Powered by Blogger.

Sunday, October 22, 2017

Au fost înghețate pensiile militare pentru ca ștăbimea din MApN să-și acorde, la secret, un nou spor de 40%?

82 comments
Mihai Fifor, noul ministru al Apărării anunța recent că, prin reglaje interne , soldele personalului militar activ din MApN vor fi majorate în ultimul trimestru al anului 2017, deși LSU reglementează, în art. 38, că soldele și toate elementele lor salariale rămân până la 31 12 2017 în cuantumul avut în luna iunie a.c.
Aflăm deja, pe căi neoficiale, că reglajele sunt deocamdată doar în favoarea celor care au continuitate în conducere. 
Avem, așadar, un nou spor, ca multe altele inventate după anul 2008, adăugat la solda lunară brută, calculat din  solda de funcție, pentru a nu se actualiza și pensiile militare.  
Pe internet(Aug. Viorel) au transpirat câteva prevederi din Ordinul M.S.121/03 10 2017 care modifică și completează MS 31/2016 și completează art III din M.S. 58/2017. Probabil că Ordinul este clasificat. Nu a fost publicat în MO.
Suntem informați că în art. 79 alin.(3) se acorda un spor de 40% personalului militar și civil din cadrul MApN planificat să îndeplinească atribuții specifice continuității conducerii

In art. 79 alin (4) se prevede:
”de prevederile art. 79 (3) beneficiază, de regulă, comandantul/ șeful unității militare, secretarul general/ secretarul general adjunct, directorul general/ directorul/ directorul adjunct, locțiitorul comandantului/ șefului, șeful de stat major/ similar, șeful modului operații/ similar, precum și înlocuitorii acestora.”




UPDATE
Ordinul secret despre care se vorbește în materialul preluat mai sus este dat de MApN în baza Legii nr. 115/2017 intrată în vigoare la 01 06 2017.
Ordine asemănătoare trebuie să fie  date și în celelalte instituții de apărare.
De observat că, în lege, majorarea de 40% a soldei de funcție se acorda întregului personal planificat să asigure îndeplinirea unor atribuțiuni specifice, de la domiciliu, nu numai pentru continuitatea conducerii.
(31) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(32) Condițiile de acordare a majorării prevăzute la alin. (31), inclusiv activitățile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice, se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională."

82 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca-i asa, este o marlanie degradanta si mizerabila venita dinspre cei care au facut asta! Chiar nu mai are nici o limita nesimtirea, domnilor?

Iulian Mareș said...

Sporul este de până la 40%, funcție de eșalon!
Am postat in titlul anterior...
Eu am mai explicat unora cum stă treaba cu sporurile...
Mie mi se pare normal sporul, nu și clasificarea lui, kiar dacă, la timpul meu am executat continuitatea conducerii cât nu au avut unii ani de activitate...
Auzi "C"ăprarul Padina?
Știi, C, în acel document PDF, este esența efemerității tale in sistem!

Iulian Mareș said...

Corneliunsson,
De ce este mai marlanie?
Tu te auzi ce spui? Că OM nu este public? Asta e altceva...
Cu ce te afectează pe tine?
Kiar dacă sg.maj. și plt au făcut continuitate.... cândva, nu te angajează!

Leon said...

Sporul de 40% este acordat personalului militar planificat sa asigure continuitatea indeplinirii atributiilor specifice, in afara programului de lucru, de la DOMICILIU, spor reglementat de Legea nr.115/2017, care aproba OuG nr.9/2017..!

Huhu Rezea said...

@Mares
Dacă este indemnizație de comandă... ce mai trebuie și spor pentru continuitate tras mâța de coadă?
Lipsa de transparență dă naștere la astfel de comentarii.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Iulian, in institutiile statului si pe banuii publici, marlanii se numesc aceste ofrande pe shustache! Si mai ales cand amani alte drepturi vechi sa le acorzi pe cele noi, adica in detrimentul altora! Si sa-ti mai zic ceva: Dar chiar numai alora cu foarte multe venituri sa li se acorde mereu si mereu fara de incetare, iar prapaditii astia muritori de foame nu mai au nici un drept? De fapt imi pare rau ca ti-am raspuns, pentru ca tu iei bolnavii cronici in deradere, ca pe niste asistati sociali votanti cu casele-castele cu turnulete, gipane si mertane in curte, sute de mii de euroi la chimir, kile de aur, pe cand bolnavii cu handicap e o alta poveste, dar daca muritorii de rand nu-i inteleg, politicienii pradatori si avari ce sa-i mai inteleaga in cea mai inapoiata si salbatica tara din Europa? Cand va fi educatie civica in randul maselor si ale politicienilor, va merge si Romania bine, dar asa, ce sa ceri alora care doar la teschereaua lor grasa se gandesc, iar restul sa-i ia naiba mai rau ca pe caini, dar si cainii au mai multe drepturi decat mine in Romania! Eu am niste ani munciti, nu-s cersetor, am drepturi, si vad ca cei fara de o zi de munca si trantori, care n-au avut o zi pe cartea de munca ma ajung din urma, daca deja nu m-au si ajuns conform recalcularii pe minus! Asta-i considerata dreptate si justitie sociala in Romania?

Leo said...

Lucrul "LA SECRET" , in dispretul L 182/2002 art. 24 alin.(5) si art. 33 este o deprindere la MFA. Toate asa "poreclitele" "ACTUALIZARI" , s-au facut nu prin legile cunoscute si transparente , ci prin acte administrative de rang inferior ocultizate , care au adaugat , au schimbat si au completat LEGI , in mod nelegal.
Ma intreb daca astfel de mod de lucru , prin care practic schimbi intru-totul litera si spiritul legii , nu prin alta lege ci prin ordine administrative tertiare , nu este o fapta penala. Nu stiu , intreb. Dar sigur vom afla , caci MINCIUNA , HOTIA , OCULTIZAREA , VICLENIA sunt "valori" pe care viata le va sanctiona. De aceea , trebuie sa nu doarma linistiti SAVANTII cu astfel de apucaturi. Acum inteleg ca prin deprinderea de a ascunde ilegalitatile , SAVANTII modifica practic legea salarizarii militarilor , prin "sporuri" si nu prin mecanismele legale prevazute de lege. De aceea au secretizat-o si pe asta. Deci pana acum am cuntificat 2 OCULTIZARI ILEGALE , la ACTUALIZARI si LA pseudo- majorari de SOLDE prin "institutia" sporului. Oare ce urmeaza ?
PS
Epigrama "SAVANTII"
" Mafioţii nu-s recruţi,
Nu-s sergenţi ori caporali.
Sunt perfect recunoscuţi:
Colonei şi generali..."

