Powered by Blogger.

Tuesday, February 27, 2018

Iohannis este trimis de CCR să se roage de TT ca să retragă propunerea de revocare a Luluței.

112 comments
Cei care au contestat legile justiției la CCR i-au ridicat la plasă ministrului justiției în rezolvarea în devans a posibilului conflict de constituționalitate în privința competenței pentru revocarea șefului DNA.
Astăzi, pronunțându-se pe constituționaliatea actualei forme a art. 54 din Statutul magistraților, CCR i-a spus președintelui că nu are drept constituțional de veto în numirea și revocarea șefilor Parchetului General, DICOT și DNA,  iar legea organică il obligă să respecte rolul constituțional al ministrului justiției în raport cu procurorii, lui  conferindu-i-se  atribuția de numire în considerarea solemnității actului.

Iată motivarea CCR:

165. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate ale art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constata ca potrivit art.132 alin.(2) din Constitutie, 'Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei'. Avand in vedere caracterul bicefal al autoritatii executive, legiuitorul a optat pentru o procedura in cadrul careia Guvernul si Presedintele sa conlucrezeRolul central in aceasta ecuatie il are, insa, ministrul justitiei, sub autoritatea acestuia functionand procurorii constituiti in parchetePresedintele Romaniei nu are nicio atributie constitutionala expresa care sa justifice un drept de veto in aceasta materie. Prin urmare, daca legiuitorul organic a ales o asemenea procedura de numire, mentinand un veto prezidential limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire in functiile de conducere prevazute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constitutional al ministrului justitiei in raport cu procurorii, Presedintelui conferindu-i-se atributia de numire in considerarea solemnitatii actului si a necesitatii existentei unei conlucrari si consultari permanente in cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate sustine incalcarea art.94 lit.c) din Constitutie. In consecinta, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu incalca art.94 lit.c) si art.132 alin.(1) din Constitutie”.

112 comments:

avianyc said...

După orice ,rascoala ,revolta ,revolutie ,neaparat se schimbă ceva.
Și după aceasta afișare publica a rufelor murdare ale justitiei în public si in vazul planetei ,indiferent de rezultatul final ceva se va schimba.
Nu doresc si nu am dorit cuiva rau sau sa fac rau cuiva dar tare mi-as dori că procurorii să fie corecti după cum pretind ” penalii ,condamnatii si alti gusteri ”care se îsi dau cu parerea prin toate televiziunile. Și sa vedem ce mai zic atunci când vor fi inhatati din nou.
In mod sigur după aceste ”lectii ale vietii ” vor lucra mai corect si mai eficient în punerea la locul lor a celor care nu-și pot justifica averile facute majoritatea din ”salarii” de bugetari.
Și mai sper ceva ca acest CCR sa fie desfiintat si eliberat de judecatori numiti politic si reînfiintat la ICCJ cu judecatori de drept numiti din cadrul ICCJ.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Calmul pistoletului TT, cu repetitie foc cu foc imperturbabil, mi-a dat impresia unui preambul a deciziei CCR favorabil domniei sale! Iohanul se va scarchina in barba ciudos si ingandurat ca si-a pierdut fraul calului naravas al DNA-ului...
Frumoasa aceasta poveste de iubire, cand indragostitul isi pierde nabadaioasa abuziv-represiva in hatisurile dreptatii conferite de CCR! # Rezist, vi s-au daramat baricadele si vi s-au ostoit vuvuzelele? In varful gegetului aratator al unui mare magistrat, si viitor prezidentiabil, va sta viitorul neglorios al buhai incenusate, caci mov-lila e de acum un mare doliu! Ce poate sa faca desesubtul unui butuc de poama acra, cand frunzarul nu acopera bine nudul roadelor neaparguite!

avianyc said...

@Huhurez
Sper ca ”pretenii” domniei voastre nu au folosit TT invers după prima runda oficiala.
Jmecheria pusa la cale prin CCR le vine în ajutor si explica totodata tacerea latrailor psd-alde pe subiect .
Mai mult de atat nici nu le trebuia. Daca ai majoritate in CCR ce sa-ti faci probleme si sa comentezi cazul.
Nu tu suspendare presedinte ,nu tu vorbarie si atacuri la CCR.
Adica dacă-i balamuc si festival sa fie pâna la capăt.
Azi îl numeste presedintele ,peste 6 luni il dă jos ministrul daca se schimba guvernul ,samd.
Dubios rău de tot, dar ca la noi.

Huhu Rezea said...

@avianyk
Mai... vecine, dar tu suferi tare pentru cauza asta împuțită pe care TT a decapat-o ca să simtă toată țara mirosul ei... ca de groapă de gunoi. Este doar începutul unui demers care ne scoate din republica cucuvelei instaurate de Băse.
Dezavuez dorința ta de desfiintare a CCR!!
Procurorii pot să lupte cu corupția.... fără abuzuri, înscenări și falsuri.

Iulian Mareș said...

Huhurez,
Fara sa-mi arog dreptul de "fin" cunoscator al legilor scrise si nescrise, doresc sa te intreb ceva:
-CCR judeca oameni si fapte sau constitutionalitatea unor acte normative?
Atunci vom putea concluziona daca rolul si locul ei poate fi la ICCJ!
Cat priveste ekipa de 7 procurori din CSM, ce a si votat ieri, (6 contra 1) este adevarat ca 2 au dosare in lucru, ce stau in asteptare la DNA? Sau or fi kiar mai multi carora li se arata pisica prin gard?

PS-uite, acum regret ca nu am facut si dreptul, ca altii, care pe langa cursurile predate in amfiteatre, aule, seminarii si examene grele, au ani de practica si mii de dosare in spate, parcurgand pasii carierei de la judecatorie la ICCJ!
Raman, cu expresia lui TT: " Nu se va opri aici!.....si poporul va judeca." Eu sunt doar popor si judec!
Asemenea stari de lucruri, asemenea fel de a face politica si justitie trebuie sa inceteze, iar decapatul adevarat îi va trimite pe unii acolo unde le este locul, caci palaria/caciula enorma nu le-a acoperit doar okii ci si mintea, atat cat era!
Astept cu drag infiintarea si operationalizarea Sectiei pt magistrati! Abia atunci "Rasuna valea!"

Aurel said...

CCR nu este ce ar trebui să fie.
Politizată a fost și este mai mult o instituie care a făcut mai mult sau mai puțin văzut jocul politicienilor de la putere care și-au creat majoritate la CCR.
Mult mai bine ar fi dacă i-ar desființa și reînființa cu judecători din cadrul ICCJ numiți pe filiera CSM în cadrul ICCJ.
Ar fi o judecată mult mai credibilă și scoasă de sub influența politică.
Nu demult această CcR a pierdut pe decizia ei un proces la Curtea de apel cu o avocată isteață care nu s-a lăsat.
Foarte multi avocați de renume spun că atât CCR cât și CEDO sunt mai mult instanțe politice.
Și cât rău a făcut acest CCR militarilor deși aveau dreptate in ce au sesizat.

Leo said...

TT-ul din lipsa de argumente si constient ca gestul lui politrucianist nu are sanse in fata stiintei numita drept in care dovezile sunt temelia si nu sustinerile libere , l-a parafrazat pe ceausescu cum ca "poporul judeca..etc.." In primul rand nu ne-a spus care popor , cei cam 100 de indivizi "sensibilizati" de la poarta Cotroceniului , sau cei aproape 1 milion din Piata Victoriei si din tara care sunt vizibili ? Apoi nu ne-a precizat , ca un "adevarat geniu in drept" , cum adica poporul face justitie ? si nu sistemul judiciar ? Pai atunci de ce nu mergem sa contestam deciziile de actualizare "la popor" si mergem sa ne luptam cu guleratii la sist. judiciar... E jalnic, s-a compromis din momentul in care a inceput cu CV-ul si continua sa fie "capra" politrucilor care vor sa calareasca justitia , uitând ca nu mai suntem de capul nostru in UE. Dovada este ce a declarat Frans Timmermans cu o zi inainte de a sosi in Romania.
O RUSINE !

Iulian Mareș said...

Aurel,
O singura intrebare...
Presedintele si Institutia Prezidentiala sunt politici sau nu?
Cum ar trebui sa fie, cunoastem....

Marian said...

@avianyc sau comunistii contraataca ! Desfiintati domnule tot ! CCR, CSM, ICCJ, Parlament, tot. Avem o procuratura demna de anii 50 si un militar spune sa desfintam CCR si sa o dam dnei Livia Stanciu ? Trist !

luminita said...

Lungana asta de luluta , nu are demnitae , dece nu isi da demisia de onoare?nu si-o da fiindca nu are onoare , mai este si mincinoasa , urata si obraznica. Presedintele este si el la fel ca ea . COrB LA CORB nu isi scoate ochii .Ma intreb cat o sa o mai duca tara asta asa ?

Leon said...

T3, la bilantul DNA de astazi, dna Kovesi prezinta Raportul cu realizarile deosebite obtinute in anul 2017, iar la final isi prezinta DEMISIA dlui Presedine..!

Huhu Rezea said...

@Leonard
Ti--am lăsat comentariul ca sa vadă și cititorii ce a putut sa facă basismul dintr-un om care altfel, când nu este vorba de politica, pare rațional.
Ședință de ieri este reprezentativa pentru cei care au vrut sa înteleagă ce le poate capul celor din Secția de procurori a CSM.
Cu asemenea nulități profesionale și morale cum sa nu-și facă de cap niște nemernici precum cei de la DNA Ploiești, Pitești și de unde se va mai descoperi?

avianyc said...

Să o luam incet ca tehnocrati.

Art 134- Constitutia Ro
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecătorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instantă de judecată, prin sectiile sale, in domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin LEGEA SA ORGANICĂ. In aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.

Interpretare.
CSM aplica si isi indeplineste rolul cf art 134 (2) prin LEGEA SA ORGANICA.
Adica LEGEA SA ORGANICA 304 /2004 aplicata si completata cu NORMELE DE APLICARE PREVAZUTE în REGULAMENTUL DE FUNCTIONARE A ACESTOR TIPURI DE ACTIVITATI IN CADRUL CSM.
Ca atare legea organica este aplicabilă doar impreuna cu norma de aplicare adica” regulamentul de functionare si desfasurare ......... in cadrul CSM”
Facând uz de L304/2004 art 54 (2) revocare in baza 51(2) TT era obligat sa tina cont de L304/2004 in integralitatea ei (adica lege +norma de aplicare = regulament) lucru pe care nu l-a facut inainte de sedinta CSM.

Întrebarie pentru gargaragii;
Voi ca militari puteti beneficia de specificatiile L223 /2015 fara a aplica si normele de aplicare M 25 /2016 ? În mod sigur NU .

Acum intelegeti cum aplica TT legea ? El acuza pe toata lumea dar tocmai nu aplica dreptul de aparare al acuzatului prevazut prin normele la legea organica .

avianyc said...

Continuare ca intre tehnocrati;
pentru adeptii corectitudii si constantei in decizii a CCR. Iata ce spunea in 2008 pe un proiect de lege depus de d-na Stanoiu si Dl deputat Iordache.

Decizia nr. 1029/2008 asupra sesizării de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
Art. I. -
Articolul 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

Art. 54. -
””””(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii-șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea ministrului justiției, cu avizul secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.””””

În numele legii
D E C I D E:
Constată că Legea pentru modificarea și completarea art. 54 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor este neconstituțională.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României, președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului și primului-ministru și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 8 octombrie 2008 și la acestea au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltan Puskas, Tudorel Toader și Augustin Zegrean, judecători.

Opinie separata in favoarea proiectului de lege V.Z Puskas (salvatorul de la taiere a pensiilor militare) si prof univ dr TT.

Daca atunci in 2008 (când erau ai nostri la ccr) proiectul de lege a fost neconstitutional acum când sunt ai nostri (prin opozantul de atunci TT) prin aceasta decizie el devine constitutional (presedintele este scos din ecuatie).
Acum poate intelegeti ceva !

avianyc said...

