (SUA, nouă amendă): 11,8 MILIARDE de dolari;
- JP Morgan Chase (SUA, nouă amendă): 13 MILIARDE de dolari;
- Bank of America (SUA, nouă amendă): 16,65 MILIARDE de dolari.
În plus, ar trebui să ne spuneți și unde este în opinia dumneavoastră CORUPĂTORUL în celebrele dosare Microsoft și EADS, dosare instrumentate de nu mai puțin celebra Laura Codruța Kovesi, cea pe care cu toții ați lăudat-o sau chiar ați medaliat-o. Unde e CORUPĂTORUL din țările dumneavoastră?
Petre,
Numai inocenții și propagandiștii lui Cioloș și USR, kiar și aici, o tot bagă în gură: coruption în ROU! Trebuie revolution!
Năpârstocii!
Astia hoti frate ..nu gainarii nostri ..!!!
Petre,
Ce-ai făcut domnule?
Ai gonit strigoii? Unul nu mai apare...
Cred că minte Departe.Stat al US!? 😎😂🤣🤔
Bank.
_________ Ion,venit recent din "țările calde",trece pe stradă,lovit puțin în "aripă".
Gheorghe,se odihnea după o zi de munca pe băncuță de la poartă,văzând pe consăteanul sau cum arată,îl întreabă:
-Mă,Ioane,tu meri parcă ai fi f....în fund!
Ion:
-Se observă,se observă?________________
@Deaghici
A "tradus" AMABILUL mai sus , abrevierea
"LGBT(lezbiene,gay,bisexuali, transfer)"
PS
Cam mult gaz se arde cu familia traditionala de parca parintii , bunicii ..etc.. au avut nevoie de Constitutie ca sa se casatoreasca si sa aparem noi si copii si nepotii nostri. Altfel nu stiam ce si cum...
F&M nu stie cu ce sa mai anestezieze poporul ca sa abata atentia de la groapa in care i-a bagat daddy.
Kovesi și Lazăr acuzati că au uzurpat competența Parlamentului când au semnat protocoalele secrete cu SRI. Au fost încălcate drepturile fundamentale la apărare și la înfăptuirea Justiției.
Nu eu, ci mr. "jurnalist" Tăpălagă susține. Și dacă susține, știe el de ce!
https://www.g4media.ro/psd-ii-acuza-pe-kovesi-si-pe-lazar-ca-au-uzurpat-competenta-parlamentului-cand-au-semnat-protocoalele-secrete-cu-sri-au-fost-incalcate-drepturile-fundamentale-la-aparare-si-la-infaptuirea-justitiei.html
m-Ale ,
mai trebuie putin DDT...si Kiss...sa-i dea cu Tractorul cu Helice Mi-8
Trebuie sa fii tembel precum Malai Mare sa definești capital autonom smenarii.Numai un om cu mintea în colturi crede ca prin băgarea la pușcărie a corupților s-a distrus capitalul autohton.În definitiv corupții au fost condamnați de judecători și nu de procurori.
Urmare a respingeri referendumului pentru căsătorie, astăzi a fost depus la Parlament proiectul de lege care permite căsătoria LGBT sub denumirea de parteneriat civil.
Ești mulțumit @@Leonard?
Încetează cu ipocrizia de bun creștin!
Poți avea în viitor 6-7 femei/neveste în baza parteneriatului civil!
Mai este un pas până la legiferarea căsătoriei cu persoane nonumane!
Și în timpul ăsta, unii vorbesc despre morala creștină!
Acum 30 de ani se făcea pușcărie, acum 20 de ani se amenda, azi alunecam în hau și mâine, mă tem că va fi obligatorie!
Nici nu știți ce va doriți ...
Până una alta gândiți că pronumele el/ea/ei/ele vor deveni istorie și trebuie inventat pronumele de gen neutru!
Asta da, evolution prin revolution!
Ordodocșilor! ....
Trebuie sa fii kiar prost rău că să poți fi numit Iceparu!
Da, judecătorii i-au condamnat!
Nu tot judecătorii au condamnat și fruntașii ROU in anii 48-60?
Tu atât ai nevoie inteles? Ei atunci îți spun încă odată, că să ții minte până la final: pervertirea judecătorilor s-a produs, îndeosebi, la nivel CA și ICCJ! De ce?
Pt că aceste niveluri dau sentințe definitive!
Ți-am spus că ești GP-ist? Tu, nu și nu, că ești doar limitat! Așa că, în van dai banii pe lecitină acum, trebuia acum 75 de ani!
No comment !
Fii destept si evita intrarea in situatii jenante si fara iesire sau cu iesire rusinoasă si paguboasa.
Temei spre ”cugetare” cum spun unii pe aici;
Pe scurt:
Noul ”Cod civil” in vigoare;
Art. 258
Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea
căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei.