Iulian Mareș said...

Huhu,
Sa nu amestecam ciorba cu friptura!
IC de acorda de la sef compartiment în sus...
Spor pt CC se acordă comenzii unei unități ce poarta o responsabilitate decizională în plus!
Vezi că și la MAI & structurile de forță este identic!

tehnocrat said...

Ordinele inscriptionate cu MS... sunt emise de ministrul MApN si sunt clasificate SECRET DE SERVICIU.
Obs: inscriptionarea ordinelor emise de ministru, clasificate secret de stat:
M0... Ordine secrete
M00... Ordine strict secrete
M000 .. Ordine strict secrete de importanta deosebita

Huhu Rezea said...

@Mares
Vorbești prostii.
Responsabilitatea decizională este răsplătită prin solda de funcție corespunzătoare și prin indemnizația de comandă.
Inventează asemenea sporuri pentru că nu mai pot modifica acei coeficienți ai soldelor de funcție stabiliți prin L 153/2017.
Astfel de sporuri trăznite rup echilibrul stabilit de legea salarizării unice între cea mai mică și cea mai mare soldă de funcție.

CEZAR said...

..normal m-Alul tine cu ..ursul ca doar de pe acolo a supt si el !!
Ia uitati ce aberatie poate sa scoata pe ..cioc ..!! Nici macar nu-i corecta ..gramatical ..fonetic ..etc..
m.Alul zice ,,IC se acorda de la sef compartiment în sus...""...!!???
Nuuu..I.C. daca se mai acorda trebuie sa se acorde DOAR CELUI CARE COMANDA..incepand de la COMANDANTUL DE GRUPA...
PS
In stilul tau caracteristic m-Ale ..minti cu obstinatie ..sperand ca aburesti ..pierzantii de azi care sunt peste 85 %
Nu-i vorba de recalcularea de pe L-223 modificata !
Este vorba..de pierderile rezultate prin..ruperea de punctul de pensie plus indexarile care sunt sarite ..pierderile se ACCENTUIAZA..incepand cu 2018 cand punctul de pensie iarasi creste ..mai putin la militari ...!!
Tavalugul sta sa porneasca nu-ti fa grija ..mai lauda-te cu cat ai castigat ..

Ein Stein said...

Am scris de nenumarate ori, singura, dar singura rau de tot este adoptarea unui pachet de acte normative al unei tari NATO care are toata tigla pe casa, cu punct si virgula fara a lasa "cadrelor de conducere bine pregatite" posibilitatea de a interveni cu nicio imbunatatire, altfel efortul e in zadar.
Armata a devenit una de comandanti, doctori, oameni stiintifici, raspundere pana peste cap, etc.
La noi la mina Petrila stiam un lucru privitor la luarea unei decizii, ordine, act comanda, etc. Ccomandantul isi prezinta intentia subordonatilor, se consulta cu acestia in special cu cei care au pregatire in domeniul de interes, in urma consultarilor ia o decizie care poate fi inclusiv anularea intentiei. La noi s-a mostenit din batrani, sefu are intotdeauna dreptate si le stie pe toate, se trece direct la ordin ca si cum ar fi pe mosie. Pe de alta parte daca subordonatii mai sunt si numiti pe functii sub pretextul ca numai cu ei poate face ekipa comandantul si doar ei stiu ce trebuie lucrurile sunt si mai incalcite.
1) Recunoasterea ocupatiei de militar, grupa 0 COR
2) Un pachet de acte normative ca in tarile NATO
3) Ocuparea functiilor, cel putin cele de conducere numai prin examen

Nu exista alta solutie, reguli identice pentru toti, profesionalism si respect.



Ein Stein said...

Ce se mai aude de sporul de importanta? Se baga inaintea sau dupa mizeria astalalta cu spor pentru continuitate?

tehnocrat said...

Acest spor pt continuitate, la domiciliu, se acorda personalului militar, pt indeplinirea atributiilor specifice, de la domiciliu, in afara orelor de program. Acest spor se poate acorda atat pt cei cu functii de conducere cat si de executie.
Ex daca tii un comandant de ex de MU la continuitate la domiciliu, trebuie sa-i tii la continuitate la domiciliu si soferul pe masina de serviciu, daca acesta nu-si desfasoara serviciul in unitate.
Este dupa parerea mea un spor corect acordat si el se acorda si la unele firme civile private, din domeniul: informatica, protectie si paza, gaz, energie electrica, etc,
Va dau un ex cu o firma privata. de distributie gaz metan, cu program normal de lucru L-V orele 8-17.
In afara orelor de program, in fiecare zi, lucratoare sau nelucratoare exista echipe pe zone geografice, care sunt la continuitate la domiciliu, au un spor la salariu 20-30%. Seful de echipa are sporul cel mai mare.
La acest spor, pt timpul efectiv de munca desfasurat pt remedierea incudentului sunt platiti cu o suma orara dubla, fata de cea normala primita in programul normal de munca.
In domeniul informaticii: soft si hard sunt trei sisteme de recompensare a indeplinirii atributiilor la continuitate, la domiciliu, in afara orelir de program:
- spor fix
- prime periodice consistente
- spor+prime
Obs. In domeniul infirmaticii exista si munca la domiciliu, in timpul orelor de orogram.
Concluzie:
- daca-ti vinzi forta de munca, trebuie s-o vinzi, adica sa obtii un beneficiu, indiferent ca o faci in timpul normal de munca, la locul de munca sau la domiciliu.
Altfel discutam de munca voluntara, munca la negru. etc.

Iulian Mareș said...

H,
Un Cdt are funcție de col, dar și un subordonat are tot funcție de col, cu un coeficient puțin mai mic...0,1-0,2, dar nu face parte din ekipa de comandă și că urmare nu executa CC! Amândoi au IC! Am fost clar?
La MAI sunt f multe exemple...
Important este să se plătească și wek și sărbătorile legale muncite cu 100%, căci un director de spital a făcut 172 gărzi in 365 de zile calendaristice! Asta în, director și medic!....mai puțin șofer! :))

Cezar,
Îți mai explic pt ultima data...funcțiile, în armată și oriunde, inclusiv în societatea civilă, sunt de execuție și de conducere...
Nu numai Cdt/Șeful/Directorul constituie, cf legislației, personal pe funcție de comandă/conducere!
Mă scuzi că nu am coborât nivelul la Cdt grupă....eu am dat exemplu generalist! Oricum, pt inteligenți că ține, Cdt grupei poate face CC la domiciliu pt grupa lui! :)) Diferența, deșteptule este că el nu reprezintă o entitate recunoscută cu drept de semnătură, ștampilă și corespondență...
Pt tine, voi solicita, prin auditorul Șef, verificarea pensiei...poate ți se va mai reduce cu încă 4-599 lei!

