Powered by Blogger.

Saturday, September 03, 2016

O fiica de militar, despre monarhie

33 comments




O exagerare - ziua de doliu naţional în onoarea consoartei Regelui Mihai

 07 Aug 2016  

Mai sunt câteva zile şi, în calendarul istoric al ţării, se va consemna o nouă mistificare a adevărului: la data de 13 august a.c. vom avea zi de doliu naţional decretată în onoarea unui membru al Casei Regale, Ana de Bourbon-Parma (cunoscută și sub apelativul Regina Ana) - consoarta Regelui Mihai I. A murit un om, o cetăţeancă franceză de religie romano-catolică, soţia unui ex-monarh care ne-a vândut bolşevicilor şi a deschis porţile Armatei Roşii şi comunismului în ţară. Fie-i ţărâna uşoară!, cum spunem noi, creştinii. A fost o mamă ca atâtea miliarde, tot respectul pentru asta! Dar... Atât! Dar ca să fie înmormântată în pământul patriei române, cu onoruri militare şi cu doliu naţional, să li se construiască un mausoleu în cetatea istorică de la Curtea de Argeş, e un afront mult prea mare şi de neîngăduit adus Istoriei Românilor şi mărilor personalităţi româneşti care au fost conduse la groapă cu tristeţea şi respectul poporului. Soţia fostului rege nu are aceste drepturi.

Principesa de Bourbon-Parma a decedat, în Elveția şi a fost adusă în România. Ziua de doliu naţional, este o impietate, franţuzoaica neavând nimic de-a face cu România (mai ales că s-a căsătorit cu Mihăiţă când acesta nu mai era rege) şi nu ştie decât două cuvinte româneşti. Conform tradiţiei Funeraliilor Regale din ţara noastră, înmormântarea va avea loc în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, la Curtea de Argeş. O blasfemie! Privind moartea consoartei regale, părerile sunt împărțite, aceasta nefiind privită ca o regină a României - de unii şi “os domnesc” - de alţii.

Susţinătorii realităţii de netăgăduit, afirmă că Ana de Bourbon-Parma nu merită onoruri din partea statului nostru, pentru că ea nu a fost niciodată o regină, nu are cetăţenie română, nu a vorbit niciodată limba română, nu a avut sânge românesc în vene şi nu merită aşa onoare o cetăţeancă franceză care nu a făcut nimic pentru noi. În aceste zile, decesul principesei Ana de Bourbon-Parma, la 92 de ani, a captat majoritatea agendei mass-media din țară. Trecerea în nefiinţă este tratată ca un eveniment național de primă mărime, chiar dacă moarta nu a jucat nici un rol în istoria noastră, dar, în exil, căsătorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii regaliștilor români o prezumtivă viitoare regină și a fost tratată ca atare.

Mie mi se pare exagerat să i se acorde doliu național și să i se dea atenție ca unei personalități cu mari realizări, când, de fapt, ea nu a făcut decât să-și crească fetele, fără să-i lipsească nimic. Este o mare insultă adusă eroilor români să declari doliul naţional. Nu a fost regina românilor niciodată! Dacă era o adevărată regină, nu venea să ceară pământuri, moşteniri, care, ştim cu toţii, că au fost ale poporului, nu ale casei regale. Amploarea care s-a dat decesului principesei, cred că se datorează nevoii românilor de a avea modele înalte. La români, există cultul lui „Vodă”, iar regii și reginele noastre, cu deosebire Carol I, Elisabeta, Ferdinand și mai ales Maria, au fost adorați de români și au avut prestații înalte, decisive pentru istoria ţării.

În această perioadă istorică, când România are un statut colonial la periferia Uniunii Europene, nu s-au ridicat decât foarte puține valori, în toate domeniile de activitate, iar puținii care s-au ridicat în acest regim ne-au părăsit, căutând mai binele material. Cu un rege care n-a domnit niciodată în adevăratul sens al cuvântului, refuz să îi acord “reginei Ana” vreun onor în afara celui creştinesc. A fost doar consoarta celui ce peste decenii a transformat monarhia românească într-o adunătură de “clovni”, iar acest lucru nu atrage niciun merit pentru nimeni atâta timp cât este mai uşor să cazi în uitare decât să-ţi porţi cu demnitate crucea personală.

