Un produs Blogger.

marți, ianuarie 23, 2018

Deputatul Ioan Munteanu, cel care a propus întoarcearea OUG 59/2017 la Comisia raportoare, a demisionat din Parlament

85 comments
Deputatul nemţean Ioan Munteanu, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, a anunţat marţi, prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES, că şi-a depus demisia din funcţia de parlamentar, cauza invocată fiind "probleme de sănătate".

"Astăzi, 23 ianuarie 2018, mi-am depus demisia din funcţia de deputat în Parlamentul României. Din păcate, din cauza unor probleme de sănătate, a trebuit să iau această decizie care nu a fost uşor de luat. Consider că în cei 13 ani în care i-am reprezentat pe locuitorii din judeţul Neamţ am reuşit să îmi îndeplinesc cu bine responsabilităţile pe care le-am avut ca parlamentar. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat votul şi încrederea lor de-a lungul acestor ani", afirmă deputatul nemţean, în comunicatul menţionat.

El adaugă că în acest moment nu poate oferi mai multe detalii despre decizia sa.

"E posibil ca reprezentanţii presei să dorească mai multe explicaţii şi detalii. Din păcate, în acest moment nu pot oferi mai multe informaţii despre decizia mea. Sper ca în viitorul apropiat să pot răspunde la întrebările pe care mi le veţi adresa. Vă mulţumesc pentru înţelegere", mai afirmă Ioan Munteanu.
Sursă: Agerpres

85 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

,,-Innapoia mea, Satana! '' Iisus Hristos-Noul Testament
Se pare ca tot ce tine de a se indrepta ceva, sau pentru a veni in sprijinul nostru la pensiile militare, este atacat de spurcata Satana! Acatiste, anafura, apa sfintita, lumanari de la Sfintele Pasti, rugaciuni si moliftele lui Vasile Cel Mare, poate ne mai poate salva!...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Hai sa va zica tata mosu' cam ce s-a intamplat: Probabil ca Satana cu mustoaca de bulibasa tiliormaneana l-a luat in raspar pe onorabilul deputat pentru pomana ce-a vrut -o faca cu noi, acesta n-a acceptat sa cedeze sa se lepede de promisiune, si mai degraba s-a lepadat de Satana, decat sa ne tradeze interesele si sa nu se tina de promisiune! O sa mai auzim noi dupa o anumita vreme despre asta...Amin.

Huhu Rezea spunea...

Putea majoritatea parlamentară să voteze împotriva propunerii de retrimitere a OUG 59/2017 la Comisie venite chiar de la liderul grupului paarlamentar?
Nu, pentru că toţi votează cum le indică vizual liderul de grup. De data aceasta, liderul de grup, domnul Munteanu, chiar a vorbit la microfon. Rămâne de văzut dacă a făcut propunerea din proprie iniţiativă sau la cererea conducerii partidului.

Leon spunea...

Ar fi de preferat neintelegerile cu colegii de partid , decat problemele de sanatate invocate de dul Deputat Ioan Munteanu..!

Leo spunea...

Bine a zis cine a zis ca "Becul nu a fost inventat de vanzatorii de lumanari".
Cat de naivi sunt cei ce cred ca "initiativa" de eliminare a OUG 59 ar fi fost validata tocmai de cei care in urma cu numai 1/2 ani au facut-o. Veti vedea ca a fost o "fumigena" marca FUR si MINT , tocmai ca sa se joace oleaca cu mintile de copii ale unor mosnegi care au dat in mintea copiilor. Acest cinism completeaza fata perversa a clanului FUR si MINT.
Auzi , descopera becul tocmai cei care vand lumanarile parastasului....O rusine

Leon spunea...

Si eu care chiar credeam in zicala:
"Cine n-are Batrani sa-si Cumpere "

Unknown spunea...

Domnul deputat sufera de sindromul Voiculescu. Odată dezbrăcat de titulatura de parlamentar, dosarul său cu șpăguța de 400.000 de euro pleacă fuguța de la Curtea Supremă și ajunge la o instanță inferioară din județul natal.

was spunea...

https://www.youtube.com/attribution_link?a=Sqx6ZwCdwoo&u=%2Fwatch%3Fv%3DAiGoy8iuIFU%26feature%3Dshare
asta era meseria mea pt o pensie nesimtita de 2450- ron

IAR99Army spunea...

Am mai spus-o si o repet ca FUR SI MINT sunt mult mai perversi si mult mai cinici decit portocalii lui CHIORU. Ca populatia sa nu observe guvernarea dezastruoasa si doar in interesul lor personal acesti impostori politici si nemernici de civili ai PSD+ALDE au clocit-o cu aceste manipulari si dezinformari ordinare referitoare la pensionarii militari. Prima data ne-au adormit vigilenta cind PSD ne plingea de mila cu ciuntirea pensiilor militare de catre PDL si ne promitea ca atunci cind vor ajunge la guvernare vor indrepta aceste nedreptati. In al doilea rind au ajuns la guvernare si cu voturile noastre si ale familiilor si rudelor noastre noi fiind atit de naivi incit i-am crezut pe cuvint. Apoi EI studiind cum Hitler ii omora pe evrei chiar cu aportul evreilor (prin sustinerea financiara si materiala a masinii de razboi hitleriste) care detineau fabrici si uzine le-a venit ideea sa ne-o aplice si noua. In al treilea rind au testat terenul cu pensiile noastre nesimtite prin niste sageti gen LOV(fiola) si vazind ca prinde la populatia civila au trecut la un atac mirsav, furibund si fara scrupule aratind cuantumuri uriase ale pensiilor unor categorii de speciali din magistratura, aviatia civila ori diplomati dar atribuindu-le in permanenta in mass media ca sunt ale militarilor. In al patrulea rind cind au observat ca incepem sa ne ridicam , foarte timid este adevarat, impotriva lor si temindu-se ca nu cumva sa crestem in intensitate organizatoric si ofensiv pe sistem militar(vezi organizarea SCMD in perioada boc+base) au gasit aceste actiuni gen deputatul Munteanu, gen Tutuianu, gen acel parlamentar din Bihor care l-a interpelat pe Fifor(vifor) tot ca sa credem ca nu a fost intentie ci au gresit cind ne-au facut nesimtiti, asta ca sa ne adoarma inca o data vigilenta. In al cincilea rind ca sa para credibile in ochii nostrii aceste actiuni ordinare de adormirea rezervistilor ii forteaza pe cei enumerati sa fie sagetile lor si apoi fac presiuni asupra acestora ca daca nu se retrag din functiile politice pe care i-a pus partidul vor fi demisi si dati pe mina justitiei(observati ca si Munteanu are probleme cu o spaga).In al saselea rind vina nu este a lor ci a NOASTRA intrucit desi am fost militari activi si stim cum se fac dezinformarile, manipularile, atacurile prin surprindere, pe la spate, prin fata, etc nu avem reactie, suntem dezbinati si dormim in continuare in bocanci asa cum le place lor sa ne vada in continuare. ASA CA NU VA MAI VAITATI ATITA DRAGI REZERVISTI CA PASIVITATEA SI NAIVITATEA VOASTRA ESTE UN CADOU NESPERAT PENTRU ALIANTA FASCISTOIDA PSD+ALDE. Iar sageata otravita LOV ca sa stea la putere in permanenta si sa-i faca jocurile lui TEL DRUM este in stare sa vinda pe oricine si sa linga orice. Are un tupeu fantastic ceea ce noua ne lipseste cu desavirsire. Pina nu vom iesi la proteste masiv si in strada, isi va bate joc de noi cit va vrea muschii ei si ai lor.

