Powered by Blogger.

Friday, June 16, 2017

Fanatismul politic, paralel cu raţiunea şi competenţa

45 comments
Până a fi nominalizat de Dragnea pentru a candida la funcţia de premier, nu am auzit de domnul Sorin Grindeanu, deşi acesta deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, o performanţă pentru un social-democrat în capitala cosmopolitismului din România.
Am căutat pe net şi am dat peste un înflăcărat discurs al său, de prin anul 2015, discurs pe care l-am şi postat pe blog.
Am spus atunci că Grindeanu este un fanatic social-democrat, fanatism de care se vor lovi adversarii PSD.
După 6 luni de prestaţie molâie pe funcţia de sef al Executivului din România, pot să concluzionez că Grindeanu a fost ghidat să-şi direcţioneze  fanatismul  împotriva  propriului partid. Nici nu l-au interesat adversarii politici ai PSD.
Nici programul politic de guvernare cu care Dragnea a câştigat alegerile nu l-a prea interesat, celebru rămânând răspunsul dat ziariştilor când a fost întrebat dacă se mai respectă  programul în domeniul salarizării.


 

E greu să-l convingi pe un fanatic că este incompetent. Orgoliul şi limitele de raţionalitate îi declanşează reacţii agresive.
Dragnea nu este un bun psiholog. Nu a ştiut că un tip cu un asemenea temperament comportamental merge până la propriul sacrificiu pentru „cauza” din mentalul său. Or, în mentalul său...el este adevăratul purtător al valorilor social-democrate în PSD.
Un asemenea temperament poate fi convins cu zăharelul nu prin înfruntare.
Un om rațional, nu aștepta ca partidul să-i retragă  public sprijinul și nici nu se încăpățâna să rămână în funcție după ce s-a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură de către coaliția care-l susținea în Parlament. Intervenea spiritul de autoconservare în privința propriei cariere politice și grija pentru imaginea partidului  din care face parte.
Fanaticul merge până în pânzele albe, chit că se autodetonează. Dacă tot moare, vrea să moară cu adversarul în brațe.


45 comments:

Leon said...

Fiecare are ..Serviciul in spate..! Castiga cel care detine AS ul...!

miranda said...
This comment has been removed by the author.
maiag said...

fim sanatosigreu,nu va publica legea salariziolanis va lucra la greu,nuva promova legea salarizarii ca sa i incurce,incepe distractia,sa fim anatosi,nu mai faceti prognoze..la loc comanda ,ata e termenul acestui moment

Iulian Mareș said...

Protocoalele externe si globalizarea le-a pus unora ceata pe oki si pata pe creier!
Masurle a la Erdogan sunt cele mai rapide si sigure in terapie!
Deviationistii au platit mereu scump pt faptele lor!
Daca un corupt preda Etica langa Bucuresti...ce-ar mai fi de spus? Doar ca ar fi bine sa predea si un curs de turism exotic!

Huhu Rezea said...

@maiag
Legea salarizării unitare nu a fost asumată de Guvernul Grindeanu. A fost asumată și votată de coaliția guvernamentala.
Această majoritate va funcționa și va susține LSU indiferent dacă Grindeanu pleacă sau rămâne premier.

miranda said...
This comment has been removed by the author.
miranda said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Miranda
Nici nu meriti replica pt ce scrii! Legile se fac pt mandate de 4 ani?
Kiar nu stiu ce cauti pe aici?
Esti numai sub deviza "Ne mai da ceva?"

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ce mult, ce foarte mult greseste Dragnea cu stilul ala dur si care aproape ca sufoca, fara maleabilitate si o lipsa de tact care irita! Au fost cazuri in armata cu astfel de oameni inchistati si orgoliosi, ca Grindeanu, care fiind luati dur si in raspar, fara sa li se fi cunoscut caracterul, la trageri si-au impuscat seful! Pentru ca asta era singurul mod de a se razbuna. Porcul asta, nu numai ca-i tradator ordinar, dar vrea sa distruga Romania la propriu! Si el si Ponta s-au barbierit definitiv politic, va asigur! Sa faci tu alianta cu dusmanii UDMR si USR, sa te pui sluga si la PNL, sa tradezi in mod ordinar...Fir-ati ai dracului de ordinari nenorociti! De ieri va avertizam sa nu mai calculati si sa nu va mai incingeti creierele de pomana ca e groasa rau de tot! M-am acrit si m-am saturat...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca am trimis contestatia, se mai [poate face ceva? Si asa am scris ca in intregul ei este toatal gresita deoarece lipsesc perioadele asimilate si am punctat toate erorile, dar n-am observat ineptia cu pensia de invaliditate, pentru ca eu sunt in limita de varsta!

