CCR a stabilit procedura obligatorie pentru președinte pentru desemnarea prim-ministrului

Dați acest articol și actualei conduceri a PSD, care se lasă călcată în picioare, împotriva deciziilor CCR, de un președinte abuziv.
Aceasta a fost Decizia CCR pe care Iohannis a respectat-o când i-a desemnat candidați la funcția de premier pe Grindeanu, Tudose și Dăncilă.


Readucere în actualitate a unui articol publicat pe 12 10 2016

Cadouri nocturne

Extras din Decizia nr. 80/2014 a CCR privind desemnarea prim-ministrului
Respingând textul propus, în anul 2014, de Comisia parlamentară Crin Antonescu, pentru revizuirea Constituției, CCR a clarificat  înțelesul Art. 103, punând capăt tentațiilor unor președinți de a desemna discreționar candidatul la funcția de prim ministru.

. Articolul 103 – Învestitura 

313.

 Prin articolul unic pct.91 şi 92 din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei se modifică alin.(1) şi (3) al art.103 din Constituţie şi se introduc trei noi alineate, alin.(31 )-(33 ), în cadrul aceluiaşi articol, după cum urmează:

 „(1) Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În cazul în care există mai multe formaţiuni politice care au participat la alegeri și care au obţinut acelaşi număr de mandate, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri, care au obţinut cel mai mare număr de voturi, potrivit rezultatului oficial al alegerilor.

 140 (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Senat şi de Camera Deputaţilor, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor”. „(31 ) În cazul în care candidatul pentru funcţia de prim-ministru îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri care au obţinut al doilea cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. 

(32) În cazul în care cel de-al doilea candidat la funcţia de prim-ministru îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României îl desemnează drept candidat pentru funcţia de primministru pe reprezentantul propus de o coaliţie de formaţiuni politice parlamentare care însumează majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. (33) În cazul în care cel de-al treilea candidat la funcţia de prim-ministru îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României dizolvă Parlamentul”. 

314. Modificările propuse la art.103 din Constituţie reglementează o nouă procedură de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Potrivit acesteia, Preşedintele României este obligat să desemneze drept candidat pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care au obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare sau, în caz 141 de paritate a numărului de mandate, pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de voturi. Dacă acesta îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României este obligat să desemneze drept candidat pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică participante la alegeri care a obţinut al doilea cel mai mare număr de mandate parlamentare. Dacă şi acesta îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere, Preşedintele României va desemna drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de o coaliţie de formaţiuni politice parlamentare care însumează majoritatea absolută a mandatelor parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În fine, dacă nu se reuşeşte formarea Guvernului nici după această a treia încercare, Preşedintele este obligat să dizolve Parlamentul. 

315. Curtea observă că iniţiatorii propunerii de revizuire a Constituţiei aduc în discuţie o procedură de desemnare a candidatului pentru funcţia de primministru în trei trepte bazată atât pe rezultatul electoral obţinut de partidele sau alianţele politice participante la alegeri clasate pe primele două poziţii, cât şi pe capacitatea unei alianţe politice parlamentare de a asigura majoritatea absolută a mandatelor parlamentare. Astfel, Curtea constată că textul analizat pune accent pe rezultatul electoral obţinut de partidele sau alianţele politice participante la alegeri, conferind doar un caracter ultim şi subsidiar capacităţii unei alianţe politice parlamentare de a asigura majoritatea absolută a mandatelor parlamentare. 

316. În accepţiunea propunerii legislative de revizuire, aceste criterii nu sunt concurente, ci consecutive, astfel încât doar dacă nu se reuşeşte, din vreun motiv sau altul, învestirea Guvernului în baza primului criteriu, Preşedintele 142 României va apela la cel de-al doilea. Stabilirea unei ordini rigide în desemnarea candidatului poate crea serioase probleme de natură să afecteze buna funcţionare a statului, dintre care Curtea reţine situaţia în care partidul politic, respectiv alianţa politică participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare nu dispune de majoritatea absolută a mandatelor parlamentare. De multe ori, există înţelegeri/ acorduri între partide/ alianţe politice – care nu au obţinut cel mai mare număr de mandate - cu privire la desemnarea unei anumite persoane drept candidat pentru funcţia de primministru, mai ales în cazul în care două sau mai multe partide au obţinut un număr de mandate foarte apropiat; în acest caz, se poate ajunge la coagularea unei majorităţi parlamentare absolute din partidele sau alianţele politice aflate pe locurile imediat următoare. Or, potrivit textului propus, Preşedintele României este obligat să desemneze drept candidat o persoană propusă de partidul/ alianţa politică ce a câştigat numărul cel mai mare de mandate, deşi este evident, încă de la început, că acesta nu va putea obţine votul de învestitură din partea Parlamentului. De aceea, noul text nu ţine cont de realitatea politică şi este de natură a crea premisele unor alegeri anticipate repetate. 

