Un produs Blogger.

marți, septembrie 11, 2018

Stiaţi că Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, a fost inculpată în dosarul Flota, alături de Traian Băsescu şi Florentin Pandele

57 comments

Rechizitoriul în Dosarul FLOTA AICI

53.- Fapta învinuitei CLISERU SPERANŢA, care în calitate de director comercial al CNM Petromin SA, în perioada 1998-1999, cu ştiinţă, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în mod defectuos, luând mai multe decizii în legătură cu vânzarea nelegală a navelor Băneasa şi Baia de Criş, şi prin aceasta a cauzat o pagubă însemnată, soldată cu consecinţe deosebit de grave pentru CNM Petromin SA, constituie infracţiunea continuată de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 comb. cu art. 2481 cu aplic. art.41 alin.2 C.p. - în ceea ce priveşte fapta prev. de art.10 lit.a din Legea 78/2000 reţinută în sarcina învinuitei Cliseru Speranţa, urmează a se dispune scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitei pentru această faptă, întrucât la data comiterii ei (decembrie 1998 – octombrie 1999), nu era prevăzută de legea penală, Legea 78/2000 intrând în vigoare în anul 2000.

Măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului
Învinuit/ Inculpat     Ordonanţa de luare
                              a măsurilor asiguratorii
                               numărul … din data …      Pus în executare prin Procesul
                                                                         Verbal nr. … din data ….. sau
                                                                                confirmarea băncii Nr.                      Vol.     fila



Pandele Florentin Costel 20/P/2002 din 20.04.2004     BCR 231 din 14.05.2004         158        61, 51  Pandele Florentin Costel 20/P/2002 din 20.04.2004   CEC 15.04.2004 158 132-138

57 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Florentin Pandele?
Nu pot sa cred!
Sa se desfacă singur nodul gordian?

Dan B. spunea...

Acum, sesizati noima zicerii lui Băsescu cu așa-zisa amenințare și motivul pentru care Firea și-a retras plângerea penală impotriva fostului președinte?
Complicitatea de la CMN Petromin i-a ținut aproape, ca pe siamezi, pe directorul comercial (Clișeru) și persoana autoritară in CA (Pandele), căci ulterior femeia, cu stiința ei despre infracțiuni, a mâncat o pâine f. „albă” in primăria Voluntari. Desigur, competențele și știința ei despre dispariția navelor au avut darul promovării sale, întâi in PGMB si apoi la Prefectura Capitalei.

Leo spunea...

"Le Sperance" din TOATE PANZELE SUS mie imi place.
Si apoi sa nu-mi spuneti ca tot marinarul a pus-o "prefecta" ca atunci chiar este un roman de poveste.
LE SPERANCE , TOATE PANZELE SUS !

Leo spunea...

"Le Sperance" din TOATE PANZELE SUS mie imi place.
Si apoi sa nu-mi spuneti ca tot marinarul a pus-o "prefecta" ca atunci chiar este un roman de poveste.
LE SPERANCE , TOATE PANZELE SUS !

Iulian Mareș spunea...

Sculer-matriter!
Treci și calcă apa! Semnul ? ți se pare comentariu, sau o rezerva/nesiguranță....etc?

iceparu spunea...

Iuliane,Cum naiba sa lipsesti tu?Iar ai dat pe goarna.Mă tu nu pricepi ca ti s-a intunecat mintea?

Ein Stein spunea...

He he, Lazar i-a facut dosar penal lui Tudorel Toader.

Leo spunea...

Dosarul Flota la fel ca multe alte dosare ( Tractorul , Semanatoarea , Autocamioane BV , IMGB , IUG , Diamante sintetice , Electroputere , UM Plopeni , UM Carfil , UM Metrom , etc...etc...) intra in logica FSN-ista începând din anii '90 patronata de Ilici cum ca "Industria romaneasca este un morman de fiare vechi".
Deci Flota este numai o particica din ruina generata de bunicul FSN al nepotului F&M. Priviti Flota ca un eveniment subsecvent al politicii de distrugere a lui F&M care este la guvernare 22 de ani din 28 de ani ai Roamniei de dupa rascoala din '89.
Marinarul nu era nimic fara Ilici , Petre , Votcaroiu , Dabiuc , Adita , samd..

Ein Stein spunea...

Am spus-o si o repet poate ma intelege cineva, lupta pentru schimbarea clasei politice, politicieni necorupti, jos PSD, jos PNL, etc. este un razboi pierdut din start, putregaiul e mult prea adanc. Singura solutie e sa punem statul pe picioare. Restructurarea statului, reprofesionalizarea, ocuparea posturilor numai si numai pe baza de examen, ruperea legaturii toxice intre politic si stat. E singura solutie.
Nemtii ca oameni nu sunt cu nimic superiori romanilor ba chiar as putea spune ca romanii sunt mai inteligenti, inventivi. Cu toate astea intre Romania si Germania e o prapastie uriasa, diferenta o face statul, regulile si legile, asta face din Germania o tara foarte puternica. Un roman care pleaca la munca in Germania supunandu-se regulilor statului german ajunge repede sa aibe succes. Hai sa facem si noi ceva asemanator in parlita asta de tara, in Germania cu certitudine sunt mult mai multi politicieni corupti ca in Romania si cu tunuri mult mai mari si totusi Germania e Germania. Statul e cheia! Un stat asezat, profesionist, dotat si responsabil.

Liviub spunea...

In consecinta, daca stii cu cine sa faci aliante pentru a fura si furi cat mai mult, ajungi sus, mai sus, si mai... departe de cei pe care, adica din po ulime, trebuie sa ii reprezinti, ca doar te au votat. vorba optimistului..., "asta e", da o vodca, ca te mai votez!!!
Pentru ca Fuscus sa il afle pe Decebal a avut nevoie de un cunoscator al locului, nuuu... ???

