|
Deputatul USR Claudiu Nasui |
Proiectul de lege pe care l-am depus prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, mai puţin pentru două categorii, pentru care considerăm că excepţiile sunt justificabile:
pentru militari - pentru că toate ţările NATO au această excepţie, dar şi acolo am prevăzut plafonarea pensiilor speciale la nivelul ultimului salariu în plată. Şi, de asemenea,
pentru magistraţi, unde Comisia de la Veneţia recomandă un tratament special şi am propus plafonarea pensiilor speciale la ultimul salariu, tocmai ca să nu mai avem situaţii de pensii speciale de 30 - 40.000 de lei", a anunţat joi deputatul
USR Claudiu Năsui, la Palatul Parlamentului, într-o conferinţă de presă.
Proiectul prevede ca în cazul acestor două categorii pensia nu poate fi mai mare decât solda/salariul brut lunar din ultima luna de activitate înainte de data pensionării, actualizat la zi cu rata inflației și creșterile salariale/majorările soldei de grad și funcție ale militarilor/magistraților.
Conform parlamentarului USR, proiectul de lege prevede totodată posibilitatea contribuţiei nelimitate la Pilonul III de pensii.
"Pentru că există această nevoie pentru unii oameni să iasă mai devreme la pensie, am prevăzut în acest proiect de lege faptul că fiecare dintre noi poate contribui la Pilonul III cât vrea. Deci să facă cât vrea el economisire pe termen lung, tocmai ca să aibă o pensie mai bună la bătrâneţe şi ca aceşti bani să fie deductibili în mod nelimitat, deci să nu mai fie limitat la deductibilitate de 400 de euro pe an cât este în prezent", a explicat Claudiu Năsui.