@ Mareș
Mai bine cu Gina decât cu justitia. Nu trebuie nici atâta pricepere si școală.
Apropo , ce mai zice Gina ? A mai ”ginit ” ceva buzunare ?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Leonard, apucaturile ,,zdrentelor'' si ,,portocalelor'' sunt foarte bine de aplicat la la rezolvarea concesiilor si durerilor noastre, dar sa vezi ca unde cerem si se vrea legalitate nu se aplica metodele fasciste, pentru a ne unge razbunator la suflete, ca asta merita acum aceia de acolo, unde broscoii nostrii financiari contabili, prazulii si cu cotiere albe, taie si spanzura pe ilegaltati de am umplut tribunalele! Dar, prin continuarea primirii si acum de catre brotacii rezervisti de actualizari borfasite, tot ca in 2017, se dovedeste ca astia la care am apelat noi sa-i controleze la sange nu stiu sa lucreze decat pe comenzi politice la fabricat dosare abuzive, si nu pe alpicarea legii in integrum, ceea ce s-ar dovedi ca sfintii increderii noastre sunt de fapt niste diavoli sadea! Daca nu se face dreptate la pensiile militare de catre acesti diavoli-sfinti, eu am curajul sa le scriu ca specializarea lor pe metode fascistoide in dosare masluite pe razbunari politice, la comanda politica, le-au denaturat sensul si stilul legal-procedural de a actiona in cazuri reale de incalcari ale legii si Constitutiei, cum este cazul nostru de borfasiri ale drepturilor de pensii! Eu cred ca, de atatea manareli pe fabricat dosare din acestea masluite si la comanda, ei si-au pierdut si practica legala de a mai fac cercetari penale conform normativelor uzuale! Cu tot regretul, dar se pare ca ne-am facut iluzii de pomana acordand incredere unor institutii marioneta de magistratura, specializati numai in facaturi si pe comenzi politice, ca la cizmarie!

Huhu Rezea said...

@avianuk
De ce te bagi tu în treburi pe care nu le pricepi?
Actuala forma a art. 54 din L 303 este cea adoptată în anul 2005, prin asumare de răspundere de Guvernul Tăriceanu, la instigarea neghioabei MM și a prăpăditului de Băse, ca ei să poată să-i numească peste noapte pe Kovesi si Daniel Morar in fruntea Parchetelor, pentru a-l beli pe Adrian Nastase.
Stanoiu a vrut în 2008 să modifice articolul 54, dar CCR i-a dat peste mână, pentru că și acea modificare scotea respectivii procurori de sub autoritatea ministrului justitiei.
Asa că nu este nicio neconcordanță între decizia CCR din 2008 și cea de ieri!
Nu stiam că și tu esti în echipa liberală de propagandă pentru prostirea celor care nu au studii juridice.

Dacă ascultai lecția de drept pe care TT i-a predat-o ieri lui Bulă de Alba Iulia, nu mai repetai si tu, ca și parchetarul sef, prostia că Regulamentul CSM poate înfrânge o dispoziție din art. 54 din Legea 203.
Regulamentul CSM ca si Ordinele de ministru sunt acte normative de rang inferior legilor.

Dan B. said...

Acum realizati de ce stufoasa motivatie a avizului CSM a fost cântarita pe repede-inainte, in doar 10 minute cu tot cu votul secret? La CSM, pe surse, se aflase fondul deciziei CCR si, ca sa nu pice in pacat, s-a dat avizul negativ in scurt timp, fara a discerne motivatia acestuia. Caci odata emisa decizia CCR, ea devine obligatorie dupa publicarea in MO, deci si pentru CSM.
Unul dintre colegii de breasla, mai orb si mai fan al nazistei Kovesi, precum destui dintre comentatorii acestei postari, mi-a cerut sa exemplific macar un abuz al DNA, care sa stea la baza revocarii Lulutei. Si i-am oferit doar câteva, asa cum o fac si acum.
De falsurile in inregistrarile audio ale inculpatului Catalin Chereches, primarul urbei Baia-Mare, ati auzit? Catalin Grigoras, expertul care l-a „bagat in cofă” pe Basescu, ref. la pixelul albastru, a fost nevoit sa emigreze, aici fiind hartuit de SRI si DNA, dar a ajuns angajatul guvernului USA pe competentele sale in expertizarea criminalistica si profesor la facultatea de resort. Dar a venit si a rasturnat cu argumente inregistrarile ambientale si telefonice in favoarea inculpatului.
Oarecum similar, s-a intamplat cu suprapunerea inregistrarilor lui Paltin Sturdza, cele cu discutiile lui, unde interlocutor era Hrebenciuc, cu cele ale DNA, falsificate. Inregistrarea fam Bercea cu „mormanul” lui Mircea Basescu, asa-zisul denunt al lui Vlad Cozma, la care au lucrat exclusiv procurorii lui Onea, denuntatorul doar semnând ceea ce au lucrat altii?
Spovedaniile lui Negulescu nu sunt cutremuratoare? Iar daca va gânditi ca magariile astea au fost dezvaluite si probate de catre cei implicati (nu de mine, ca habar n-as fi avut ce se intampla, doar banuiam!), sa nu incepeti sa debitati ineptii privind credibilitatea celor care au probat abuzurile DNA.
Cocos recunoaste ca a luat o spaga de 16 mil euro din Microsoft, procurorii zic de 9, dar plateste doar 2 mil euro si sta in puscarie mai putin de 2 ani (a iesit dupa numai 8 luni, cu eliberare conditionata) cu tot cu arestul la domiciliu. A fost singurul care a avut permisiunea sa plece peste granita, la Abu-Dhabi, pe timpul instrumentarii dosarului, numai si numai pentru deblocarea conturilor lui Basescu si E. Udrea (daca are sechestru in tara, cu ce crezi ca traieste in lux cu amica Bica in Costa Rica?). Altii, pentru 6,5 lei (controloarea din tren) a primit 5 ani privare de libertate, conf rechizitoriului DNA.
Asadar, macar de acum incolo, sper sa nu mai „mâncati ca capra” intru sustinerea nemernicei aflata la sefia DNA, ajunsa acolo numai si numai pentru inabilitatea sa profesionala, pentru calitatea sa de santajabila in ceea ce priveste trecutul ei profesional, legat si prin punerea batistei pe tambal” in spețele cu abuzuri ale primarului sibian (si A. Lazar are acelasi pacat, asta fiind motivul promovarii lui la Bucuresti).

Leo said...
This comment has been removed by the author.
Huhu Rezea said...

@Dan
Cu sau fără Decizia CCR de ieri, propunerea de revocare trebuia să treacă obligatoriu pe la secția de procurori a CSM, care pentru a se face de râs sau nu, poate să ia orice decizie.
Propunerea nu poate ajunge pe masa presedintelui pentru a da solemnitate revocării dacă nu are și avizul consultativ al CSM. Așa spune art. 54 din Legea 303.

luminita said...

L-ati auzit pe IOHANIS , vai de tara asta .O laudape lungana aia si ii persifleaza pe TT .sa ii fie rusine

Cornelius Flavius Ifrim said...

Avianyc: Te-as ruga sa ne spui ce a facut DNA in toata coruptia din Ministerul Apararii Nationale, cea mai reprezentativa institutie de stat, si ale caror fapte de coruptie ce se petrec in interior au pus la indoiala insasi apararea si siguranta statului? Neacordarea de drepturi si interventiile mafiote pe legi si pe Constitutie ca sa fie denaturate aceste drepturi pot sa duca la revolte, pot sa duca la non combat intr-un conflict armat, pot sa genereze acte de violenta stradala, apoi mai sunt si achizitiile care se fac tot cu nerespectarea legilor, si tot la stil mafiot intrucat se scormionesc gunoaiele NATO si se aduce tehnica casata si depasita pe comisioane fantastice, intrucat mafiotii au inlocuit sfanta spaga cu comisioanele, sa nu mai fie agatati! Dar DNA nu are timp sa intre acolo cu buldozerul, pe lege si Constitutie, pentru ca sunt prea ocupati, pana peste cap, cu masluit dosare politice de matrasit oponentii pe comenzi de la cei care au distrus statul de drept in doua guvernari criminale, si acum si de la Cotroceni dictare! De aia mi-am pierdut increderea in DNA, pentru ca de ani de zile urlam pe bloguri, urlam in strada, urlam la Luna si stele, dar DNA nu ne aude, nu vede nimc, nu afla nimic si nu intervine cu nimic, fiind ocupati cu asmutirea zdrentelor si portocalelor in cauze din start pierdute, pentru ca jusecatorii s-au saturat de metodele si ,,probele'' lor falsificate si cu martori falsi! La Ministerul Apararii sunt probe cu inscrisuri, de netagaduit, dar au ei timp sa lucreze astfel de cazuri, pe legalitate, cand la mijloc nu e un Ponta, nu e un Dragnea, Tariceanu, nu e un alt politician din vizorul pe comanda? Ei sa lase dracului comenzile astea pe politic si sa faca treaba in slujba cetateanului, ca noi suferim si noi suntem cei afectati, ca si milioane si de civili denaturati la pensii la modul mafiot, ca si noi! I-am aplaudat pana am vazut ca au luat-o razna, sau cand am crezut ca intra in dusmanii nostrii sa ne razbune legal, dar vad ca se primesc si anul acesta decizii dilite, ceea ce ma incredinteaza ca mi-am pus sperantele in ei de pomana! E o institutie inutila si as desfiinta-o! Ori cu ei, ori fara ei, aceeasi coruptie a fost, este si va fi! Sincer o spun si asa este, indiferent cat as fi de injurat! Nu s-a schimbat nimic in coruptie de cand e DNA, PENTRU CA, REPET, EI SI-AU SCHIMBAT CAUZA SI SCOPUL PE DOSARE PE COMANDA SI RAZBUNARI POLITICE! IAR NOI V-OM MURI SCHILODITI DE MAFIE SI NEANDREPTATITI DE DNA!

avianyc said...

@ Huhurez
Te rog raspunde la concret daca spui ca nu ma pricep.
1.Spui ca te pricepi dar nici nu te-ai obosit sa citesti dispozitivul si proiectul de lege depus de D-na Stanoiu psd in 2008 in parlament si contestat la CCR.
Prin decizia 1029/2008 CCR stabileste ca actuala forma a legii 303/2005 9ca sa ma raportez la referinta d-voastra) este constitutionala si ca proiecul de lege depus de d-na Stanoiu si d-nul Iordache (cu textul expus in decizie ”proiect de lege modificare art 54” ) este neconstitutional.
Decizia 1029/2008 nu scoate presedintele din ecuatie pe când actuala decizie in motivare lasa presedintele pe tusă (adica exact varianta propusa de dna Stanoiu in 2008 și declarata neconstitutionala).
Chiar nu vedem ca decizia din 2008 este opusa deciziei de ieri 27 februarie.
Daca puneti in oglinda cele trei obiective (303/2005 ,1029/2008 ,si decizia de ieri 27 feb 2018)o sa vedeti că am dreptate in ce spun .
Incercati efortul de a aprofunda ,fiindca merita.
Chiar nu v-ati pus intrebarea de ce s-a opus TT in 2008 ? Ati citit textul expus de opozant ?

Huhu Rezea said...

@avianuk
Incearcă să fii logic.
Si decizia din 2008 și decizia de ieri ale CCR spun că art. 54 din L 303, in forma adoptată în 2005, este constituional.
In ambele cazuri sunt respinse propuneri de modificare sau critici de neconstituționalitate.
In decizia de ieri se clarifică doar cum se intelege partajarea răspunderilor constituționale între presedinte și ministerul justiției.

Dan B. said...

@Huhu:

Eu am motivat graba cu care s-a dat verdictul negativ, respectiv emiterea deciziei CCR. Daca Sectia de procurori ar fi amânat votul pâna dupa consultarea raportului intocmit de Kovesi, ca raspuns la cel al ministrului T. Toader, membrii ei ar fi fost constransi sa se conformeze deciziei CCR, in sensul ca ar fi trebuit sa se ralieze propunerii ministeriale.
Iata ca, si in aceasta dimineata, Iohannis s-a bazat pe avizul CSM, ignorand CCR.

Huhu Rezea said...

@Dan
CCR nu cere și nici nu ar putea face asta, având în vedere L 303, ca CSM să se ralieze propunerii MINISTRULUI.CSM da un aviz pur tehnic si juridic. Doar președintele este obligat sa nu respingă sau să ignore propunerea de revocare instrumentata de ministrului justiției.

avianyc said...

