Powered by Blogger.

Saturday, March 17, 2018

Atenție Iohannis, atenție CSM! CCR soluționează, nu doar constată, conflictele de natura constitițională dintre autorități.

61 comments


O frig talpile pe Luluţa
Din Legea 47/1992 privind organizarea și functionarea CCR

Soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice

Art.34. - (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii.
Art.35. - (1) Primind cererea, preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, şi va desemna judecătorul-raportor.mjj
(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere.
(3) Dezbaterea are loc pe baza raportului prezentat de judecătorul-raportor, a cererii de sesizare, a punctelor de vedere prezentate potrivit alin.(1), a probelor administrate şi a susţinerilor părţilor.
Art.36. - Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I

In curs de redactare
Efectele deciziei

Autorităţile publice implicate în conflict se conformează celor statuate de Curte, în considerarea caracterului general-obligatoriu al deciziilor pe care aceasta le pronunţă, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie.
****************
Sa luăm cazul ipotetic in care Iohannis, considerându-se venit dintr-o lume anterioară, dă un comunicat prin care respinge propunerea de revocare a șefei DNA sau, trec mai mult de 20 de zile de la momentul in care a fost sesizat și.... nu a luat nicio decizie cu privire la revocare.
Din acel moment conflictul de natură constituțională a fost declanșat, in sensul că președintele a scos șeful DNA de sub autoritatea constituțională a ministrului justiției.
Guvernul este îndreptățit să sesizeze CCR. Curtea constată ca presedintele a declanșat un conflict juridic de natură constituțională si indica modalitatea de iesire din conflict prin semnarea cererii de revocare de către președinte.
In ciuda procurorilor din CSM care s-au umplut de ridicol, decizia CCR se aplică si conflictului juridic dedus judecății, nu numai situatiilor viitoare.
Conflictul dintre DNA si Guvern în legătură cu Ordonanța 13 s-a soluționat prin clasarea de catre DNA  a dosarului penal deschis abuziv.
Chiar si deciziile de neconstituționalitate, date in excepțiile ridicate in instante,  se  aplica in primul rând în acel dosar, dar și cauzelor pendinte, adică acelor cauze aflate încă pe rol,  în care s-a ridicat aceeasi exceptie până la data publicării deciziei CCR în MO.
Deci neretroactivitatea deciziilor CCR nu este absolută.
Cei care nu au reclamat dreptul afectat de o norma juridică declarată neconstitutională vor beneficia de efectele erga omnes ale deciziei CCR numai de la data intrării în vigoare a  legii de modificare a normei declarate neconstitutională.



61 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cucuvoaia lila e mentinuta pe craca din varful copacului DNA (ce rimeaza!), pana la finalizarea dosarului, in care Casa Sectoriala a Ororilor la Penzii e cercetata pentru abuz in serviciu, cu consecinte foarte grave asupra pensiilor militare, abuz de putere, represiune nedreapta si incalcarea Lg.182/2002 Art.33. Aveti cumva nelamuriri? Asta e!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Se tipa odi8nioara tare ca listele negre cu matrasirea politicienilor erau intocmite de catre DNA, apoi de catre Maior-Coldea, iar acum se afla, in mod sigur, si in ,,Siri pe surse de azi se confirma, ca listele nege se intocmeau chiar din interiorul, tineti-va bine, a...PSD! Cine o facea? V-om trai si v-om vedea!

Iulian Mareș said...

Hai sa vedem cine are dreptate?
Toader sau Lazar?
Sau Secția Parker a CSM?
Eu merg pe mâna lui KWI, kiar dacă o casă de pariuri a cotat cu 20 la 1! :))

Huhu Rezea said...

Putini au citit și partea finală a articolului în care se consemnează ce pat cei care nu ridica excepții de neconstituționalitate în instanțe.

Leo said...

Nu-i mai slaviti atata pe cei in capoate visinii.
Nu ne povestea TT-ul ca ordinea de solutionare a dosarelor este cea cronologica ?
Pai tocmai savantul TT care a purtat capot visiniu , nu vede ca nici "fanionul justitiei" nu respecta cronologia de solutionare a dosarelor ? Sau când le convine , este cronologic si când nu le convine nu mai este cronologic.

Iulian Mareș said...

Leonard,
si care ar fi dupa mintea ta, de nespecialist, criteriile de prioritizare? Daca nu cronologic, factual,conform datei si nr de inregistrare, atunci cum?
Le lasi 7-10 ani, unele se prescriu, sau iesi cu dosarul cand iti vine apa la moara si ai interese partizane?
Explica mneata si argumenteaza! Aci nu sunt masini, aici sunt oameni si destine!
Cred ca vrei sa ne prostituam toti cu presa jegoasa de partid, dar nu este corect! Lasa-l pe Sica Mandolina sa rada lumea de el, inclusiv colaboratorii apropiati, dar cu cap!

Iulian Mareș said...

Huhu,
Daca protocoalele SRI-DNA-alte structuri, legal constituite, nu au baza legala nici macar hotarari CSAT (asa ne-a zis KWI), atunci ele nu se incadreaza la abuz in serviciu, in forma calificata si continuata (11 ani)?

Leo said...

Minte de nespecialist ai tu , ca nu intelegi ce citesti.
Asta in cazul fericit. Ca daca intelegi ce citesti si nu reusesesti sa te exprimi este si mai grav. Mai citeste inca o data sa vezi care varianta ti-e fezabila.

iceparu said...

Dl.Huhu Rezea sunteți subiectiv.Sunt dosare și dosare.Unele mai complexe altele mai puțin. Ce naiba,chiar ne credeți aterizat în din luna?Înțeleg ca susțineți PSD dar nu ne jignÎți inteligenta.

Huhu Rezea said...

@iceparu
Eu am scris textul din lege, nu ce spune PSD.
Teligentule, paznic de securiști, ai să vezi peste 40 de zile cât de opac la realitate te-a făcut băsismul.

iceparu said...

