Un produs Blogger.

marți, ianuarie 03, 2017

Care vor fi primii magistrați anchetați de viitoarea Divizie specială de procurori

58 comments
Constituire dosar - înregistrare difuzată de un post TV - SUPC - PÎCCJ 4 ianuarie 2017
 COMUNICAT 
 Ca urmare a vehiculării în mass media a unor informaţii privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care este redat un dialog între fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi o altă persoană, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.
Dragnea a arătrat pisica  neagră către Binom, aseară, în declarația făcută în direct la televiziunea autodenunțătorului Ghiță.

"Eu nu resping ideea unei legi a răspnderii magistraţior, dar trebuie să existe şi un sistem în care judecătorii să fie protejaţi, să existe o garanţie că deciziile judecătorilor sunt luate doar în acord cu conştiinţa personală.
Mulţi judecători se tem să ia decizii împotriva propunerii procurorilor, deoarece se gândesc că pot fi ei mâine în boxa acuzaţilor. Propun înfiinţarea unei divizii speciale de procurori care să ancheteze doar magistraţi şi să nu mai poată face asta orice procuror. E nevoie de un echilibru. Am vorbit cu mai mulţi oameni din sistem şi mi-au zis că ar putea fi o idee bună.
Trebuie să avem o discuţie în care să fie implicaţi oameni din Justiţie, din societatea civilă, oameni din presă care se pricep. Această discuţie trebuie lansată curând şi nu poate dura la nesfârşit”

Iată ce trebuie să cerceteze Divizia specială de procurori:



Transcriere discutie

Interlocutor: Si aveti inregistrari cu toti?

Traian Basescu: Coldea, doamna Kovesi, Bogdan. Ba, da' sa vezi conversatia cand imi spuneau ca il luam pe Mustata din complet.

Da? Hai baieti sa-l aruncam in aer! Vreti sa-mi distrugeti familia?

Interlocutor: Ce stat este asta, domnule presedinte?

Basescu: Eu v-am spus de cateva ori, stat mafiot, na, eu stiu ce spun.
Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?
Basescu: Sa-i vezi cand vorbeau a doua zi dupa condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile inainte, s-a implinit. Cum imi spunea maine il luam pe Mustata si intra Bogdan. Sa-i vezi dupa o zi cand spuneau am vorbit cu Bogdan si a spus ca daca aveam codul penal ii dadea 20 de ani, a putut sa-i dea doar zece.

Pe urma trage concluziile Coldea, stii. Sa-l vezi ce spectaculos e Coldea cand trage concluzii.

Interlocutor: Sunteti suparat pe ei.

Basescu: Bogdan este, a intrat judecator in dosarul ginerelui. Un judecator care duce dosarul de-un an este schimbat si la ultimul termen a intrat Bogdan. Pai ba, Bogdan, eu te stiu cine esti!


Elena Udrea confirmă în chip spectaculos dezvăluirile lui Sebastian Ghiță despre execuțiile mafiote puse la cale de Binomul SRI-DNA! | ROMANIA LUI CRISTOIU

58 de comentarii:

Unknown spunea...

GABRIEL LES ? oare va face ceva pentru rezervistii atacati de oug 57 art 40? stiti c eva de el ? ce deretica prin MIN AP NATIONALE?

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
La cei la care te gandesti tu nu vor fi primii!
Intai se loveste bine stufoasa radacina!....tu ce zici? Daca il anketezi serios pe procurorul DNA ce era aplecat si spre tablouri, din Iasi, se sparge?....eu zic ca cere un top de coli! :))

mosmartin16 spunea...

Am primit decizia pensiei recalculate !!! Este exact cum am postat, candva ... Pentru curiosi...cititi legislatia ! Un 2017 cu sanatate si prosperitate !!! La multi ani !

Huhu Rezea spunea...

@mosmartin
Inteleg că ești mulțumit și că nu contăm pe d-ta în bătălia pentru modificarea art. 40 al OUG 57/2015

karadeniz spunea...

