DECLARATIA POLITICA a fost adoptata miercuri, in sedinta de plen reunit, cu 203 voturi "pentru” si 94 "impotriva”.
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENAT
În temeiul prevederilor Art. 13 Pct. 23 din Regulamentul activităţilor comune
ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,
Parlamentul României adoptă prezenta
DECLARAȚIE
Parlamentul României salută clarificările pe care Curtea Constituţională a României
le-a adus în decizia sa din 8 februarie 2017. Declarând neîntemeiate sesizările Consiliului
Superior al Magistraturii şi Preşedintelui României, Curtea explică, pe de o parte, cum
Parlamentul poate delega Guvernului printr-o lege specială de abilitare competenţa de a
emite ordonanţe, iar pe de altă parte, că executivul „nu are obligația constituțională sau
legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat,
iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz”.
De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit demult că „în cazul elaborării
și emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligația solicitării avizului Consiliului
Superior al Magistraturii, astfel că exigența acestei autorități publice de a aviza acte
normative care nu se circumscriu activității autorităţii judecătoreşti depășește sfera
atribuțiilor sale constituționale”.
Parlamentul apreciază că, în condiţii normale, asemenea lămuriri nu ar fi fost
necesare. Textul Constituţiei este în sine suficient de explicit. Ceea ce a făcut oportună şi
necesară decizia Curţii este absenţa manifestă a bunei credinţe în interpretarea legii
fundamentale de către reprezentanţi instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de
drept al Preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a Curţii doar în
scopul blocării unui proces politic democratic.
Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curţii trebuie să pună capăt o
dată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului
Parlamentului ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii
noastre. Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiţia de spectator al
unor decizii politice ce se iau după criterii netransparente de către persoane care nu şi-au
câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţii ale statului conduse la rândul lor de
persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţii fără caracter politic, de ordin judiciar sau
ţinând de sfera siguranţei naţionale.
Pe fond, aceste acţiuni de discreditare a Parlamentului sunt lipsite de o motivaţie
raţională. Trebuie afirmat răspicat că toate instrumentele juridice folosite în combaterea
corupţiei emană de la Parlament. Ele sunt în mod fundamental expresia voinţei politice a
acestuia de a instaura necondiţionat domnia legii şi de a întări instituţiile statului de drept.
Imperfecţiunile cadrului normativ al luptei anti-corupţie, semnalate cu repetiţie de Curtea
Constituţională, sunt produse tocmai de urgenţa, rareori justificată, impusă procesului de
adoptare a legilor, unele dintre acestea fiind trecute prin angajarea răspunderii Guvernului.
Calitatea legilor creşte ori de câte ori Parlamentul este lăsat să delibereze fără a fi supus
la presiuni exterioare.
Prin această Declaraţie, Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate
celelalte instituţii publice şi se arată decis să-şi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi
revin prin Constituţie: funcţia reprezentativă, funcţia legislativă, precum şi funcţia de
alegere şi control a executivului.
Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea
românească în ansamblul ei și cu toate componentele ei. Îi reprezintă deopotrivă pe cei
care au votat, indiferent de opțiunea politică, dar şi pe cei care nu s-au prezentat la urne.
Funcţia esenţială a Parlamentului este aceea de a da, prin dezbaterile sale, o formă
reprezentativă preocupărilor celor mai grave şi profunde ale societăţii. Cunoaşterea
publică este indispensabilă într-o democraţie, iar sarcina oricăru Parlament este acea de
a spori calitatea şi sfera gândirii ce animă deliberarea colectivă.
Modul direct de alegere a Preşedintelui României a indus impresia greşită că cel
ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai
legitim si mai reprezentativ decât Parlamentul. Preşedintele, odată ales, devine prin efectul
Constituţiei exterior societăţii, ocupând o poziţie de mediator între aceasta şi autorităţile
publice. Preşedintele României reprezintă statul român (Articolul 80, Aliniatul 1) cele trei
puteri ale acestuia legislativă, executivă şi judecătorească fiind nu numai separate
între ele, dar şi distincte de societatea cetăţenilor, care este „fundamentul” statului, dar nu
se confundă cu acesta (articolul 4, aliniatul 1). Parlamentul este organul care asigură
legătura constituţională între Preşedinte şi societate, aşa cum subliniază procedura care-i
cere Preşedintelui să depună jurământul de învestitură în plenul reunit şi să încredinţeze
apoi preşedinţilor celor două camere documentul pe care a semnat jurământul.
Parlamentul oglindeşte deci voinţa societăţii, în timp ce Preşedintele exprimă arhitectura
instituţională a statului şi o explică atunci când este necesar.
În al doilea rând, Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării” (Articolul 61,
Aliniatul 1). Parlamentul acceptă să delege Guvernului, în termeni precişi, exerciţiul
acestei autorităţi, nu însă vreunei alte instituţii. Nu poate delega autoritatea înseşi, care
este inalienabilă. În temeiul legilor pe care le face şi pe care le modifică suveran,
Parlamentul se poate consulta în cursul procesului legislativ cu instituţii publice, cu experţi,
cu societatea civilă, cu orice parte interesată. Avizele pe care Parlamentul convine să le
solicite nu pot avea un caracter constrângător. Nimeni şi în nici o materie nu-şi poate
aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului, care este unică şi
indivizibilă.
În sfârşit, grupurile politice din Parlament trebuie consultate de Preşedinte în
vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după care Parlamentul
îi acordă (sau nu) acestuia şi întregii liste a Guvernului votul de încredere (Articolul 103) şi
acceptă programul de guvernare prin care executivul realizează politica internă şi externă
a ţării şi conduce administraţia publică (articolul 102, aliniat 1). Din acel moment, Guvernul
şi toate organele administraţiei publice se supun controlului parlamentar (articolul 111,
aliniat 1), Parlamentul fiind singura instanţă politică în faţă căreia Guvernul este
răspunzător pentru întreaga sa activitate (Articolul 109, Aliniat 1). Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe
care fie Preşedintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanţi ai
Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului.
Asemenea acţiuni uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage
Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege şi de regulamentele
camerelor, pentru activitatea sa.
La începutul primei sesiuni din acest mandat, Parlamentul Românei se angajează
cu fermitate să respecte riguros articolul 69 din Constituţie şi să servească exclusiv
naţiunea pe care o reprezintă, refuzând totodată să-şi supună mandatul oricăror solicitări
imperative, de oriunde ar veni. Parlamentul respectă dreptul la liberă exprimare,
înţelegând în acelaşi timp că este singurul reprezentant constituţional al întregii societăţi.
Oportune sau inoportune, îndreptăţite sau abuzive, părerile Preşedintelui României,
Consiliului Superior al Magistraturii și ale Ministerului Public sunt opinii particulare şi
parţiale. Opinia structurată şi legală a societăţii româneşti este exprimată în mod legitim şi
cu exclusivitate de Parlament.
.png)
