Powered by Blogger.

Thursday, October 06, 2016

A realizat și SCMD cã OUG 57/2015 produce discriminări între beneficiarii legii pensiilor militare

51 comments


Domnule Mircea Dogaru,

Nu abrogarea Art. 40 al OUG nr.57/2015, de către Camera Deputaților, servește intereselor militarilor ci introducerea de urgența pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a proiectului de lege de adoptare a OUG  nr. 57/2015, cu amendamentele regretatului deputat Niculae Mircovici, pentru acel articol al ordonanței.

Organizarea unui miting, în fața Parlamentului,  pentru susținerea acestor revendicări,  ar trezi interesul mai multor militari pensionari, mai ales că, abia acum, când primesc deciziile de recalculare, au realizat că au fost mințiți  de susținătorii acestei odioase inițiative a tehnocraților și a funcționărimii din  Sistemul din Aparare de a ciunti din drepturile pensionarilor mlitari, inițiativă care n-a fost sancționată de principalele partide parlamentare.

miercuri, 5 octombrie 2016


Catre,
CAMERA DEPUTATILOR
Domnului Presedinte Florin IORDACHE

        Domnule Presedinte,

Va informam prin prezenta ca modul de aplicare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, de catre casele de pensii sectoriale ale M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I. este total contrar scopului legii, acela de a lichida discriminarea dintre rezervisti. Astfel:
·        s-a trecut la aplicarea unei forme a Art. 40 din OUG 57/2015 desi aceasta este in dezbatere, in urma solicitarii noastre de abrogare la Camera Deputatilor;
·        in loc sa se produca alinierea rezervistilor la conditiile de grad si functie, detinute de omologii activi sau similar, se iau in calcul elemente anterioare anului 2009;
·        se introduc in baza de calcul, retroactiv si ilegal, elemente din alte legi, care nu au nici o legatura cu pensia militara de stat. Spre exemplificare, se introduce in baza de calcul pensia suplimentara, stabilita ca pensie privata prin contributie din solda neta, inca din 1967, ca fiind “altceva decat pensia militara de stat”. De asemenea, contrar legii, si chiar si OUG 57/2015 se introduce in baza de calcul, partea suplimentara contributiva, adica drepturile de pensie rezultate din veniturile realizate de rezervisti in calitate de civili angajati, dupa trecerea in rezerva. Pana la data de 01 ianuarie 2016, rezervistii care au lucrat in calitate de civili, au fost obligati sa declare anual veniturile obtinute si contributiile la pensie, platite, Casa Nationala de Pensii (CNP) stabilind, tot anual, adaosul de pensie contributive, la pensia militara. Pentru economie, acestea erau virate de CNP caselor sectoriale de pensii spre a fi trimise odata cu pensiile militare.

Dovada celor de mai sus este faptul ca, la indexarile din anii trecuti, rezervistilor cu pensie militara diminuata le-a fost indexata doar partea civila.
Deoarece nu toti rezervistii au lucrat dupa trecerea in rezerva, luarea retroactiv si ilegal in calculul pensiei militare a veniturilor ulterior obtinute face ca “alinierea” celor inca activi, ca civili, la situatia din 2016 a militarilor activi, sa se faca… pe banii lor, fiind astfel discriminati fata de camarazii care nu au lucrat ulterior trecerii in rezerva si fata de cei care trec in rezerva astazi.
Pe cale de consecinta, va supunem atentiei urmatoarele intrebari, al caror raspuns il asteapta toti rezervistii:
1.     cand va fi abrogat Art. 40 din OUG 57/2015, adica o intreaga ordonanta in 30 de articole, privind pensiile militare de stat, strecurata in mod abuziv intr-o OUG care stabilea salarizarea civililor pe 2016?
2.     cum isi permit structurile financiare si juridice ale M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I. sa incalce si Legea nr. 223/2015 si reglementarile ulterioare, interpretand in mod discriminatoriu niste prevederi cat se poate de clare?

Solicitam raspuns, declansarea unei anchete, sanctionarea vinovatilor si reglementarea de urgenta a situatiei. In caz contrar, vom fi obligati sa ne adresam instantelor competente si sa luam in calcul eventualitatea, deloc de dorit si extrem de periculoasa in contextul actual, a iesirii in strada.

      Cu multumiri anticipate,
      Presedintele S.C.M.D.,

 Col.(r) dr. Mircea DOGARU

51 comments:

gheo said...

Aranjamentul lui DOGARU - SCMD si-a produs efectul devastator, o sumedenie de decizii dupa noua lege, pentruy cei iesiti *mai demult ...* au ajuns cu *pensii devastate si cu peste 1000 de lei*, multumitii afaceristului DOGARU si acolitilor lui !!!.

ifrim said...

Daca sunt pensiile umflate gropistic de 10000 si au fost devastate cu 1000 sunt in marja de eroare.Daca va referiti la cele normale o dovada scanata catre admin. ceva? Asa doar vorbe....!

micutzul said...