NB: Cred că nu mai trebuie să afirm că nu sunt monarhistă şi, ca fiica de militar al Armatei Române, am în suflet tristeţea zilei când camarila regală a înfăptuit capitularea în faţa ruşilor. Deplâng soarta a mai mult de 160.000 de soldaţi români capturaţi de ruşi după 23 august 1944 şi trimişi în stepele Asiei, în minele de la Vorkuta sau prin Siberia. Pentru asta şi multe altele, ex-monarhul Mihai I are loc doar în cartea de istorie şi atât!

33 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Onorabila parca m-a copiat pe mine! Asa de tare sunt in asentimentul domniei sale incat ii aduc omagii pentru dreptate si sinceritate! Ce argument mai graitor se vrea mai mult decat acesta, cerebral, intelectual, punitiv si la obiect, dar fara rautate si de foarte bun simt?! Astept reactia murdara a monarhistilor, asa cum s-a afisat ea in toata ,,spendoarea ei!'' Asa cum a fost mocirloasa in toata Istoria Romaniei! Si din cauza careia voma antimonarhistilor pe monarhie s-a acutizat la paroxism!

Anonymous said...

Eu sunt mai direct si spun: ce bine ca a trecut 13 august!! Imi aduc aminte ca aveam o greataaaa!!!cat p'aci sa vomit.(din motive de onoruri militare/ R 30 Garda...etc)JENANT!!
PS Pt UNII "monarhisti" Nu uitati sa va prezentati la bancomat in ziua de "penzie".....sunt sigur ca asa ceva nu uitati sa faceti, intre 2 postari "monarhice"

Anonymous said...

@militari(nationalitatea nu conteaza)......pentru ca niciodata nu am stiut traducerea versurilor

https://www.facebook.com/Filme.rusesti.subtitrate.romana/videos/1712494922353979/

Anonymous said...

si avem si "reversul"

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20394870-exclusiv-apogeul-imposturii-gabriel-oprea-facut-secretara-doctor-stiinte-militare-informatii-propunerea-ministrului-traian-basescu-decorat-doua-ori-klaus-iohannis-dat-cea-mai-inalta-distinctie-stat-es.htm

Anonymous said...

"simpatic" blogul lui olescu.
olescu si mares converseaza pe blog,ca doar ei doi au mai ramas.Saracii daca nu mai au minute la telefonia mobila pe care ar putea sa o foloseasca nelimitata ce sa faca si ei. Se converseaza si isi dau dreptate unul altuia pe "blog"
"Baaa ce bine ai scris!!
Da baaaa si tu ce bine ai comentat!!
Boss ma critica aia "dincolo"
lasa "pretenas" ca mai scriu eu un articol daaaa mai "bagi" si tu 50 de postari?
Gata boss! dar dupa aia ma lauzi?
Da pretenas te laud
Bine si eu pe tine....hi,hi

acesta NU este un pamflet: sunt doar 2 complexati teribilisti

PS si parafrazam zicala: Cei 4 evanghelisti au fost 3..... olescu si mares

Huhu Rezea said...

La cât de toleranti sunt romanii, toleranta vecina cu prostia, si la cât de slabe sunt institutiile fundamentale ale statului si partidele nationale, ma si mir ca ong-istii astia monarhisti, in tupeul lor nemasurat, acum ca se afla la conducere, nu decreteaza prin ordonanta ca Romania este o monarhie.

Anonymous said...

Haide huhu ,nu exagera!

Anonymous said...