IAR99Army spunea...

draghicius fuscus civilus
tu ce cauti aici ? ia-te de minuta cu pandele si dispareti spre mentorul vostru care a condus 11 ani un stat mafiot, dupa cum tot spune pe la toate tv-urile care il gazduiesc. si poate il luati cu voi si pe rezervistul ultrabasist, leonardo di capr(io)a romaneasca care vede doar pe partea stinga ca pe partea dreapta a devenit miop, el nu a observat nici pina astazi cine a vindut flota. dupa mintea lui portocalie de vina ca base chiorul primul mafiot al tarii a vindut flota pe nimic si a devalizat bugetul tarii este iliescu !!!??? el nu stie ca afirmatia ,,industria romaneasca este un morman de fiare vechi'' a fost ideea lui petre roman care a fondat cel mai mirsav si odios partid de dupa revolutie PD impreuna cu basescu care ulterior l-a inlaturat pe acesta, luind conducerea acestui partid si care apoi a facut alianta cu stolojan schimbindu-i denumirea in PDL.Partid care condus de base pe noi culmi de civilizatie si dezvoltare a perfectionat hotia, coruptia, statul mafiot paralel inclusiv metodele de inlaturare a opozantilor. probabil ca simpatizantului marinarului i-a placut cind i-a tras-o acesta impreuna cu boc, anastase, udrea, videanu, berceanu, stolo, blaga buldogu, etc si mai vrea o data sa fie caprio.

Iulian Mareș spunea...

După moartea "Ultimului mohican", din când în când poate fi văzută și fantoma, duhnind de "apărarea întregului popor", a celui mai redus, dar încă neîmpăcat GP-ist!
Nasul mare să trăiască și să mai onoreze masa cu un rând!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Hai că m-am saturat și îți fac o propunere...
Nu vrei tu să nu mai permiți accesul pe blog tuturor ciudaților?
Că argument al apartenenței la rezerviștii militari, userilir să li se permită accesul numai după ce îți trimit in mail foto cu legitimația sau alt document care demonstrează apartenenta la casta militară!
Serios acum, mi-e și greata să citesc acuzele și inepțiile câtorva nebuni, kipurile vizionari de dreapta!
Și în plus, să posteze cu nume/prenume real; să nu înțelegeți că decrepitul de Iceparu este de vina! El a descoperit netul f târziu...și acesta nu îl favorizează!
Suntem militari sau cârpe și ne tot ascundem după păpușoi...
Uite...azi mi-a produs greata spiralei maimuța de Cioloș, care vorbește ca un retardat de # despre dictatura majorității din parlament!
Ba, ești prost la caput?
Cine dracu te-a ținut în spate când făceai pe Premierul? Mdm. Pruna, asistenta medicala ministru la mediu?
Nu cumva majoritatea parlamentară, cultivator de ceapa, ce ești!
Daca așa și cu ăștia facem curat in tara eu le bag matura undeva...

Huhu,
Poți ține cont de propunerea mea privind contul de user?

Stelian P. spunea...

@Huhu
Sustin si eu propunerea domnului Mares si in plus cred ca ar trebui sa prezentam si amprentele digitale, cazierul, o recomandare de la partid si 2 foto 6/9 fata si profil (A/N sau partial color).
Ah domnu Mares, am uitat, cereti-i intii domnului Huhu sa afiseze datele cerute, sau nu aveti curajul ca nu prea stiti cum arata o biblioteca ?

Iulian Mareș spunea...

Eu nu am glumit....
Nu-i "suficient" o bibliotecă, dacă nu ai și sertare sănătoase la mansardă!
Ai văzut biblioteca marca Liiceanu? "Slujirea în formă pură!"... Pleșu nu-i departe!
De mult timp nu cred în coincidențe și nici în hipsteri, mai ales copți bine!

Stelian P. spunea...

@Iulian
Nici eu nu am glumit, mai ales avind in vedere inclinatia dvs. spre misto-ul de cazarma. Simtul umorului (atributul unui om inteligent) va lipseste cu desavirsire. In ce priveste biblioteca sunteti din nou pe linga subiect. Inflatia de comentarii nu va mai permite sa va amintiti in ce context vorbeste patronul despre biblioteca. Liiceanu, Plesu....despre Karl Leonhard nimic ?

Iulian Mareș spunea...

Corupții corupților!
O țară de hoți și spălători de bani!
Solicit excluderea din NATO, UE și OSCE! De asemeni 66 de ani de MCV!
Niște prost....ăștia au DNA? Luati-o pe Von La. Kovesi moca, cota pe transfer market 0! Este Slujirea...este Nefertiti...este ce vreți voi, dar va face curat de curat! Și reginei îi poate deskide dosar!
Greața și ipocrizia acestor ipocriți la maximum! Cat tupeu pt o țară cu ifose de madama nevizitata!
Banca astora este la noi....câți români amărâți au fost supți?
Nici nu știm....dar reprezentanții lor, oficiali, sunt rari in gura precum măgarul in frana!
Plătești amenda, o demisie, doua și dodoasca e ca noua!
Luluța le aranja confiscate extinsă, le punea la mâini fier striat cu diametrul de 5 cm, le arata degetul mijlociu... îi decapa sau decalota!

https://m.zf.ro/banci-si-asigurari/plateste-cu-functia-directorul-financiar-global-al-bancii-ing-si-a-dat-demisia-in-contextul-scandalului-cu-spalarea-de-bani-si-mita-mariana-gheorghe-este-membru-in-consiliul-de-administratie-17515902

Iulian Mareș spunea...

Scrie lui Angi!
Eu nu înțeleg hipsterii și #-istii!
Îți pute ROU, treci granița la vecini! 8-12 m cubi/zi in plus!
În rest....eu nu fac mișto decât de antiromanii mascați in clănțăi # și de proști!
Nu te supăra, ești sau te crezi prost?

avianyc spunea...