Domnule Huhu Rezea.Observ ca atunci cand nu se joaca precum cantati deveniti agresiv.Umblati cu smecherii avocatesti.Limitati-va la comentarii privind legile pensiilor militare unde aveti,cu adevarat succes.Nu-i mai etichetati drept basisti pe cei ce nu va impartasesc ideile .Ca fost securist ar trebui sa stiti ca in multe localitati paza asigurata de MApN va salvat la propriu de la bataie.Sa multumiti celor ce s-au asezat drept scut.Inainte de 1990 ati facut greseli de comportament ce s-au concretizat in abuzuri iar dupa ceea v-ati bagat in mizeria lui Vantu .Dormiti linistiti,FNI lucreaza pt. voi.Retineti ca cei ce v-au fost colegi nu au ce sa-mi reproseze.La buna vedere.

avianyc said...

@ Huhurez
Cam ce o fi peste 40 de zile?
Se termina "babele "?
Altceva în afară de a-i salta pe AliBaba și cei 40.....
.. ce ar mai putea fi?
Nu știu ce o să mai zici împreună cu Leon când o să vă dați sînguri seamă în ce harababura și fenomene de necontrolat bagă psd -ul țara cu măsurile lor salariale și sociale haotice.

Huhu Rezea said...

@Iceparu
Când iți spun că patima politică ți-a afectat serios rațiunea.... sari în sus ca bulbucii vulcanilor noroioși.

Faci ce faci, dar tot pe blogul „securistului” dai buzna.:)(:
Ai răbdare 40 de zile!

Leo said...

@ iceparu
1. Il cunosti pe Nastase ( Bebe) ,de origine din Berca ?
2. Eu stiam ca H-ul a fost lector de stiinte sociale la o sc. militara de prin MFA.
Nu stiam ca a "predat" si pe la Baneasa. Dar nu cred.
3. Si eu i-am spus ca "patima politica" inntuneca si otraveste sufletul. De atunci a devenit mai tolerant , nu poti contesta asta. Dar mai promoveaza cate un sfertodoct , care-i coboara stacheta gazetei prin goliciunea vocabularului care-i evidentiaza ogorul mintii ingust si sterp al acelui sfertodoct , care nu este in stare sa formuleze o propozitie demna de o minte umana.

Iulian Mareș said...

Leonard,
Calm, domnule!
Eu înțeleg perfect că:
-un regulament intern, fie și publicat în MO, nu poate bate o lege;
-exista o ierarhie a forței legilor și în vârf este Constitutia:;
-cand ești magistrat și dr., șef al unei structuri centrale, despre ce draku vorbim?
-dpv al meu in centrul atenției ar trebui sa stea omul și proprietatea privată!
Dar cine sunt eu? Un nespecialist și nu mă pot pune cu cel ce elaborează cursuri de teoria dreptului!
In rest, este, cum am spus, propaganda a la Sică Mandolina!
Sper că, în curând, LCK sa apuce să-i dea la spălat ciorapii aia 3/4!

avianyc said...

@ Iceparu
Nu-i primul comentariu pe care-l faci si îl trec la pozitiv si cu gândire sănătoasa.
Probabil Huhurez & (se stie cine) nu au descoperit încă ca de fapt ”sorosiștii” invocati in apărarea intereselor natiunii de ”cel mai drept si corect” dintre cetateni erau de fapt .......de-ai nostri din gașcă gen, Ponta , #rezist parcă ar fi unul cu nume de grad militar superior ,etc.
Acum le-a mai ramas sa ne faca si ”șovini” fiindca mai scoatem in evidenta câte un primar dat afara din psd pentru a realizat lucruri foarte bune pentru comunitatea pe care o slujeste.
Huhurez ,sa intelegem că peste 40 de zile scăpăm de marafeturile astea care au pus stapânire pe tot ce mișcă și care au bulversat totul pentru interesele unor cointeresați și vom avea parte de o ”stângă ” autentică debarasata de balastul actual și necertata cu legea?
Atentie ,la emisiunea de inalta tinută de pe A3 cu invitat special ”Almanahe”.
Apoi să treci pe Tv de opozitie să i-ai la cunostiintă și replica ”șorosistă (pisic).

iceparu said...

Mares se observa ca tu ai promovat pe diferite trepte în MApN numai prin servilism. Continui și după trecerea în rezera. Rușine .

luminita said...

LA 40 DE ZILE SE FACE PARASTAS ,,,HA HA , IAR VA CERTATI PE SECURISTI ? V-AM MAI SPUS CA AIA ADEVARATI SANT IN DIRECTIA CERCERARI AL raiului .DNA AR VREA SA FIE CA ACEIA .....DAR SANT O IMITATIE SLABA SI DE PROASTA CALITATE , CE A FOST A FOST , GATA , SA VEDEM CE FAC ASTIA CARE SANT IN HAITE SI AU INCEPUT SA SE SFASIE , ASA CA ATENTIE .......

Iulian Mareș said...

Iceparu,
Că ești cu capul înțeleg! O fi de la radicalul COOH!
Dar să nu-ți treacă, e grav!
Te bagi in seama! Vezi-ti de lumânări, tamaie, spovedanii...etc!

Leo said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Leonard,
CCR judeca constituționalitatea nu dosare făcute de procurori!
Știe de ce tergiversează unele soluții...

avianyc said...

Bulgarul ,claparul și ardeleanu.
Emisiune ”ÎN premierâ” devastatoare pentru gașca rosie
Cine a vrut sa înteleaga a inteles;
Domeniul schiabil de la Voineasa nu se face fiindcă investitorul este ”ardelean”.
Cu un primar care nu a vazut încă un domeniu schiabil din Austria cel putin cum sa realizezi ceva atata timp cât nu stie ca hotelurile sunt la baza pârtiilor.
Mare păcat de frumusetea zonei nevalorificata.
Rusine trandafirilor rosii pentru ca nu au sustinut in continuare in guvernarea lor proiectul început de investitorul privat .
Era pentru dezvoltarea unei zone intrata in anonimat si regres fata de ce a fost cândva.
Si era ceva bun si de mândrie ca avem si noi ceva la nivel cu cei la care mergem la schi .
De asta nu i-a invitat nimeni la inaugurare la Ciugud.
Probabil pentru” pisic” a fost mai distractiv cu ”prietenul G” la club în Dubai.

tehnocrat said...

