Powered by Blogger.

Thursday, August 03, 2017

Două minciuni colportate și de ministrul Apărării

65 comments

Salutări de la Festivalul Untold 2017, Cluj-Napoca
Până la momentul în care olteanca LOV nu s-a amestecat în treburile armatei, ordinii publice și securității naționale, deocamdată din motive neștiute, ministrul Țuțuianu se bucura de respect din partea militarilor, dovadă fiind și multe comentarii ale rezerviștilor pe acest site, citit de zeci de mii de militari din toate structurile de apărare, ordine publică și securitate națională.
 De la ministra Carmen Dan nu avem pretenții,  iar despre Hellvig ...ce să zicem? Cel puțin tace și nu se face de râs.
"Poligloata" i-a luat mințile, prostindu-l cu doua ziceri pe care Țutuianu continuă sa le repete, fără să se obosească să le verifice, cu toate că are destui specialiști în MApN care îl puteau proteja de ridicol.
Iată-le:
1.A afirmat că modificările aduse Legii 223 nu vor viza algoritmul de calcul al pensiei militare.
Vedem că textul proiectului de ordonanță modifică trei articole, 28, 29 și 30, cele mai importante care stabileau algoritmul de calcul al pensiei militare.
Baza de calcul este redusă cămătărește la numai 4 elemente salariale, solda de funcție, solda de grad(deși este omisă în  proiect),gradațiile și indemnizația de comandă(puțini militari o au), în totală divergență cu artlicolul 31 din lege, care stabilește solda lunară, cu toate elementele salariale prevăzute de recenta Lege  nr. 153/2017, legea salarizării unitare, inclusiv sporuri, ca baza de calcul pentru reținerea contribuției individuale la bugetul de stat, egală procentual cu  CAS-ul plătit de civili.
Stiați domnule ministru că și militarii plătesc această contribuție? Atunci,  cum vă permiteți sa le micșorați baza pentru calculul pensiei? Veți avea zeci de mii de procese pentru respectarea principiului contributivității.
Modificarea adusă articolului 29 întrece cu mult ca gravitate OUG nr. 57/2015 a sinistrului Guvern Ciolos. Plafonați pensia militară la 65% din baza de calcul pentru vechimea cumulată.
Știați domnule ministru că sinistrul guvern o plafonase mai cu milă, la 85%, dar dintr-o bază de calcul mai mare? Cuantumul pensiei era mai mare chiar dacă ordonanta introdusese în plafonul de 85% si pensia suplimentară.
De ce ar mai sta personalul militar o lună peste vechimea cumulată de 25 ani, aici intrând si vechime din sporul pentru condițiile de muncă,  dacă nu mai primește  nici măcar un procent la calculul cuantumului pensiei?
De ce se mai acordă spor fantomatic la vechime,  pentru condițiile de muncă,  dacă nu mai contează pentru pensie?
2.Afirmați, cu multă suficiență si lipsă de respect pentru funcția pe care o dețineți, că în prezent sunt pensii militare calculate pe L 223/2015 care  pot ajunge și la 130% din solda lunară.
 Intrebați-l astăzi, înainte de adoptarea Ordonanței,  pe seful Casei Sectoriale a MApN dacă exită vreo pensie militară calculată sau recalculată pe Legea 223/2015, modificată prin OUG nr. 57/2015, care să aibă cuantumul calculat potrivit articolelor  28, 29 și 30 mai mare de 85% din baza de calcul, bază mult mai mică decât solda lunară. Chiar si după aplicarea drepturilor pentru Ordinul Meritul Militar Clasa I, nicio pensie militară  nu este mai mare de 102% din baza de calcul, deci nu din solda lunară. Prezentați scuze militarilor pentru această gravă dezinformare, domnule ministru.
Dezinformările au darul să incite presa și opinia publică impotriva militarilor pentru a justifica abrogarea art. 60 din Legea 223, privind actualizarea  pensiilor militare când se majorează soldele personalului activ.
Faceți și dvs un exercițiu domnule ministru, eventual.... împreună cu doamna Dan și domnul Hellvig, privind cu atenție grila cu soldele de funcție din Capitolul 1 al Anexei VI a Legii salarizării unitare și comunicați-le domnului premier Tudose și președinților celor două Camere ale Parlamentului României de câte ori va fi mai mare pensia unui colonel care se pensionează în anul 2022 decât pensia unui colonel care se pensionează in anul 2017, după intrarea in vigoare a ordonanței care abrogă art. 60 din Legea 223/2015. 
-Solda de funcție pentru colonel, majorată in 2017 și apoi doar indexată, este 1248 lei.
-Solda de funcție prevăzută în LSU pentru anul 2022 este 6844 lei
6844-1248=5596 lei

Crește de 5,5 ori.
Unde rămâne principiul egalitătii din art. 3 al Legii pensiilor militare?
Domnilor miniștrii de Interne și ai Apărării, spre deosebire de doamna LOV, dvs aveți posibilitatea să- i consultați pe directorii Caselor de Pensii Sectoriale înainte de ședința de Guvern.

Scuze pentru redactarea cu greșeli a textului inițial. Așa e la festival.

65 comments:

Vasile G. said...

Aveți dreptate.In aceste zile s-au spus multe neadevăruri despre militari, rezerviști și pensii militare. Cei care le-au emis și răspândit se împart în două categorii. Ticăloși, informați, dar care mint și dezinformează cu bună știință. În această categorie fiind liderii PSD și unii jurnaliști. În a doua categorie intră grosul jurnaliștilor și al opiniei publice, ignoranți, doritori să jertfească capra vecinului. Cei mai demni de dispreț sunt, in opinia mea, cei care dezinformează, prezentând lucrurile distorsionat.

luminita said...