Corneliunsson,
Tocmai tu faci gât, care ai și beneficiat recent de o mărire...?
Oricum, sporurile activilor nu ne afectează pt că nu pot influența pensia! Nu ai avut sporul respectiv...nu beneficiezi la pensie!

Iulian Mareș said...

Tehno,
Afirmativ!

Leon said...

Acest spor de 40% pentru continuitate la domiciliu, Politistii il primesc deja de cateva luni..!

tehnocrat said...

Pt Dl Ein Stein
Din legea 153/2917 "art.7 Termeni
i) sporul reprezinta un element al salariului lunar/soldel lunare, acordat ca pricent la salariul de baza, solda de functie, salariul de functie, indemnizatia de incadrare, in conditiile legii, pt fiecare categorie de personal"
Asa ca toate sporurile la militari se calculeaza ca procent din solda de functie.
Ex sporul pt continuitate, in afara orelor de program, la domiciliu, spor de pana la 50% pt lucrari de exceptie sau misiuni speciale, etc.
Evident ca unele sporuri sunt permanente si altele tin si de timpul efectiv lucrat, in anumite conditii de munca.
Ex nu poti avea "spor de neon" daca esti in Malta si o freci cu amanta.

Huhu Rezea said...

@mares
Si indemnizația de comandă pentru ce o mai au cei menționați în ordin ca propozabili pentru acest spor?
Așa cum il prezentați voi, acest spor este mai justificat pentru personalul de execuție, nu pentru comandanții care așteaptă la domiciliu ivirea unor situații de intervenție.

Leo said...

Auzi , spor de week-end , sau spor de stat peste program , etc...
Este un desfrau de sporuri daca sunt asa la activi. Cum adica sa fie platite orle suplimentare ? Pai daca esti militar , esti 24/7 ( asemanator vocatiei preotului).
Da , daca esti politist si nu esti militar , atunci ai munca nu activitate.
Ce vremuri bune au prins activii de azi , cu sporuri pt. orice. Pe vremea mea era mai clara plata activitatii militarilor , cu foarte putine sporuri ( cred ca erau cam maxim 4 ). Acum ai spor si ca te duci sa te....

Iulian Mareș said...

H,
Pt că în timpul stabilit trebuie sa și vina la serviciu și să conducă activitățile! Asta înseamnă că nu pleci din garnizoana nu bei nici bere....de regulă 40-60 min timp de reacție!

Tehno
Poți fi cu amanta, dar o lași și pleci la serviciu!
Daca ai supersonic personal...poți fi și în Malta...😂🤗

Ein Stein said...

tehnocrat te afli in eroare, daca e sa extrapolam situatia cu sporul de 40% pentru continuitatea conducerii la gaz si informatica situatia ar sta cam asa: directorul si secretara primesc spor de 40% pentru ca echipele de interventie sunt pregatite sa intervina iar cei din urma nu primesc nimic, exact cum se intampla in armata. Le plang de mila celor care trebuie sa indeplineasca corvoada asta de continuitate a conducerii, 40% e cam putin trebuie mai mult, vreo 80% ar fi corect. Nu e normal ca un cadru de conducere bine pregatit sa nu primeasca acest spor de 40% la fel cum o fac si cei care executa serviciul de zi sau serviciu de lupta, ei trebuie sa primneasca pentru ca se consuma nervos foarte mult fiind mai gingasi.

Huhu Rezea said...

@Mares
Personalul de execuție are aceleași privațiuni în așteptarea unor evenimente?
El de ce nu primește spor de continuitate pentru că și el este luat de lângă familie pentru intervenție?
Halal reglaje ați semnat domnule Fifor!
Repede v-au făcut gulerele albe din minister!!

Iulian Mareș said...

H,
Perdonalul de execuție este în serviciu operativ, prin rotație!
Nu da exemplu pe Fifor...modelul a fost din import, de la MAI!
Intervenția personalului de execuție trebuiește platit...dublu!
Așa este corect!
Astfel vor avea toți venituri mai mari și nu-i rău! Asta se poate acum!

Iulian Mareș said...

Leonard,
Nici măcar nu ai citit legea salarizării! Militarii sunt plătiți la zile calendaristice sau cum?
Nu mai sunt timpurile când muncești 16 ore și erai plătit pt 8 ore...

Iulian Mareș said...

H,
Poate gulere crem sau/albastre/oliv!

Alexcta said...

Sunt curios ce se va întâmpla cu acest spor după 01.01.2018 când va intra in
vigoare LSU care limitează sporurile la 30%.

iceparu said...

Asigurarea continuitatii conducerii de pe vremea mea este acelasi lucru cu continuitatea la domiciliu?Daca da inseamna ca este democratie in armata.Boierie curata unde mai pui si platita.Trai nineaca.Armata cu cai.Ma tata ,pe vremea mea inclusiv in anul 2000, daca aveam oaresce functie daca plecam in afara programului in garnizoana la curve trebuia sa-i comunic OSU adresa si eventual nr.telefon.Daca duminica sau sambata voiam sa parasesc garnizoana ceream aprobare iar daca deplasarea se efectua cu autovehicul personal mai eram si verificat privind cunoasterea regulilor de circulatie.
Lucrurile stateau cam asa si la posturile de politie.Seful de post statea in incinta postului cu nevasta,catel,purcel iar sectoristii trebuia la orice ora sa spuna prezent.sefii de post mai in varsta stiu ce spun.Sa fiti voi danatosi cate unitati si posturi de politie am alarmat.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian, de ce n-as face ,,gat''? Ai auzit sa fi primit ceva, cumva, in plus la pensie? Izmenele de pe gard, deocamdata, sunt nespalate, si oricand un hot de politician, sau unul cu ,,idei'' de la Armata, le pot fura sa-si faca o tocanitza din ele, de le-ar sta in...gat!

Viss said...

