Powered by Blogger.

Saturday, January 21, 2017

Ma mutul a dat iama în guguștiuci, în căutare de elefanţi. Ce va face pisica la sosirea din voiajul la omul vesel(trump)?

35 comments
; Parafrazare a editorialului lui Ion Cristoiu, în evz, din care aflăm că Grindeanu şi membrii Guvernului s-au comportat ca nişte guguştiuci în confruntarea cu Iohannis, cum ar fi reacţionat Băsescu dacă era premier şi că mitingiştii au năvălit în Centrul Capitalei tocmai din Pădurea Băneasa.
Editorialul AICI

Avocatul Poporului, despre grațiere.
Victor Ciorbea a amintit că până în 2002 s-a practicat acest modelul, chiar şi în perioada comunistă, amnistii şi graţieri existând la intervale de maximum cinci ani.
"Am acordat o asemenea amnistie şi graţiere în 1997 şi ultima a fost acordată de Guvernul Năstase în 2002. De atunci nu a mai existat niciuna. Nu este vorba de fapte cu violenţă, nu e vorba de fapte de corupţie, dar astfel de măsuri trebuie gândite şi, din când în când, chiar aplicate. Nu trebuie să avem nişte restricţii fantastice să nu mai graţiem niciodată pe nimeni, chiar dacă este bolnav de cancer în ultimul stadiu. Noi am făcut această propunere, de graţiere a celor care se află în stadii terminale ale unor boli incurabile. Îi faci expertiză, vezi că este incurabil, vezi că este în ultimul stadiu, de ce să îl mai ţii acolo? De reabilitat, nu se mai poate reabilita, de ce să nu le dai drumul măcar lor? De ce să mai cheltuieşti cu ei într-o puşcărie? Nu mai prezintă niciun fel de pericol pentru societate şi pentru nimeni. Trebuie puşi în libertate", a spus Ciorbea  

35 comments:

Iulian Mareș said...

Sigur voia sa fie dat afara pt incalcarea procedurilor si sa faca scandal ulterior
Procedura si domeniile prevazute in Constitutie au fost incalcate!
Totul se contabilizeaza! Pas cu pas! !

Cornelius Flavius Ifrim said...

Zglobiii din padurea Baneasa aveau ochi albastrii dinapoia ochelarilor de soare, sau a lentilelor de contact negrii, aveau glugile trase pe ochi, mainile adanc bagate pana la zgandarirea spontana a cofragului cu oua, duhneau a borhot iar prizele pe-o nara a trompelor le crescuse nivelul de testosteron din instalatii, pana la manifestari rabice, sa para ca sunt limberalisti. Au fost si din aia, pentru 50 de lei dati de catre purtatorii de glugi, si n-ar fi rau ca institutia Curtii de conturi sa le faca un audit pentru a vedea unde se duc banii nostrii din taxe si impozite, aflandu-se, cu ocazia asta, si cine sunt responsabilii cu loviturile de stat in Romanistan!

Pisica va zgaraia rau si va prinde toti tzobolanii de la gaura pasaricii roz, insa numai cu legi organice, care sa-i lase fara obiectele muncii de inchizitori in rafuieli politice sau personale! Destinul deja le e scris in stelele epoletilor de turnatori si sekurani pe solde manjite cu sange. Multe grebanoase se vor frange, multe cariere de carton se vor fleoscai la intrarea la apa! Rand pe rand si cu coada intre plantare vor parasi sistemul, dar vor fugi in alte tari si departe de SUA, cum credeau ei ca se vor putea refugia, pana la plecarea ambasadorului care-i sustinea, Bidon, pentru ca Trumph ii baga de urgentza la Alcatraz pe oricare sorosist azilant! Are o boala pe ei, cum are pasarica roz pe gaoaza-i din dotare, in care tine captiv orice tzobolan ce-l prinde-n stramtoare, si daca nu ma credeti, intrebati-i pe Coldrex, Ghitza Palaghitza si alti pulerezi colectionati de-a lungul timpului pe un carnetel secretos de partide felate!

Mamutu' degeaba reguleaza pamantu,' ca tot prostan maanipulat de sistem va ramane, pana la demitere, ca tot mandatul nu-l va executa, parol d'honnore, cum va executa, dupa debarcare, bulaul de honoare pentru trafic si vanzare de puradei si smenuirea caselor din dotare. Elefantii vor sta blanzi si lascivi la operatiunile de manipulare onanista pe care le vor executa Mamutu si Cucuveau Cal de Monta, asteptand sa le iasa spumos adevarul alb la lumina, in cazul Colectiv si Bamboo! Gugustiucii vor ganguri pe gard la final. Va fi clipa cand toti vor fi ascunsi la adapost de lumina si in racoare, care exilati sau fugari peste mari si tari, iar Dragnea isi va sufla calm mucii pe-o nara mistocareasca si va flegmui vascos pe amintirea lor! Ca, de altfel, cam toti traitorii acestui Romanistan chinuit de atatea si atatea scandaluri politice!