@ Huhurez
Problema cu puterea legii ordinare in raport cu regulamentul de aplicare sau legea internationala este printre primele lucruri pe care un student le invata.
Cred ca va pricepeti foarte bine la tehnica legislativa si ca unele legi rămân de decor daca nu se completeaza cu norme de aplicare ,regulamente , instructiuni,etc.
Puteti d-voastra aplica L223 fara normele de aplicare M25 ? Dca da sa ne spuneti si noua cum sa procedam ?
Daca se intâmpla un accident /eveniment intr-o unitate in ce baza te investigheaza procurorul ? Nu te intreaba cumva daca ai repectat art x din lege si art y din regulament ,instuctiune ,norma de aplicare a legii ?
Ca atare poate functiona Legea organica prevazuta a fi instituita pentru functionarea CSM (303/2004) fara norma de aplicare =regulament in cazul revocarii si supunerii judecatii unur procuror sef acuzat? Evident că nu .
Nu cumva fara norma de aplicare =regulament legea 303/2004 ramâne ceva de decor precum ar fi L223 fara M 25.
Ce nu intelegeti d-voastra si TT aici consta in faptul ca aici nu este vorba de priotizarea de legi si regulamente ci de aplicarea legii in cazul in care acuzatul are drept la aparare .
Cercetarea si judecata se desfasoara dupa lege si norma de aplicare nu mumai după lege daca efectul este completat prin norma de aplicare.
Asta a spus procurorul general unui TT care le-a rastalmacit facându-se ca nu pricepe, si nu ce interpretati d-voastra si TT.

Multumesc de amabilitatea de a publica comentariile.

Leo said...

CCR-ul din cate bag seama inclusiv pe pielea mea , nu poate face cam nimic . Fie ca nu vrea fie ca nu poate sau si una si alta. Stau procesele blocate in instante , pt. ca cei in capoate mov au prioritatile lor trecute non stop pe agenda CCR-ului de fur si mint.

avianyc said...

@ Huhurez
Asa prevede procedura in cadrul CSM prin vot în sedinta după care urmeaza motivarea si inaintarea spre ministru.
Deci nicio graba.
Graba a fost a CCR . Puteau sa astepte chiar si pâna azi.
Oricum decizia mai are un drum bunicel pâna la aplicare.

luminita said...

URMEAZACA LUNGANA ,PANA PLEACA SA SE RAZBUNE

avianyc said...

Halal lege a salarizarii marca psd.
Au facut o lege pe care au pus-o in aplicare la 1.1 2018 fara regulament de sporuri.
Acum după punerea legii in aplicare se cearta pe regulamentul de sporuri.
Azi in urma discutiilor cu sindicalistii carora le-au scazut salariile LOV a anuntat că vor ”RIDICA NIVELUL COEFICIENTILOR DE SALARIZARE DIN LEGE” pentru ca acestia sa nu piardă la salarii.

Halal lege a salarizarii ,halal judecati de valoare.
Ce va fi prin aceasta lege atunci când vor finalizat si regulamentul de sporuri si vor ridica și coeficientii pentru cei cu tupeu carara le-au scazut salariile.
Prin care coada or fi militarii dupa aceste modificari si ridicari de cf la sindicalisti ?

Mult mai rau decât logica de pe L284/2010. Superficialitate si inconsecventa specifica psd.
Intelegeti cu cine avem a face ?

Stelian P. said...

@Dan
„Altii, pentru 6,5 lei (controloarea din tren) a primit 5 ani privare de libertate, conf rechizitoriului DNA.”
Daca DNA a facut un rechizitoriu pentru o paguba de 6,5 lei atunci sustin si eu demisia sefei.
@Iulian
„Probabil ca nu stiai ca, beat fiind, a lovit o fetita cu masina, acum cativa ani!”
Nu stiam dar am cautat si ce am aflat ? Aceeasi fata la Antena 3 are 17 ani iar la Hotnews doar 14. Unde apare starea de ebrietate si unde e gravitatea faptei care ar duce la dosar penal ? Ce rol au Basescu si Coldea in scaparea lui Orban ?

https://www.antena3.ro/actualitate/ludovic-orban-a-accidentat-o-fata-de-17-ani-si-risca-dosar-penal-video-43426.html
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-2286216-parchetul-general-ludovic-orban-fost-gasit-nevinovat-cazul-accidentului-din-decembrie-desi-acrosat-minora.htm

Pe asemenea „stiri” va bazati comentariile ?

Iulian Mareș said...

T Avia,
Cu atat drept in capul tau sunt inmarmurit si nici nu m-ar mira sa nu fi rezolvat mii de spete!
Mai ieri erai gata sa si mori pe altarul justitiei macoviste, urland ca OUG13 nu-i constitutionala!
Na, ca este!
Nu despre justitie in sensul real vorbea TT ci de faptul ca oamenii isi dau seama ca lucrurile nu stau cum le prezinta niste agenti formatori si instigatori la revolte sociale!
Greseala ta este ca te lipesti prea repede de orice prostie, kipurile in ton elitist, dar esti departe de grupul de opinie gen, Liiceanu (80 de ani de viata si 50 de plagiat), Plesu, Cartarescu...etc!
Sunt convins ca te-a deranjat postarea nr.5, dar nu erai vizat, eu scriam la modul general!
Prin ambitia cu care sustii teorii false kiar te apropii de Ginutza!

mosmartin16 said...

Decizia CCR face referire la art.54 alin.1 si 3 ( care se refera la numire ) din Legea 303/2004 ! Revocarea este reglementata de art.54 alin.4 !! A nu se face trimitere la principiul similaritatii !!!

Iulian Mareș said...

Stelian,
Fa si mneata media...15,5 ani! O fi baba sau fetita?
Base a facut o referire....ca l-a ajutat!
Dar, sunt sigur ca rezolva parketul! Eu cred in justitie....kiar daca tatal fetei a avut o intelegere cu Sica-Mandolina!
Dar, nu conteaza asta....au mai foste si alte lucruri urate! Acidente mutate pe poteci si drumuri forestiere!
Eu cred ca nu va fi condamnat, caci altfel ar trebui sa inghita multe declaratii tampite!
Sper sincer!

Iulian Mareș said...

Lipseste doar CEO austriac! Ala cu taiatul padurilor si exportul de kerestea!
Sau el trimite epistola recomandata, cu aviz de primire?

https://www.dcnews.ro/mobile/revocare-kovesi-ong-uri-catre-iohannis-va-atragem-aten-ia_581889.html

Huhu Rezea said...

@mosmartin
Nu prin similaritate ci prin interpretare logigă.
Dacă în cazul numirii sefei DNA, când, conform L 303, președintele poate refuza o data, nu are un drept de veto, cu atât mai mult(a fortiori) nu are drept de veto în cazul revocării, când legea nu mai prevede posibilitatea pentru președinte de a refuza.

In cazul refuzului la numire, nu se creează conflict constituțional, pentru că ministrul poate să revină cu a doua propunere.
In cazul revocări, dacă președintele refuză, din start se creează conflict constituțional, pentru că seful DNA este este scos de către președinte de sub autoritatea ministrului.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Șah la rege(KWI), mat la LCK, nebunii și pionii ies din joc!

Stelian P. said...

@Huhu
Constitutia vorbeste in textul ei despre SUBORDONARE, CONTROL IERARHIC si despre SUB AUTORITATEA...Daca primele doua expresii sunt clare care este diferenta intre ele si ultima ?
Cu alte cuvinte presedintele are dreptul dar trebuie sa se roage pentru a i se respecta dreptul ?
Am citit parerile unor specialisti in materie dar dupa interpretarile dvs. nu mai inteleg cum e cu SUB AUTORITATEA.

Leo said...

"Sub autoritatea" , inseamna ca politica penala (care este unealta de munca a procurorului), se realizeaza de ministerul justitiei. Nu are nici o legatura cu subordonarea ierarhico-administrativa. Daca era asa cum se ventileaza , atunci pe "lantul" revocarii era doar ministrul justitiei , care dadea un ordin de ministru si gata revocarea.

Dan B. said...

@Stelian P:
DNA a intocmit rechizitoriul in baza flagrantului organizat cu pustioaicele lor aflate sub acoperire in trenul de calatori. La sosirea in gara, odata cu aparitia la vagon a echipei DNA (procuror+politist judiciar), s-a efectuat verificarea incasarilor pe ruta si cea a valorilor banesti aflate asupra femeii, insa declaratiile „acoperitelor” au inclinat balanta spre retinerea femeii pentru 24 ore.
Conteaza vârsta exacta a fetei accidentate? Daca diferenta de vârsta este data de momentul accidentului si momentul referintei la evenimentul de pe zona Cotroceni? Sau redactorii/reporterii au furnizat date inexacte?

avianyc said...

Gogorite pentru naivi.
Ce rost mai are îmbârligatura asta când puteau spune pe direct.
Vreti nu vreti noi punem pe cine vrem dar evident ........prin lege.
Acolo duce tot fenomenul de inspiratie TT.
@ Mareș
Mare grija cu Gina la tragerile cu pistolul și pistonul
Daca reusesti sa o blochezi pe zapada asta pe ”lovitura u lovitura”la Calarasi poate te invata si drept constitutional marca psd-Calarasi după cartile prafuite de inceput a lui nea Ilici.

Dan B. said...

@avianyc:

A reiterat ministrul Toader ca regulamentele de organizare si functionare ale CSM se intocmesc cu respectarea prevederilor Legii 317/2004, implicit si a celor cu nr 303 si 304/2004.
Asadar, legiuitorul a stabilit ca ministerele in cauza sa valideze un regulament de aplicare (M-25/2016) a Legii 223/2015 in termen de 90 zile de la intrarea in vigoare (01.01.2016).
Sens in care regulamentul s-a redactat cu obligativitatea respectaii prvederilor legii, motiv pentru care acesta este mult mai detaliat decat insasi legea.
Comentariul dtale privind aplicarea deciziei CCR numai dupa publicarea si a motivatiei este eronat, intrucat publicare deciziei (nemotivate) in MO obliga la respectare din minutul urmator, daca nu se prevede altfel in actul emis.

iceparu said...

Huhule îmi pare rău dar jupanul este Iohan și va mai fi încă 5 ani din 2019.Pe pariu

avianyc said...

@ Dan
Ca să nu o mai lungim si sa vorbim pe lege.
Baza ; art 134 (2) din Constitutia Ro care spune ca CSM isi desfasoara activitatea in baza unor legi organice emise in acest sens.
Legea 317 /2004
Art 30(4)
Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se exercită cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 38.(1)
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, precum și alte regulamente și hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Verificati d-voastra de câte ori si la câte art de lege se face precizarea;

” îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament”

Nu întâmplator procurorul general l-a provocat pe habarnistul TT.
Daca mai continua discutia poate TT se ridiculiza singur rau de tot. proc.gen a inchis subiectul convins fiind ca membrii CSM si-au dat seama de ”cunostintele” lui TT.
Oare merita să ne mai intrebam daca legea se poate aplica fara regulamente ? Evident ca nu atata timp cât regulamentele duc la finalizarea implementarii normelor generale prevazute de lege.
Asta nu a priceput TT si s-a dat prof repetent.

Eu nu pot bolda art 30 (4) si 38 (!),poate ne ajuta Huhurez.

Iulian Mareș said...

T Abia,
Câți ani ai profesat in domeniu?
Că ești constituționalist o știm toți și la proxima oportunitate KWI te va așeza lângă Livia Stanciu, că-i moldoveancă!
Poți scrie și o carte sau publică articole în revistele de drept!
Succes la publicare! 😂🤣🤗😎

Ein Stein said...

Ca tot vorbim de coruptii din CFR, o mica corectie respectiva contoloare a fost condamnata la doar 2 ani si 6 luni prin contopirea pedepselor iar mita a fost de 30 lei nu de 6.
In cazul de mare coruptie in cazul controlorilor de bilete de tren citez:

'Procurorii au întocmit peste 100 de dosare penale pentru controlorii de tren acuzați de luare de mită. În 2012, CFR a trecut printr-o adevărată criză de personal al controlorilor de tren, după ce procurorii DNA au făcut reținerile.'