Are dreptate ... Dogaru.
Trebuie facuta o petitie pe net pentru abrogarea art.40... Si nu stiu de ce dar presupun eu cam cui ii scade cu 1000 de lei...Cand a iesit cu 164 nu a comentat , ulterior pe baza unei contributivitati fictive i/a crescut ( pensia) si nu a comentat. Acum nu o sa ii scada si daca are 4000 de ex. ramane cu atat. Mie cel putin m/i se pare mai mult decat decent la vremea asta.
Am prieten care pe timpul scolii militare figureaz in anii 70 si.... cu solda de elev de 1700 iar in prima luna de ofiter are mai putin... Deci sunt mai mult ca sigur ca datele din deciziile cu contributivitatea sunt naspa. Mie de ex . imi aparea netul si nu brutul.... etc.La civili se ia in calcul brutul. ETC.

Lexx said...

Asa se intampla cand merg la negocieri nespecialisti.

tigri2 said...
This comment has been removed by the author.
gheo said...

Este vorba despre *un drept castigat*, nu poti, nu ai dreptul sa *sari in capul cuiva*, daca a castigat un drept *printro lege* in timp ce tu ai pierdut, ca apoi, *tu sa castigi dar ... celalalt a pierdut*, iar sa sari in capul celuilalt !!!* pe motivul ca ... *a pierdut UN DREPT castigat ... pe drept !!!* doar pentru a-ti *gadili amorul propriu si caracterul rapanos*. Cei care fac lucrul acesta, ar trebui sa-si priveasca mai bine in *oglinda propriul caracter*, pentruca ... *nu este uman* - nici unul din cei care a castigat, sigur, nu s-a bucurat de pierderea drepturilor de catre fostul coleg - si sa *lase la picior camaraderia ostaseasca pentru ca la el *pute a altceva, ii pute urat caracterul*. Din pacate, sunt poate, prea multi fosti purtatori de uniforma care *poarta in suflet asemenea caracter urat mirositor*.

Huhu Rezea said...

@gheo
CCR a stabilit că doar pensia contributivă sau partea contributivă din cuantumul unei pensii este un drept câștigat.
Pensia militară este în întregime necontributivă.
Per a contrario, cuantumul pensiei militare nu reprezintă un drept câștigat.
Odată cu ”militarizarea” pensiei. prin Legea 223/2015. suportăm și acest risc.

burebista said...

Huhu rezea le pipăie bine, dovada că este acasă.
Mulţi postaci balbaie , raportandu-se strict la interesul lor, rupt din context.
pensia militară nu este un drept caştigat, era poate creşte dar si scădea. S-ar putea lua în discuţie că este un drept câştigat când ar scădea sub cuantumul datorat prin calculul contributivităţii (ar fi discriminare).
Cea mai echitabilă şi corectă metodă de calcul, care exclude orice inechităţi este totuşi cea a contributivităţii. Ai lucrat mult, ai avut venituri mari - o viaţă, ai puncte multe. Desigur , este discutabila valoarea punctului de pensie şi împărţirea condiţiilor de muncă. Sa nu ne văităm totuşi mai mult decât ar fi firesc. Sa fim sănătoşi.

micutzul said...

Dar omul asta vorbeste urat si pune in gura altora ceea ce nu au spus....

avianyc said...

Cît timp domnul Dogaru si alti iesiti in fata nu se înconjoara de juristi compententi ,stiutori de carte vor merge tot din hop în hop.
Pentru sustinatorii abrogarii în întregime a art 40 din Og 57 este bine de stiut ca abrogarea în totalitate a acestui articol duce la aducerea legii in stadiul L 223 original ,adica cu nerecalculare -actualizare la 01.01.2016 a celor pensionati anterior anului 2011.
Chiar asta vreti ?
S-a mai dat cineva cîndva peste cap si ”a scos” ca mare victorie L 241. Apoi ati inceput cu vaietele si bociturile peste tot.
Vreti sa anulati integral art 40 ca apoi sa bociti sa fie introdusa recalcularea si pentru cei pensionati anterior anului 2011 din nou in lege?
De fapt ce urmaresc acesti domni prin abrogarea totala a art 40 ? Nu cumva prelungirea resursei pentru sindicatul disponibilizatilor ? Dubiosa cerinta!!!!!.
Vorba lui Creanga ” stiu ca sunt prost, dar cînd ma uit în jur prind curaj”.
Întreb si eu ,oare mergînd in turma după unul care se da tare dar stie mai multa gargara decît drept aplicat ati cîstigat vreodata ceva ? Asa ca atentie cu art 40 ,fiindca numai avem nevoie de inca o etapa pentru repunerea in drepturi a celor pensionati anterior anului 2011. Art 40 are si elemente bune care nu trebuiesc abrogate.
Nu sperati ca art 28 (1) va va introduce in baza de calcul diurnele,compensatiile pentru chirie,si alte nesalariale care nici pe L 263 nu intra in brutul de calcul al pensiei.Absolut exclus.
Nu trageti mari sperante ca se va trece de 100% din baza de calcul fiindca niciun sistem de pensii din Romania nu prevede pensii peste 100%. Ca unii au alte venituri asta-i alta poveste insa nici acolo parte din veniturile nesalariale identice cu ale militarilor de la art 28(1) nu intra in baza de calcul nici pe legile speciale nici pe cea contributiva.
Daca prin vointa parlamentului se va obtine OMM ca un merit distinct peste 100% vom vedea ,dar este putin probabil.
Asa ca mai usurel cu abrogare integrala a art 40. Cei din preajma transmiteti-le si mai marilor ce pot produce prin asta, ca sa fie bine si sa nu fie mai rau decît acum.

