Powered by Blogger.

Tuesday, October 03, 2017

Cum a dejucat Iulian Vlad repetarea, la București, a evenimentelor din 1956 de la Budapesta

24 comments
Ce a rezultat din discuțiile cu prof. Cristian Troncotă. 
-In vara anului 1989, generalul Victor Stănculescu a efectuat concediul la Balaton, ocazie cu care a avut întâlniri cu Karpaty, seful Statului Major Maghiar și cu un reprezentat al serviciilor de informații sovietice. 
-Venit la București, spre nedumerirea lui Iulian Vlad, Stanculescu își transferă intempestiv copiii din unitățile de securitate în care lucrau, UM Dunărea, în MApN. 
-Iulian Vlad merge la Arhiva Securității și studiază dosarul despre liderul comunist maghiar Imre Naghy, adus în anul 1956 de sovietici la Snagov, reținâng greșelile securității maghiare care, fără a primi ordin, spontan a tras în manifestanți, pentru a se apăra. Rezultatul a fost că manifestanții au intrat în sediile securității și i-au măcelărit pe cei pe care i-au găsit acolo. 
Astfel, avem explicația pentru care generalul Vlad a ordonat, cu câteva zile înainte de 21 decembrie 1999, ca tot personalul să depună armele și muniția din dotare la magazii.


 Alte aspecte privind filiera maghiară a Evenimentelor din 1989 le puteți auzi din înregistrarea emisiunii de duminică 01 10 2017 de la Antena 3.
 

24 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Meticulozitate si rigoare demne de un om cu niste calitati deosebite. Ar trebui sa i se studieze comportamentul si activitatea pentru a servi ca material didactic de conduita si abilitati in scolile militare de securitate.

Leo said...

Vulpoi batran , Iulica. El stia inca din 04.12. 1989 ca soarta lui Ceausecu este pecetluita , l-a informat pe acesta de asta si in 21 a ordonat depunerea armelor ca toata vina sa cada pe armata. Daca intrebati , toti securistii spun ca ei au avut armele la rastel si ca ei nu au tras in popor , lasand sa se inteleaga ca armata a tras. Iulica nu a spus niciodata nimic despre "RETEAUA R" , o structura paralela din Dir.V care avea ca misiune lupta de rezistenta in cazul defectarii securitatii si armatei.
BRAVO FLAVIUS ! ai revenit in forta si te felicit. Bine ca ai parasit cloaca portocalie...

Iulian Mareș said...

Huhu,
Mai zilele trecute, pe un titlul asemănător, Vis, combătea pe invers, in draci, cu fraze profunde, meșteșugite!
Dar cum minciuna are cracii scurți, am găsit sursa mărețului istoric, de care doar 0,01% din pasionați au aflat!
Iată sursa:

http://m.revista22.ro/70266106/adio-btrne-asasin.html

PS...Vis, ori pui "", ori indici sursa! Ai văzut că unii au pierdut doctorate, pt mai mult de 4-5% copiere, dar 100%?
Vis, scrie din creierii tai, omule, din ce simți, vezi, auzi, analizezi, interpretezi...etc

Iulian Mareș said...

Leonard,
Tu kiar crezi că ofițerii Secu, operativi, erau mari specialiști în mânuitul trancanului?
Excludem USLA!

luminita said...

DIRECTIA CERCETARI PENALE .......PENALE astia nu ii exluZI? ,iubi , pai astia ii cam putea da in gat pe javrele astea de acum dar nu mai au cum ca se intalnesc acum cu dl ILULIAN VLAD .

CEZAR said...

Sa recunoastem !!
Securitatea si-a luat ca scut de aparare faptul ca ei NU AU FACUT NIMIC..!!
Este evident..ca nu au facut nimic din moment ce la Timisoara i-a jucat pe degete un popa reformat plus cativa ..agenti ..care de pe unde ..
Numai si pentru asta ..trebuiau sa raspunda ..!!!

Leo said...