Incredibil, ce au putut să inventeze! Ofițerul de serviciu primește zi liberă pentru serviciul ordonat executat în zi de sărbătoare. Buuun! Iar cel care asigură CC, de acasă, eventual în papuci, primește SPOR de până la 40%? Nu se mai satură de bani oamenii ăștia! Incredibil!

Iulian Mareș said...

Sporurile vor rămâne la fel și în 2018…!

Iceparu,
Odată soldații aveau carabina ZB si talpă de lemn la bocanci!
Vrei să rămânem așa?
Știi că un Cdt.Cp francez are mașina de serviciu, pt teritoriul național?
Justifică km rulați...

Leo said...

Citez din suportul TEMEI :
"Probabil că Ordinul este clasificat. Nu a fost publicat în MO."
Comentez :
Mare nazdravan mai esti... Te prefaci ca nu stii , ca tot ce este cu "MS" este secretizat. Ai uitat si nu ai decriptat mSLx/2016 , ce este ?
Sa nu-mi spui ca nici pe asta nu o stiai , ca ma duc sa ma culc...

PS
"Noi vom avea succes etern
Şi numai rezultate mari,
Cu „tunurile” din Guvern
Şi „bombele” din Ferentari !"

CEZAR said...

m-Alul striga taare ..
Fratilor pe ..trotuare ..
Stai acasa in papuci..
Iti curg banii precum muci..

Iulian Mareș said...

Vis
Sporul pt CC se plătește cf orelor efectuate, proporțional, cf planificării, cam cum se plătesc orele de noapte în Sv operativ!

Iulian Mareș said...

Cezar,
Cineva a pus o întrebare atipica...
Pe cine ai vota dintre un corupt și un prost?
Dar tu, ce ai alege? De ce?

Gigi said...

Dacă stăm și ne gândim,este bine pentru cei încă în activitate că le dă acest spor.
Întrebarea este,de ce nouă ieșiți din sistem mai demult,care lucram multe ore peste program,sâmbete,duminici, sărbători legale,etc,etc,și care nu erau plătite,nu suntem discriminați?
După ce că noi cei mai vechi când eram în activitate nu beneficiam de aceste plăți pentru că lucram în plus,nu libere în compensare,acum,avem drept compensare,înghețare a pensiilor.
Plus că din 2011,nu ne-au mai acordat acele ajutoare la ieșirea la pensie,care mai atenua cât de cât,impactul privațiunilor suportate încă din tinerețe.
Nu am nimic cu cei activi,să le de-a,dar cu noi cum rămâne,că ne-am distrus sănătatea și nu ne-am bucurat de anii tinereții!
Fără ore suplimentare plătite,fără ajutoare acordate,iar de acum înainte fără actualizări Nu credeți că e cam
mult,sau ține cam mult această bătaie de joc și discriminare?






iceparu said...

Mares,dece trebuie la secret?Cand dai ceva pe sustache inseamna ca miroase tata.Nu ai curajul propriilor actiuni?Asta e armata cu cai.Ajung sa dau dreptate guvernantilor cand apreciaza ca in prezent armata e o chestiune de cumetrie.Cum naiba sa platesti pe cineva ca sta acasa in papuci,cu cafeluta in stanga si snapsul in dreapta?Inteleg ca vrei sa-ti fidelizezi corpul de comanda dar fii cu bun simt si nu da subordonatilor motiv de nemultumire.Poate ca nu stii dar in decembrie 1989 defunctul fost Cdt.A1 era sa aterizeze de la etaj .Spui ca un cdt.Cp.francez dispune de masina de serviciu.Vise taica.In armata regala cdt.R venea la unitate cu caleasca.Comandantul de regiment anunta controlul in batalion cu o saptamana inainte iar cand executa controlul in batalion era sarbatoare.Ofiterii nu executau instructie cu soldatii ci loctiitorii care erau majuri.ofiterul avea ordonanta.Doamna viitoare sotie de ofiter sau subofiter trebuia sa aiba dota(a se citi avere} si pentru a deveni doamna trebuia sa aprobe Cdt.In arhiva MapN se gasesc notari de serviciu de tipul"domnul ofiter carti nu citeste dar amarnic le gioaca.Este un beutoriu notoriu dar bun la manej."

tehnocrat said...

Sporul temei se acorda pt indeplinirea atributiilor, in afara orelor de program la domiciliu, ase zice legea 115/2017. O persiana poate avea un singur domiciliu, indiferent de cate locuinte are. Acest domiciliu ca adresa, este trecut in cartea de identitate.
Oare ce se intampla cu cei care-si indeplinesc atributiile , in afara orelor de program, in caminele de garniziana, care in nici un caz nu pot fi considerate domiciliu, primesc si ei acest spor ?.
Ma gandesc la cei cazati temporar in caminele de garnizoana.

Dan B. said...

Personal, apreciez ca un sef are o solda de functie mai mare decat oricare dintre subordonati, ca d-aia e sef! Apoi, acesta are si o indemnizatie de comanda, care, in opinia mea, se regasea in diferenta soldei sale de functie fata de cea a subordonatilor.
Abia azi, acum, ar fi trebuit sa intervina indemnizatia de comanda pentru continuitatea conducerii, dar numai pentru cei care o asigura prin prezenta la MU sau U.
De exemplu, ofiterii care erau cdti, ssm,sefi de birou/sectie, seful Cc asigurau continuitatea conducerii, eventual pentru activitati specifice efectuate dupa orele de program si noaptea (ex zbor de instructie, trageri in poligoane, marsuri de noapte, aplicati cu formatiunile subordonate, etc). Dar aceasta activitate derulata pe timpul a 6-16 ore nu a fost nicicând bonificata.
Precizez ca eu am beneficiat de spor de complexitate (indemnizatie de comanda) peste salariul de incadrare ca sef, conf. contractului colectiv de munca.

Leo said...

Flavius , Flavius,
Nu fi uracios , deoarece pensia ta va creste cu MINIM 200 lei. Daca vor aplica legea si se vor actualiza si gradatiile mai pui 60 de lei in plus. Fata de cuantumul recalculat al pensiei tale vei avea o majorare de aproape 50%. Fata de pensia in plata de numai 260 lei.
Din pacate , ce s-ar putea sa castigi se vor duce pe cresterea costurilor vietii .
Deci când vei trage linie , s-ar putea sa fi pe minus. Pana la urma ai facut operatia aceea programata la doctorul care .... ?
PS
I-a fi sincer si spune , când ai fost la canal , "ai intepat" , in timpul programului vreo soferita de la Antepriza Constructii Hidrotehenice Constanta ?
Sa fi sincer ca-ti creste nasul....