Huhu Rezea said...

@Corneliu
Am vazut că like-uri pe facebook-ul lui Grindeanu.
LSU nu este pusă în pericol de plecarea lui Grindeanu, cel care nici nu și-a asumat răspunderea de inițiator al respectivei legi.
Plecarea lui Dragnea ar însemna și sfârșitul măsurilor sociale din Program.
*************************************
Te-am rugat să nu mai comentezi despre pensii pe articolele politice sau cu cu alt subiect că nu le public.
Poți să adresezi întrebări și pe un articol despre pensii vechi de trei ani că tot il văd pe monitorizare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhu Rezea: Atunci ma adresez mai jos, pe celalalt, cu scuze ca nici nu mi-am dat seama!

Iulian Mareș said...

Unde ai auzit tu de asemenea incidente la trageri?
La gura sobei? 😄😁

doc987 said...

Domnule H .......Unde vedeti dvs. ratiunea si competenta care l-ar defini pe Dragnea ? Unde sa mai vazut ca un guvern pus de Dragnea cu manuta lui pana la ultimul om sa fie daramat fara un motiv bine intemeiat chiar de cel care la declarat ca fiind cel mai performant ? Oare nu el ar trebui sa plece si sa se tot duca pt. faptul ca el a girat aceasta formula guvernamentala?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Fondul Suveran de Dezvoltare va spune ceva? Siati ca multinationalele, bancile, mafia, masonii, sorosistii si alte organizatii au grenadele legate de sub coada pe tema Fondului Suveran de Dezvoltare care ne-ar propulsa printre primii in Europa? Ei, iaca mafiotul Buzemoi din Cimisoara Citty nu este departe de gastile si influentele acestor haite mafiote si, in consecinta, nu de pomana s-a ,,razvratit'' el asa din senin, pentru ca e ceva vreme de cand el nu mai raspundea la nici o comanda politica sau la solicitarile ministrilor in problemele curente! Acest Fond este baza Revolutiei industriale viitoare, de dezvoltare a Romaniei, intrucat aici se concentreaza toti banii nationali si valuta nescursa la multinationale si mafii in vederea dezvoltarii Romaniei pe termen mediu si lung! Deci, tradarea se impleteste cu actiuni ostile indreptate impotriva interesului national, nemaivorbind si de alte consecinte grave ce recurg din toate acestea!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iuliane, eu am auzit si vazut foarte multe incidente de acest gen, si pacat ca nu ti s-au adus la cunostinta dimineata la raportul cadrelor de catre Comandantul Unitatii, despre astfel de evenimente deosebite, imprejurare in care se citeau diferite rapoarte de informare sosite cu posta secreta. Sper ca, peste diversiunea in sine, la deruta, sa fie o gluma cu saratele care sa te amuze, pentru ca n-as crede ca nu stii despre acestea! Cei care aveam subunitati in subordine fost chiar si instruiti ca, la tragerile cu armamentul de infanterie, sa mai avem pe langa noi si vre-o doi, trei gradati destoinici cu atentia sporita si gata sa intervina asupra unor militari care se folosisera anterior tragerilor de amenintari sau erau nervosi, labili si instabili psihici. Eu, cu acesti indivizi la care puteam sa ma astept la orice, ma foloseam de un truc foarte simplu: Ii lasam planton la subunitate sau il bagam veselar pe cel mai nenorocit, chiar permanent, ori ajutor al unui cadru din subunitate care era de serviciu la poarta sau Parcul Auto. Oricum, problema este cu ridicare tendentioasa sa mai provoace un eveniment de diversitate, ceea ce nu ma deranjeaza deloc, coane Iuliane! Ma amuza...

Dan B. said...