Doar ca să se știe.
Săliste avea în anul 1900 douazeci (20) de biblioteci si a dat 11 academicieni.
Videle ???????????a dat trei ministri absolut mediocri.
Oare casa ”Celui mai iubit dintre pământeni” o mai fi existând? Stiu ca la un moment dat nu se mai vedea din buruieni si era in faza avansata de degradare.Cinste ........
Dupa casa lui Blaga de la Lancram, https://www.cclbsebes.ro/casa-memoriala-lucian-blaga.html , aveam inscris în foia de parcurs(GPS) casa memoriala a lui nea Marin –cel mai iubit.
Mai bine ma opresc la o caisata la @ Leon ca sa-mi mai treaca ”nervii” pe ” huhurezieni” !
@ Stelian P
I-ai zis-o ,dar nu ai cui.
Mai bine treci pe lângă prin metoda ”ocolire” ........sau ..... salutare din mers.

Iulian Mareș spunea...

CCR a decis!...așa ceva?

Citesc pe silabe, nu înțeleg ceea ce citesc, dar nici fisa postului nu o știu după 3 ani?
Juriștii mei sunt buni, dar eu vreau ca Băsescu și uite că a zburat puiul cu ața! ... sau rățușca?

http://m.ziare.com/klaus-johannis/ccr-decide-in-conflictul-iohannis-guvern-pe-concediul-lui-dancila-1529318

Ein Stein spunea...

17-18 septembrie, Summitul 2018 Initiativa celor trei mari, participanti Jean-Claude Juncker mosul care ne tot ameninta ca suntem corupti, Heiko Maas, ministrul german de Externe, ala care in ultimile declaratii sublinia ca Romania nu e tocmai asa de rea cum se vorbeste, ba dimpotriva si ne indeamna sa nu ne mai certam intre noi, Rick Perry, secretarul american al Energiei, ACHTUNG!, al ENERGIEI si altii mai putin proeminenti. Asa pe langa subiect, nu cred ca Dragnea dintr-un exces de patriotism a modificat legea offshore fara sa-l indemne vreun licurici, sau lovitura de stat esuata s-a stins ca prin miracol. Noi romanii adevarati sa urmarim cu interes summitul, sunt convins ca se vor discuta lucruri grele, trebuie sa ne dea de gandit avalansa de "oficiali" care se tot plimba pe la Bucuresti in ultimile zile de parca ar fi devenit capitala Europei. Speranta e in intelepciunea de a alege a romanilor care participa la acest fenomen.


https://adevarul.ro/international/europa/initiativa-celor-trei-mari-planul-polonez-reintregire-romaniei-1_5b7d232adf52022f75a8828e/index.html

Nu uitati ca ne aflam intr-un razboi hibrid pe viata si pe moarte, acalmia aparenta face parte din acest el.
Politrucilor neocomunisti sunt in continuare cu bunghiul pe voi.

Leo spunea...

Din cei 20 de academicieni , juma' erau din Amnas.
PS
Daca mai apuca , sa-i vezi pe "academicienii" din "anul centenar" in frunte cu veorica si unul ratusca de la economie ,cum vor umbla cu interpretii dupa ei deoarece nu sunt in stare sa lege 2 vorbe intr-o limba straina. Si limba Romana este o limba straina pt. 99% din ei.
Traiasca si infloreasca "Anul Centenar" ......

Ein Stein spunea...

@avianyc
Frumoasa poveste cu academicienii, am cautat nitel pe net si am gasit asta:

http://www.formula-as.ro/2018/1305/societate-37/satul-cu-academicieni-saliste-23443

Mi-a sarit in ochi :
"Grămăticul cel blând şi iubit din Sălişte, Dumitru, care se căznea să-i înveţe slova, în tinda bise­ricii, pe copiii oierilor, era che­mat la oaste, de mai marii saşi ai Sibiului! Suntem la 1616, la nu­mai câţiva ani după ce Mihai "Valahul" cucerise Ardealul, în­tr-o vreme de mare suferinţă pen­­tru românii transilvăneni aflaţi mereu sub stăpânire străi­nă."

Saracii de ei earu chemati la oaste ori de cate ori li se scula sasilor bietii romani aflati mereu sub stapanire straina. Acum ca ardelenii sunt si ei liberi, pe pielea taranului din Videle sau Teleorman merita sa ne aratam "superioritatea". Asta imi aduce aminte imediat dupa revolutie cand Raducioiu plecase sa joace in Italia si dupa cateva saptamani s-a intors in tara si deja il intreba pe reporterul care-i lua interviu cum se mai zice in romaneste la aia dar la ailalta. Neam de academicieni ce suntei voi.
Ciobani cu carte, e bine. Sa nu uitam si de academicianul de renume mondial doctor in polimeri.

avianyc spunea...

@ ein stein
Pe scurt pâna revin cu declaratii ale mai marilor vremii luptatori pentru unire.
Panait Istrati, spunea despre unirea Transilvaniei cu România că “cei care se ocupă de soarta ardelenilor nu fac altceva decât să schimbe stăpânii”.

CEZAR spunea...

T2+1,
Saracutul - ii perfect vizibil cum progreseaza boala //
A drakului scleroza in placi!!
Omule mai trage cu palinka..Stalinscaya....

Iulian Mareș spunea...

Petre,
Este atât de prost încât nici nu-și dă seama că produce numai infracțiuni, că scrie, acest tov. sing. Acum îndeamnă la nerespectarea constituției, un fel de Angi Șerban, dar mult mai tont!

Ein Stein spunea...

@avianyc
Daca citesti documentul din link-ul de mai sus poate reusesti sa-ti explici de ce salistenii erau deosebiti de restul ardelenilor, ca sa-ti scurtez studiul iti dau niste citate:

"Săliştenii au ţinut, de la bun început, de Ţara Românească. Satele de aici erau posesiuni ale pri­milor domni munteni. De aia le zice mărgineni, pentru că erau marginea Ţării Româneşti."
"Magna Villa Va­la­chicalis"! "Marele Sat al Valahilor", îi zi­ceau, cu respect a­mes­­­tecat cu teamă, un­­gurii şi saşii, în Evul Mediu."
Deci erau vlahi, probabil veneau din zonele de munte din Arges sau Dambovita, oameni deosebit de care turanid mongoloizii si hunii se temeau ca dracu de tamaie, pacat ca si celelalte populatii latine nu aveau acesi demnitate si dragoste de carte.
Nu cred ca citate din Panit Istrati scoase din context va lamuri ceva.
Romani adevarati in Marginimea Sibiului, munteni din Tara Romaneasca, ai dreptate sa-i lauzi.

