Un produs Blogger.

vineri, august 11, 2017

Cine l-a mințit pe premierul Tudose că ordinul 50, norma de hrană, intră în baza de calcul a pensiei militare?

41 comments
Domnule premier, demiteți-vă consilierii sau miniștrii care v-au dezinformat în legătură cu cele afirmate mai jos despre  pensiile militare.
Nu v-au informat că, potrivit Deciziei 20/2000 a CCR, art. VII din Ordonanța Lia Olguța Vasilescu, pe scurt LOV, este tot atât de atacabil la Curtea Constituțională din aceleași motive pentru care vă temeați că va fi supus cenzurii constituționale întreaga ordonanță, dacă înghețați și pensiile magistraților?
Nu e drept ca un pensionar militar din 2017 să aibă o pensie de trei ori mai mare decât un omolog ieșit la pensie în urmă cu 20 de ani, cum bine spuneți în dialogul cu Victor Ciutacu.
Dar, vă intrebăm, este bine că, potrivit ordonanței LOV, semnată de dvs,  pensia unui militar, calculată/recalculată potrivit OUG 57/2015 până la 31 12 2017, va fi de 3 ori mai mică decât pensia unui militar ieșit la pensie peste numai 5 ani, după aplicarea majorării etapizate a soldelor de funcție pentru activi?
  



"Încep cu pensiile speciale, reţineţi că noi nu am tăiat pensiile speciale, în sensul de a le elimina, ci am mers în paradigma de a reveni într-o normalitate, fiindcă ajunsesem în 2017 într-o situaţie demnă de un film de groază. În nicio ţară o pensie nu poate să fie ..mai mare decât salariul, ieşeau la pensie cu coeficient şi de 130%...baza de raportare a pensiei era la salariul în plată pe funcţia de pe care ai ieşit.Ăla care mergea la serviciu lua spor de antenă, de pericol, bani de hrană...tu fiind pensionar acasă, nu se poate aşa ceva...eu acum am venit, ştiţi...de acum încolo să nu mai continuăm să facem aceeaşi greşeală, iar abordarea mea şi a colegilor să fie: identificăm o problemă, punem reflectoarele pe ea, n-o băgăm sub preş, căutăm soluţii şi o rezolvăm. Dacă introduceam şi magistraţii încălcam o decizie CCR, tot pachetul era atacabil la Curtea Constituţională. Noi abia am venit, au fost lucruri făcute prost sau fără să anticipeze cineva efectele deciziei, asta nu înseamnă că trebuie să le luăm ca un dar divin. ÎIn afară de diferenţele foarte mari, există diferenţe în acelaşi segment...după 40 de ani cu toate gradele şi ieşit acum 20 de ani are o pensie...ieşit acum, pensie de 3 ori mai mare şi asta nu este drept", a declarat premierul Mihai Tudose pentru România TV.

Citiți domnule premier și domnilor ziariști articolul 28 din Legea pensiilor militare, pentru a afla lunga listă a veniturilor unui militar activ care nu intră în calculul pensiei militare. 
Din ce rămâne, potrivit articolelor 29 și 30 din aceeași lege, pensionarului militar îi mai intră în cuantumul pensiei între 65 și 85%. De unde ați scos  că pensia militară este mai mare decât solda lunară? 
Cazurile prezentate sunt fraudulos  calculate.

Art. 28 din Legea 223/2015 modificat prin OUG nr.57/2015

(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/polițist/funcționar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ:a) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare sau transfer;b) compensațiile lunare pentru chirie;c) valoarea financiară a normelor de hrană și alocațiile valorice de hrană;d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament;e) primele și premiile, cu excepția primelor de clasificare, de specializare și de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;f) indemnizațiile de instalare și de mutare, precum și sumele primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum și a transportului la și de la locul de muncă;h) plățile compensatorii și ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;j) restituiri și plăți de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul;k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum și a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat;l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar;m) sumele încasate în calitate de reprezentanți în adunările generale ale acționarilor, în consiliile de administrație, în comitetele de direcție, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entității asimilate acestuia;n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni și operații în afara teritoriului statului român;o) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale acordate și personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prevăzute în anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» și în anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010 ,cu modificările și completările ulterioare;p) alte venituri care, potrivit legislației în vigoare la data plății, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.