Pt Dl avianyc
Bagati carbuni pe foc, sa scoateti fum si sa incalziti cazanul cu smoala din Iad.
Nu-i pacat domnule sa poluati inutil atmosfera ?
Nu-i pacat domnule sa manipulati , fara sorti de izbanda ?
Nu-i pacat domnule sa va irositi inutil viata ?
Speta-i simpla: un sef care a ajuns in post datorita sprijinului unui centru de putere ilegitim, trebuie ca sa se mentina in post, sa elimine un membru al sistemului cu "comportament neadecvat" importantei si rolului functiei: Sefa DNA, care a savarsit multe "acte si fapte" de netolerat, intr-un stat membru NATO si UE:
- conflicte de natura constitutionala cu Guvernul si Parlamentul
- implicarea in dosare
-etc.
Problema-i ca si seful nu-i curat, vezi bunuri obtinute ilicit.
Mai devreme sau mai tarziu, ori se elimina o persoana implicata: faptasul sau decidentul, ori se autoelimina amandoua din persoanele implicate.

Leon said...

@avianyc, sa stii ca ai dreptate, Guvernarea PSD-ALDE a dat prea mult in primul an de guvernare..! Pentru anul viitor, an electoral, nu stiu cum se va descurca ,,liberalul,, Teodorovici cu promisiunile PSD !
P.S. ,,Pe surse,, am aflat ca peste 40 de zile va locui altcineva la Cotroceni..:)).

Cornelius Flavius Ifrim said...

N-ati inteles bine aluzia cu 40 de zile: E un parastas a cuva sau a ceva! Pica ceva nashpa, sau pica ceva bun si este inlocuit cu un gunoi, deci variante de parastas!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Poate ca dupa 40 de zile se aplica impozitul progresiv, ca asta este acum pe buzele celor cu pensii pe contributivitate, aseara cerand si impozit de 70% pe cele mai mari!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iceparu, eu merg pe mana lui Leonard, mai degraba, cu meseria adminului, ca si Leonard e uns cu toate alifiile si are un ochiometru intuitiv de invidiat, pentru ca un inginer este, mai intai, un detail-ist in cele mai mici amanunte! Pe admin, de mult l-am citit ca a activat in invatamant, si am spus-o nu de mult pe aici, pe undeva: Un practicant de lunga durata in predarea cunostintelor catre altii are un stil aparte. Nu-ti va raspund pana ce nu se vara la arhiva sa studieze bine raspunsul ce-l va da, si greu va gresi! Are capacitatea de a raspunde pe mai multe fronturi deodata, are rabdare, se sacrifica fara vre-un interes anume, in afara de a sluji o cauza nobila pentru adevar si dreptate, izvorate si din propriile frustari indreptatite. Poate sa treaca si o zi, dar tot iti va raspunde, dar dupa ce s-a documentat, nu din amintiri din copilarie. Explica la modul pedagogic-calificat, nu din amatorism, si detine suprematia dialogului din cauza ca stapaneste cunostinte si are atuu-ri serioase sa nu se lase convins-invins de alte argumente nesustinute. Stie sa detina situatia sub control, ori un amator lasa totul vraiste si nu tine cont de disciplina grupului postator. Iar daca lasa totusi, uneori, impresia ca situatia de pe blog e necontrolata e bine gandita si voita expres, fiind o strategie ca sa poata sa-si analizeze psihopedagogic ,,elevii'' de pe blog! Atunci ne evaluiaza si ne da note comportamentale si de logica. Un ,,defect'' din anii cand conspecta serios pentru Caietul de programe pentru a doua zi, care se facea in cancelarie, dupa ora de Raport si pana cand se termina programul, uneori poate si mai tarziu, iar in anii cand se lucra obligatoriu pana la h 17, pe timpul si la ordinul G.ralului Olteanu. Aceasta o faceau toti cd.tii de plutoane si companii, dar aici la mijloc este vorba de alteceva: De invatamantul militar, care presupune mult mai multe. Asa ca, cu securitatea nu prea se brodeste fosta ocupatie a domniei sale, parol, chiar deloc! Si nu o spun dintr-o slugareala sau din pozitia cainelui din ograda stapanului , ci dintr-o proprie observatie la care n-as putea da gres!

Huhu Rezea said...

Doar un gardian de la Gărzile Patriotice poate să gândească doar în termeni simplişti....(bă, da cine e ăsta, mă, de ne ţine nouă prelegeri şi îi deranjează pe şefi cu apelativul... de gulere albe?)... munca de ani de zile pentru informarea camarazilor fără dosebire de armă.
Mai cad în vrie sau din car, asemenea lui, un elicopterist haustriac de prin Bărăgan, dar şi un tanchist de prin Banat .

Iulian Mareș said...

Huhu,
Este greu sa inteleaga ceva un lapon batran, ce vinde "apa vie" cu tzoiul! El are contre de berbec, abunda in epitete pe care nu le poate sustine si duhneste mai rau ca samahoanca!
Referitor la impozitarea progresiva, dorita de cei cu fruntea-ngusta! ....cand se va aplica salariilor, pensiilor magistratilor, indemnizatiilor parlamentarilor, deci tuturor, atunci sa va puneti intrebari!
Ca unii vor sa se reduca pensiile unora, ce-i drept cam mari, este o forma de gandire mioritica, caci mai bine ar milita sa le creasca a lor; "asa-i romanul cand se-nveseleste"....dar, unii sunt "veseli" mereu!

Iulian Mareș said...
This comment has been removed by the author.
avianyc said...

