Powered by Blogger.

Tuesday, March 08, 2016

Ce a decis Comisia de buget finante in privinta OUG 57/2015?

110 comments
Generali despre care n-am auzit ca au ridicat un deget impotriva OUG 57/2015
Stiri pe surse
Comisia pentru buget a Senatului a adoptat, marţi, un amendament potrivit căruia militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, faţă de 65% cum este, în prezent, în OUG 57/2015.
Senatorii din comisie au adoptat şi un amendament privind plafonarea pensiei stabilite, recalculată şi actualizată la cuantumul de 100% din baza de calcul. Senatorii au dezbătut şi avizat în acest sens proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetar, în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din domeniul apărării.
Membrii comisiei au decis, astfel, revenirea la procentul de 80%, cum era în Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, dar au stabilit un plafon pentru aceste pensii. Potrivit celor adoptate de comisie, "militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul". "Pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul".
Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului care este primă Cameră sesizată. În decembrie 2015, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor şi a altor drepturi băneşti de care beneficiază militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Ordonanţa mai stabilea că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a justificat atunci ordonanţa de urgenţă prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat nu era funcţională din cauza unor "anumite contradicţii" şi a fost nevoie de găsirea unei formule "juste, aplicabile şi raţionale" care va produce o creştere a acestora, conform Agerpres.

110 comments:

Anonymous said...

Acum cred ca întelegeti si mai bine ca nu se trece de 100%.
Astept represalii.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ce sa zic? Decat 65% mai bine 80, decat 85% mai bine 100%! In prima faza. Daca ne da Dumnezeu un guvern responsabil si democratic e posibil sa papam si sporuri, si peste 100%. Asta e. Stiu ca absolut toti vor fi nemultumiti, dar ce este de facut intr-o lume atat de imposibila in care traim azi? Cei cu multi ani lucrati sunt cei mai nemultumiti ca-si pierd niste drepturi legale, de fapt le-au fost FURATE! DAR CUI SA NE MAI PLANGEM? TOATE PARTIDELE TAC, TAC, TAC...Pe Dragnea il f....e grija de legea lui, a pumnului in gura si de dosarul mortilor din cimitire care au fost la vot, pe Gorghiu cum sa scape de dosarul sau penal, sau sa faca alianta cu Basescu, pe Basescu il mamanca palmele sa mai razuie o data, Tariceanu e atent la camasile lui scrobite si femeile din Senat sau de aiurea...Toti o apa si-un pamant cat cuprinde cu ignoranta si perfidie!

gheorghe said...

oare este adevarat comunicatul,sau sunt din nou diversiuni ?

iceparu said...

Puschea pe limba ta.Sa mai vedem.

Iulian Mareș said...

Eu citesc cu f mare interes evaluarile tale economice si financiare!

avianyc said...

@ Mareș 8 martie 2016 18.25
Atîta timp cît faci confuzie între sașii transilvaneni si nemtii puri arucînd în spatele sașilor pornirea a două razboie mondiale, nu ai cum sa pricepi lucruri simple dar în fond pentru tine extrem de complicate si de nedescîlcit.

Unknown said...
This comment has been removed by the author.
Cornelius Flavius Ifrim said...

Intrebare pentru guvernanti: DE CE LUI IOHANNIS I-ATI MARIT SALARIUL DE TRANTOR, INFRACTOR DOVEDIT PENTRU FALS SI UZ DE FALS SI VILEGIATURIST, IAR MILITARII II PLAFONATI LA 100%, CHIAR DACA O VIATA SI-AU PETRECUT-O PRIN CAZARMI, DETASATI, CONCENTRATI, PE SANTIERELE PATRIEI, IN APLICATII, INSTRUCTII, IN POLIGOANE SI SERVICII, SAU TEATRELE DE RAZBOI DIN LUME DISTRUGANDU-SI SANATATEA, FAMILIILE SI AJUNGAND LA PENSIE NISTE LEGUME?