Indiferent daca motiunea de cenzura trece sau nu de Parlament, singurul perdant este PSD.
Iar culpa dezastrului in partid si la guvern revine, in primul rând, „propunatorului” exclusivist Dragnea si „propusului” Grindeanu; ulterior, putem lua in discutie si complicii lui Dragnea, acei yesmani din CEx, „robotei” care au reactionat „in orb” la degetul gros al sefului, ridicat vertical (atentie, „ridicat”,nu „coborât”).
Nu sunt in masura sa realizez daca programul de guvernare era sau nu realizabil, fie si etapizat, insa LSU, in fapt un act similar OUG Oprea (presedintele României, presedintii camerelor Parlamentului, CCR, Curtii de conturi, ministri, sefi servicii secrete, etc), pune in practica, imediat, majorari de retributii si indemnizatii ale alesilor (parlamentari, primari, consilieri locali s.a), o dorinta mai veche a lui Dragnea; in rest, dupa acest scandal, poate veni potopul, caci toti politicienii fac obiectul acestor masuri incepând cu iulie 2017. Iar aplicarea legii pentru „prostime” poate fi prorogata de viitoarea guvernare spre „calendele grecesti”, neexistând vreun interes direct pentru guvernanti. Poate doar Iohannis sa le inoculeze aplicarea legii pentru toti, incepând cu ian 2018, etapizat, fara favoruri pentru Sanatate si Invatamânt.
Asadar, cred ca, intr-o stare de normalitate, cu profund caracter democratic, esuarea guvernarii revine atat celui care i-a propus, in fapt i-a numit, in functiile ministeriale (Dragnea), cât si acceptantilor la mutenie (Grindeanu&Co). Il vom vedea si pe Dragnea renuntand la sefia PSD?
Reaparitia derbedeului Ponta, ale carui actiuni, dintre cele mai mârsave, am luat cunostinta abia dupa ce a disparut din spatiul public (nu-i vorba, mai stiam si de multe altele de dinainte, gen coabitare, numire Kovesi, „ghiocel” la Barosso, invitare UDMR la guvernare, etc), are menirea imploziei la PSD si a preluarii guvernarii de catre alta sleahta de netrebnici (PNL, PMP).
Exista cineva care-mi poate garanta continuarea programului de guvernare al PSD, in baza caruia electoratul le-a oferit apx 47% din fotoliile parlamentare?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Dan Buzescu: Prima grija a lor asa este: Sa mareasca celor care sa-i sustina pana la capat, chiar si intr-un esec politic, ca acum, desi sunt sigur ca ei n-au siguranta ca si celorlalti le mai pot mari veniturile prea curand! Poate chiar le place situatia actuala care sa-i scape de uriasa raspundere a maririlor promise si neonorate. Sa nu uitam ca doreau sa ne amane in 2022 primele mariri, acum de unde sa aiba sa ne dea? Mai cred ca s-a sarit calul de la logica realitatii si s-au antrenat in niste mariri exagerate la unele categorii, lasandu-i pe militari la urma stiind foarte bine ca avem sindicate foarte slabe la rezervisti si zero la activi, ca suntem anihilati de propriile neputinte de strategii de lupte sindicale! La politisti s-au grabit sa dea, stiind ca ei se aduna la portile lor, arunca caschetele si striga: Iesi afara javra ordinara! Cei deja mariti, adica toate slugile politice si altii vocali carora cu maririle li s-au inchis trompetele acum sunt indiferenti si linistiti, dar noi ramanem intr-o tragedie din care nu stiu cand vom mai iesi vreodata!

Iulian Mareș said...

Ti-am spus ca scrii ca din povesoti la gura sobei! Acum trebuie sa ti le demontez:
-BIA, se prelucreaza obligatoriu cu intreg personalul si se consulta si individual, intrucat sunt locurile vacante pe MU, pt ocupare/mutare sau pt cei care vor sa participe la concurs pt o pozitie superioara;
-au existat cazuri de incidente grave la trageri, mai ales in fostul DLEN, sau Serviciul de Paza -imprudenta, manuirea armamentului, exces de zel, dar, gogomanii cu impuscarea cu intentie a unui of/sof NU! Ba, mai mult, inovatiile tale de ajutoare de sef sector tragere puteau fi lesne generatoare...
-la fel scrii despre documente de informare cu unul sau doi de "0" care mai aveau si mentiuni de genul "Confidetial Personal/A se inmana personal" pe care DS le aduce Nedeskise, iar tu nici in Joia Mare nu le vedeai continutul! Si asta kiar daca stateai in sistem pana la 55 ani nu 13 ani si 6 luni (2 ani scoala + 1an si 4 luni armata!!!) Dar, mai stii, la voi aj Cdt Pl poate era comandant de unitate!