DLE H ;eu va felicit pentru cele enuntate ,cu mult profesionalism venind in sprijinul nostru panand la indemana informatii in detaliu , dar dece va mirati , corb la corb nu isi scoate ochii, ce vreti ,el facand parte din haita asta din guvern ,cum sa se abata el de la ce spun cei ce au un scop anume, napustiindu-se asupra pensionarilor militari , acestia , o sa vedeti , ca daca nu se razgandesc sa faca porcaria asta , o sa o dea la intors prin octombrie ,in anul de dinainte de alegeri , mai ales cand vor fi alegerile presedentiale , asa ca eu cel putin sant efectiv scarbita de acest guvern ,parca mai idiot ca toate.

Iulian Mareș said...

Daca acesti politicieni, ajunsi acum ministri, mint cu dezinvoltura, la pace, in starea de "de normalitate", am dreptul sa gandesc si sa dau frau liber imaginatiei la starea de criza, mobilizare si razboi?
------ Ex. Bg. 17Mc. nu a suferit pierderi in urma actiunilor inamicului din raionul X, ci din contra si-a dublat efectivele, ei alaturandu-se, de buna voie, cei 7000 de prizinieri, care din dragoste nestavilita fata de programul politic de guvernare Dragnea-Valcov, au jurat credinta si lupta cit la cot cu ai nostri, stiind ca la victoria finala vir obtine o pensie de 130% din solda! -----

Traiasca ministrul Apararii si mama lui! Salutari fierbinti de pe frontul de est!

iceparu said...

La ora asta trebuia ca toti beneficiarii de pensii militare sa fie calare pe palatul Victoria.Faptul ca nu o faceti denota ca acceptati sau chiar va bucura.Asa va trebuie daca va-ti insusit zica tipic romaneasca"capul plecat de sabie nu-i taiat"

Leo said...

Folosesc un tic verbal (Caragielesc), foarte la moda de ceva timp si anume ,
"Daca-mi permiteti":
1. Si eu am fost unul dintre cei carora Tutuianu i-a inspirat incredere iar apoi a fost FOARTE DECEPTIONAT de prestatia lui. Cred ca-i este frica de LOV , care l-a anesteziat si pe daddy cu clipitul ei nevinovat.
2. Daca Tutuianu ar fi citit Art.31 din L223 atunci ar fi aflat ca si militarii platesc contributii. Sigur are consilieri politruci , pusi pe sinecura care sunt "HABARNISTI" , asa cum e traditia la PSD. Iar gulerele albe cu uniforma si functii de conducere , stau cu capul intre genunchi , fara sa-l consilieze pe debusolatul Tutuianu.
3. De ce ar recunoaste sistemul public de pensii conditiile de munca din armata , daca armata insasi nu si le recunoaste si valorifica.
4. La întrebarea lui Horica scrisa cu ROSU , eu am calculat si am gasit raspunsul :
De peste 4 ori va fi mai mare pensia col. iesit in 2022 decat a col. iesit in 2017.
PS
* Eu am descoperit art.31 din L223 , abea ieri (la ironia H-ului) , dar eu nu sunt ministru si chiar daca m-am facut de ras , nu am afectat pe nimeni.
* In urma cu ceva timp , când "LOV" a fost retinuta la beciul domnesc , se spunea prin presa ca si-a trecut in CV , atatea "lucrari" si articole publicate , incat si daca ar fi scris ZI si NOAPTE timp de 20 de ani , nu le-ar fi putut scrie.
SUS IMPOSTURA !

Liviutatarush said...

Ar trebui sa se intereseze si cate pensii au scazut dupa aplicarea Legii 223, ciuntita de Ordonanta lui Ciolos si sa faca o medie a acestora dupa ce scoate din calcul pensiile magistratilor militari care au alta metodologie. Si da, sa-si ceara scuze pentru dezinformare care la dansul este mai grava decat a oricarui asa zis jurnalist sau bagator de seama care apare pe la televiziuni. Ati vrut sa stopati hemoragia de cadre din sistem si ati obtinut exact contrariul. Ce consilieri aveti? Sunt in vacante si nu au inlocuitori? Discutati cu seful CPS, CU HARTIILE PE MASA, nu din aduceri aminte. Veniti cu un material care sa cuprinda numarul de pensii pe plaje de venit: pana in 1000 de lei, intre 1000 si 2000 etc. Aveti curajul sa apareti cu asa ceva la televiziuni???

Ela said...

Ce curaj sa aiba dom`le? Nu vedeti ca nu sufla o vorba de pensiile speciale ale lor, parlamentarilor actualizate la 01.07.2017 cu 75% din salariul dublat??? Se pare ca ordonanta nu se aplica in cazul lor si al magistratilor ( asa cum a mintit olguta) ci doar militarilor. De asemenea nu se ia nicio masura ca cei iesiti la pensie sa nu fie reangajati la stat ? Ne arata pensiile nesimtite ale magistratilor (de care nu se ating) dar le taie pe ale militarilor? TICALOSIE LA MAXIM.De ce nimeni nu vorbeste despre majoritatea pensiilor militare, ci doar de pensia medie? pe motiv ca sunt cateva pensii mari ne repezim sa le inchetam pe toate inclusiv alea foarte mici??? Unde e logica oameni buni, astia sunt timpiti sau se prefac?

