Powered by Blogger.

Tuesday, March 22, 2016

Cum se va incheia batalia pentru optiunea pentru modul de calcul al pensiei militare pe legea civila?

25 comments
Aeroportul din Bruxelles dupa  atacurile terorist-jihadiste
Categoric, este o miza pe optiunea pentru modul   de calcul  al pensiei militare potrivit celui reglementat de Legea 263/2010, mai favorabil.
Avem deja trei forme de redactare a articolului 122, cel in care este prevazuta optiunea in Legea pensiilor militare.
In legea votata de Parlament, in vara trecuta, s-a prevazut expres ca numai cei care se vor pensiona in urmatorii 3 ani dupa intrarea in vigoare a legii au dreptul de optiune intre sistemul de calcul pe Legea 223/2015 si cel din sistemul public al Legii 263/2010.
Cei care au planuit reducerea drastica a cuantumului pensiei militare printr-o ordonanta de urgenta au extins posibilitatea de optiune de la 3 la 5 ani, gândindu-se, probabil, ca si ei se vor pensiona in urmatorii 5 ani.
Surpriza vine, insa, de la formularea  in  care a iesit art.122  din sedinta de guvern, din luna decembrie sau, ma rog, de la textul care a fost publicat in Monitorul Oficial.
Formularea clara din lege si din proiectul de Ordonanta  a fost inlocuita cu alta ambigua, din care se poate intelege ca de acest drept de optiune vor beneficia nu numai cei care se vor pensiona in urmatorii 5 ani ci toti cei care la data deschiderii dreptului de pensie, data care poate fi si in trecut... nu?, indeplinesc atât conditiile de pensionare din noua lege, cât si conditiile valabile la data de 01 01 2016 din Legea sistemului public de pensie. 
Initial am crezut ca in sedinta de guvern s-a restrans posibilitatea de optiune, desi ma intrebam cum s-ar putea indeplini, in viitor, atât conditiile mai lejere de pensionare din  legea pensiilor militare, cât si conditiile mai drastice din Legea 263/2010, cu referire la pensia anticipata partiala si pensia de invaliditate.
Acum as risca sa spun ca de optiunea  prevazuta in Ordonanta la art. 122 pot beneficia toti cei care la data deschiderii dreptului de pensie , in trecut,  indeplineau conditiile de varsta, stagiu etc, valabile la 01 01 2016, pe Legea 263/2010, dar si conditiile de pensionare pe Legea 223/2015.
Dvs. cum interpretati rextele de mai jos?

Forma art .122 in Legea 223/2015 nemodificata.

Art. 122. – În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Ordonanta  a intrat in sedinta de guvern  din 09 decembrie 2015 cu urmatoarea reformulare a art. 122 din Legea 223/2015

24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 122. - În termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta, o singură dată, pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau pentru cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare."(vezi aici)

Si a iesit in MO in urmatoarea forma:

Articolul 122
Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, precum şi urmaşii acestora, care la data deschiderii dreptului de pensie, de către casa de pensii sectorială competentă, îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege, cât şi cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2016
 

25 comments:

cfb said...

Dupa umila mea parere ar trebui sa vedem mai intai cum este definita in legislatia in vigoare “data de deschidere a dreptului de pensie”
In Norme metodologice de aplicare a HG 1550/23.09.2004 se prevede:

“Art. 3 Prin data deschiderii dreptului la pensie se înţelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază, sau care i se cuvine, la data începerii operaţiunilor de evaluare.

      Art. 4 Condiţiile necesare deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau i se cuvine, la data începerii operaţiunilor de evaluare, se consideră îndeplinite."