Huhu Rezea said...

@tigri3
Are juriști competenți, dar nu-i ascultă.
Nimeni nu cere depășirea procentului de 100% din baza de calcul pentru vechimea cumulată, așa cum nu s-a depăsit nici pe Legea 164/2001/
Dar de ce să includă în acest plafon de 85% și sporul pentru PS?

Pop Iuliu said...

Ma bucur sa văd pe blog opinii foarte interesante cu privire la pensiile militare, fapt pentru care ma bucur si am devenit un cititor curent.
Va mulțumesc tuturor celor care postați pe acest subiect!,

avianyc said...

@ huhurez
Este drept ce spui insa atunci trebuie gasita formula de includere in 100% fara suprapunerea unor drepturi in anumite intervale sau neincluderea lor in 100%. Atunci unde-i sau care ar fi solutia corecta????
Probabil gîndirea le-a mers pe partea contributiva si necontributiva a pensiei. Iti dau partea contributiva 100% iar din suplimentul necontributiv iti mai dau cît incape pina la 100% cu toate inghesuite ,adica un talmes balmes care nu mai tine cont dece pierzi. Conteaza sa nu treci de 100%.Îti convine bine ,nu-ti convine tot bine. Viata merge mai departe ,noi”muncim” nu gîndim!!!!!! sau cine stie dece a iesit asa !!!!!Pe linga asta au mai taiat niste vîrfuri de pensii prin art 40 ca sa nu fie mari animozitati in sistem si GO TO,sa vina deciziile. Alta ratiune nu vad.Ratiune fara rationament echilibrat în sustinere legala si constitutionala. Deci?????

tigri2 said...

@Huhurezule ,eu te rog sa publici ce-am scris , altfel devii complicele acestui om al serviciilor secrete _avianyc

Huhu Rezea said...

@tigri3
Nu trebuie altceva decât să se revină la forma inițială de calcul din art. 29 al Legii 223/2015. așa cum convergeau și amendamentele regretatului Mircovici.

Huhu Rezea said...

@tigri2
Când înveti să comentezi în termeni de bun simț iți public zicerile, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.

Elisav said...

Cand ni se spune ca sunt pensii de 24000 Euro pentru unii din justitie eu cred ca lupta asta de idei pentru a-i convinge pe altii daca este bine sau nu sa fie peste 100%(pensia) nu ne avantajeaza.100% din ce? Din 24000 euro? Nu doar din 300,400 500 de euro! In fond discutia trebuie sa plece de la o lege care nu conditioneaza pensia militara. Contibutia la pensia suplimentara este de fapt ca o contributie la o pensie privata. pensia suplimentara si OMM sunt altceva decat pensii militare. Eu cred ca trebuie sa ne gandim sanatos la atacarea in justitie a abuzului care se face astazi impotriva noastra si guvernantii vor avea surprize.

avianyc said...

Noapte buna tizu 2. Pune mîna pe vocabular,fă compuneri si cînd tovarasa zice ca esti apt da-i bice pe aici,adica mai incearca inca odata. Pa,pa !!! Sîc !!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Huhu Rezea: Am fost astazi la Judecatoria Onesti sa-mi depun icrele la gurile Dunarii si, ce sa vezi: Nu e de competenta Judecatoriei municipale, mi-au zis fetele care ma cunosc ducandu-le mereu ziarele la care scriu! Trebuie sa merg la Tribunalul teritorial Bacau, deci nu la Judecatorie si, ca sa nu ma fac de rusine, n-am intrebat care e diferenta dintre sula si Prefectura, adicatelea dintre Judecatrie si Tribunal, dar banuiesc ca atunci cand te judeci cu institutiile statului trebuie sa existe un organ sexual mai pietros decat unul flasc! Meciul va fi sustinut in deplasare, fara galerie si alti sustinatori pe care, la Onesti, dati-va seama, erau destui: Cacalau, si-o juma' de scrumbioara! Maine nu ma duc ca e vineri, zi scurta, eu fac deplasarea cu RATA sau trenul, asa ca ma duc luni cu noaptea-n cap sa scol portarul din somn!

Fetele m-au sfatuit ca,inclusiv cererea de chemare in judecata, trebuiesc xeroxate in duplex, dar le-am facut cu ochiul la acte, si iar s-au minunat ca erau toate dublate! Asta pentru ca feng-shui mi-a soptit la blega din dreapta ca asa trebuie!La Onesti, desi jandarmii ma cunosc ca pe un frate mai mare, m-au scotocit si-n cur si-n cotloanele bursetei de pe umar pana la ultimul sex, pardon, pix, reportofon, notes si alte alea, plus cu aparatul ala Roentgen sau microunde de prajit carnaciorii, ca asa e la Judecatorie din cauza cutitarilor si teroristilor!