Iulian Mareș said...

Ma refer la RR!

Unknown said...

Are familie grea nu poate sa o intretina.

Unknown said...

100% + omm + ps.

Huhu Rezea said...

Dupa cum se termina asa...abrupt formularea cu plafonarea de 100% , putem sa speram ca aici nu sunt incluse si sporurile pentru pensia suplimentara si OMM.
Este imbucurator ca au fost adoptate amendamentele propuse si sustinute cu tarie si de noi pe acest blog.
Raportul Comisiei fiind intocmit si, probabil, depus la Biroul Permanent, proiectul ar putea fi introdus mâine pe ordinea de zi suplimentara a plenului Senatului.

Amoniac said...

oau ,este unul care se pregateste de calugarie ,mai are o sansa la camera deputatilor

Iulian Mareș said...

T3,
Limitarea ta la un minimum acceptabil te face insistent si deranjant!
In primul rand iti raspund chiar pt ultima oara astfel:
-tu nu intelegi ce zici tu ca citesti
-nu m-am coborat la nivelul tau, caci ma simt f bine fara sa socializez cu tine
-nu am facut acele afirmatii, tu citesti ce vrei; am spus va s-au inrolat, dar hai sa terminam, ca esti un prea mare specialist macroeconomic si finantist cu care nu vreau sa am contact! Mergi si etaleaza-te in corpul tau! Stii la ce ma refer!
Chiar nu intelegi sa nu mai postezi in legatura cu mine? Pot rezolva in 2 moduri, daca nu 3! Unul, sper, ca s-a consumat, deja!
Fara revedere si alte copilarii...mergi pe drumul tau!

CEZAR said...

Cine le-a sustinut ....?? Nominalizeaza ..HUhu....!!

Iulian Mareș said...

Huhurez,
Sa nu fie amendamentele lui Coarda!

Cornelius Flavius Ifrim said...

POSTAREA ESTE FOARTE REALA, CITITI IN DC NEWS, STIRI PE SURSE, DERULARE PUTIN MAI JOS UNDE E O POZA CU UN GRUP DE MILITARI. (P.S. ACOLO GASITI SI CU TICHETELE DE CALATORIE CA VOR FI PLATITE CU 50% CELOR CARE LE REFUZA SAU NU LE CONSUMA, HOTARAREA AJUNGAND ACUM LA CAMERA DEPUTATILOR, FIIND APROBATA IN SENAT)

Cornelius Flavius Ifrim said...

Dar uitasem, fratilor: Lui trantorul de Iohannis i s-a marit salariul cu 300%!!! Sa mai zic si de parlamentari cu salariile si pensiile lor? Inutil! Imi racesc gura de pomana! Numai ei au drepturi in Romania, sclavii, nu!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian: Ha, ha, ha...Coarda!

Mario said...

Ce intelegem de aici?
"Pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul".
http://www.dcnews.ro/pensiile-de-serviciu-ale-militarilor-i-politistilor-80prc-din-baza-de-calcul_499444.html

Cornelius Flavius Ifrim said...

Sa nu creada cineva ca nu s-au luat in calcul toate discutiile de pe aceste bloguri! Au oameni care ne supravegheaza de la litera la litera, la cuvant cu cuvant si raporteaza in detail, apoi se fac rezumate cu toate cate se discuta pe aici, deci nu sunt straini de noi, iar fdatele sunt trimise la seful statului, prim ministru, ministrul Apararii, etc. Comisiile primesc rapoarte de starea si iminenta unor conflicte. Putem spune ca am putut, prin aceste bloguri, sa influentam pozitiv niste concluzii pentru luarea unor decizii. Sunt nemultumiri cu carul, dar sa nu uitam ca nu e finalul! Inca se mai pot lua decizii favorabile pana la sfarsit! Ar fi dumnezeiesc!

avianyc said...

