Astăzi am avut o discuție informală foarte bună cu domnul Michael Flynn, viitorul consilier pentru securitate națională în noua administrație Trump.
Am discutat despre perspectivele excelente ale parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite și despre faptul că securitatea națională și stabilitatea reprezintă doi factori esențiali pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. L-am asigurat că actualul guvern de la București va respecta angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare, iar dânsul mi-a confirmat interesul special al SUA față de România și dorința noii administrații americane de a dezvolta parteneriatul cu țara noastră.