@ mosmartin16
Cam o treime dintre recalculați au primit deciziile. Am văzut decizii de pensii care au crescut cu 1.500-1.800 lei și decizii care au scăzut cu 3.000 lei. Cititul legislației nu poate influența deciziile ci eventual întocmirea contestațiilor.
Se putea face câte ceva, în anumite cazuri, anul trecut după apariția legii 223 și până la 30 iunie 2016.
Sunt pe net, inclusiv aici, câteva programe care-ți calculează pensia la precizie de câțiva lei daca știi elementele necesare.
La mulți ani!

Iulian Mareș spunea...

Ori esti imbecil ori sunr autisti cretini, condusi de cel mai mare autisr cretinoid in viata, sa te iei dw Ghita cand stia ce stia, avea dovezi....
Ho, ca mai rau s-a jucat si bavareza! Adica la bavardeala de 2 lei! Astia ori trag pe nas...ori consuma ritmic COOH, pe fondul creierului neatrenat!
Ma crucesc....nu exista precedent in perioada moderna....nici in statelele bananiere!
Se impune ....pana la dizolvarea conducerilor, de esalon 1 si 2!
Asta da proboema pt noul guvern.
Exact....un stat paralel fals....o adevarata provocare.
Ce urmeaza? Defectarea in grup?

mosmartin16 spunea...

Huhu, conteaza pe mine ! Tot binele !

CEZAR spunea...

Liviule taica ..,,care a pacalit statul "????!!!..ati pacalit ...se zice corect !
Mai bine hoti ..nu-i rusine ..dar nu ANAL...FABETI..!!

Unknown spunea...

Liviu ai dreptate.Inchipuie-ti un fost turnator profesionist ca Mares are o pensie de peste 10 000 lei.Nimeni nu stie de ce.Colonie de mafioti si turnatori

Huhu Rezea spunea...

Cum să nu mai fii @Liviule?
Oricâte eforturi faci, nu depăşeşti stagiul de miciman.

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
Ti-a dat-o rau! Stai in genunchi si fa penitenta!

Iulian Mareș spunea...

Liviu
Ce politician de joasa speta e in guven?

Huhu
Coldea jurase ca nu mai posteaza!
Acum l-a luat ca este cald?

Unknown spunea...

MAI ASTA ,esti la degetul cel miv al lui HH.LIVERACHE

Huhu Rezea spunea...

@Liviu
Domnule Sof, dacă nu înțelegi ce este cu acest blog, înseamnă că ești sub nivelul celor peste 500 000 de utilizatori care s-au informat aici în ultimii 3 ani.
Crezi că și cei care păzesc sediile instituțiilor Autorității Judecătorești fac justiție?

avianyc spunea...

No că mi-o cazut roata de la caruta in drum spre Hurziceni si mi-o leșinat si cateua gravida in trei luni legata la osie.
Apoi mo ,nici nu stiti voi dece s-o rupt osia si cazu roata.
Ascultam mo în căsti pe scurta frecventa cuvîntarea lu tov Grindinescu. Mo, io am crezut ca asta o copiat cuvîntarea tovarusului Voirel Kis ,mare om mare între noi mo, cu ocazia investirii in înalta fonctia de secretar BOB PCR neplatit la escadrila de Mi 8 din vecinatatea caselor noastre acoperite cu durhalumiu de la Halexeni. Mo atunci la investire , urcati noi pe gardurile din uluci, l-am auzit pe Viorel ca o vorbit asa tare si frumos precum Grindinescu si asa ne-o mers la suflet de ne-a dat simtul patrihotic si era cit pe aci sa ne lasam de furat si sa ne apucam de munca.
Da acuma cind am auzit ce zise Grindenescu (pupalar mari..oara ........) se rupse roata la atelaj de emotiune ce ne-o cuprins. Pai cum ma sa nu sari in sus de bocurie mă, de s-o rupt si osia cind am ”cazut in jos”pe fundul carutei, cind vorbitorul Grindinescu ne dadu semnal ca nu trebuie sa mai muncim ”din greu” ca zise-ră ei ca ne maresc ajutoru la 640 leuti ,mincati-aș.Pai nu-ti vine sa te kis pe ea de roata si sa stai numai in crisma . Poate mai pica s-un portofel . Hai mo,să traiască PCR in frunte cu Viorel Kis si plagiatoru Grindinescu. Mo ,noi hantotdeauna am avut incredre in Viorel al nostru că vrea binele Rumaniei, numa ca dupa cum se vede altii mai muncitori ca noi nu-l inteleg.

karadeniz spunea...