Va dati seama cum a zdrobit DNA-ul coruptia din Romania, au intocmit PESTE 100 de dosare doar in acest caz. Pai daca au mai intocmit inca 100 de dosare pentru vanzatoarele de patrunjel gata bilantul. DNA-ul se poate lauda ca a trimis peste 200 de persoane, infractori rai si corupti in judecata. Oare in bilantul pe care l-a prezentat Codruta pentru anul trecut cam cum ar arata structura statistica? Tot asa? Succesuri!
Am mai scris ia-i politrucului dreptul sa mai foloseasca cuvintele "statistici", "medie" si "procente" si l-ai terminat. Fortza DNA!

Ein Stein said...

Am mai intrebat pe blog.
Daca legile promovate de procurorul comunist Macovei sub bagheta magica a nomenclaturistului comunist si turnator la Securitate sunt asa de bune, inca sunt in vigoare, daca DNA-ul striveste coruptia si hotia cu o forta nemaivazuta, de ce mai oameni buni sunteti nemultumiti ca vi s-au furat autostrazile, coruptia e la cote alarmante, spitalele sunt varza, educatia la fel, etc. Care e motivul sa fiti nemultumiti?

La fel ca taranul din bancul in care duce vaca la targ nu sa o vanda ci sa o faca de ras, asa a ajuns si Romania prin gura celor care nu se mai satura sa denigreze tara, buna, proasta asa cum e ea. Ajunge!
S-a ajuns ca un paduchios de functionar european, Timmermans, sa vina in Romania sa bata cu pumnul in masa si sa ne santajeze, spune idiotul:
"Asta le voi spune autorităţilor române: dacă faceţi tot ceea ce vă cerem, puteţi scăpa de MCV". Ati inteles "dacă faceţi tot ceea ce vă cerem". Am decazut si din statutul de colonie. Sa-i multumim Lui Macovei, Iohanis, Kovesi si tuturor neocomunistilor cu apucaturi de comisari ai anilor '50.
Statul mafiot trebuie cat mai repede destructurat, e singura sansa.
Am mai sugerat un concurs, cine gaseste cea mai inspirata denumire pentru practica de spalare a infractorilor prin "justitie". Chiar nu prezinta interes?

Marcel Orzan said...

pt. @Leonard spunea...
"Sub autoritatea" ......
1] AUTORITÁTE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influență, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorité, lat. auctoritas) sursa: MDN '00 (2000);
2] AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis. sursa: DEX '98 (1998),
s.a.m.d.

SorinDaniel said...

Haideti sa-i lasam sa se certe pentru putere.Noi sa ne concentram pe ceea ce ne doare, cele doua OUG care ne afecteaza.Sa incercam sa-i atacam in justitie cat mai multi.Vedeti cresterile salariale ale personalului medical si cel din invatamant.O sa ajunga o infirmiera sa aiba salariul cat pensia unui colonel.Stam ne uitam la tv,comentam si asteptam sa se produca o minune de la cei care ne umilesc.

IAR99Army said...

pentru toti latraii CUCUVELEI MOV prima unealta a lui BASE, care i-a facut scapati pe toti penalii fostului PDL, aciuiati la penibilul si jalnicul PNL.
Marturisesc ca sunt un cetatean roman care are multe nemultumiri impotriva partidului FUR si MINT dar dupa ce am vazut prestatiile jalnice ale CUCUVELEI(VUVUZELEI) MOV atit la CSM cit si la bilantul EI si al lui MUTALAUL cred ca la viitoarele alegeri ii voi vota tot pe acestia cu toate riscurile de rigoare.Deci absolventa de drept sau drepti???!!!LULUTA in calitate de sef al unui parchet foarte important ce clameaza lupta impotriva coruptiei a spus si in conferinta de presa, si la CSM si la Bilantul DNA-ului ca ea nu are atributii in a coordona, controla, verifica, conduce pe cei din subordinea sa. Deci sefii de compartimente si procurorii simplii din DNA se conduc singuri, isi dau calificative singuri, se autoancheteaza cind sunt reclamatii impotriva lor, lucreaza de capul lor, nu raspund in fata nimanui daca dosarele sunt masluite ori au probe falsificate sau daca savirsesc abuzuri, nu exista relatii de subordonare desi au grade profesionale, ce mai in DNA este trai pe vatrai, ei sunt ceausestii mai mici. Iar ea CUCUVEAUA MOV nu stie nimic, n-a auzit, n-a vazut, afirma cu nonsalanta ca nu ii poate controla, ca ea nu are nici o raspundere, adica recunoaste ca i-a scapat din mina si recunoaste ca nu are calitati de sef, palaria fiind prea mare pentru mintea ei.
Pai eu o sa ii scriu lui MUTALAUL ca cetatean al acestei tari unde am dreptul la opinie sa desfinteze functia de sef al DNA ca oricum CUCUVEAUA nu poate conduce DNA( o recunoaste chiar ea)si oricum tot ea afirma ca numai procurorii poarta raspunderea si ca ei se conduc singuri, se controleaza singuri, se coordoneaza singuri, etc. In acest fel se aduc si economii lunare la bugetul de stat de circa 38500 lei suma cu care se pot plati circa 12 pensii militate in cuantum mediu de 3300 lei.

totoiany48@gmail.com said...

Dle Huhu ,va rog nu mai incercati sa lamuriti pe cei ....teleghidati .
CCR a lamurit faptul ca procurorii potrivit Constitutiei sunt sub autoritatea ministrului de justitie .
Presedintele nu are nicio atributie.
Legiuitorul,dintr-o anumita etapa a considerat ....executivul bicefal ....si ia comferit .... .

Stelian P. said...

@Dan
Nu amestecati competenta DNA cu competenta celorlalte parchete, cu alte cuvinte controlorii de tren nu sunt in competenta DNA.
Infracțiunile care intră în competența DNA sunt cele care au ca obiect al infracțiunii bunuri sau sume care sunt echivalentul a PESTE 10.000 de euro. DNA poate cerceta și infracțiunile conexe actelor de corupție dacă aceste infracțiuni au cauzat un prejudiciu MAI MARE de 200.000 de euro sau dacă aceste tipuri de activități au perturbat grav bunul mers al autorităților publice, instituțiilor publice. DNA are competențe exclusive și nelimitate în combaterea corupției LA NIVEL INALT.

@Ein
Puteti da sursa prin care paduchiosul si idiotul functionar european a spus "...dacă faceţi tot ceea ce vă cerem, puteţi scăpa de MCV" ?
Idem pentru " În 2012, CFR a trecut printr-o adevărată criză de personal al controlorilor de tren, după ce procurorii DNA au făcut reținerile."

Iulian Mareș said...

IAR-99
Bine punctat! ..... lovitura mortala in centru!

Marcel Orzan said...

Referitor la mult discutatul art. 54 (4) pe care-si intemeieaza TT propunerea de revocare, transmit analiza Prof. de Lb. Romana care l-a pregatit pe fiul meu pt ex. clasa a 9-a si pt facultate, o femeie in varsta, hatra si care nu se ocupa decat cu consultatiile pt. ex. copiilor si care nici un stie cine guverneaza Romania in zilele noastre. Ea spune ca art. trebuie citit astfel:
“- Art. 54 - (4) - Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, - PROPOZITIE REGENTA;
- pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător - PROPOZIȚIE CIRCUMSTANTIALA DE CAUZA - o realizare propozitionala a complementului circumstantial de cauza;
- la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, - PROPOZITIE CIRCUMSTANTIALA CONDITIONALA exprima o conditie sau o ipoteza de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din regenta.”
Ea zice ca totul e f. clar!!. Si mai intreaba ca daca TT invoca in propunere art. 51 alin. (2) – “a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere;” Iohanis mai putea sa refuze sau nu revocarea!?!
Ma rog Limba Romana! Ca vorbitor de germana, va asigur ca la ei nu poate exista ceva similar situatiei de mai sus. Poate de aia “nemtii’s nemti”!!

Ein Stein said...

@Stelian
Pot dar n-am s-o fac, ostoieste-ti setea de cunoastere prin eforturi proprii.
Hint:
Copiaza citatatele de care esti interesat apoi paste in fereastra de cautare a browser-ului si poc o sa ramai uimit de minunea tehnologiei.
Cat despre ce ii scrii lui Dan ai spus un mare adevar, nu e de competenta DNA. Ei si ce e cu asta? Noi suntem DNA!!! Noi facem ce vrem!!!
Pricepi?
Ti-am mai scris nu o mai face pe "nestiutoru" ca risti sa ramai asa.

Marian said...

Pentru cei care vor sa afle ce urmeaza -http://evz.ro/bufnita-cu-catuse-viata-la-curte.html

Leon said...

In data de 15 ianuarie 2018, un roman adevarat, Mihai Tudose, si-a dat DEMISIA din functia de PRIM MINISTRU al ROMANIEI, dupa ce i s-a retras sprijinul politic de catre PSD, evitand o criza majora in Anul Centenarului Marii Uniri..! Ceilalti doi romani din Ardeal, Iohannis si Kovesi, doresc cu adevarat sa sarbatorim Centenarul in liniste, sau fac jocul unora din afara granitelor tarii noastre ?

Stelian P. said...

@Ein
Acuma stiu. Minunea tehnologiei e buna intr-un caz iar in altul va face de ris:

"39 de angajaţi ai CFR Călători, dintre care opt inspectori, au fost reţinuţi
Un număr de 39 de angajaţi ai CFR Călători din cei 43 care au fost conduşi la audieri au fost reţinuţi, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, opt dintre cei reţinuţi având funcţii de inspectori, transmite Mediafax. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu, cele 43 de persoane audiate, luni, sunt conductori şi şefi de tren şi inspectori suspectaţi de luare şi dare de mită, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi divulgare de informaţii. Până luni, la ora 20.00, procurorii braşoveni au emis 39 de mandate de reţinere pentru 24 de ore, iar o persoană a fost lăsată să plece. Dintre persoanele reţinute, opt sunt inspectori (cinci din cadrul Regionalei CFR Călători Braşov), restul fiind conductori şi şefi de tren."

Nu DNA "e de vina" ci procurorii parchetului de pe linga....in fine, orice stire coafata putin e buna pentru cauza.
Cu idiotul paduchios minunea tehnologica da din umeri, semn ca sursa (daca nu e inventia dvs.) are o notorietate apropiata de zero.

@ChRoMaX RarToto
E buna rugamintea dvs. Decit sa explicati ceva mai bine ii spuneti celui care intreaba ca e teleghidat si ati rezolvat problema. Daca explicati s-ar putea sa gresiti si nu se cade. Va scade prestigiul.

avianyc said...