Huhu Rezea said...

Victor Ciorbea a amintit că până în 2002 s-a practicat acest modelul, chiar şi în perioada comunistă, amnistii şi graţieri existând la intervale de maximum cinci ani.

"Am acordat o asemenea amnistie şi graţiere în 1997 şi ultima a fost acordată de Guvernul Năstase în 2002. De atunci nu a mai existat niciuna. Nu este vorba de fapte cu violenţă, nu e vorba de fapte de corupţie, dar astfel de măsuri trebuie gândite şi, din când în când, chiar aplicate. Nu trebuie să avem nişte restricţii fantastice să nu mai graţiem niciodată pe nimeni, chiar dacă este bolnav de cancer în ultimul stadiu. Noi am făcut această propunere, de graţiere a celor care se află în stadii terminale ale unor boli incurabile. Îi faci expertiză, vezi că este incurabil, vezi că este în ultimul stadiu, de ce să îl mai ţii acolo? De reabilitat, nu se mai poate reabilita, de ce să nu le dai drumul măcar lor? De ce să mai cheltuieşti cu ei într-o puşcărie? Nu mai prezintă niciun fel de pericol pentru societate şi pentru nimeni. Trebuie puşi în libertate", a spus Ciorbea

Gigi said...

Cine e ma mutul si cine sunt gugustiucii,e lesne de inteles!
Ce este lipede, ca apa de izvor,este ca,nu vom avea liniste!Praduitorii dau tarcoale. De!Iarna este grea,omatul e mare,foamea deasemenea!
Daca,nu vom sta de paza vom ramane fara nimic in ograzi!

tehnocrat said...

Mamutul este un ierbivor si supravietuirea lui depinde atat de "clima" cat si de "anumiti dusmani"
In conditiile erei glaciare care se propaga din USA si a felinelor ( nu pisica ci felina mult mai mare) mamutul trebuie sa isi reduca din marire si influenta si sa se fereasca de feline.
Felinele isi marcheaza teritoriul, Guvernul este in teritoriul lor si daca mamutul mai trece "neanuntat" pe acolo s-ar putea sa-i fie fatal acest lucru.

tehnocrat said...

Unii spun ca mamutul a supravituit in conditii aspre de clima, deoarece avea o blana cu par lung si des , care se ingrosa pe abdomen si in zona membrelor, astfel ca puteau rezista climei "reci".
Mamutul nostru n-are blana, nu poate fi vorba de blana Turcanei, ca nu-i nici de calitate si nici suficienta, asa ca eu mizez pe felina.

Iulian Mareș said...

Tehno
Gurile rele spun ca al nostru se kaleste la ski!
Hai Schumaher de Romania! Ofer camera video pt casca!
:))

Cornelius Flavius Ifrim said...

Romania este tara golanelilor marilor companii de telefonie mobila! La sfarsitul lui Decembrie, cei de la RCS&RDS, unde am contract Cablu TV&Internet, m-au aburit telefonic pe oferta speciala de sarbatori cu un contract pe 2 ani cu 2 telefoane digitale gratuite in 4 G (real 3G)si lunar la plata pe ele 34 lei pt. amandoua, ceea ce nu era rau. La inceputul lui Ianuarie, cam pe 07 le-a adus un mesager acasa de la Bucuresti, avea cateva sute de adrese de acoperit, fraieri ca mine de fapt. Tot atunci am semnat contractul. Mi s-a spus ca am o perioada de gratie de 14 zile de proba, si daca renunt la ele mi le iau inapoi, ceea ce am si facut dupa 7 zile, pentru ca nu ofereau servicii de formatare, reparatii, initiere si altele, ei trimitandu-ma prin vecini sau pe afara sa caut copii sa ma invete modul de functionare si sa mi le regleze, etc! Ce bulangii!

I-auzi braul trece raul ca eram sa si le arunc, mai ales ca fiind si negre, de cioclu, pareau rapandule. Le-am predat cu acte la sediu, dupa 7 zile, si foarte intacte, dar azi m-am trezit cu factura ca trebuie sa le platesc 31 de lei pwe cele 7 zile de gazduire in caldura caminului meu, mai ales ca nici nu le-am folosit, pentru ca nici nu stiu sa umblu cu digitale, si nici nu mi-ar place la cat de sensibile sunt, mari si neandemanoase.
Nu-s taran, dar zau ca nu m-as simti bine sa stau cu palma ocupata, ca un onanist, cu ditai scula la bascula, mai ales ca mie-mi plac lucrurile rapide, simple si usor de manevrat! M-am obisnuit cu rapandulele astea si asa cred ca raman pe astea vechi.