@ Huhurez
Felicitări pentru informarea la zi a marelui public, mare parte neștiutor în ale domeniului.
Oricum când te vei hotărî să predai cheile blogului, eu zic sa-l externalizezi prin încredințare directă colegului nostru Leon.
Astfel vei avea satisfacția continuării mesajului politic al stângii burghezo -bugetare.
Până atunci iar mi-ai papat un comentariu devastator pentru @Mareș, tehnocrat și politica blogului. O să revin cu el dacă nu-l găsești fiindcă merită.

avianyc said...

@ Leon
Fii liniștit.
Legea pensiilor civile se va pune în aplicare intenționat în an electoral.
Și se va da și acolo.
După spusele nemestecate ale d-nei LOV din Banie vor fi creșteri.
Deși mare parte din arhive nu mai sunt zice dânsa că au găsit o soluție pentru introducerea în baza de calcul a veniturilor din acordul global și premiul anual.
Fără arhive le-a mai rămas varianta reconstituirii veniturilor pe bază de martori.
Dar vor da sigur.
La militari zicea că nu se amesteca.
Așa că premiul anual pentru militari posibil LULA.
Dar oricum în an electoral vor arunca o ciosvarta și pentru militari.
Fii sigur și pe faza.
Asta ca haosul să fie și la civili nu numai la militari.

Iulian Mareș said...

Pareri pro si contra privind Planul Minerva!
Comentarii acide, unele cu mari greseli, kiar daca postacul isi trece si apartenenta la o institutie, prin care doreste sa dea forta propriului enunt!
Interesant ca in cel putin 2 tari planul a fost respins categoric: Polonia si Hungaria!

http://evz.ro/dezvaluiri-minerva-dna-sri.html

http://sokant.ro/razvan-savaliuc-despre-planul-minerva-si-cum-se-distruge-romania-in-mod-organizat/

http://evz.ro/dezvaluiri-minerva-dna-sri.html

http://m.romanialibera.ro/investigatii/presa-cine-a-impus-planul-minerva-si-cine-a-profitat-de-pe-urma-lui-716406

Leo said...

H-ule , H-ule ,..
ce-ti mai place sa "inviorezi" treaba , lasand-o in "2 ace".
Eu , nu stiu dar banuiesc despre cine este vorba. Daca este cum banuiesc eu , atunci pe tanchist (care de fapt are o micuta "varza" pe epolete), l-ai folosit cu spor ca sa-l "intepi" pe "austriac". Daca omul este chiar tanchist atunci m-am inselat. Eu am cunoscut bine multi tanchisti si sunt niste baieti tare cumsecade.

avianyc said...

Poate domnul @ Tehnocrat îi explică domnului @ Mareș (evident după ce parcurg bibliografia recomandata mai jos) daca d-nul ministru justitiar poate intocmi si supune aprobarii guvernului acte normative fara respectarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea si avizarea actelor normative, Regulament care constitue un act normativ dat in executarea prevederilor normelor generale prevazute in legea primara respectiv Legea nr. 90/2001 (organică) privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.
Dacă TT poate elabora si supune avizarii acte normative cu evitarea Regulamentului atunci are dreptate.
Daca nu poate si constata ca L90 nu poate fi aplicata fara respectarea procedurile din Regulament atunci inseamna că slujeste alte interese .

Recomand in acest sens parcurgerea urmatoarei bibliografii in prima faza.
I.Legea nr. 90/2001 (organică) privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.
II.Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării din 10.05.2009 aprobat prin Hotărârea nr. 561/2009 intocmit in baza L90/2001 art 26 (2). Il inlocuieste pe cel din 2004.
Text publicat în M.Of. al României.

De aici puteti constata ca legea cu câteva art doar care traseaza doar normele generale devine inertă fara aplicarea procedurilor din Regulament lucru similar cu Regulamentul CSM , act de executare a L303/304 /317 din 2004 (organizarea magistraturii).

Pentru a cunoaste bine ierarhia legilor si modul de aplicare in executare va recomand sa parcurgeti in intregime;
Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata 2010
Dispozitii generale
art 4
Ierarhia actelor normative
(1) Actele normative se elaboreaza in functie de ierarhia lor, de categoria acestora si de autoritatea publica competenta sa le adopte.
(2) Categoriile de acte normative si normele de competenta privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constitutia Romaniei, republicata, si prin celelalte legi.
(3) Actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona.

LA ( 3) INTRA SI REGULAMENTELE fără de care legile primare nu se pot pune în aplicare.
Legile promulgate si publicate in MOF se aplica ad-literam de magistrati in forma livrata de Parlament pe piata indiferent ca sunt sau nu constitutionala.
Deciziile CCR sunt doar pentru viitor si nu sunt retroactive.
Așa ca magistratii nu pot fi acuzati ca au aplicat o lege declarata ulterior neconstitutionala.

Iulian Mareș said...

T Avia
Nu consideri ca nominalizarile tale sunt de prost-gust si gratuite?
Nu-mi aduc aminte sa te fi pomenit, kiar daca am date! Ramai asa, om fara fatza! Sincer, e mai bine sa nu starnesti musonii! Ramai la muflonii tai!

Huhu Rezea said...

@Avia
Lasă dracului Regulamentul că nu este aplicabil în cazul revocării de către ministru conform art. 51 lit b). Este aplicabil pentru măsurile disciplinare pe care le poate lua CSM împotriva procurorilor.
Pentru revocarea Luluței și a lui Bulă, ministrul se poate sesiza și din oficiu, nu stă la mâna secției de procurori din CSM.
In cazul revocării din funcție Luluța rămâne parchetară. Mai are 38 de zile.

CEZAR said...

Basistii imputiti de ieri si de astazi ..sa nu vorbeasca ..!!
Sa se uite in oglinda si sa ..scuipe vartos !!

avianyc said...