O respectabila d-na ,presedinta a ICCJ sfatuia poporul sa nu se streseze dându-si cu parerea pe materie de drept fara studii adecvate ,pe deasupra poprul crezând ferm si ca au dreptate neconditionat.
Doar spre analiza si informare.
Este adevarat ca procurorii isi desfasoara activitatea sub AUTORITATAE MINISTRULUI insa a se retine ,AUTORITATATEA ESTE DATA DE LEGILE DE FUNCTIONARE A JUSTITIEI 317 ,303 si 304 per 2004 ,unde autoritatea este reglementata. Nici ministrul si nici presedintele nu-si pot depasi autoritatea conferita de lege a urmare a Constitutiei.
Actuala situatie creata de revocarea unui ministru are de fapt la baza de fapt ”UN VID LEGISLATIV” prin omisiunea din lege sau Constitutie a unei actiuni sau inactiuni.
În mod echidistant CCR in examinarea constitutionalitatii sau neconstitutionalitatii sesizarii unui partid ar fi trebuit sa porneasca de analiza acestui ”VID LEGISLATIV” in materie de revocare a unui ministru , cu recomandarea completarii prin lege a acestui vid legislativ in materie de revocare,
Insa CCR are datorita ART 20 DIN CONSTITUTIE marja mica de manevra in acest sens.
” 3. CURTEA CONSTITUTIONALA NU ARE COMPETENTA DE A CONTROLA VIDUL LEGISLATIV,OMISIUNILE LEGISLATIVE SAU NECONCORDANTELE DE REGLEMENTARE DINTRE DIFERITELE LEGI SAU DIN CUPRINSUL ACELEASI LEGI.
Ca atare , fara recomndarea CCR ,legiuitorul ar trebui in mod normal sa acopere cu prevederi clare acest ”VID LEGISLATIV” in materie de revocare a unui ministru neclarificat nici in Constitutie ,nici prin legile 303 si 304/2004.
Un astfel de vid legislativ poate atrage anarhia în raporturile sociale si scaprea de sub controlul legii a unor actiuni sau inactiuni, acestea raporturi putându-se dezvolta haotic într-un sens contrar intereselor societăţii.
PROBLEMA NOASTRA DE MOMENT CONSTA MAI MULT IN FAPTUL CA NIMENI NU MAI ESTE DISPUS LA UN COMPROMIS BENEFIC INTRE PARTI.Legiutorul si guvernul isi sustine ce a promovat ,justitiabilii nu vor sa cedeze in fata unor elemente reprobabile. Acesta este momentul . Toti susutin ca ei au dreptate si asta nu va duce le ceva bun pentru Ro si popor. Toti au taiat si pârlit porcul insa nimeni nu recunoaste.
De fapt aici este la mijloc o chestiune politica si nimeni nu vrea sa cedeze sau sa se supuna medierii.
In afacere asta nicio parte nu este ”lacrima” dar nu se cedeaza un pas de catre nimeni.
Daca se ajunge la CCR pe conflict constitutional intre institutiile statului de data asta CCR va avea o misiune ingrata.
Ar trebui sa inteleaga ca oricum procesele merg inainte si ca judecata se face in sala de sedinta nu in guvern ,parlament sau televiziuni si sa lase lucrurile sa mearga in firescul lor bine reglementat in favoarea instaurarii ordinii de drept.
Sunt lucruri mult mai importante de guvern si parlament de rezolvat in folosul natiunii .

avianyc said...

@ Leon
Leon daca iti place tie si lui IAR 93 asa mult ”ispravile” acestor legiuitori si guvernanti in materie de legiferare, salarizare , pensii nivel de trai ,etc de ce va mai plângeti că nu vi se respecta drepturile,nu va actualizeaza pensiile etc.
Credeti cumva ca din cauza lui Iohanis si Koveși nu vi se actualizeaza pensiile?
V-ati pus problema daca nu cumva din incompetenta unei gasti care a promis marea cu sarea ca sa câstige cât mai multe voturi iar acum nu stiu cum sa dreaga busuiocul ca sa-si respecte promisiunile haotice si absolut discriminatorii o ducem cum o ducem ?
Cam cum credeti voi că vor arata pensiile noastre in raport cu legea salarizarii chiar incepând cu primele salarii ale medicilor si profesorilor din luna Martie 2018. Te pui cu asistenta sau profesorul care merge la program la ora 9 si la 14 este acasa de luni pâna vineri?
Si daca la urmatoarea majorare la bugetari cu 25% (1 ian 2018) o sa hotarasca ca trebuie sa-ti mai taie ceva find pensionar de lux ca sa-si poate aplica promisiunile fiindca nu sunt bani in visterie.
Si daca nu vor avea bani pentru promisiuni si ne vor baga in vreo criza profunda cu recurgere la sacrificii pentru populatie tot Iohanis si Kovesi vor fi vinovati?
Chiar nu observati ca avem de furca cu niste pervertiti ai vremii aciuati pe liste de partid cu cutitul in mâna si pîinea fiecarui român pe masa?
De toate ori vinovati numai cei doi si restul nu.
Oare Tudose de ce o fi plecat ? S-o fi prins el ca astia ne duc de râpă si i-a lasat in pace fara comentarii sa nu afecteze partidul fara sa le mai raspunda la comenzile primite ?
Asteptati majorarile salariale promise si o sa puteti asista la ce se va crea in societate si mai ales in rândul pensionarilor. După care mai vorbim.

Leon said...

T3, in viata au ramas numai IAR 99 Standard si IAR 99 Soim..! IAR 93..a ajuns la topit in Slatina inca din anii 2000 !
Eu in comentariul anterior ma refeream la sarbatorirea Centenariului.
Chiar mi-am propus sa fiu la Alba Iulia pe 1 Decembrie 2018 ! Daca trec prin Sibiu, mergem impreuna..?

avianyc said...

@ Leon
Cu drag ,daca cumva nu-l amână astia !(((( că la aștia te poti aștepta la orice daca se mai încoltesc mult sau daca nu-i opreste Codruta din furat (((((
Treci si pe la Huhurez. Pâna atunci îi fac si lui o pancarta cu o lozinca laudabila pentru Iohanis (toti pentru justitie.....) ((((((((((
Să fim sanatosi va doresc si sa plimbati doamnele de 1 Martie cu otomobilul de ziau automobilistului !

Iulian Mareș said...

Tot un sibian, dar mai cool! ....nu m-ar mira sa fie si el intr-un #!


https://www.dcnews.ro/mobile/cine-este-paul-milata-istoricul-care-cere-excluderea-psd-din-alian-a-s-d-parlamentul-european_582011.html

Ein Stein said...

@Stelian
Acum stii? Pff. Stii pe dracu. Minunea era daca-ti iesea.
Ti-am dat mura-n gura, degeaba.
Ti-am spus sa copiezi citatul si sa-l pui in fereastra de cautare. Fara ghilimele pentru ca ghilimelele au o anumita semnificatie pentru motoarele de cautare. Care e semnificatia? N-am sa-ti spun sa ramai in continuare "nestiutor".

Pentru paduchios copiaza asta:
dacă faceţi tot ceea ce vă cerem, puteţi scăpa de MCV

iar pentru reusitele DNA copiaza asta:

În 2012, CFR a trecut printr-o adevărată criză de personal al controlorilor de tren, după ce procurorii DNA au făcut reținerile

Selecteaza cele mai relevante rezultate, adica primele, si cu mare noroc poate-ti iese si tie.
Dar ma tem ca tie iar o sa-ti iasa niste rezultate care lauda DNA-ul si pe paduchiosii de la CE, adica ce spun eu ma tem, sigur.
Ti-am scris in cateva randuri la ce risc te expui daca o faci pe "nestiutorul".

avianyc said...

@ Mares
Ce mai zice Gina? Mai zboara pasărica pe gerul asta ? Ce te faci daca o baga si pe ea in psd lânga Cosmeluța . Precis vor vota pentru elimina art 7 din Og 59 in comisia juridică .
Să ai grija când dă câldura sa nu mute cuibul la pnl!

Iulian Mareș said...

Bulgarele de zapada a inceput sa se rostogoleasca si la ICCJ....sefa sectiei penale si-a luat flit la CSM!
Celor ce si-au facut zei si zeitã(e) incep sa fie frustrati si nervosi! Judecatorii care dau mandat pe sig.nat. tot ei judecau cazul! Sistemul aleator de repartizare a dosarelor ramane o poveste de Ion Creanga!
Frica este naruita si oamenii adevarati se descatuseaza si naruiesc soclul de ceara!
Sondajele de opinie au ajuns la minimum istoric pt judecatori si procurori!
Cand totul va fi istorie, recomand #-igistilor ca este mai bine sa doarma sub perna cu poza Anei Pauker decat..... Macar ea era de import!

Leo said...

MAESTRE,
Cum scriu ceva despre fur si mint sau despre TT-ul ruginit si decalibrat, cum si ma poreclesti "basist". Deja au aparut inregistrari cu comentariile lui Timmermans de la întâlnirile de azi cu "sperdache" si cu savantul TT. Are aceleasi idei cu cele spuse de mine in comentarii , inclusiv despre MCV si aderarea la Schenghen.
Deci prin analogie , sa inteleg ca si timmermans este "basist" ?
Daca DA , atunci sunt mandru de porecla care mi-ai pus-o.

Stelian P. said...

@Ein
Multumesc pentru amabilitatea excesiva. Acuma puneti si dvs:

39 de angajaţi ai CFR Călători, dintre care opt inspectori, au fost reţinuţi

si spuneti-mi doar mie unde apare implicarea DNA ?

In legatura cu paduchiosul idiot chiar ca sunt nestiutor. Eu eram convins ca militarii care se autointituleaza apropiati ai marelui Einstein sunt oameni cu o educatie peste medie. Scuze.

Stelian P. said...

PS "Cu cât ştii mai mult, cu atât îţi dai seama că ştii prea puţin."
George Calinescu

ionel bardas said...

steliane nu-ti aroga ceea ce nu stii si aici ma refer la cum explici tu competenta dna care este departe de ce spui tu.in primul rind se are in vedere calitatea suspectului adica acesta trebuie sa fie subiect calificat gen politist dar cu grad de ofiter procuror primar de municipii presedinti consilii judetene parlamentari si multi alti bine determinati.infractiunile de coruptie sint infractiuni de pericol nu de prejudiciu asa ca prejudiciile se au in vedere la infractiunele conexe.mai multa atentie la ce redam ca lumea o ia de buna nu se mai duce la actul normativ

Stelian P. said...

Cred ca e cazul sa incetam discutiile in contradictoriu impanate cu jigniri. Astazi la Bucuresti Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat:

"convingerea mea e ca activitatea de a verifica magistratii trebuie facuta de magistrati. Toti oamenii gresesc uneori, la fel se intampla si in justitie. Daca sunt oameni care fac greseli, trebuie verificati, dar nu de politicieni sau de oameni din Guvern, ci de sistemul judiciar, tine de separarea puterilor in stat."
" Suntem foarte bine informati, nu va faceti griji, putem fi mereu mai bine informati".

Cind am intrat in UE ne-am angajat sa respectam valorile europene. Ne tinem de cuvint sau le dam noi lectii ?

Liviutatarush said...

Cred ca KIWI o sa amane luarea unei decizii privind revocarea cat mai tarziu posibil. Nefiind dat un termen maxim, din cate stiu eu, madama o sa ramane la conducerea DNA pana ii expira mandatul. Este singura posibilitate a presedintelui sa fenteze legea.

avianyc said...

Uite si un procuror care nu se da cu caramida-n piept precum TT.
Procuror general L. A.
Absolvent 1981 - Muniversitatea ”Babeș -Bolyai” Cluj Napoca Media 9.92
Profesor .univ. dr
Vorbitor de franceza ,engleza ,italiană
stagii de pregatire : Paris ......etc

ION said...

domnule H sunt pensionar MAI din 01.07.2016 va rog frumos sa imi spuneti daca mi se actualizeaza pensia conform L 152/2017. multumesc frummos

Iulian Mareș said...

T Avia,
Nici Gina nu vrea sa fie di Rasinari/SB ....., ci din.....
Bingo! Mai si cauta, munceste! :))

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ofer in dar martisoare si flori virtuale tuturor doamnelor colaboratoare pe acest blog, sotiilor, prietenelor, fiicelor si tuturor fiintelor feminine dragi camarazilor postatori cu ocazia Zilei Martisorului! La multi ani! Azi sunt fericit ca este si ziua de nastere a Anei mele!

Huhu Rezea said...

@Alexa
Au mai fost situații din acestea si soluția a fost găsită prin intervenție la emitentul Notei de calcul pentru baza de calcul, respectiv la cei care v-au întocmit dosarul de pensie. Casa Sectorială nu este competentă să modifica Nota de calcul întocmită conf. Ordinului M 24/2016.
Conform art. 28 din L 223, soldele de funcție pe cele 6 luni care intră în baza dvs. de calcul pentru pensia de serviciu trebuiau deja majorate cu 15%.
La data de 30 iunie 2017, dată la care a intrat în vigoare L 152/2017, dvs erați considerat activ și nu vi se aplică fostul art. 60 din L 223.
Beneficiați de Legea 152 ca activ, nu ca pensionar.

IAR99Army said...