In Decembrie alta belea: Mi-a venit la factura pe Oringe 170 lei, asa pe chielea p....lii, desi pana-n ultima zi eu ma verificasem permanent sa nu depasesc si sa fac cost suplimentar de pe numerele lor de verificare, insa ele imi aratau zero! Chiar si in fata lor verificarea arata zero, dar factura ma bulea de la ei de acolo! Asa ca i-am contactat, nu va mai spun ce i-am spurcat ca la usa cortului de nu se mai spala ei cu zece ape! Au realizat si ei ca e ceva in neregula, m-au aburit ca am primit un SMS cu 4 numere si care halea minute, dar nu cred, ca eu sterg mereu telefonul, iar la acesta varianta mi-au zis de la capatul firului ca acel numar chiar sters inca poate lucra! In fine, m-au iertat si m-am trezit luna asta ca nu mi-a luat nici un leu, dar tot nu sunt eu convins ca poate sa am bunaciunea asta.

Sa ma intorc la RCS&RDS. Sunt prieten cu directorul, am si colaborat cu el fiind cu ziarul si ma duc sa vad ce e de facut sa ma pis pe ea de suma. Dar v-as ruga sa-mi spuneti daca e corect sa platesc pentru perioada de proba de doar 7 zile, fara sa le folosesc, aceasta suma cat pentru o luna?!

DNA&SRI, mai lasati-l dracului pe Dragnea si pe altii sa munceasca si sa repare tzara si uitati-va cum lumea este inselata de catre companiile astea vorace si mafiotre! In septembrie se expira contractul cu Oringe insa, inca cam de prin Aprilie ii voi pompa cu cereri lunare de retragere, pentru ca ei te tin captiv in contract pana la pastele calului, desi sunt legi si se zice ca inainte cu 4 luni e bine sa-ti faci cererea de retragere de la ei. Nu mai vreau nici un contract cu nimeni, pe cartela, nene, ca doamna mea de suferinta in pat, si cat vrea muschiul meu, golanii dracului! Atentie, camarazi, la ce patesc eu si e bine sa fie suflat iaurtul mai degraba! Ce golaneala!

mosmartin16 said...

Cornelius, nici nu-ti imaginezi cat de aproape suntem !!! (n.n. - ca distanta ) ! Cat de acid esti, chiar si atunci cand ai dreptate !

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Ursule, pai dai drumul informatiilor sa zboare, sa stiu si eu cat de aproape esti si cine sta sub blanos de morocanos! Joaca ursule mai bine ca-ti dau paine cu masline! Toate cele bune cu sanatate! Nu uita ca de aia sunt in gura tare ca fierastraul si de aia am ales sa fiu pamfletar! Prinde bine clantza mea la binom, trigoane cu rahat, colaci calzi si smenarii de casoaie!

Iulian Mareș said...

Corneliuss
M-ai amuzat teribil!
Pai, ori esti smart, ori nu mai esti?
Tie ti-au trimis 2 mobile smart de prima generatie! Pustanii, din fata blocului, nu pun mana pe asa ceva! Daca era cu diagonala de la 5" in sus, si 3-4Gb memorie RAM era ok!
Zi mersi ca platesti doar 7 zile de abonament; oricum RCS are cele mai mici preturi. Iti recomand Lenovo K6 Note!
Dar, daca esti nemultumit, te poti adresa Lulutei, DNA, intrucat iubitul ei este director de vanzari, parca! Si mai avand un dosar trenat....poate, poate cu reclamatia ta se hotaraste sa-l lucreze!
Baftalo!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Incep sa-l inteleg pe Trumph. E gascar rau rau de tot acest baietoi al mondenitatilor, al treburilor facute minutios si de succes, gascar, afemeiat ca militarii romani, direct, pe sleau si prietenos ca mine! Ii plac prieteniile inter statale si nu tine dusmanie, bag seama, si ar vrea sa joace golf cu Putin in curtea Casei Albe, sa rupa gura targului, si nu-i place sangele american varsat pe coclaurile cu analfabeti musulmani sau de aiurea. A dat de inteles europenilor ca a lor e treaba cum isi fac prin closete laba!

Cred ca, de acum incolo, marele talhar de case si targovet de copii, cat si binomul cu dreapta de mare cacat, nu vor mai avea un sprijin de slugi si de lingai in acest SUA si acest om al idependentei. El le va zice: ,,Ia mai duceti-va in PLM de idioti fanarioti, ca va ajunge atata dadaceala si sprijin pe fofei grasanoi sa buliti stanga cu idioteniile voastre decrepite! Ia mai duceti-va dracului si taiati-va singuri craca de sub cotonoage ca acolo nu-i borsul nostru!'' Ati auzit bai, secaturilor, ce-o sa va zica de acum cerebralul Trumph? V-ati dat necuratului ca nu va mai sprijina nimeni sa mai ruinati voi Romanistanul cum vrea p....la voastra de nasparlii inapoiati!