Dan B. said...


Sa inteleg ca si acest spor va intra in baza de calcul pentru pensie?
Si, atunci, cum se poate realiza acea echitate despre care vorbea LOV, adica pensii egale pentru cei care au ocupat acelasi „jilt”, pentru aceeasi perioada de timp, de-a lungul carierei de militar?
Daca respectivul spor de 40 % intra in baza de calcul, de ce n-ar intra, pentru mine, sporul de noapte si un altul pentru orele suplimentare efectuate, conf art 11 (lit g) si 18 (aln 4)?
Are cineva alte argumente pro/anti?

Dan B. said...


Sorry, am uitat sa precizez ca art 11 si 18, la care facusem referire, sunt din cuprinsul Ordinului MApN 25/2016.

Multumesc pt intelegere!

Viss said...

După aceeași logică, să se plătească toate serviciile ordonate cu un spor de 40%. De ce numai CC? Unde ajungem în ritmul acesta? E clar că l-au prostit pe Fifor. Oamenii aceștia nu au simțul măsurii.

Iulian Mareș said...

Gigi,
Pe L223 nu îți poate da nimic din ce nu ai avut...
Măcar să acorde oamenilor la sporuri ekivalente procentul din 2016!

Huhu Rezea said...

Citiți și UPDATE.
Legea 115/2017 în baza căreia a fost emis acest ordin secret prevede majorarea soldei de funcție cu 40% pentru întreg personalul care asigură continuitate atribuțiunilor de la domiciliu nu numai pentru cei cu funcții de comanda.
Probabil că cei care au difuzat fragmentul din Ordin nu au cuprins și prevederile referitoare la personalul de execuție.

Gigi said...

@Mareș
Să nu uităm,L.223 nemodificată,la art.
28,erau incluse toate sporurile pentru care forma salariul brut la care am plătit impozite.Deci,nu este vorba de ce n-am avut.Le-am avut dar au avut grijă să le elimine din BC prin OUG 57.









Vully said...

Ăștia s.au inspirat de la doctori cu gărzile fictive..)) Mârlănie pe față , sa cada mana cine mai votează PSD.

Viss said...

Citind update îmi crește frustrarea. Se dau sporuri salariale pentru conducerea activităților de oriunde altundeva decât din unități. Fraierii sunt cei care îndeplinesc concret aceste activități din interiorul unităților, pe funcții de conducere sau execuție. Este clar o discriminare crasă dacă nu un imens abuz. Sfidător.

Viss said...

Personalul aflat în serviciu operativ sau de luptă sunt CLAR discriminați, nedreptățiți, în special cel care execută ture pe timpul în care nu pot primi sporuri. E bătaie de joc.

Leo said...

Din UPDATE , eu inteleg ca pana la urma este o majorare a soldei de functie cu 40% si nu un spor. Nemaifiind un spor , ci o majorare de solda de functiea , se explica de ce derbedeii au secretizat in buna lor traditie. Ca sa nu stie lumea cum sifoneaza fondurile pt. ei , "organele" de decizie cu gulere albe din MFA.
Nu e vina lor. E vina politrucilor incompetenti de la FUR si MINT , filozofi , padurari , veterinari , etc.. care sunt prostiti de fauna cu gulere albe. La urma urmei si acesti savanti iau exemplul de sifonaj chiar de la cei care ar trebui sa-i opreasca.
Undeva este scris ;
" SE VA LUA DE LA CEL CE N-ARE SI SE VA DA LA CEL CE ARE "
Sa nu doarma linistiti , caci mai devreme sau mai tarziu , ziua platii vine.

tehnocrat said...

Solda de comanda se acorda pt responsabilitatea, complexitatea si impactul deciziilor impuse de atributiile corespunzatoare trecute in fisa postului. Nu are nici o legatura cu timpul normal de munca. Toti bugetarii, chiar si cei din SNAp au acelasi timp normal de munca :40 ore pe saptamana. Munca in afara programului normal de munca, in um sau la domiciliu, trebuie recompensata cu timp liber sau drepturi salariale suplimentare.
Continuarea indeplinirii atributiilor, in afara timpului normal de munca, la domicili, nu se poate compensa cu timp liber, doar cu un spor la solda de functie.
Evident ca sunt mari nemultumiri in randul pensionarilor militari,pe deplin justificate, pt ca multi dintre ei au desfasurat activitati in afara programului de munca si nu au fost recompensati cu nimic si nu vor fi recompensati cu nimic.
Singura recompensa, inclusiv pt munca suplimentara, raman multumirile aduse cu ocazia festivitatii de pensionare.

Iulian Mareș said...

Personalul din ture Op primește plata orelor de noapte și..... a wek și sărbătorilor legale, vreau sa cred!

Denumirea CC definește și personalul... ekipa de comandă, deci cei ce au și ștampilă!
Nu știu cum se va rezolva cu cei destinați execuției!

Poate ne da detalii din MAU Huhu?

luminita said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Vise,
Cum adică personalul din serviciul operativ nu poate primi sporuri și sunt discriminați?
Ai lucrat în serviciul operativ și nu ai primit? Mă îndoiesc, sincer!

Iosif said...

Domnule H,

Colegii nostri de la MAI, intotdeauna cu un pas inaintea noastra.
In dosarul nr.21844/3/2017 la Tribunalul Bucuresti, instanta respinge exceptia prematuritatii actiunii si da castig de cauza reclamantilor, foste cadre MAI, dispunand actualizarea pensiilor militare de stat incepand cu 01.10.2017.

Rog verificati si faceti un comentariu de specialitate.

Cu stima,

Iulian Mareș said...

Ice,
Corect, nu sunt de acord cu clasificarea ordinului, dar mă tem că sunt nominalizate funcțiile, pe eșaloane...
Știu ce era bun și rău în armată interbelică, unul dintre bunici a fost sof într-un R.I., înainte, în timpul și după WW2! Modul a plâns când a predat sabia și pistolul!
Cat despre ordonanțe și statutul lor...lucrurile sunt mai complicate, decât la prima vedere!
Am văzut un exemplar al foii de dota a bunicii....era avută, putea lua și ofițer superior, dar l-a iubit pe bunicul meu!
Vremurile alea sunt apuse..., Kiar dacă principiile aveau o logică sănătoasă! Șeful Biroului 2 sau 6 făcea o lucrare amănunțită, înaintată ierarhic...asta nu știai! :))

Iulian Mareș said...

