Prin legea specială s-au eșalonat restituirile către pensionari în cinci rate anuale.
Legea 125/2016 este lege specială și față de Legea 223/2015, chiar dacă aceasta este ulterioară. Pentru a se elimina eșalonarea în cinci rate anuale a restituirilor reglementate de L 125/2014, ar fi fost necesar ca în art. 121 al Legii 223/2016 să se prevadă expres că restituirea în termen de 2 ani se va face prin derogare de la eșalonarea stabilită prin legea specială. In lipsa unei asemenea derogări , HG 146/2016, chiar dacă este de aplicare a Legii 223/2015, nu putea să prevadă același termen de restituire, de 2 ani, și pentru beneficiarii restituirilor stabilite de Legea 125/2015.
Explicația am dat-o și pe „Elita”, dar Potecarul nu a publicat-o, pentru a impiedica cititorii săi să aleagă.
Există în acest sens și Decizii ale ICCJ în RIL-uri care au ca obiect conflictul dintre legea specială și legea generală.
Ar fi de dorit să nu decredibilizăm aceste platforme de susținere a intereselor pensionarilor prin abordări emoționale și neprofesioniste. Să avem tăria să recunoaștem, după expunerea mai multor puncte de vedere, unde am greșit
Iată și abordarea teoretică a unui aemenea conflict de reglementare:
3. Norme juridice civile generale şi norme juridice civile speciale
în funcţie de întinderea câmpului de aplicare, normele de drept civil se împart în norme generale şi norme speciale.
Prin norme de drept civil generale desemnăm acele norme care se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă o dispoziţie legală nu prevede altfel.
Normele de drept civil sunt speciale dacă îşi găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege.
Calificarea unei norme de drept civil ca specială sau generală prezintă importanţă practică deosebită, deoarece norma generală reprezintă situaţia de drept comun, iar norma specială constituie excepţia, astfel încât trebuie respectate două reguli: norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant, norma generală nu derogă de la norma specială - generaţia specialibus non derogant.
Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât norma generală.
Pe cale de consecinţă, ar trebui să se admită că o normă de drept civil specială nu poate fi modificată sau abrogată decât expres (şi direct) de o normă generală ulterioară. Această concluzie rezultă şi din regula exprimată mai sus prin adagiul generaţia specialibus non derogant, în sensul că, dacă norma generală (ulterioară) nu derogă de la norma specială (anterioară), înseamnă că aceasta din urmă nu a fost modificată sau abrogată.
Pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu normele generale în materie, iar nu cu alte norme afară de cazurile expres prevăzute de lege. Această concluzie este impusă de însăşi regula specialia generalibus derogant, în sensul că, fiind derogatorie de la dreptul comun, norma specială este de strictă interpretare şi aplicare, deci nu poate fi aplicată, prin analogie, la situaţiile ce nu se încadrează în prevederile sale, aceste situaţii urmând a fi guvernate de normele generale.
În acest sens, art. 10 C.civ. prevede că „legile care derogă de la o dispoziţie generală (...) se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”.
Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/clasificarea-normelor-de-drept-civil
.png)