Atat ar trebui: sa fie declarata in RO monarhia
atunci sa vezi revolte si revolutie!!
Deocamdata e bine: Hai sa ne uitam in istoria recenta a asa zisei monarhii......doar 10-15 ani in urma si e jaleeeee.....arestari prin america puneri sub acuzare"destituiri" pe banda rulanta si numai rahatele de-astea
Dar sa aiba si 4,1 mil.lei datorii la fisc chiar nu ma asteptam....chiar daca intre timp spun ca le-au achitat
1-"casa regala" cu datorii la fisc??? INACCEPTABIL!
2-chiar daca le-au achitat DE UNDE?? ca parca erau cam saracani.
3-DE CE nu le-au platit la timp asa cum facem aproape toti? Ce nu stiau? haida de!
4-de ce baga strambe sa fie "instutionalizati"? De aia ca sa fie intretinuti de statul RO si sa nu mai plateasca nimic niciodata
5(ca poanta) eu credeam ca cei 4,1 mil lei au fost remisi catre olescu si mares.....ghinion!! "baietii astia care este au luat tzeapa" nu i-a mai platit asr(asociatia soparlelor ramase) margareta(cu litere mici)........Hai mai tare si mai mult cu evazionistii "casei regale"Daca au platit e bine dar FAPTA ramane,pentru mine nu au devenit decat niste evazionisti(si au case de avocatura/departament administrativ/departament relatii publice/servitori si slugi/majordomi....etc.Sa nu-mi spuneti ca au imprumutat de la "verisoara" Regina Angliei ca nu va cred.

Vezi mai mares! daca isi plateau nenorocitii datoriile ieseai si tu anul trecut cu o pensie mai mare...hi,hi

Iulian Mareș said...

doreleee!
Ascunde-te, ca vine sindicalista!
Pretenasii tai sunt boschetarii din birtul nenorocit unde nu trebuie sabdai cu cardul.....consumi pe caiet!
Sindicalistaaa, te asteapta! Sa nu dai bir cu fugitii si sa nu inchizi iar telefonul!
Ataca subiectul miralistu' lui peste!
Porcaiai o femeie si cand sa dai piept si sa-ti explici cauza si vulgaritatea....tacere! Mort in porumb ca suida!
E frumos?

Iulian Mareș said...

Huhu,
Ei lasa, ca au facut-o alogenii, in 47, prin decret de la Moscova! Ca nu mai era mult si se cerea sa devenim republica in URSS! Cam asa se vehicula prin Internationala comunista!
Sau ma insel?!
Daca a fost altfel....probabil ca aflam aman2!....si nu numai....

Iulian Mareș said...

Dorelee,
Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia!
Vand pamant, daca este nevoie!
Tie? .....tie, moca...2 /3!

PS-in orice lege ar fi, tu nu vei avea nici 1 / 3 din a mea! Ghinion!

Huhu Rezea said...

@mares
Este o lipsa de cultura politica sa amesteci republica populara si republica sociailta cu republica semiprezidentiala votata de romani prin referendumurile din 1991 si 2003.
Parlamentul care a proclamat republica populara, fara referendum,dupa actul de abdicare a regelui, in 1947 era binecuvântat prin mesajul Tronului, adresat de Mihai I in sdinta de constituire dupa alegerile, se zice trucate, din 1946.
Lamureste-ne si pe noi despre ce demersuri sindicaliste vorbesti in dreptul lui @serban?

Unknown said...

Huhurez tu inca il mai bagi in seama pe Mares zis si umeras inutil singurul postac de pe belita 😂? Pierzi inutil timpul cu maimuta cu asta cu pene pe spate .Osul de sluga ( umeras) ca si osul de curva (R) nu are leac .Ia sa apara o lege pentru pensionarii militari prin care cine nu jura credinta poporului si republicii pierde pensia .Sa vezi ce republicani redevin cei doi maimutoi vopsiti (instantaneu).Ei se bucura ca sunt bagati in seama de alti militari chiar daca sunt mai mult injurati.

Anonymous said...