Prin urmare,pt fiecare dintre noi, data deschiderii dreptului de pensie( in interpretarea mea) este data inscrisa pe prima decizie de pensie.Aceasta data poate fi orice data anterioara sau posterioara datei de 01.01.2016.
Articolul 122 din legea 223/2015 asa cum apare acum in M.O. ne spune foarte clar ca, daca la data inscrisa pe prima decizie de pensie indeplinim/indeplineam simultan conditiile prevazute de legea 223/2015 dar concomitent si de legea 263 cu modificarile si completarile ulterioare in vigoare la data de 01.01.2016,atunci putem opta ,in termen de 5 ani de la data intrarii in vigoare a legii 223/2015,pt modul de calcul prevazul de legea 263/2010.
Altfel spus ,cei care la data cand au iesit la pensie ,indiferent care este aceasta data, citind conditiile de pensionare inscise in prima decizie(vechime efectiva minima ,stagii de cotizare,vechime cumulata etc),constata ca acestea ideplineau/indeplinesc simultan conditiile prevazute de L 223 si L 263, atunci putem opta pt L 263.Daca este asa ,atunci pt unii actuali sua viitori pensionari ar fi ceva mai bine.Numai ca nu prea conteaza ce interpretare dam noi, conteaza cum vor interpreta birocratii militari acest articol 122.

brenda said...

santeti nemaipomenit, vreti sa ne scoteti din cap ce se va intampla in comisii , ce amendamente mai pot aoroba , ce vot se va da, da ,da ,atunci eu va spun ca astia mai pun la cale ceva ,nu vad ce mai sa aleg daca peste 2 ani pot ramane cu ce am . plafonat eventual , sau din recalculare mai mare , ce sa aleg , dar sa vedem ce va face cellalt guvern ,legea 263 nu varamane asa ,,,o aiureala

Patrick said...

Ar trebui ca normele de aplicare sa clarifice aceasta problema.
1. Este clar ca la momentul trecerii in rezerva, dupa 01.01.2016 cand in vigoare este Lg 223/ 2016, ai dreptul de a opta si la calculul pensiei in conformitate cu Lg. 263/2010 doar daca indeplinesti conditiile prevazute de aceasta. ( in fisa de pensie exista rubrica de optiune).
2. Daca nu ti-ai manifestat optiunea pt calcul si pe Lg.263 la momentul deschiderii dreptului de pensie, o poti face in termen de 5 ani?
3. Sau doar cei care trec in rezerva in perioada 01.01.2016- 31.12.2020 (5 ani de la intrarea in vigoare al Lg223) au dreptul la aceasta optiune, iar optiunea se va face strict la momentul completarii fisei de pensie, adica la momentul trecerii in rezerva ?
Aici,zic eu, ar trebui sa se vina cu precizari.

Lg. 263/2010 este favorabila , in special, subofiterilor din penitenciare, cu vechime militara mare , care au lucrat in conditii speciale, sau subofiterilor MAI, de asemenea cu o vechime efectiva mai mare de 25 de ani si conditii speciale. Pentru ofiteri, indiferent daca au avut functii de conducere, calculul mai avantajos este cel de pe Lg.223/ 2015, daca nu au fost degradati sau sa fi avut probleme in ultimii 5 ani.
Ofiterii si subofiterii care au o vechime militara mai mica ( nu sunt militari de cariera), deci au lucrat si in sistem civil, legea noua ii avantajeaza, iar optiunea de calcul si stabilire a pensiei pe legea veche, respectiv Lg. 263/2015, este o pierdere de timp si o intarziere in emiterea deciziei, intrucat acest tip de calcul este f migalos. Nu mai zic ca si unitatile care intocmesc dosarul vor trebui sa emita adeverinte cu salariile lunare pe care militarul le-a avut de-a lungul intregii sale activitati. Acest lucru va produce intarzieri in trimiterea dosarului catre casele de pensii. Daca pensionarul completeaza pe fisa de pensiei la optiunea "calcul cf. Lg 263..", iar dosarul nu va cuprinde toate adeverintele de salariu, sporuri cu caracter permanent din civilie, adeverinte privind stagiul de cotizare din sistem civil, etc , acesta, logic va fi returnat unitatii pentru completare.

Anonymous said...

