Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social,
Gabriel Petrea,
susţine că proiectul de Lege a salarizării unitare va fi finalizat şi prezentat public până la sfârşitul lunii martie. El a declarat, vineri, la Botoşani, că noul act normativ, care va intra în vigoare de la 1 iulie 2017, "va rezolva inechităţile care s-au produs de-a lungul timpului în sistem şi diferenţele de salarizare în aceeaşi familie ocupaţională". "Noi am avut în ultima perioadă consultări cu toate confederaţiile reprezentative pe fiecare domeniu în parte. Săptămâna aceasta, se întoarce doamna ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu şi o să continuăm aceste discuţii, sperând ca spre sfârşitul lunii să avem o formă finală a acestei legi pe care să o putem să o prezentăm şi public. În momentul în care o avem în forma finală, o dezbatem cu confederaţiile patronale şi sindicale reprezentative, pentru că e normal să avem o discuţie, ea urmând a fi trimis ă în Parlament, unde va intra în dezbatere şi va putea suferi modificări acolo unde au mai fost scăpări", a afirmat Petrea.
Potrivit acestuia, noua lege prevede creşteri de salarii cuprinse între 1 şi 200%, impactul bugetar ca urmare a aplicării actului normativ urmând să fie de 32 miliarde de lei. "
Legea este construită cu creşteri pe fiecare an în parte până în 2021, cu sume concrete, nu cu coeficienţi. Avem sumele trecute pentru fiecare categorie în parte, astfel încât fiecare angajat să ştie despre ce este vorba în ocupaţia pe care o are", a precizat ministrul, conform Agerpres.
Gabriel Petrea subliniază că legea prevede şi un spor de 30%, care va fi negociat cu sindicatele, două norme de hrană şi un tichet de vacanţă.