PS-referitor la calorifer...da, am si eu la activ 3 ani in Ec. Nationala..(1/Uzina 23 August, pt Parada din 1985 si 2 Casa Poporului)!... de campanii agricole nu mai scriu! Asa erau timpurile, asa sunt oamenii azi, scriu ca despre WW I, din auzite....

Iulian Mareș said...

Dan Buzescu,
Dar, daca CEx-ul are dreptate si gugulanul s-a reactivat? Mie, asta nu-mi place!... si mai ales cum de derbedeul de VVP a raliat asa, din secunda 2, el care a facut prin ruperea USL si nu numai, cel mai mare rau romanilor! Poate ar fi mai indicat sa revina la dormitul prin garile Parisului, eventual gol-pusca prin parcuri si la gazde dubioase!
Vom vedea fata neagra a Diavolului? Apoi ce mai poate urma? Armaghedonul? Sa fie!
Nu, nu tin partea lui LD, dar a luptat pt eliminarea Binomului, kiar si extern din executiv!

Leon said...

Pertinente observatii..!
Se pot lua amandoi de manute si sa si prezinte DEMISIILE..! Apoi un Congres extraordinar al PSD si sa castige la vot cel care MERITA..nu cel care..Trebuie..!

Dan B. said...


@Iulian Mares:
Tin sa-ti reamintesc ca, la potlogariile lui Ponta din mandatele sale de premier, complici i-au fost Dragnea, Antonescu si Oprea, nu electoratul.
Pe de alta parte, candidatii PSD pentru guvern nu au fost emanatia vreunui for al partidului, ci selectia facuta doar de Dragnea, fara consultarea altcuiva. Pusi in fata faptului implinit, „roboteii” PSD-isti au fost de acord, motiv pentru care cred ca Dragnea trebuie sa faca un pas inapoi pentru alegerile facute (au dat dovada incompetentei si a lipsei de experienta acei tineri anonimi, dar yesmani perfecti)!

miranda said...

DLE H SA VA GASESC CU BINE , MAINE PLEC IN ELVETIA LA UNA DINTRE SURORILE MELE , SCAP DE NEBUNII ASTIA , PACAT DE TARA ASTA ,AU FACUT-O PRAF ABSOLUT TOTI .AU FACUT DUPA 1989 INVOLUTIE ,NU REVOLUTIE ,SA LE FIE DE CAP . CU BINE

tigri2 said...

@Miranda, ne vedem la granita cu Austria, deoarece si eu plec la WELS

***http://m.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/liga-militarilor-profesionisti-intalnire-oficiala-la-varful-ministerului-apararii-nationale-vezi-pe-scurt-ce-s-a-discutat-633079.html

Discuta "pi moldovineste" adica "pi dijeaba", acuma sa vorbim despre ce ne doare pe noi, art.40 din OUG-57. Cine credeti ca "se opune" aplicarii amendamentelor din acest articol, cine este "ciotul" din (Scrisoarea a III-a?").Structuri de la varful MApN. Cui ii convine de minune si-i vine ca o "manusa" deoarece ne pagubeste pe toti prin neplata maririlor care vor urma, de cel putin 37% pentru majoritatea pensionarilor, plus diferentele de la 01.01.2016 >>>Grivei. De aceea, apelul trebuie facut direct catre Grivei (cel din bancul cu ovrei), numai ca ...istoria se repeta, parca este trasa la xerox.
Amintiti-va de noiembrie 2015 , cand, cu totii asteptam Normele de aplicare ale L223 ,ca pe o "paine calda" si ne-au dat in "gura" cu demisia lui Puie Monta si aparitia acestui nefericit de art 40.
Acuma am avut promisiuni ferme ca saptamana (trecuta) se va pune pe tapet problema noastra si ..ula lula. sa nu credeti ca am cedat sau ca cedam, ni s-a "intarit'(fara viagra) promisiunea ca imediat dupa rezolvarea Grindeanu ne rezolva, si asta pana la 1 iulie. sa speram, sa vedem zice...orbul!

Huhu Rezea said...