Alta interpretare, valabila pentru cei inca activi:
Una din conditiile pensionarii anticipate pe Legea 263 era aceea conform careia trebuie sa ai mai putin de 5 ani pana la varsta prevazuta in Anexa 6.
In noua Lege 223, aceasta conditie nu mai exista.
Rezulta ca cei care se vor pensiona pe L.223 (cu Ordonanta 57), avand 45 ani cumulati dar au peste 5 ani fata de varsta prevazuta in Anexa, NU vor putea opta ulterior pentru L.263.
E clar ca daca lucrezi in conditii speciale sau alte conditii cumulezi cei 45 ani necesari pentru 100% inainte de varsta prevazuta in Anexa.

Trofin said...

Cu parere de rau , trebuie sa acceptam ca legea nu se aplica reteroactiv decat daca se prevede expres acest lucru. Formularea art. 122 de catre OUG 57/2015 se refera la data deschiderii dreptului de pensie in baza Legii 223/2015. Nu pot sa cred ca o pensie deschisa in conditiile unei alte legi, anterioara legii 223/2015, poate fi considerata ca indeplineste si conditiile legii 223/2015. Recalcularea este cu totul altceva.
Daca stim care sunt conditiile Legii 223/2015 intrata in vigoare la data de 01.01.2016 , sa vedem care sunt conditiile prevazute expres de Legea 263/2010 la data de 01.01.2016. Fara a preciza articolele de lege , acestea sunt :
- varsta standard de pensionare : 56 de ani si 3 luni ;
-stagiul minim de cotizare in specialitate : 16 ani si 3 luni ;
-stagiul complet de cotizare : 22 de ani si 6 luni;
- indicele de corectie pentru punctajul mediu anual la data de 01.01.2016 este de 1,09.
Daca analizam textul art. 122 din Legea 223/2015 promulgata si textul aceluiasi articol din art. 40 al OUG 57/2015 , se desprind urmatoarele aspecte, zic eu , pozitive:
1) se adresaza si urmasilor de drept ;
2) indeplinirea conditiilor prevazute la 01.01.2016 atat de Legea 223/2015 cat si de Legea 263/2010;
3) permite calculul pensiei initial in baza Legii 223/2015 si daca nu convine persoanei in cauza aceasta poate sa aleaga in termen de 5 ani , de la data de 01.01.2016, modul de calcul prevazut de Legea 263/2010.
4) dispozitiile art. 122 din OUG 57/20-15 nu interzice revenirea , in acelasi termen de 5 ani de la data de 01.01.2016 ,la modul de calcul initial , adica dupa procedura din Legea 223/2015;
5) daca in termenul de 5 ani de la data de 01.01.2016 se produc modificari la Legea 263/2010 , acestea nu se aplica la stabilirea pensiilor persoanelor care solicita modul de calcul in baza acestei legi;
6) textul art. 122 din OUG 57/2015 elimina disjunctia din art. 122 al Legii 223/2015 promulgata care obliga persoana in cauza sa se decida de la bun inceput ce procedura accepta.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez: Ambiguitatea legii duce la interpretari. O lege organica, sau o Ordonanta de urgenta, trebuie sa fie clare, concise, la obiect si sa nu lase loc dubiilor sau interpretarilor, iar in cazul de fata ni se demonstreaza slaba calitate si pregatire ale emitentilor! Mie mi se pare ca totusi se refera doar celor care trebuie sa iasa la pensie incepand cu 01,01.2016, dar daca fac o analiza mai atenta a textului de lege, ma trimite catre toate pensiile deschise la data emiterii legii. E oscilanta redactarea si lasa loc dubiilor, oricat te-ai concentra!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Pe scurt, hadeti sa intelegem impreuna de ce europenii, mai ales Germania, au permis patrunderea refugiatilor in spatiul eurpean: Refugiatii nu sunt chiar saraci, majoritatea dintre ei avand in tarile lor de origie milioane si milioane serioase in valuta din conturile bancare, si o data cu patrunderea in aceste spatii, vin si acei bani, care nu toti sunt depozitati in Siria de foarte multi ani! Deci banii refugiatilor sunt foarte bine primiti, mai intai, si apoi ei! Ce daca vor muri si cativa europeni, vorba aia ca de murit vor muri cu miile, dar banul acopera aceste pierderi in oameni,neglijabile pentru politicieni si bancheri! Nu vedeti ca la noi trimit doar lighioane sarace lipite pamantului, dar nu dintre cei cu conturi grase pe care deja i-au si ginit de la granita? Daca la noi au ajuns adevaratii fomisti ai viitorului Califat Isis, dar sigur si cativa guzgani de teroristi, la ei s-au bulucit bogatanii Orientului Mijlociu, dar si cei mai de temut teroristi! Odata ajunsi la noi si pe mana curvelor romance, si mama teroristilor dintre ei se va inmuia cand fatucile mioritice se vor repezi pe biberoanele lor mociorlite si imbranzite pentru traditionalul si nepretentiosul maruntis de buzunar! Pe aceste fufe sa le inzorzonam cu OMM-uri si alte medalii speciale ca vor eradica terorismul, si nu pe Motoc, Toba sau alti fitosi din ierarhiile superioare tehnocrate! Ce mai caca-maca: Traiasca mumu, pipi, caca ca nu se inneaca barca!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Maine se anunta mari proteste ale camionagiilor pe RCA, ciobanii, padurarii, salariatii spitalelor, poate mamicile nesatisfacute...de legea insatisfactiei...alocatiilor! Daca ar iesi si cei peste 30.000 de greieri verzi, rezervisti, poterasii si pandarii din Serviciile in rezerva, numarul ar fi urias si se merita daramat Curv...ernul retardat cu strada! Gios Curv...ernul retardat ce se crede Califat!