Fireman rezervistul said...

Leonard, Citez din postarea ta: "4. La întrebarea lui Horica scrisa cu ROSU , eu am calculat si am gasit raspunsul : De peste 4 ori va fi mai mare pensia col. iesit in 2022 decat a col. iesit in 2017." OARE?!!!. Si eu am calculat, iar creșterea nu este mai mare de 20% a unui activ care trece in rezerva in anul 2022, fata de un activ pensionat in anul 2017, bine-nțeles pe functie similară si cu gradația maxima si asta in condițiile in care pensionarul din 2022 are o pensie plafonata la media soldelor lunare nete, iar pensionarul din 2017 a beneficiat doar de indexarea pensiei cu rata medie anuală a inflației. Hai sa nu inducem in eroare.

Leo said...

"Daca-mi permiteti" ,
Iulian : si as mai putea adauga ca ar mai spune ca .. "toate rachetele PATRIOT cu volan pe dreapta , cumparate din bugetul triplat al armatei au revenit la baza fara probleme pt. a pleca intr-o noua misiune la fel de triumfatoare mai ceva ca cele "from North Coreean"...
T3 sa sti ca am recitit foarte atent cele "comunicate" si am ajuns la concluzia ca esti cam indulgent cu HOTII si HOTIILE LOR...

tigri2 said...

TOATE televiziunile sunt impotriva noastra, iar cand reprezentantii nostri se duc acolo sunt impiedicati sa vorbeasca...diseara la ora 22 Dogaru va merge la RTV , nu se va lasa coplesit de maraielile jurnalistilor, va vorbi peste ei, si va spune adevarul, dvs scrieti aici cat de multe idei, propuneri etc, eu am sa-i fac un rezumat pentru ca tot ce scrie pe blogurile militare sa ajunga la ai nostri dar si la ai lor. Trebuie sa-i bombardam, deocamdata cu ...vorbe!

Leon said...

Ma numaram si eu printre cei care-l apreciau pe A.Tutuianu pana de curand! Poate sa plece cu demnitate daca nu semneaza Ordonanta de urgenta si-si prezinta DEMISIA astazi. La ora 13.00 este Sedinta de Guvern si Premierul ar fi indicat sa nu puna pe ordinea de zi acest Proiect decat dupa o dezbatere serioasa impreuna cu reprezentantii militarilor activi si ai pensionarilor din SNAp.

tigri2 said...

Deocamdata trebuie sa dezavuam masina de propaganda fascisto-PSDista, sa aratam ca efectele L223 cu ciuntirile impuse de OUG57,art.40 a dus la scaderea a peste 70% dintre pensii, cum finantistii si juristii din MApN ne-au jumulit prin M-25 si atragerea drepturilor cuvenite noua , aparatului luptator de partea lor , exemplu "Sporul de radiatii" nu-l are radilocatoristul sau aviatorul ci-l are d-l birocrat...

Huhu Rezea said...

@Fireman
Ești într-o eroare abisala. Citește încă o dată întrebarea pusă în topic. Solda de funcție a unui colonel care se pensionează anul acesta, după Ordonanța LOV, este de peste 4 ori mai mică decât solda de funcție a unui colonel activ în anul 2022. Uită-te pe grila soldelor de funcție din anul 2022!

Leo said...

"Daca-mi permiteti ,"
Recunosc ca sunt foarte certat cu aricolele de lege si am fost deseori facut de ras pt. acest motiv. Totusi , la calcule ma pricep mult mai bine decat la art. de lege si mie mi-a dat de peste 4x ca va fi pensia unui col. pensionat in 2022 fata de un similar pensionat in 2017.
De aceea , il rog pe (semitizul) meu Leon dar si pe prietenul alpacin , Flavius,sau Iulian + T3 , ...reddog.. sa "socotesca" si ei sa vedem daca eu sunt in eroare.
Tutuianu daca va semna "fundamentarea" pt. OUG-ul in cauza va intra in istoria ARMATEI ca un simplu politruc sinecurist si oportunist. Daca NU va semna , are sansa sa devina atasat ARMATEI mai ales daca va plati cu functia semnatura lui de NU.
PS
Va rog , sa-mi spuna si mie cineva , ce se va intampla cu OUG 57 / 2015 in acest context ?

ifrim said...

Nu se mai trece azi ELCENul la RADET ci muine dupa 13.00!

Leon said...

Asa este..! A disparut Sedinta de Guvern de astazi, ora 13, de pe siteul Guvernului. Poate e de bine!
Leonard, facem calculul dupa publicarea Oug in MO...!

reddog said...

Buna dimineata!
Inca mai sunt in baza de date. :)
Acum cateva minute am primit sms de prezentare la unitate.
S-a dat alarma la Poarta Alba. :)

iceparu said...

Ma da prosti pot fi marea majoritate.Amanarea sedintei de guvern se datoreaza indispozitiei unora din guvern.Astia joaca alba-neagra si noi inghitim precum pelicanii.Sa ne fie rusine.Ne meritam soarta.

Leon said...