@huhu
eu habar nu am despre ce vorbeste mares ref la sindicalismul lui "peste" Cu o exceptie:L-am injurat pe dogaru din primele momente pt ca m-am prins ca e duplicitar si de atunci nu l-am mai suportat......asta era prin 2010-2011 nici nu mai tin minte si nici nu-mi pasa(era pe blogul MH) cand toti il pupau in fund pe Dogaru

Ce spune mares nu ma intereseaza si nu stiu la ce se refera.Daca vrea sa calomnieze e treaba lui.Se pare ca la asa ceva se pricepe cel mai bine.
@ toti ceilalti:Va stau la dispozitie cu orice alte informatii doriti despre mine,nu am nimic de ascuns.Pe bune!!

PS Ba chiar sunt mandru de viata grea dar frumoasa pe care am dus-o la RAA

Anonymous said...

@mares
am mare respect pentru femei.Dar daca te referi la asr margareta(cu litere mici) aia NU e femeie e o escroaca si escrocii nu au gen!! doar voi ii spuneti asr....dreak!SPALATI-VA CU EA PE CAP!!
hai ca ai inceput sa improsti peste tot cu noroi.Eu nu am treaba cu dumneata eu am treaba cu "casa regala a hotilor" din RO.......Si nici nu scriu "eu" sub forma "EU" ca asta deja e treaba de medic psihiatru

Iulian Mareș said...

Huhu,
Imi place ca despre alegerile trucate...doar se zice! Mai sa fie?
Daaa, mesajul! Voiai sa-i aplice metoda glontului in ceafa? Doar nu crezi ca asa, intr-o dimineata, la micul dejun, neplacandu-ui meniul, a sarit ca ars si a zis:
-Eu nu mai vreau rege! Abdic cu mare placere pt comunisti si bolsevici!
(Dar nu mai intru in polemici, ca apare un Valabil%!)

Las pe dorel sa povesteasca despre curajul lui.....pe blog, impotriva doamnei...., cat si cand era perfectata intalnirea, pentru a lamuri injuriile proferate!
Sa te lamuresc putin! Doamna a venit la BV, au vorbit la telefon inainte, au stabilit tot si....surpriza! Viteazul si-a inchis telefonul si nu s-a dus la locul intalnirii!
Simplu, nu? Comportament si curaj nebun!
Mai multe detalii sa dea el, unde s-a ascuns, cum i-a murit bateria mobilului, cat a stat ascuns?
N-a avut semnal....era bruiaj! :))

Iulian Mareș said...

Huhu,
Cunosti multe tari cu republica semiprezidentiala?
Sincer?....nu cauta pe google! :))

Iulian Mareș said...

Huhu,

Vezi ca la Franta este eroare!
In rest....o mare mandrie!

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_dup%C4%83_forma_de_guvernare

Iulian Mareș said...

Vasalu(le),
Ma si mir cat de credibil poti fi pe blogul unde ai fost deconspirat, ca cel putin neintreg la etaj.....
Dupa cateva zile....cu tupeu ai inceput sa ne pui constant link-uri teribile!
Este frumos sa scrii ca unul este os de sluga? Dar, despre R ca este os de curva?
Tu esti dus rau..... Te enervezi pt ca nu ai Umbra?!
Apoi te miri ca nu te primeste omul pe blogul lui? Cate dracu de nume iti mai aloci?


doreleee!
Nu fii chitra! Sindicalista, nu sindicalist! Un om onorabil a scris! Initial eu am inteles ca e vorba de un amantlac si te gratulam...dar, asa? Sa dispari ca magaru-n ceata? Nu se cade!
Te cred, daca spui ca ai fost la baute, te-ai facut manga si....asa ai uitat! Nu cadreaza, dar la tine este de inteles!

Huhu Rezea said...

@Mares
Dai de banuit. Sindicalista care a vrut sa-l infrunte pe @serban era tot monarhista?
Stiam ca pe lânga Dogaru, antirepublicanii nu prea prind radacini.

Anonymous said...