CEZAR spunea...

marți, ianuarie 23, 2018
IAR99.Army

Tu chiar esti PROST ?
Chiar nu ai inteles de unde si mai ales DE CE....ni se trage ??
L- 223...ERA O LEGE INAPLICABILA IN LITERA SI SPIRITUL EI !!

Huhu Rezea spunea...

@IAR99
Oltene, pe fond ai dreptate, dar înfloriturile politice sunt exagerate.
Nu vrei să vezi că răul ni se trage din interiorul sistemului militar.
Acolo s-au clocit toate ordonanțele care au schilodit Legea 223.
Ciolos și concitadina d-tale, Olguța, au fost doar instrumentele odioase prin care gulerele albe au „reparat” Legea 223, scăpată de sub controlul lor în timpul dezbaterilor din Parlament, în toamna anului 2015. A trebuit să cadă Guvernul Ponta pentru ca gulerele albe să reia asaltul necamaraderesc împotriva Oștirii în Rezervă.

Unknown spunea...

DLE H , cum poate sa fie ostile acestia , ei nu vor iesi la pensie , isi sapasinguri groapa?

Cezar spunea...

Fusta lunga....minte scurta !

Leon spunea...

Dna Mihaela, Guleratii ne sapa noua groapa..! Pentru ei inventeaza n sporuri care le dubleaza veniturile in ultimile 6 luni de activitate si care le asigura o pensie linistita la batranete !

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Pe activii gulerati, făcători de proiecte de acte normative, îi avantajează creșterile substanțiale ale soldei de funcție din L 153.
Foarte des este invitat la televiziua fostul ministru Cornele Dobrițoiu. Eu nu l-am auzit scoțând nicio vorbulită despre rezervisti și pensiile militare. Și el este vinovat de bramburirea sistemului de salarizare Și ieri era maniat că 59% din bugetul apărării se duce pe cheltuielile cu personalul.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhu Rezea: Maresalul politique, Corcodeliu Dobritoiu, absolut niciodata nu a avut o initiativa sau atitudine la TV in favoarea noastra! Chiar si Ana-mi zicea despre mutenia suspecta a acestuia, desi ca civila o credeam ca paralela pe problemele noastre, dar uite ca si ea a observat non-combatul rusinos si caruia vrem sa-i gasim o intelegere! Cred ca se simte ipocrit sa vorbeasca, la pensia de peste 10.000 lei plus alte venituri si salarii politice de ciocofonist pedelisto-penelist. Iar noi, dupa ce am patit-o cu regretatul onorabil, Mircovici, acum ghinionul cu bravul Munteanu!

Unknown spunea...

EXTREM de adevarat.,DOBRITOIU are si el dosare si tace , pai acela cu casa

Andrei spunea...

Ne putem consola cu faptul ca un judecator sau procuror cu vechime completa de pe la PCA sau CA care iese azi la pensie dupa 25 de ani de 'munca' va primi o crestere de venituri NETE de la cca 16000 salariu la 20000 pensie. Bravos natiune!

Anonim spunea...

Motivul demisiei din Parlament a deputatului PSD de Neamț Ioan Munteanu, liderul grupului social-democrat din Camera Deputaților.

https://www.comisarul.ro/articol/asta-ori-vrea-sa-tergiverseze-procesul-ori-l-au-pr_929090.html

Unknown spunea...

DA i fi acesta un motiv , este problema lui , dar pntru intoarcerea in CD a acestui idiot de oug 59 , il felicit , i va ine pe cei ramasi sa spuna ei dece au fost de acord cu acest lucru si sa vedem acel raport supilimentar despre care spun ca trebuie facut Totul este sa nu il lase in nelucrare ,mafiotii astia

Ein Stein spunea...

@mihaela marinescu
Dobritoiu nu mai are dosare penale, are cazier, e condamnat definitiv la un an de puscarie cu suspendare.
"Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat definitiv, pe 24 mai 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Case pentru generali", în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat."
Il doare-n briceag, a luat ditamai casoiul cu 15.846 lei, bani pe care i-a platit ca daune catre MApN.

Din Dex:
Mafie: " 2. Grup, asociație de persoane unite pentru a-și satisface prin orice mijloace interesele private, chiar împotriva celor publice."

Cand s-a deschis primul dosar a fost trimis in judecata un "Grup" de persoane, pe rolul instantelor mai sunt si alte grupuri, urmeaza sentinte.
Deci domnul general Dobritoiu fost ministru al Apararii a facut parte dintr-un grup infractional pe care justitia l-a destructurat si a fost condamnat la puscarie si plata unor daune, simbolice, culmea e ca nu e PSD-ist. Mmmmm, ceva nu e-nregula. Ce parere au basistii despre asta?

Iulian Mareș spunea...

Dragomir nu se lasă...

https://www.stiripesurse.ro/daniel-dragomir--lovitura-decisiva--fostul-colonel-sri-vrea-sanctiuni-de-la-ue-pe-implicarea-serviciilor-in-justitie_1244600.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Wooow! Circula o shoparlica pe Google cu parlamentarul Plesoianu, cred ca de la sine putere, prin slugi platite sau fani, el fiind nascut pe 24 Ianuarie, ca ar fi fost prezis de baba Vanga ca fiind viitorul salvator al Romaniei, babeta profetind, candva, ca se va naste un baiat in 24 Inuarie si acela este sortit sa devina salvatorul Romaniei! Baiatul nu-i prost deloc, e combativ cu opozitia la modul destul de drastic, dar de un pesedism de-a dreptul bolnavicios, chiar unul dintr-acela smintit, si tocmai de aceea nu va avea un viitor a la baba Vanga, oricat si-ar rupe-n doua ranga!

Ein Stein spunea...

Dex:
Mafie:" 2. Grup, asociație de persoane unite pentru a-și satisface prin orice mijloace interesele private, chiar împotriva celor publice."
Eu am scris in mai multe randuri, luand lumina de la ex presidentul Basescu care a spus clar "Stat Mafiot" si cine ar putea sa-l contrazica.
Statul mafiot e format din liniile doi, trei, etc. ale unui stat, partidele vin si pleaca statul mafiot ramane, e transpartinic, se pune imediat la dispozitia celor care vin la putere din motive lesne de-nteles.
Degeaba aruncam cu pietre in partidele politice si "corupti", nu se va schimba absolut nimic chiar daca bagam toti politicienii in puscarii, statul mafiot va exista si fara ei.
Prioritatea #1 a Romaniei trebuie sa fie destructurarea statului mafiot si asta se poate face numai si numai prin ocuparea posturilor prin examen, "numirea" pe posturi trebuie obligatoriu sa fie considerata o infractiune grava. Prin ocuparea posturilor prin examen se rupe legatura toxica intre functionarul public "numit" pe functie si "binefacatorul" lui care la un moment dat isi va cere obolul si hop dintr-o data apare coruptia. Asta e veriga care trebuie rupta, orice altceva e vrajeala ieftina. Pe deasupra nu mai vorbesc de competentele profesionale ale celor "numiti", insa asta e o problema secundara.