@ Huhurez
Un ministru politic are rol politic (creioane ascutitori ,legi ,administratie ,etc).
CSM prin inspectia judiciara care cerceteaza si-i pune la dispozitie raportul final judeca activitatea procurorilor fie el si seful DNA sobordonat Procurorului General prin procedurile stabilite prin regulament.
Din ”oficiu” nu inseamna evitarea procedurii CSM, singura procedura indreptatita sa permita emiterea un raport ”consultativ” in cauză.
Dreptul la aparare este admis oricarui acuzat ,fie el si un raport al inspectiei judiciare. In acest sens acuzatul fie el si sef DNA se poate apara chiar si prin avocat.
TT nu a negat regulamentul (in baza caruia a stat fata in fata cu sefa DNA la CSM), el a dat-o la intors motivând cu „o prostie” anume că ”regulamentul este contrar legii” Adică ???????
Asta ar însemna ca si Regulamentul după care elaboreaza el acte normative in calitate de ministru si le supune aprobarii guvernului ”este contrar legii” ????
Sau unul este si celalalt nu contrar legii ?
Singura sansa a lor este ca in ”protocoale” care nu le interzice nicio lege sa fie incheiate intre institutii să fie stipulat in cuprins prevederi contrare legilor si atributiunilor stabilite prin lege pentru institutiile in cauza.
Daca in protocoale vor fi stipulând doar „date tehnice ”in aplicarea unor proceduri legale informative ,etc o dau in bara si cu varianta asta.
Iar daca presupunând prin absurd ca protocoalele stipuleaza ”tehnici specifice serviciilor de informatii” care nu pot fi date publicitatii poate institutiile in cauză isi vor rezerva dreptul de a nu le face publice si doar sa le puna la dispozitie la ”mapă” catre organele de cercetare abilitate.

CEZAR said...

"În cazul justiției, cu acest gen de declarații, Traian Băsescu merge pe principiul 'hoțul strigă prindeți hoții.'"...zice cineva care ,,cunoaste !!

avianyc said...

Scuze ,dle Mareș.
Repar, adresându-vă intrebarea ”ce mai zice Ginuța la ”microfon” ” ????

Iulian Mareș said...

T Abia,
Același lucru pe care-l zici și tu, la "microfon"!
Totul e plat....
Daca nu ai înțeles că un regulament nu poate bate o lege, discuția se poate muta în planul oligofreniei!
Că și, ambiția de a salva casa inkiriată unei bănci, al cărui CEO este o curvulitză, în plan #!
DC nu încearcă presiuni și în celelalte țări membre UE? Sper să nu aibă trecut GEG....🤔

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ma simt, in sfarsit, usurat: Ranga se indoaie: 38 zile AMR pana la decalotarea de penaj a ciofoaiei! Apropo; Stiati bancul cu ,,calotati, decalotati?'' Ioi, ioi, ioi: Acolo e vorba de dat pielea de mieloi inainte si inapoi, vioi, la recrutii noi si din anumite medicale nevoi! Si se creaza apoi un anumit valvoi si un haos incat Bula se cere in pe loc-repaos!

Aurel said...

@ Mareș
Domnul avianyc are dreptate în ce spune.
Nu este vorba de ierarhie legislativă ci este vorba de faptul că legile nu se pot aplica fără actele de punere în executare a legii.
Aceste acte pot fi ordine de ministru, regulamente,alte acte ale administrației publice locale.
Dumneavoastră puteți pune în aplicare anumite legi până când ministrul apărării nu da un act normativ de executare a legii respective care se publică în Mof de genul M 1..n/ anul x.
Alții dau spre executarea legilor regulamente așa cum prevede legea.
Nu se pune problema că actul în executare este un act inferior atâta timp cât el doar specifică procedurile ,etc de urmat in baza prevederilor legii la care se atașează și nu încalcă cu nimic prevederile legii
De câte ori am așteptat ca miniștrii nostri să dea un act normativ de executare comun pentru a putea beneficia de prevederile legii ordinare (ordine de ministru,norme de aplicare, regulamente).
Fără aceste acte mai așteptam mult și bine cu legea ordinară în brațe.

Huhu Rezea said...

@Aurel
Nu toate legile au nevoie de norme de aplicare.
De asemenea, sunt dispoziții din legi care nu au nevoie de norme de aplicare.
Articolele din Legea 303 privind numirea și revocarea șefilor unităților centrale de parchete nu depind de Regulamentul pe care CSM l-a emis.
Ministrul justiției propune numirea și revocare în calitatea sa de ministru, nu în calitatea de membru de drept al CSM.
CSM este obligat să respecte Regulamentul când își exercită atribuțiunile pe care le are în aplicarea legilor justiției.

Aurel said...

@ Huhu Rezea
În războiul astă nu fac decât să-si plătească polițe și să nu se ocupe de problemele administrative ale țării.
Nu avem nimic de câștigat din războiul lor.
Nu avem nici de câștigat ceva din darea jos a doamnei de la dna.
Procesele oricum vor merge mai departe chiar daca o vor schimba.
Noi vom suferi fiindcă până își vor numi favoriții se vor țigăni și vor trece luni bune.
În tot acest timp nu vor face altceva decât țigănie țigănie.
Și pentru doar câteva luni pe care le mai are doamna până expiră mandatul.
Legat de acele acte in exercitarea legii am vrut să spun că acolo unde legea prevede a fi elaborate într-un anumit termen legea nu se poate aplica până la publicarea lor în Mof.
Din câte știu acest CSM întrunit trebuia să dea un aviz,aviz pe care nu-l puteau da fără respectarea acelor proceduri de audiere din regulamentul de funcționare.
Legea 303 nu cuprinde și procedura , spune doar că trebuie să se țină cont de avizul consultativ al CSM.
Iar pentru ca CSM să dea aviz trebuie în baza regulamentului întrunit plenul CSM, audiate părțile,etc.
După elaborarea avizului ministrul ia la cunoștință este liber să susțină ce crede de cuviință.Avizul este consultativ.
Eu așa interpretez.

Huhu Rezea said...

