Decizia nr. 20/2000 a CCR a stabilit că pensiile militare și pensiile magistraților au aceeași motivare juridică.
Cine este chemat să garanteze democrația constituțională potrivit Art. 118 din Constituție?
"In cursul anului 2015 a fost adoptat, cu amendamente, de către Parlament și promulgat de Președinte, un proiect de lege al Guvernului Ponta, prin care au fost restabilite tradiționalele pensii militare, vechi de cca 150 de ani, transformate în pensii civile de guvernarea Boc- Basescu, în anul 2010. Legea 223/2015 urma să intre în vigoare la inceputul anului 2016, dar, între timp, prin mișcările anarhice ale tinerilor "frumoși și liberi"Guvernl Ponta a căzut.
Premierul tehnocrat desemnat de Iohannis a primit asigurari de la PNL, PSD și UNPR că va primi votul de investitură dacă se angajează că nu se va atinge de măsurile cu caracter social adoptate în guvernarea precedentă. Ce să vezi? In primele ședinte de guvern, guvernul Ciolos a adoptat un text introdus muțește într-o ordonanță de urgența cu măsuri bugetare și fiscale prin care cuantumul pensiilor militare, stabilit prin L 223/2015, a fost redus cu până la 28%.
Ordonanța a discriminat militarii față de celelalte categorii profesionale scoase de sub incidența Legii 119/2010, reducându-le procentul de pensie de la 80% la 65% din baza de calcul, pentru 25 ani vechime cumulată. Prin plafonarea cuantumului pensiei la 85% din baza de calcul, Ordonanța legiferează discriminări intre beneficiarii legii, în sensul că sunt sancționați prin nevalorificarea stagiilor cei cu vechime mai mare de 36 de ani.
Ne așteptam ca liderii principalelor partide parlamentare să exploateze, cel puțin, politic măsura tehnocraților, dacă nu-i interesa atât de mult situația militarilor. A trecut aproape un an de la adoptarea ordonanței și niciun lider, nici Dragnea sau Ponta, nici Blaga sau Gorghiu, nici Oprea, n-au zis vreun cuvințel despre nedreptatea pe care tehnocrații, susținuți de conțopiștii din ministerele din sistemul de apărare, au facut-o militarilor care au servit sub arme o perioadă mai mare de 36 de ani vechime cumulată. Pierd atât vechime, inclusiv stagii contributive efectuate după pensionare, cât și procentele de până la 9% pentru pensia suplimentară.
Dacă era voință politică, situația era rapid rezolvată în Parlament. In Senat, primă Cameră sesizată, procedurile privind proiectul de lege de adoptare a OUG 57/2015 au fost tergiversate aproape 3 luni, cu evitarea implicării Comisiei de apărare în întocmirea Raportului care a fost supus adoptări in plen.
A rezultat un text mai prost decât Ordonanța... însăși. Daca acest text ar trece și de Camera decizională, pensiile militarilor cu vechime cumulată mai mare de 45 de ani ar fi reduse cu incă 2%.
In Camera Deputaților, deși era procedură de urgență, miniștri Tobă și Motoc, au reușit să amâne dezbaterile până la calandele grecești, printr-o scrisoare intimidatoare adresată celor 4 Comisii raportoare. Pentru amânare s-a apelat și la tertipul de a sesiza și Comisia juridică, la cererea acesteia, cu doar câteva zile înainte de termenul din luna aprilie, termen la care comisiile sesizate inițial trebuiau să depună Raportul.
In timp ce adoptarea Ordonanței este tergiversată în Parlament, mii de asigurați din structurile de apărare, descurajați de prevederile sancționatorii ale Ordonanței pentru cei care doresc să-și continue cariera militară sau profesionala până la vârsta standard de pensionare, au depus rapoarte pentru trecerea în rezervă cu drept de pensie militară anticipată sau anticipată parțială.
Constatăm că PNL este subjugat de fostul PDL și de ONG-iștii soros -isti, PSD se lasă paralizat și intimidat de fel de fel de curente antiromânesti, UNPR este înghițit de partidul lui Băsescu. Soluția ar fi să simpatizăm cu noile partide care promovează o politică naționalist- patriotică.
Rezerviștii și cei apropiați lor pot forma un bloc electoral de o jumătate de milion de votanți disciplinați."