Comunicat de presa - sedință de guvern, joi 15 12 2016
O serie de măsuri pentru creșterea pensiilor și menținerea drepturilor salariale obținute în cursul acestui an de personalul din sectorul bugetar, în condițiile asigurării stabilității bugetare, precum și prevederi referitoare la domeniul bugetar-fiscal au fost luate astăzi de Guvern.
Aceste măsuri au fost promovate în regim de urgență pentru a asigura stabilitatea bugetară și a permite viitorului Guvern să elaboreze proiectul legii bugetului de stat şi al legii bugetului asigurărilor sociale de stat și să-și stabilească propriile politici publice
Printr-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi, Guvernul a majorat valoarea punctului de pensie pentru anul 2017 cu 5,25%, de la 871,7 lei la 917,5 lei. Pensiile militare de stat se majorează cu 5,25%.
De asemenea, Ordonanța de Urgență stabilește că în anul 2017 drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt menținute la nivelul aferent lunii decembrie 2016, nivel care include toate majorările salariale aprobate în decursul acestui an și devenite aplicabile după publicarea lor în Monitorul Oficial. Astfel, Ordonanța de urgență nu afectează majorările salariale aprobate prin acte normative în cursul anului 2016, cu termene de acordare stabilite pentru anul 2017, respectiv pentru personalul didactic și didactic-auxiliar și cel din sănătate.
În lipsa acestei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 ianuarie 2017 s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cu o valoare de referință de 600 lei, ceea ce ar determina reduceri salariale pentru unele categorii de personal.
Pentru asigurarea stabilității bugetare, vor fi menținute și în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 unele măsuri aprobate în anii anteriori, cum ar fi:
- neacordarea de premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanță, indemnizații la ieșirea la pensie, trecerea în rezervă sau retragere.
- menținerea la nivelul acordat pentru luna decembrie 2016 a indemnizațiilor de care beneficiază unele categorii de persoane (academicieni, revoluționari, artiști, persoane persecutate din motive politice și etnice).
- munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru să fie compensată numai cu timp liber corespunzător.
- decontarea doar a 3 călătorii dus-întors sau 6 simple pentru magistrați, revoluționari.
- menținerea și în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017 a bazei de calcul utilizate pentru stabilirea indemnizaţiilor de şedinţă pentru consilierii locali.
Actul normativ stabilește în principal și următoarele măsuri bugetare:
- În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017 se menține cota de contribuție la Pilonul II de pensii la nivelul anului 2016 .
- În anul 2017 se menține numărul maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităţilor/subunităţilor administrativ-teritoriale la nivelul celui stabilit în anul 2014, prin derogare de la art. III, alin. (8) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare.
- Prorogarea, până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv, a termenului prevăzut la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, cu modificările și completările ulterioare, termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, precum și termenul prevăzut la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare. Neprorogarea acestor termene ar genera o reducere a veniturilor bugetare în anul 2017 cu 974,5 milioane lei.
- Prorogarea până la data de 1 martie 2017 a prevederile din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora se alocă 6 % din PIB pentru învățământ și 1% din PIB pentru cercetare.
- Se reglementează posibilitatea reportării sumelor neutilizate, aprobate în anul 2016 în bugetul Ministerului Energiei, destinate închiderii a două mine de huilă necompetitive din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 86/2016 s-au aprobat cu această destinație 200 milioane lei.
- Sumele alocate în anul 2016 bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar, se reportează în bugetul anului 2017 pentru a fi utilizate cu aceeași destinatie. În lipsa acestei reglementări, sumele neutilizate până la 31 decembrie a.c. ar fi trebuit restituite la bugetul de stat.
- Titlurile devenite executorii în anul 2017 care au ca obiect atât acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cât și dobânda legală aferentă unor astfel de drepturi, să se plătească după o procedură similară titlurilor devenite executorii în anii anteriori, respectiv eșalonat, pe o perioadă de 5 ani.
Neadoptarea acestor măsuri ar fi generat la nivelul întregului an un impact asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului general consolidat de cca. 49,1 miliarde lei, reprezentând 6,08% din PIB în anul 2017. În aceste condiții, se depășește pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr.13/2008, ceea ce va determina declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv.