28 11 2017
Pensii recalculate pentru 16.000 de pensionari din M.A.I.(un titlu care nu corespunde mesajului transmis ....n.m)
„O altă măsură luată la nivelul MAI, se referă la faptul că din decembrie se vor plăti diferențele de bani rezultate în urma recalculării pensiilor pentru angajații MAI care au ieșit la pensie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat.
La acest moment procesul de recalculare a pensiilor din MAI este finalizat în proporție de 80%, în luna decembrie urmând să primească diferențele rezultate în urma recalculării aproape 16.000 de pensionari.
Plățile vor fi acordate începând cu pensiile cele mai mici, procesul urmând să continue în ordinea crescătoare a acestora. Cei aproximativ 16.000 de pensionari care vor primi aceste diferențe rezultate în urma recalculării au pensii cuprinse între 540 de lei și aproximativ 7.000 de lei.
Persoanele care au pensii mai mari de 7.000 lei/lună vor primi diferențele rezultate în urma recalculării în prima jumătate a anului viitor, pentru acest lucru urmând a fi înaintată o propunere de prorogare a termenului de recalculare și de punere în plată până în luna iunie 2018.
O parte dintre pensionarii cărora nu li s-a putut recalcula pensia până în prezent au lucrat înainte de 1990 în structuri care s-au desființat, cum ar fi Departamentul Securității Statului, motiv pentru care au fost întâmpinate dificultăți în a face dovada drepturilor avute.Precizez, de asemenea, că persoanele care au ieșit la pensie în perioada august-septembrie 2017 își vor primi primele pensii în luna decembrie.”
************************************************************
Bursa .ro
Ca răspuns la solicitările Ziarului BURSA privind situaţia pensiilor de serviciu, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ne-a transmis: "La nivelul MAI, vă informăm că numărul total de titulari ai pensiilor de serviciu aflaţi în plată, la nivelul Casei de Pensii sectoriale a MAI, este de 62.744 (pensionari titulari din MAI şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor - ANP) la care se adaugă 14.831 pensii de urmaşi.
Bugetul pe primele şase luni pentru calculul pensiei este de circa 1.590.000.000 lei şi reprezintă 14,6% din bugetul MAI pe 2017.
Plăţile efectuate de Casa de Pensii a MAI pentru contribuţii, drepturi de pensie şi indemnizaţii sunt finanţate din bugetul de stat.
Casa de pensii a MAI plăteşte pensii titularilor, urmaşilor şi pensionarilor din sistemul de penitenciare (ANP), astfel:
- titulari din MAI - 56.946;
- titulari din ANP - 5.798;
- pensii de urmaşi - 14.831;
- Total pensii - 77.575.