Puţine partide îşi permit să sancţioneze ineficienţa propriului guvern.
Guvernul Ciolos a fost lăsat un an pentru că Dragnea avea nevoie de votul negativ al celor fără convingeri politice.
Ce era să facă PSD? Să menţină un premier pe care doare în cot de programul cu care partidul a câştigat alegerile?
Mai bine mai devreme. De acum, niciun guvern nu'si va mai permite să lasă guvernarea la voia întâmplării.
@miranda
Ce, în Elveția nu există internet? Nici Elveția nu mai e ce era odată. S-a corcit cu aficani și asiatici.

Iulian Mareș said...

Intre un dur cu tente autocratice si papusi cu sforile la binomul international....eu aleg "despotul" national.

Iulian Mareș said...

Miranda,
Drum bun si intoarcere tarzie!
Oricum....pastrez grau.... Mai stii?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Pe zi ce trece, tupeul acestui cuplu malefic de clowni politici, Buzemoi-Gibon, ce au dat o lovitura de stat pe nepusa masa, dar pregatita de multa vreme in mod diabolic si tainic, conduc Romania spre o criza politica, dar mai ales economica! O sa se aleaga praful de Programul de guvernare care ne dadea sperante! I-as aresta si condamna in regim de urgenta pentru tot raul facut. Sper ca in Parlament sa nu ia amploare acest dezastru, momentan si la debut fara prea mari pagube economice, dar imaginea Romaniai este facuta praf si premierul luxemburghez a luat o atitudine critica la ce se intampla! Drumurile Gibonului in Turcia sunt mai mereu misterioase si pline de suspans. Rachetele americane din Turcia sunt planuite a fi dirijate si instalate la noi. Sa se fi planuit ceva in cancelaria primului turcalete, dat fiind ca acesta nu mai are o relatie de mariaj cu americanosii, astfel sa nu se plonjeze cu atomicele pe la Deveselu-Mangalia, etc? Sunt doi viitori parnaiasi, caci asta le va fi viitorul pentru aceasta inalta tradare si lovitura de stat la un guvern democratic!
Mure, multe mure, zemoase din padure, Tzurcana Liberalista, ca iar te bagasi, ca raioasa, cu coarnele si botoxul in fundul...gradinii cu fecaloide sa te trezesti tu vorbind despre un partid care distruge si destructureaza Romanistanul prin masurile sociale! Adicatelea, fa, tu crezi ca maririle astea de bunaciuni iti stau tie in rapanul gusei cu zbarciogareli umplute cu ser fiziologic, fite-ar starea-n faliment si de ti-ar plesni botoxurile pe sticla tv! Orice marire de bunaciuni le stau astora in gaoz, ca o constipatie ce trebuie destupata cu dalta, ciocanul si pickammerul!

Leo said...

In legatura cu tema ferestrei sunt 3 termeni evocati :
#fanatismul politic = lipsa tolerantei fata de alta opinie politica. Stiind ca politica este stiinta prioritizarii si arta negocierii atunci fanatismul precum si incompetenta nu pot fi asociate cu politica , deoarece prioritizarea ca stiinta nu poate avea legatura cu incompetenta si fanatismul. Singurul element comun este ratiunea , dar pe ea RATIUNEA nu o poti chema si nu o poti alunga deoarece ea este darul fiecaruia.
Fara legatura cu tema :
- T2 a spus ceea ce eu am repetat de multe ori , ca primul rau si cel mai MARE RAU este la conducera MAPN-ului, unde nu sunt persoane incompetente , irationale si rau intentionate. Când RAUL este in interior este mult mai dificil de tratat decat daca ar veni din exterior.
- Red Dog , prietene #REZIST

Huhu Rezea said...

@Adrian
Spune tu, deontologule, discriminare pe care criteriu? Corcire se produce și când se duc europenii peste africani, sud-americani și asiatici.

Leo said...

erata
Desi comentariul anterior nu a mai fost "drujbit" , cred ca s-a adaugat un "nu" sau eu am gresit .Corect este la prima liniuta SUNT PERSOANE INCOMPETENTE , etc.. in loc de NU SUNT ..Sper sa fie "o greseala materiala" a mea ..

Iulian Mareș said...