În afară clasificării, eu kiar nu înțeleg ce va deranjează? Capra vecinului? Ok!

Leonard,
Ce vrei să transmiți ori MFA?

Anonymous said...

Dl. Iosif V.
Raclamantii care au avut castig de cauza privind actualizarea pensiilor militare in dosarul nr.21844/3/2017 judecat la Tribunalul Bucuresti au fost detasati de la MAI la DNA si au invocat cresterile salariale de care au beneficiat magistratii in anii 2015 si 2016. Nici o legatura a cauzei cu majorarea soldelor din 30.06.2017.

Viss said...

@Iuliu, îndoiește-te.
În altă ordine de idei: CC face parte din serviciile de permanență. În trecut se numeau altfel. Persoana desemnată să asigure CC, fiind scoasă de la locul de muncă pentru a executa, de fapt, un serviciu ordonat, primește un spor. Bravo ei. Restul personalului din ACEEAȘI serviciu de permanență nu primesc nici un spor pentru aceeași perioadă, și ele scoase de la locul de muncă unde, poate, în acea perioadă ar fi primit sporuri. Poate nu așa mari ca persoanele FOARTE IMPORTANTE care execută CC. Dar ar fi primit. Concluzie: fraierii care execută servicii de zi, așa cum se numeau ele, pierd bani, în timp ce CC câștigă.
Clar?

Leo said...

Iosif Vasile
Pana iti va raspunde H-ul ,in mod competent , eu cred ca mai trebuie spus urmatoarele :
1. Nu este o Hotarare definitiva si irev. , sunt sigur ca va fi atacata cu apel de CPS a MAI. deci trebuie urmarita evolutia dosarului.
2. Am observat , ca din Hotararea respect. reese faptul ca " VRS-ul s-a marit , si admite actualizarea începând cu 01.10.2017. L-as intreba si eu pe H-ul , un lucru general , necomentând Hotararea respectiva si anume :
- Cu cat s-a marit VRS-ul , de la 197,33 si la ce valoare a juns si de când ?
- La ce fel de actualizare se refera , la actualizare de poltisti sau la actualizare de militari ?
3. Bravo lor. este un prim pas facut impotriva sistemului TICALOSIT si PERVERTIT.

Dan B. said...


@Leonard si tehnocrat:

Constat ca se continua malversatiunile lui G. Oprea, cel care, in contradictie cu scaderea soldelor cu 25 %, a inventat o gama larga de sporuri, menite a acoperi pierderea financiara dispusa de Basescu-Boc (desigur, pierderea a fost ulterior recuperat, dar sporurile au ramas in stat).
Principial vorbind, nu va pare ca se „sare calul” cu acest 40 % din solda de functie?
Uite, d-aia gl cu 4 stele Andritescu, prezent la protestul de pe platoul UNAP, organizat de catre FMR, nu avea o pensie de minim bun simt, desi batranul este veteran de razboi, cu campanii si in Est, si in Vest? Caci baza sa de calcul nu include zecile de sporuri existente azi, nu i-a dat nimeni 40 % din solda de functie ca sa asigure continuitatea de la domiciliu, nu i-a dat nimeni indemnizatia de comanda, asta neexistând in acea vreme.
Si, uite asa, un colonel recent trecut la pensie ajunge sa aiba o pensie cu minim 30 % mai mare ca a mea, intrucat baza de calcul a colegului este mult mai generoasa ca amea, datorita multitudinii de sporuri.
Asadar, apreciez ca solda de functie a unui sef, „condimentata” cu indemnizatia de comanda, este suficienta pentru asigurarea continuitatii de conducere dincolo de programul de lucru al cadrelor militare. Si nu uitati ca un comandant cunoaste la modul general specificul muncii subordonatilor sai, ăsta fiind motivul pentru care are loctiitori, aceiasi care asigura si continuitatea conducerii, din MU, U sau de la domiciliu. Oricum, la chestiunile mai complexe, oricare dintre ei sunt obligati a-i raporta comandantului situatia ivita, care va dispune ca loctiitorii sa conlucreze pentru solutionarea evenimentului ivit.
In concluzie, as prefera ca acest 40 % sau indemnizatia de conducere a celor care compun cda MU si U sa dispara din dreptul lor in statul de plata, iar pentru echitate sa le fie marite soldele de functie. Desigur, promovez si ideea unei actualizari pe bune, in sensul in care sporurile sa fie incluse in baza de calcul si a celor care n-au beneficiat de ele, dar au avut functii identice in structurile militare.

Leo said...

Danut,
nu inteleg unde am gresit.
Faptul ca-l consider pe Gabita cel mai bun ministru al apararii pe care l-a avut RO , dupa 1989 ? Nu discut motivatia , ci discut faptele. Daca Gabita era mai mult timp ministru la MFA , acum eram altundeva. I-a ridicat si pe cei de la MAI cat a fost acolo.
GABITA , the best ! Pomeniti-l.

Iulian Mareș said...

Buzescu,
Nu cred că SF se majorează cu 40%, ci asemănător cu plata orelor de noapte pt cei ce executa serviciul în ture..., proporțional cu NR de servicii pe luna! În acest caz creșterea soldei unui col poate fi mai mare cu 300-400 lei! Sa fim serioși, este praf în oki, pe ploaie torențială!

Vis,
Faptul că te revolți împotriva foștilor tai Cdt și șefi nici nu mă miră...sunt destui pe aici!
Mai este puțin și le spui că sunt nesimțiți! Dar aceștia nu au apucat sa ia un leu pt CC!
Din câte știu cei care execută serviciile în wek și sărbători legale sunt plătiți puțin altfel...
Cum este scos din producție cel ce executa CC? El executa in wek, sărbători legale și la ordin în timpul săptămânii, participând și la program! În plus, prin numirea pe OZU, respectivul poartă întreaga responsabilitate juridică, cu atât mai mult cu cât mai ia și câțiva lei....

Dan B. said...


@Leonard:

Apelativul, folosit la adresa mea, te descalifica.
Pe de alta parte, cum nu suport minciuna, incl. din partea unui „picolo” de la Cap Aurora (G. Oprea - lt maj), servil in exces, ajuns ulterior ministru prin relatiile celor cazati acolo, fara stirea sefilor.
Mai târziu, la CER DESCHIS, s-a cerut pentru o functie mai buna, singura calitate a sa fiind modul placut in care ambala cadourile pentru delegatiile straine.
Dând ochii cu el in AFI COTROCENI (in trening, la cumparaturi cu amanta) mi-a fixat retina si m-a mintit cu atâta usurinta („Dle Cdor, ma stiti de atâtia ani, eu nu mint, am cuvânt si mi-l respect, nu va scadea nicio pensie sub 3000 lei; mi-am pus demisia in alb, semnata, pe biroul lui Boc”).
Asadar, o jigodie mai mare intre ministri apararii de dupa 1990, eu nu am identificat! Lasa elogiile la adresa unui impostor, mitoman si tradator al aliatilor politici, caci nu merita!