@ liviu
Generalizezi pentru ca nu poți nuanța, insulți pentru că ai carențe în educație și tare comportamentale.
Cât despre școală nu e bine să faci valuri când scrii ”frustati ”,le fel și chestia cu ”posturi” care nu e totuna cu ”postări”.

bel spunea...

@Liviu
Stimate domn,doresc sa va deschid ochii asupra faptului ca toate meseriile au importanta lor,iar cei care le practica vor sustine mereu ca munca lor este cea mai importanta (asa cum profesorii sustin ca materia predata de ei este cea mai importanta).Faptul ca va apucati sa jigniti niste oameni care si-au sacrificat niste zeci de ani din viata meseriei de militar este cel putin reprobabil.Ca in orice alta meserie,exista,este adevarat,si"uscaturi",dar acest lucru nu va da dreptul sa va bateti joc de noi.Asa cum dumneavoastra aveti opinii pe diverse teme,asa avem si noi dreptul la opinii proprii.Poate nu va vine sa credeti,dar multi dintre cei pe care i-ati jignit au contribuit la obtinerea dreptului la opinie si libera exprimare,drept pe care il aveti si dumneavoastra.Vi se pare anormal ca pe un astfel de forum sunt purtate discutii pe diverse teme,dintre care,una dintre cele mai importante,este pensia?Vi se pare anormal ,ca, la varsta a treia,sa ne putem bucura de un trai mai bun,de care nu am avut parte(trecand peste faptul ca multora dintre noi ne trebuie bani mai mult pentru tratamente decat pentru distractie)? Incitarea la ura si nesupunere civica,la mici "revolutii" si debarcari de guverne,etc,de pe diverse alte forumuri,vi se pare normala,iar discutiile noastre,care nu au produs nici o paguba cuiva, vi se par anormale?Cred ca ar trebui sa va cumpaniti mai mult ideile si sa le exprimati mai civilizat pe viitor.Nu dati cu ciomagul doar pentru simplul fapt ca aveti dumneavoastra ceva cu cariera militara si cu pensionarii militari, mai treceti si prin filtrul gandirii ceea ce urmeaza sa spuneti sau sa scrieti.Pentru informarea dumneavoastra,pensia este un drept(stabilit prin lege,ca si cuantumul acesteia) si,omeneste vorbind,fiecare pensionar isi doreste o pensie mai mare,asa cum orice angajat isi doreste un salariu mai mare.Cu speranta ca ati inteles pe deplin ceea ce am vrut sa va spun,va doresc multa sanatate,ca sa va folositi pensia numai pentru distractie sau ajutorarea copiilor si nepotilor dumneavoastra.Cu(inca)respect,un pilot militar pensionar.

Unknown spunea...

Buhaiu' de la Cotroceni nu s-a putut abtzine si s-a balegat ,din nou , pe noi !!. De data asta dupa ceremonia de depunere a juramantului de catre noul guvern .Frustrat , abia stapanindu-si repulsia , avand probabil aceleasi trairi precum agronomul JUPUIT , inainte de-a merge la Antena 3 . Joiane , joiane , s-ar putea ca dupa Ciolos sa urmezi !!!!!.

avianyc spunea...

Buna seara
Sper sa nu deranjez spunindu-va ca mi-am reglat inca odata ceasul după Iohanis.
Mi-a placut si ceremonia. Noroc ca nu a intrat si UDMR la guvernare fiindca exista posibilitatea ca Iohanis sa primeasca guvernul nou pentru investire investire in două serii.
M-a frapat depunerea juramîntului de catre ”ministrul dialogului social” !!!!!!!
După discursul d-nului Iohanis am inteles foarte bine ce a vrut sa ne spuna Dragnea cu schemele explicate pe hirtie la Tv in fiecare seara in campanie.
................Lelită Ioana !!!!!!!!

tehnocrat spunea...

Pt Dl Liviu
Inteleg ca ati fost destinatarul unei scrisori, primita prin Mos Craciun, care v-a uimit si ne-ati citit-o si noua.
Nu puneti la suflet epitetele care vi s-au adresat si nu bagati in seama toti dusmanii, ridicati-va deasupra lor si tratati-i cu indiferenta.