TEMA este :
"Cum a dejucat Iulian Vlad repetarea, la București, a evenimentelor din 1956 de la Budapesta"
Intreb ca nu stiu:
- Oare numai Iulica a facut ce scrie in textul TEMEI ?
- Oare Iulica era de capul lui si "actina" fara ca Tudor Postelnicu sa-i de OK-ul ?
- Oare de ce nu a aparut in TEMA si Tudor Postelnicu , mutat si el de curând din lumea asta ?
Nu uitati , in anii '89 Tudor Postelnicu era cel mai influent , informat , creditat si credibil personaj din anturajul lui Ceausescu.

Iulian Mareș said...

Leonard,
Postelnicul era prea prost! Era printre ultimile produse PCR din garda veche!
Prost, dar loial!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Nu-i exclus ca batranul vulpoi sa fi lasat copiilor o anumita arhiva cu ,,frumoase amintiri'' despre niste actuali politicieni, care astazi se dau de ceasul mortii ca-s democrati de cand au fost fatati! In zona liberala gasim aceasta infectie ce-au fost in comunism niste satrapi si turnatori din razbunare sau interes personal, nu din patriotism, iar acum sunt mari democrati europeni de nu le ajungi cu prajina la bornau! Unul dintre ei abia ce-a dat ortul popii...
@ Leonard, n-am fost basanist. Mereu am votat in cabina de votare partidele stanga, sa fie clar tuturor! Ca jurnalist, si chiar dintr-un interes stiut numai de mine, am fost un apropiat al unui politician local, W, caruia ii publicam interviuri, ii scriam articole de propaganda sa-l ridic in sus si-l sprijineam in campaniile electorale, el stiind foarte bine ca, in particular, nu-i sufeream partidul si staff-ul, mai ales pe Chior. In campanii i-am fost mereu ofiter de presa si am conceput, impreuna si cu alti ziaristi locali, anumite materiale de campanie sau scriam articole de moment si la alte ziare care aserveau partidul stat. Cand s-a dat in PSRO, figuram ca purtator de cuvant si responsabil cu Relatiile publice in partidul lui Geana Dragostea mea! Foamea si lipsurile te conduc catre compromisuri, pentru ca asa e viata in Romanistan sa faci tot ce e posibil sa supravietuiesti, dar stiam ca eu sunt doar un ac in carul cu fan, alte metode fiind definitorii in campanile electorale, precum acea noapte in care, in viloiul lui Izmana, s-a conceput castigarea alegerilor din buricul Cucuvelei Roz-bombon. Sunt siderat acum ca pe cei care, mereu i-am sprijinit cu votul meu si inima, acum m-au tradat blocandu-mi pensia pana la sfantul asteapta. In ultima campanie electorala i-am facut acestui politician in mod deschis campanie pe blogul meu, in rest sunt cunoscut pe fb ca un anti basanist bataios si am fost articulat cu spam de cam opt ori pentru asta. Dar, a fost si ultima oara cand am mai facut politica, sau am mai postat pe fb, pentru ca, acum, pe pagina mea posteaza cu precadere admiratoarele mele, la greu! Sa mai zic ca pe pagina intima sunt avalanse de mesaje languroase la care nu mai raspund de cateva luni bune?
Asta-i viata, batrana catana cu sufletul mare!

Leo said...

Iulian
Era prost dar compensa cu VICLENIA. Ceausescu crezi ca era mai destept? Si ne-a macinat un sfert de secol , nu cu desteptaciunea ci cu VICLENIA.
Ce este "trancanul"? este un fel de palma precum cazmaua minerului si cu noduri de os la degete , asa ca atunci când imi spuneai sa nu-l chemam pe "Papara" ca nu este nevoie daca esti tu ...
Flavius, prietene nu am spus niciodata ca ai fost cum ai zis. Decat am auzit si eu prin cartier ca atunci când ai disparut te-ai bagat intr-o treaba portocalie ...
Eu am tras semnalul de alarma ca nu mai dadeai semne de viata , ba ne-am facut griji ca sa nu fi bolnav.

Iulian Mareș said...

Leonard,
Trancanul este în argou armă automată!
Ceaușescu avea acea inteligență și viclenie nativa, proprie taranului român!
Postelnicul avea o viclenie tipică slugii native!

Leo said...

H-ule , vezi ca ti s-a perturbat "monitorizarea" si echipamentele, deoarece pot trimite comentarii fara sa le mai validez ca nu sunt robby. Mai e putin si le public on-line , fara sa le mai "cercetezi" , vezi ai grija cu echipamentele..

iceparu said...