Ein Stein spunea...

@avianyc
Sa lamurim niste chestiuni contemporane si ar fi bine ca romanii adevarati sa traga niste concluzii.
De mai bine de 10 ani toata puterea reala a fost acaparata de indivizi care salasluiesc in Ardeal, tot dezastrul care se petrece in tara, statul mafiot este opera lor. Cine a condus DNA-ul, Parchetul General, CSM, SRI, SIE, DIICOT, ambasade la licurici mari, partide, etc. nu mai vorbesc de perioadele Boc, Ciolos cele mai negre din istoria postdecembrista. Acum oameni de bine se chinuie din greu sa destructureze aceasta caracatita mafiota cladita cu grija "gruparea ardeleana" sprijinita de alte bande de talhari din afara. Faptele vorbesc, e simplu de verificat. Pai daca ardelenii au condus atat de bine tara de ce dracu va mai plangeti. Inteleg, eu, tu intelegi? Sau nu conteaza? Am mai dicutat de deturnarea de fonduri catre Ardeal in detrimentul altor provincii sub amennitarea catuselor si spionilor. Vad ca statul mafiot a inceput sa-si destainuie secretele si ataca cu ultimile forte ca o fiara ranita. Poate asa se explica disperarea lui Iohanis ii scapa puterea printre degete, d-aia sta toata ziua cu justitia-n gura. Si voi nu puteti sa faceti nimic, sfarsitul e aproape, doar sa aruncati cu zoaie in stanga si dreapta. Asta e adevarul nu vrajeli cu ardeleni buni si ailalti rai.
Spune-i lui huhurez sa nu ma mai cenzureze altfel riscam sa ratam evenimentele cu adevarat importante si ramanem la stadiul de a face doar misto de ardeleni.

Romanii adevarati trageti concluzii.

Iulian Mareș spunea...

Stein,
Te rog să-mi spui care sunt pedepsele pt prozelitism, răspândire de informații false și defăimătoare, precum și atacul la Constituție!
Nu de alta, dar in cei care nici juriști nu sânt kiar nu am încredere...

avianyc spunea...

ein stein
Sălistenii sunt vlahi exact cum novacenii sunt olteni!
Poti sa spui ca sălajenii sunt vlahi daca domnitorul Ieremia Movila alungat de dincolo s-a stabilit în Ardeal cumparând de la nobilii maghiari Cetatea Șinteului ?
Așa si pe la Săliste cu vreun domn ”scârbit” de viata din Regat și găsitor de liniste ,omenie ,cultura si civilizatie pe aceste locuri.
Daca Sibiul era centrul de cultura al Ardealului Săliște era centrul de cultură al Marginimii Sibiului ( ”Aleea Academicienilor” ,”Satul fetelor frumoase si al țaranilor cu biblioteci” PP Panaitescu,”Salonul Ardealului” O. Goga, ”unul din cele mai frumoase înfătisări ale poporului nostru de la țara” N Iorga).
Parte a cetatii ardelene Salgo (1322),anexat cu locuitori cu tot odata cu ducatul Almașului pentru scurta vreme de expansionismul domnitorilor Vlaicu Voda si Mircea cel Batrân apoi trecut intre 1485-1876 sub tutela celor șapte județe ale Universitatii Săsești.
Luptători pentru autodeterminare salistenii prin Oprea Miclauș si-au sustinut cauza pâna la imparateasa Maria Tereza.

avianyc spunea...

ein stein
Cu prietenie si respect;
Pentru azi;
Vaida Vodă
”Unirea noastra cu Romania veche nu poate să urmareasaca in niciun caz scopul ca noi cu cultura noastra vest europeana să devenim un morman de mizerie.
Noi politicienii din Aedeal ne-am urmat scolile intr-o tara cu 52 de milioane de locuitori si nu intr-un stat balcanic”

Regina Maria către politicieni în 1936
”Ați fost mândri să importati o printesă de neam mare. Esta intre noi o diferenta . Sunt anglo-saxona iar voi sunteti latini. La voi nimic nu este sfant ,va bateti joc de toate. Nu mă pot prinde în luptă cu mestesugita voastra fatarnicie. M-am hotarât să parasesc țara ,totul s-a sfârsit intre noi” (Povestea vietii mele ,Memorii ,ed Adevarul 1936)

Traian Vuia 1922
”Unirea n-a fost decât o anexare deghizată....... Când am vazut in ce mâini incompetente ,peștii politicii fanariotilor, este depusa soarta poporuluiaici m-am retras......
Daca o nouă comotiune europeana nu zguduie din temelii Romania Noua ,de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizati,după ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fratii nostri de dincolo de Carpati”

Urmeaza , IC Bratianu , Iuliu Maniu 1938 , Panait Istrati 1919

Iulian Mareș spunea...

În afara faptului că intri pe un tărâm mișcător, kiar de instigare la respectarea Constituției, șerbul din din tine și milioanele de țărani săraci și exploatați așa gândeau, căci exemplele date provin din rândurile clasei de mijloc și mai sus și sunt rupte din context!
Mi-e kiar greata până la voma că un derbedeu primitiv în gândire poate posta așa ceva!
Pentru instigarea ta voi acționa cf uzanțelor legale!
Ți se răsucesc înaintașii în mormânt, panarama de CI-ist, ce ești!

avianyc spunea...

Cu ce gresesc eu când citez din înaintași ?