CEZAR spunea...

Sa facem putina hanaliza sintactica si morfologica pe insailatura asta de text ..editata de Saibaru..Liviu..

,,Citesc si sunt uimit :** sunteti o adunatura de hoti ordinari care a pacalit statul** sa va plateasca salarii iar acum, la batranete uneltiti impotriva statului de drept tradandu-l ! Vreti pensii si venituri mari dar nu ati muncit in viata voastra cu adevarat. Niste frustati pt ca nu ati lins
m-ale
Chiar crezi ca-i corect acordul ??
Eu raman la parerea ca-i corect asa ...:sunteti o adunatura de hoti ordinari care ATI pacalit statul** sa va plateasca salarii iar acum,
Mai asteptam pareri avizate ...

Unknown spunea...

@ Liviu Tu din ce ,, oaste a domnului'' esti ???. A imparatului traian basau , ce tocmai a cam ramas in curu-i rapanos , gol sau a Joianului ,plavanului ???. Doamne , mare-i gradina ta si n-are nici garduri !!!!!.

Ein Stein spunea...

Poza e belea, Mutu si Guralivu'.

Solutia pentru salvarea Romaniei e ca cineva sa-si asume o restructurare masiva si serioasa a intitutiilor statului. Singura solutie! Alta nu e! Toate insitutiile statului, dar toate, sunt parazitate de tot felul de analfabeti, nepoti, 'fetele lu tata' si tot soiul de neaveniti. Oare va deveni liderul PSD 'Dragnea the Brave' sau 'Dragnea Fatalaul'?

Restructurare, performanta, profesionalism, seriozitate, asta e solutia, restul sunt vrajeli ieftine si pomeni electorale.

avianyc spunea...

No ,uite asa in loc de noapte buna.
La investirea asta era si mai entuziasmant daca d-nul Iohanis care mai tot se uita si pe la tembelizor trasa spre reusita ca sarcina nolui guvern completarea cu promisiunea ca sa scoata din ”aplicatiile cîstigate”(poate virusate cu microfoane) si mai ales de la” radarul pădurilor ” softurile lu Ghită psd-istul denuntator, fiindca la paduri cel putin este” asa bine setat” softul ca cei ”care trebuie” fura cu radarul la ”fara numar” mai ceva ca aoustriecii de la H......
De asemenea sa recomande ca in loc de preocuparea pentru ” amnistie” guv.sa promita ca intaresc si incurajeaza aplicatia ”dosare pentru tăinure” (adica denunturi tardive pe chestiuni grave) si sa inceapă cu dosarul nr 1 ..... pt pretenul din Dubai a lu monta.
Apoi sa recomande si o alta promisiune aceea ca guv. sa inlature cu desavîrsire ”denuntul” (pîra in limbaj comunistoid) si sa-l inlocuiasca cu ”denunțul rezonabil”.
In fine , ma bucur ca spre linistea unor ziaristi si kcomentatori (analisti invintati) pe limba lor ,de genul, ”precum bate vintul si pica malaiul” de prin televiziunile de casa printre care si A3 si ghita RTv, d-nul Iohanis nu a parasit discursul fara sa adreseze cu precizie o formula ”de complezenta” si ”laudativă” d-nului Dragnea care sa-l aduca cu piciorele pe pamint in privinta promisiunilor fara masura.
Daca nu i sar fi adresat in mod sigur era ”exploxie ”sau ”apoplexie ” mai ales in cele doua tembeliziuni (tembeliziuni doar in anumite momente direct tintite).
Hai c-om vedea noi ......din iunie încolo .....
Pina atunci e de bine prin primul trimestru ..........in rest ,politica-i curva rasată intotdeauna cu argumente ”plauzibile ” la indemînă.

Gigi spunea...

