Constituire dosar - înregistrare difuzată de un post TV - SUPC - PÎCCJ
4 ianuarie 2017
COMUNICAT
Ca urmare a vehiculării în mass media a unor informaţii privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care este redat un dialog între fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi o altă persoană, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare.
Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.
Dragnea a arătrat pisica neagră către Binom, aseară, în declarația făcută în direct la televiziunea autodenunțătorului Ghiță.
"Eu nu resping ideea unei legi a răspnderii magistraţior, dar trebuie să existe şi un sistem în care judecătorii să fie protejaţi, să existe o garanţie că deciziile judecătorilor sunt luate doar în acord cu conştiinţa personală.
Mulţi judecători se tem să ia decizii împotriva propunerii procurorilor, deoarece se gândesc că pot fi ei mâine în boxa acuzaţilor. Propun înfiinţarea unei divizii speciale de procurori care să ancheteze doar magistraţi şi să nu mai poată face asta orice procuror. E nevoie de un echilibru. Am vorbit cu mai mulţi oameni din sistem şi mi-au zis că ar putea fi o idee bună.
Trebuie să avem o discuţie în care să fie implicaţi oameni din Justiţie, din societatea civilă, oameni din presă care se pricep. Această discuţie trebuie lansată curând şi nu poate dura la nesfârşit”
Iată ce trebuie să cerceteze Divizia specială de procurori:
Transcriere discutie
Interlocutor: Si aveti inregistrari cu toti?
Traian Basescu: Coldea, doamna Kovesi, Bogdan. Ba, da' sa vezi conversatia cand imi spuneau ca il luam pe Mustata din complet.
Da? Hai baieti sa-l aruncam in aer! Vreti sa-mi distrugeti familia?
Interlocutor: Ce stat este asta, domnule presedinte?
Basescu: Eu v-am spus de cateva ori, stat mafiot, na, eu stiu ce spun.
Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?
Basescu: Sa-i vezi cand vorbeau a doua zi dupa condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile inainte, s-a implinit. Cum imi spunea maine il luam pe Mustata si intra Bogdan. Sa-i vezi dupa o zi cand spuneau am vorbit cu Bogdan si a spus ca daca aveam codul penal ii dadea 20 de ani, a putut sa-i dea doar zece.
Pe urma trage concluziile Coldea, stii. Sa-l vezi ce spectaculos e Coldea cand trage concluzii.
Interlocutor: Sunteti suparat pe ei.
Basescu: Bogdan este, a intrat judecator in dosarul ginerelui. Un judecator care duce dosarul de-un an este schimbat si la ultimul termen a intrat Bogdan. Pai ba, Bogdan, eu te stiu cine esti!