Ma da fraieri mai sunteti.Nici nu stiti cum era organizata o securitate operativa judeteana.Daca lumea ar fi stiut cat de fragila era securitatea operativa se pisa demult pe ia.99% niste neinstruiti dpv militar.In noaptea imediat dupa fuga Impuscatului am fost intr-un sediu al unei securitati judetene.Eram insotit de un subofiter si 2 soldati MApN care imi asigurau protectia nemijlocita precum si de 10 luptatori din GP inarmati cu bate improvizate.Pentru ca nu aveam siguranta ca cei de la GP nu se manifestau agresiv fata de securisti nu i-am introdus in cladire.Cadrele securitatii erau imbracati in civil si urmareau evenimentele la TV.La intrare m-a intimpinat comandantul lor,colonel(nu-i voi da numele)si intrebat m-a informat ca pistoalele personale erau in dulapurile personale.Impreuna cu acesta am sigilat cu sigiliul personal, magazia de armament si rastelele militarilor in termen si am instalat santinela,militar in termen MApN.Impreuna cu ei am urmarit programul TV pana dimineata.Cativa ofiteri de securitate mi s-au plans ca familiile lor primeau amenintari prin telefon si ca in cazul ca amenintarile se pun in practica fac uz de arma.
In zilele urmatoare securitatile judetene au intrat in subordine MApN si mi-au fost colegi cam 5 luni.Nu am cotrobait in hartiile lor.Civili fara o pregatire militara ,profesori,ingineri etc.dar si cativa instruiti de MApN in arma transmisiuni.Aveau si cateva ispite .Unii au vrut sa treaca in rezerva si i-am intalnit mici patroni.O parte dintre ei s-au alaturat lui Vantu si functionau ca sefi ai filialelor judetene FNI.Sediile securitatii asigurau un confort mult mai bun decat in UM ale MApN.Fiindca nu gaseam la ce sa-i intrebuintez i-am planificat ofiteri de serviciu la punct control.
Ce patriot Vlad Iulian?Cum putea securitatea sa se opuna MApN .Noi aveam tancuri,tunuri,TAB,aviatie etc si militari cat de cat instruiti pe cand ei niste puscoace si cateva amarate de ABI.Patriotismul lui Vlad s-a manifestat ca a salvat pielea securistilor.MApN le-a fost scut o perioada de timp.
Postelnicu prost?Postelnicu era absolvent de Academie de Stiinte Economice.A fost si Prim-secretar a unui comitet judetean de partid.Un securist mi-a povestit ca in momentul cand i-au montat TO la domiciliu nu a acceptat decat pe hol.Dece?Pentru ca nu voia sa fie ascultat.
Dinca din ce mi-au spus altii.Foarte studios.Si noaptea invata.Dece avea porecla de Teleaga.Secretarii ai CC raspundeau in fata lui Ceausescu pentru bunul mers a mai multor judete.Cand diversi directori nu aveau rezultate pozitive ii ameninta ca ii leaga.L-am intalnit cand verificam instructia tactica intr-un regiment undeva pe un camp agricol.

Huhu Rezea said...

@Iceparu
Parcă ai mai povestit scenele acelea cu securistii de la Buzau care în noaptea rebeliunii erau preș la picioarele tale.
Crezi le-ar fi folosit la ceva instrucția militară acelor ingineri, profesori, juristi etc?

Dan B. said...