În forma asta legea produce în sistem o harababura gen ”Turnul Babel”. Adica egalizeaza la 100% tot ce miscă indiferent de vechime ,grad si functie,diferentierea mai ales prin vechime la grade si functii similare dispare, lucru care probabil nu va fi acceptat de ministere.
Este un avantaj mare doar pentru functionarii de birou cu vechime mica în special disponibilizati,in rest cam pauza.
Problema este ca decizia finala va fi la C.DEp. unde amendamentele d-nului deputat Mircovici au de trecut prin comisia de finante cu doi membri gica contra ,d-na Vass si Ialomiteanu .
Si sa vedem ce vor zice ministerele la forma asta ,care prin ce scoate ca si cuantumuri lasa de gîndit.
A nu se întelege ca am ceva împotriva formei ,vreau sa spun doar ca seamana cu o înghesuire cu forta a tuturor în intervalul 80-100,lucru nu prea firesc pentru unii cu vechimi mari.

Huhu Rezea said...

@avianyk
Daca sporurile pentru p.s. si omm nu sunt incluze in cuantumul pensiei militare, nu se va produce acea aglomerare-egalizare intre 80-100%.

Iulian Mareș said...

Huhurez,
Te astepti la ceva bun? Eu, nu prea!

Iulian Mareș said...

All
Conform

http://www.dcnews.ro/mobile/pensiile-de-serviciu-ale-militarilor-i-politistilor-80prc-din-baza-de-calcul_499444.html

Sunt sperante!

Unknown said...

Acum,parlamentarii: psd-pnl-unpr-alde si ceilalti isi vor arata adevarata fata.Adica,cand au fost corecti.In iunie cand au votat legea aproape in totalitate,sau acum cand acesti tehno au modif. legea printrun art.introdus intr-o OUG

Unknown said...

PENTRU D-NUL ICEPARU
Imi pare rau ca trebuie sa ma abat de la subiectul de mai sus, dar trebuie sa va atrag atentia, cu tot respectul, ca nu m-ati inteles deloc. Mi-e asa de lehamite ca trebuie sa ma justific in fata unor necunoscuti, dar ptr. ca purtam amandoi uniforma militara nu vreau sa ramaneti cu alta impresie. Sa stiti ca nu am trait deloc ca in Pampas inainte de 89, am si spus ca am lucrat la un institut de cercetari iar salariile erau mici in comparatie cu cele din armata, iar daca va spun ca nu am fost nici macar membru de partid eu cred ca am spus totul despre mine. Deci problema cred ca este la dvs. ca nu ati inteles ce am scris sau eu sunt de vina ca nu am stiut sa ma fac inteleasa. A si mai este ceva ati spus ca cititi cu placere "Vitralii". Din cate stiu cartea a fost editata de catre ACMRR - SRI al carui presedinte este col. Filip Teodorescu. Daca imi spuneti sa-l las in pace, sa nu-l pomenesc nu stiu de ce mi-ati pomenit de carte. Dar, sincer nici nu vreau sa stiu. Sau poate v-ati referit la bucatile de sticla colorate. Oricum imi pare rau ca am iscat comentarii, acum o luna, cand am luat contact cu acest blog mi s-a parut interesant ptr. ca aborda subiecte de interes cum este Legea 223 si ce a mai urmat dupa, OUG 57, etc...
Eu va doresc tuturor sanatate, liniste sufleteasca si incercati sa fiti mai ingaduitori unii cu altii pentru ca numai asa veti avea un cuvant de spus, doar impreuna. Incercati sa va traiti zilele, clipele ca si cand ar fi ultimele. Adica sa fiti mai buni unii cu ceilalti, prea sunteti incrancenati.
Poate as fi scris mai mult dar nu vreau sa lungesc pelteaua ptr. ca se vor gasi unii sa.......
Cu stima, Monica Mocanu

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhure: Punct ochit, punct lovit: Aveti dreptate ca daca nu sunt incluse sporurile mentionate, pensiile nu pot fi liniare. Asta se va sti clar la sfarsit, acum e prea devreme sa se traga concluzii. Asa ca Avyanic inca poate sa spere pe buna dreptate.