(4) În sensul prezentului cod, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.
Art. 259
Căsătoria
(1) Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
(2) Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile.
(4) Condiţiile de încheiere şi cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod.
(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi.
(6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ, în condiţiile legii
Ca atare in astfel de situatii daca eram destepti si nu la indemana unor sforari in favoarea propriilor interese de imagine nu trebuia decat sa evitam referendumul.
Vor spune unii precum că ,Constitutia bate Codul civil. Adevarat,Constitutia se poate modifica doar prin referendum pe cand Codul civil chiar și printr-o ordonanta trecuta sau cazuta in parlament.Dar si referendumului i se poate sau nu da cale libera in parlament.
Lucrurile trebuiesc doar bine chibzuite si o consultare cu toti actorii din parlament.
Acum alegeti d-voastra ce era mai bine in situatia asta delicata. Evitarea referendului cum s-a sugerat si aplicarea prevederilor Codului Civil sau mai bine zis sub pretextul aplicarii prev. Codului Civil in vigoare?
Era o problema daca se seziza cu petitie CCR. Sa zicem ca da. Eu cred ca CCr avea destul temei sa dea o decizie favorabila familiei traditionale prevazute in Codul Civil.
Personal consider ca referendumul in acest caz trebuia evitat cu orice pret.
Rezultatul prostiei unora insa ne costa;
-40 mil euro lipsa la buget
-posibila legalizare a unor relatii nefiresti intre persoane de acelasi sex
Asa-i pe la noi ,din prostie in prostie . Doar sa nu fie si sa punem in balanta si ce spun altii. Adica tot timpul unii contra altora si invers.
Daca tot bat unii campii cotrobaind prin meandrele coruptiei sa ne spune pe aci care coruptie este mai sanatoasă ;
-coruptia practicata de companiile straine private (adica nu bani publici ,banii bugetului de stat)pentru a-si vinde produsele si a se mentine pe piata? ce ati face in situatia in care ati managerul de marketing al unei astfel de cpmpanii sau managerul general al propriei companii de acest nivel.
- coruptia practicata la noi care duce la devalizarea bugetului de stat si saracirea populatiei ,lipsa investitiilor etc in detrimentul profitorilor care investesc banii insusiti in palate si lux personal
Daca tot sunt acuzati Koveși si Lazar dece nu ar putea fi acuzat si M. Justitiei care a reinoit la fel protocoalele prin semnatura ministrilor la exact aceleasi termene?
@iceparu
Ai si uitat deja că SRI are un Protocol cu ICCJ în baza căruia judecătorii semnau un angajament că nu vor divulga informațiile primite în plicul galben de la sri despre inculpații pe care îi judecă.
Erau acolo probe despre care nici inculpații și nici avocații lor nu știau.
Ți-ar fi convenit să fi judecat în așa hal?
@avy
Da, trebuie condamnați cei care din prostie nu s-au dus la referendum. Neinformatii au cascat gura la orice prostie spusă de propaganda ostilă familiei. Acum, aceeași propagandă râde de prostii care au răspuns îndemnului la boicot.
Dacă trecea referendumul, mai aveau curajul să depună la Parlament proiectul
parteneriatului civil in forma dezastruoasă de astăzi?
CCR nu poate schimba nici măcar o virgulă din Constituție, dar poate constata neconstitutionalitatea art 259 alin.(1) din Codul Civil, dacă un LGBT solicită o excepție în insanț
"avocat" de.....:
Gheo întreabă un copil:
-Ce drăguț ești puișor! Ești băiat sau fetiță?
-Asa ș-asa!
PS- Pe ce domeniu a semnat MJ protocol? Pe antiterorism, tată! Cum dracu se face ca-ti însușești temele leprelor? Nici macar nu ești original...
Insusindu-ti-le te bagi singur in troc cu Angi!
"economistule",
Orice hoție trebuie sancționată!
Cea mai periculoasă hoție este a celir care fura si scot afară banii produși in țară și cuveniți bugetului țării!
Trebuie sa fii tembel precum Malai Mare sa definești capital autonom smenarii.Numai un om cu mintea în colturi crede ca prin băgarea la pușcărie a corupților s-a distrus capitalul autohton.În definitiv corupții au fost condamnați de judecători și nu de procurori.
Malai Mare tot Malai Mare.Ce vezi rău în existenta unui protocol de cola borare intre doi parteneri?Tu vezi anularea unui protocol prin sentința judecătorească? .
Tu nu pricepi ca nu judecătorii elaboreaza legii ci ei le aplica fie ca sunt bune fie ca sunt proaste.Legile proaste sunt rodul prostiei guvernelor și parlamentelor și tocmai ăsta determina regulamente de aplicare a lor.E normal?