Este strigator la cer faptul ca ciracii lui Iulian Vlad vor sa „albeasca” imaginea sefulului lor, trecut in lumea celor drepti. Si nu cred ca ei ar fi adeptii lui „de morti, numai de bine!”, caci mai toti au participat cu sârg, fiind autorii unor actiuni teroriste, ba chiar strecurati in dispozitivele stradale ala Armatei, conf. planurilor operative sau la ordinul sefilor.
Articolul din revista „22” releva adevaruri ascunse multora dintre noi, chiar militari fiind si ceva mai avizati in domeniu. Cert este ca mare parte din cele intamplate in dec. 1989, incl. monitorizarea actiunilor lui Iulian Vlad din fieful fostului CC al PCR si cenzurarea dispozitiilor acestuia de catre gl Gusa, le-am cunoscut in amanunt din relatarile liderului nostru militar, cu ocazia unei discutii private, in prezenta unui coleg, pe timpul unei aplicatii cu trupe a A. 2, la Vatra Dornei. Ba chiar mi-a solicitat sa-i raportez si consecintele implicarii mele in evenimentele din 22/23.12.1989 de la Otopeni, eu fiind, in final, martor la respectivul proces, matrasit si asta de catre (inca) securistii lui Iulian Vlad.
Din cele devoalate de catre gl Gusa, s-a evidentiat faptul ca Iulian Vlad a „jucat cu o chinta la doua capete”, pâna in momentul lichidarii lui Ceausescu, la Târgoviste, impricinatul asumându-si rolul de „erou” in ambele variante, reusita sau esec, ale loviturii de stat. Mai greu sau imposibil i-a fost efortul de a-si justifica ordinele date pâna la momentul in care dispozitiile i-au fost cenzurate de catre gl Gusa, incl. consumurile de munitie din stocurile aflate in gestiunea DSS.
Asadar, la chestia cu „de morti, numai de bine!”, va reamintesc ca si Hitler si Stalin au murit, insa .....

Huhu Rezea said...

@Buzescule
Evenimentele din 1989 sunt deja istorie. Nu crezi că ar fi cazul să le discutam cu mai multă detașare, fără ură sau părtinire?
Vorbești ca și când ai fi și acum implicat în sângerosul măcel de la Otopeni, unde diversioniștii au exploatat prostia și incompetența comandanților trupelor de securitate și MApN implicate.
Rostul acestor discuții ar fi să învățăm să nu ne mai lăsăm învrăjbiți.

Iulian Mareș said...

IceParu,
Sunt de acord in multe privinte, dar ca Postelnicu era un erudit absolvent de ASE....bine ca nu ai scris mecatronica la Politehnica! :)) ...era un bou, bun de septic si Popa Prostu ca la Tabinet si 21 era aritmetica pura si se incurca!
Tu ai impresia ca putea scoate macar propozitii scurte despre modul de productie si concordanta cu relatiile de productie?
....Dinca provenea din MApN si era de o duritate maxima!

Buzescu & Huhu,
Asa s-a scris mereu istoria si cu bune si cu greseli; pe timpurile alea nu se foloseau comandamente intrunite si ofiteri de legatura, reprezentanti ai unor ministere, arme, categorii de forte, comandanti in structurile ekivalente cu care se coopera sau luate in subordine!
Acum timpul nu mai poate fi dat inapoi!

tigri2 said...

Mai dureaza mult laudele la adresa fostilor calai si actualilor milionari, hoti, banditi , mafioti, cei ce au distrus economia nationala ca sa poata fura fara sa se observe?
Gata, brusc , securitatea a devenit, dintr-o "curva ordinara" de pe centura,o fata mare , evlavioasa ,calugarita...mare-i gradina Domnului si repede se uita cum acesti slugoi, Gestapoul regimului comunist, ne-au tinut departe de adevar si ne-au indobitocit prin teroare si frica!

tigri2 said...

As dori un raspuns avizat de la un fost militar cu academie si doctorate in domeniu:

DE CE?

N-am sa inteleg niciodata de ce comandantii si sefii nostri , din viata de militar, ne-au tratat mai rau ca pe niste vite de la plug sau caini de pe lant.
Incepand cu liceul militar, unde, copii la pubertate ,fiind, am fost tratati cu ura si dispret, chinuiti , bruftuluiti in permanenta si tinuti in frica si teroare.
N-ai voie aia, n-ai voie aialalta, nu ai voie in invoire decat max 15% si de aceasta invoire beneficiau ,in general, cei cu pile sau cei din imprejurimi deoarece veneau cu un bruj de branza sau vreo doi carnati, noi amarastenii prindeam o invoire la doua trei luni. Pentru cea mai mica greseala se aplicau pedepse: "inapoi fuga mars", "taras","rupeti randurile" "baza X, pluton adunarea" , "MARS in formatie", mars, mars ,mars,etc, de parca eram antrenati ca si caini de paza. DE CE?,
In scoala militara , la aviatie , noua LMistilor , viata ni s-a parut mult mai blanda,dar , tot n-am sa inteleg de ce sambata si duminica , aveau voie ,in invoire doar 25% si tot asa cu pile,kent, wiskey, pentru ce statea va vitele in staul, in unitate ca doara nu eram unitate operativa.
Bruftuluirea, dispretul si nemultumirea sefilor a durat toata viata de militar, niciodata nu se adresau cu drag sau bunavointa, numai cu ura fiind intr-un stres continuu.DE CE?
Iar dupa o viata de om-caine vine o fufa sau un guru, care nu ne suporta din cine stie ce motiv si ne ciuntesc din drepturi cu o nerusinare crasa. Ne umilesc si ne dezonoreaza refuzand sa ne plateasca pentru ca am slujit tara.
Pana cand o sa suportam, pai daca am avut o viata de caine atunci SA MUSCAM!