Huhu Rezea said...

@Cezar
Toti stim ca tu nu te numeri printre sustinatorii amendamentelor propuse pe acest blog.
@Iulius
Ma astept la ce e mai bine pentru noi.
Conform procedurilor actuale in plen se voteaza amendamentele aprobate in Raportul comisiei raportoare.
Vedem mâine formularea exacta a amendamentelor aprobate.
Parlamentarii stiu mai bine dispozitiile constitutionale si cum judeca CCR decât nesocotitii de contopisti de prin ministere si Casele sctoriale care au formulat prevederile art.40 din OUG 57.
Sa nu minimalizam rolul mitingurilor organizate de Dogaru, cu toata obtuzitatea cererii de abrogare totala a art.40. A tinut subiectul permanent in atentia opiniei publice si a presei.

Unknown said...

Buna seara tuturor. Plafonarea de 100% trebuie sa fie fara a include OMM. Sa speram ca asa va fi. Deocamdata doar discutii...nimic concret. OUG 57 produce deja efecte in deciziile emise pentru cei care au parasit sistemul in primele 2 luni din 2016.

Iulian Mareș said...

Huhurez,
Cu ce am gresit?
Alaturarea numelui meu de un pseudonim ma dezonoreaza din f multe motive, printre card cel potrivit faptului ca este un nefrecventabil!
Reformulati, pls, repostand ideile, dar nu laturat! Iau guturai!
Multam!

Draculea said...

Traim in tara pulii calului, nimic nu merge, primim numai vesti proste,ne sunt spulberate toate sperantele,chiar daca Romania este una dintre cele mai bogate tari ale Europului.
Sa nu uitati de legea originala ;"Art. 28
(1) Baza de calcul folosita pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevazute la Art. 3 lit. a)-c).
La media obtinuta se adauga un spor de pana la 15% în conditiile stabilite prin ordin comun al conducatorilor institutiilor din domeniul apararii nationale, ordinii publice si securitatii nationale. "
Sa ni se redea tot ce este scris acolo altfel nu va fi liniste si oricand vom rabufni. Poate acuma suntem disipati dar cu timpul ne vom uni si atunci o sa vada politicienii de cine si-au batut joc. Daca suntem blegi ,lasi si creduli,atunci ne meritam soarta .
NU ASTEPTATI MILA DE LA MAFIOTI!

ghurse said...

Domnule Huhu, trebuie sa va spun ca nu sunt de acord cu dvs. atunci cand spuneti ca cererea de abrogare a art 40 a fost una obtuza. Trebuie sa aveti in vedere ca aceasta cerere a fost facuta de un sindicat. Daca veti priviti lucrurile in profunzime sau daca veti incerca sa intelegeti lupta sindicala sigur veti avea o alta parere. Asta pentru ca, unul dintre principiile de baza ale oricarei lupte sindicale este acela de a cere mult ca sa ti se dea cat de cat putin. Cu alte cuvinte, daca ceri putin, ti se va da putin sau deloc, or, daca ceri mult, sunt sanse sa ti se dea putin, cum ar fi. de exemplu, amendamentele dep. Mircovici. In privinta mitingurilor, aveti dreptate, ele nu trebuie minimalizate asa cum o fac unii, indiferent de cine au fost organizate. Daca nu ar fi fost nici macar acestea?! Ce ziceti?

Unknown said...

Pt.a ne face si noi o parere cu cine vom vota in primavara si toamna.

totoiany48@gmail.com said...

FRUMOS SPUS.
ESTE BINE SA PLUSEZI SA CERI MULT PT.A OBȚINE CEVA.
TOTUȘI NU ESTE UN RĂSPUNS LINISTITOR.
DL.DOGARU A POSTAT CEVA CARE MA DEZARMASE.
ESTE EXTREM DE BINE CA ADUCETI INFORMATII APROAPE IN TIMP REAL .

Huhu Rezea said...