Nu imi place sa jignesc pe nimeni
dar,nu pot sta indiferent cand un individ oarecare intra in casa unui OM cu bocancii plini de noroi si incepe sa mai si jigneasca,atat pe el(proprietarul) cat si pe camarazii acestuia,trebuie sa luam atitudine.
Mai,baiatule,tu ai facut macar armata?
Ai impresia ca noi cerem pomana la statul roman?
Pensia,pe care o avem este castigata legal,cu sudoare,cu multe privatiuni,pe care voi civilii nu le-ati suportat,si nu le-ati fi suportat niciodata!
Dar,ca sa nu mai repet si eu ce a postat,@bel,mai sus,te invit sa citesti de 100 de ori ce spune!
Atunci,sa vezi singur diferenta dintre un militar adevarat si un frustrat.
In ceea ce priveste pe admin H,trebuia sa-ti dai seama ca este un om deosebit, numai despre faptul ca,ti-a publicat mizeriile scoase din stiu eu ce canale.
Cam atat.Nu meriti sa pierdem din pretiosul nostru timp pt.un gandacel frustrat!
Nu-mi faci nicio onoare!

tigri2 spunea...

@Cucuvaie, pregateste-te de proces ,am sa te dau in judecata pentru calomnie si pentru favorizarea unor 'neidentificati" in a calomnia si arunca cuvinte triviale la adresa altora.Sapatamana asta depun materialele,o sa vezi tu.Adauga si incitarea la ura si nesupunere si raspandirea de atacuri la diferite organe ale statului.

Huhu Rezea spunea...

@Cezar
Ca sa analizăm corect dezacordul făcut de @Liviu în fraza "sunteti o adunatura de hoti ordinari care a pacalit statul sa va plateasca salarii iar acum, la batranete uneltiti impotriva statului de drept tradandu-l " ! punem întrebarea: din ce este alcătuită adunătura?
Răspuns
din hoţi ordinari care ati păcălit statul să vă plătească salarii iar acum la batrâneţe uneltiţi....
Se observă că în tot restul frazei, domnul MM foloseşte verbele predicative la persoana a 3-a plural.
Nu-l mai sudui pe Tigraie că mă dă în judecată la organe. :)

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
Nu dau dreptate nimanui, intrucat este o propozitie principala si una subordonata, iar pt acord iti recomand sa ceri oarerea avizata a pretenului tau, chiar daca l-ai facut prost, mai zilele trecute! El se ocuoa cu taxarea celor care mai gresesc, intrucat el si numai el a facut Filologia! Cred ca a fost singur in grupa, dar ce spun eu, chiar in an!
Stii unde-l gasesti si la ce ora-i abordabil! (Raspunsul la intrebare se gaseste in textul cantecului: "Radu mamii, Radule)! :))

Amoniac spunea...

Nu inteleg PSD are oameni foarte competenti,de mare anvergura profesionala,recunoscuti de intreaga populatie a Romaniei,pe toete palierele societatii, si atunci de ce astia? Ce se ascunde in spatele actualului cabinet?

avianyc spunea...

Io cred că Liviu a avut în primul rând în vedere pe cei doi farisei Mareș și potecarul apoi pe javra domesticita doar în proporție de 49,99 % tigri 2.

Huhu Rezea spunea...

@Liviu
Nu poți fi credibil și de bună credință când, în mintea ta îmbâcsită de autoritarism, combaterea corupției trebuie să se oprească la băsescu, gașca lui și instutuțiile create de el pentru eliminarea adversarilor politici.
In micimea gândirii tele nedemocratice, criticile și acțiunile pentru reinstaurarea echilibrului între autoritățiile statului sunt infracțiuni. Din păcate, asemenea gânditori se află și printre procurorii care au servit regimul băsescu.
Pe tine cine te-a trimis aici ca să ameninți? Consțiința sau organele? Mai ai un tovarăs vigilent, aerianul @tigri2.

Anonim spunea...

@Liviu
va spun simplu:
In activitate nu ati vrut sa fiti egal cu mine( ca nu v-a impiedicat nimeni).Nu v-a PLACUT,nu ati VRUT sau nu ati PUTUT!!...poate v-a placut calea usoara si distractia prin baruri
ACUM la pensie de ce vreti sa fiti egal cu mine?? e tarziu Liviu e tarziu!!.....cat despre hoti va dau sute si mii de exemple dintre "proletarii hoti" pana la directorii de uzine.

