Versantul sudic a fost realizat de genistii din Rm-Valcea, comandati de colonelul Stefan Bediu.
Lucrarea a fost inaugurata la 20 septembrie 1974, pe platoul de la Bâlea Lac.
In memoriam, General Nicolae Mazilu
"Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat in anul 2014 propunerea de atribuire a denumirii „Scuar General Nicolae Mazilu” scuarului existent în zona Ostroveni – Casa Ştiinţei. Potrivit raportului de specialitate, Nicolae Mazilu s-a născut la 25 iulie 1927, părinţii săi fiind Marin şi Maria Mazilu, din satul Zărneşti, comuna Lăpuşata, judeţul Vâlcea. S-a stins din viaţă la 4 februarie 2012, la Rm. Vâlcea. Tatăl său a fost subofiţer şi a luptat pe fronturile celor două războaie mondiale, iar mama a fost casnică. A urmat cursurile şcolii din satul natal şi pe ale Liceului de băieţi „Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (promoţia 1949) unde, printre alţii, i-a avut colegi de clasă pe doi dintre titanii teatrului şi filmului românesc, actorii Dem Rădulescu şi Cornel Vulpe. Deşi îşi dorea să urmeze studiile superioare de medicină, împrejurările îl determină să continue pregătirea pentru viaţă într-un alt domeniu, cel militar. Astfel, în perioada Ianuarie 1950- August 1951, urmează cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri de Geniu, Râmnicu-Vâlcea şi, ulterior, pe ale Academiei Militare Generale -Facultatea de Geniu (noiembrie 1957 – septembrie 1960). Cele mai înalte funcţii ocupate de generalul Nicolae Mazilu, ca rezultat al unei pregătiri intense şi a competenţei deosebite, sunt: Comandant al Regimentului 52 Geniu – Alba lulia (1966-1973), Şef al Secţiei Operaţii şi Cercetare în Comandamentul Trupelor de Geniu (1973-1975), Comandant al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Geniu-Construcţii şi Căi Ferate – Râmnicu Vâlcea (1975-1982)