Doamnele de la Registratura s-au minunat ca mi-am manarit-o, pardon, formulat-o singur, si se mai mirau ele ca am scris-o cu litere de tipar, dar le-am explicat ca e mai bine asa, e un obicei de-al meu mai vechi sa nu fac cititorii in stele sa descifreze tainele disparitiei lui Hrisos gornistul printre stelele de printre randuri, chiar daca va fi citita de catre oficialii in robe de calugari franciscani! Pariem baieti ca voi castiga? Am subliniat si am scos in evidenta, cu claritate, toate chichitzele din legi, astfel ca berbecii de la casa sa nu ma dea la intors! Viclenia lor de geolgai a ajuns chiar si la urechea Papei de la Roma, Francisc! Pune-ti-va farana, ma, ca eu sunt tartorul vostru jmecher din prima si ultima instanta, ca de Apel nici nu mai poate fi vorba, la cat v-ati facut de ras!

Bai, Casa groazei si laoazei hando manareala la decizii cu greseala, cu smardoi si ciocoi cu epoletii instelati si de fonctii insetati, dati-va pe la perdele s-ascultati vorbele mele: Am sa va bat mar in instante, fire-ati voi de cotoroante, ca mi-ati tras-o-n vrabioara la pensia militara, dar va fac de trei sarmale sa-mi platiti din buzunare, sa fiti amendati, degradati si certati ca pe ultimii soldati!










































totoiany48@gmail.com said...

Discriminarea /discriminările apar în principal din cauza acordării unor sporuri consistente si purtatoare de pensii ,militarilor în activitate începând cu 2001 și pana în prezent . ( lucru cu DS , lucrări de excepție , confidențialitate ETC -denumirile sunt în sens larg )
Aceste sporuri nu erau plătite înainte de 2001 , dar activitățile ce astăzi sunt platite erau executate de militari pana în 2001 .

Huhu Rezea said...

@Corneliu
Nu ma asteptam să faci o asemenea gafă ca să te duci cu acțiunea la judecîtorie, când Legea 223 acordă Tribunalului rolul de primă instanță. Ințeleg că nu prea citești legea, dar în zecile de răspunsuri pe care ți le-am dat am spus că trebuie să te adresezi Tribunalului.
Te rog eu să redactezi cererea adresată Tribunalului cu caractere minuscule. Nu vezi cât de greu este să citești un text scris cu majuscule?
Cererea si toate documentele se redacteaza in trei exemplare.
Două exemplare se depun la judecătorul de serviciu de la Tribunal. din care unul, cu toate documentele în copie, este comunicat de instanta către Casa Sectorială.
Al treilea exemplar, pe care semnează de primire judecătorul de serviciu, rămâne la dumneata.


Cornelius Flavius Ifrim said...

Am inteles, onorabile Huhu Rezea! Asa voiface! Chiar m-am gandit ca nu da bine, ma iau aia de analfabet cu chirilicele mari! Deci, toate le trag in triplex, nu in duplex la xerox, ca sa rimez! O alta informatie foarte utila, onorabile! De unde dracul sa stiu eu de Tribunal, cand cu divorturile mele in serie numai pe la judecatorii am fost!? Citisem clar in lege despre Tribunalul teritorial, dar nu stiam ca astea-s la judete si sectoare, naivul de mine, ca le-oi sti eu pe toate, dar uite ca pe asta nu o stiam bine, ba chiar deloc. Sa-mi aprinda si mie cineva lampa ca nu osebesc alba de neagra cu Judecatoria si Tribunalul! Inca o data va multumesc!

Cu titlul de mai sus asa este: Geaba le-ati atras atentia, ca ei au tinut-o pe-a lor si se pare ca multi tin batistele la ocarine acum, dupa primirea deciziilor! Un bogdaproste cu ,,pupati-as talpile Tale, Doamne,'' sa zica acum toti, ca exista cuantumul avantajos...Offf, dar pana cand?! Fereasca-ne de cel rau sa nu fie ca vorba celui cu rasa de calugar la monastire care ghicea in boghi ca s-ar umbla la cuantum de catre macelarii sorosisti si masonii perciunati! Ptiu, drace, pe pustie!

tigri2 said...

@anianyc, te protejeaza huhurezu, doar sunteti colegi de breasla pe "cestiune" de [limba]j nu-mi publica postarea, adicatelea pe el il intereseaza forma nu continutul, evitand sa arate esentialul precum ca tu esti un om al serviciilor si ca misiunea ta din 1982 din Cehoslovacia cu L-39 nu era pur tehnica ci pur "ochii si timpanul". Poti sa ne spui exact ce "misiune " ai avut acolo , am informatii de la S.I. ca nu tocmai "ortodoxe.

Pop Iuliu said...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim, cererea dumneavoastră care vizează anularea unui act administrativ face obiectul instanței de contencios administrativ, care funcționează ca Secție a Tribunalului. Va sfătuiesc sa consultați un jurist care sa va evalueze in prealabil cererea pentru a fi sigur ca in conținut se face trimitere la cadrul legal in materia pensiilor militare. Este foarte important sa indicați judecătorului cadrul legal incident in situația reclamata de dumneavoastră. De asemenea este foarte important sa chemați in judecată toate acele instituții care au produs actele administrative - adeverințele pe baza cărora CPS a emis decizia eronata.
Sa aveti bafta!

rezervistul said...