Incerc un raspuns la PS-ul lui Leonard! Oug.57/2017 ar putea rezolva o parte din problemele discutate in aceste zile:
1.Ar trebui eliminate Sporurile NEPERMANENTE din calculul pensiei militare. Daca citim Art.40, Pct.4 din oug.57 care modifica art.28 din Lg.223/2015 ar trebui sa ramana la lit.g numai Primele de Clasificare, de Specializare si de Ambarcare.
2.Scoaterea din calculul pensiei militare cel putin a perioadei lucrate in viata civila dupa trecerea in rezerva..
3.Actualizarea la nivelul anului 2016 a procentelor pentru Solda de Comanda, de Merit si de Dispozitiv pentru pensiile recalculate.
4.Prezinta interes si Principiul ca Pensia NETA sa nu depaseasca Solda NETA a activului..dar nu-mi dau seama cum se poate modifica Art.28 in acest sens.
Si inca ceva, Actualizarea pensiilor militare dupa majorarea Soldelor de Functie cu 15% cf.Lg.152/2017 ar trebui sa echilibreze cat de cat pensiile recalculate la nivelul celor calculate in 2016 si 2017.
Si daca in Camera Deputatilor se aproba aceste modificari chiar pana in 15.09. nu ar mai fi nevoie de o alta OUG..!

Leo said...

reddog , vreis sa spui ca dupa ce te-ai pensionat cu 7000 lei net , a doua zi te-ai angajat pe acelasi post si iei si pensie si salariu , adica 14000 lei net ?
Altfel spus , CIOCOIESTI sistemul ?

Huhu Rezea said...

@Leonard
Este foarte simplu, așa ar spune și Iohannis, să calculam diferența dintre solda de funcția la maxim a unui colonel care se pensionează în anul 2022 și amărâta de soldă de funcție, majorată cu 15%, potrivit L 152/2017, din 2017, după preconizata ordonanța LOv.
Solda de funcție majorată in 2017 este 1248 lei
Solda de funcție prevăzută în LSU pentru anul 2022 este 6844 lei
6844-1248=5596 lei


Art. 40 al Ordonanței 57/2015 se va aplica întocmai textului inițial, pentru calcularea pensiilor pâna la intrarea în vigoare a Ordonanței LOV. Recalculările se vor face și după intrarea în vigoare a Ordonanței LOv tot potrivit art. 40 al OUG 57/2015.Recalculările se fac potrivit legislației în vigoare la 01 01 2016.Din iunie 2017 pensiile recalculate se actualizează cu 15% potrivit L 152/2017.
Legea de adoptare a OUG 57 va prelua modificările introduse prin Ordonanța LOV.

reddog said...

@Leonard
7000? Vise!
Inca nu m-au scos din baza de date pentru alarmare.
De acum sunt rezervist si am treaba doar cu CMZ-ul.

http://m.ziare.com/stiri/mapn-cumpara-aproape-10-000-de-litri-de-vin-sa-fie-limpede-cristalin-si-fara-gust-strain-1475916

Nu stiu daca este o coincidenta dar astfel de stiri le dau apa la moara unora.

Leo said...

"Daca-mi permiteti" ,
* Leon(ard), adica vrei sa spui ca ordonanta "LOV" nu ar mai fi necesara daca politicienii ar adopta Legea de validare a OUG 57/2015 - art. 40 , cu specificatiile formulate de tine in comentariu ? Daca ar fi asa ar fi mai profesionist. Dar ei sunt politruci politici , nu profesionisti.
* H-ule , eu as fi impartit 6844 la 1248 si ar fi dat catul = 5,48 . Deci numai solda de functie din 2022 ar fi mai mare de 5,5 ori decat solda de functie majorata cu 15% a colonelului din 2017 . Parca ar fi mai sugestiv si mai "de impact" sa arati ca solda creste de 5,5 ori , adica de 550% (CINCI SUTE CINCIZECI LA SUTA):
Totusi nu am gresit prea mult calculul când am spus ca va fi de PESTE 4 ori mai mare. Va fi de cel putin 5,5 ori mai mare.
PS
- Ar fi un bun prilej sa elimine marile DISCREPANTE SI DIFERNTE dintre bazele de calcul ale militarilor aflati in situatii similare dar pensionati in ani diferiti.
- Ar fi un bun prilej sa impoziteze pensiile de peste 10000 lei cu 80% din ceea ce depaseste 10000 lei.
Dar cine sa faca ?
CIOCOII POLITICI ROSII , care azi s-au pensionat si maine s-au angajat pe acelasi post ?

tehnocrat said...

De ce hartia igienica numita olguta vasilescu, nu s-a aplecat asupra celor 7 categorii de pensii de serviciu= pensii speciale, pe care le pastoreste ?
De ce se refera la pensiile militare, pe care nu le are in competenta ?

Huhu Rezea said...

@Adrian
Pensiile in plata prea mari nu ar mai primi niciun leu in plus până în 2022.

reddog said...

http://m.ziare.com/stiri/alerta-maxima-un-criminal-a-evadat-din-penitenciarul-poarta-alba-1475936

Asta era cu alarma.

luminita said...

DLE H , depinde ce se considera pensie mare , pensia unuia care uare conditii de munca speciale are o pensie ,altu nu o are .CEI DELA USLA CAM CE PENSIE AR TREBUII SA AIBA MIINE? , in aiureala asta eu o numesc DESTABILIZARE .

Iulian Mareș said...