Dar eu nu inteleg care-i problema cu "femeia sindicalista" ??? ca daca venea o f*team si gata.... si poate(sigur) ii si placea.Care e problema? .esti impotent mares?Eu nu!!ce dracu ai mares? faci inventii cu femei sindicaliste? Ce-ai "fumat" bre ca devii ridicol.
In afara de inventii, clevetiri si calomnii ai mai invatat ceva prin birourile alea? Te intreb asa pe bune.....ca despre meseria armelor iti vorbesc o saptamana si n-o sa intelegi nimic.Vai de viata ta!......daca si T2 incepe sa vb cu tine despre elicoptere te duci si te spanzuri pe motive de "stress"

Iulian Mareș said...

Huhu,
Tu ce zici?
Nu am de unde sti!
Ne-ar fi spus vitezoiul asta, ascuns in beciul blocului, dar cu o conditie!
Sa fi dat curs intalnirii!
Si daca tot insisti...un user si de pe aici....in trecere prin BV (vorbisera-aranjasera anterior) l-a sunat si vitezoiul de pe blog-intr altele fie spus, 9 ani paznic la avicola, s-a dat lovit si nu s-a mai intalnit cu omul la o cafea!
Tu tine cont ca eu nu am obiceiul sa scriu prostii! Exagerez maximum 5% cand fac bascalie de el! Sau ceilalti! Cei 3-4 sunt dementiali!
Ca scrii tu niste strofe-bune / rele, sunt ale tale, dar cand postezi majoritar link-uri sau poezii intregi prin copy-paste...esti de coma! Parca am fi la generala....toti cunoastem strofele!
Ce zici, daca maine postez 3 poezii, la fel de lungi? Nunta Zanfirei, Luceafarul si Moartea lui Fulger?.....dupa care, vii tu si postezi cele 3 scrisori! Pai nu suntem de Sp 9?
Pe subiectul celalalt unul o incurca pe Andreea Paul cu bunica lui Bogdan Olteanu-Gisela Vass!
Altul o face curva, vitezoiul-care vorbeste frumis si respecta femeile- zice ca sa puna botu si la el!
Dar, iti spun eu de ce se baga Andreea in seama! Pentru ca s-au facut listele la PNL pt parlamentare si nu este pe loc eligibil! Morosenii ei, plang dupa ea! :))

Anonymous said...

mares aduce postari.E ok

eu astept de pe acest blog informatii credibile si reale asa cum au fost si pana acum.HG/OUG/LEGI/PROGRAMUL DE LEGIFERARE LA DEP/SEN.....etc.restul e gargara!!

PS Ce sa vad pe R 26500.......o polologhie de articol la care se spune in final: acesta a fost un pamflet,si culmea apare si un "update" cu gargara la care se spune "si acesta e un pamflet"
DE RASUL CURCILOR!!!!:):)Auzi idiotenie: update la pamflet:):)
Nu ma credeti? verificati! (si asta nu e reclama,este cea mai inalta treapta de dispret)

Huhu Rezea said...

@Mares
Daca niciun uzer de pe acest blog nu confirma intamplarea inseamna ca tu ai fost "sindicalista".

Iulian Mareș said...

Huhu,
Eu am aflat asta pt ca s-a intamplat ceva timp in urma......si eu sunt relativ recent pe cele 2 bloguri!
Nu aveam cum sa ma dau eu sindicalista!
Si nici nu fac lucruri din astea! Cert! Pe tipul cu care a evitat intalnirea si cu care era in relatii bune il stiu.......ca si el, dar nu am acceptul omului sa-i dau numele! Pe doamna....nu o stiu!
Sa spuna el!.....daca va dori!

CEZAR said...