317. De asemenea, Curtea observă că textul propus a fi introdus la art.103, respectiv alin.(33 ), nu este corelat cu cel propus la art.89 alin.(1) din Constituţie, în sensul că, dacă Preşedintele României este obligat să dizolve Parlamentul, nu se mai justifică necesitatea consultării preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi a preşedinţilor partidelor, formațiunilor sau alianţelor politice parlamentare. O atare consultare ar fi fost necesară doar în situaţia în care acesta poate să dizolve Parlamentul – astfel cum prevede actualul art.89 alin.(1) din Constituţie. De asemenea, Curtea mai observă că nu se prevede termenul în care va fi dizolvat Parlamentul.

 318. Având în vedere neajunsurile la care conduce procedura mai sus 143 analizată, Curtea constată că procedura de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru trebuie să aibă în vedere în mod concurent cele două criterii anterior menţionate, pentru că nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorităţi parlamentare în vederea obţinerii votului de încredere. 

319. De aceea, Preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului. 

320. Mai mult, Curtea observă că actualul text al art.103 din Constituţie se referă şi la situaţia în care mandatul Guvernului încetează înainte de termen, potrivit art.106, art.107 alin.(3) teza întâi, art.113 sau art.114 din Constituţie. Noua reglementare propusă are ca premisă doar situaţia în care Preşedintele Românei desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru imediat după ce au avut loc alegerile parlamentare. Astfel, chiar dacă Guvernul a fost demis printr-o moţiune de cenzură, propunerea candidatului va aparţine invariabil partidului/ alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare indiferent de situaţia politică existentă. Totodată, se poate întâmpla ca pe parcursul legislaturii partidul politic sau alianţa politică participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare să se desfiinţeze sau să se scindeze, ceea ce implică atât dificultăţi în determinarea partidului politic sau alianţei politice a cărui reprezentant trebuie desemnat drept 144 candidat, cât şi obligativitatea parcurgerii unei proceduri care oricum nu ar avea nici o finalitate sub aspectul obţinerii votului de încredere. 

321. În consecinţă, Curtea constată că textul propus, prin mecanismul de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, instituie un monopol al partidului politic sau alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, fără a deţine majoritatea absolută, în privinţa propunerii reprezentantului ce urmează a fi desemnat drept candidat, neţinând cont de necesitatea asigurării actului de guvernare în condiţiile unei susţineri parlamentare care să permită obţinerea votului de învestitură şi realizarea programului de guvernare. Or, în aceste condiţii, reglementarea unui mecanism constrângător în privinţa libertăţii de acţiune a partidelor politice parlamentare are drept efect imposibilitatea adaptării soluţiei normative analizate la noile situaţii intervenite. 

322. Astfel, deşi aparent textul analizat clarifică competenţele Preşedintelui României, prin rigidizarea excesivă a procedurii de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, pe de o parte, nu acoperă toate ipotezele constituţionale posibile, iar, pe de altă parte, nu ţine cont de configuraţia/ situaţia politică existentă în Parlament. În aceste condiţii, o atare procedură lipsită de flexibilitate poate da naştere cu uşurinţă la crize politice şi, astfel, se constituie într-un obstacol constituţional real. 

323. Curtea mai observă că, sub aspectul terminologiei folosite în privinţa candidatului desemnat pentru funcţia de prim-ministru, se repetă sintagma „îşi depune mandatul, nu se prezintă în faţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere în termenul prevăzut sau nu obţine votul de încredere” în condiţiile în care toate cele trei ipoteze au în vedere faptul că acesta nu a obţinut votul de încredere indiferent de motivele care au determinat acest lucru. 145

 324. Pe de altă parte, prin modalitatea de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, se ajunge la o nesocotire a votului liber exprimat de către alegători în cadrul alegerilor parlamentare, deoarece creează premisele desemnării candidatului din rândurile partidului politic sau alianţei politice cu cel mai mare număr de mandate sau voturi în detrimentul unei alianţe politice postelectorale care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului. De aceea, rezultatul electoral, ce reprezintă voinţa corpului electoral exprimată prin vot, impune ca Preşedintele României să desemneze candidatul pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului. 

325. A reglementa, chiar la nivel constituţional, dreptul unei minorități parlamentare de a propune desemnarea, în mod invariabil, a candidatului pentru funcţia de prim-ministru înseamnă a accepta că se poate învesti un Guvern fără legitimare electorală. A nu ţine cont de faptul că cetăţenii au ales în favoarea unor competitori electorali care formează sau pot forma o majoritate absolută, de natură a asigura învestirea Guvernului, înseamnă a afecta în mod decisiv dreptul de vot, întrucât exprimarea dreptului de vot vizează, în mod direct, configuraţia politică a Parlamentului, iar, indirect, învestirea Guvernului. În aceste condiţii, Curtea constată că textul propus suprimă o garanţie a dreptului de vot, şi anume respectarea rezultatului votului liber exprimat. 

326. Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi, Curtea constată neconstituţionalitatea modificării aduse art.103 alin.(1) şi (3) din Constituţie, precum şi a completării art.103 din Constituţie cu trei noi alineate, alin.(31 )-(33 ), referitoare la modalitatea de desemnare de către Preşedintele României a 146 candidatului la funcţia de prim-ministru, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute la art.152 alin.(2) din Constituţie.

.....................................................................................
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din 16 februarie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN                                             Prim magistrat-asistent,
                                                                                              Marieta Safta