Aditza
Ia calmante.... 14500X3=?
De ce nu ai optat pt cariera militara? Aveai ciroză? Sau erai logodit cu Pomohaci!
Să nu te doară capul...vreme trece, vreme vine, tot ce azi vezi că se întâmplă, mâine nu va mai fi!
Și toți handicapații intelectual și venin vor muri la asfințit, că șerpii!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Fefeleaga si cu Bator ne-au bagat numai strambe cu cotite, la civili, privind pensiile militarior. Intrigile astea, avand ca scop sa ne imbarlige si sa ne uram reciproc, romani cu romani, cu invidie, civilii imediat percepand si intelegand eronat ca am fi niste milionari sadea. Dezinformarea aceasta, combinata cu masurile aiuritoare din ordonanta care este in pregatire, vor avea ca scop eliminarea totala a indexarilor promise in Programul de guvernare, care de la inceput s-a aratat a fi populist, fara viitor si fara nici o acoperire bugetara, mai ales ca nu si-au propus defel sa impoziteze pensiile nesimtite, clientii facand parte din fieff-urile lor politice, de la toate partidele care populeaza Parlamentul. Maine va fi acum sau niciodata in ceea ce va privi viitorul nostru! Nimic de modificarea si praduirea pe Lg 223/2015, Art. 28, 29, 30 si care nu coincid cu 31! Limitarea bazei de calcul de 65% nu este la fel de mediatizata ca cea cu max 85%, ei mintind ca toti ne-am catadicsit cu limitari si la 135% maxim, si care de fapt sunt limitati doar cativa Generali. Ce va fi, vom trai si vom vedea. Acum vine Fefeleaga sa ne anunte ca si salariile sunt in pericol! Nu-i o veste uluitoare si surprinzatoare, dat fiind pomenile facut alesilor pe spranceana, primarilor politici, presed. Cons. Jud. amantelor lor personale de la toate nivelele, dar si alte personaje politice sedentare, adica sobolani de birouri, pe langa diplomati si toti politicienii. Bine nu va fi si tara va intra in fierbere. Se va alege praful si pulberea de tarisoara asta jefuita si chinuita!

tehnocrat said...

Adria,un parlit si needucat pensionar civil, fost pcc, isi da cu parerea despre pensiile militarilor. Acest lucru este in primul rand vina sefilor si comandantilor acestuia cat a fost activ ca pcc, care nu l-au educat, inteleg ca era greu acest lucru.
Dl Adrian, daca-mi erai subordonat si am fost peste 15 ani in comanda unor UM, cel mai mult la nivel R, faceam om din dumneavoastra, in primul rand va faceam sa-i respectati pe militari. In caz cintrar va dadeam afara si-mi multumeati.
N-am intalnit un asemenea individ, care a facut parte din sistem, sistemul i-a dat casa si i-a hranit copii si el ca multumire blameaza militarii.
Fostii colegi va vorbesc de rau, asa ati spus, au dreptul sa faca acest lucru, dar sunt si vinovati, ca ati iesit la pensie din sistem. Au stiut mai demult de ifosele si aerele dumneavoastra si nu v-au pus pe liber. Este si vina lor.
Dar sa stiti Dl Adrian, pe Dumnezeu nu-l pacaliti. Va recomand sa va retrageti in mediul dumneavoastra de limitat comportamental si sa lasati militarii sa-si rezolve singuri problemele pe care le au.

CEZAR said...

Leonard spunea..- Ar fi un bun prilej sa impoziteze pensiile de peste 10000 lei cu 80% din ceea ce depaseste 10000 lei.
==================
QED !
Asta spun eu de vreo 3 ani si tot de atatia ..ma injura m-Alul (de Radio.Locatie!)
Dar omule ..NUUU...De la 10.000..!!
DE LA 5.500 lei ..!

tigri2 said...

https://www.facebook.com/viorel.kis/posts/953188414822286

CEZAR said...

Dar Daogaru ..nu zice nimic de OSCAR..???
De cumularea pensiei cu salariu ..ca de la el ni se trage..
Nu zice nimic de multitudinea sporurilor pe care doar unii..le papa si in activitate si vor si la pensie ...
Ia cauta-l la total venituri ....

Leon said...

Art.11 din Lg.80/1995, lege privind Statutul cadrelor militare:
Cadrele militare trecute in rezerva sau direct in retragere au dreptul la pensie militara potrivit legii.
-Partea din pensie corespunzatoare Soldei de GRAD se ACTUALUZEAZA permanent potrivit soldei de grad a cadrelor in activitate. Acest punct a fost ABROGAT de Lg.263/2010, de Basescu-Boc-Oprea.
Art.7.al.(3) din LSU, spune:
Cuantumul Soldei de GRAD/Salariul profesional detinut se ACTUALUZEAZA proportional cu evolutia Salariului minim brut pe tara garantat in plata, prin H.G.
Concluzie: Vom avea totusi o actualizare de aprox.7% in urmatorii ani la Solda de Grad, adica la 300 lei se adauga 20 de lei...! Pai nu este DESTUL..)) ?
Dragnea, Vasilescu, Tutuianu macar si-au adus aminte ca totusi mai avem si Grade militare..!

Iulian Mareș said...

Cezar,
Ești comunist sau capitalist?
Soldele și pensiile mari, obținute corect au ceva la bază! Pe principii solide ale importanței și unicității muncii depuse!
De ce nu te iei de magistrați?
Și tu ai dosar în sertar?
Cam da?....atunci am înțeles!

Giovani said...

Va jucati cu focul, stimati guvernanti actuali!Habar nu aveti cate nedreptati produceti militarilor pensionati cu mult timp inainte de aparitia legilor cu algoritm de calcul necontributiv! Va dau un simplu exemplu: Gen.Bg.(Rz) Caba(cunoscut in Armata Romana pentru capabilitatea sa organizatorica si de comanda), are o pensie recalculata dupa Legea 223/2015, de aprox. 2500-3000 lei! Ce spuneati referitor la pensii nesimtite? Retineti! A trecut in rezerva cu gradul de general, de pe o functie de general....Cum e cu 120% din salariul unui general activ? Nu cumva nesimtiti sunt aceia care au votat aceasta lege in 2015, alaturi de Oprea Gabi, cand aveau ca si acum majoritatea in Parlamentul Romaniei, iar acum se faca ca nu stiu nimic despre aceasta lege?