Huhu Rezea said...

@Tudor
Bine punctat pentru cei pensionati anticipat partial. Si la pensia de invaliditate sunt conditii mai aspre pe L 263.
@Trofin
Interpretarea normala este cea pe care o enunti, dar legea trebuia sa precizeze ca doar pensionarii care isi deschid drepturile in baza prezentei legi pot optiona, mai ales ca in articolele anterioare legea se referea la drepturi deschise in baza leislatiei anterioare.
Crezi ca nu sunt militari in plata care sa-si fi deschis drepturile in trecut pe la varsta de 56 ani incat saindeplineasca si conditiile prezente?

Unknown said...

Pai a zis Ciolos, raspunzandu-i unui mot din Alba, ca toti migrantii care au venit pana acum au fost alesi "pe spranceana". Pe spranceana cui ma? Era astazi un europarlamentar azi la TV si spunea ca abia asteapta sa vina acasa, fiind oprita, (ca era o ea),sa iasa din cladirea Palatului Parlamentului. Nu vedeti ca incep sa fuga toti precum gandacii. Lasa in urma si salariu si confort si lux, lasa tot. Oricum bine nu e. Nu mai are cine sa apere tara asta, nu mai avem nici presedinte, nici prim ministru, nici ministru de externe. Unde nu ar mai fi trait Stefan Andrei si sa fie lasat sa faca politica externa...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez: Cum ma pot dumiri daca beneficiez, sau nu beneficiez, de acele sume stipulate in Art 121 pe Legea 223/215? Nu reusesc sa inteleg despre ce este vorba! E vorba de acea cerere care, cica, se depune numai personal la CSP, sau poate ca acum se pot depune si la CMJ? Dar uite ca nu stiu daca beneficiez! Va rog sa ma lamuriti!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Monica, si eu am auzit-o pe ,,ea,'' euroşparlamentara speriata de bombe! Parea frustata pe deasupra ca porcoiul de bani pentru care trandaveste in acele fotolii se poate ruina, daca ar pleca de acolo...Sa fim sinceri, chiar cu o bomba in cur, nu-si vor lasa acesti latrai acele fotolii care le aduc un munte de bani din trandaveala si ciocofoneala, desi mi-as fi dorit ca bagabontii cu puscoacele sa-i prinda pe cate unul si sa le bage in gaoaze cate-o fuzant-percutanta sa-i mai sature de po(pou)litica din lacomie! Sa mai vorbesc de marile lor aventuri amoroase, stiindu-se ca romanistancele sunt cam bibilici cand se vad, ca tiganul, imparati împăiaţi?