In plus, face bube si alergie la sectele sorosiste, iar pe Soros cred ca-l va deporta si izola in Insula Martinica, fara telefon, cablu, mass media si slugi lingatoare in gaoaza! Ii taie macaroana acestui fascist mondial, cat ai zice ,,peste!'' Toate leprele, otrepele si slugile care sug din fonduri sorosiste vor pica precum mustele prinse in coaja rahatului, si avem destule, chiar si in justitie si servicii, slava Domnului ca nu sunt si intelectuali cu adevarat, decat niste urmasi pe linie genetica ai marilor bolsevici stalinisti cu creierele cat aluna si portofelele cat casele smenarului ce le e stapan de trib si sabotaje!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iuliane, multumesc! Ma bagi intr-o lume in care mi-am prins limba in gard! E bine ca m-ai informat cu niste chestii si era si mai bine daca va ceream parerea inainte de a face prostia, sa stiu cu ce ma confrunt. Prost, prost, dar m-am priceput de la distanta ca sunt rapandule pentru copchii de 2,3 anisori sa faca scoala pe ele! Dar, Iuliane, pentru detinerea lor doar 7 zile, fara sa le ating macar la bijuterii sau muntele lui Venus, sa-mi ia mie 31,5 lei asa, de chielea bulii?

Am act si de casatorie, dar si de divort cu ei dupa 7 zile, si ori fac plangere penala de inselaciune, ori fac scris la Protectia fraierestenilor! Dar, mai intai, ma duc la director ca am relatii cu el de prietenie, frate-sau am copilarit cu el, fiind mai mare, si mi-a fost vecin perete in perete unde stau acum, pana anul trecut cand s-a mutat si e sculer rabota la firma asta. Lulutza, daca are gagiman si handralau de zbenguiala pe pulerezul ala de patron, inseamna ca i-a facut cadou si un telefon cu vibrator de monta pentru iepe in calduri!

iceparu said...

Este adevarat ca putea fi trimis la plimbare.In cazul in care esti amator de scandal o faci.Guvernul trebuie sa-si vada de treaba lui .Are un program ,are o directie ,are o majoritate confortabila in parlament asa incat ce ii trebuie scandal?Poate doar de dragul presei.
Nu uit ca iohannis s-a exprimat in scris ca in ceeace il priveste considera ca satisfacerea stagiului militar a fost pierdere de timp.In loc sa-si vada de politica externa unde este nul individul se ocupa de fitile.Ce ii pasa?Daca se intampla ceva rau fuge la mama-sa in Germania sa-i dea tata.Gogon si implicit R.Moldova incurajat de Putin vrea Moldova dincoace de Prut.Ungaria vrea o Transilvanie autonoma.Mai trebuie si o Bulgarie care vrea Dobrogea si tacamul e complet.America s-a saturat sa -si risipeasca dolarii pentru altii.Avem plecati 4 mil.de romani.Vom pleca cu totii dar se pune intrebarea.Cine ne primeste?Poate rusi.Bine ca nu sunt bolsevici.Dracul stie?La turci e cald si bine dar ce te faci ca la ei sunt atentate pe banda.Grecii sunt datori vanduti.Le-au bagat nemtii pe gat tancuri cat cuprinde si nu au nevoie de cersetori in plus.In concluzie avem loc in Siberia.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iceparu,
Smenarul de casoaie si traficant licitator de infantili vad ca-l mananca-n cur...peni! A mobilizat armata de agitatori care-si timit SMS-uri si like-uri fb incitatoare si provocatoare de iesit in strada pe motiv de... da, ati ghicit: Bamboo, dar si gratieri! II papa chielea raios, dupa cum se vede treaba! Am fost in campanie si cunosc reactia romanilor care mi-au umplut frigiderul cu carne dar si de ocari de merg acum ghebos si cocarjat: I-ar sfasia pe astia din dreapta! Bucati i-ar face, si am avut mare noroc ca acum am gheaba intreaga si am promis ca nu-mi mai ajut prietenul, indifrent de suparare si oferte! Am ceva capital de simpatie prin Onesti si cred ca mi-am pierdut-o jumatate cu campania asta impotriva gandirii si optiunilor mele si-a onestenilor, dar va zic cinstit ca, daca romanii ies la contra manifestatii, va fi mai rau ca la mineriada, caci refularea ar fi atroce si sangeroasa! Le-au ajuns romanilor cutitul la os de atatea abuzuri si tradari!