Si una aproape calda:

https://www.bugetul.ro/lovitura-grea-olguta-vasilescu-judecata-ministerul-muncii-justitiei-sociale/

Cred eu ca e frectie la picior de lemn dar e ceva mai mult decat nimic, stire a ajuns in presa, e ceva totusi. Parerea mea e ca trebuia data in judecata Olguta nu ministerul. Daca prin absurd Dogaru va castiva procesul se vor acorda despagubiri de la buget, ideal era sa plateasca Olguta poate ceilalti care vor urma vor intelege ca nu ar trebui luate in deradere legile unei tari.

totoiany48@gmail.com spunea...

Dl Dobritoiu , un fel de blandul Ben .
Nu stie nici dansul cum a fost luat de val si promovat in minister .
Nu va așteptați sa emita ceva de ....folos .
Nu era o ...personalitate .
Am lucrat in apropiere de dumnealui , pe domenii diferite .
Incepand cu L 164 , toate propunerile legislative au fost ,, pitrocite ,, in minister.
Participantii la elaborarea acestora au avut in vedere NUMAI interesul lor .
Banuiesc ca asa va fi ..... .

Huhu Rezea spunea...

@ChRoMaX RarToto
De când le spun acestor băieți mai tineri că se năpustesc degeaba asupra politicienilor și că toate reglementarile privind salarizarea și drepturile militarilor din instituțiile militare sunt inițiate în proiect de Direcțiile centrale ale acestora, cu deosebire cele financiare, juridice si cadre? Politicienii, prin instituțiile de legiferare, doar le cizelează și le dau putere de lege.
Si proiectele Decretelor privind pensiile militare din anii 1967 și 1977 au fost eleborate la MFA.

IAR99Army spunea...

ptr CEZAR
Mai imbecilule in ce calitate ma faci prost tu pe mine? la ineptiile pe care le-ai postat de-a lungul timpului pe acest blog te-am jignit eu vreodata pe tine, in afara de astazi intrucit ai intrecut masura fata de un necunoscut pentru tine? mai analfabetule cum ai trecut ma testele psihologice de ai intrat in armata cu creierul ala redus pe care il ai? cita spaga a dat ma tactu si muma-ta ca sa te bage la APV? Ba du-te ma si te culca, caci toti de pe acest blog ti-au spus ca esti dus rau cu capul plus ca ai in cap numai aburi de palinca. Am observat ca vocabularul tau se reduce doar la citeva cuvinte cum ar fi: prost, timpit, nemernic, etc. Nu ai reusit pina la virsta pe care o ai sa treci nici de abecedar? Nu e de mirare de ce ne iau civilii peste picior cu asemenea specimene precum esti tu si mi-e jena ca sunt contemporan cu tine. Du-te invirtindu-te, piei drace !
Ptr Huhu
Ti-as da dreptate dar realitatea este aceasta :
- sunt de acord ca legile le-au initiat guleratii din MApN, am avut informatii in acest sens in 2015 cind se lucra la L223
- dar legile trec prin parlament, prin cele 2 camere senat si CD, se discuta acolo, se aduc amendamente, se modifica, se voteaza, sa dau avize in comisiile de specialitate chiar daca unele sunt consultative, merg apoi la promulgare la presedinte unde si acolo sunt specialisti pe aparare si ordine publica, daca nu este in regula legea se poate intoarce inapoi, si ajunge iar in parlament unde factorul politic ii cheama la raport pe ministrii apararii, de interne, etc si se regleaza, modifica legea.
- chiar asa de tari sunt guleratii astia incit ii fac si pe politicieni, si pe parlamentari, si pe primul ministru si pe presedintele tarii ? sunt supermanii Romaniei ?
- cind acestia vad care sunt efectele aplicarii acestor legi facute de gulerati,nici politicienii, nici parlamentarii, nici guvernul, nici presedintele tarii si nici chiar nimeni din tara asta nu ii poate trage la raspundere, chiar nimeni nu poate sa-i cheme si sa-i puna sa o modifice in spiritul echitatii, egalitatii, normalitatii,recunoştinţei etc ?
- hai sa fim seriosi , politicienii care sunt astazi la guvernare isi bat joc de noi in continuare aruncind pisica in curtea ministerelor de resort. si s-a vazut cine decide in tara asta inclusiv referitor la rezervistii militari atunci cind am inceput sa maraim putin Dragnea a chemat-o pe LOV si i-a spus sa elimine art. 40 sau 41 din legea salarizarii unitare care amina actualizarea pensiilor militare fata de cresterea soldei de functie si de grad a activilor pina in 2020. Si LOV s-a conformat imediat. Deci daca factorul politic vrea si guleratii se conformeaza 100%.
- asa ca am dreptate si pe forma nu numai pe fond.

Cezar spunea...

Ba...dar prost mai esti..!!

IAR99Army spunea...

Huhu
vezi ca suntem conjudeteni, doar meseria m-a facut craiovean.
Ponta a fost total neserios fata de rezervisti intrucit a intirziat(poate intentionat, poate neintentionat, nu stiu care a fost adevarul) foarte mult timp aplicarea L223. Noi ne-am intilnit cu el de foarte multe ori (si inainte de a fi prim ministru si dupa ce a fost numit) si stiu ca ne-a promis ca o va da foarte repede, fapt care nu s-a produs. Noi intrebam mereu la Bucuresti cind va aparea acea lege si nimeni nu stia sa ne spuna ceva, toti ne trimiteau la Ponta. Cind aflam ca vine in zona si mi-aduc bine aminte ca prin intermediul chiar a lui LOV am mers cu o delegatie la Calafat(unde era o intilnire de lucru a cestuia) si am stat de vorba cu el, i-am spus nemultumirile, i-am inminat si in scris doleantele noastre si ne-a promis ca va da repede o lege a pensionarilor militari si dupa aceea ...tacere. Alta data l-am abordat la Tg jiu, alta data la Craiova si inca o data la turnu Severin. Daca aplica legea incepind cu 01.01. 2015 Ciolos era pus in fata faptului implinit si nu cred ca ar fi indraznit sa o mai modifice. Voi stiti realitatea din surse care nu au participat la intilnirile cu politicienii de atunci(fie la nivel loca, fie la nivel central) si care au stat pe margine si doar au aplaudat, eu si alti rezervisti am fost in mijlocul acestora, am avut intilniri cu toate partidele atit din opozitie cit si de la putere(cu PDL mai greu ca nu vroiau sa stea de vorba cu noi, dar pina la urma au acceptat si acestia) si cind spun ceea ce spun despre factorul politic stiu ce vorbesc, ii cunosc foarte bine, le stiu caracterul, spiritul de partid(de haita), comportamentul fara scrupule cind este cazul, manipularile si dezinformarile pe care le fac, cumpararile de constiinte si caractere a opozantilor, cum isi urmaresc scopurile personale ori de grup, etc. Am fost si eu vreo 5 ani intr-un partid parlamentar in perioada 2001-2006 avind o functie importanta la nivel local, fiind pus politic pe o anumita functie si cind nu am mai raspuns la comenzile lor m-au mazilit fara explicatii ori varsari de lacrimi.
CONCLUZIA cu care sunt intru totul de acord ar fi: COMPLICITATEA INTRE GULERATII DIN MINISTERE SI FACTORUL POLITIC. GULERATII CARE SUNT PUTINI VOR AVEA PENSII BABANE CIND VOR IESII LA PENSIE IAR GUVERNANTII VOR face cheltuieli mai mici cu pensionarii militari care sunt de ordinul zecilor/sutelor de mii si vor avea de unde sa mai fure si ei cite ceva. In natura nimic nu se cistiga, nimic nu se pierde ci totul se transforma.