Fireman rezervistul said...

Huhu Rezea, Cred ca sunt probleme de neintelegere sau de necunoaștere. Întotdeauna afirmațiile trebuie documentate, nu unul zice ca va creste de 4 ori pensia, altul de cinci ori si altul de 5,5 ori fata de colonelul pensionat in 2017. Aștept un calcul, inclusiv din partea lui Leonard, numai așa se va demonstra cine are dreptate. Este ușor sa spui "Ești intro eroare abisala", cand si referitor la aplicarea majorării cuantumului soldei de functie cu 15% am avut dreptate cu argumente, ca se aplica la toate cadrele militare in activitate indiferent de structura, dar am fost vehement contrat.

Ela Pop said...

Dupa ce au tot dat exemple de pensii nesimtite de magistrati aflam ca acestea nu se plafoneaza si se reactualizeaza mai departe exact ca si pana acum ca vezi doamne asa a decis Curtea Constitutionala.Dar LOV nu stia treaba asta? Si atunci de ce atata determinare sa scoata aceasta Ordonanta ? E o stratagema ,daca voia sa scada cuantumul acestor pensii f mari ar fi gasit variante dar nu se vrea acest lucru.

luminita said...

NU LE E RUSINE ; ?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Giovani, Caba a lucrat si la 01267, Braila, Reg. Art. Un om deosebit, un strateg, tactician si un foarte bine pregatit ofiter, din toate punctele de vedere! Am facut tandem cu domnia sa la serviciul pe unitate. Isi merita o pensie pe cinste, cat cea a lui Izmana, care i-o manaca acum de pomana! Ce date dracului de calcule nenorocite care au schilodit cadre de valoare si au avantajat rapandulele Sistemului de Aparare!

luminita said...

DECE CREDETI CA IOHANIS TACE? eu cred ca se bucura ca Dragnea care aspira la FUNCTIA DE PRESEDINTE IN 2019 SE VA ALEGE CU SCARBA DIN PARTEA TUTUROR MILITARILOR ; este pacat , el find comandantul fortelor armate , asa ca sa nu se bucure fiindca si el va primii aceasi scarba , in 2019 va castiga alegerile oricare dar nu ei , SA NU UITAM

Leo said...

* Leon ,
Art.7.al.(3) din LSU, spune:....
Eu am inteles de la Dogaru, ca a reusit sa-i faca sa inteleaga pe SAVANTII elaboratori ai LSU, ca prevederile din LSU nu au de a face cu legea pensiilor, care este ALTA TEMA . De aceea , eu inteleg ca "actualizarea" proportionala a soldelor de grad cu salariul minim brut (SMB) va fi valabil numai activilor , mai ales interpretat prin Ordonanta LOV. Nu stiu , nu te contrazic dar eu asa am inteles...
* Iulian,
Am trecut recent prin zona "ACADEMIEI GOGOL" si erau toate jaluzelele trase "la camuflaj". Asta m-a facut sa cred ca acolo , "Kursurile" sunt la maxim....Când ai drum pe acolo , daca jaluzelele sunt tot "closed" , insemna ca am interpretat corect.Daca sunt "open" insemna ca sunt in holiday...

iceparu said...

Vorbari multa prostia omului.Credeti ca pe astia-toti politicienii de la varf-ii intereseaza ce comentam noi?Astia nu-si revin decat daca sunt bagati la -1oo grade.
Ar trebuii sa mergeti in p Piata Victoriei si sa cereti:
-penalii arestati
-tratament egal cu toti cetatenii tarii.

Liviutatarush said...

Coarna face miting maine in fata guvernului. A zis ca se intalnesc "la o cafea" deci fara autorizatie.

iceparu said...

Coarna ne cheama ca maine ,4/8/2017 sa fim in fata guvernului.

gheo said...

Sa nu uitam totusi un lucru esential, real sau nu, subiectul pensiilor militare a fost aruncat in ”topul stirilor si de guvernarea Basescu-Boc”, drept ”nesimtite, uriase” ca ulterior, dupa publicarea datelor sa rezulte ca de fapt erau ... c-am MICI fata de alarmantele ”bolboroseli ale lui Basescu si Boc”. Aproape nimeni din Romania nu mai era interesat de ”ce se intampla in spatele acestui subiect devenit fierbinte pentru a masca alte SUBIECTE ferbinti” care trebuiau ferite de ochii opiniei publice. Astazi, ce evenimente fierbinti se ascund sau petrec in spatele ”scandalului declarat de guvernanti al pensiilor militare DOAR care tulbura societatea romaneasca si ... de ce doar al pensiilor MILITARE !!!”.

Leon said...

Leo, asa este, ai dreptate!
Art.11,cu referire la actualizarea gradului pentru pensionarii militari ramane abrogat prin Lg.263/2010 ..!
Scuze, dau si eu vina pe codul PORTOCALIU trnsformat in ROSU ��

Anonymous said...

Draftul OUG al primului minstru trimis spre avizare:
http://www.cotidianul.ro/cum-vrea-tudose-sa-modifice-pensiile-de-serviciu-304916/

vosi said...