Va urmaresc de foarte mult timp D-le Huhu rezea ,si constat ca acest blog reprezinta o sursa importanta de informatii din domeniul pensiilor militare.
Observ faptul ca ,in deciziile de recalculare a pensiilor militare de stat ,in baza de calcul actualizata inaintata de structurile financiare la CPS (MApN ,MAI,SRI),Casele Sectoriale de Pensi au introdus si procentele de PS aferente situatiei fiecarui rezervist. Este adevarat ? .
Va multumesc .

tehnocrat said...

Toate necazurile militarilor, legate de dreptul si sistemul de pensie, sunt datorate in principal, datorita unui singur lucru:
dorinta unora din sistem de as valorifica ilegal, imoral si neconstitutional, prin incalcarea principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor Romaniei, a stagiilor de cotizare, ca civili, in societatea civila, realizate inainte, in timpul sau dupa cariera militara, atat in ceea ce priveste momentul valorificarii cat si cuantumul cuvenit la pensie.
S-a incercat, mascarea acestui lucru, printr-o mare minciuna ca politica de stat si prin tot felul de luari de pozitii dubioase si duplicitare, de catre diversi reprezentanti din structurile asociative, ale militarilor.
Exemplu: x ,pensionar militar cu pensie recalculata pe OuG 1/2011+legea 119/2010, lucreaza la un angajator privat sau de stat, ca civil, impreuna cu y care este civil si n-a avut legatura cu SNAp. Ambii, si x si y platesc aceleasi contributii de asigurare sociala, la fel si angajatorul, pt ei.
Numai ca x are stagiul complet de cotizare 20 de ani iar y, 35 de ani. Drept urmare, in aceleasi conditii, x obtine un punctaj suplimentar, la pensie cu 75% (35/20=175) decat y. X chiar daca n-are limita de varsta necesara cf legii 263/2010 isi valorifica imediat stagiul de cotizare, pe cand y trebuie sa iese la pensie, sa indeplineasca limita de varsta si apoi sa-si valorifice, stagiul de cotizare.
Legea 223/2015 a pus punct acestei situatii neconstitutionale. Pt stagiile de cotizare realizate ca civil ulterior date de 01/01/2016 beneficiarii acestei legii isi vor putea valorifica stagiile de cotizare, ca orice cetatean roman, pe legea 263/2010 cand indeplineste limita de varsta si un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, adica x=y.
Acest lucru a inceput sa-i deranjeze pe profitorii imorali ai recalcularii pe contributiva. In acest registru se inscrie si luarea de pozitie duplicitara, a lui dogaru, care tradeaza o necunoastere crasa a prevederilor legale.
Noi pensionarii militari avem dreptul la alti reprezentanti in conducerea structurilor asociative. Dupa iesirea din scena a lui oprea, a sosit momentul sa plece si dogaru si iliescu de la ancmrr.

Huhu Rezea said...

@pop Iuliu
E treaba judecătorului de serviciu de la Tribunal sa trieze cererile. Corneliu nu cere anularea deciziei ci indreptarea ei. Mai toate cererile vizând deciziile de pensie sunt judecate de complete de contencios administrativ.
@rezervistul
Unitatile teritoriale comunică perioada cât s-a plătit contribuţia, însă in cuantumul pensiei nu intră ce depăşeşte 85% din bază.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Huhu Rezea & Pop Iuliu, sigur ca eu cer indreptarea unor erori constatate in decizie, baza fiind insasi revizuirea, dar n-o cer textual, decat sa mi se indrepte ce s-a constatat eronat si ce decurge din aceasta, adica punctajul si cuantumul, cu aplicarea principiului cuantumului avantajos, universal valabil in pensiile militare. Ca e in contencios administrativ, vor decide ei, si chiar la inscrierea cererii la tribunal voi cere explicatii nominative pe aceasta chestiune, dar sunt sigur ca ei triaza incadrarea la inscriere. Multumesc pentru atragerea atentie in acest sens, n-a fost rau deloc!

tehnocrat said...