Cezar spunea...

A te face ca nu pricepi..ca nu esti capabil sa intelegi fenomenul..care a stat la aparitia l.223..si apoi..a evolutiei ulterioare...este clar semn de scleroza in placi...parol

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Privind tehnica legislativă te contrazic puțin și îți voi trimite un mail mai nuanțat....

Stelian P. spunea...

E adorabila impartialitatea cu care se dau sentinte definitive aici. Pe vremea lui Basescu-Boc nu existau gulerati. Toate relele le apartineau exclusiv celor doi asa ca meritau toate injuraturile. Ei au patronat si statul mafiot, creatia lor exclusiva.
Dupa schimbarea guvernarii PSD-ul a facut schimbari majore. Nu mai avem stat mafiot ci stat paralel. Politicienii nu mai au nicio vina in toate relele, au aparut guleratii care este evident ca sunt dirijati tot de....
O, sancta simplicitas!
Pe atunci ambasadele erau la mina celor doi si fiind complet dezinformate ii aparau de minia populara, manipulau voturile, dadeau ordine justitiei. Astazi aceleasi ambasade care nu au traducatori de romana, plus habarnistii de la Bruxelles, nu stiu nimic despre Romania dar ne dau sfaturi (pardon, se amesteca in treburile noastre interne).
Cita invidie pe o tara care le sufla in ceafa.

CEZAR spunea...

miercuri, ianuarie 24, 2018
IAR99.Army ....recte AVION FARA MOTOR !

Ai probleme serioase ..sau tupeu maxim sa te mai si lauzi ca ai fost prin politica ..si ca ai alergat dupa Ponta ..bla bla ..
Rezultatul il vezi ...peste 85% dintre rezervistii militari adevarati pierd lunar ..prin necorelare cu punctul de pensie..prin neindexari etc...
Esti si tu unul cu cerul gurii albastru care visa la 5 cifre pe cupon....
Viseaza incontinuare...!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ IAR99.Army, suntem intr-un gand, pe aceleasi pareri, mai ales in ceea ce privesc guleratii din Armata si apucaturile lor mafiot-infractionale!

Huhu Rezea spunea...

@IAR99
Dacă ești un cititor al acestui blog te rog să nu cobori nivelul discuțiilor atât de jos... pentru că nu le public.
In privința procesului de elaborare și adoptare a legii pensiilor militare din cursul anului 2015, ai aici pe blog Proiectul Dușa, proiect elaborat de funcționărimea din aparatul central al MApN, ca să nu le mai zic gulere albe, baza discuțiilor ulterioare în procesul de adoptare a legii.
Poate fi citit aici
https://www.huhurez.com/2013/11/proiectul-legii-pensiilor-militare-asa.html
Pentru pensiile în plată, principala hibă a acestui proiect, ca și a celui introdus de domnul Dogaru în Senat, era că elimina, din start, recalcularea pensiilor militare, o eventuală reparaţie fiind actualizarea pensiilor după 2 ani de la intrarea în vigoare a legii....după prima majorarea soldelor pentru activi.
In Parlament s-a introdus recalcularea pensiilor, dar completarea nu a fost corelată cu restul dispoziţiilor, astfel că în forma finală a apărut aberaţia că elementele salariale se actualizau tot ca la cei activi , la nivelul trecerii în rezervă, nu la data intrării în vigoare a legii. Ce se făceau cei trecuţi în rezervă prin anii 90?
Am susţinut atunci ca eroarea si alte amănunte de tehnică de legiferare să fie sesizate presedintelui pentru a întoarece legea în Parlament. „Specialiştii” militari de la Cotroceni au stat cu degetul în gură și legea a fost promulgată, spre bucuria guleraților care, în frunte cu ministrul, se plângeau de lipsa fondurilor și abia așteptau un moment prielnic pentru a da atacul, sub pretextul că indreaptă erorile de legiferare. Momentul a venit tocmai în noiembrie, cănd a căzut guvernul ponta.
Te contrazic. O lege de o asemenea complexitate nu putea intra imediat în vigoare. De regulă, asemenea legi intră în vigoare la început de an.

Leon spunea...

Cam asa au stat lucrurile atunci..!
Si s-a mai intamplat o magarie. In MO nr 884/25.11.2015 s-a publicat Legea nr.293/2015, privind aprobarea OuG.nr.35/02.09.2015, care Majorau cu 10% Soldele Functiilor de baza pentru SNAp, incepand cu luna Decembrie 2015, tocmai cu intentia de a nu se actualiza si pensiile militare in decembrie ! OuG.57 a aparut in Decembrie 2015 si a permis Recalcularea pensiilor militare inclusiv majorarea de 10% incepand cu Ianuarie 2016..!

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cezar spunea...

@Huhu
Multumesc..!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
bravo domnule, dar imparțial mai ești! .... Ține partea marțafoiului, in continuare! 🤔

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Ne-ai exasperat cu acest ordin M 60/2016/
Nu stiu dacă se referă la salarizarea în MApN. Nu apare în lista ordinelor pe anul 2016.
Oricum, dacă este secretizat, el nu poate fi invocat în întâmpinările pe care Casa MApn le formulează în contestațiile la deciziile de calculare/recalculare/actualizare a pensiilor militare.
Contestațiile la deciziilor de actualizare vor fi motivate de contestatori cu prevederile din legea specială L 152/2017, de aprobare a Ordonanței cu caracter special în domeniul salarizării pentru anul 2017, OUG 99/2016, cu modificările și completările aduse prin OUG 56/2017 si L 207/2017, de aprobare a OUG 56/2017.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard, n-avem Parchet laminat din stejar militar, decat cu numele si gradele grasoaie, si alea luate pe somn de voie la ,,munca,''pentru ca se bat de musca prin birouri, cu bataturi groase pe bucifali de la tarsait caloriferele, ca daca nu erau saltati obez la pensii si solde, tot pe ,,secretizate'' mafiote, si mai tare ca pe cei mai bogati cocalari, acum 90% dintre angajatii cu manecutele albe aveau sa fie la bulau dansand pe zanganit de catuse! Chiar si Parchetul general sufera de igrasia ignorantei, DNA de ipocrizie, si e liniste si pace si cotierele schingiuiesc mafiot de capetele lor! Nu avem comisii de control si audit, adicatelea sunt, dar politic sunt legati fedeles si astia isi fac de cap in minister si Casoaie! Cui dracului sa ne mai plangem, fratilor?!

Leo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

La 101 ani s-a dus și Neagu Djuvara!
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i ierte și destulele-i păcate!

Unknown spunea...