41 de comentarii:

Iulian Mareș spunea...

Cum cine? Dar a uitat să spună că și ulterior, banii pt uniformă intră în pensie și în p...a măsii?
Are informații de la profa de italiană și secretara unicii școli din Videle!
A confirmat si fi-sa, specialista de la 7 ani in afaceri cu energie verde, celulele fotovoltaice!

Ce, eu nu am dreptul sa exagerez puțin?

PS-ia zii, Premiere, ești satisfăcut de cuantumul pensiei de parlamentar, 7 mandate? Să nu zici și tu că Regele Pescar, că renunți, că eu kiar cred!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Va rog sa cititi declaratia Olgutei vasilescu care zice ca TOATE pensiile in plata vor fi RECALCULATE si absolut toate numai pe PLUS! Informatia este din Stiri pe surse de astazi: ,,Olguta Vasilescu pregateste o noua Lege a pensiilor. Ce surpriza pregateste ministrul minciunii,'' pardon, ,,muncii.''

Leon spunea...

Foarte bine faceti ca postati Art.28, cu Baza de calcul mult diminuata de Oug.57/2015 prin eliminarea unor venituri avute in activitate.
Pot observa si senatorii aceste nereguli si vor corecta Oug.59/2017,aflata in dezbatere la comisii, L 209/2017, cu Termen depunere raport 31 august.
Foarte interesant pct.e) al art.28,in care nu se includ Primele si premiile, cu exceptia primelor de clasificare, de specializare si de ambarcare pe timpul cat navele se afla in baza permanenta.
Si atunci de unde au aparut sporurile la lit.g) din Deciziile de calculare/recalculare a pensiilor militare ??

luminita spunea...

DLE CORNEL . se refera la recalcularea pensiilor civile di legea 263 ,este normaL ,FIINDCA ACOLO SANT NORME DE APLICARE SI PRNTRU PENSIILE MILITARE ,deci nu au treaba cu cele militare ,

gheorghe spunea...

mai oameni buni ! noi tot despicam aici pe blog firul in patru....dar nimeni nu scrie concret nimic. de exemplu " ce facem stam cu mainile in buzunare ? sunt atatea asociatii de pensionari miliari chiar nu ne unim si sa protestam impotriva acestei ordonante ? sa facem ceva ca de nu ordonanta intra in vigoare si vor rade de noi acesti guvernanti. sa nu mai votati PSD in vecii vecilor atat noi ca militari cat si neamurile noastre de la cel mai tanar pana la cel mai batran. asociatiile de pensionari sa faca liste cu semnatura fiecaruia si sa deschidem proces impotriva ordonantei si guvernului. suntem 65000 si cred ca nu o sa le fie usor politicienilor.

Iulian Mareș spunea...

Corneliunsson,
Kiar așa va fi!
Pensiile mici de dublează, cele mari de triplează, în special la magistrați, miniștri, parlamentari, primari și membri CJ!
Premiere, așa-i că dacă tăcem din gura că ne sunt interzise prin lege, drepturi și libertăți constituționale, ne mărești pensia cu 2-3%?
Dar mânuitorului de păpuși îi mai mărești coeficientul, întreabă un general cu 4****, ca să știe dacă și cum de scaldă cu solda, ei fiind ekivalenti!

PS-uitasem! Premiere, îți propun ridicarea vârstei de pensionare în SNAOPSN la 75 de ani, poate, poate damblagește la cap vre-unul și își ia câmpii și face ce trebuia făcut de f mult timp!...ah, nu prostii, doar să spele de nebun, haine jegoase rău în agora!

ifrim spunea...

Daca sunt pensii cu procent de 130% din BC iar noi palmasii nu stim? Institutii abilitate sa le verifice sunt? Daca sunt sa verifice ,procedeze spre cele legale. Nu taiem otova din cauza fraudulosilor!

Cifff1967 spunea...