Viss said...

Iulian,

Înțeleg că nu înțelegi.

Dan B. said...


@Leonard:

Grandomanul asta de G. Oprea, fost picolo la caminul militar „Haiducului”, merita cu prisosinta ani grei de puscarie.
Va mai aduceti aminte cand, in 2009, organiza agape in sediul MApN, ba mai si convoca lideri ai opozitiei din PSD pentru a-i ademeni in UNPR, in scopul asigurarii realegerii lui Basescu ca presedinte al Romaniei?
„Efortul” lui electoral ne-a „adus” un nou mandat pentru matrozul betiv, iar, mai nou, un personaj din anturajul lui Oprea (fost ofiter al DGIA) a dezvaluit malversatiunile serviciilor secrete, incl. cel din MApN, efectuate pentru fraudarea scrutinului prezidential din 2009.

gheo said...

Fara multa filosofie, ”cumparandu-i pe comandanti, se considera ca au in mana intreaga prostime care MAI populeaza armata”, ce a mai ramas din ea !!!. Candva, cand a izbucnit celebrul caz motorola, care aveau un singur acumulator si care S-AU epuizat tehnic rapid si INUTIL”, comandantii de unitati si-au adunat intreaga masa de subordonati activi, apostrofandu-i plini de importanta ... ”sa-si vada de treburile lor ca-i mai bine !!!”. Cat despre ... ”punctul de pensie - contributiv sau NU - care probabil, daca se vor tine de cuvant politicienii si tot probabil se vot tine pentru ca ”acesta are in spate circa ”5 milioane de votanti”, noi sa-i multumim domnului Dogaru si ”pupatorilor lui” care ”tipa in gura mare ca armata si pensionarii ei urmeaza sa primnesca venituri NATO de 3 - 5 mi de euro ... da, in curand si la vara si la multi ani si chiar ”o vom primi in mana” cu scuzele de rigoare. Care o fi legatura dintre Dogaru, clica lui si ”napastuirea pensionarilor militari ?, păi el, a fost ”enciclopedia istoriei PCR si multe altele iar ”aschia nu sare departe de trunchi !”. Fara suparare, ethichetarea corecta dupa celebrul ”pui de lei” : ”eroi au fost eroi sint inca cu ... prosti au fost fraieri sunt inca ”, este la ordinea zilei.

BOGDAN said...

Pentru acest spor acordat ACTIVILOR este o mare zbatere, de ce cand de la 15.09.2017 pensia neta nu poate depasi solda neta nu am vazut postari despre activi ci doar postari despre inghetarea pensiilor. La 15.09 5 lei la 16.09. 3 lei de ce nu am auzit nimic dragii mei colegi acum cand primim si noi ceva offf offf.

Cu mult respect sper un viitor pensionar.

BOGDAN said...

Probabil in urma zbaterilor pensionarilor militari acest spor nu va fi luat in calcul pentru pensia militara pe principiul LA NAIBA SA MOARA SI CAPRA LOR .

Huhu Rezea said...

@Bogdan
Dacă nu stii cum se calculează pensia militară, află că nici până la 15 09 pensia netă nu putea depăși solda lunară.
85% dintr-o bază de calcul mult mai mică decât solda lunară nu are cum să depășească solda lunară.
Asta a fost dezinformarea gulerelor albe de prin ministere pe care voi activii ați înghițit-o pe nemestecate.
Mai bine te-ai gândi să contești viitoarea decizie de pensie și să ridici excepția de neconstituționalitate pe motiv că ai plătit contribuție individuală din solda lunară brută nu din solda lunară netă.
Ar trebui să te îngrijorezi că și pensia dumitale va fi înghețată în anii viitori.

BOGDAN said...

Oare pensia neta nu depasea solda lunara neta ? Am exemplu clar solda 5 lei pensie 6,5 lei.Baza de calcul venitul brut.( Exemplul pastreaza proportia)
Cu respect.

Leo said...

Dan,
^^^Te rog Iarta-ma , daca am gresit cu diminutivul prietenos.
L-am prins pe Gabita in vremurile când lucra la Botos (fratele cel mare)la 2574. De aceea mai tarziu , fratele cel mic a devenit omul lui de incredere. Toti avem pacate , fapte bune si fapte rele in contorul vietii. Cum a spus si H-ul, 80% dintre pensionarii militari sa-l pomeneasca (sa-i multumeasca)lui Gabita pt. cuantumul pensiei. Probabil ca nu esti in procentul de 80%. Nu uita te rog vorba inteleapta din Cartea cartilor: "Nu judeca , ca sa nu fi judecat".
^^^ Am vazut la A3 ca LOV i-a dat reporterului Legea pensiilor. Ar fi interesanta de citit. La anul salariul minim brut pe economie va fi de 1550 in loc de 1450. Are vreo influenta la pensiile militare ?
^^^ Doamna doctorita de la CPS sa porneasca ACTUALIZARILE , deoarece pt. ca fiecare luna amanata este de prisos pt. cam 350 de pensionari.Sau tocmai asta e ratiunea..
"Eu, când ascult fanfara militară
Interpretând cu gingăşie rară
Un marş funebru, mă gândesc la mine
Şi-mi spun că viitorul... sună bine!"



Dan B. said...

@All:

A trecut si 25 Octombrie, ziua omagierii Armatei (nu ma intereseaza ca si a regelui) si se reintra in ciclul cotidian de ostracizare a militarilor, fie ei activi sau in rezerva.