@Dan
Ordonanta va produce efecte si pentru cei pensionati in martie-aprilie, pâna se va publica in MO legea de adoptare cu amendamentele pe care ni le dorim.
Dupa aceea pensiile calculate potrivit Ordonantei vor fi recalculate ca pentru toata lumea militara.
In legea d adoptare, parlamentul ar putea hotari ca drepturile astfel recalculate sa fie acordate din luna urmatoare depunerii dosarului de pensionare.Daca nu hotaraste, drepturile recalculate se acorda de la data intrarii in vigoare a legii de adoptare a OUG 57.
@Urse
Am spus bine ce-am spus, pentru ca propunerea aceea obtuza era a liderului, nu a sindicatului. Au incercat si unii membri sa-i schimbe domnului Dogaru acea marota si n-au reusit. Dansul era croit pe nerecalcularea pensiilor in plata ale militarilor, asa cum a fost si proiectul din 2013, al lui Dusa.
Si aici... si pe blogul Sindicatului am atras atentia ca guvernul nu mai poate sa-si abroge ordonanta si ca, si de-ar face-o, articolele abrogate din Legea 223 nu ar mai fi fost repuse in vigoare. Asa prevede L 24/2000 privind tehnica de legiferare. Doar Parlamentul poate sa modifice sau sa abroge eficient prevederile unei ordonante, prin legea de adoptare.
Si atunci, te intreb?
De ce a insistat pe abrogare si, mai ales, de ce in fata guvernului?

Iulian Mareș said...

Huhurez,
Insist pe rugamintea din 8 martie orele 23.06!

Iulian Mareș said...

Huhurez,
De ce?
-ambele piete au cam aceeasi capacitate
-ambele au metrou in apropierea imediata
-la P. Constitutiei trebuia restrictionat total traficul
-e mai aproape Victoriei de G. de Nord!
-au gandit ca e mai vizibil la Victoriei?...nu cred!
Posibil, pt ca au sustinut, prin alianta si cu alte sindicate, masuri ce tineau de guvern! Cred eu, dar mai stii? Si eu zic ca era mai bine la Parlament!

brenda said...

dle H credeti ca se va pune pe ordinea de zi a senatului aceasta ordonanta? eu cred ca trebuie sa vedem ,fiindca in cxmewra deputatilor mai pot aparea precizari

Iulian Mareș said...

Brenda
Pt aceasta lege nu are legarura Senatul cu CD, decat ca sunt in aceeasi cladire..si poate un 5% de influenta! Au fost f multe cazuri in sustirea mea!
CD face amendamente, nu "mai poate" si in niciun caz precizari! Este camera decizionala pt L665!
Ok?

CEZAR said...

@ Huhu ..chiar asa ..??
Dar ce am sustinut eu ..??
Vezi arhiva ..daca te-a lasat memoria .....!!

brenda said...

nu s-a emis nici o decizie de pensie in acest an pe l egea actula si nici cu aceasta ordonanta , casele sectoriale au asteptat sa se termine cu aceasta problema , lae sau balae , deci nu au ce recalcula pe cei cu cereri anul acesta depuse pana acum , dar sa vedem cum va fi transcrisa legea dupa ce se termina balamucul

CEZAR said...

Pentru improspatarea memoriei si sa nu te iluzionezi ca numai tu ai arhiva in care lasi doar ce-ti place ..!!!
============================

RăspundețiȘtergere
CEZAR2 martie 2016, 14:57

Cu BC de la 80% si max 100, la care sa se adauge si bonusul cu OMM, de pe L80, la FUNCTIA DE BAZA+sporurile universal aplicabile tutulor tilicarilor, indiferent de cat de shmeker a fost in activitate unul, ori altul, treaba e mai mult decat nesperat de buna !
---------------------------
URAAAAAAA VIVAT REPUBLICA...!!!
RăspundețiȘtergere

brenda said...

nu vreti sa fiti mai explicit? adica ce e bun , aveti informatii certe? eu nu ma pricep ,dar am nevoie de informatii adevarate ,nu glume , va rog frumoes

Unknown said...