Ce au facut sindicatele cand l-au auzit pe premier ca militarii au pensie de 130%?nimic...de ce nu l-au informat ca luam maxim 85%?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cine a jucat popa prostu' stie cine este pacalit: Fraierosu'! Care fraeiros somnoros e cel care se lasa pacalit, in loc sa controleze cu ochii si mana lui ce si cum s-a manglit! Cine are consilieri vulpoi de galinacee, in fonctie adormit o vesnicie sa steie!

iceparu spunea...

Mai tinerii mei colegi.Iar latrati precum cainii la luna.Voi chiar nu ati priceput ca e necesar si nu suficient?Ar trebui sa va buluciti in fata televiziunilor aservite obligadu-le sa va lase sa vorbiti.Voi nu observati ca astia scot in evidenta numai pensiile mari?Astia mint precum respira iar noi acceptam in veselie.

tigri2 spunea...

@ Cifff1967 , banuiesc ca nu esti membru de sindicat si, pe cale de consecinta, vreau sa te intreb, cu ce ocazie probozesti sindicatele, in ce calitate si cu ce drept??

tigri2 spunea...

@Iceparu, azi am vorbit cu Dogaru, pe aceasta tema si mi-a spus ca a dus la televiziuni ,oameni pregatiti sa vorbesca, asta pentru a mai schimba imaginea, dar au fost refuzati de catre A3, RTV, B1TV, acuma de la 17 vorbeste dansul pe ecran.

Ein Stein spunea...

Pai Huhurezule nu ti-am raspuns eu in articolul anterior, un neispravit. Tudose nu are cum sa cunoasca toate problemele si legile, pentru asta are consilieri.
Pe mine ma mira faptul ca nici acum in ceasul al xii-lea, cititorii acestui blog, dupa cate s-au scris, s-a scos in evidenta inclusiv faptul ca ce spune Tudose nu se poate intampla, nu au inteles ca suntem singuri impotriva lor, pe nimeni nu intereseaza adevarul, poate doar adevarul lor.
Am mai scris ca singura solutie, pentru inceput, e sa se faca plangere la Parlamentul European impotriva guvernului ca nu respecta directivele cu caracter obligatoriu, in ce ne priveste recunoasterea ocupatiei de militar, poate asa ne vor baga in seama. Crezi oare ca Ciuca nu stie ca este o problema in sensul asta? Nu-l intereseaza, e greu de crezut ca nu a fost informat de serviciile care supravegheaza acest blog despre situatie.

Ein Stein spunea...

Cronica unei fapte eroice moarte la nastere

Nici nu se asternu bine peste mioarele galonate cenusa parjolului iscat de vulpea firoscoasa si viezurele mustacios ca Maimarele turmei se hotara sa ia taurul de coarne si cu barbatie facu un pas in spate. In spate dar in cort, nu ca ar fi avut vreun rost ci doar ca sa aibe de unde sa iasa, doar nu poti sa iesi dinafara. Asa ca la adapostul tendei kaki Maimarele avu timp sa stea si sa cugete, mai mult sa stea, bai firar a dracu de treaba iote ce facu roscata si mustaciosul cu politichia, trebuie sa ies si sa promit ceva oilor. Dar ce?
Aaaaaaa, stai asa, le bag caterinca veche de cand lumea ca voi face totul. Avand discursul bine pus la punct Maimarele se indrepta in graba catre usa cortului, facu o intoarcere dreapta imprejur, una corespunzatoare si cu cea mai mare iuteala iesi inauntru, isi drese glasul si incepu, va promit ca am sa depun dublu efort ca pana acum de a indrepta situatia, oricare ar fi ea, dar ce zic eu dublu efort, triplu sau mai mult, va promit ca voi schimba directia cu cel putin 360 de grade, voi face tot ce-mi sta in neputinta, monolog constructiv, calm si respect reciporc dar si animat de increderea mioarelor, ce a fost bulversat sa nu mai fie ......
Iesit inauntrul cortului, barbateste, Maimarele continua discursul eroic menit sa intareasca increderea mioarelor. Pe pajiste, mioarele se uitau atent la cortul in care nu se ramane, dinauntru se auzeau tot felul de zgomote ciudate, mioarele se uitau nedumerite una la alta, ce face asta suratelor, se crede oaie?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Iuliane, dreptatea lor este pana ai bagat buletinul de vot in urna! Dupa aia ne ies fostoloacele de la morcov si broboane de sudoare sa obtinem ce ne-au promis, dar puteam sa fiu schingiuit, eu nu ma steptam la o asemenea tradare din partea PSD, oricat de bolsevici sunt! Celelalte partide sunt mici grivei fata de lupoii astia turbati, care inaite de votare pareau niste catei timizi si pricajiti...Apropo, ai citit si auzit azi cum se duc maharii de la jindari la sex in Delta cu helicopterul, mese cu sturioni si alte bunaciuni pe banii care au fost furati din pensii si virati la salariile lor? Si pe asta am taxat-o-n versuri, tot vulgare, dar mai franate! Am avut un...monolog cu LOV(ELE)!