@Bogdan:

Vad ca, desi ti-a fost explicat babeste de catre administrator, tot nu pricepi noima prevederilor legale. Unde, dracu, ai vazut dta o baza de calcul egala cu solda lunara bruta, atâta timp cât ea nu include totalitatea elementelor salariale/din solda. Apoi, ia de citeste OUG 57/2015, din care rezulta ca se pleaca de la 65% din aceasta si nu poate depasi pragul de 85%. Desi pensia suplimentara ar fi trebuit adaugata ulterior cuantumului pensie calculate, ea este inclusa in baza de calcul. Ma si mir ca nu au fost consecventi, ca boii, astfel incat sa includa in baza de calcul si OMM 1-3.
In urma „eforturilor” lui LOV, noile pensii brute nu pot atinge netul soldei lunare.
Incearca sa te documentezi anterior si abia apoi sa revii in grupul de discutii cu varii comentarii.
Cat despre respectul despre care faci vorbire, nu dau doi bani pe el, atata timp cât iti este explicat fenomenul, argumentat cu norme legislative, dar o tii una si buna cu pensia mai mare decat solda in plata a militarului aflat pe o functie similara.
Pe conditii maxime de vechime, cu indemnizatie de comanda, cu solda de merit si cu sporuri specifice muncii, tot nu se poate depasi 102,...% din baza de calcul, cu atat mai putin 100% din solda bruta a militarului.
Ah, sa nu uit, este vorba de pensia militara obtinuta in baza Legii 223/2015, completata cu OUG ulterioare! Poate dta te referi la pensia militarului din familia ocupationala JUSTITIE, care are un cuantum stabilit in baza Legii 303/2004, completata si actualizata incl in 2017, unde metodologia de calcul este diferita. Si asta-i platita tot de catre MApN.

Leon said...

Bogdan, daca la o solda bruta de 3000 lei, NETUL este de aprox.2000 lei, impozitul de 1000 lei este anulat de valoarea NORMEI de hrana si activul ramane tot cu 3000 lei !

Dan B. said...


@Leonard:

N-ai priceput nimic din logoreea mea! Eu si pe timpul lui Oprea am avut o pensie maricica, insa deranjant pentru mine gasesti mai jos:
- ascensiunea rapida de la picolo (Haiducului) la gl 4*, trecand printr-o demisie din Armata, pentru a fi caratorul gentii lui M. Cozma;
- tradarile multiple ale UNPR, incl. alipirea lui la Basescu;
- malversatiunile sale pentru fraudarea scrutinului prezidential din 2009 si orgiile „portocalii” din sediul MApN;
- mitomania sa in relatia cu fostii colaboratori;
- grandomania afisata cu mult tupeu;
- absenta competentelor juridice cauzata de absolvirea viciata a Fac. de Drept;
- etc, etc , etc.

Mihai said...

Pentru cine nu știe, în MApN s-a mai acordat un spor de 30% pentru toate cadrele militare. Nu știu dacă și pentru civili.Nu cunosc pentru ce s-a acordat dar sigur există.

MARIAN-ADRIAN IVANESCU said...

La o solda de functie de 4000 lei rezulta un spor de 4.000 lei x 40% / 720 ore (nr. zile calendaristice x 24 ore) = 2,22 lei/ora brut rotunjit la 2,30 lei/ora cu compensatia CIAS. Deci pentru 24 ore de permanenta rezulta 55 lei brut! Nesemnificativ ...

Dan B. said...


@MARIAN-ADRIAN IVANESCU:

Esti inafara subiectului, dar stai prost si cu „artimetica”!
Cum de ai ajuns la 24 ore/zi, aica 720 ore/luna?
Notiunea „asigurarea continuitatii conducerii” presupune ca serviciul se executa in intervalul orar in care cdt (persoana imputernicita) nu se afla in perimetrul unitatii sale, adica de la terminarea programului si pana la reinceperea acestuia.
Ca principiu, prestarea cu pricina, functie de natura activitatilor, incl. in formatiunile subordonate, se poate executa partial in unitate, iar absenta activitatilor poate promova executarea serviciului la domiciliu.
Adica, grosso-modo, 21 zile lucratoare a 16 ore si 9 zile a 24 ore, adica 336+216=552 ore intr-o luna de zile, nicidecum 720,adica 2,9 lei/ora.
Ceea ce n-ai priceput dta si-mi arunci in fata cifrele astea, este ca cei 40% se acorda tuturor celor stabiliti, prin ordin, sa execute „asigurarea continuitatii conducerii (apx 8-12 persoane dintre cei care incadreaza comanda U si unii sefi de birori/compartimente), iar acestia presteaza in baza unei planificari aprobate de catre cdt (3-5 zile/luna).
Da-mi voie sa cred ca, la viata dtale, nu ai prestat, vreodata, un asemenea serviciu!

MARIAN-ADRIAN IVANESCU said...

D-le Dan nu ați înțeles ca eu în comentariul postat am explicat cum se calculează sporul pentru o ora de permanenta, respectiv 24 ore! Dacă într-o luna cadrul militar a acumulat sa zicem 200 ore rezulta un calcul de 200 ore X 2,30 Lei! Pentru a afla cat înseamnă sporul pentru o ora se împarte la 720 ore pentru ca atâtea ore are o luna de 30 zile sau 744 după caz! Normal ca cei care au dreptul la acest spor sunt numiți prin OZU. Cu respect.

Dan B. said...


@MARIAN-ADRIAN IVANESCU

Reiterez, acest spor este acordat chiar daca militarul din cda executa si doar 16 ore din acest serviciu intr-o luna. Adica toti sunt beneficiarii acelui sor, din moment ce executa acest serviciu, iar cei, probabil, 10 militari, incaseaza cu totii, la o medie a soldei de functie de 4000 lei, cca 16.000 lei. Pe acestia sa-i imparti la 522 ore, nu 720 (asigurarea continuitatii la conducere se executa inafara orelor de program, nu pe timpul programului, cat cdt este in unitate), rezultand ca din bugetul Apararii se pletesc apx 30 lei pentru fiecare ora efectuata, daca sunt numiti cei 10 din cda. Dacadta gandesti micro, iar eu macro, vs buget, ....... ai dreptate oarecum, insa fara calculul ala meschin, in care eu as presta serviciul si cand cdt este prezent in unitate.

MARIAN-ADRIAN IVANESCU said...

Daca sunteti cadru activ luati legatura cu compartimentul financiar al unitatii si intrebati de modul de calcul! Cu stima!

Dan B. said...


@MARIAN-ADRIAN IVANESCU:

Compartimentul financiar calculeaza si acorda 40% din solda de functie tuturor celor numiti a efectua serviciul de asigurare a continuitatii conducerii, indiferent de cate „garzi” au efectuat fiecare in cursul respectivei lunii calendaristice.

Si acum pun capat dialogului pe tema, caci esti ilogic in ceea ce afirmi, indiferent ce argumente ti-am prezentat, iar eu nu acord „meditatii” gratuite.