Maria Muntean
Maria Muntean Daca mai citesc multe povestiri scrise atat de frumos , mai ca voi regreta ca nu am facut armata !!!!!
=============================
INTELEGI CEVA m-ALE..?
Nu pentru tine scriu..
Fata are CIBERNETICA la baza ..
Daca puneam ..pichet mobil de cap ..crezi ca intelegea ceva ...??
Tu nu stii ..decat litera ..regulamentului si in ..incercarile noastre de a face cat se poate literatura !!Esti exemplu perfect ..care ilustreaza individul care NU FACE NIMIC CONCRET CU MANUTA LUI ..dar controleaza ..si se da exigent...!!
Scrie Cornel ..o poezie superba-vine individul si aprciaza ritos ...,,buna dar mai trebuie lucrata ...
Cand citim ceva scris de tine ? ...cand ne delectam pe un blog facut de tine care sa respecte ..,,litera regulamentului ..??.."
Nu te saturi de cate suturi primesti peste tot!!
*******
m-ALU..striga in dunga ,
Monarhia ..sa n - ajunga !!
Duda ..mare Imparat !
Ne da pensii barosane,
Din ce Paul a furat ,
...de la Stat !

Iulian Mareș said...

Cezar,
Daca ai cibernetica nu inseamna ca ai si gusturi literare! Corect?
Daca ti-as dori raul as spune asa.....sa mai traiesti inca odata si sa faci 10% din ceea ce am facut eu! Daca discutam in privat.....era altceva! Poate aflai!
In rest....scrie ce si cum vrei, ca esti proprietar de blog, nu?

Iulian Mareș said...

Cezar,
Unii au darul de a scrie literatura, ceea ce nu este cazul tau, altii scriu versuri pt ei, dar f putini sunt cei care si expun public!
Multi nu fac diferenta dintre literatura si ..... genul "cantarea Romaniei"!
Acum sper ca m-ai inteles si ca cei care te critica nu-ti sunt dusmani!
Doar nu le place tipul asta de exhibitionism literer! Ok?

Unknown said...

Mares zis si umeras . Psihopatule mincinos ( adica monarhist de conjuctura ) ce nikuri mai folosesc eu pe belita? Banuiam ca ai ceva la capatana dar vad ca beneficiezi (si) ''tangatita'' la scufita .Pari sa suferi (si) de mania persecutiei.Crezi ca esti asa important pentru mine mai ""multimea vida'' ? Baga-te in seama cu cei ca tine adica cu os de curva (gen Rxxxx moarhistul lui peste ) si scuteste-ma .Nu am timp de tine.

ovidiu said...

Daca vrem sa fim seriosi,e bine sa spune adevarul despre drama Armatei Regale Romane traita sub regimul comunist.http://dezvaluiribiz.ro/drama-generalilor-romani-in-inchisorile-comuniste/

Unknown said...

Ovidu despre drama armatei regale trimisa sa lupte in razboi aproape descult nu vrei sa vorbim?

gheo said...

Da, doamna a spus adevaruri de care *unii ... din prostie* fug. Este dubios de ciudat ca Armata Romana ... dupa 26 de ani de democratie uita asa de rusinos, de dezonorant, de soarta acelor zeci de mi de militari dezarmati rusinos dupa 23 august 1944, din care putini sau mai intors in tara din *gulagurile siberiene si ... cel mai ciudat ... *nu-i trage *nimeni de maneca pentru uitarea aceasta ne-demna si rusinoasa !*.

Huhu Rezea said...


Comentarii mutate de pe alt topic.


Doru Serban spunea...
pentru cei carora le place istoria adevarata si pentru cei 2 "monarhisti"militari cu pensii republicane>>>>>Baaaa da ce multi sunteti!!


http://www.nationalisti.ro/2016/08/23-august-1944-ziua-care-armata-romana-fost-tradata-de-rege/

marți, 6 septembrie 2016, 22:05:00 EEST
Doru Serban spunea...
scuze: postarea de mai sus este "off topic" si nu am mentionat.....scuze inca o data

marți, 6 septembrie 2016, 22:06:00 EEST
Doru Serban spunea...
In link-ul de mai sus sunt cifre nu vorbe.Nimeni nu le-a contrazis pana acum!Asta-i istoria adevarata!!