Dracul nu este chiar atât de negru:
www.prolex.ro/2017/08/03/proiectul-oug-de-modificare-pensiile-de-serviciu-si-militare/

luminita said...

pe surse au publicat un tabel cu 100 pensii mari , mari dar sant de magistrati ce au cu ceilalti militari din alte arma _? daca maine facei o plibare cu COARNA extrgeti si pr un afis mare expuneti mare de tot sa se vada ca magistratii au acele pensii DOVADA vorba impuscate-i

Leo said...

* Fireman(r)
Primul pas pt. "documentarea" este ca Horica sa faca vizibil TABELUL (grila) cu evolutia soldelor de functie in intervalul 2017 - 2022. Al 2-lea pas este ca sa ai bunavointa sa-l studiezi (deoarece cred ca o sa-ti reamintesti la ce TABEL ma refer). Al 3-lea pas este sa accepti corectitudinea calculelor din TABEL. Al 4-lea pas si ultimul este sa REGRETI AMARNIC ca TABELUL prin Ordonanta LOV , mai are valabila decat prima coloana ( cu majorarea de 15% conf. L152/2017), iar in acest caz coeficientul in discutie este 5,48 MINIM ( nu au fost luate in calcul si majorarile asociate actualizarii gradelor si gradatiilor). Si uite asa PAS cu PAS rezolvam si aceasta prblema TEORETICA .
* iceparu
"vorbaria" e mai mult pt. noi ( ca TERAPIE de GRUP ) + tine mintea SUS , mai SUS decat IMPOSTURA politicienilor ( penali , penabili , plagiatori , etc...)

luminita said...

TUDOSE ZICE CA FACE CURAT , adica mai bine spune ca sa faca curat in curtea lor unde s-au imbogatit din munca celor care ca militari au costruit fagarasanul etc , si acum isi bate joc de ei , chiar daca raman cu pensia in plata , denigrarea tuturor este batae de joc , dar ce vor face cu cei care si in armata au pensii mici ? nu le crapa obrazul de rusine?

Leon said...

Este un progres fata de varianta initiala.Art.60:
Cuantumul NET al pensiei militare de stat nu poate fi mai mare decat Soldele sau Salariile NETE corespunzatoare soldelor sau salariilor Brute cuprinse in Baza de calcul !
Deci Calculul pensiei ar ramane la fel si dupa 15.09.si cu aceasta Limitare...!

Leo said...

"Vreti NATO ?"
http://sindicatulcmd.blogspot.ro/

Leo said...
This comment has been removed by the author.
tigri2 said...

E.mail uri trimise :presedintelui tarii psd ului, camerei dep, mapn senat, dragnea ,min muncii, cps, etc :
Azi 02.08.2017 ora 08.00

Domnilor, pentru detensionarea situatiei create de pensiile militarilor , am urmatoarea propunere;
Militarilor sa li se acorde pensia calculata dupa contributivitate +
-o indemnizatie pentru perioada cat a fost militar care sa aiba valoarea calculat pe grade, arme si vechime in limita raportului de 4,36 / 1 de la general la soldat, fara discriminari si cu mentiunea ca ea sa reprezinte programul de 24 /24 fata de 24/8 , ore de proigram +vicisitudinile vietii de militar, juramantul militar si consecintele lui si gradul de deteriorare a sanatii si vietii ca militar, aceasta poate fi si cu 200% mai mare decat pensia pe contributivitate (pensia pe contributivitate reprezentand 33% din drepturile pe care statul ar trebui sa le dea la pensionari) va multumesc
Cu stima
Comandor (R) fost pilot militar , cu speranta de viata sub 70 de ani
KIS VIOREL CNP 156..., pensie 4022 dupa 23 de ani de mansa si peste 3000 de ore de zbor pe cel mai greu si dificil elicopter MI-8, salvat sute de vieti si sute de ore in folosul tarii , al umanitatii si economiei nationale.Zeci de aplicatii, rezolvari de cazuri speciale, cochetand cu moartea o viata intreaga-in folosul tarii si al asigurarii independentei ei!
Tel 07644..., cupon pensie 2355...-URZ*,
"

Ma gandesc sa cer dezlegarea de Juramantul militar si de toate obligatiile care mi-ar reveni in caz de razboi.

luminita said...

DRAGNEA zice ca cei ce ies la pensie nu ii mai in tereseaza onoarea militara , chiar nu ii este rusine cand ei calca in picioare onoarea militara, batjocoraind pana si mortii militari , stie el ca sant vaduve care iau o pensie de urmasi de 600 r ,stie? stie el ca au ramas vaduve cu pensie de urmasi de pe urma unui militar care avea o pensie de 2000 si aceasta are 1000 si ei nu i s-a mai indexat in iulie pensia , cunosc acest caz , este bolnava si nu are pe nimeni . EL ,adica dragnea e putred de bogat si habar nu are de viata familiilor de militar SA II FIE RUSINE EL VORBESTE DE ONOARE? IMI ESTE SCARBA

Leon said...

Leo, eu ma refer la cei care ies la pensie dupa 15 sept. Cei care suntem la pensie deja eu am speranta ca Actualizarea pensiilor datorita majorarii cu 15% a Soldelor de Functie sa mai atenueze aceste discrepante asa cum sustinea si Directorul Casei de pensii, Col. Luca.
Eu am trimis propuneri de modif.a OUG.57/ 2015 si la MApN si la Camera Deputatilor.Fa la fel.
Te intreb totusi, daca ai fost pe Functie de colonel,in cele 6 luni alese nu au prins aceasta perioada?
Poate ar fi bine sa trimiti o copie a Deciziei Dlui H., daca este de acord, si te lamureste mai bine..!

luminita said...