Mi-am zis ieri ca nu mai postez nimic pe acest blog, dar nu ma pot abtine deocamdata. Am vazut pe site-ul SNPPC ca vor sa faca miting pe 24 si 25 martie. Si le-am scris urmatoarele:
Am facut raportul de pensionare pe Legea 223/2015. Stiind ca o OUG nu poate sa modifice o lege organica , ptr. ca este neconstitutional, nici nu m-am gandit ca statul poate sa incalce legea De ce trebuie sa spunem mereu "Cu astia se poate orice"? Adica cum se poate orice? Ei pot incalca legea iar noi trebuie, in pozitie de drepti, sa privim la ei cum ne umilesc. Un guvern nelegitim, un guvern pe care nu l-a ales nimeni. Maine poimaine se implineste 1 an de cand legea a fost promulgata de catre presedinte si nici acum nu stiu in baza a ce ies la pensie. Cand vor astia sa-mi dea prima pensie? Am pomenit de presedinte, adica de Iohannis. Auzi vrea sa i se judece dosarul la alta instanta din tara ptr. ca mass-media a facut presiune pe instanta din Brasov si nu ii convine decizia. Era o vorba "da din mana in mana pana in fund la taxatoare", adica pana ii convine decizia.
Bai frate eu plec din tara, iesitii cu totii in strada ca nu se ma poate.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cezarica, azi se bea 44 de pahare. Daca te ai bine cu adventistii, sau penticostalii, ei sunt singurii care au paharele cat incape buricul degetului, ca sa poti face fata acestui potop, ca eu ma indop cu sinosoidali si ma astampar la setos cu apa creatza impinsa pe tzeava! Sa te uiti acum pe Romanica TV ca se va da despre Ordonanta din parlament, si functie de stire se merita sau nu se merita cele 44 de degetare baute!

Cornelius Flavius Ifrim said...

S.O.S. Lovitura pentru tehnocrati in favoarea militarilor! In direct pe Romania TV dupa ora 11.00! Fiti pe faza si va rog sa urmariti! Parlamentarii da o lovitura tyehnocratilor in favoarea noastra! Plus ca au fost injuraturi porno in Parlament pe alte faze!

Draculea said...

SI NOI SUNTEM MUCENICI...

Cucurigu boieri mari
Fiti oameni nu fiti talhari.
Nu ne momoti cu DOI LEI,
Reveniti la 223.

Azi s-a propus ca PS si OMM sa fie bagate in baza de calcul,rezultand o furaciune de 36% ...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ HUHUREZ:> Dogaru a declarat ca am fost furati cu 25% la pensii pentru ca in activitate ni se retinea lunar aceasta suma din solda pt pensia suplimentara! E vorba de cei vechi, iar cei noi vor pierde 35 % de acum incolo si , mai zice el, procentul maxim de 100% fura multe drepturi, ca de pilda OMM-urile. Parlamentul a tinut cont ca si magistratii nu trebuiesc sa fie disociati de noi, fiind o hotarare a CCR, DACA EI AU 80% BAZA CALCUL, SI NOI TREBUIE S-O AVEM! Victorie pana acum, fata de ce ni se pregatea cu OuG!

Draculea said...

***Cornelus,nu mai privi in oglinda sau prin lichide ,deoarece imaginea apare inversa sau deformata.ce-ai inteles tu si ce-au hotarat POLITIHOTII?

Draculea said...

***Cornele,cezar se baga doar la intrunirea penticostalilor disidenti,"schimbarea sangelui",spera sa prinda si el vreo baba,in special pe bunica lui.

iceparu said...

doamna Mocanu,baietii nu mai "iese in strada" ca" este batrani".Sau ramolit."Fetilii" sunt mai barbati.Ati vazut si in sport.Daca plecati din tara evitati UE.Canada primeste cu bratele deschise agentii de informatii.

iceparu said...