Găsește altceva și nu te mai lega de GP.Lucrul cu civilii te învață că există și o alta lume nu numai cea a cazărmii.Nu degeaba se spunea ca inteligenta se oprea la poarta cazărmii. Deficienta fostelor Sc.of. lucru pt. care mulți absolvenți sau ales cu curvele garnizoanelor sau scăpând de supraveghere au ajuns dependenți etilic
.
Nu te mai lega de vârstă unuia sau altuia.Practic batjocoreștî viitorul tău.
În alta ordine de idei faptul ca Îți ascunzi cu strășnicie identitatea spune destul de multe despre caracterul tău adică exista dar lipsește cu desăvârșire. Q
@Huhu
"Erau acolo probe despre care nici inculpații și nici avocații lor nu știau."
Pai daca si dvs. spuneti ca erau PROBE care e problema ? Protocoalele cereau ca judecatorii sa nu spuna care era sursa acelor PROBE nu sa nu divulge/foloseasca informatiile din ele asa cum dvs. dezinformati spre binele cauzei. Ma mir ca nu cunoasteti o regula elementara in informatii si anume "Sursa ramine anonima in orice situatie". Inculpatul poate sa creada ca proba e data de un turnator, de o ruda apropiata, de amanta etc., etc. Sa spuneti ca inculpatii si avocatii nu cunosteau PROBELE e o minciuna grosolana.
@Huhu
Cum vreti sa fie condamnati cei care nu doreau intoarcerea Romaniei in trecut ? Faceti o noua inchizitie ? Dupa ce ati luat o palma zdravana din partea poporului (pe care clamati ca il reprezentati) tot dvs. jigniti oamenii care nu privesc spre trecut ? Apropo de rezultat, sper ca ati luat masuri sa va protejati copiii de homosexuali si sotiile/amantele/fiicele de lesbiene caci poporul le-a dat liber la agresiune. Surse sigure din serviciile secrete (vorba lui Vadim) ne-au informat ca agresiunea se va indrepta doar asupra celor care au votat si sustinut cauza DA. Directiva de la Soros si Olanda.
@Huhu
Si acum sa ridem de fariseismul unora:
"Dacă trecea referendumul, mai aveau curajul să depună la Parlament proiectul
parteneriatului civil in forma dezastruoasă de astăzi?"
Pai nu partidul dvs. prin guvernul Dragnea a depus acest proiect ?
Huhu,
Sunt informatii ca in plicul galben era kiar si sentinta "recomandata"!
Icepar sa-si aduca aminte cum functionau Tribunalele Poporului; fondul si procedura sunt aceleasi! Si atunci si acum au fost judecatori/judecatoare care, din varii motive, au acceptat sa fie calariti!
Asa se intampla cand nu exista control civil si/sau politic/democratic, prin instrumente legale, asupra serviciilor! Devin ele conducatoare si-si rezolva propriile interese!
Ce spunea Bogdan? Imi pare rau ca nu este trecut in cod pedeapsa mai mare, ca îi dadeam lui Voiculescu 20 de ani!
Dar, cand a fost vorba despre ea, ei atunci s-au batut toti: oameni din PG, CSM, ÎCCJ si media. In fapt toti s-au devoalat!
Asta trebuie sa inteleaga tataie Iceparu!.....cand justitia va aduce la judecata si va condamna un CEO al unei multinationale, pt fapte reale-prevazute in codul penal-, atunci va fi un semn sigur si clar de sanatate in justitie!
Pana atunci banii produsi aici, care trebuie impozitati cf legii, vor lua drumul zarilor albastre, pt ca multinationalele sunt deja structuri suprastatale care joaca dupa propriile reguli-si treaba asta este si in vest, numai ca la noi este si mai accentuata!
Sa-si aduca aminte de tonul "condescendent" cu care se adresa lui KWI CEO ROU al firmei ce defriseaza muntii!
AMABILUI nostru si nu numai,
ar fi corect sa admita ca :
- exact cei care s-au lipit (F&M) de Referendumul pe care l-au compromis , sunt aceeasi care din aceleasi ratiuni etern electorale si de imagine , "au depus la Parlament proiectul de lege care permite căsătoria LGBT sub denumirea de parteneriat civil adica tot F&M , cu intentia de a se lepada de esecul nerelegitaimarii lor prin referendumul esuat din cauza lor.
- "Cel ce zice ca este bun crestin ADEVARUL nu este in el" Si pt. ca macar cunosc acest lucru, la fel de bine precum multi altii denota ca nu sunt ipocrit. E bine sa nu uitam , ca mântuirea nu se realizeaza "de obste" , ea este individuala , iar fiecare va fi judecat dupa ceea ce a facut ca dovada a credintei lui.
- dezbaterile in acest domeniu este consecinta secularizarii prin globalizare in care pe langa aspectele foarte pozitive vin la pachet si astfel de sminteli pe care nici animalele nu le fac. Este inca un aspect ca de la "caderea lui ADAM" , Constiinta s-a pervertit , Vointa a slabit iar Ratiunea s-a intunecat.