Huhu Rezea said...

Corneliu
Beneficiaza de acele restituiri doar cei ale caror pensii au fost micsorate prin recacularea/ revizuirea pe Legea 119/2010, Oug nr.1/2011 fata de cuantumul avut la 31 12 2010.
Compari decizia din 2010, cand ai optat pentru pensia de invaliditate, cu deciziile din 2011-2012,
prin care pensia militara de invaliditate a devenit pensie civila de invaliditate. Daca pensia civila a fost mai mica... depui cerere.Daca nu...nu!.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez, din cate imi aduc bine aminte, din 2011, cand am primit decizia cu pensia marita, alta n-am primit pana in 2014, si cea mai nenorocita din cariera prin simplitatea ei si cu cuantumul coborat la genunchiul broastei, fara punctajele legal e, ramanand cu cuantumul cel mai avantajos din 2011. Dar pana in 2011, decembrie, foarte multi ani n-am vazut 1 leu! Deci, am verificat si nu ma incadrez...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez: S-a calugarit Maxim One la manastirea Elita 26.500 si si-a luat numele de frate, BULAN! Pana acum a scapat de cateva violuri organizate in posta, pardon, IN sobor si se pocaieste in rugaciuni catre ANRMC si altor sfinti pardalnici! Tine post kaki de pensie in Postul Pastilor cailor verzi de pe pereti, ia sfintele cuminecaturi si aghiazma mare la bodega din coltul strazii, citeste Psalmii din L223/2015 si OuG57, mai ales versetul sfant 40! O duce bine la manastire fratele BULAN si i-am recomandat sa intre in secta alora care sting becul o data pe an sa se bulaneasca intre ei, ca vin si eu sa ma calugaresc acolo! Cred ca are toti peretii chiliei tapetati cu sfintii care i-au miluit pensia in vremurile bune, si da acatiste de blesteme pe Satana Smotoc care la razuit cu psalmul 57, versetul 40! Pacea Domnului, frate BULAN, si tine-ti strans in palma sapunul la baie, ca eu iti tin pumnii stransi sa te mantuiesti! Te lepezi de Satana?

Huhu Rezea said...

@Diem
Aceasta postare are rolul de a atrage atentia cu privire la formularea ambigua a articolui 122, formulare care nu i-a preocupat pe cei care au analizat ordonanta in procedurile de adoptare de pana acum.
E greu de crezut ca reformularea din guvern a art. 122 are in vedere largirea sferei de aplicabilitate si la alti pensionari militari, pe langa cei care isi vor deschide drepturile pe aceasta lege.

Referitor la cea de-a doua problema, eu cred ca in decizia pe de pensie pe Legea 164/2001 a tatalui dvs. cuprindea intreaga vechime, in ani efectivi, nu conta atunci solda din fiecare an vechime.
Pensia de la 31 decembrie 2010 putea sa nu fie corecta decât daca n-a depus cerere si adeverinta cu conditiile de munca potrivit L 14/2008 de adoptare a OUG 77/2007 de modificare a L 164/2001( alta lege organica modificata prin ordonanta)
Problema s-a ivit pe L 119/2010 cand nu i-au gasit veniturile pe cele 33 de luni.Oricum, revizuirea din 2012 pe OUG 1/2011 a mers in urma doar pâna la 01 01 2011.

Patrick said...

@carpe diem

1.Optiunea pt Lg 263/ 2010 o pot face doar cei trecuti in rezerva sau cei carora li se stabileste un drept de pensie incepand cu 1 ian 2016.