Iulian Mareș spunea...

Acțiunile de luptă trebuie sa îmbrace câteva forme:
-restabilirea adevărului juridic al L223, ciuntită, în toată media-f. greu de realizat întrucât noi nu avem forța de a da televiziunilor contracte de publicitate, de către firmele controlate de psd;
-proteste și mitinguri-este vara, f cald, asociațiile și sindicatele nu au forță, sunt neunite la nivel central și resursele financiare de a deplasa pensionarii;
-actiu ea in instanță...hm, câțiva judecători jos palaria-ceilalti au butoane pt cazuri punctuale, de interes a binomului, nu național!
-votul...aici da, îi doare, dar trebuie să convingeți și pe alții că aparține le existente deja s-au exprimat în numeroase rânduri împotriva națiunii! Exact....Polonia, noul partid de guvernământ de ia de piept cu o lume întreagă pt binele cetățenilor polonezi!

PS-toate TV plâng că o să-l elimine pe Dragnea... mamă, mă doare in...fata..,, orei 14.00!

avianyc spunea...

@ tigri 2
Drum bun prin UE. Ai ales um moment ”foarte prielnic” în care vei putea sta în liniste peste tot de vorbă cu portarii si femeile de serviciu. Boierimea se gaseste pe plajele din paradisuri ghiftuiti cu buzunarele pline de euroi.
@ Huhurez
Acest masaj (art 28 modificat cu OG57) a fost plasat din prima zi de scandal pe mesageria privata a principalilor prezentatori de emisiuni.
Nici macar nu le baga în seama. A3 ,RoTv ,Realitatea în mod special sunt setati pe ”ce s-a transmis ” de la guvern prin ilustrii ”juveți” .
Daca Gâdescu face emisiuni cu prim ministru din cabinetul acestuia si îsi permite sa dea mâna cu ministrii cu cealalta mână în buzunar ce poti sa le mai ceri.
De Țiutacu ce sa sa mai zici.
Toti stiu cum stau lucrurile dar nu au voie sa dea pe trompeta altceva.
Bataia lor este cu generalii SRI si cu cei care se tin pe urmele lor. Din cauza asta suferim toti umilinte inimaginabile si oprobiul public.
Daca erau corecti cel putin ministru apararii sau purtatorul de cuvânt (pe model Fratila de altadata) trebuia sa iasa si sa spuna adevarul.
#rezist

avianyc spunea...

@ Huhurez
Faci ce faci si o dai precum curbă de nivel ca sa iasa cum vrea el.
Că un partid a fost sau nu mai bun decât celalalt sa judece poporul.
Problema este ca momentan partidele de la guvernare au o problema de rezolvat . Și nu orice problema ci o problema generata chiar de ei.
Deocamdata avantajul nostru este că problema a fost generata de ei. Si atâta timp cât problemele au fost generate de ei în mod sigur nu se vor arunca cu capul în gard ca să le rezolve în imediata noastra defavoare. Le vor lasa asa mocnite fara mari atingeri care sa faulteze mult beneficiarii ( cuantumuri neatinse ,cumul pensie salariu -să mai vedem, la mame nu aveau incotro- oricum 2000 Euro nu-i de ici de colo).
Problema noastra se va agrava în momentul în care nu vor mai fi la guvernare si vor veni ”opozantii” care pe lânga ca vor avea succes cu propaganda împotriva ”masurilor psd de îngrasare a clientelei bugetare fara criterii de performanta sau restructurare -informatizare ,etc” poate vor si câstiga cât de o alianta de guvernare.
De aici incolo vor începe problemele noastre. Nu mi-aș dori. Și cred ca nici altii.
Tot înainte . Se pare ca urmeaza punerea în aplicare a LSU cât de curând cu noi masuri si modificari.
#rezist

Mario spunea...