Panait Istrati la 1919
”Țăranii din Transilvania nu si-au dorit niciodata sa treacă sub sceptrul administratiei noastre. Cei care cunosc ambele regiuni stiu ca in transilvania nu vezi colibele trogloditilor ,zdrentosilor si bolnavilor de pelagra,care se întâlnesc la tot pasul în Romania. Toate discursurile publice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scapat lui Ion Bratianu ”VREAU TRANSILVANIA DAR FARA TRANSILVANENI”.
Mărturia mea a unui brailean ,cetatean al vechiului Regat,neputând fi suspectata ,asadar, că ar pune in pagina vaicarerile romanilor ori minoritatilor din provincia de curând alipită ”

Ion Bratianu 1922
”Să dăm drepturi transilvanenilor? Mi-e teama ca acestea nu vor produce efecte în Romania”

avianyc spunea...

Pentru unii mari patrioti ”mândri că încă avem ”BUDA ...-n fundul curtii ”

Social -democratul ardelean Teodor Mihail 1918
”Să stea la ei acasa si sa ne lase in pace,totul este minciună,fUrt,dispret de drepturile altuia........ opinia publica este cum vrea guvernul să fie. La ei cocota pariziana a invins institutorul german. Ardelenii nu au nimic de câstigat .
Românii ardeleni ; niciodata un ministru ungur nu si-ar fi călcat cuvăntul ,cum fac cei din Romania ”

Iuliu Maniu 1938
Carea seste bilantul a 20 de ani ai regimului din Ardeal si Banat?
Se poate spune lamurit,un complet dezastru. Ardealul si banatul au primit înfatisarea tinutului de ocupatie.
Oameni straini trimisi de guvern nu mai sunt primari ,ci custozi,numiti în averi inamice. Recrutarea lor se face la o bursa a cafenelelor. Luati exemplul tinutului Timis. Din acest tinut statul incaseaza pe an aproximativ 5-6 miliarde. Stiti cât ramâne pentru nevoile administrative,economice,sanitare ,etc? 200 milioane. De multi ani sunt facute toate soselele internationale maghire si iugoslave în austrazi . NOI NU AVEM NICIUNA ”

Stelian P. spunea...

@tigri 3
Ai incurcat-o stimabile. Auzi,"În afara faptului că intri pe un tărâm mișcător, Kiar de INSTIGARE LA RESPECTAREA Constituției," :))))).
Roiu in Costa Rica altfel te judeca tribunalul poporului conform CP al RPDC art. 666.

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Mental, ești rămas în urmă cu 100 de ni. Cine nu știe că nu toată lumea și nu toate forțele politice de acum 100 de ani doreau unirea provinciilor locuite de romăni. Ca și acum în R Moldova.
Ba a existat un partid politic, de esență bolșevică, PCR, creat în 1921, care susținea că prin Marea Unire de la 1918 România devenise un imperiu care exploata alte națiuni.
Prin reluarea unei asemenea propagande, dovedești că ești o scursură, nu un român.
Te blesteamă din morminte românii ciobani din Mărginimea Sibiului, cei care, după crearea dualismului austro-ungar, nu au mai putut să facă transhumanță peste graniță și au fost nevoiți să emigreze în subcarpații Olteniei și Munteniei, constituind localitățile locuite și acum de urmașii lor, pe care regățenii îi numesc ungureni.

Leo spunea...

"Ca și acum în R Moldova."
Pana aici am citit. Apoi am citit cu palma deasupra ochilor printre degete.
In Moldova a existat o singura fereastra de oportunitate de reunificare a ei cu sora mai mare Romania. Acea perioada de cam maxim 1 luna a fost prin august 1991 in perioada puciului lui Gorbaciov , când presedinte al Moldovei era un fost politruc RSSMoldovenesti , pe nume Snegur. Acest derbedeu ,nu a vrut sa intre in istoria Romaniei ca unificator al Moldovei la Romania deoarece a tinut neaparat sa fie el "presedinte" peste "3" judete. O mare vina a avut-o si Ilici , deoarece nu a acceptat ca Snrgur sa fie "vicepresedinte" al romaniei unite. Si uite asa , din cauza a 2 lichele s-a ratat singura mare oportunitate pt. ca Romania din anul 2018 sa fie aproape la fel ca atunci in 2018. Sa-i cheme KWI pe amndoi pe 1 decembrie 2018 si sa-i decoreze pt. nemernicia lor , a doi indivizi care au pus interesele personale cinice deasupra interesului National.

Ein Stein spunea...

@avianyc
Cu toata dragostea

Daca marturiile istorice sau propriile afirmatii ale salistenilor nu conteaza si daca te face fericit putem sa spunem ca sunt inclusiv japonezi nu doar ardeleni.
Ti-am spus ca citate scoase din context nici pe departe nu au darul de a aduce lumina insa vad ca lamureste anumite aspecte.

Ce spunea Vaida Voda, intre noi fie vorba habar n-am cine e:

"Noi politicienii din Aedeal ne-am urmat scolile intr-o tara cu 52 de milioane de locuitori si nu intr-un stat balcanic".
Exact! Ti se pare ca s-a schimbat ceva? Acum unde crezi tu ca-si fac scolile beizadelele politicienilor sau marilor ale mafioti? S-a schimbat ceva de atunci? Sunt convins ca si acest Vaida a fost tot o beizadea a vremurilor. A vorbit Vaida de soarta plugarului, a ciobanului, a mocanului(vezi nuanta), a taranului sarac? Unde-si faceau astia scolile? Ei nu contau, erau untermensch. Tu de ce crezi ca vlahii din Marginime au recurs la scoala de care pomeneai?

Regina Maria către politicieni
"La voi nimic nu este sfant ,va bateti joc de toate."
Exact! Exact rau de tot! Ce respect are Iohanis, Orban, Turcanu, Barna, Base si toata liota fata de ceva? Numai zoaie, venin, mizerie morala. Ai vreun exemplu in care vreunul dintre acesti indivizi au aratat o bruma de respect pentru ceva, sau au aratat ca au ceva sfant in ei?
Si nu se aplica doar politicienilor, citeste-ti ultimile 10, 50, 100 de comentarii si vezi daca Regina Maria avea dreptate.

Iulian Mareș spunea...

Erată:
Nerespectarea Constituției!

Cauza: aplicația text predictiv și +1,5 la okelari!
Ai înțeles prea bine, dar te-a impresionat #Angi!