@Aurel
Nu vrei să retii că ministrul propune revocarea în baza art. 51 alin.(1) litera b), care nu se fundamenteaza pe sancțiuni.

Daca invoca lit. b), propunerea ministrului trebuia să se bazeze pe o sancțiune dată deja CSM cu respectarea si a Regulamentului. Nu a fost cazul, pentru că corb la corb nu-și scot ochii.

Aurel said...

@ Huhu Rezea
Eu înțeleg art 51 însă mă pun in situația șefului CSM secția procurori care trebuie să emită un aviz.
Cum sa elibereze avizul fără procedura din regulament ?
Trebuia cf procedurii să parcurgă toate etapele.
Ministrul putea să se prezinte sau nu ,mai ales că s-a prelevat de lege.
Șeful CSM însă nu se putea preleva doar de lege și să emită un aviz doar în baza acuzațiilor ministrului.
Și deoarece raportul inspecției judiciare nu bătea cu cele 20 de acuzații nici pe parte managerială nici pe parte disciplinară ,fiind mai mult un fel de contradicție-conflict șeful CSM că să realizeze avizul pe lucru judecat trebuia să recurgă obligatoriu la procedura din regulament.
Asta în ce privește CSM.
Ministrul era și el obligat la invitația CSM după acuzele aduse în contradicție cu raportul inspecției judiciare să participe la ședința și să-si prezinte în plen punctul de vedere.
Nu cred că trebuia să între în capcana întinsă de procurorul general.
Chiar credeți că procurorul general nu știa că regulamentul este un act inferior in exercitarea legii?
Sau că ministrul nu știa că șeful CSM nu putea să elaboreze decât respectând procedura din regulament si luarea deciziei prin vot?
Și pe mine m-a deranjat afirmația ministrului precum că în act prevăzut de lege a fi elaborat este contrar legii.Nu prea merge deloc.
Separați va rog fenomenul eliberare aviz de fenomenul atribuțiuni ministru și mă veți înțelege ce vreau să scot în evidență.
Luati-le ca activități separate (atribuțiile șefului CSM și atribuțiile ministrului) și mă veți înțelege.
Asta probabil a vrut sa spună și domnul avianic.

Huhu Rezea said...

@aurel
Este greu să înțelegi proceduri când te cramponezi de manipularea propagandei.
Ce proceduri din Regulament au respectat cei din Secția procurori a CSM când au dat aviz negativ în 5 minute?
Intr-adevăr, revocarea Luluței pe art. 51 lit c) impunea preexistența unei sancțiuni disciplinare date de CSM.
Nu este cazul în cazul Raportului ministrului care pune accentul pe metehne mult mai grave ale Luluței cum ar fi nesocotirea Constituției, crearea unor conflicte juridice constituționalitate cu alte autorități, acoperirea unor abuzuri ale subordonaților, asmuțirea procurorilor asupra unor demnitari etc.
Eu nu mă îngrijorez de ce se va intâmpla cu DNA după revocarea Luluței. Cred că va funcționa mai eficient și va redobândi credibilitatea pierdută datorită compromisurilor făcute de ea.

Iulian Mareș said...

Aurica,
Hai că mă enervez!
Ce dracu susții prostii?
Când incalci Constituția că magistrat, în funcție de conducere a unei structuri centrale, cu știință sau fără (că ești prost bata) ce sa mai cauți în magistratură și nu la cercetare pt acte împotriva Constituției?
Dacă ții așa mult la toanta trădătoare, ia-o acasă după ce va fi doborâtă de pe soclu.
Tot o dați cu căcatul ăla de regulament, care izvorăște din lege, trebuie sa o respecte și nu invers!
Crezi că mă doare in ora 14.00 de toți rahații care au distrus țara, de le este scârbă copiilor sa mai revină acasă?
Fii tata, polonez! Sau turc, sau ungur!

Stelian P. said...

@Iulian
"Fii tata, polonez! Sau turc, sau ungur!"
Asta e indemnul unui nationalist, patriot, al unui roman mindru ?
Se intoarce lumea pe dos sau unii uita ce pupau ieri.
😁😣😡

avianyc said...

@ Mareș
Turc poti să fii tu. Oricum în urma stapânirii ati ramas cu urme si traditii nealterate.
Pentru voi occidentul si lumea înaintatata în tehnologii si civilizatie reprezintă ”ciuma secolului” care nu vă lasă să furati cât puteti duce ca pe vremea lui Țepeș.
Polonez= drumuri expres ,autostrazi de-a lungul si latul Poloniei din granita in granita cu interconectare europeana facute stas ,fara gropi la doi ani de la dare în functiune.
Polonez= agricultură performanta ,pamanturi vândute catre străini in limita a doua hectare doar ,suprafete de teren comasate pentru o agricultura performanta ,depozite frigotehnice prin care taranii polonezi si investitorii isi valorifica produsele exportându-le inclusiv in rafturile marketurilor romanesti.
Unguri= Haiduszoboslo unde vine lumea din toata Europa inclusiv romani cu duiumul sa aiba parte de un sejur in mediul curat si civilizat.
Unguri= spitale curate si dotate unde se trateaza toti cei din orasele de granita vest care au posibilitatea si nu vor sa se îmbolnaveasca în mizeria si malpraxisul din spitalele romanesti
Unguri= primarii cu angajati care daca nu-ti faci curat in zona casei in care locuiesti vin si iti fac curat ,iti desfunda si aranjeaza santurile ,iti taie gardul viu ,iti toaleteaza arbustii ornamentali si te pune la plata manoperei fiindca nu ti-ai indeplinit o prevedere dintr-un act normativ.
Unguri = guvernanti care au facut legi prin care au permis vânzarea a maxim doua ha de pamant catre straini si au o agricultura chiar mai performanta ca a polonezilor si importa din greu in Ro.
Daca nu ajunge mai cere ca primesti.
Ca sa fim si noi cel putin 50% la nivel cu ei faceti propaganda în favoarea celor care prind hotii de nivel inalt si nu puneti sub talpa hotilor pe cei cere se lupta cu coruptia.
Altfel ve-ti trai si mai rau decât vi se ofera acum.
Pentru voi regulile occidentului (nemtesti, finlandeze ,olandeze ,norvegiene ,etc) sunt de netrecut granita cât avem niste bande de manglitori notorii lucratori la stat putred de bogati care isi etaleaza ”nevinovatia” pe televiziunile unor infractori reuniti in corul infractorilor notorii si pe care îi aveti ca repere de necontestat.
Ce nu au putut procurorii de la ei in timpul cercetarilor dau ei pe trompeta rupându-si gâtul prin televiziuni informând poporul care au furat mai mult si sub protectia cui.
Astia idolii vostri cu care sperati ca vei fi ca ungurii si polonezii cel putin. Veci de veci până nu-i indeparteaza de la ”bucatarie”.
Ungurii si polonezii au ajuns unde au ajuns fiindca nu au furat si fraudat fondurile bugetare si UE cum s-a intamplat la noi.
Conformati-va si nu mai aparati hotii si veti trai altfel. Schimbati-va mentalitatile dominate de ”ciuma rosie” îmbogatita din furt ,evaziune si fraudare fonduri UE.