@stelian p
Dacă eu sunt psd-ist, pentru că am susținut familia traditională la referendum, inseamnă, pe logica bolnăvicioasă din capul d_tale, ca esti usr-ist sau din comunitatea lgbt?
Nu e nimic în capul vostru, dacă ați ajuns să fiți prostiți că niste comportamente sexuale primitive sau medievale, oricum mai des întâlnite la animale, ar reprezenta modernism.
@ Huhurez
Eu am spus doar că CCR poate valida sau invalida art 258 și 259 din Codul Civil.
În caz de invalidare (ținând cont de prevederile legislației europene) situația este în favoarea acestor descreierați.
Dacă CCR valida art 258 și 259 atunci situația ar fi rămas bătută în cuie.
Dar s-au spălat toți pe mâini transferând sarcina rezolvării problemei prin lege în parlament poporului prin referendum.
Implicarea psd prin hotărâri în ședința CEx a bulversat populația, cei care nu s-au prezentat sanctionand de fapt în primul rand psd în frunte cu șeful lor prin atitudine de lehamite și scârbă, apoi celelalte partide exact pe aceleași considerente.
S-a saturat lumea de ei.
Cum crezi că vede lumea atitudinea asta ostilă zilnic față de UE care dece să nu recunoaștem ne-a adus la cererea noastră de aderare și lucruri bune și lucruri negative.
Cine vehiculează acum în spațiul public un eventual Roexit?
Nu cumva niște manipulatori din cauza cărora s-a întâmplat absenteismul la vot?
Mai cheltuiți 40milione euro și pe un astfel de referendum.
Vedeți apoi câți dintre romanii cu drept de vot își vor tăia subvențiile de la APIA și posibilitatea de a circula și munci în țări UE în care să se realizeze material.
Mai încercați încă odată și țineți-l o săptămână nu două zile.
I-oți crede voi proști și bandiți pe ăștia de la UE însă nu subestimați faptul că se prea poate ca acești un-iști huliți pentru că noi nu am știut să ne negociem aderarea precum ungurii și polonezii să știe foarte, foarte bine la ce ora ticăie ceasul la România.
Mai urmați-l încă odată pe stăpânul absolut al deciziilor după care faceți un cor și fluerati a paguba.
Oricum cu actualele masuri în interesul bugetarilor o să aveți un decembrie 2018 si ianuarie, februarie, martie 2019 cu mari dureri de cap și profunde dezamăgiri.
Iceparule,
Nu m-as lega de varsta ta daca nu ai scrie ineptii....uite un exemplu:
Eu, postez cu nume si prenume real, de la inceput! Tu, "bunicule" ai ales sa postezi ca Icepar, gandind ca te apropii de ceva rece-definitiv!
Nu fa analize superficiale, nu mai sunt oamenii pe care-i stiai 'mneata, care aveau doar 2 optiuni in viata: alcool vs curve! Sincer acum, c/atacul nu se mai da cu GP! Si este f bine asa!
De final: logica si cartea se opreau la PC al UM (asa ai invocat) numai pt cei mai redusi mintal si refuz sa cred, inca, ca ai facut parte din aceasta categorie "elitista"!
Acum, sigur conteaza de ce parte a baricadei te pozitionezi; nu fac politica inregimentata, apreciez si dezavuez pe unii lideri ai partidelor, dar sunt un om de stanga si am afinitati pentru social-democratie!
Crezi ca mie-mi place OUG 47 si 59? Te inseli amarnic! Cum nu-mi place nici faptul ca sunt decalaje mari intre noi, cei aflati in aceeasi situatie juridica, in momente diferite! Cum nu-mi place ca unii au ales sa plece f repede si fortati din sistem! Cum nu-mi place ca statul ROU a ramas dator fata de mine si multi camarazi incepand cu 2011! Dar, noi nu am ramas datori cu nimic!
Atâta prostie, ca pe blogul ăsta, mai rar!
Unul îmi argumentează cu Codul Civil, schimbabil cu OUG, faptul că-i definită familia traditională acolo, însănu vede necesitatea înscrierii aceleiași definiții în Constituție. Că s-au cheltuit bani pentru referendum? Desigur, dar, dacă tot s-au cheltuit, hai să încercăm ceva pozitiv si să ne expunem opinia, nu să stai acasă ca un rahat în oala WC, astfel încât să tragă apa cineva și să te inece.
Apariția imediată a proiectului legislativ privind parteneriatul civil intre persoane de același sex, îndrituiți fiind și la adopții de copii, nu-i decât un pas printre alți 10-15, care vor urma cu respectarea trendului, astfel încât să se paraziteze complet mediul social. Nu uitați că actualele state dezvoltate nu au ajuns la acest nivel admițând porcăria asta cu homosexualitatea, expansiunea economiilor lor fiind deja nulă, adică trăiesc „din osânză” (deh, puteri coloniale cu statute sociale pline de moralitate cândva).