Iulian Mareș spunea...

Puciul KGB și al lui Eltan!
Gorbaciov era în arest....la o casa conspirativă.
Te referi la luptele din Moscova, de la clădirea Dumei, cand a venit Divizia de parașutiști...
......vremuri de dragoste și razboi!

Ein Stein spunea...

@avianyc
Am scris intr-un comentariu anterior cum toata puterea reala a fost acaparata de o grupare ardeleana, vad ca nu prezinta interes.
Poate prezinta interes faptul ca te declari om de "dreapta". Foarte bine, este optiunea ta. Ti-ai pus vreoadata intrebarea cum dracu se face ca un politician cu carisma cum a fost Crin Antonescu a disparut pur si simplu iar partidul a fost acaparat de gruparea Iohanis-Orban. Iti place ce au facut cei doi din PNL? Dar de Barna de la USR ce zici? Poate sunt eu paranoic si toate astea sa fie coincidente, dar pe tine nu te pune pe ganduri, macar un pic. Am convingerea ca dupa destructurarea statului mafiot multe mizerii vor iesi la suprafata.

Leo spunea...

Din 1990 pana in prezent , Romania a "pompat" in Moldova de peste Prut cam 2x10 la a 9-a dolari ,ajutând astfel sistemul obedient rus de acolo sa supravietuiasca si sa-si sofisticheze metodele manipulatoare. Moldova de peste Prut , este un stat esuat dpv politic si moral , dovada este insasi presedintele pe care si l-au ales , mare iubitor de model rusesc si mai nou , atitudinea autoritatilor moldovene vis-a-vis de delegatii romani care au vrut sa participe de curând la o manifestare unionista de la Chisinau , cand asa poreclitii "carabinieri" au exact aceleasi naravuri ca ale jandarmilor de Bucuresti. Numai denumirea si-au schimbat-o , in fapt ei dovedind ca sunt aceleasi foste trupe de securitate in slujba unor politruci de la putere.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Ai o percepție greșită despre R.Moldova, așa cum o aveam și eu până în această vară.
Du-te la Chisinău câteva zile și nici nu vei realiza că nu ești în România. Te simți mai în România decât la Tg Mureș, Sf. Gheorghe sau Miercurea Ciuc și Satu Mare
Moldovenii obișnuiți au un patriotism local care nu se identifică cu românismul, deși vorbesc limba română, moldoveneasca, cum îi spun ei .
Nu s-au pompat in zadar bani in R Moldova. Cred că au fost alocate prea puține fonduri dar, și așa, rezultatele sunt fabuloase in privința cultivarii românismului.
Dodon este mai degrabă adeptul Moldovei Mari decât filorus.
Regretabil este că la Chișinău întâlnești prea putini români din România.

avianyc spunea...

Alo ,vecinu ,gresesti amarnic rau de tot cu Tg Mures. Comportamentul muresenilor este unul absolut decent si pe înteles.Mergb des acolo si cu multa placere.
Îmi face placere si merg des si la Odorheiul Secuiesc ,unul din cele mai curate si civilizate orase din Romania (asemanator cu Debretinul). Garantez ca nu ramai neservit sau nebagat in seama. Daca intrebi de o strada te lamuresc pâna ai priceput.
Pacat ca statul nu adopta o programa de invatamant prin care tinerii sa invete limba romana fluent.
Cineva imi spunea ca si daca ar vrea sa invete nu au cu cine vorbi fiindca prea putini romani îi viziteaza. Cei nascuti in epoca stiu romaneste ,tineretul o bajbâie insa cei din comert si institutii publice se descurca in romana.
PS
Poti face efortul de a ma notifica cate luni am suspendare ca sa-mi pot vedea de alte treburi ?

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Când am spus că la Chișinău te simți mai în România decât la Tg Mures, nu m-am referit la deservire sau la atitudini. M-am referit la faptul că pe stradă, în magazine, in locuri publice, în general, auzi și vezi mai multă română la Chișinău, la Orhei, la Bălți, la Cricova, la Milești etc.
In condițiile economiei de piață, ar fi o prostie din partea ungurilor să nu-i atragă pe clienții români spre bisnisurile lor.
Nici rușii la Chișinău și nici ungurii la Tg Mureș nu se codesc să-ți răspundă în românește.
Ar fi păcat să treci prin această viață și să nu vizitezi R. Moldova.

Iulian Mareș spunea...

Sunt cateva concluzii:
-poti fi de dreapta in conditiile in care ai muncit la stat si ai pensie de stat (kiar daca ai mai incercat in privat cativa ani) numai daca faci uriase compromisuri cu propria-ti constiinta; daca ai reusit sa depasesti si faza asta, inseamna ca ai grave probleme in a percepe realitati, fie ele si simple;
-ca faci propaganda de drapta ce conduce spre anarhism, ei acest lucru poate avea o explicatie cat de cat rationala de genul "l-a luat valul" si aceasta se poate indrepta;
-dar cand incerci, cu mintea-ti ravasita, sa aduci argumente, in fapt sofisme, alunecand spre exacerbarea calitatilor unora in detrimentul altora, eiii, tocmai aici ai incurcat-o, rau, dar foarte rau, penteu ca ai alunecat clar si ireversibil in FASCISM!
Eu am mai spus ca prostia si domnia se plateste, dar nu cu bani ci in penal!
Fiind subtire la mansarda, este evident ca argumentele invocate nu pot fi culese in 7-8 ore, ci fac parte din propaganda fascista si separatista, incurajata de cateva cozi de topor ce isi promoveaza ideile prin locuri ascunse, fiind ilegala activitatea lor!
Nu sunt surprins, ci doar mirat de tupeul tau, fascistule!
Sper ca-ti vei duce osanda si dincolo de viata asta!
Ai avut curajul sa scrii mizerii fasciste, ramai, pt mine, un Mizerabil Fascist!
Atentie, ca nu este singurul.....!

Stelian P. spunea...