@avyanic
Daca citeai cu atentie ce am scris eu ai fi observat ca am spus asa (in ordine cronologica) :
1. ca sunt nemultumit de prestatia PSD-ului(FUR SI MINT) in raport cu militarii activi si cei in rezerva si ca aveam de gind sa nu ii mai votez vreodata.
2. vazind prestatia CUCUVELEI ca sef al DNA si ca raspundere in fata legii, a DNA ca institutie care a facut abuzuri, nu a recuperat prejudiciile si i-a mai facut si scapati pe marii corupti din PDL (in frunte cu CHIORUL) si a MUTALAULUI care o apara pina in pinzele albe pentru ca i-a scapat nevasta de dosar penal sunt total dezamagit ca cetatean si le cer public sa se dea la o parte intrucit sunt destui romani onesti si pregatiti profesional ca sa poata conduce DNA si Romania.
3. Nemaiavind incredere ca simplu cetatean in Justitie, in cei care conduc justitia si in presedintele KWI si datorita prestatiei dezastruoase , a atitudinii de sfidare a realitatii, a sfidarii legilor si constitutiei de catre acestia si tinind cont ca USR-ul sunt doar niste circari iar PNL este infestat cu coruptii si hotii PDL, nu imi ramine ca cetatean decit sa ii votez tot pe FUR SI MINT. Acum ai inteles logica ? Adica prestatia Lulutei, a lui KWI si a opozitiei actuale ma determina si ma forteaza sa ii votez tot pe FUR SI MINT.
Am inteles ca esti din Sibiu si esti concetatean cu KWI, dar in calitate de Comandant Suprem al fortelor armate a avut vreo reactie la adresa PSD+ALDE vizavii de ce s-a mediatizat si intimplat cu rezervistii militari ? DNA-ul s-a autosesizat in raport cu abuzurile si furturile comise de guleratii din ministerul apararii de unde au plecat toate aceste incalcari de legi si de constitutie ? Ba daca mi-aduc bine aminte LULUTA s-a pronuntat negativ vizavi de pensiile militare si implicit m-a afectat si pe mine. Apoi justitia lui Boc si BASE in frunte cu unealta lor LULUTA ca procuror general ne-au facut praf cind i-am actionat in instante in perioada 2009-2011, tratindu-ne cu scirba, dispret si dind verdicte care au incalcat in mod grosolan Constitutia Romaniei.
Daca tu vrei sa ii slujesti pe acesti prim calai ai rezervistilor militari nu ai decit , este alegerea ta si iti doresc mult succes dar ai mare grija ca te pot arunca peste bord chiar si atunci cind vei fi in culmea fericirii.

ION said...

VA ROG SA MA SCUZATI CA MAI INTREB ODATA IN 30 IUNIE 2017 EU AVEAM DEJA 1 AN DE PENSIE CUM SA FIU CCONSIDEAT ACCTIIV.

Huhu Rezea said...

@Alexa
Scuze!! Eu am înțeles că v-ați pensionat în anul 2017. Oricum, răspunsul este valabil pentru cei care s-au pensionat în iulie 2017.
Dacă sunteți pensionar MAI, beneficiați de actualizarea pensiei conf L 152/2017 doar dacă proveniți din rândul personalului militar din MAI.
Dacă proveniți din rândul polițiștilor, nu beneficiați de actualizarea cu 10% prevăzută în OUG 56/2017, de completare a L 152/2017, a se aplica de la 01 10 2010, după intrarea în vigoare, la 15 sept. 2017, a pct. 3 al OUG 59/2017 care a abrogat actualizarea pensiilor de serviciu.

ION said...
This comment has been removed by the author.
luminita said...

SA VA TRAIASCA SOTIA,DLE CORNEL sa II SPUNEM SI AZI unSINCER L MULTI ANI

mircea said...
This comment has been removed by the author.
avianyc said...

@ colega IAR 99
Luat pe puncte se pare ca sub unele aspecte auzatiile trebuie reformulete.
1. OK . Oricum psd va câstiga fiindca si-a securizat prin servicii ,salarizare bugetari,ajutoare sociale ,pensionari civili o mare masa de votanti. Daca la acestia se adauga si masa care nu voteaza constant cu pnl sau alte partide câstiga detasat.
Ei stiu treaba asta si de aceea isi permit orice inclusiv sa umileasca militarii.
2.Nu contest bravurile sefei DNA in anumite privinte insa in confruntarea cu TT si la bilant a vorbit pe lege. pentru asta insa trebuie sa fii putin in domeniu.
De recunoscut nu recunosc nici unul (nicio parte implicata) desi au mâncat porcul împreună.
probabil unii stiau de ce ofera ofrandă porcul iar altii stiau cu ce s-a ingrasat porcul.
Acum doar se socotesc prin atributiunile fiecaruia . Nimic mai mult.
Prejudiciile nu se recupereaza de DNA.
DNA stabileste in urma cercetarii un prejudiciu si trimite dosarul in instanta.
Instanta stabileste prejudiciul final si instiinteaza in vederea recuperarii institutiile abilitate sa-l recupereze ,Ministerul Justitiei si ANAF. Ca atare recuperarea este in curtea lui TT si ANAF. (inca o acuzatie falsa a lui TT la adresa DNA). Ce a facut TT in sensul asta ?
3. Exista vreo institutie in Ro in care sa mai poti avea incredere ? Greu de gasit.
Cutuma ” paza buna trece primejdia rea” de mare actualitate, fiecare trebuie sa fie f vigilent cu tot ce intreprinde astfel incât sa nu ai a face cu inst. statului. Te poti feri in mare masura cunoscând legea. Câti insa cunosc legea desi exista principiul ca in fata autoritatilor nu poti invoca necunoasterea legii. Poti cumva invata legile de la posturile tv partinice ? Evident nu.
Ce vina are KWI in privinta militarilor pensionari. Are vina ca a promulgat legea 223 in original si nu a intors-o in parlament cu obiectii?
Se stie ca legea 223 a fost aruncata pe piata si promulgata fara a avea calcule temeinice de sustenabilitate si cuantumuri maxime de pensii in spate.
Era mai bine daca KWI o intorcea in Parlament si acolo se faceau calcule de sustenabilitate pe ea. Crezi ca mai iesea din parlament in forma originala sau iesea direct ciuntita cu art 40 din OG 57 sau poate si mai rau sau poate era tot in parlament si acum.
Nu observati ca după ce s-au fript cu L223 acum pe noua lege a pensiilor civile fac calcule de sustenabilitate la sânge cu exemplificari de cresteri pe cupoane recalculate etc. ce credeti ca se alegea cu L223 daca se proceda la fel prin intoarcerea legii in parlament de KWI ?
Nu a indrumat KWI parlamentul in stil nemtesc sa faca legi predictibile cu efeect de lunga durata ? L-a ascultat cineva? Ati vazut o lege adaoptata de parlament care sa nu fie modificata prin ordonante la câtva timp dupa punere in aplicare ? rar de tot sau inexistente.
Exemplu doar cu aceasta lege a salarizarii pe care au laudat-o si explicat la tabla de parca era intangibila in corectitudine . Uite ca s-au inselat si si-au demonstrat superficialitatea . Au modificat-o din prima luna de aplicare, Au aplicat o lege in salarizare ,după care se cearta pe regulamentul de sporuri care este in curs de elaborare.
Asa se face o lege . Nu trebuia lansata cumva la complet?
Ce le poate face KWI acestora mai mult decât îi permit atributiunile? Sa mearga peste M finantelor si al muncii si sa le impuna sa faca pensii tip ”geica ” militarilor. Vedeti bine ce a iesit la politisti. Ce ar fi iesit pe la piloti ,scafandri ,etc. Nu credeti ca si-ar fi pierdut din electorat punându-și in cap mari paturi ale populatiei? Și nu este atributia lui.Nu el gestioneaza bugetul. cred ca observati ce prioritati are guvernul si pe cine pun pe primele locuri .
Cine însa a fortat 2% pentru bugetul mapn . Nu cumva KWI prin imixtiune in treburile guvernului. Nu cred ca ati uitat ca guv Grindeanu pe vremea câmd Liviu era in USA pusesera pentru aparare 1.35.
Ce facea map cu pensionarii sau inzestrarea daca bugetul ramanea la 1.35? Nu cumva mai taiau din pensii ?

avianyc said...

PS @ colega IAR 99 -continuare

Crezi ca doar Luluta a fost obligata sa declare RIL impotriva militarilor ?
Chiar nu stii ca si proc. gen . numit de psd Tanase Joita a declarat RIl impotriva militarilor atunci când militarilor restructurati pâna in 1999 li-s-au impozitat progresiv sumele restante platite doar prin anii 2000 ,2001 dupa intratea in vigoare a codul fiscal Remes. Stiti citi bani au pierdut militarii atunci pe RIL unui proc numit de psd? Foarte multi . Unii au câstigat la CEDO peste ani de zile alti au plecat in lumea vesniciei pâna a venit decizia CEDO.
Pâna la urma totul mdepinde din ce unghi sunt vazute lucrurile.
De multe ori chiar militarii au practicat fraticidul. Legea contributivitatii pentru militari a aparut tot la cererile si reclamatiile celor nemultumiti de mce le-a oferit L164 (vechime ,mare ,sporuri neluate in calcul,etc).
Asta-i ,uneori nici nu stim pe cine sa aplaudam sau sa huiduim .
Exprimarea opiniilor este libera si trebuie respectata indiferent ca ne convine sau nu. Face parte din ”democratie” .......

Iulian Mareș said...

Referitor ka unghiuri....

Sunt Luluta si caut, pe aici, fan pentru curatenie in wek!

Sunt KWI si cau, pe aici fan, sa care skiurile, in wek!

Gigi said...

Ce repede uităm noi,românii,de răul ce l-au făcut predecesorii ăstura de la guv.
Văd aici,cum unii comentatori,laudă și aduc osanale
unora sau altora din politică.
Credeam că cei 28 ani care au trecut,deja,i-au convins cam ce le cam poate capul la politicieni
Foarte bine a concluzionat user IAR.
Voi nu vedeți că nimeni nu se înhamă să ia frâiele conducerii unui sindicat puternic care sa
lupte pt.drepturile noastre?
Nu vom fi uniți,nu vom avea șanse de reușită în fața celor care vor fi vremelnic la guv.Să fie clară!L-ați văzut pe cmd.suprem al forțelor armate că ne-a luat apărarea vreodată?Ați uitat de Boc,de Cioloș,etc,etc?

Dan B. said...

@avianyc:
Inainte de a-mi raspunde, si eventual a ma banui pentru partizanat politic, te rog sa verifici ca sunt impartial politic de mult timp, postarile mele si comentariile la ale altora fiind dominate de „firul rosu” (nu „ciuma”) concretizat de necesitatea respectarii principiilor in orce domeniu al societatii.
Asadar, „.... nu contest bravurile sefei DNA .....” are o noima eronata, in sensul ca as vrea sa cred in nevinovatia dtale la omisiunea atasarii „” la cuvântul bravuri. Daca nu ai intentionat aplicarea lor, cred ca este evident partizanatul dtale la LCK si a subordonatilor sai, savârsitori de infractiuni grave.
Referitor la „ ...... prejudiciile nu se recupereaza de DNA (inca o acuzatie falsa a lui TT la adresa DNA) ...”, ai dreptate doar partial, caci ANAF incearca sa obtina sumele inscrise in rechizitoriu si aprobate in cuantum de catre instanta judiciara. Iar cum evaluarile au fost exagerate, din ordin, de catre expertul DNA, doar pentru a induce circumstante agravante in scpul majorarii pedepsei, este evident ca sechestrarile nicicând nu vor aduce la buget sumele inscrise in hotarârile judecatoresti, valoarea lor scazând (dar creste degradarea) de la un termen la altul de licitatie, conf. normativelor in vigoare. Stiti cumva cam câți licitatori s-au „ingramadit” la prima licitatie pentru mlastina si imobilul trustului INTACT, evaluate in final la 60 nil. euro? Dar la la urmatoarele termene ale licitatiei, cand valoarea a scazut drastic, intâi cu 10 si apoi cu câte 25%? Sau stiti ca s-a fi vândut, caci bilantul DNA nu a facut referiri la semenea „succes” financiar?
Daca tineti neaparat sa-i„bagati in aceeasi oala” pe Tanase Joita si LCK, este evident ca nu aveti toate „tiglele pe casa” si ca sunteti irecuperabil! Ati gasit o „tinta” comuna a celor doi procurori generali, insa „palmaresul” putorii sibiene este net superior, atât cantitativ, cât si calitativ.

avianyc said...