Și, culmea , mai aflu că zilele trecute s-a finalizat o a VI-a schimbare de sex în România, operatie costisitoare (60.000 euro intr-o etapă intermediară, din cele 5-6 necesare), decontată din bugetul asigurărilor de sănătate! Așadar, unii învață în facultăți pe banii mei din bugetul de stat, dar de învățătura lor beneficiază locuitorii țării care l-au găzduit profesional, altii, din aceeași bani își schimbă sexul, ..... Și, ca nicicând, un ministru de finanțe PSD-ist vrea dezvoltarea turismului prin legalizarea prostituției, a comercializării și consumului de droguri.
Doame ajută și Păzește!
Schimbând registrul, aflu că anterioarele condamnări dictate de instanțele judiciare, posibile pentru persoane nevinovate, sunt cauzate de judecători, care au primit în „plicul galben” probede la SRI pentru dosar, cu știința procurorilor, dar făra a fi cunoscute și de inculpat, că așa zice protocolul.
Nu uitați că respectivele condamnări sunt dictate în baza probatoriului prezentat de SRI, prin intermediul procurorului, către judecător, prins și el in sarabanda protocoalelor prin asumarea cu semnătură. Cam ce posibilități ar fi fost ca inculpatul să cunoască natura probei și să argumenteze că-i o „făcătură”, aceasta urmând a fi desființată?
În opinia mea, singurul sistem nereformat după 1990, fiindcă așa l-au vrut guvernanții, unii dintre ei acum „beneficiari” ai acestuia, a fost cel al Justiției, mai ales că, și în trecut și în viitor, o adevărată lege a răspunderii (civile, penale, disciplinare) procurorilor și judecătorilor nu va exista.
@Stelian P:
Ce-o fi în tărtăcuța dtale rămâne o enigmă pentru mine, căci prea te „duci în bălării”!
Unde ai văzut dta caracterul politic al acestui referendum, el fiind unul eminamente social? Că boicotul s-a bazat pe manipulări politicianiste, cu autori cunoscuți din partide, din societatea civilă sau dintre derbedeii de la #Rezist, nu cred că mai este nevoie să-ți argumentez (mizez încă pe cei doi neuroni,oarecum activi, ai dtale).
Ca un contraargument la tâmpenia dtale este faptul că alianța majoritară PSD-ALDE deja a adus în parlament proiectul legii parteneriatului civil intre persoane de același sex, ceea ce, din punctul meu de vedere, îi „îngroapă” și mai tare în „mocirla” electorală, după prorogarea aplicării legii unitare a pensiilor către 2022.
Dacă, atunci, când îți trece prin cap să critici ceva/pe cineva, încerci să te poziționezi de-o parte și de alta a „baricadei”, vei gândi și acționa ceva mai lucid decât acum!
Bă, băieți.
Ce sunteți așa înverșunați pe o temă care este străină poporului român?
Noi am fost creștini de când ne știm,cu toate că au trecut peste noi toate liftele pământului și cu toate acestea am rămas aici,într-adevăr sărăciți și sfârtecați,dar am rezistat aici,păstrându-ne credința.Nu degeaba se întrebau unii cum de am rezistat noi,un popor latin,înconjurați de popoare slave."O insulă latină într-o Mare slavă".
Și ca să vă convingeți că românii au vrut să dea o palmă politicului,tot politicului,asta că să înțeleagă și lăutarul țării,intrați pe DCnewz și vedeți acolo un sondaj edificator.
PS
Nu sunt nici usr-ist nici homo dar mi se pare ca USR a cistigat mai multe voturi multumita PSD-ului si BOR.
Steliane tata, ai luat-o rau de tot pe ulei
Steliane tata,
"Nu uita ca esti roman,
Nu uita ca esti roman,
Ca sus in deal la tine-n sat
Popa Ioan te-a botezat
Si Lelea Stanca te-a tinut un an la san..."
Gigi@Palma s-a adresat nu numai politicului ci si clerului.BOR dintotdeauna s-a dat cu puterea.Aceeași situație inclusiv culte și secte.Societăți comerciale.Dacă politicul și biserica nu se băgau iar TV își făcea treaba astăzi constituția era modificata.Romanîi indiferent de religie nu agreează anomaliile.
@Drăghici
Nu-mi pune d-ta mie în cârcă ce nu am spus!
Eu nu am spus că am rezistat datorită credinței ortodoxe.
Știu că și ceilalți vecini sunt ortodocși.
Nu confunda latinitatea poporului nostru cu credința poporului!
Da,așa este,ungurii sunt slavi,dar nu au credință ortodoxă ca ceilalți slavi care ne înconjoară.