PSEra o vorba: Baaa daca azi n-ai furat nimic din uzina inseamna ca ai venit degeaba "la munca"
Poate aduceam si eu o RAA acasa.....macar o data pe an,dar era cam grea si mare:):)asa ca am renuntat la furtul clasei muncitoare.Am dorit sa imi servesc doar tara.
....si va mai dau un sfat:mergi domnule in america sau in oricare alta tara si critica-le "armata lor de hoti"......"Te tine"??

CEZAR spunea...

avianyc spunea...

Io cred că Liviu a avut în primul rând în vedere pe cei doi farisei Mareș și potecarul apoi pe javra domesticita doar în proporție de 49,99 % tigri 2.
CATEGORIC ..aici ai nimerit in punctul de 10....
====
Noa Huhu..ai cam zbarcito...facatorul de partide ..si lingatorul de cururi imputite incepand cu Hudrea...te da pe mana legiii..!!
Cat am putut sa rad ..frate ......
Acum pe bune da-i voie sa mai publice si el ...sa avem si noi de cine sa ,,ne radem"!!
E prost ..dar asa cum am mai subliniat e PROSTUL NOSTRU....!
PS.
Ma bag si eu la proces ...si voi prezenta ,,onoratei instante "(sic)..sper sa fie Camelia ...lista cu injuraturile si blestemele proferate de aceasta jivina de Hurzicati ..la adresa mortilor pe care-i am ...
I-a f....t jivina pe toti ....
Am tot probatoriu ..caci la un asemenea specimen ..cu ferestrele de la mansarda deschise larg , te astepti la orice ...!!

Unknown spunea...

Huhurez .Tigri 2 fost politruc bob si ''esalonatul'' Mares supranumit umeras inutil ( cel cu AC ''iradiat de neon'')au un scop precis .Sa duca orice forum militar in derizoriu indiferent de mijloace .Urmariti postarile lor si o sa intelegeti ce urmaresc acesti turnatori cu state vechi la ceisti.Probabil ca si ceistii care ii controleaza sunt scarbiti de asa rame.Ciudat e alceva.Olescu zice ca se lupta cu republica paralela a lui Soros dar in schimb il saruta in schimb in zonele erogene ale corpului pe acest umeras omul sistemului marsav.Ciudat nu?

CEZAR spunea...

PS..
trimit o completare foarte importanta !
Domnul(sic) MaKiss..ca facator de partide...a avut o activitate plina de ,,succesuri "!!
Partidul ...nou creat ..nu a depasit..numarul de 5-6 membrii fondatori si a avut o singura sedinta ..dupa constituire !!
Scopul sedintei a fost doar acela de A-L DA AFARA PE DOMNUL MAKISS...!!
hi..hi..hi..!!

Unknown spunea...

DOMNILOR daca aveti alte probleme personale ,harjoniti-va altundeva .Sa va fie rusine , profitati de intelegerea acestui domn HH care ar trebui sa nu va redea tampeniile pe care le debitati ,sa va fie rusine.

Iulian Mareș spunea...

Maxime
Daca prostia ta ar fi proportionala cu pensia ai intrece si salariul lui KWJ!
Dar ti se face o mare nedreptate si cam urli la luna de foame!
Te-ai intrebat de ce eu am nume si tu esti nimeni pe drum?
Daca aveam ceva de ascuns eram " un calugar" ca tine si atat!
Sper sa refaci si legatura cu satelitii Reptilienilor si sa ne dai iarasi vesti!
Succes!

iceparu spunea...

Liviu,daca este o persoana reala, este oglinda relatiei dintre unii sgv si ofiterii cu gradul de sublocotenent.La tinerii absolventi de academii militare le lipseste arta de a lucra cu subordonatii.Li s-a inoculat ideia ca sunt mari manageri de unde si lipsa de tact.Baiatul acesta,Liviu, ar trebui sa explice dece a renuntat a mai servi in armata si in felul acesta aflam ce resorturi il impinge a ne blama.

CEZAR spunea...


mirabela stanescu ..
REZON...
Daca nu intelegi SINERGIA FAPTELOR...nu ne da noua cu sictir !
Recunoaste tu ca nu ai ..telect pentru a te conversa in tabela de codificari C-1515
cu domnii ofiteri superiori ai Armatei
Punct...!!

Anonim spunea...