2. Modificarea vechimii si emiterea unei noi decizii s-a facut ca urmarea a valorificarii unei adevrinte cu grupe de munca. Noua pensie rezultata a fost achitata cu data de 1 ale lunii urmatoare depunerii cererii, sau in cazul in care exista o sentinta judecatoreasca, cu data din acea sentinta. La 31.12.2010 pensia era stabilita conform Lg 164/ 2001, cu 38 ani vechime. Acea lege este abrogata. Nu se poate intoarce nimeni sa valorifice o vechime de 45 de ani si sa stabileasca o noua pensie pe acea lege. Deci, nu va exista nicio diferenta de plata in cazul asta.


pt ceilalti....
3. Vad ca multi combinati legile de pensie din ultimii ani. Nu putem lua din fiecare ce ne convine.

4. La plata diferentelor de pensie cf. art 121 din Lg 223/2016 au dreptul cei care la data de 31.12.2010 aveau o pensie in plata mai mare decat cea revizuita cf OUG 1/2011. In cazul lor, in anul 2011 s-a mentinut cuantumul din 2010, iar incepand cu 1 ian 2012 s-a platit cuantumul rezultat din revizuire, acesta mentinandu-se pana la aparitia Legii 241/ 2013, respectiv octombrie 2013, cand s-a revenit la pensia din 2010. Acestia vor primi diferente pe perioada 1 ian 2012-30.sept 2013, intre pensia din dec. 2010 si cea in plata dupa 1 ian 2012.

5. Cei care au beneficiat de Lg 241 nu au mai avut mariri de pensie datorita indexarii punctului de pensie pana cand punctajul lor inmultit cu valoarea punctului de pensie nu a depasit pensia in plata.

6. La 1 ian 2016, o data cu intrarea in vigoare a Lg 223/2015 pensiile s-au transformat in pensii militare si s-au indexat cu 5 %.

7. Atentie ! Cuantumul pensiei ANTICIPATE PARTIALE se calculeaza DOAR pt anii de vechime militara ( in serviciu). (art 18)

Huhu Rezea said...

@Diem
Citeste OUG 77/2007 si Legea 14/2008 de adoptare prin care abia atunci au putut pensionarii in plata in aprilie 2001 sa-si valorifice sporul de vechime pentru conditiile de munca prevazute de Hg 1294/2001.
Sporul nu se calcula din ofciu ci numai, subliniez... numai pe baza de cerere insotita de Adeverinta eliberata de CMJ sau unitati.
Probabil ca tatal dvs n- a depus respectiva cerere pâna la data de 31 12 2010.
Daca o depunea, Casa era obligata sa recalculeze vechimea si cuantumul pensiei si sa emita dcizie pe Legea 164/2001, chiar si dupa 01 01 2011. Cuantumul din acea dcizie ar fi fost cuantumul cuvenit in luna decembrie 201.


Patrick said...



Daca adeverinta, indiferent cand era ea emisa se depunea pana la 31.12.2010,( la casa de pensii) era valorificata pe Lg 164/2001. Orice adev de grupa depusa dupa 1 ian 2011, s-a valorificat in baza OUG 1/ 2010, drepturile acordandu-se cu 1 ian 2011 daca aceasta a fost depusa pana la 31.12.2013, si cu intai ale lunii urmatoare, daca a fost depusa dupa 01.01.2014.

Iulian Mareș said...

Huhurez,
Te rog sa mai explici inca o data la ce se refera art 121/L 223-2015, in sensul:
-cine face obiectul
-cum verifica pensionarul daca face obiectul
-nu in ultimul rand, un model de cerere, postat aici!
Multumesc anticipat!

PS-acum cateva zile, ti-am trimis si un mail!

tigri2 said...