@Iulian
-„poti fi de dreapta in conditiile in care ai muncit la stat si ai pensie de stat (Kiar daca ai mai incercat in privat cativa ani) numai daca faci uriase compromisuri cu propria-ti constiinta;”
Just tov . Mares ! Ce spuneti demonstreaza cu virf si indesat ca ati ramas cu constiinta in SSMD si ca nu sunteti capabil de adaptare. Dogma e Dumnezeul dvs.
Fascismul este motivat de nationalism, adica exact crezul dvs. si el duce la „credinta că o națiune presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de a comite violențe și război, cu scopul de a menține națiunea puternică. Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat. „ Wiki Vezi si plingerea facuta de jandarmerie si asasinii platiti care circula liberi in Romania.
Prostia si domnia SE PLATESC, nu „se plateste” (tot programul predictiv si oKelarii sunt vinovati sau lenea intelectuala si credinta ca si limba romana trebuie supusa partidului iubit ?) Inflatia de K, folosita cu precadere de scolarii din clasele primare, va spune ceva ? Nu cred.
„Subtire la mansarda” poate sa fie diferenta dintre un SSD si un hard disc clasic, dar nu cred ca ati auzit despre asa ceva. Poate sa fie si diferenta dintre circuitele integrate si lampile electronice folosite si de dvs. cind munceati la stat.

Iulian Mareș spunea...

Tu ești prost sau te prefaci?
Fascistii pot fi și naționaliști, dar invers nu-i valabil, că te bate Țuțea până îți revii!
Am fost și membru PCR, ceva mai mult de un cincinal, dar asta-i o alta problemă, a celor 4,2 milioane de români!
Vânând greșeli, inerente pe blog, îmi dai impresia că te-a făcut ac. Graur!
Referitor la mansarda...
-atat timp cat nu poți face distincție dintre elemente ale ideologiei fasciste, considerând că nationalismul este o forma precursoare, despre ce sa mai vorbim? Țări precum FRA, ESP, USA sau JAP sunt fasciste?...pt că naționaliste sunt sigur!
Denigrarea patriei și apologia altora, propaganda superioritatii unui grup față de altul, a unui popor, a unei regiuni, după mintea ta, budapestană, unde se încadrează?
Am intrat în contact profesional cu mulți, din multe armate, dar nu am simțit că aș fi inferior! Poate tu! Dimpotrivă, am fost și sunt onorat că sunt ofițer român!
Dar, nu mă îndoiesc, istoria este ciclică și va veni și un mâine!
Ca tine am vazut destui, din păcate!...erau unii școliți la Frunze, ce-ți făceau apologia Moscovei, apoi au spus că au trăit 3-4 ani acolo, cu greață!
Citește Constitutia și înțelege ce fel de stat este ROU!
Săracul Iorgovan se răsucește în mormânt....și el, ofițer fiind la baza educației!
Ciudat este că în vremuri grele apar ciudații, ca voi, cei ce reneagă totul, in fapt nihiliștii neocomuniști!
Dacă după atâția ani de școală, de cariera, de experiență...de,... de,.. de ce aș da credit unor neica nimeni, numiți TFL sau #, înseamnă că am trăit în van!
În fapt democrația înseamnă a-i lăsa să vorbească și pe ei daaar, libertatea individuală există în și prin libertatea generala, juridică, constituțională! Dincolo de asta exista doar anarhie și fascism sau neocomunism!
Dar, tu nici macar nu ai înțeles că eu nu sunt și nu voi fi avocatul lui Dragnea & Co!
Dar nici al statului subteran, generator de USR (un mare fâs), de # și al unui PNL deviaționist! Nu pot fi nici captivul nevotatului Cioloș, o creație horror pt România!
Sunt doar eu!
Totusi, mai important este: De ce sunteți aici doar 3-4 cu vederi contrarii, in fapt 5-6% din useri?
Suntem noi proști sau voi prea deștepți?
Referitor la IT!
Mai multe detalii poți obține de la eternul Sibiu, un fel de Scornicești al altor vremuri, la simpozionul pe Cybersecurity!
În rest, sunt convins că ai patinat spre o zare întunecată și ai multe clustere defecte!

Iulian Mareș spunea...

Stelian,
Poți fi și de dreapta, dacă stânga are păr!
Cum draku sa fii de dreapta când ai fost bugetar? Frizezi ridicolul! Este ca și anusul contranaturii!
În definitiv, poți fi ceea ce crezi tu.... kiar și grof!...sau iobag! Dar, pe unde i-o scoți?
Oricum..."conservă reactivata" suna mai "Funky Citizens"!

Leo spunea...

Nepotului când i-am spus ca atunci când mergeam la scoala si imi era teama ca nu am tema bine facuta , mi-a spus : " Ba tataie , esti prost ?"
Iar eu i-am raspuns : " ba nepoate cred ca am fost prost"
Asta-i generatia PREMIUM.............

Iulian Mareș spunea...

Te contrazic puțin!
Generația "Butan"!

Stelian P. spunea...

@Iulian
Apropo de ridicol. "Cum draku sa fii de dreapta când ai fost bugetar?"
As ride dar e de plins cind un colonel spune asa ceva. Daca dupa ce am fost bugetar trec in privat trebuie sa ramin tot cu mentalitatea ca depind de stat ? Pai e o mare contradictie aici. Diferenta sta intr-o gluma:
- tot ce e de stat STA.
Eu vreau ca afacerea mea sa se dezvolte si incerc tot ce pot in limite legale.
Dvs. spuneti cu subiect si predicat ca un om care si-a inceput cariera intr-un sistem trebuie sa ramina cu aceeasi mentalitate chiar daca se schimba sistemul in mod radical. Deci daca am fost comunist trebuie sa ramin comunist toata viata, nu am voie sa descopar alte informatii si sa le aplic. Practic vreti sa repetati istoria cind comunistii au epurat intelectualitatea FIZIC caci nu gindea simplist ca ei.
Eu am avut ocazia sa descopar ca sistemul comunist e mult mai prost decit alte sisteme (dar nu e perfect) si am inceput sa gindesc altfel. E grav in viziunea dvs.
PS. Nu sunt ac. Graur dar vreau ca patriotarzii sa nu-si bata joc de limba materna. Cer mult ?