A. Baza de calcul n-are nici o legatura cu contributia pt pensia suplimenara si nici cu stagiile de cotizare realizate ca civil.
Baza de calul actualizata la data de 01/01/2016 o calculeaza centrele militare, numai si numai pe baza elementelor salariale realizate la functia de baza, rezultate din arhive, in cele 6 luni consecutive, alese de pensionar sau luate din oficiu ca ultimele 6 luni consecutive.
CPS ia de buna, valoarea pt baza de calcul, primita de la cmj, cmj raspunde pt legalitatea realcularii acesteia.
B. Procentul aplicat la baza de calcul
In acest procent intra:
- vechimea efectiva realizata= vechimea in serviciu realizata (ca militar) la care se adauga stagiile de cotizare ca civil
- un supliment egal cu 3%;6%;9% datorat vechimii contributiei la fondul pt pensia suplimentara si/sau buget
- un spor pt decoratia OMM egal cu 10%;15%;20%
- un procent de indexare/majorare aferent anului 2016=5%
Datorita faptului ca unii, nu se poate valorifica toata vechimea cumulata, apar tot felul de nemultumiri si propuneri .
dogaru si altii ca el doreste ca partea de vechime cumulata datorita stagiilor de cotizare, realizata ca civil, sa fie scoasa din vechimea cumulata, sa se obtina aceleasi drepturi neconstitutionale, prin luarea in calcul a stagiului de cotizare de 20 de ani.
Acest lucru nu se poate realiza dpv legal: daa ti-ai valorificat un stagiu intr-un sistem de pensie, nu poti sa- l valorifici si in alt sistem.
Se poate face altceva, in schimb:
Recalcularea componentei de cotizare ca civil, a contributivelor, prin folosirea stagiului complet de cotizare de 35 ani, ar rezulta o pensie pe contributiva, mai mica decat cea in plata in decembrie 2015 iar pastrarea in plata a cuantuului avantajos sa se raporteze la pensia pe contributiva mai mica. Acest lucru tine de moralitate si se poate face foarte usor, doar cu elementele existente in baza de date de la CPS si un program informatic foarte, foarte simplu.
S-ar obtine ecoomii de fonduri banesti, care se pot directiona pt drepturile de pensie de invaliditate sau de urmas, in timpul si din cauza serviciului militar, asa cum a fost in legea 223/2015 inainte de modificarea cu OuG 57/2015.

rezervistul said...

Continuare .... S-au numai legea de adoptare a OUG 57/2015 , poate legifera acest lucru.
Multumesc pentru intelegere si rabdare .

Cornelius Flavius Ifrim said...

La mine este foarte simplu. N-am constatat in timp util ca din decizie lipseste perioada asimilata, motivele invocate (plangacios, dar cu decenta) fiind batranetea, starea fizica si psihica datorate gradului de inv. si ale bolilor de care sufar, cadrul locatiei cu domiciliul in provincie si fiind izolat de alti camarazi cu care sa ma sfatuiesc si sa fiu indrumjat si informat corct, cat si lipsa pregatirii juridice, afland despre toate astea mai tarziu datorita consultarii cu persoane juridice cat si studiind legile pensiilor militare de pe calculatorul din dotare. Intai am facut un memoriu ca sa le trezesc atentia, in speranta ca ei se vor autosesiza si vor opera revizuirea din oficiu, fiind o obligatie a Casei, dar vazand ca se intarzie cu un raspuns am actionat pe direct cu cerere legala de revizuire, la care am fost refuzat prin viclenii si tertipuri ocolitoare care sa-i scuteasca de responsabilitatea legala de rezolvare, intrucat constatand greseala si stiind ca vor fi raspunzatori administrativ si financiar, in solidar, au invocat lipsa mea de atentie si nedepunerea unei contestatii in timpul limitat pentru aceasta! In speranta ca totusi vor reveni asupra hotararii si vor actiona la solutionare am mai asteptat un timp, n-a fost valabil ca am solicitat si telefonic in cateva randuri sa mi se rezolve problema, am hotarat, intr-un final, sa actionez institutia Casa sectoriala de pensii in judecata, invocand toate articolele de lege care ma indreptatesc la aceasta actiune legala si pertinenta. In principiu, nu cer si nu invoc revizuirea, ci indreptarea de facto a erorii constatate si de repunere in drepturile legale, institutia Casa sect. urmand sa decida cine se face vinovat de aceste erori si cine trebuie sa plateasca administrativ si finaciar, eu dorind, mai degraba, sa beneficiez de roadele reparatorii incepand cu data inregistrarii cererii mele de revizuire din 29 03 206, sau de la data primei sesizari in care am facut plangere de constatatre a erorii, respectiv 04.03. 2016, urmand ca organele judiciare si administrative sa stabileasca si acest element!

rezervistul said...

Va multumesc frumos. Sunt lamurit .

Unknown said...

Pt TEHNOCRAT:
Alambicata logica. Acea vechime realizata dupa iesirea la pensie a fost valorificata de .... "interesul national" in 2011 pentru a repara ce se mai putea repara prin trecerea pensiilor militare "in civilie". Corect, nu au ce cauta stagiile post pensionare in pensia militara. Ai dreptate cu privire la ... stagiu. Cel de 20 de ani se aplica numai pentru cei care opteaza sa ramana cu pensia stabilita la L 263. O eventuala scoatere a acestei vechimi di stagiul pentru pensia militara ar insemna valorificarea cf. L 263 dar pt un stagiu complet de 35 ani. Un calcul la stagiul de 20 nu ar mai fi posibil. Cred eu care sunt in aceasta situatie si sunt in pierdere daca nu am drept de optiune.

Huhu Rezea said...

Comentariu recuperat.

Rezervistul a scris:

Este foarte adevarat ce spuneti dumneavoastra.
Eu ma refeream la faptul ca dupa inregistrarea la CPS a situatiei salariilor/soldelor functiei de baza actualizate (trimise de catre structurile financiare din teritoriu) ,care compun baza de calcul ,CPS poate majora aceasta baza de calcul cu procentele de 3,6 si respective 9 %,dupa care se calculeaza procentele de 65% plafonare 85%,adaugarea OMM si respectiv indexarea de 5%.
Este posibila aceasta operatiune sa fie efectuata de catre CPS in contextul actual al legislatiei incidente in domeniul pensiilor militare de stat ?
Va multumesc .