Bai, gusterilor bleu de la SRI, bagati-le la cap sefilor vostrii Oly Gofreny ca, daca iese poporul la lupta, si voi veti fi luati in coarne si la ocarine de poporul revoltat, va va fi mai rau ca la revolutie! Aveti mare grija sa limpeziti apele ca nu-i de gluma cu apararea democratiei pentru ca, la urma urmelor, si eu sunt unul care sufera de pe urma abuzurilor si am sa pun si eu mana pe ciomag alaturi de poporul meu sa aparam democratia si rezultatul alegerilor! Grija mare si ochii cat cepele sa aparati drepturile fundamentale si constitutionale ale poporului, si nu pe ale praduitorilor vremelnici din politica! Reamintiti-va ce ati jurat cu mana stransa pe Drapel, Biblie si Constitutie si ca sunteti platiti din banii tuturor romanilor sa-i aparati de haitele mafiote! De data asta ati cacarisit-o daca iese cu scandal in strada, va asigur eu de asta, ca am luat pulsul poporului asta revoltat si satul de abuzuri! Era sa raman fara gheb in campania facuta lui W.W, pazea, geolgai!

Eu iubesc Rusia, il iubesc pe Putin si poporul rus, sa fie clar! Rusoaicele sunt frecaciase si arzoaice in ghioc, cu flacari mai fierbinti decat in focarul nuclear si incandescent al Centralei de la Cernobal! Nu le poti zgandari si amagi numai cu gegetul in piscul muntelui lui Venus din Millo, trebuie sa ai teava de T55 sau obuzier de 122 mm! Ei isi vad de ale lor si nu avem dreptul sa le fim dusmani, din moment ce nu au venit aici cu tancurile sa ne ia blidul de fasole de la bot! Si-au luat teritoriul Crimeii de la Ucraina, un drept istoric, pentru ca Ucraina e un stat artificial cu teritorii furate de la toti, iar minoritatile din aceasta gubernie inapoiata si salbatica sunt tratate ca animalele, fara drepturi, fara ca macar sa li se dea voie sa vorbeasca si sa invete in limbile lor, prigoniti, infometati, intemnitati, trimisi pe front in linia intai si persecutati in stil nazist! Rusii au intrat acolo pentru ca rusii ucrainieni nu mai suportau prigoana ucrainiana, apoi jumate din teritoriu este rusesc de milenii! In rezbel au pactizat cu cotropitori nazisti si s-au inrolat impotriva Maicii Rassia!

La rusi este ordine, este dreptate, ai cui sa te plangi sa ti se faca dreptate, nu au interdiciile impuse ca in Europa nazista si de catre CCE! La ei se mananca ieftin si bine, lumea e vesela si se distreaza cu entuziasm, isi pastreaza valorile nationale, Armata e respectata si bine platita, sunt patrioti, luptatori, dar si foarte primitori si prietenosi, pana-i calci pe coada! Trumph va transforma ura dintre cele doua popoare, pana acum beligerante, intr-o mare oaza de prietenie si colaborare pasnica! O sa vedeti asta in viitor, daca producatorii de armament americani nu-l impusca pentru pierderile suferite ca nu o sa se mai inventeze conflicte armate artificiale!

Ionel N. said...

Huhu
De la rusi vin banii !(pentru tine aplausaci !)

Huhu Rezea said...

PSSSS!
S-a intors pisica!
Ce vor face soriceii?

Gigi said...

Datorita faptului ca,s-au acumulat mari cantitati de omat prin muntii si padurile patriei,hienele si alte fiare salbatece,au coborat la ses in cautare de hrana.Mare, atentie!Ataca in haitā si sunt fff.periculoase!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Huhu Rezea: Pisica toarce planuri de curatare si stergere a soarecilor si guzganilor din institutiile inpaduchite de sorosism, iohanism, si soblnanii binomului. Pisica zgaraie rau, chiar si cand toarce. Priviti o pisica atunci cand doarme relaxata. E doar o parere. Iti sare in cap in secunda doi daca ai zadarat-o si te greraneste pana la os. Despaducheala se va face etapizat si va incepe cu institutiile de forta represive, care acum au imbracat un caracter de-a dreptul fascist, ca s-a depasit deja faza bolsevica, cea mai blanda de la inceput. Sobolanimea a scos cartitzele in strada sa darame guvernul.

Au iesit timizi din canale, gunoaie, dughene si cotloane obscure pe timp de seara. La noapte, vor ataca si incendia ce le-or iesi in cale si se vor inmulti ca lacustele. Iubitorii de pace si stabilitate nu vor sta cu mainile in san. Stau in asteptare incordati sa deratizeze cu ghioaga si bocancul la gioale marea infectie. In acest timp, Smenarul si Lulutza, de dupa perdelele groase, sunt in direct pe firul rosu si coordoneaza tactic si logistic actiunile din strada, aprovizionand prin curieri cu suplimente de munitie din microbi, muste de cacat si viemi neadormiti de cadavre marea debandada a strazilor. Bine nu va fi, dar nici rau, pentru ca pisica nu va cobori de pe soba sa-si pateze labutzele pentru fleacurile lor si va continua sa toarca linistita conform planului de guvernare pisicesc.