LA ce contestatii daca inca nu sant decizii pentru actualizare ? nimeni nu afla daca se lucreaza la ele . la mai nu rasufla nimic .Daca ramane tantalaul ala la ministerul finantelor si olguta laa munca ,astia doi vor taia si spanzura si de aciinaite , Pana sa se judece procesul lui Dogaru ,cale lunga , termene etc , numai daca judecatorul respectiv o va plesni pe olguta , dar pana atunci ne stresam degeaba .

Ein Stein spunea...

Ce sut in cur le-a dat tovul Basescu adulatorilor:

https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-interven-ie-nea-teptata-pe-legile-justi-iei-mesaj-pentru-protestatarii-rezist_1244761.html

L-a lasat pe Stelian P & Co fara obiectul muncii.

Oameni buni nu uitati ca singura sansa a Romaniei e destructurarea statului mafiot, definitiv. Modificarea sau eliminarea a nu stiu ce OG e doar o amanare de moment, statul mafiot cu certitudine va veni imediat cu altceva in schimb, sa fiti convinsi de asta.
Sa nu va asteptati ca statul mafiot e un organism ezoteric ori cine stie ce fratie oculta. Statul mafiot este compus dintr-o gramada de grupulete inhaitate intre ele pentru a obtine favoruri, vedeti definitia din Dex. Am dat exemplu cu grupurile infractionale din armata, destructurate de justitie, care erau pornite pe insusirea unor bunuri la care nu aveau dreptul. Ghinion. Trebuie vazut daca nu exista grupuri de interese in ce priveste pensiile militare, adica grupuri de contopisti care considera ca stiu ei mai bine ce e bine, legea e doar facultativa.
Prioritate nr.1 trebuie sa fie destructurarea statului mafiot, nu exista alta cale.

Leo spunea...

Si pe ANCMR , se interpreteaza aproape identic cum am facut-o noi aici pe " Blogul H" despre aplicarea OUG 56 in vederea realizarii actualizarii pe L 152 + L 207.
Deci , iata ca in afara de noi pe blog + apreciere avocat , mai este o interpretare ( a 3-a) care ne confirma.
Prin urmare , deciziile de actualizare prezentate in urma cu 10 - 14 zile sunt decizii emise nelegal de CPS.
Exista o liniste ciudata , pe aceasta tema de la CPS . Oare de ce ?

Huhu Rezea spunea...

@mihaela
Fă si d-ta o diferențiere între actualizarea de 15% pe care se chinuie s-o aplice casele sectoriale conform Legii 152/2017 si actualizarea care s-ar cuveni militarilor, începând cu 01 01 2018, conform art. 38 din L 153/2017, dacă nu s-ar fi emis OUG 59/2017, de înghețare a pensiilor militare/
Tocmai neemiterea unor decizii de actualizare, prin care solda de funcție din baza de calcul ar crește cu 25%, este o vătămare în drepturi și constituie motiv de de contestare în contencios administrativ a OUG nr. 59/2017, acțiune pe care trebuia s-o formuleze si domnul Dogaru.

Huhu Rezea spunea...

Leonard
Clasele de salarizare nu ne interesează la recalculare/actualizare.
Intr-un ordin secret nu pot fi prevăzuți alți coeficienți de ierarhizare a soldelor de funcție decât cei din Ordonanța 56/2006, de modificare a L 138/1999, coeficienți inscriși la litera a) a din Nota de calcul a oricărei decizii de calculare/recalculare/actualizare.
Ar fi o faptă penală.

Stelian P. spunea...

@Ein Stein
Daca tot ma pomeniti explicati-mi si mie despre ce stat vorbeam eu si despre ce stat vorbeste Basescu. Si mai spuneti-mi unde e statul paralel in ecuatia asta ?
Am impresia ca dvs. contrati userul nu ideile sale. E si asta o activitate.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leonard, linistea ciudata a CPS e data de un potop, de un uragan nestavilit de critici foarte dure, de scoaterea la lumina de catre aceste ,,bloage'' cazone a starii mafiote din sanul lor, spaima ca au fost descoperiti cu soparlici secretizate, iar cel putin eu trimit zilnic aproape catre DNA, Parchetul General, Guvern, prim ministru, presedintie, ong-uri, etc, plangeri sa se duca acolo sa ancheteze acele ,,secretizari'' mafiote, sa se faca, domnule, daracului un audit, o ancheta, o cercetare, o infiltrare, ceva care sa-i opreasca, sa le puna frana, sa-i agate si sa-i trimita in fata instantelor de judecata, si va jur ca nu ma potolesc sa fac aceste plangeri, bune, proaste, idioate, autiste sau cum poate oricine sa le califice cum vor ei celor in drept pana-i capiez, ca m-am saturat naibii de atatea si atatea sincope marsave si criminale, tocmai venite prin secretizari ce incalca cu viol ilegal Lg.182/2002 Art.33! Stam cu mainile in san, in san cald raman si mafiile, dar eu nu ma stampar si sa stie ca mor, dar nu ma opresc zilnic cu aceste plangeri pana ce nu vad muntele...lui Venus satisfacut ca a luat-o din loc la vale!

Leo spunea...

Tres bien Flavius.
M-am gandit si eu , ca datorita expunerii mediatice a modului de lucru obscur si ilegal al guleratilor din MFA , acestia sa se "dea la fund". "Miros" ca urmatoarea decizie de actualizare propusa pt. comentariu , va fi una total opusa cu cele deja prezentate. Pe mine foarte rar m-a inselat "mirosul".
Inseamna ca nu sunt singurul care apeleaza la Parchet pt. a fi lamurita incalcarea sistematica a Art. 33 dein L 182. De aceea sunt multumit ca pe cel putin o persoana "nu am exasperat-o" inutil. Una este ca PARCHTUL GENERAL sa primeasca o sesizare si alta este sa primesca doua , sau mai multe pe aceeasi tema.
PS
Guleratii sa se teama de cei ce nu mai au ce pierde , datorita "manevrelor" lor MIZERE.

Huhu Rezea spunea...

"Leonard
Care ancmrr a luat pozitie de tragere în legătură cu procedura de actualizare?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leonard, pacat, foarte pacat ca n-am adresa ta de Mail, nu sa te obosesc cu postari, ci doar sa-ti trimit macar o singura petitie, din sutele ce le tot trimit in ultima vreme tuturor autoritatilior, sa le atrag atentia cu monstruozitatile ce se intampla in Ministerul Dezastrelor la Pensii si Casa Torturarii Penziilor Cazone!

Ein Stein spunea...

@Stelian
Eu vorbeam de dupacul zdravan peste ceafa pe care vi l-a dat Basescu prin declaratiile despre legile justitiei propuse de PSD, tocmai voua basisti pana-n maduva oaselor. He-he, despre asta vorbeam eu. Unde e statul paralel? Habar n-am, in fond sintagma in sine e o prostie fara margini. Stat paralel cu ce? Cu el insusi? Sintagma a fost inventata sa dea bine ca titlu de stiri si nimic mai mult. O umbra de logica avea daca se numea "state paralele" insa daca iei de bun tot ce se scrie pe facebook eu nu pot sa te ajut. Hashtag.
Ca o simpla discutie, se spune ca creierul omenesc e o minune, capabil de o gramada de chestii, culmea evolutiei, s.a.m.d. Asa o fi nu zic nu dar paradoxul e ca, el, saracul creier traieste intr-un intuneric total in cutia craniana, de cand ne nastem si pana trecem de-a dreapta mantuitorului, singurele legaturi ale lui cu exteriorul sunt organele de simt, ochi, urechi, etc. Ideea e ca daca nu deschidem ochii bine, nu ciulim urechile cum trebuie riscam sa-l lasam pe bietul creier in intuneric total. Oare de aici vine sintagma "noaptea mintii"?
Daca nu, ar trebui! E un eufemism binenteles dar trebuie luat aminte.
Deschideti ochii!!!!