Huhu Rezea said...

@rezervistul
Articolul 108 ar permite o asemenea operațiune, dar articolul 30, modificat de ordonanță, este cel care obligă la plafonarea la 85% din baza d calcul.
Așa că, procentul pentru vechime se aduna cu procentul pentru PS, iar suma trebuie să fie mai mică sau egală cu 85%.
Procentele pentru OMM nu se pot aduna cu procentele pentru vechime sau cu celepentru PS. Ele se aplică la cuantumul calculat potrivit art. 30.
@tehnocrat
OMM si majorarea de 5% nu se aplică la baza de calcul ci la cuantumul pensiei.
Iesirea din neconstituționalitate este revenirea la modul de calcul al pensiei militare reglementat în articolul 29 al legii inițiale.
Dupa cum am vazut, @Bursuc a ieșit la pensie în august și a pierdut 11 ani vechime cumulata, rezultată din activitate în condiții speciale și alte condiții de muncă, fără stagii civile ulterioare pensionării.

tehnocrat said...

O informatie care provine din mai multe surse:
Se doreste ca in acest an, cat mai repede posibil, sa se recalculeze pt toti din SNAp, ordine publica si securitate nationala, baza de calcul, actualizata la data de 01/01/2016. Acest lucru nu inseamna ca se vor si emite decizii de recalculare, cf legii 223/2015 modificata cu OuG 57/2015.
Datorita cel putin a doua motive, eu le consider obiective:
- bugetarea pensiilor pt 2017
- aplicarea eventualelor indexari sau actualizari, in anul 2017.
Acum incepe sa se explice, de ce la MApN s-au angajat pe perioada determinata 31/12/2017 pcc cu studii superioare sau medii in finante-contabilitate, cel putin 1 cu studii superioare si cel putin unul cu studii medii.
S-a avut mare grija sa nu fie angajati cei care au facut parte din sistem, sau daca s-au angajat si din aceasta categorie, s-au filtrat ilegal, prin manarirea concursurilor de incadrare, a.i. sa nu iese la iveala nerespectarea prevederilor legale privind termenele legale de circulatie a documentelor cf M25/2016 si blocarea pensiilor recalculate, fara nici un temei legal.
Acum toate cmj au cdt pe fctie de col. D.p.v. organizatoric, cmz trebuie sa aiva f.de col. si cmj lt.col. Cand se va reintroduce piramida pe functii, de tip NATO, marea majoritate a cdt de centre militare OUT, cine nu doreste, i se va pune in fata , modul cum a respectat legea 223/2015 modificata cu OuG 57/2015 si normele de aplicare M25/2016. Perfect legal si moral.

Huhu Rezea said...

@tehnocrat
Ce probleme de bugetare a pensiilor să aibă, in anul 2017, dacă mai bine de jumătate din pensii scad prin recalculare? Creșterile se acoperă din ieșirile definitive din sistem.
Abia jumătate dintre pensionari depuseseră cererile opționale pentru baza de calcul până la 30 iunie. Nu este tip material pentru recalcularea tuturor pensiilor până la sârșitul anului.

tehnocrat said...

Pt Dl Huhurez
Indexarea pensiilor la 01/01/2017 se face la pensia recalculata pe legea 223/2015, valabila in plata incepand cu 01/01/2015. Nu se va intampla ca la 01/01/2016 cand indexarea s-a facut la pensia in plata din decembrie 2015.

Huhu Rezea said...

@tehnocrat
Vinzi pielea ursului din pădure.
Mai întâi să vedem dacă va fi vreo indexare.
Si...dacă va fi, contează dacă se indexează cuantumul în plată sau cuantumul recalculat. Nu mai merge o formulare ca aceasta, care s-a aplicat în 2016. ” în anul 2016 pensiile militare se indexează cu 5%”

Marcel Orzan said...

Pt. Huhu Rezea spunea...[Pensia militară este în întregime necontributivă.!!!!]

Pensia militară este ÎN ÎNTREGIME CONTRIBUTIVĂ, intocmai ca cea din sistemul PUBLIC. Legea o spune foarte clar!!!:
1] Legea nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat
[[Art. 31 (1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul al contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia individuală la bugetul de stat, suportată de personalul prevăzut la art. 1, nu va diminua soldele/salariile nete realizate lunar.]]
2] Legea nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicata*) privind pensiile militare de stat:
[[Art. 78 (2) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, contributia pentru pensia suplimentara va deveni contributie individuala la bugetul de stat, pentru prestatiile prevazute la art. 4 [a) pensii militare de stat; b) alte drepturi de asigurari sociale stabilite prin legi sau prin hotarari ale Guvernului, pe baza dispozitiilor legale aplicabile in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.].
(3) Cota de contributie individuala este de 5%. Baza lunara de calcul pentru care se va determina contributia individuala o reprezinta solda lunara bruta.]]