Nu am spus-o eu,d'aia am folosit și ghilimelele:
"O insulă latină într-o Mare Slavă"
Asta am vrut să scot în evidență,nu credința poporului,care a avut,binențeles și ea rolul ei.
Felicitari d-nule Iceparu si d-nului @ Gigi
In cinci fraze ati spus ce era de spus si de scos la suprafata.
Oricât s-ar ”coi” unii pe aci sa ne arate cat de desteapta este mintea dumnealor aceste cinci fraze contin adevarul pe șleau.
Cei in cauza trebuia sa ia aminte de reactia oamenilor(vezi psihologia maselor) inainte de a porni ceva nesigur (povestea cu vrabia de pe gard).
Inainte de referendum parlamentarii majoritari nu au facut altceva decat sa se spele pe mâini (de exact ce legifereaza acum acum dupa referendum când nu mai au alta iesire decat dezbaterea si votul in parlament prin parteneriatul civil) trecand sarcina in mâinile poporului ,care popor le-a dat cu flit.
Câte popoare din Europa au legiferat prin legi organice problema si nu prin referendum si au lamurit problema. Si fara cheltuieli ca la noi.
Noi dece nu puteam face acest lucru de la inceput si ne-a trebuit un referendum inutil. Nu cumva seamana a fuga de raspundere in aceasta problema delicate in care trebuia sa tina cont in dezbateri si de legislatia europeana in domeniu? Se pare ca asta-i motivul ducerii problemei spre referendum.
Suntem chiar atat de bogati ca sa aruncam milioane de euro pe gârlă ,doar ca sa mai iasa unii in fata si sa profite pe sub mustată asumându-și rezultatul unui referendum pe care l-au considerat ca si validat nepatatând astfel obrazului partidului in parlament cu ceea ce propun obligati de situatie acum prin parteneriatul civil.
Oricum si la Parlamentul European toti parlamentarii psd in frunte cu d-na Vio au votat aceste legi europene in favoarea homo si casatorii nefiresti care acum vor trebui sa le transpuna si pe aici in legislatie după referendumul esuat. Și atunci ce ne mai miram ca am ajuns in acest punct.
Drăghici/Bontaș,
Vrem nu vrem, ucrainenii sunt necesari sa ne fie nu atât prieteni cat mai mult neutri!
Sprijinindu-i sa adere la NATO, ne va fi noua mai cald și nu numai nouă! Din alt pdv, a avut grija cineva sa semneze un acord bilateral în condiții nu tocmai avantajoase dar, era obligatoriu pt aderare la NATO și UE!
Că să nu-și mai facă probleme susținătorii revolution sexuale, în scurt timp va fi depus un draft de lege prin care devine obligatorie intrarea tuturor in comunitatea LGBT! Dacă în 6 luni nu poți face dovada aderării, ți se aplica mai întâi o amendă penală și dacă tot reziști ispitei în următoarele 6 luni, devii pasibil de privare de libertate de la 1-3 ani!
Așa, ca să-ți vina mintea la fund/gură!
Un nou an_us fericit!
@Dan
Dvs. aveti multe enigme si cea mai mare este aceea a unui dialog civilizat. Daca vorbesc si eu despre vidul din tartacuta dvs. o sa aveti mare nevoie de dusuri reci. Pot spune si eu ca dvs. aveti mari lipsuri in inventarul neuronilor si legitimati singur timpenia „argumentelor” dvs.
In fine, cititi va rog ce a spus fuhrer-ul social democrat despre referendum:
„Pe 6 și 7 octombrie vrem să facem referendum pentru familie. Din punctul meu de vedere este o cumpănă pentru neamul românesc. Asta nu e de joacă şi aici vreau să ne canalizăm toate energiile, să susţinem şi noi acest demers", spunea Dragnea la postul de televiziune România TV.”
Sigur, tartacuta dvs. intelege ca „vreau să ne canalizăm toate energiile....sa SUSTINEM si noi..” nu inseamna transformarea din eminamente social in scop politic, Doamne fereste ! De altfel tocmai baronii PSD si primarii lor au inteles pericolul asumarii si rezultatul se datoreaza in mare parte si lor.
De acord cu timpenia facuta de PSD (ALDE nu conteaza) ca au adus legea parteneriatului civil in parlament.
Multumesc pentru sfat dar exact asta fac si eu, ma pozitionez de o parte a baricadei. Ma mir ca luciditatea dvs. va tine in ceata cu acest lucru.
PS Aveti mare grija cu prostia de pe blogul asta ca s-ar putea sa fiti si dvs. inclus.
@andrei
Am umplut tastatura cu lacrimi. Uitasem ca sunt roman. Multumesc.