avianyc said...

@ Aurel
Fiti calm. Timpul le va demonstra că bat câmpii rău de tot.

Huhu Rezea said...

@avia
Tu nu esti sănătos la diblă, dacă ni te adresezi ca și când nu ai fi și tu român. Mi-e silă de atâția cosmopoliți.
Vecinii sunt ceva mai dezvoltați pentru că nu au avut conducători proști și aserviți străinătății cum am avut noi pe Băsescu, Ponta, Iohannis.
Conducătorii care puteau să facă ceva pentru România au fost maculați de noua poliție politică europeană de culoare populist-conservatoare.
Este în curs de devoalare un imens scandal de poliție politică, ascuns sub MCV-ul Comisiei Europene.
Justiția dintr-o tară europeană este independentă și față de organismele europene, nu numai față de guvernul intern.
In Polonia și Ungaria nu au fost găsite slugi ca băsescu, maior, coldea sau kovesi, care să paradească tot ce este național în economie.

avianyc said...

@ Huhurez
Tot UE a spus sa vindem gazul din M Neagra ungurilor?
La Norvegieni din câte stiu regele a decretat ca profitul din resursele naturale sa se divida in dividente popolatiei. Si au invatamânt gratuit pe toate treptele educationale.La finlandezi la fel.
Asta in timp ce 2/3 din satele romanesti nu au gaz . Ca sa nu mai vorbesc de ce nivel de trai au.
Și să mai stii ca totusi de la curbura spre vest este putin mai aproape de vest prin copierea modelelor ,investitii ,etc.
Odorheiul Secuiesc se poate compara doar cu Debrețin ,unul din cele mai curate si inaintate orase din Hu.
Aveti cumva impresia ca prin occident si in alte tari cu civilizatii avansate jefuitorii se prind mafia politica de nivel înalt cu politai de Câmpina un an scolarizare si mai nou după doi ani în lipsa de pesrsonal ajung sefi de post?
Credeti ca daca serviciile se vor ocupa numai de terorism si nu vor avea dreptul sa informeze legal organele de justitie (fara implicare in actul de cercetare )asupra unor infractiuni comise de mafia politica care atenteaza la siguranta nationala si a cetateanului de rând va fi mai bine?
Credeti ca averile si afacerile mafiei transpolitice din extern se depisteaza cu politai de Câmpina care infaptuies actul de cercetare preliminara sub conducerea unor procurori timorați ?
Chiar vrei sa ne convingi ca actualii ”luptatori împotriva justitiei oarbe” adunati in cor prin televiziuni ,parlament ,institutii ,etc sunt oglinda adevarului în care nu vad cât au jefuit. Chiar vrei sa-l faci fată mare pe dandy & gașca care au cumparat voturile cu promisiuni peste limitele dezvoltarii rationale in scpopul câstigarii alegerilor si scaparii prin modificari de legi pe sub masa de mâna legii si vor baga tara in cel mai profund haos salarial si organizatoric.
Chiar vreti sa trăim toti ca in ”oraselul” Bragadiru” în blocuri cu fosa septică si strazi pline de mocirla sau ca la Vaslui ori Diliorman ? Sau sa avem o riviera dunareana ca la Calafat , Zimnicea sau Giurgiu,etc
Daca au furat ei din greu cu serviciile si DNA pe urmele lor ce vor face când acestia nu vor mai avea acces in mod legal la furnizare informatii justitiei ?
Daca serviciile se infiltreaza in mafiile lor chiar de la nivel de sefi de servicii ,dna , pe care mafiile îi acceptâ etc si-i demasca taindu-le calea celor care-i scapa ca judecatori, inseamna atentat la siguranta nationala ? Nu cumva este atac la linistea mafiei înalte ,etc ?
Daca asa va place ,nu va opreste nimeni sa mergeti inainte. Succes.
Nu cumva ministrul justiei ar trebui sa planteze pe aici un procuror din suta in suta de metri si un judecator din km în km su superpregatire si legi de fier ca sa avem totusi putina liniste ,autostrazi ,spitale ,scoli ,administratie informatizata,etc.
Iar pentru abuzuri disciplinare ale procurorilor ,politistilor ,judecatorilor, legi ferme cu pedepse maxime . Nu-i opretste nimeni sa le fi dat demult nu doar acum când au fost inhătați. Dacă nu-i înhata pe ei sunt sigur că nu era nicio problema cu justitia DNA.
Și sa fim cel putin 50% cu mentalitate de neamț -lucru bine făcut si finalizat în parametri.

Iulian Mareș said...