Statul mafiot e inamicul public numarul 1 si trebuie destructurat cat mai rapid. S-a demonstrat ca se poate insa trebuie sa se vrea.

Leo spunea...

ancmr Campia Turzii
link-ul
http://ancmrrcturzii.ro/majorarea-la-1450-sau-nu/#more-2200

IAR99Army spunea...

Huhu
Fi sigur ca nu o sa fac asa ceva dar nu m-am putut abtine la invectivele din senin adresate mie fara ca eu sa-l fi jignit vreodata pe acest CeZARUS FUSCUS PuLLUS ABURUS PALINCUS. Inca mai cred ca niste oameni normali la cap respecta opinia celuilalt fie ca ii convine fie ca nu ii convine si apoi poate sa si-o expuna si el pe a lui. Eu ramin la parerea ca nimeni dintre noi nu detine adevarul absolut si ca fiecare stie un episod sau mai multe si menirea blogului tau esta de a le lamurii, de a le pune cap la cap si poate de a stabili niste adevaruri care sa ne ajute pe toti in demersurile legale si corecte pe care le facem or trebuie sa le facem. Este clar ca gulerele albe sunt mina in mina cu politicienii vremelnici si ca sunt imnuni la strigatele noastre.
Eu va doresc multa sanatate si multa bafta, si ma opresc aici cu postarile mele dar nu voi fi de acord si promit sa ii taxez cu riscurile de rigoare pe toti cei de teapa martafoiului mai inainte amintit care nu ar trebui sa fie printre semeni ci la gradina zoologica ori la nr. 9. Sa auzim numai de bine.

Iulian Mareș spunea...

Suntem din ce in ce mai multi frati! Intru credinta!
Portile sunt mereu deskise numai celor de calitate!

Un nou, imaculat si promitator partid...ALO! Alianta Lege si Ordine

https://www.dcnews.ro/mobile/alian-a-lege-i-ordine-alo-un-nou-partid-in-romania-generalul-savoiu-raspundem-unei-a-teptari-profunde_576956.html

Stelian P. spunea...

@Ein Stein
He, he, iata ce spunea acelasi Basescu la 11.12.2017 la Romania TV:

"Să se respecte recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa abuzului în serviciu. Anticipatele sunt imposibile. PSD abia se aşază pe Putere. Ar trebui să-l dea jos pe Tudose şi încă două. Au schimbat legile justiţiei cu subtilitatea borfaşului de meserie. A dispărut independenţa, a apărut controlul ierarhic şi sub autoritatea ministrului Justiţiei. Tudorel Toader poate să înţeleagă că-l poate chema pe procuror cu dosarul, sub pretextul că are o reclamaţie. Lasă poarta larg deschisă la abuzuri. Borfăşia e că aceste prevederi sunt luate din Constituţie. Ne putem aştepta la o decizie a PSD de a pune justiţia sub control. Se poate merge la punerea în chingi ale procurorilor", a tunat Băsescu".

Eu am spus de mai multe ori ca m-am vindecat de Basescu dupa ce am vazut ca are alt limbaj de cind nu mai e presedinte. Dvs. nu cititi ce spun (cu exceptia aia cu concursul cind v-ati vazut nick-ul in postarea mea) si atacati persoana. "Deschideti ochii !!" si atacati continutul.
Faceti efortul sa nu confundati ideile de dreapta cu persoana lui Basescu iar cu dupacul ala zdravan lasati-o mai moale.
Si eu sunt impotriva statului mafiot (sau paralel, cum ii spun pesedistii).

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
După ce au fost publicate legile justiției și CCR a găsit doar niște mărunțișuri în neregulă în ele, până și Băsescu recunoaște că modificările nu încalcă independența justiției. Nici nu aveau cum, din moment ce majoritatea modificărilor aparțin structurilor judiciare sau organizațiilor judecătorilor .
Numai #rezist au rămas în tranșee... ca japonezul după război.

Huhu Rezea spunea...

@IAR 99
Am recitit paginile din 2015 de pe SCMD Craiova...filială dizidentă, pe atunci, din SCMD Central.
O să te acuze Mărin Neacșu că încerci să-i iei fața.:):)

CEZAR spunea...

Vezi o ..mica mare diferenta..intre profile ??
PS,
Eu nu te-am atacat pe tine ca persoana ci idiile tale aberante !
Nu ai inteles mai nimic se pare !!
======================================
Totusi nu vrei sa ne zici nimic despre avionul FARA MOTOR.. cu care l-ati aburit pe Ceausescu..???
Mai cunoastem si noi cate ceva ...
======================

IAR99.Army
Fotografia mea

Vedeți mărimea completă

****Pe Blogger din mai 2010

Vizualizări profil: - 338****
=====================================================
CEZAR
Fotografia mea

Vedeți mărimea completă

****Pe Blogger din decembrie 2010

Vizualizări profil: - 20996*****

NB..
Nu stiu cum dar se vede clar ca am starnit mai mult interes decat ,,ILUSTRA TA PERSOANA.........

CEZAR spunea...

PS.
Mi-a placut chestia asta !!!!
Te autodefinesti ..perfect! nu trebuie sa mai pun nici un cuvant!!
Oare toti sunteti pe calapodul lu T-2MaKisss ..astia cu cerul gurii albastruu???!!

"" Eu va doresc multa sanatate si multa bafta, si ma opresc aici cu postarile mele dar nu voi fi de acord si promit sa ii taxez cu riscurile de rigoare pe toti cei de teapa martafoiului mai inainte amintit care nu ar trebui sa fie printre semeni ci la gradina zoologica ori la nr. 9. Sa auzim numai de bine.""

Gigi spunea...

Apropos de @#@rezistenți.
DCnewz:mitinguri finanțate de guvern străin,plus s.baci,in 2017.
Deci,ce bănuiam noi atunci,să adeverit?
Nu toți suntem proști cum ne cred unii,infiltrați pe aici sau pe dincolo!
Se știu ei care!

Stelian P. spunea...

@Huhu
La momentul acesta aveti dreptate. Sa vedem continuarea. Rezistenta celor de la #rezist (si neincrederea mea) se bazeaza pe tupeul fantastic al celor care ne conduc. Sa induci in continuare ideea ca cei de la Bruxelles nu sunt informati despre ce se intimpla intr-un judet numit Romania, frizeaza prostia (sau cheita din spate) si asta din partea unui om care si-a dovedit "moralitatea" schimbind 5 neveste si anuntind ca retrage Romania din Irak fara sa se consulte cu nimeni. Pentru mine domnul asta e o tinta perfecta pentru serviciile de informatii straine. Sa nu mai ceri informatii de la serviciile platite pentru asa ceva doar ca sa aduci in guvern oameni cercetati penal si asta "pentru ca putem" spune multe despre aroganta si despre intentiile conducatorilor.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ IULIAN, DA! SUNT PLACUT IMPRESIONAT DE ALO, NOUL PARTID DE CENTRU DREAPTA, CONDUS DE GENERALUL SAVOIU, PENTRU CA DE STANGA-PSD MI S-A ACRIT CE NE-AU FACUT PANA ACUM! IATA CE MI-IAU FACUT PESEDISTII IN 4 ANI, DIN PENSIA DE 1040 LEI: RECALCULAT PE MINUS LA 666 LEI, LA 585 LEI SI LA 605 LEI! ACUM IMI PREGATESC DECAPITAREA LA ACTUALIZARE, A PATRA OARA! S-A TERMINAT, PENTRU MINE, CU BOLSEVISMUL FASCIST!