Deci ?

http://presamil.ro/precizari-ale-casei-de-pensii-sectoriale-mapn/

Neculai Lupurel spunea...

Sa fi reinviat vestitul Steli P-ulea din anii 2009-2010 ?

Huhu Rezea spunea...

@Mario soto
Comunicatul CPS este vechi.
Intre timp s-a dat OUG 56/2017 care schimbă partea din solda lunară a personalului militar activ care se majorează cu 15%. Solda de funcție este înlocuită cu solda de baza. Actualizarea operează numai când se majorează soldele de functie și grad.

Huhu Rezea spunea...

@Stelian
Ti-ai dat întâlnire aici cu @mos curbă de nivel, alias@caesar de avicola brasov?

Dan B. spunea...



ATENTIE!!!!!!
Guvernul lui Dragnea a uitat sa prelungeasca valabilitatea OUG din 2010, care a prorogat acordarea compensatiilor pentru rezervistii iesiti anticipat la pensie (doua solde pentru fiecare an ramas pâna la limita de vârsta).
In tara, s-a intamplat ca rezervistului sa i se dea dreptate, soldele compensatorii urmand a fi platite la ridicarea restrictiei impuse prin OUG.
Azi, ICCJ a solutionat favorabil genul acesta de speta, investind cu titlu executoriu decizia sa, situatie in care se aplica principiul de drept, valabil pentru toti pensionarii aflati in situatii similare.
Dragnea a „inghetat” pensiile militare? Iata ca Dragnea-i bun de plata, MApN, MAI, SRI, STS, ANP sunt in pragul falimentului!

Huhu Rezea spunea...

Spre uimirea Danei Grecu și a invitaților săi, Dogaru a reușit să demonstreze că foștii sefi SMG au pensii militare de 5-6 000 lei, spre deosebire de chestorii din Poliție... care trec de suta de milioane.
A cam răsuflat propaganda mincinoasă inițiată de LOV, preluată din păcate și de ministrii civili de la Apărare și Interne, despre pensiile militare, pentru a justifica înghețarea lor.

tigri2 spunea...

@Huhu, cezar nu are tangenta cu Brasovul, la Codlea ,paznic la PROTAN a fost altul Doru Serban ,isi mai zicea Don Corleone, dar este un fertvent frecventabil al carciumilor din jurul garii Bartolomeu, fost rachetist. Pe cand Cezar, alias Petre Padina zis "Visinescu", colegi in actiuni speciale, de acelasi gen.Aceste dobitoc s-a imbatat si a uitat un TAB la o margine de padure, apoi a fost trecut pe functia de pazitor de capre la GAZul diviziei de la Timisoara, locuieste pe strada "Surorile Caceu,12", vezi cine au fost aceste fete si, ironia sortii, ce tangenta are caprarul cu ele.
Acest cezar, dupa cum, bine iti dai seama este un incult, slab informat si cu un vocabular limitat.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Chiar voiam sa atentionez ca în sfârsit au ramas tablou multi mâncatori . Nu stiu daca Marica s-a aruncat în cap sau nu ,cert este ca nu au treaba cu cunoasterea legilor si a relitatilor.
Efectiv filme cu tolomaci sau melite nedocumentate nerecomandate sub 18 ani.
Garantat toti cei care au dat sau ridicat mâna pentru aceste legi nu stiu trei fraze din ele.
Acuma Oana Zamfir a mai gasit cu ce sa loveasca in ”generali” dusmani. Platile compensatorii si ajutoarele .
Să vezi un nou val de umilinte pe televiziuni după preluare de catre raspândacii amatori.
Si de aici posibil sa se împuta inclusiv legea in sine. .

iceparu spunea...