@iceparu
Nu barfesc doar ma exprim: poate Liviu mai are un motiv. Cariera scurta,a crezut ca in civilie umbla "cainii cu covrigi in coada"+ un SRL ceva dar fara contributii .......... si uite asa a dat ca broasca in bordura cu pensia militara.
PS am cazul unui lt maj care si-a dat demisia in 1990(promotie '82) si acum plange cu lacrimi de sange.Pe vremea aia se si vedea "capitalist si putred de bogat"....si dupa cum vad mai sunt cazuri chiar si pe aici(aia cu inapt) e deja gargara
Si acum intreb: ce vina avem noi pt ca altii au fost prosti?....si sigur inca sunt.
PS 2 primita pe mail:
"Cand esti mort,nu stii ca esti mort.Sufera doar familia si prietenii
La fel se intampla si cand esti prost"

Unknown spunea...

IOHANIS este turbat de furie ca CIORBEA a trimis la ccr legea care l-a impiedicat pe DRANEA sa fie ministru , se vede cat este de rau , dar de fapt ii este frica ca il zboarsa si ii ia locul DRAGNEA ....pana la urma vad ca o cam cauta ,il mananca spinarea.

Huhu Rezea spunea...

@brenda
In astfel de reacţii bădărane, în Mărginimea Sibiului populată de ciobani se spune: s-a supărat ca văcarul pe sat .

Unknown spunea...

Mirabela tu crezi ca Ciolanis a ajuns ''presedinte'' ca la votat diaspora adica maxim 3% din voturi si apoi a ajuns la 52% din voturi le totale cu doar doua propozitii( ca atata poate) ? Ciolanis a fost pus cu mana de stapanii coloniei cum au fost pusi de altfel toti ''presedintii '' ( de fapt guvernatori numiti ai coloniei) exceptie tatucul adica Ilici kgb din loja P due. Citeste cartea ''cucuveaua cu pene rosii ''si ai sa intelegi.E valabil si pentru tine Mares turnatorule daca iti permiti cartea din pensia ta'' minuscula '' luata pe stropit si smecherie.

Iulian Mareș spunea...

Calaretului milog
Am abonament la Biblioteca Nationala!
Cat si la satelitii din capul tau boland!
Voturi furate de pe Venus! Muntele...bolnavule!

bel spunea...

@Liviu
Am sperat ca vei pricepe ceva din raspunsurile pe care le-ai primit, dar se vede treaba ca pe tine nu te intereseaza decat sa-ti versi ura viscerala pe acest forum. Vesnicule nemultumit,n-ai nici o treaba cu ideea de democratie si libera exprimare, cuvantul "frustrat" este prea putin pentru caracterizarea pe care o meriti, respectul si politetea iti lipsesc cu desavarsire(ce sa mai vorbim de tact) si,in alta ordine de idei,nu te mai da profesor de romana, ca n-ai nici o treaba cu ea(reciteste porcariile pe care le-ai scris).Oricum,ai fost bagat in seama(si in alte parti) prea mult, nu meritai atata atentie.Cobor nivelul discutiei la micimea ta si iti doresc, jigodie neamplinita si total lipsita de ratiune,sa-ti dea Dumnezeu dupa sufletul tau.

Ein Stein spunea...

Huhurezule dupa ce analizezi dezacordurile facute de userul liviu, poti te rog sa analizezi titlul articolului "Care vor fi primii magistrați anchetați de viitoarea Divizie specială de procurori" si vezi ce greaseala gramaticala ai facut, grava.
Nu incerca sa pari ce nu esti, ajungi ca PNL-ul. Te stiam om serios.

Huhu Rezea spunea...

@Ein Stein
Care este acea greșeală gravă din titlu, că nu o văd?

Ein Stein spunea...

Cine vor fi magistratii, nu Care vor fi magistratii. Eu nu vanez greseli de exprimare sau gramaticale dar nu mi-a placut pozitia pe care ai luat-o fata de liviu. Cred ca daca aveai ceva de spus impotriva lui mai degraba acuzai grobianismul postarii.
Erai total impotriva discriminarii, ce s-a intamplat intre timp?

Huhu Rezea spunea...

@EIN STEIN
Esti un cârcotaș; pronumele interogativ care? se folosește și pentru lucruri și pentru ființe. Depinde de context. Cine? nu se foloseşte pentru lucruri.
Cum întrebi? Cine sunt magistraţii care intră în sala de judecată? sau
Care magistraţi intră în sala de judecată?