CEZAR spunea...

Cu un 0,2 % la primele alegeri libere si democratice...va avea o ascensiune FULMINANTA in politica romaneasca !!
Deci ..,,SUCCESURI FULMINANTE " !!!!

Iulian Mareș spunea...

Stelian,
Dar când o putere străină îți decorează oameni cu funcții keie din sistemul de forță de numește că-i răsplătește sau că-i devoalează, categoric după ce i-au stors?

Stelian P. spunea...

@Iulian Mares
Nicio putere straina nu face prostia sa-si devoaleze oamenii care lucreaza pentru ea iar rasplata se face prin alte mijloace. Cine s-ar mai lasa recrutat de o asemenea putere, ce incredere ar mai prezenta serviciile respective ?

Huhu Rezea spunea...

@Stelian P.
Se vede că ți-ai cam ieșit din mână.
Puterile străine intimidează conducerile statelor țintă cu privire la persoanele pe care le protejează, dând semnale că eliminarea acestora reprezintă o amenințare la interesele lor în respectiva țară. Decorarea acestora este doar una din modalitățile de semnal.
De ce Ceausescu nu avea curajul să-i aresteze pe agentii sovietici din conducerea partidului si statului?
De ce sunt atâtea ezitări în debarcarea Codruței, a lui Maior, iar Coldea a fost inlăturat doar după multiple dezvăluiri?

Iulian Mareș spunea...

Stelian,
A fost viață grea la evidența populației!

Stelian P. spunea...

@Huhu
Haideti sa fim seriosi. Daca doamna Kovesi e sustinuta de nu stiu cite state inseamna ca e spionul tuturor ? Faptul ca e apreciata nu inseamna ca lucreaza impotriva Romaniei. Trebuie sa recunoastem ca la noi coruptia e in floare iar cei corupti nu pot fi in general decit functionari ai statului care sunt primii vizati de atentia doamnei. Daca Olanda sau alte state se opun intrarii in Schengen o fac deoarece Politia de frontiera e cunoscuta pentru coruptia din rindurile sale. Nu e nevoie de spioni ca sa fotografiezi masinile cu care merg politistii respectivi la munca si sa intelegi ca e imposibil sa ai ultimul model de Volvo cind esti agent cu 3-4 ani vechime in sistem. Poti avea incredere intr-o asemenea paza cind drogurile din Orient tranziteaza Romania in drumul lor spre Occident ? Incercati sa vedeti in orice tara din Occident daca un condamnat penal face si desface guverne sau daca un ministru cercetat penal vorbeste despre prezumtia de nevinovatie in loc sa-si dea demisia urgent ? Astept sa-mi dati exemple. Stiti ca presedintele SUA e suspectat de "relatii nepotrivite" cu rusii si chiar serviciile secrete plus justitia pun umarul la anchetarea lui. Un asemenea sistem se doreste si la noi de catre tarile occidentale, nu discutii despre legile justitiei facute de indivizi cu dosare penale sau condamnari definitive. Azi o sa aflam ca guvernul are in componenta domni cercetati penal. Mai cunoasteti o asemenea tara ?
Cu Ceausescu ma mir ca imi puneti o asemenea intrebare. El stia foarte bine cine l-a numit in functie si cine il sustine. In 89 rusii i-au platit toate facturile.
Azi e alta situatie. Credeti ca Basescu, Constantinescu si Iohannis au fost pusi de americani iar Iliescu a fost lasat in pace (timp de aproape 3 mandate) sa fie singurul ales de popor ?

Stelian P. spunea...

@Iulian Mares
Respectele mele. Se vede ca sunteti colonel cu functie mare. Asa argumente inteligente mai rar.
Sa ne traiti si sa ne onorati cit mai des cu inteligenta dvs. sclipitoare.
:) :) :) :)
PS
"bravo domnule, dar imparțial mai ești! .... Ține partea marțafoiului, in continuare!"
Daca imi permiteti un sfat de la un simplu colonel:
- cind "martafoiul" are dreptate ar fi mai bine ca si coloneii cu functii inalte sa para neinteresati nu sa se ratoiasca in public. Nu toti stiu ce mare ati fost.

Huhu Rezea spunea...

@stelian P.
Ești și naiv.
Codruța nu trebuie să fie spion! E suficient să fie răsplătită, inclusiv cu susținere, dacă nu prin șantaj, ca să nu-și bage nasul în transferul masiv de euro pe care multinaționalele lor il fac din economie.
Își acoperă spolierea României prin asmuțirea „uneltei” împotriva oricărui român care-i concurează.
Crezi că intră mai multe droguri prin România decât prin porturile Amsterdarm sau Roterdam?

IAR99Army spunea...

Ptr STATUIA CAZARUS
Militar CeZARUS FUSCUS PuLLUS ABURUS PALINCUS(ai pus bine sigla la blogul tau, tu ai fost doar MILITAR, probabil ca ai fost si tu acoperit de nu stii ca grad ai avut in armata) inca o data dai dovada de o prostie incomensurabila. Chiar nu ai invatat in viata ta ca oamenii apreciaza calitatea si nu cantitatea, pai la prostiile si aberatiile pe care le afirmi cu o indirjire de catir bulgaresc cum dracu sa nu atragi atentia asupra ta. La cite cuvinte cunosti din limba romana oricine crede ca abia te-ai nascut si de mila oamenii iti scriu texte dupa texte poate asa mai progresezi si tu macar cu inca 2-3 cuvinte. Daca te pui cu oltenii nu o sa ai decit locul doi, unu este ocupat. Imi pare rau pentru tine, mai ia niste vitamine din ....prune, pere si mere sau consulta un psiholog.
Ptr. HUHU
Ma bucur ca ai facut acest efort, cu Marin am facut la un moment dat echipa, dar de o vreme suntem fiecare pe cont propiu. Nu trebuie sa ne fie frica de concurenta, aceasta duce la progres si prosperitate. Doar oamenii slabi precum Cezar are aceste trairi el stie ca doar atita poate insa isi forteaza de multe destinul si nu constientizeaza ca poate sa o ia de multe ori in barba. Este o vorba : cind esti prost stai acasa.
Multa sanatate!

Huhu Rezea spunea...

@IAR99
Vezi că PP, alias @Cezar, este oltean de Mehedinți. Tot ca la Mihăești:

Stelian P. spunea...