Mares @ca ilustru anonim poți sa-ți expui cartea de vizita.Luat de par de nu știu cine și adus prin MAPN e ușor sa faci din ăsta un moment de glorie.Nu voi zice precum alții ca nu ai mâncat salam cu soia dar majoritatea celor ce au ajuns ofieri au tras intr-o anumita perioară din greu.
Înțeleg ca te consideri ca faci parte din generația destupatilor la minte.Nu as prea crede în condițiile în care nu va vedeti.Ar trebui sa știi ca e preferabil mai curând sa fii înjurat decât sa fii tratat ca ceva inexist.
În ceeace mă privește ducerea mea la GP a fost impusa de împrejurări. Mie,kaki pana în măduva oaselor mi-a fost greu sa m ă acomodez dar a fost o experiență de viață precum și aceea de a lucra pt o perioadâ de timp cu securistiî și milițienii. Dezamăgirea mea a fost sa văd după 90 ieșind la suprafață mizeria din MAPN. Multă, multa mizerie la care nu mă așteptam. Găinari. Spaga la ea acasă.
Bontaș,
Nu bulgarii ți-au luat Cadrilaterul?
Tot Banatul și Bucovina toată unde sunt?
Nu cumva ți s-a tras granița peste genunki?
@Dan
Chiar si BOR (de care Dragnea s-a lipit ca marca de scrisoare) il acuza de asociere:
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a spus, marţi, la RFI, că două elemente au condus la eşecul referendumului. Primul a fost neclaritatea întrebării de pe buletinul de vot, iar al doilea element a fost asocierea referendumului cu „un anumit personaj politic“, politicianul în cauză fiind Liviu Dragnea.
BOR, prin purtătorul de cuvânt, a informat ca una din cauzele boicotului a fost dezinformarea ca referendumul este pentru Dragnea.
Dragnea a anunțat astăzi că, in viitor, referendumurile nu vor mai avea cvorum...pentru a se preveni îndemnul la boicot.Așa este și recomandarea Comisiei de la VENETIA.
Icepar/GP_ist brav!
Uite îți explic pt ultima dată, că la senili! Numele meu este f real, am ajuns în minister prin concurs-am fost 7 pe funcția scoasă la concurs!
Dacă aș fi avut oareșce temeri referitor la trecutul meu postam și eu, ca tine, Iceshit!
Tu nu realizezi care este diferența dintre noi pt că te-ai senilizat ireversibil!
Dovada clara este afirmația ta că militarii au predilecții spre alcool și curve!
Tu realizezi măcar, ceea ce scrii?
Ar fi cazul să-ți ceri scuze, tataie....
@Huhu
Eliminarea pragului e o idee foarte buna. De data asta conteaza numarul de voturi asa ca cei care sunt interesati o sa vina la vot iar cei care stau acasa nu mai conteaza.
Stelian,
În locul steagului UE poți pune un pește...
Măcar ar fi un simbol veki..., kiar dacă ar părea mai nou!
Domnilor cu revoluion sexual,
Repede, repede sa va miscati pt ca se fac inca inscrieri pt operatii pe pacientii care-si doresc sex incert sau neutru!
https://t.dcnews.ro/cum-arata-primul-om-de-gen-neutru-din-lume_325665.html
@Iulian
Asta e deosebirea dintre noi. Dvs. ati ramas cu conceptiile vechi si cu mitraliera in mina iar eu privesc spre viitor. Chiar si faptul ca va bateti joc de limba romana e o dovada ca ati ramas profund marcat de analfabetul cu 4 clase care a condus tara. E drept ca tineti pasul si cu analfabetii de azi dar aruncati vina pe programul predictiv sau pe ochelari si nu pe sfinta lene de a va edita postarile.
Ca fapt divers eu ma mindresc cu faptul ca am participat cu mica mea contributie la intrarea in NATO si in UE, deci mai pe intelesul dvs. am facut ceva in directia asta. Dvs. cu ce ati contribuit la mindria de a fi roman, ati vorbit cu parintii sa va faca in Romania ? (bine ca nu au fost si ei furati de homosexuali)
Stelian,
CUR_ios?
Daca UE inseamna sa te prostituezi kiar si pe blog, iti transmit doar atat:
-sunt multi care te critica
-limba romana o stapanim la fel, cu un plus de "modernism" _UE la tine, dar si asta este o optine politica, caci asa ti-a transmis KWI!
-pt intrarea in NATO?....doar am infiintat o UM, ulterior ar fi atatea de spus cat ar incape inntr-un roman fluviu! Pe scurt, drumul de la STANAG-STANDARD-Manual si mai ales implementare pin SOP!
Dar, pune pestele crestin in avatar, fara frica ca vei fi considerat Peste!
Si pune-ti papucii sub pat, ca dimineata sa te lasi in genunki si sa rostesti pt tine....Cu Dumnezeu inainte!
Esti sigur ca LUI îi place ceea ce scrii si sustii?
Nimic fara Dumnezeu!