Motanul cotoi ghebos, vanzator de pisicute laptoase si smenar de colivii de lux va cadea pana la Pasti de pe cotlonul din pod. Asa si miorlaita de Lulutza, cea care se cotoia la greu cu motanul Ghitza si martanul Coldrex. Asteptam lupte grele de strada cu cainii de paza a democratiei in seara asta. Din ce vad eu pana acum, sunt acolo drogati din canale, evadati din casele de copii, etilisti cronici, infractori de drept comun, bonavi psihici, habarnisti si gras platiti si galerii de fotbaliatori sa faca scandal. Calatoria va continua si cu alte reportaje

Cornelius Flavius Ifrim said...

Uluitor, a iesit in strada vanzatorul de copii ca sa cumpere tinerii frumosi si liberi pentru a da jos gubernia legal instaurata prin vot liber si secret! Daca pisica nu convoaca Shparlamentul sa-l debarce, inseamna ca are gheranoasele taiate! Vreau referendum de demitere pentru incercarea de destabilizare a oranduirii pisicesti de drept!Evenimentele se precipita cu sobolani si soareci chitzaind! Asta este o lovitura de stat pe fondul unor demonstratii neautorizate! Jos sabotorul, prin suspendare si demitere! Opriti iminenta unui razboi civil organizat de catre un idiot penal sustinut de binom! Traiasca libertatea, democratia si statul de drept!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cea mai mare greseala a PSD a fost ca trebuia sa intruneasca in regim de urgenta, inca de la inceput, Parlamentul sa-l suspende pe Iohannis, apoi referendum de demitere, unde vor veni toti romanii, inclusiv oamneii Basanaului care au o oroare pentru Iohannis si nu-l suporta sub nici o forma, votul va fi fost zdrobitor in teritoriu! Daca pana maine n-o fac, inseamna ca sunt niste nulitati politice! Vor pierde o parte foarte insemnata din actualul electorat prin pierderea increderii!

Cornelius Flavius Ifrim said...

ATENTIE: LIDERII PESEDISTI CER MOBILIZAREA ADEPTILOR IN TOATA TARA! ESTE O MARE GRESEALA, PENTRU CA ASTA ASTEAPTA IOHANNIS! TREBUIE DEMIS IN REGIM DE URGENTA, CHIAR ACUM! EL DORESTE UN RAZBOI CIVIL CE I-AR VENI CA O MANUSA! URMARESTE PRIN ASTA DESPRINDEREA ARDEALULUI DE TARA MAMA PE FONDUL DESTABILIZARII ROMANIEI, SI ASTFEL SA SCAPE SI DE DOSARELE PENALE! PE ACEST FOND DE VIOLENTE SE POATE DESTRAMA ROMANIA!

Ionel N. said...

Cornele, Cornele, ia mitraliera si pe Lupi si anihilati dusmnaii poporului ! Incepeti acum cand sunt mai putini decat poporul !

Ein Stein said...

In cele mai multe cazuri tarile nu sunt de vanzare iar daca ar fi, pretul ar fi atat de mare incat nimeni nu si-ar permite sa cumpere una insa oamenii sunt ieftini, in special neispravitii.
Atunci de ce sa cumperi o tara, mai simplu si ieftin e sa ii cumperi oameni de cea mai joasa speta si prin intermediul lor sa te manifesti ca si cum ai fi stapanul tarii. Nu pot sa accept ca o tarisoara de cateva ori mai mica sa devina stapana de facto a Romaniei. Cine stapaneste resursele naturale ale Romaniei, gazele, petrolul, minereurile, padurile in curand si reteaua de transporturi, cine stapaneste sistemul bancar din Romania, ce banci platesc chirii de mii de euro potentatilor tarii sau ce companii platesc salarii de mii de euro nevestelor unor fosti sefii de servicii, exemplele pot continua la nesfarsit.
Sper ca Trump sa-i fi bagat mintile in cap lui Liviu si dintr-un fatalau sa se transforme intr-un politician patriot si hotarat. Singura solutie de salvare a tarii este o restructurare serioasa a statului, a institutiilor si azvarlirea in puscarie a tradatorilor.
Cea mai bogata tara a Europei are cea mai saraca populatie, si material dar si cu duhul.
Trebuie sa schimbam de drum.

Iulian Mareș said...

Incredibil.....caz clar de psihiatrie!
Maine de ziua Unirii Mici va pleca in Belgia.....aici îi pute!