Noi militarii nu prea ne-am uitat in lege si nu am stiut sa spunem acolo unde trebuia.
Si daca CCR ar a vea dreptate, ar insemna ca pensiile stabilite inainte de 01.04.2001 (Legea 3 din 30.6.’77 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala si legislatia anterioara) NU AR REPREZENTA “UN DREPT CÂȘTIGAT”, intrucat pana la aceasta data in Romania nu a existat conceptul (si realitatea legala) de CONTRIBUTIE INDIVIDUALA la bugetul de pensii, singura obligatie legala a angajatului era plata PENSIEI SUPLIMENTARE, care nu avea nimic de a face cu pensia de asigurari sociale (sistem mutual, cu depunere la CEC, plata in plus fata de pensia normal).

Cu stima,

M. Orzan

Huhu Rezea said...

@@Orzan
Aparent, așa pare să fie pentru cei care au fost în activitate, incepând cu 2011.
CCR s-a pronunțat pe L 164/2001, când a spus că pensiile stabilite pe acea lege erau necontributive și nu reprezentau un drept câștigat.Ca atare puteau fi și micșorate în caz de constrângeri bugetare, așa cum s-a întâmplat prin L119/2010.
Ghinionul nostru este că nici noua lege nu prevede principiul contributivității și nici nu stabilește o formulă de calcul care să aibă legătură cu contribuția individuală. Vedeți diferențele, subliniate de mine de multiple ori pe acest blog, dintre Art. 31, care reglementează contribuția individuală, și Art. 28, care stabilește baza de calcul.
Formula de calcul este aleatorie, stabilită în procente dintr-o bază care diferă de baza de calcul a contribuției individuale.
Spre deosebire de pensiile militare, toate pensiile speciale au o componentă contributivă,evidențiată pe deciziile de pensie, calculată în puncte de pensie, potrivit L 263/2010, plătită din Fondul de Pensii administrat de CNP, la care se adaugă o componentă necontributivă, de regulă sub formă de indemnizații, plătită de la bugetul de stat. Potrivit deciziei CCR, numai partea contributivă este un drept câștigat, intangibil.
Repet, nici pensiile militare calculate/recalculate potrivit L 223/2015 nu au vreo componentă contributivă, evidențiată ca atare în deciziile de pensie.

karadeniz said...

@ Huhu Rezea
”Abia jumătate dintre pensionari depuseseră cererile opționale pentru baza de calcul până la 30 iunie. Nu este tip material pentru recalcularea tuturor pensiilor până la sârșitul anului. ”
Se pare că este totuși timp, am văzut azi decizie de revizuire emisă in septembrie iar impricinatul nu a facut cerere pentru cele 6 luni deci pentru el procesul a început după 1 iulie.

Huhu Rezea said...

@karadeniz
Si cum este față de cea în plată? Cred că mai mare, nu? :):)

Marcel Orzan said...

Pt. Huhu Rezea spunea...marți, octombrie 11, 2016
In continuare nu vreti sa cititi legea!!!! Cititi art. 31 din Legea 223/2015 si art. 78 din Legea 164/2001!!
Si sa stiti ca CCR a spus ca o pensie e “drept castigat” daca e intemeiata pe contributia individuala la fondul din care se plateste. Or noi militarii am contribuit la Bugetul de Stat. Deci pensia militara e CONTRIBUTIVA si este “DREPT CASTIGAT”. Dar va intreb altfel, Pensiile private (bazate pe contributii la diferite fonduri private) sunt contributive si sunt “drepturi castigate” sa nu?

Cu stima,

karadeniz said...

Da e mai mare cam cu 700 de lei numai ca nu i-au trecut in baza de calcul si solda de merit.

Huhu Rezea said...

@Orzan
Aveți decența să nu-mi cereți mie să citesc Art. 31, dacă mai sus v-am explicat necorelarea dintre acest articol și Art 28.
O pensie contributivă se calculează în puncte de pensie stabilite prin raportul dintre veniturile salariale și salariul mediu brut pe economie din întreaga perioada lucrată.
Drepturile de pensie deschise inainte de 2001 au fost și ele recalculate în puncte de pensie prin Legea 19/2000.
Militarii au platit contribuție individuală de 5% si în perioada 2001-2010, dar CCR a considerat pensiile militare tot necontributive.
Legea 223 a considerat acea perioada ca stagiu contributiv pentru pensia suplimentară.

Huhu Rezea said...

@karadeniz
Au sărit solda de meritdin calcul ... din motive de OUG 20/2016.
Probabil că recalculatul n-a avut o vechime în serviciu prea mare dacă a avut o pensie contributivă așa de mică.

karadeniz said...

@Huhu Rezea
Nu am înțeles ce are OuG 20/2016 cu omiterea includerii soldei de merit la recalcularea respectivei pensii.
A ieșit la pensie in 2003 anticipat prin desființarea funcției cu vechime efectivă sub 25 de ani.
Este clar ca e o omisiune și mă surprinde că în continuare CSP a MApN face tot felul de gafe și erori.

Huhu Rezea said...

@ Karadeniz
Intrebarea este dacă a avut SM în ultimele 6 luni, dacă n-a depus cerere.

karadeniz said...

Da a avut in mod cert.

Huhu Rezea said...

Dacă a avut SM, soluția este contestarea deciziei.