@ Dan
Buzescule ar fi sa nu te mai referi la ”tigle”
Daca T Joita nu s-a legat de clasa politica si i-a lasat sa zburde in voie si sa fura cât pot duce mai ales pe timpul lui Ilici inseamna ca nu are termen de comparatie ? Nu cred.
Daca cineva a avut curajul sa se ia de clasa politica si sa le mai puna franafiindca altfel nu ne primeau în UE (vezi baroneasa Nicholson) inseamna ca este un procuror slab/ Nu cred.
As fi curios sa-l vad pe urmasul Lulutei ce curaj va avea sa-i atace.
Știi tu cumva câti bani au pierdut militarii disponibilizati din compensatorii prin RIL lui Tanase Joita si impozitarea lor cu 40% desi pâna in 99 pentru aceste sume nu se prevedea acest impozit.
Cu ce au fost oamenii vinovati daca nu li s-au achitat banii la timp in 1999 cînd au iesit la pensie si i-au primit doar în 2000 după intrarea in vigoare a codului Fiscal care stipula impozitul global.
De ce a trebuit sa activeze cu RIL T.J . după ce oamenii au primit câstig la ICCJ?
ca sa mai cheltuie inca o tura de bani pentru procesele la CEDO?
Daca nu stii ,macar fii simtit si taci. Nu zic mai mult fiindca esti de-al nostru si asa este mai bine.

Legat de lege.
Faci comentarii imperative ca si cum ai detine adevarul absolut.Ai cumva studii de drept sau crezi ca experienta trecerii printr-un proces in urma caruia au intrat in puscarie doi generali este suficient.
S-au mai schimbat multe prin justitie chiar si legile de functionare (2004).
Altfel ,iti spun eu ,ca dai rateuri.Nu prea faci deosebire intre organele de cercetare prealabila ,procurori si judecatori.
Poti sa ceri cât vrei intr-un proces civil sau pot sa ceara procurorii cât vor intr-un dosar. Definitiv ramane ce stabileste instanta. Ce stabileste instanta poate sau nu corespunde cu ce ceri ca parte civila sau cu ce cer procurorii.
Va dati multi cunoscatori dar nu intelegeti ca procurorii au rol doar pâna la trimiterea dosarului in instanta.
De acolo incolo este rolul judecatorilor .
In instanta judecatorii din Camera Preliminara au rolul de a peria dosarul de probele administrate ilegal ,de probe nelegale ,contrafacute,etc. Cat timp dosarul este la Camera Preliminara inculpatul are dreptul sa conteste orice proba administrata de procuror si judecatorii au obligatia de a o verifica si elimina daca nu se confirma. dupa care trimit dosarul in instanta de judecata.
Pe prejudicii judecatorii au obligatia de a accepta sau nu contraexpertize in dosare la cererea inculpatului cât si să impuna expertize din oficiu daca considera necesar.
Procurorii mai intra in dosar doar ca procurori de sedinta in acuzare vizavi de avocatul care sustine apararea
Decizia finala dupa parcurgerea etapelor pâna la Currtea de Apel sau ICCJ apartine judecatorului.
Lasati justitia sa-si faca datoria . Rolul guvernului si al legiuitorului este acela de a oferi conditii si legi bune in apararea statului si cetateanului de cei certati cu legea.
Pentru asta in primul rând trebuie curatata clasa politica si adusa la starea morala de a putea face legi care sa fie aplicate de justie. Cu o clasa politica morală urmeaza obligatoriu ca justitia sa-și faca ordine prin organele sale de conducere incepând cu CSM.
Cât de jignirea sibienilor sa stii ca de mult nu ne mai indreptam spre ”Dâmbovita” pentru cumparaturi si concedii ,doar cu probleme de serviciu obligatorii. Ne indreptam spre vest_ Viena si vrem sa traim după reguli occidentale ,nu dupa standardele olto-moldo-vlahe.


Dan B. said...

@avianyc:

Se vede ca esti pe dinafara cu ceea ce se intampla in salile de judecata, chiar daca nu te referi numai la militarii pensionati.
Expertiza DNA, in contextul in care speța se solutioneaza in „câmpul tactic” al lui Dumbrava de la SRI, este sfânta, chiar daca inculpatul a cerut una independenta, dar nu s-a aprobat, chiar daca a a vrut sa ataseze la dosar una platita din banii lui, dar i-a fost refuzata.
Stii cumva daca, in Dosarul Telepatia, judecatoarea „dedicata” Camelia Bogdan a admis o alta expertiza decât cea a DNA?
Nu am jignit sibienii ci doar otreapa LCK, venita de acolo. Apropo, tatal meu era nascut in Rasinari, daca asta are vreo semnificatie pentru tine!
N-am spus nicicând ca Justitia nu ar trebui sa-si facă datoria, dar nu cu mijloace si proceduri abuzive si ilegale, neconforme codurilor de procedura.
Te asigur ca, din experienta, am mult mai multe cunostinte de drept decat dta, caci am oroare a ma prezenta, când este nevoie, cu „temele” nefacute la instanta.

Iulian Mareș said...

T Avia,
Las-o domol ca gafezi incarcand sa sustii ca in practica este conform teoriei!
Tocmai aici este problema!
Camelia Bogdan a judecat dosarul Voiculescu a 2a zi dupa detasare!
Evaluatorul neautorizat al DNA "plangea si scria" ce-i spunea geniul anticoruptiei, procurorul EVA! Si el, primise ordin! Este si f greu sa ne gandim de la cine!
Oricum, tu retine: maurul, dupa ce-si face datoria, poate sa si moara! Eva este sold 0, base-la fel, Coldea si Dumbrava abia respira,.....urmeaza ceilalti....

Ein Stein said...

Huhurez vad ca te-ai deplasat si pe blogul lui Olescu cu explicatii pe revocarea lui Kovesi.
Lucrurile sunt mai simpiu de explicat.
Situatia #1:
Se presupune ca DNA-ul nu are sef, se trezeste dimineata presedintele si isi aduca aminte ca institutia DNA nu poate sa functioneze in parametrii. El ca un patriot vrea sa indrepte lucrurile si zice, in sinea lui, "ba ia sa-l numesc eu pe Ilie la sefia DNA".
Intrebare: Poate el sa-l numeasca pe Ilie sef la DNA?
Raspuns: Nu!
Situatia #2
Presedintele viseaza ca seful DNA nu isi face "triaba" cum trebuie si atunci cand se trezeste hotaraste sa il revoce.
Intrebare: Poate el sa-l revoce?
Raspuns: Nu!
Concluzie: Numirea si revocarea sefilor parchetelor nu este atributul presedintelui. Punct.
Semnatura presedintelui pe documentul de revocare/numire are doar rostul de a certifica ca a luat la cunostinta. Nimic mai mult.

O situatie similara e si atunci cand implinesti 25 ani de vechime si ti se inmaneaza OMM-ul semnat de presedinte. Ce se intampla daca el nu vrea sa-l semneze pentru ca-i esti antipatic?
Nimic, 25 de ani tot i-ai implinit si drepturile legale care din OMM decurg cu sau fara semnatura.
Sau ca tot vorbim de pensii in 90% din comentarii. Cand inaintezi cererea de trecere in rezerva, scrii acolo ceva cu -va rog aprobati trecerea in rezerva....conform legii- etc. Pai el poate sa fie de acord sau nu, e treaba lui, iesi oricum la pensie prentu ca asa scrie in lege. Ca vrea sa semneze sau nu e alta chestiune, DNA-ul ar cam califica-o la abuz in serviciu.
Scurt rau de tot fara CCR, articolul X, decizia Y, etc.

Huhu Rezea said...

@Ein
Asa cum formulam titlul unui articol anterior, singură scăparea Luluței este „convingerea” TT-ului să-și retragă propunerea de revocare, spre rușinea lui.
Orbit de antipesedism, @avia a uitat și abc-ul.... Dreptului.

Leo said...

Stati linistiti. TT-ul nu-si va retrage propunerea. Pt. el , care slujeste califatul fur si mint , repercursiunile potentiale asupra Romaniei sunt ultimul lucru. Ceea ce conteaza este , interesul meschin al califului si al califatului pt. care nu exista nici un pret care sa nu fie platit.

Aurel said...

@ Huhu Rezea
Inclin să-i dau dreptate lui avianyc.
Art 37 și 38 din L 317/2004 de specifica cu subinteles că revocarea in baza art 51 al 2 și 54 din l303 /2004 de face prin procedura stabilită în regulamentele de funcționare a CSM ,regulamente care aplică legea și nu exced legea.
Procedura este valabilă și chiar pentru un ministru altfel nu se îndeplinesc condițiile acordării avizului de către CSM.
Regregulamentele prevăd procedura de audiere,vot ,luarea deciziei.
Legea nu exemplifică și procedura.
De aceea dle Huhu Rezea se specifică în L 317 la art de la fiecare capitol și prevederea expresă :
ÎNDEPLINEȘTE ATRIBUȚIILE PREVĂZUTE IN LEGE ȘI REGULAMENTE.





Huhu Rezea said...

@Aurel
Fugiți, domnule, de aci cu sofismele juridice ale lui Bulă de Alba Iulia!
Legea 303 art. 54 îî dă dreptul ministrului să declanșeze revocarea sefei DNA, sesizându-se din oficiu, tocmai pentru a pune capăt degringoladei din sistem a cărui poliție internă, vorba lui Timmermans, refuză să cerceteze și să sancționeze derapaje incalificabile ale unor procurori... ba, și mai condamnabil, prin sefa DNA cere CSM să le și apere reputația.

avianyc said...

@ Huhurez& Mareș

Iata cum manipuleaza se manipuleaza poporul credul.

Regulamentul de organizare si functionare a CSM publicat in Mof 867/27.09.2005
Cap IV Functionarea CSM
Art. 31
(1) După primirea sesizării în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, preşedintele secţiei corespunzătoare fixează termenul de judecată şi dispune citarea judecătorului sau, după caz, a procurorului, căruia i se comunică, în copie, acţiunea disciplinară, precumşi a Inspecţiei Judiciare ori, după caz, a ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei judecătorul sau procurorul cercetat disciplinar să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea.
(4) În cazul în care acţiunea disciplinară este exercitată de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acţiunea disciplinară este susţinută de către titular ori de un reprezentant desemnat de acesta.
(5) Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.

Ai inteles Huhurez &Mares cum se face o revocare a unui procuror sef ,sef ICCj, din magistratura. Cu drept la aparare prin procedura stabilita de ”Regulamentul” intocmit in baza legilor 317 ,303,304 din 2004 si nu prin taiere cu barda fara drept de aparare in cf cu legea si norma de aplicare.Fara regulament legile sunt inerte. Legea spune doar ca are dreptul sa revoce din oficiu cf art 54(2) dar nu precizeaza și procedura obligatorie. Procedura este stabilita de regulament si nu poate fi ocolita pentru ca CSM sa poate da un aviz.
TT s-a compromis insuși când a spus ”DECLANSEZ PROCEDURA DE REVOCARE A PROC SEF DNA” apoi in fata CSM a negat valabilitatea regulamentului care continea ”PROCEDURA”.
Chiar nu stia prof TT ca ”PROCEDURA ”este prevazuta de ”REGULAMENT” ? Rusinos pentru TT sa nu stie ca legea nu se poate aplica fara regulament si ca trebuie sa respecte procedura.
Așa ca puteti sa va dati de-a dura legati de gât cu politrucul habarnist TT .

Huhu Rezea said...

@Avianik
Esti diabolic în a persevera în greșeală.
Ti-am mai explicat de câteva ori că măsura revocării dispuse de TT nu are în vedere aspecte disciplinare ci manageriale.
Tu repeți papagalicește propaganda suținătorilor abuzurilor incalificabile din justitie, abuzuri de care s-a delimitat si sefa ICCJ, cea care nici nu a vrut să dea mâna cu Kovesi.
Citește încă o dată finalul Raportului lui Toader.
Revocarea este dispusă conform art. 54 din L 303 coroborată cu art. 51 alin.(2) lit. b), aspecte manageriale, nu lit.c), măsuri disciplinare.
Aliniatele urmatoare din art. 51 detaliază și cum sunt analizate elementele de la lit. b).
Ministrul nu are nevoie aici de vreo cercetare sau masură dispusă de CSM, dacă legea ii permite să se sesizeze din oficiu. Avizul conform al CSM este cerut posterior raportului cu propunerea de revocare

Iulian Mareș said...