Mai tinerii mei colegi cu varste intre 50-60 ani,dece va va duca Dogaru sau Coarna la televiziuni? Sunteti nevazatori?Daca aveti sange in instalatie navaliti in televiziuni si fortatii sa va dea dreptul sa vorbiti.Sunt convins ca in momentul in care se trezesc cu 10-20 de oameni la intrare toate usile va sunt deschise.Stiristele va primesc cu bratele deschise.

Huhu Rezea spunea...

@Buzescu
Nu te entuziasma.
Art. 10 al OUG 99/2016 a guvernului Ciolos a stabilit că ajutoarele și compensațiile la pensionare din L 284/2010 nu se aplică în perioada 01-28 02 2017, ordonanța nr.9/2017 a prelungit efectele art. 10 până la 31 12 2017 iar LSU a abrogat complet L 284/2010, începând cu 01 07 2017.
ICCJ a stabilit că dreptul există dar, ce folos, dacă ordonnțele anuale au stabilit că dreptul nu se aplică.
In unii ani, ordonanțele au prevăzut că acele drepturi se pot acorda la trecerea în rezervă... în cazuri sociale.

@tigri2
Precis n-ai băut lapte dulce în seara asta, ca să te prinzi...

Dan B. spunea...


@Huhu:

N-ai priceput ca ICCJ a emis decizia cu titlu executor, incl. in baza hotarârii CEDO, care preciza ca masura suspendarii art 10 din Legea 284/2010 este una abuziva.
Sau nu intelegi ce inseamna „titlu executor”?
Eu ma bucur pentru reusita colegilor, nu pentru mine, caci nu sunt beneficiarul unor asemenea compensatii, insa anuleaza zâmbetele perfide ale lui Dragnea si ale Vasileascai.

Huhu Rezea spunea...

@Buzescu
Ti-am mai atras atentia ca ai un mod ireverentios de adresare.
Oana Stancu de la A3 nu a observat că dezlegarea situației de drept în cazul concret se refera la acte normative anterioare intrării în vigoare a L 284/2010, lege care relua drepturile acordate prin L 330/2009.
Cazul la care face referire Decizia 16/2015 a ICCJ, cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, vizează situația unui militar trecut în rezervă în anul 2010, înainte de intrarea în vigoare a Legii 284/2010 si care nu a mai primit ajutoarele acordate prin Legea 330/2009, drepturi suspendate prin L 118/2010.
Dacă drepturile respective ar fi fost prevăzute și în Legea 153/2017, după abrogarea Legii 284/2010, statul era obligat să plătească și din urmă. Asaaaa...
Ordonanțele anuale au suspendat exercițiul dreptului iar LSU, prin abrogarea L 284/2010, a anulat și dreptul la ajutoare si indemnizații.


tigri2 spunea...

Per ora vi saluto e inviare saluti da Italia

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
M-ai pierdut pe drum, puțin!
În LSU nu au mai fost prevăzute plata ajutoarelor... intrând în vigoare la 01.01.2018 produce efecte juridice pt viitor și nu poate anula drepturile financiare ale personalului militar, prevăzute în L284 și neacordate în perioada 2011-2017! Problema de va acutiza, mai devreme sau mai târziu și ministerele vor plăti sumele datorate, inclusiv cu deprecierea leului și dobânzile aferente!
Așa este firesc și logic, indiferent de părerile crispate ale Oanei Zanfir, plătită cu cel puțin 20000€/lună!

Iulian Mareș spunea...

T2,
Ți-ai pus singur 2 voci în cap!...acum să te ții... Vișinescu nu se lasă...te va teroriza și pe tine, ca și pe alții!
Acuma ce vrei?.... stă și el, ironic cum este, pe 2 surori gemene, voiai și tu să stea pe Toches sau Robu?

CEZAR spunea...

Tudose si Hooolguta ..au zis clar....
Vor face o exceptie de la ..exceptie ..
Domnul T-2 MaKiSS..va avea 251 % din solda activului ..in 2017..
Sa se sature si ..narodul ..!!

Huhu Rezea spunea...

