 |
| Vârful lui Roman, văzut de la mânăstire. |
Utilizarea greşită a verbelor se află în topul capcanelor gramaticale pe care foarte mulţi dintre români nu ştiu să le evite. Cele mai multe greşeli pornesc de la încadrarea greşită a verbelor în cele patru conjugări.
Vă prezentăm astăzi un top al verbelor folosite gresit în mod frecvent, realizat cu sprijinul profesorului de limba română Bogdan Cristea.
1. A vrea
Voinţa poate fi exprimată atât prin verbul "a voi", cât şi prin verbul „a vrea“, însă forma de imperfect, persoana I, singular şi plural a verbului „a voi“ este „voiam“, în timp ce forma de imperfect, persoana I, singular şi plural a verbului „a vrea“ este „vream“. Vom spune: „Voiam să merg la spectacol“ în loc de „Vroiam să merg la spectacol“
2. A plăcea
De mai mulţi ani, în limba română infinitivul „a place” se luptă cu infinitivul „a plăcea”. Corect este a plăcea – şi aceeaşi regula se aplică şi la alte verbe de conjugarea a II-a, adica verbe ce se termină în ea („a cădea”, „a şedea”). Modul condiţional optativ se construieşte cu ajutorul infinitivului: corect este „Mie mi-ar plăcea” şi nu „Mie mi-ar place”.
3. A trebui
Printre cele mai dese greşeli de limbă avem folosirea incorectă a verbului «a trebui», care este conjugat greşit. Este de reţinut că la indicativ prezent verbul are o singură formă pentru toate persoanele. Verbul a trebui, ca impersonal, are forme doar pentru persoana a III-a singular: trebuie, trebuia, a trebuit, să trebuiască etc., nu trebuieşte, să trebuie. Când nu este impersonal, are forme şi pentru persoana a III-a plural: Actele îmi trebuiau la bancă.
4. A părea
Corect este noi părem, voi păreţi. Cu ă, ca la infinitiv. ,,A părea", în limba română, infinitivul „a pare” se luptă cu infinitivul „a părea”. Modul condiţional optativ se construieşte cu ajutorul infinitivului: corect este „Mie mi-ar părea” şi nu „Mie mi-ar pare”.
5. A continua
Verbul a continua are, potrivit normei, la indicativ şi conjunctiv prezent, persoana I singular, forma (să) continui, nu (să) continuu, la fel şi la persoana a II-a singular, după modelul unor verbe în -ia (ca a apropia).
6. A tăcea
Nici verbul „a tăcea" nu e ocolit de încurcături, câtă vreme există încă oameni care cred că infinitivul corect ar fi „a tace" şi care, pornind de la această eroare, se aventurează în variante de imperativ din categoria „taceţi din gură", în loc de „tăceţi”.
7. A fi
Una dintre cele mai frecvente greşeli este confuzia dintre "fi" şi "fii". Regula scrierii corecte a verbului ”a fi” este foarte simplă. Sunt numai trei situaţii în care „fi” se scrie cu doi „i”: • la modul imperativ, la forma afirmativă: Fii blând! Fii cuminte! • la modul conjunctiv, timpul prezent, la persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât şi la cea negativă: (Tu) Să fii curajos! (Tu) Să nu fii timid! • la viitorul popular, formă vorbită – alcătuită tot cu ajutorul conjunctivului; şi în acest, caz, scrierea cu doi i are drept cauză tot prezenţa desinenţei de persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât şi la cea negativă: Tu o să fii/ Tu ai să fii, respectiv: Tu nu o să fii/ Tu nu ai să fii. Imperativul negativ al verbului a fi se scrie cu un singur i: nu fi (rău)! În schimb, imperativul afirmativ se scrie cu doi i: fii (bun)!
8. A face
Se scrie şi se pronunţă, la infinitiv, a face, nu a făcea. La fel, la indicativul viitor şi la condiţionalul optativ: va face, ar face, nu va făcea, ar făcea.
9. A (se) aşeza Se “aşează” sau “aşază”? –
Chiar dacă toată lumea în jurul nostru foloseşte forma „aşează„ nu înseamnă că acest lucru e corect. Forma corectă de indicativ prezent persoana a treia singular şi plural a verbului „a (se) aşeza” este „aşază”. Aşază, cu a, de la radicalul aşaz- şi terminaţia -ă. A aşeza suferă şi el alternanţă fonetică în radical: aşez- > aşaz-. ”O regulă gramaticală şi fonetică spune că după j şi ş scriem a, nu ea. Atenţie, însă, doar în interiorul radicalului scriem a, nu ea. Dacă radicalul se termină în j sau ş, putem adăuga terminaţii cu -ea-”explică profesorul de limba română Bogdan Cristea.
10. A merita ”Merită” sau ”Se merită”.
Potrivit DEX, formele impersonale cu aspect reflexiv ale lui ”a merita şi a exista” au apărut, probabil, prin contaminare cu construcţiile similare de tipul „nu se obişnuieşte, nu se justifică, nu se face/cade“, dar ele nu au nicio justificare. Vom spune: ”Nu merită să aştepţi”, în loc de ”Nu se merită să aştepţi”
Citeste mai mult: adev.ro/oweksc
.png)