PS-poti face in continuare cruci largi, in dreptul bisericilor, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, pt ca nu poti face tu cate pacate iti poate ierta EL!
@Stelian P.
Fii mai modest! Nici negociatorii acordurilor de aderare nu se laudă atâta.
Apropo, cui i-ai treansportat servieta la negocieri? Lui Pușcas?
@Mares
Inainte de a ne ierta El de păcate, mai întâi trebuie să ne ierte cei față de care greșim. Este mai uman și mai responsabil decât să cerșim divinității iertarea.
LOV...frumoasa olteanca caratista cu 50 de ..8/m..a anuntat aseara : Stagiul minim de cotizare = 15 ani ! Pensiile civile cu activitati deosebite speciale se TRIPLEAZAAAA>.....Moaaama ce fericit sunt ..cata dreptate am avut ..inca de acum 3 ani ...analiza si sinteza ...nu s-a facut pe la logistica ...:D
@Huhu
Ati inteles gresit si m-am exprimat si eu gresit. N-am avut nicio contributie de genul ala.
@Iulian
Stiu ca sunt criticat si nu ma deranjeaza, e democratic. Ferice de dvs. caci sunteti iubit aici. "Modernismul" dvs. se trage din vocabularul copiilor care apreciaza viteza, nu gramatica. Cine v-a transmis asta, agramatii din guvern sau sefa lor ? Asa scrie un nationalist declarat, patriot de tastatura ?
Dvs. care spuneti ca cei care au lucrat la stat n-au voie sa fie anticomunisti (deci trebuie sa ramina comunisti) imi vorbiti mie de Dumnezeu ?
Huhu,
Tu poți ierta susținătorii (in)conștienți ai LGBT?
Eu...nu! Și-i doresc sa cunune, boteze având în față marșul diversității, cu avatar curcubeul!
Minți rătăcite....
Dacă ducea macar mapa era bine...
Dar, poate știe să ne spună pe al cui cuvânt de onoare au fost de acord generalii NATO sa intrăm în alianță?
Cesar, 15 ani va fi stagiul minim de cotizare pentru a primi PENSIE la implinirea varstei de 65 ani B sau max. 63 ani F.
Cei cu vechime intre 10 si max.15 ani vor beneficia in continuare de Pensia minim garantata.
Mares ai facut cunoscut ca ești un social democrat.Îți fac o confidenta.Lma ultimele alegeri l-am votat pe Ponta și PSD. Aștept sa-mi spui prin ce se definește PSD ca partid social-democrat în prezent.Sa nu-mi spui ca prin mărirea punctului de pensie ca ăsta prin 2008 a facut-o și Tariceanu și nu era așa zis social-democrat.Astept răspuns.
Da, Stelica....
Pt că minți prin deformare...
Era vorba de liberalii care au muncit numai la stat, bugetari!
Vezi-ti de drumul tau, la capitolul gramatic...idolii tai, KWI și Cioloș sunt la fel ca Viorica...
Cu Dumnezeu înainte sau mergi in marșarier, căci este valul nebuniei!
Una este să asculți minoritățile și alta dictatura minorității!
Tu, ești unul din cei trei cărora li s-au spus că trebuie să se culce, dar voi nu și nu!
Lucrare diavolească...
Ice,
Kiar dacă nu am făcut Construcții de partid, că tine, .... : În primul rând pune omul în centrul acțiunii politice. Azi, măsurile cele mai liberale le-a luat PSD, dar nu poți spune că a abandonat clasa cea mai vulnerabilă, din contra...
Totuși, la seminar, pot răspunde de jos, de pe scaun? :))
@Iulian
M-am frecat la ochi si abia acuma vad totusi ca nu e un miraj.
Si-a dat cineva cuvintul de onoare si generalii NATO ne-au dat acordul !!?? Chiar asa ?
😂😂😂😂
PS
In afara de liberali in ce partid au aprobare sa se inscrie bugetarii care au lucrat numai la stat ?
Cezarica ești simpatic.Pensii triplate?Tu crezi?Eu sunt satul de minciunile mele astfel incat nu mai cred pe ale altora.Pana una alta noua lege a pensiilor la civili intra în vigoare prin 2022.Tine-mi doamne zilele.
Stelian,
Nu am spus ca nu au voie......ci ca este doar hilar si o mare ipocrizie ca dupa ce ai lucrat numai ca bugetar sa epatezi in concepte liberale! Si asta este cazul tau si al inca 2-3 ....useri!
Privind cuvantul de onoare, acesta-i adevarul di o stiu destui din delegatia finala, pt semnarea acordului! nici dracu nu credea ca in ROU se poate reduce un numar asa de mare de functii intr-un timp asa de scurt: de la 320000 la 75000!
Decât pensii militare neactualizate de 7 ani, mai bine pensii pentru militari în sistemul public.
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com