DLE T2 contrigtia a platit-o fiecare militar ,dar chiar inainte de 1989 acesta contributie se retinea pe tot fondul de solde salarii ale MAPN ,securitate, militie si sa ne mai laase dracului cu contributia asta , daca nu mai vor armata politie sri sa le desfiinteze si gata , ce atata balamuc

tigri2 said...

GÂNDIȚI-VĂ BINE, DOMNILOR POLITICIENI ROMÂNI!
Din faptul ca nu exista azi un razboi sangeros pe pamantul Romaniei nu rezulta cu necesitate ca nu va exista nici maine
Gl.Gb.(r) Gheorghe Vaduva.
Adaug eu;
-ganditi-va ca niciunul dintre militari nu va vor apara palatele , conturile din banci si amantele, ati cam furat degeaba!

tigri2 said...

MILITARII VA TRANSMIT UN ULTIM AVERTISMENT

https://www.youtube.com/watch?v=3zKgmTJMtAs

Fireman rezervistul said...

Leonard, Imi cer scuze ca m-am băgat, dar chiar am crezut ca tu cunosti algoritmul de calcul al soldei lunare brute, respectiv al soldei lunare nete, conform prevederilor din noua LSU. M-am lămurit după ce am citit ca tu faci referire la "tabelul" care nu are nicio legătura cu calculul soldelo lunare din viitor. Așa, ca observație pertinenta, coeficient functie x VRS nu mai este o problema de actualitate, iar actualizare cu 15% se face la cuantumul brut al soldei de functie compuse, care a fost actualizata si majorată in anexa la decizia de pensie. Daca ai face corect calculul soldei lunare brute si a soldei lunare nete pentru un colonel 2022, sa zicem la maxim cu toate, vei constata ca in comparație cu un colonel pensionat 2017, tot la maxim cu toate, cel din din 2002 va avea o pensie cel mult egala cu solda lunară neta a lui, dar mai mare decât a celui din 2017 cu aproximativ 30%. Ia fa un calcul sa vezi ca afirmația de 4 ori mai mare, de 5 ori mai mare, este o afirmație gratuită, fara nicio baza.

Giovani said...

Ce hemoragie Domnule Ministru al Apararii Nationale? Va pleaca militarii pentru ca nu stiti sa gestionati un sistem bazat pe ordine si demnitate, fara suparare! Pai sa va dau un exemplu de hemoragie pe care nu il aveti in vedere acum, pentru ca va conduce ministra de la ministerul muncii! Ce treaba are dumneai ei cu pensiile militarilor? Domnul ministru, stiati ca va pleaca si soldatii-gradati voluntari din sistem pentru ca cei din conducerea ministerului apararii, nu sunt capabili sa gesioneze managerial sistemul? Acum cand vorbim, intr-una din garnizoanele militare al tarii(Miercurea Ciuc), 30 de gradati-soldati voluntari(10 in Sistemul Penitenciarelor,10 la Jandarmeria Romana si 10 la ISU) au cererii de transfer pe baza de concurs la alte institutii din sistemul apararii nationale si sunt pe cale de a devenii subofiteri in aceste sisteme, pentru ca ai d-voastra nu sunt capabili sa le ofere varianta acestui statut, plafonandu-i la gradele inferioare obtiunte cu truda si efeort, dupa ce s-au instruit in Armata, au cheltuit fondurile MApN si acum pleaca, INTELEGETI? HEMORAGIE ESTE IN MODUL DEFECTUOS DE GANDIRE AL SUBORDONATILOR D-VOASTRA PE CARE NU II CONTROLATI, NU LA PENSIONARILE MILITARE!

Giovani said...

DIN SERIA-"VA JUCATI CU FOCUL DOMNILOR GUVERNANTI"
Domnule Ministru al Apararii Nationale, v-ati lasat condus de un civil la fel ca si d-voastra, in loc sa ascultati vocea ratiunii, capatata macar in Colegiul National de Aparare Carol I, sau macar la carma comisiei parlamentare de aparare....
VA PLEACA MILITARII SI HEMORAGIA DE CARE VORBEATI E DUBLA....PLECANDU-VA SI GRADATII-SOLDATI VOLUNTARI LA ALTE SISTEME DE APARARE....
STIATI FARA TAGADA, doar v-a informat Dl.General Ciuca, ca Federati Rusa pregateste cel mai mare exercitiu militar de dupa caderea cortinei de fier? 100.000 de militari rusi, impreuna cu 800 de tancuri de ultima generatie, 400 de instalatii de artilerie si rachete din cele mai moderne, se vor afla la granita unor state, pe o fasie de dezvoltarea a actiunilor, incepand la nord(Lituania)si terminandu-se la sud reprezentat de Transnistria.... in timp ce armata nr.2 a NATO, ca si dezvoltare, face piruete osciland....intre fidelitate si interese economice.....IAR NOI....DAM AFARA MILITARII DIN ARMATA, PENSIONANDU-I DE FRICA UNEI ORDONANTE GANDITA DE O FEMEIE....MIE PERSONAL MI-AR FI RUSINE SA IMI SPUNA O FEMEIE CE SA FAC....IERTARE PENTRU DOAMNELE DIN ARMATA SI NU NUMAI....CE NAIBA STIE DUMNEAI DESPRE ARAMATA? A INVATAT LA CRAIOVA CAND ERA PRIMARITA SI ZUGRAVEA BLOCURI?

Leo said...
This comment has been removed by the author.