Huhu Rezea spunea...

Pentru cei cărora li s-a incins rânza în ei şi indeamnă la intervenţia Armatei, nu a organelor abilitate, pentru restabilirea echilibrului între autorităţile statului, redau un articol din Noul Cod Penal:
Art. 397
Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-397

CEZAR spunea...

@ Liviu ..
Da ...si ...??

CEZAR spunea...

Prezinta si vreun act de incriminare..daca ai ..!
Normal tu te uitai la televizor ..si acum ..vrei pensie militara ...!!

Huhu Rezea spunea...

@Liviu
Vezi-ți băiatule de șaibele tele de maistru și nu te prinde în comentarii pe teme juridice. Tu confunzi Dreptul cu membrul drept cu care învârtești șurubul în piuliță.
Cine este aici împotriva justiției? In mintea ta de proletcultist, critica adusă abuzurilor comise de unii slujitori ai procesului de administrare a actului de justiție, care se înhaitează atât cu corupți ca Ghiță, cât și cu agenti străini, inseamnă atac la Justiție?
Vezi că lași dâre care emană puturos de pe un site finanțat de Binom! Bine că rămâneți fără finanțare.

Daniel Craciun spunea...

Pt Dl Liviu

Grija mare sa nu innecati de atata ura. Nu sunt suparat pe d-voastra, imi este doar mila. Totusi, consultati un medic de specialitate. La multi ani 2017 !

Huhu Rezea spunea...

@Liviu
Măsura atașamentului tău la valorile democrate ai arătat-o prin prostia debitată despre referendumul de demitere a lui Băsescu. Cum să fie un referendum o lovitură de stat, mai ochișor albastru?
Ia dă tu un exemplu de material FSB distribuit pe blog!

CEZAR spunea...

Hi..hi..hi...ce idiot...!!
Bai Saiba Liviu...cu o singura exceptie..este vorba de Joitoiu ofiter ci..care a facut ceva nepotrivit , pentru care a fost judecat si condamnat..pentru toti ceilalti populatia Timisoarei are un adanc respect si multumeste si acum dupa 30 de ani !
Daca nu eram NOI , incepand cu Comandantul Diviziei ..Timisoara ardea in flacari asa cum incepuse ..jafurile si devalizarea magazinelor continuau asa cum incepusera ..etc ..etc ..
Pagina aceasta-i luata din jurnalul de operatiuni al MU...si i-ai pus tu un titlu pompos....
Nici macar unul dintre cei ce figureaza acolo ..nu a fost inculpat pentru nimic..
Toti capitanii si Maiorii ..comandau subunitati ..cp ..B..si normal ca au iesit la ordin in fruntea acestora ..
Dupa mintea ta probabil ca trebuia sa-i lasam singuri pe soldati ..militari in termen..
Inca o precizare ..toti cei care figuram acolo amu iesit FARA MUNITIE DE RAZBOI SAU MANEVRA ..militarii la fel ...din pacate pentru ca unii erau sa o pateasca cu grupurile de ,,revolutionari "bine antrenati dotati cu rangi ..topoare ..lanturi care apareau prin surprindere spargeau dadeau foc si dispareau ...
Cat esti de idiot ...!!
Daca mai insisti pe tema asta cu acuze nefondate ..Liviu Saiba ..ii posibil sa te chem in judecata ..si nu numai eu..
Din lista prezentata ..cel puti 4 sunt inalti generali implicati in aderarea Tarii la NATO..inca in activitate ..multi colonei pe la Bucuresti ...
Atentie marita ....

Iulian Mareș spunea...

Waw! Asa ceva? Nu mai scriu nimic...... Ma tem. Am fost amenintat sa nu ma inhaitez cu Gelu, caci este vizat!

Iulian Mareș spunea...

Cezar
Iti dau dreptate si cunosc cativa gl si col.
Este un subiect f sensibil si nu putem arunca prostii in spatiu....fie el si virtual!
Pe topicul zilei...cineva ma avertizeaza ca "ma inhaitez"...
Auzi? Adica umblu cu o hata! Ce sa zic? Dau pas!