Stelian P. spunea...

@Iulian
Suntem doar 5-6% aici deoarece toata lumea stie ca aici e blogul rosu, supus unui infractor care conduce tara. Vin aici deoarece "contradictia e izvorul progresului".
Apropo, as putea si eu sa va intreb dece aproape toate tarile din UE si America de Nord sunt pornite sa ne critice ? Sunt conducatorii lor sunt mai prosti decit comentatorii d-lui Huhu ?

Iulian Mareș spunea...

Bontaș,
Nici eu nu-mi pot explica!
Sa fie frondă?
Sa fie înregimentare politică?
Sa fie labilitate psihică?
Sa fie autonegare?
Sa fie ce vor ei, nu vezi că sunt doar 3?....adică nici în marja de eroare a unui sondaj sociologic!
Deocamdată suntem un stat social și ifosele de femeie în etate, cu celulită, fără de noroc în viață, NF...nu le pot accepta!
Daca proveneau din privat, măcar aveau credibilitate!
Ei nu înțeleg un lucru: în tara asta nu s-a trăit că în vest pt că am fost la margine și neam bătut pt frontiera noastră și a lor cu migratorii, turcii, tătarii și expansiunea slavă nu cu negrii din colonii! Noi ne-am bătut pt a exista nu pt a acumula bogății!
Neajutați, în secole, am rămas doar soldați! Dar bravi! În clar, când noi eram furați și exploatați, ei ne furau și exploatau!
Acum vii și-mi spui că îți pute?
Cat de îngust poți privi? Clar, cat vrei!....învățăm democrația, dar nu ataca fibra neamului!

Iulian Mareș spunea...

Ah...uitasem, ...cu stânga!
Armata este doar a poporului! Constituțional.

Dan B. spunea...

Stelică, băiatule, e clar nu te mai faci bine la „mansardă”!
Dacă nici acum n-ai priceput noima criticilor „licuricilor”, îndeobște interesați a ne prelua bogătiile solului și subsolului, atâtea câte au mai rămas, a ne prelua obiectivele economice strategice, atâtea câte au mai rămas, ai îmbătânit degeaba! Ba mai ai puțin si nu vei depăși inteligența unui prescolar.
De ce crezi că Olanda se împotriveste intrării României in Schengen, nu pentru că refuzăm cedarea portului Constanța? Stii ce-ar însemna, pentru cărăușul Europei, legarea de portul Rotterdam de portul Mării Negre cel mai vast? Zice-se că pentru corupție? În timp ce premierul Olandei a avut o surpriză placută, prin cedarea de suveranitate a României incl. de către Iohannis, Curtea Penală din Amsterdam a acceptat ca ING BANK, pentru a scăpa de acuzațiile de corupție și de spălare de bani, să plătească o amendă penală de peste 850 mil euro. Pe același tipar acționează si ceilalți „licurici”, interesați în a-si asigura o piață de desfacere a știfturilor lor, nevandabile propriei nații. Apoi, mentinerea României „sub papuc” oferă investitorilor străini mâna de lucru ieftină, ei deja acaparând „materia cenușie” de calitate, formată in anii precedenți lui 1990 sau in cei imediat următori.
Știi, stimabile, că Germania, datoare către România cu 19 mld euro (deh, datorie istorică cu iz logistic) a scăpat de coșmarul plății prin intermediul „cozilor de topor” Basescu și Iohannis? Dar de amenda uriașă plătită americanilor pentru inșelăciune și corupție germană cu produse VW, in timp ce europenii au fost „puși cu botul pe labe” de către Merkel? De EADS și MICROSOFT, marii corupători ai autorităților române ai auzit? Dar de RMGC?
Inainte să-mi răspunzi, inventariază-ti neuronii și dacă găsești activi mai mulți de doi, argumentează-ți susținerea!
Sper că nu esti atât de tâmpit încât să insinuezi, in răspunsul tău, eventuale coloraturi politice dâmbovițene in cele evocate de mine!

Iulian Mareș spunea...

Fiind cam de vârsta mea, aproximezi, dacă te-a sărit PCR, înseamnă că ai avut mari probleme!
Dacă-ți inkipui că numai tu ai sesizat falimentul șist. comunist au o mare problemă...te supralicitezi!
Când comiți unele erori pe blog este ceva, dar când susții enormități lumea îți dă 5-6% credit!
În cele 3 linkuri am arătat că nu prea am greșit, deci rejectat mizeriile tale!
Sunt fericit că ai făcut filologia cum a făcut dreptul unul care susținea că un Regulament al CSM, publicat în Monitorul Oficial poate bate o lege...
Nu toate țările din UE ne critica! Și nu suntem numai noi cei puși la zid de niște ipocriți grețoși; vezi cazul INF! Polonia, Cehia și Ungaria sunt tot clienții lor!
De ce nu critica pe Grecia? Sau Italia?
Stai puțin, că au început partidele de extremă dreapta să intre în guverne...să te ții!
Vrei sa te cred că ești de dreapta pur? Renunță la pensia de stat!
Nu mă interesează afacerile tale... Să fii sănătos!
Sa ne ferească Dumnezeu de guvernarea celor fără Dumnezeu, doriți de câțiva rătăciți!
Nu-ți fa iluzii...sunteți în marja de eroare sociologică, poporul nu este prost!
Am văzut javre birocrate de Bruxelles, nu mai trebuie sa vedem paraziții drogați, finanțați ocult!
La capitolul tehnica IT...îți doresc tot ce este nou...nu pot tine eu pasul cu un om de afaceri! Nici nu mă pricep....încă mai citesc cum se folosesc tabulatorii! Ce sa fac și eu?....aici, mai la sud suntem mai înceți la minte și mai amărâți! Cumpărăm un laptop în cel puțin 48 de rate...și mai folosim si pe cele mai veki, Felix!
Dar, am o întrebare, în rest fiind edificat: eu am fost și sunt colonel, tu?...că văd că te roade!