@Mares
Din Decizia 16/2015 rezultă că dreptul recunoscut în speța supusă dezlegării la ICCJ a continuat și după amânarea lui prin L118/2010...tocmai pentru că a fost reluat și în Legea 284/2010, lege care a intrat in vigoare ulterior L118/2010.
Odată cu abrogarea L 284/2010, de la 01 01 2017, prin L 153/2017, care nu a mai reluat acel drept, a fost abrogat și dreptul de a primi ajutoarele și indemnizatiile neacordate, prin lege, în perioada 2011-2017, cât și cele pentru cei care trec în rezervă după intrarea în vigoare a LSU.

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Sper sa nu fie așa, .... în nu este corect! Adică guvernul s-a șters undeva cu datoria către foștii militari!?
Vom vedea și poziția CEDO, întrucât legea nu poate produce efecte în trecut, căci nu face parte din categoria legilor reparatorii!
Din câte am văzut CEDO obligă ROU să fie serioasă și să onoreze datoriile din trecut, iar dacă emite o nouă lege poate să nu mai includă prevederea, pt viitor!

luminita spunea...

sant niste hoti care acumuleaza averi pentru care nu dau socoteala , ce se intampla acum cu militarii ,este ordinar , sant niste lichele puse pe capatuiala si dau in armata ,da si in SRI , ca sa ii in timideze si sa faca ei ce vor .iNSA NU VAD PE NIMENI PROTESTAND LA GUVERN SI LA olguta ASTA DE CARE NU STIU DE CE SE BAGA EA la problemele militarilor .

CEZAR spunea...

Ce minciuna ..nici nu am dorit asa ceva ..sa intre ..ciorba din gamela la calcul pensiei ..
Mai putin desigur T-2 MaKiSS..care ar fi dorit ..CiuKaLLata ..Moca...!!!??
Dar asa cum ii si normal s-a creat un puternic curent de opinie impotriva ..Coltosului ..si toti i-au zis :
Hoo baaa..fara , ca oricum nu mai ai ..dinti si nici ..OIO..!!!..

Liviutatarush spunea...

Nu apare pe nicaieri nicio stire despre valul de plecari din M.Ap.N. Sunt foarte multi care si-au depus dosarele de pensionare si este o intreaga "miscare" pe la institutiile de varf. Am confirmari primite azi de la un prieten din structurile superioare. Pana pe 14 septembrie o sa fie "bal mare". Nu stiu ce s-a urmarit cu tevatura de la televiziuni si cu incrancenarea LOV(fara E) dar cred ca au reusit exact contrariul. Pe alde Dragnea il doare la basca de tot si de toate, prim ministrul a preluat intoxicarile din presa, ministrul apararii la acest moment NU EXISTA decat ca personaj care face parte din guvern si din structurile parlamentului (si culmea, nu este incompatibil!!!). Zicere din vechime " Un popor care nu-si hraneste propria armata, o sa hrameasca o armata straina!". Agitatia virtuala provoaca tensiune (arteriala) si ar fi momentul si pentru o manifestare publica in care sa se explice adevarul pur! S-au mediatizat pensii speciale si s-au plafonat pensiile militare. Halal guvernanti! Am prieteni activi care sunt derutati la maxim. Nu indeplinesc conditiile de pensionare si se uita cu sila la "maretii conducatori", care, de altfel, sunt inexistenti. Tutuianule, Ciuca, iesiti mai pe posturi si spuneti cate pensii recalculate sunt pe minus! Va lasa constiinta sa faceti asa ceva? Daca nu va lasa exista o portita general acceptata: DEMISIA DE ONOARE!

Iulian Mareș spunea...

Tătărush,
Sunt f mulți care pleacă!
Nu o să iasă nimeni sa recunoască cât este de prost! De ce? Pentru că nu știu că sunt tonți!

luminita spunea...

IMI DORESC SA CADA GUVERNUL ACESTA , asta ca sa nu ii mai vad pe CARMEN DAN SI OLGUTA VASILESCU , sa cada si sa nu mai siu de ei ,, cu tot riscul , o sa spuneti ca vin altii mai rai , barem de aia stiam , dar sa iti bata joc de tine , astia ,ai tai , in care ai privit cu incredere , prea de tot . sa plece PSD si sa ajunga ca PNT