@Huhu
Nu stiu cite droguri intra la noi si cite intra la altii dar stiu sigur ca una din portile permisive e la noi si simt un fel de rusine cind aud ca bulgarii au devenit candidati mai credibili decit noi.
Ce credeti, salonul auto de la vama sau politia de frontiera e luat din salariu ? Avem institutii ale statului care sunt sigur ca isi fac datoria dar cind tocmai cei interesati nu vor sa fie informati care e solutia, schimbarea celei care are dreptul legal sa faca putina curatenie, care este si sutinuta de aproape tarile europene plus SUA ? Credeti ca eu sau colegii mei de atunci si de azi nu raportau ce se intimpla la frontiera ? Credeti ca ofiterii de informatii straini nu intra cum vor in Romania si nu raporteaza ce vad sau credeti ca toti vin cu legitimatia de spion in mina ? Credeti ca o tara NATO care este la ora actuala singurul aliat credibil la Marea Neagra poate fi lasata la cheremul unor hoti ? Ati citit ce s-a intimplat in Italia postbelica aflata la un pas sa devina comunista ?
Credeti ca occidentalii sunt toti uniti impotriva noastra si ca vor sa faca din noi un judet si mai corupt ?

Ein Stein spunea...

@Stelian P
Domnule ca o simpla curiozitate, trecand peste limbajul colorat al mentorului dvs. mai degraba specific unui betiv batran si mai putin al unui fost presedinte de stat, ce a vrut sa tune Basescu cu asta:
"Borfăşia e că aceste prevederi sunt luate din Constituţie."
Sa inteleg ca daca vrei sa impui regulile din Constitutie esti borfas? Eu am mai scris ca o astfel de abordare o au grupurile de interese ale statului mafiot, stiu ei mai bine ce e bine legile sunt pentru prosti. Imi pare rau ca noi romanii cu Constitutia noastra de borfasi nu putem sa ne ridicam la nivelul exigentelor mentorului dvs. Ghinion.
Am scris intr-un post anterior un link catre "ultimile" declaratii ale mentorului dvs, ala cu dupacul zdravan peste ceafa. Acolo are o abordare cu totul diferita. Stii ce cred?
Cred ca a auzit printre randuri clinchet de catuse si spera el ca va avea scapare cu noile legi.

Incearca sa nu transformi acest blog in facebook.

Iulian Mareș spunea...

#Stelica,
Dar nu-i rău la evidența populației!
Tc rusesti au fost înlocuite cu alte forme, mai subtile... Pauker poartă alte nume...unele cu rezonanță străină! Și par onorabili!
Noroc că ROU nu duce lipsa nici de proști/cozi de topor și sunt kiar f multi! Exasperant de multi! Și mama lor este mereu în călduri!
Este o virtute când îți înjuri tara prin cele străinătății! Și când este și pe bani!
Aici nu e vorba de funcții, ci doar sa nu fii credul ca un non-inteligent!
Dar asta nu este o opțiune ci un dat de la natură!
In concluzie, fără ironii de 1 leu snopul! ... astea merg la școala profesională profesională!
Huhu îți poate explica, în extindere, cum stă treaba și cu alogenii, kiar și consoartele lor; este plin fondul de documentare!
Să fii și tu #sănătos!

Iulian Mareș spunea...

Unii spun că #-iștii sunt o pata de culoare!
Ok, dar de ce aleg numai nuanțe de maro, galben și muștar?
Ok, este f clar! Sunt simboliști!

Stelian P. spunea...

@Ein Stein
Am scris de nenumarate ori ca nu mai dau doi bani pe spusele lui Basescu de cind nu mai este presedinte. Daca doriti explicatii despre ce a vrut sa spuna puteti sa va adresati direct lui, nu prin intermediari.
Eu ma opun atit statului paralel cit si statului mafiot indiferent de ce spune Basescu. Ce parere aveti despre spusele mele referitor la saloanele auto din parcarea institutiilor care lupta sa ne integram cit mai repede in Schengen ? Domnii aia din ce stat fac parte ?

@Iulian Mares
Renuntati la lauda de sine ca va pateaza blazonul de "mare sef" care se crede si acum pe teritoriul cazon. Imi amintesc cu neplacere de marii sefi de la esalon care cind coborau din masini erau infoiati ca niste curcani in calduri si care ne aminteau la fiecare fraza ca noi suntem provincia iar ei vin direct din curtea mare a lui Dumnezeu. Cind mergeam la Bucuresti imi muscam limba sa nu rid in hohote vazindu-i cum se scapa in nadragi cind incepea sa le sune telefonul sau cind vedeau (la nivelul permis acolo) cite un pantalon cu o dunga lata rosie. Sefi, nu gluma.
Nu mai sunteti SEF asa ca inainte de a-i face pe altii "martafoi" (si nu numai) uitati-va in oglinda.
Si apropo de inteligenta imi place chestia aia cu injuratul tarii prin strainatati (pe bani, of course !) Cei care isi batjocoresc concetatenii, isi umilesc colegii, ii fac albie de porci pe cei care nu gindesc la fel ca ei si fac asta pe net, adica in spatiul public, sunt inteligenti si mai ales civilizati ? Nu va mai dau citate din "operele" dvs. de colonel de la esalon ca va faceti si singur de ris.
Multumesc pentru urari si va doresc si dvs. acelasi lucru (fara #) ca aveti mare nevoie sa-i sprijiniti in continuare pe infractorii care lupta sa ne conduca.

Stelian P. spunea...

PS
Puteti sa renuntati si la imaginea aia in uniforma si cu arma in mina. Va strica limbajul si nu mai speriati pe nimeni. Pentru oamenii care nu se mai simt sefi exista si haine civile sau avataruri mai inteligente. Vedeti daca activii folosesc asemenea imagini.

Iulian Mareș spunea...

Stelica,
Necazul este că marțafoiul ăla este marțafoi!
Știu că ai fost și ești un neînfricat; frică nu au copii mici și nebunii, ceilalți nu controlăm!
Despre purtătorii de lampas la pantaloni....hmmm, niciodată nu am avut nici teamă și nici complexe pt că în jobul meu intra consilierea și recomandarea de opțiuni, pe domeniul meu!
Așa, că nu te prosti cu prostii!
În rest, căci despre resturi este vorba... ele sunt la capitolul #! Și atât!
Suntem prea curajoși că să nu ne trădăm opțiunile, nu?
Puteai fi in locul meu!?
Și da și nu? Tu știi mai bine! Că și mine!
Dacă nu mai susții # nu mai c/atac!

Huhu Rezea spunea...

@Pălăgheanu
Stelian P. este un uzer diferit de persoana d-tale.
Să știi că nu ne interesează aici soluțiile din dosarele penale.

Leo spunea...

Maestre , nu zice ca nu te intereseaza solutii penale. Sa vezi ce-o sa te intereseze si ce de vizualizari o sa ai când Flavius si cu mine vom invinge in penal pe LICHELELE care au pervertit "civilul" pensiilor....

Stelian P. spunea...

Duminica fiind imi permit citeva glume la adresa unui mare Sef. Sper sa inteleaga gluma.

- „FRICA nu au copii mici și nebunii, ceilalți nu controlăm!”
- „Despre purtătorii de lampas la pantaloni....hmmm, niciodată nu am avut nici TEAMA și nici complexe pt că în jobul meu intra consilierea și recomandarea de opțiuni, pe domeniul meu!”

Stie cineva care este deosebirea dintre FRICA (nu o au nebunii, zice marele sef) si TEAMA pe care nu o are seful de la esalon ?