Ein Stein said...

Sunt curios da Gabriela Firea ii va trimite amenda lui Iohanis pentru participare la o manifestare neautorizata, pana in acest moment el fiind cu certitudine identificat.
Apoi parchetul poate se sesizeaza in legatura cu instigarea la lovitura de stat a lui Iohanis.
Probabil nu se va sesiza, de aceea institutiile statului trebuiesc restructurate si adusi profesionisti.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Huhu Rezea: Simt ca v-ati suit in masina si v-ati dus la fatza locului sa luati pulsul strazii! Poate ne relatati momente si episoade vazute pe viu. Rog si colegii care s-au dus acolo sa ne relateze momente inedite. Daca ma duceam eu, aveam sa-i intreb cu reportofoanele deschise si ascunse de ce au iesit in strada. Reportofonul este un martor foarte bun la arhiva personala, sau in alte imprejurari juridice. La Arad, o doamna a intrebat o alta doamna de ce a iesit in strada. I-a zis ca nu stie, dar a fost chemata telefonic sa iasa in strada! La Bucuresti au iesit si galeriile de fotabal. Pe fb se cere in draci demiterea si arestarea lui Iohannis! E foarte grav ce se intampla in aceste momente. E clar ca SRI stia de mult si nu a avertizat guvernarea! Acolo trebuieste decapitata toata conducerea, din temelii refacuta institutia si pos un sef loial guvernarii Grindeanu-PSD! Un jandarm a fost ultragiat si violentat grav! Mi se pare ca nici politia nu este implicata activ si sever!

Ein Stein said...

Institutiile statului sunt parazitate pana in maduva oaselor de tot felul de analfabeti cu titluri de doctor in stiinte exotice si rubedeniile lor, fiice, amante, neveste, cunoscuti, etc. Toata aceasta drojdie trebuie azvarlita unde ii este locul, la cosul de gunoi al istoriei. De asemenea institutiile trebuiesc calibrate pentru a satisface cerintele unei societati moderne, o debirocratizare la sange si ocuparea posturilor numai pe baza de concurs.
Ataturk a facut pentru Turcia mai mult decat toti sultanii la un loc de-a lungul istoriei doar prin simplul fapt ca a restructurat statul in profunzime.
Trebuie sa aducem Romania din mentalitatea evului mediu in secolul 21. Un stat asezat cu institutii puternice si legitime asigura independenta si stabilitatea unei tari.
Dragnea auzi?

Huhu Rezea said...

@Corneliu
Dragnea și Guvernul au alte probleme la ordinea zilei; bugetul, infruntarea generalului iarnă, probleme sociale, atragerea fondurilor europene etc.
Mitingiștii și Iohannis nu sunt o prioritate.
Ai vazut ce le-a spus astăzi Trump milioanelor de americani care-l contestă? I-a întrebat de ce nu s-au dus la vot.

iceparu said...

E cazul ca psd sa arate ce poate.un miting de mari proportii in bucuresti.sa-l invite si pe iohannis .la mizerie se raspunde la fel .

Cornelius Flavius Ifrim said...

#HuHU REZEA; Doamne, ce buna intrebare a presedintelui american! Da, de ce n-au iesit la vot sa aleaga ce voiau! Dragnea a convocat stabarimea si se pregateste de ceva...Mai intai convoaca SRI miercuri la Comise. A dat ordin sa retraga toti agentii acoperiti din teren si din toate institutiile de pe teritoriul Romaniei! A coborat Armata din pod, fratilor! Pisica si-a scos ghearele si de acum incolo va zgaraia rau1! Sa scoata o lege pentru ofiterii acoperiti sa-i bage la PUSCARIE! Asta vreau!

Azi, redactorul meu sef mi-a propus sa scoatem un ziar nou cu o alta denumire, si eu sa-l ajut la coordonare si cu rubrici cu priza la public, Doamne, ajuta! Am cam stat pe dreapta cam mult, imi pierd indemanarea si talentosul des Bufteas pe bloguri, sau pate ca aici ma perfectionez?! E preot militar si conduce un depatament special la Bucuresti, in primavara va reveni.