T Avia,
In afara faptului ca pari apatrid, nu ai inteles ca eu ma refeream la faptul ca matrice nationala se cam dilueaza si ca ar trebui sa fim la fel de nationalisti ca cei enumerati de mine, la care pot adauga pe francezi!
Tu nu vezi ca in fapt coruptia mare a fost adusa din vest? La noi era doar bacsisul?
Minciunile lansate de un mare producator de masini din D, prin software nu a fost in esenta coruptie?
Baba aia, frantuzoaica, presedinta FMI, auzi?, nu s-a corupt pe 400 mil €?
Sarcozi, la arest, 50 mil €!
Statele nordice sunt mai comuniste decat am fost noi, in multe privinte! In plus ateismul i-a atins cu peste 70%!
Tu uiti ca aici oamenii nu sunt ciobanii din Jina!
Ca sa intelegi ceva....austriecii pe la 1719-1739 pusesera mana, le Oltenia; au trebuit sa recunoasca ca nu pot controla zona si au plecat cu carne in gura!
De ce? Pt ca taranii, de care tu razi ca tontul, au gasit forma se le dea prin gura si nu au rabdat ca altii!


Stelica,
Eu sunt mandru ca-s roman, sunt nationalist moderat, dar admir si pe altii care-s mai nationlisti ca noi! Astia, enumerati de mine, condusi de adevarati oameni de stat, nu carpe autiste si aplecate doar spre imobiliare, le dau de nu se vad bruxelezilor si cand este cazul si unkiului Sam! Cand un presedinte corupt si betiv spune ca prefera "sa o suga de ka un licurici mare" ce ar mai fi de spus?
Analizeaza cat de rau suntem loviti pt incercarea de ekilibrare a dobanzilir bancilor, impozitarea profitului multinationalelor si majorarea redeventelor!
Unii se bucura, ca prostii prostilor pt incapacitatea statului de a investi in industrie si sosirea investitorilor straini, ce dau salarii de 2 lei si profitul iese din tara! Si se mai si mandresc cu asta!
Asta este, dar eu nu vad asa rezolvarea problemelor!
Vreau sa fiu la fel de nationalist ca polonezii, ungurii, turcii, francezii...etc!
Stai sa vezi cum se va negocia completarea nr de europarlamentari, dupa Brexit! Sa te tii!

Stelian P. said...

@Iulian
Chestia cu nationalismul MODERAT am auzit-o de la Vadim care incepuse sa inteleaga ca nationalismul moderat nu poate fi asociat cu mitralierele pe stadioane ci cu extremismul. Cunosc definitia cuvintului dar ma intreb daca e valabila in orice asocieri, de exemplu betiv moderat, curvar moderat, hot moderat, tilhar moderat, dictatura sanatoasa/moderata, violent dar moderat etc.
Ce inseamna oameni de stat adevarati, cei care una semneaza cind au vrut sa intre in UE si alta fac cind li se atrage atentia ca nu-si respecta semnatura. Cu alte cuvinte vorbim despre intoarcerea armelor. Nu e mai corect sa spuna - gata, ne-am suparat, ne facem bagajele si mergem la altii - ?
In legatura cu nationalismul lui Erdogan care aresteaza zeci de mii de oameni pe baza unor suspiciuni, aresteaza jurnalisti, permite armatei sa jefuiasca un oras cucerit eu nu cred ca e un exemplu.
Asa trebuie sa facem si noi. Daca vedem ca cei de la Bruxelles nu fac cum vrem noi putem sa iesim din UE si din NATO si sa raminem liberi si independenti eventual uniti cu R. Moldova care da si ea pe afara cu libertatea si independenta. Si atunci rezolvam si cu dobinzile si cu redeventele cum vrem noi. Nu sunteti de acord ? Cind ne-a cerut Trump 2% am facut ciocul mic si am platit nu ne-am plimbat cu coada sus.
Cind o sa avem si noi macar influenta SUA nu economia lor atunci putem sa le dam lectii altora si sa ne opunem dictaturii strainilor. Deocamdata NU PUTEM, chiar daca suntem condusi de grupuri infractionale.

Stelian P. said...

PS VIGILENTA MAXIMA !!!!!
Partidul Neamul Romanesc fura din alegatorii PSD si in plus e plin de generali si colonei.
“Partidul generalilor”, cum a fost deja numit de presă Partidului Neamul Românesc, va începe, încă din primele zile de la înființare, confruntarea între naționaliștii militari români și oengistii progresiști, au declarat pentru Evenimentul zilei fondatorii săi.

Iulian Mareș said...

Stelica,
Gresesti! Nu nationalismul sefilor ma intereseaza ci al cetateanului!
Erdogan este fundamentalist!
In lupta cu inekitatile bruxeleze conteaza atitudinea! Dar daca nu vrei.....esti ca fotbalistul fara carte:...." Ei si-au dorit mai mult victoria!"
Binemah, stai jos! Nici sa-ti doresti nu poti?
Care sunt ONG-istii progresisti? Tefelistii? Zau asa!

Stelian P. said...

@Iulian
Pentru ultima intrebare adresati-va ziarului. Sursa e clara, nu-mi apartine.
Daca apreciati nationalismul cetatenilor turci care au ales un presedinte care vrea sa intoarca Turcia in urma cu multi ani presupun ca va identificati cu ei. Primii arestati erau o serie de magistrati. Va place ce face armata in Afrim cu binecuvintarea presedintelui ? Ati uitat sa mentionati la popoare nationaliste venezuelenii care spun ce cred despre americani si crapa de foame sau filipinezii care au un presedinte care l-a trimis la dracu pe Obama si care incurajeaza armata sa violeze musulmane si politia sa impuste drogatii si traficantii de droguri. Nici ei nu au nevoie de justitie si culmea e ca presedintele are studii juridice.
Cine se aseamana se aduna sau macar se admira intre ei.
In fine dupa parerea mea nationalistii moderati sunt extremisti care se ascund in spatele unor cuvinte. Parerile dvs. va dau de gol. Nationalist moderat. 🤐🤐🤐

Stelian P. said...

PS
....In lupta cu inekitatile bruxeleze conteaza atitudinea!...
Rezultatele incep sa se vada.