iceparu said...

Huhule@ care Buzau?de unde naiba ai scos ca securistii din Buzau erau pres in fata mea?Deduc ca nu esti strain de sectorul securistilor. Noi militarii nu am constituit niciodata obiectul de activitate al celor de la inspectoratele judetene de securitate .Nu am avut motive personale sa-mi fie teama de securistii din inspectoratele judetene si nici de ceisti.Am vazut securisti cersind protectie din partea unor persoane. Am spus ca pregatirea lor militara era nula nu despre pregatirea lor de specialitate.

Stelian P. said...

@Huhu
Cum sa vorbim fara ura si partinire, adica mai detasati, despre evenimente pe care unii dintre noi le-au trait ?
Sa fim detasati cind la operatiunea "Autobusul" din 23.08.1981 in prima faza 6 pasageri nevinovati au fost ucisi de focul celor care l-au blocat. Nu stiu daca erau militari MApN sau MI. Stiu insa ca unele UM din Timisoara au primit ordin sa trimita pe drumurile care se indreptau catre frontiera grupe dotate cu AG 7 ca sa opreasca autobusul. Ce ar fi patit pasagerii nevinovati, ma rog, sa fim detasati.
Cum sa uit ca teroristii au fost ucisi de securitate "din inalt ordin". 2 au fost impuscati cu catuse la miini in urma unei "tentative de evadare" iar unul grav ranit a fost ucis de catre col. Gornic, medicul securitatii, in celula. Fara ura, mai avem putin si trebuie sa-i laudam ca au executat un ordin criminal.
Cum sa uit cum centralistii din unitate erau obligati sa raporteze la CI cind aflau (cum ?) despre discutii periculoase ale cadrelor.
De acord sa nu ne lasam invrajbiti dar mai intii lasati-ne sa spunem adevarul, nu incercati sa-i albiti pe cei care ne-au transformat prietenii sau prietenele in informatori. Sa uitam cum in spitalele de obstetrica securisti (sau militieni) controlau femeile sa nu-si faca avort. Cite zeci de mii de femei au murit din cauza unor legi criminale aplicate cu exces de zel de catre eroii securisti ?
Sa uitam ca eroii lui Vlad furau la greu tehnologie din alte tari dar nu au fost capabili sa fure tehologia de fabricatie a unei banale lame de ras ? Au fost capabili eroii lui Vlad sa-i explice dictatorului cu 4 clase ca in anii 80 nu s-a reparat un surub in industrie sau ca in UM soldatii dormeau imbracati din cauza frigului si mincau de 4 - 5 ori pe saptamina carne de oaie si peste plin cu oase ? Nu, ei erau ocupati sa apere conducerea superioara de dragostea poporului.

Leo said...

Istoria presupune rigoare . Evenimentele din dec. '89 sunt analizate "dupa ureiche" sau dupa "genunche" cum ne spunea un savant din minister.
Atata timp cat adevarul juridic nu este lamurit si validat printr-o decizie formala a justitiei , adevarul istoric este pus sub semnul indoielii si sunt numai speculatii. Tocmai de aceea , ca nu este elucidat fenomenul se naste patima. Iar când este patima nu este si nu are cum sa fie "detasare".

CEZAR said...

@ ,,Domnul " T-2MaKiss..
Tu nu poti produce decat ..idiotenii..
Sa fi facut tu scoala de ,,RAMBO"..la Academia de la Sibiu ..si atunci sa vorbesti ..

Leo said...
This comment has been removed by the author.