Leonard,
Apreciez aplecarea spre studiul teoriei stiintelor politice si doctrinelor, kiar si iliberale; nu m-ar mira sa aud ca te-ai insncris la SNSPA, sau cel putin ca audiezi cursurile omului cu laptop-VS!
Tocmai asta-i buba, fanaticul si fanatismul ies din decor! Si nazistii negociau, in felul lor ....5 trenuri in gara X, 3 in Y si 2 direct in Z!
Referitor la priceperea unora! Daca Hillary Clinton era doar vannzatoare in tinerete, cu SSSD, ulterior casnica, cine a oprit-i sa nu fie secretar de stat si candidata la pozitia nr 1?
Lipsa meritocratiei inseamna o armata de consilieri, iar munca acestora este cel putin dubla, explicand aproape orice! Nu-i fericesc!

Leon said...

Nu era nevoie de Motiune de cenzura pentru indepartarea propriului guvern. Un Premier responsabil trebuia sa plece imediat ce i-a fost retras sprijinul politic..!
Dragnea, probabil are si alte motive impotriva omului Grindeanu, dar nu poate sa le spuna..desi se vede foarte clar cine este in spatele lui...!
Sper sa treaca motiunea si sa revenim cat mai repede la normalitate..!

Leo said...

Iulian , prietene din ce mi-ai "updatated" despre "academia gogol" am inteles ca Multi au fost , destui "am ramas"....
Iulian prietene , T2 prietene , RDog prietene , H-ule prietene , etc...#REZIST.

Dan B. said...

@Iulian Mares:

Incearca sa nu mai etalezi sigla nenorocita din Pta Victoriei, cea raspțndita de sorosisti in intreaga lume, adoptata incl. de LGBT

Iulian Mareș said...

Dan
Este doar cu ironie...acea sigla..acum ea este la VVP, SG si naluca de 3m de la CERT.ro...ei nu, nu sunt cu binomul! :))

Cornelius Flavius Ifrim said...

In media se pune tot mai des intrebarea: De fapt, ce ascunde Dragnea in tot acest conflict? Ceva, ceva ascunde acest individ despre adevaratul motiv al conflictului! Dar, de ce ar ascunde si Grindeanu? La mijloc este o miza, dar, in afara de a-l da afara pe Dragnea din PSD, alta n-o vad...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Sosesc stiri foarte bune: Mai multi parlamentari ai opozitiei si-au anuntat inscrierea iminenta in PSD! Cred ca sunt disperati sa nu-si piarda privilegiile financiare, daca vine o guvernare restrictiva si care sa declare criza economica sau cine stie ce avarii, astfel incat sa se umble la recentele mariri de care au beneficiat, in primul rand ei! Apoi li se asigura continuitatea parlamentara, dupa inca trei ani de legislativ de acum incolo, in partidele lor fiind incertitudini de viitor si nesiguranta de continuitate parlamentara. Poate ca sunt romani sufletisti care o fac din spirit patriotic sa salveze Romania de la un dezastru economic si politic! Uite asa vor veni de la PMP chiar de la USR oameni doritori sa-l salveze pe Dragnea si PSD de un esec la motiunea de cenzura, dar si de la alte partide, se pare. Ma bucur ca se poate salva Programul de guvernare cu actualizarile promise. Aceste actiuni sunt un avertisment dur pentru cei doi aventurieri & gashca de revoltati care cred ca o vor sfarsi foarte rau, daca nu cumva vor fi acuzati de lovitura de stat, in cazul cand vor rata puciul acesta in plina desfasurare!

CEZAR said...

In valtoarea acestor ..evenimente turbate , dar si comice in acelasi timp , cam toti au uitat ca Domnul ...OOOORGAN..a fost ales presedinte al PNL-basificat ! Totodata nepretuitul PPPUSOOOOOI....i-a suflat locul II inegalabilului...Pluna in Gula ...!!!
Ei bine ce credeti..daca i-ar trece prin minte lu domnul ..OOOORGAN..ca la votarea motiunii sa faca o miscare ..geniala ?? Adica sa ceara mebrilor PNL-basificati ...sa voteze alaturi de PSD - ALDE....!!
Generalul..mult cantat i-a dat semnalul ..- PSD sa rezolve criza ..PSD..sa numeasca etc..deci ii clara treaba ..
Invocand INTERESUL -NATIONAL(sic) si oricum nefind nici-o alta optiune fezabila ..presedintele OOOORGGGAN...ar debuta in noua functie cu un IMENS CAPITAL de simpatie...
Nu s-ar putea zice decat atat ..:
Ai vazut domnule ..ce OM RESPONSABIL ..asta va duce PNL-ul pe culmi inalte
Si apoi nici PSD-ul si nici ALDE ..nu sunt asa insensibili ..ca sa ramana stana de piatra si sa ..nu aibe grija in viitor ..pentru intoarcerea serviciului..
CREDETI CA O VA FACE...???
CE-A ZZZZIIIISSSS GENERALUL..care deobicei ..tace ..??
PSD..sa faca...
Va intelege domnul ...OOOOORRRRGAN...???😆😆😆
.