OMUL - UN CAMELEON
(Lord blesses people naively)

Doamne feri!(vorba ardeleanului) Ce se va intampla daca un asemenea fenomen,ca cel de la Bruxelles va avea loc pe teritoriul Romaniei? Vor chema Armata,care H'Armata? Ne vor mobiliza pe noi, vor avea obraz dupa atatea luni de umilinta si chin pe care ne-au facut sa le induram de prin august 2015? Cu siguranta ca vor avea, astia n-au mama ,n-au tata ,au doar amante si tupeu.Dar,oare ,"boborul" care isi revarsa ura si neputinta(naivitatea si lasitatea) asupra Armatei, ce ar avea de spus,cred ca brusc ,s-ar indragosti de noi-dualismul n-are limite,caracterul uman este ca o caracatita,omul este un cameleon ... Ei si-au dat o lege care s-a aplicat aproape..."retro",mama lor de banditi!
Acuma ,indiferent care va fi forma legii,au reusit sa ne ciunteze ani din viata,au scuipat in sufletul nostru, s-au incaltat cu senile si au trecut peste trupul nostru si asa bolnav dupa o viata de chin si jale ,cu stres la maxim si comandanti fara inima,adevarati CYBORGI fara creier care ne-au mancat zilele doar din placerea de a ne schingiui.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Se pregateste numirea Procurorului general in persoana procurorului Codrut Olaru, actualul Procuror adjunct. Mai, nene procuror baban, ia zi-ne si noua, cand il vei aresta pe sMocitul care a atentat cu o Ordonanta neurgenta asupra unei legi orgasmice sa fie amputate pensile brotaceilor kaki? Baga-i acolo fro 10 ani de bulau in celula cu hardau, arpacas si turtoi sa ne linistim si noi!

Unknown said...

In Belgia, pentru linistea populatiei au fost scoase trupe in strada. Dar, belgienii recunosc ca nu au o armata pe masura. Lucru bun ca recunosc. Rau e ca nu au investit la timp in institutiile de securitate nationala. La noi apar fel de fel care se intreaba ce razboaie a dus Armata Romana. Parca Armata e raspunzatoare de nivelul de inzestrare si pregatire nu cei care trebuie sa asigure conditii in acest sens.

Huhu Rezea said...

@mares
Nu a existat pâna in prezent o baza legala pentru restituirea diferentelor de pensie cuvenite in decembrie 20 potrivit L 164/2001 si pensia revizuita potrivit OUG nr.1/2011 prin deciziile de revizuire din anii 2011-2012, in cazul in care aceasta din urma a fost mai mica. S-au acordat diferentele doar in situatiile in care pensiile revizuite au fost mai mari.
-comparati cuponul de pensie din decembrie 2010 cu cuantumul stabilit prin pensiile de revizuire.
Diferentele se acorda pentru perioada cuprinsa intre data primei decizii de revizuire prin care v-a fost micsorata pensia si luna septembrie 2013. In luna oct 2013, prin L 241/2013 perdantii revizuirii in pensii civile au revenit la cuantumul din decembrie 2010.
In cererea catre Casa Sectoriala se trec datele de identificare si repetati ce scrie in art. 121 din lege.

tigri2 said...

***tupak amaru,eu nu am considerat niciodata ca ar fi necesara scaderea procentajului,dimpotriva am sustinut tot timpul ca orice LIMITARE=DISCRIMINARE,chiar am spus ,sa se ia in calcul toate veniturile stipulate in SALARIUL BRUT, "VENITURILE BRUTE" fara limitari de start MEDIA VENITURILOR BRUTE a sase luni din ultimii cinci ani,actualizata la data iesirii la pensie la care se adauga 1% pentru fiecare an lucrat peste 25(din vechime cumulata) +OMM+PS daca cumva se ajunge la 70% ,asta e,este un DREPT,nu vreo afacere cu restituiri sau borduri din contul statului..Sunt drepturile noastre si in comparatie cu alte categorii de pensionari de ce noi sa fim 'zabreliti",am furat ,cumva ceva? Noi am jurat si am slujit ,acuma sa fim respectati si onorati cu ce ni se cuvine NU sa se vina cu tot felul de subterfugii si tromboneli.