T Avia,
Cei mai multi spun despre tine ca erai insipid!
Acum, trancani aiurea ca proasta de Turcanu? Aia nu are o scoala serioasa la baza, dar munceasub birou?
Tu ai facut si dreptul la UPB? De ce te-ai kinuit tot pe langa carul politic tragi!
Tu esti dus? Cine primeaza? Regulamentul contrar legii sau legea?
Vorba lui Dan, ai toate tiglele? Esti doar si prea jalnic!

avianyc said...

@ Huhurez
Nu o mai da cotita. Cele 20 capete de acuzare cuprind atat acuzatii pe lit b cît si pe lit c.
Las-o balta. Nu vreau sa le iau la rând dar pot sa o fac.
Practic întrebarea proc gen a fost ,daca trebuie respectata sau nu procedura din regulamentul de functionare a CSM stabilita in cazul revocarii unui proc sef.
La care TT a rasuns, parșiv, ca regulamentul nu bate legea. Asta stia si proc gen in mod sigur.Si orice student de anul II maxim.
Nimai ca insusi legea spune ca se va elabora regulamentul in aplicarea optima a legii.
Asta a fost practic discutia.
TT era la CSM tocmai in baza procedurii stabilita prin regulamentul intocmit in baza legii pentru aplicarea eficienta a legii.
Ce nu vreti sa acceptati consta in faptul ca TT poate propune in virtutea art 54 (2) dar nu se poate transforma din om politic în denuntator ,acuzator si judecator. Acest rol revine inspectiei judiciare in a carui raport nu erau prevazute acuzatiile aduse prin cele 20 de capete de TT plus ca mai era o cercetare in curs.
Toate acestea fiind cuprinse in cele n articole ale Regulamentului de functionare a CSM.
Art 51 vorbeste de norma generala ,criterii generale care nu pot fi stabilite decât prin cercetare,ele se detaliaza in cercetare de catre inspectia judiciara care ajunge la o concluzie pe care o transmite ministrului.
Dreptul la aparare este batut in cuie pâna acum in Ro pentru oricine i se aduce o acuzatie .
Nu mai miza pe perversitatea lui TT când slujeste pe cine nu trebuie ca avocat.
În tara asta trebuiesc restructurate multe institutii incepând cu clasa pol parlamentara.
Numai cu o clasa politica morala poti face o restructurare pe baze ”morale” a justitiei,etc.
Cât pestele de la cap se-npute nimeni nu se va conforma vreodata.

Huhu Rezea said...

Decizia CCR pune capăt amestecului politicului în numirile și promovările din Justiție.
Ministrul de justiție și președintele au mai rămas implicați doar în numirea și revocarea șefilor structurilor centrale ale Ministerului Public, conf art. 54 alin (1) din L 303/2004 cu modificările și completările ulterioare.

In rest, totul a rămas în seama CSM.
Ce nu a fost lăsat Parlamentul să legifereze, în acest sens, a reparat CCR.

Dan B. said...

@avianyc:

Suma abaterilor disciplinare a condus la decizia de revocare, nu la sanctionarea cu scaderea salariului cu 10 % timp de trei luni.
Revocarea este o consecinta a numeroaselor abateri disciplinare, motiv pentru care procedura amintita de tine este caduca.
Asadar, tantalaul A. Lazar si ministrul ultra-tolerant, T. Toader ar fi putut declansa metodologia sanctiunii disciplinare, dar nu au facut-o la timpul potrivit. Prostul management nu este o abatere disciplinara, doar cel care a propus-o (Macovei, Basescu, Ponta, Pruna) este culpabil, caci a avut o evaluare eronata.

avianyc said...

@ Huhurez
Pai asa trebuia sa fie de la inceput.
Numai ca in 2008 acelasi CCR a respins art 54 propus de dna Stanoiu ca neconstitutional.
Acelasi text de lege propus atunci de dna Stanoiu,atunci neconstitutional ,acum constitutional.
Adica ,totul dupa practica CCR care mai nou se poate schimba de la an la an functie de ce se cere.
Verificat chiar si pe schinarea militarilor pensionari vizavi de magistrati ,etc.

avianyc said...

@ Mares
Ai vazut tu pe unde ai lucrat vreo instructiune ,regulament contrar in continut legii din care deriva ,eu inca nu.
Tu in calitate de sef ti-ai permis vreodata sa intocmesti vreo instructiune care eludeaza legea care prevedea ca trebuie sa o aplici prin acea instructiune sau norma de aplicare Nu cred.
Stii sau daca nu stii învata acum ca exista un principiu de drept care prevede precum ca ; instructiunile ,normele de aplicare ,hotararile CJ,ale consiliilor locale,etc nu pot fi luate sau intocmite prin stipularea in continutul lor a unor prevederi in contradictie cu ce prevede legea in baza carora se elaboreaza.
De asta au institutiile ,juristi ,primariile si CJ secretari cu studii de drept la baza. Ca sa avizeze si sa stopeze astfel de derapaje.De aceea participă obligatoriu la sedintele consiliilor locale ,judetene .etc In alte institutii avizeaza obligatoriu juristii ,etc.
De asta sunt juristi la Prefectura ca sa sesizeze si sa atace urgent in contencios astfel de hotarari care sa eludeze prevederile legii.
După capul si interpretarea ta si a altui datator cu parerea rezulta ca in tara asta oricine poate face norme de aplicare si lua hotarari prin organele puterii de stat dupa cum îi taie capul,eludând prevederile legilor votate de parlament la care trebuie sa se raporteze..
Daca chiar va duce capul sa credeti că chiar oamenii legii si-au facut regulament cu criterii pe lânga lege sunteti dusi rău de tot.
Dar nu-i de mirare cu câte gropi in drum de la Calarasi la Dâmbovita.
Vai ,vai cu cine-și manânca Ginuța zilele.
Pentru ochi ca murele ,ocolii padurile ,zărzărica ,zarzarea........... Ginuta draga .........treci in Ardeal.
Hai citeste mai bine regulamentul si o sa vezi ca nu are dispozitii contrare legii.Din contră.

Huhu Rezea said...

@avianyk
Sunt o mulțime de Hg, norme, regulamente, instrucțiuni, ordine sau de dispoziții din ele pe care instanțele de contencios administrativ le constată a fi ilegale.
Ai uitat de HG 735/2010 de aplicare a L 119/2010 care a desființat pensiile militare, care a avut dispoziții ilegale și CA Cluj Napoca le-a anulat ca ilegale?
Este adevărat că doar instanța de contencios constata ilegalitatea actelor administrative.

avianyc said...

@ Huhurez
Daca Regulamentele contin prevederi contrare legii sa fie contestate si atachate de TT.
Pâna la proba contrarie trebuie sa le aplice. Nu contesta nimeni ca nu ar putea fi ceva fraze in neregula . Oricum CSM nu-i guvern ,mai are si profesionisti si lucreaza la elaborarea unui astfel de regulament prin colaborare cucu profesionisti in materie de pe teritoriu.
Ce nu inteleg insa unii este faptul ca spre exemplu ,procurorii cerceteaza in baza legii emise de parlament. Ori o lege emisa de parlament ar trebui sa aiba obligatoriu si avizul de constitutionale dat in mod profesionist,ca sa fie 100% in regula ,neatacabila si sa nu produca efecte negative asupra cetatenilor.
Daca ei hotaresc neconstitutionalitatea unor articole doar după ce procurorii incep o cercetare și numai de multe ori când sunt atacati oameni cu posibilitati de atacare a dispozitiilor contrare la CCR inseamna ca avem o problema la legiferare-legislativ si nicidecum la procuror care aplica legea in forma ei virgina fara a avea drept sa-i stabileasca daca este sau nu constitutionala.cate legi in care sunt înmplicati doar plebei fara posibilitati or mai fi cu prevederi neconstitutionale si noi nu știm iar procurorii sunt obligati sa le aplice. Nu poti acuza un procuror ca a atacat pe o lege in vigoare daca CCR vine doar ulterior si spune ca legea este neconstitutionla. Cu toate ca pe coruptia la nivel inalt procurorii prin natura obiectului muncii ataca fapte penale savârsite in exercitarea functiei/elaborarea unei legi ,HG si nu oportunitatile actelor guvernamentale in elaborarea legii cum parsiv sustine mereu TT.Altfel guvernantii ar putea da prin fapte penale orice legi prin care sa faca absolut ce vor chiar daca este contrar intereselor ,natiunii ,economiei ,cetateanului ,etc.
Iar daca TT si-a insusit regulamentul si a gasit ca ceva care este contrar legii si nu a facut demersurile de modificare inseamna ca este partaș la o ilegalitate.
Poate de asta trebuia sa se ocupe in primul rand ,apoi sa promoveze legi de umplere a vidului legislativ, sa urgenteze in parlament legea confiscarii extinse promovata de parchet ,etc in asa fel ca sa fie claritate si celeritate in dispozitiile legilor si sa nu scape infractorii pe vid legislativ ,etc.
Apoi sa faca restructurare ,revocare pe baza de legi si proceduri prevazute in regulamente pâna la a zecea spita.
Era mult,mult mai credibil si profesionist. Asa a tot scaldat-o de colo colo pâna aproape trecu mandatul si s-a ales cu.....batușita pi loc cu taraf si festival national al infractorilor si opozantilor.......

Iulian Mareș said...

T Abia,
Eu îmi făceam instrucțiunile cu cap!
Dar Regulamentul CSM, privind parietaria cu funcții de conducere deviază de la lege....
Autoritatea este ekivalenti C2 militar! Comanda control! Și principiile conducerii civile susțin pe TT! Ești sub autoritatea mea, controlez și iau măsuri!
Vezi cum l-au zburat în secunda 2, în D, MJ pe PG când a cârâit în formație!
Ce mai discutam? Vrei sa fii sluga, să fii! Dar, asuma-ti constant!
Ținută te-a trimis la spălat rufele murdare ale lui K!

avianyc said...

@ Dan
După ce spui inseamna ca se pot kk si pe legi si pe regulamente.
Aplicam mai bine dreptul cutumiar sau mergem la popor si s-a rezolvat problema condamnam pe principiul ”așa credem noi că...........”).Si gata ..........altul la rând.
Din pacate deocamdata ce-i scris si neabrogat trebuie respectat.
Altfel ajungem la haos total.
Mai citeste si tu cel putin art 31 ,cap IV din regulamentul CSM.
Inspectia judiciara evalueaza in baza legii si nu după cum crezi tu ,eu sau alti datatori cu parerea.

Huhu Rezea said...

@avianyk
Nu te lua după Bulă de Alba Iulia.
Este atât de slab încât nu înțelege că numirea și revocarea sefilor perchetelor centrale este scoasă de art. 154 din L 303 din procedura obisnuită aplicabilă procurorilor. Numirea si revocarea lor este apanajul doar al ministrului justitiei, cariera celorlalți procurori depinzând de CSM.
El nu se luptă pentru Luluța ci pentru propria lui cauza. Oricând poate fi zburat și el după aceeași procedură imperativă a art. 154 alin (1)

avianyc said...

@ Mareș
Când o fi democratie si in cazarma vei avea o particica de dreptate .
Pâna atunci poti sa-ti bagi undeva C2 cu CADA de pe vremuri.
Dar poate vor veni si acele vremuri.
Pâna atunci executi ordinul si raportezi . Daca consideri ca este ilegal refuzi.
Numai ca daca nu stii legea nu poti descebali daca este sau nu legal sau ilegal . De unde sa stii legea daca sistemul militar de invatamânt ancastrat in antichitate si neadaptat realitatilor nu te invata legea. Dreptul international este doar o mica,mica particica din intregul care trebuie cunoscut. Mai sunt multe de invatat. Totul a evoluat si este in evolutie .Inclusiv misiunile difera de la misiune la misiune sub aspectul implicarii legii prin actiune sau inactiune.

avianyc said...

@ Huhurez
Ai obosit cred.
L 303 nu are 154 de articole daca cumva nu au modificat-o @ Dan , gargaragiul Mareș sau anumite televiziuni iar domnia ta să o ia de bună.
Daca ai vret sa spui 54 te înseli.
Adevarul va iesi la suprafata cât de curând ,vorba unui sas.