Leo said...

Draga Flavius , eu sunt unul dintre comento-cititori care pricep putin mai greu atunci când mai pricep cateceva din atat îmbârligatele legi , ordonante , norme , ordine , etc... din domeniul pensionarii si al salarizarii dar si din zona politica unde vad ca tu te misti cum se zice "ca pestele in apa". De aceea , explica-mi si mie nefericitul urmatoarele aspecte pe care le-ai postat si anume :
1. Cum pot fi acuzati de "lovitura de stat" acei "revoltati" când in fapt in tara nu s-a tras nici un foc (de arma de razboi) , iar acei "revoltati" practic nu au cerut nimic altceva decat sa fie demisi in mod constitutional si legal.
2. Cum adica "gasca de revoltati va sfarsi foarte rau" , li se va taia capul precum lui Ludovic al XVI-lea si li se vor infige capatanile in tepuse , sau cum ?
3. Si ce se va intampla daca "razvratitii" din aceeasi radacina vor invinge democratic , prin parlament ce se va intampla daca nu vor #REZISTA ?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Leonard, rasturnarea unei guvernari democratice si a ordinii de drept, chiar prin actiuni nearmate, avand drept consecinta si inlaturarea valorilor democratice si voturilor cetatenilor care au instaurat puterea constitutiva reprezinta, in sensul normal, o abatere grava de la democratie si implicit poate fi interpretata ca o lovitura de stat! Hai sa fie chiar si de ,,catifea!'' Sa nu credem ca actiunea celor doi nu va ramane nepedepsita in viitor! Se vor gasi, cat de curand, acele articole de lege care ii vor incrimina pe pucisti! Pana atunci, aferim sa se intample ca actunea lor sa se finalizeze! Asta ar putea reprezenta sfarsitul Programului cat si sfarsitul tuturor drepturilor noastre! L-am citit pe Grindeanu: El este un individ obscur, egoist, taciturn, cu interese obscure, si care nu doreste binele Romaniei! Si el si Ponta sunt doi frustati care si-au pierdut niste privilegii la care aspirau, dar pentru ca au fost slabi si au tradat au fost respinsi de partid de la functii cheie, atunci au recurs la forta sa-si dobandeasca dorintele! Acum iese la suprafata ca Grindeanu nu s-a implicat in actul de guvernare, iar Ponta a predat guvernarea in mod gratuit tehnocratilor, fara o motivatie serioasa! Asta-i ideea mea.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Leonard, sa mai complectez: In primul rand ca de pe acum s-au ratat politic, iremediabil, si toti vor fugi de ei sa-i primeasca in alte partide, stiindu-se ca au darul tradarii si actiunilor periculoase, neasteptate! Iar daca li se baga in sarcina lovitura de stat, e clar ca vor fi colegi de celula cu gusterii politici deja incarcerati, in vanturile lui Vantu, iar madam Udrea le va gati clatite in fortul Targusor si le va trimite cu furgoneta in stationarul Jilava! Frumos viitor!

Leon said...

V.V.Ponta conduce gruparea care-l sustine pe Grindeanu( fac parte din aceeasi unitate..!).Dupa trecerea motiunii in Parlament,cei doi vor fi scosi din politica si chemati la unitate !
O uriasa diferenta intre micul Titulescu, care nu stie sa piarda si mentorul sau, Adrian Nastase..!

Leo said...

Leon, avem prima parte a prenumelui comuna. Cred ca si ideile in mare masura.
Când zici unitate te referi la "277" ? Daca da atunci eu cred ca nu vor fi chemati in unitate , deoarece unitatea este tot globul....

Leon said...

Cred ca da..!:)) !