Dar sa revin cu picioarele pe pamant din visare...Saptamana viitoare pisica se va transforma in tigru si va flocai sobolanimea securana din sistem! Vor fi cele mai mari treceri in rezerva fara drept de pensie din Istoria Romaniei, caci mi-a soptit o pasarica de o razuire totala la toate nivelele in peroada urmatoare, in tot sistemul mafiot si sorosist! Securanule, cel care ne-ai sabotat blogul din umbra, pregateste-ti valiza, tataie! Vopsesteti ochii si pleaca in bejanie cu mana intinsa, ca nu mai pupi tu solda grasa de pomana si pe facut sabotaje inutile oamneilor pasnici! Era ta s-a incheiat! Cu drag, Nelu, pa, ca sa parafrazez o replica dintr-un film deocheat! Ma-ta, pardon, soacra-ta stia cu ce te ocupi tu pana in noapte tarziu pe acest blog, dupa ce-ti carjeai colega de munca sexuala?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Ionele, tu ce tabara servesti cina si cafeaua de dimineata, mon frerre? Doar e democratie, si fiecare are alternative si afinitati. Voala, par exemple mousiu, mi-au scris foarte multi de la PMP, foarte revoltati pe Shmen, ca daca Dragnea il demite, vor iesi absolut toti la referendum sa-l demita prin vot! Va dati seama ca n-are nici o sansa mutantul sa iasa basma curata? Dar el e pasiv, ca i s-a garantat azil in Germania, il doare la shtanga de noi! Stiu ca e pasiv si cu popoul...Prin urmare, este foarte iubit si de poponari!

Unknown said...

Prioritatea nr 1 .Serviciile secrete sa redevina romanistane (scoase de sub stapanirea actuala a Mosad si cia) si sa intre cu adevarat( nu doar declarativ) sub controlul sever al parlamentului ( nu invers ca acum)Adica o reforma completa si drastica a serviciilor si punerea sub acuzare a celor implicati in cazurile Hexi pharma ,Colectiv 1 si 2(vezi
( Bamboo) precum si a ofiterilor ( activi, acoperiti sau pe deplin conspirati) cu averi uriase ( a se vedea rudele) .Prioritatea nr 2 .O lege privind raspundarea magistratilor ( chiar penala sau de malpraxis ca la medici) si condamnarea penala a tuturor ofiterilor acoperiti din justitie.Altfel game over .Tare imi e frica ca piromanul Ciolanis pregateste( la ordinul lui Soros ) alt eveniment groaznic pentru romanistani pentru a pune mana iar pe ciolanul gras la Romanistanului .Nimic nu e ceea ce pare si nimic nu e intamplator .Scenariile pregatite romanistanilor par a fi sumbre.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iceparu, stiu ca ne doare pe toti si suntem revoltati, dar asta asteapta si Iohannis, sa iasa si pesedistii! As fi subscris generos, daca nu exista totusi o anumita logica psihologica. Masele, o data in confruntare, nu mai pot fi stapanite, te asigur! Va iesi o mineriada sangeroasa, razboi civil! Daca un betiv sare la bataie, toti il vor copia! Este o mentalitate de gramada, ,,spiritul de turma'' denumit de catre specialisti, care se transmite subliminal in starile de mari aglomerari de mase omenesti, o stare psihica de gloata, foarte bine studiata de catre psihiatrii si psihlogi de zeci de ani, inca de la intrunirile legionare, naziste sau bolsevice cu varsare de sange si violente, dar si grevele care degenereaza. Chiar instituttiile de forta studiaza fenomenul cu sociologi, psihiatrii si psihologi.

Si animalele au spiritul acesta de gloata cand devin agresive, o spun sincer si fara gluma, caci sunt studii aprofundate pe acest subiect al violentelor cand sunt la un loc mai multe persoane sau animalele in turma. Iohannis are consilieri, unii dintre ei psihologi si ei urmaresc un tel bine definit sa ramana cu castig de cauza! Violenta genereaza alte violente si victime colaterale!

Demiterea este legala, constitutionala, la indemana si unanim acceptata, chiar si de foarte multi din dreapta care s-au delimitat de comportamentul nefast a lui Iohannis, dar si de incertitudinile pe care le provoaca, satui de tulburari si sistemul mafiot ce-l inconjoara! Vei vedea ce face Dragnea sa-i decapiteze pe toti in urmatoarele zile, si care le sunt numarate mafiotilor politici!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Am atipit la calculator cateva momente, cu barba in piept...Aveam un vis ciudat in acele cateva clipe...Agenti, cititori de Talmud, paralelogrami si fara o secanta coborata pe Hristos, se strecurau in noapte, pe furis, la Bammboo...Parca trei au intrat inlauntru separati, amestecati in gloata, unul cate unul; unul, doi pe afara de gineala asiguratorie si sprijin logistic de la distanta cu mana pe telecomanda...Cei trei dinlauntru au imprastiatara ,,Ciclonul B'' incendiar, apoi s-au caratara sa raporteze agentului romanistan ca misiunea s-a incheiat...Li se dau restul de arginti, arvuna deja e in banca de pe malul Marii Rosii....Vad in vis focul si urlete...In vis mi se pare cat de ciudat ca aceeiasi indivizi au fost si la Colectiv, reveniti acum ca specialisti bine acoperiti...M-am trezit din atipeala si sunt confuz...Ce vis nashpa!