Doamna Mocanu@va sunt dator cu scuze.Afirmatiile mele nu sunt rodul urii ci al observarii.Afirmatiile au ca subiect baietii de dinainte de 1990 si nu fetele de dupa cu care m-am inteles excelent. Va fac o confidenta ca sa nu raman dator.Initial am crezut in comunism ,fiind mdp la 19 ani.Ulterior m-am maturizat.O sa radeti ,dar mi-a trecut prin cap sa plec in Canada si am dedus ca ei chiar cer ca persoana in cauza sa se declare agent de informatii.

Draculea said...

Atunci pentru ce a mai fost facuta legea 223,in forma ei,originala si promulgata. se spunea ca vrea sa fie o reparatie pentru cei 70 000 sacrificati pe altarul reducerii Armatei de la 320 000 de cadre la 70000 ,actual ,in scopul primirii in NATO,acuma de ce o dau la intors.Tot nesatuii sa profite ,asta vor? Mie mi s-a desfiintat regimentul ,n-am avut cum sa stau in Armata sa fac 30 de ani vechime precum cei din SMG ,care,vor sa ia ei tot potul.In alta parte nu mi s-a oferit ocazia sa ma mut deoarece s-au redus zeci de mii de functii.

tupak amaru said...

baza de plecare de 80% este cea mai mare realizare , pe care putini o inteleg . necitind ceea ce doresc ei sa "reformeze " in sistemul de pensii o sa tot vorbim degeaba .
elementele care vor fi luate in calcul la stabilirea pensiei sunt doar cele pe care le cunoastem cu totii , fara " alte sporuri" .
OMM este trecut in alta lege , asa si trebuie sa ramana . contributia la pensia suplimentara si grupele de munca sunt elemente care deranjeaza . nu uitati ca in prezent , in civilie , nu prea exista grupe de munca .
o alta idee desprinsa de la negocieri este aceea a discutarii excesive in spatiul public a "beneficiilor" pensiilor ""speciale" .
atentie , in perspectiva , la definirea clara a vechimii efective si a vechimii cumulate , cum vor fi ele folosite . vezi textul initial al legii .
ar fi bine ca fiecare sa-si calculeze veniturile si sa constate ceea ce este mai bine pentru fiecare , nu sa prezinte calcule fantasmagorice in spatiul public , doar pentru speria sau a manipula .
aberatiile cu pensii de 130% fata de salarii cad greu la suflet si pentru activi , ce sa mai vorbim de civili !
egalizarea nu exista , daca privim lucrurile si prin prisma coeficientilor de erarhizare , spre exemplu .
fie ca vrem noi sau nu , pensiile sunt pentru toate categoriile de personal , nu doar pentru colonei sau chestori sau doar pentru un minister (tot respectul pentru cei care au aceste grade ).
culmea , vedeti ca la MApN sunt mult mai putine sporuri . cred ca cei de la SNPPC au inteles capcanele cu sporurile si au facut calcule efectiv .
folositi foarte mult "alte conditii" , pensie suplimentara 9% si OMM doar 20% , in conditiile in care acestea reprezinta doar maximul posibil , nu regula .
in concluzie , ne tot mintim singuri si nu vrem sa vedem realitatea din jurul nostru .
desi pastrarea cuantumului avantajos este sfant in orice tara normala si este un element forte , vad ca multi militari isi cer singuri osanda , de parca ar dori sa fie eliminat acest drept . unii chiar cer cu insistenta acest lucru , manati de prostie si interese de activisti sau politruci . trebuie sa transmitem un semnal clar : stim legea si stim ce a patit statul roman cand a neglijat acest principiu .
doar prostii cer sa fie eliminat acest drept .

brenda said...

deocamdata totul este pe surse. sa vedem raportul acelav odata .

Huhu Rezea said...

@Cezar
Citeste-ti si comentariile in care sariin sus de bucurie ca militarii cu vechime mare isi pierd prin plafonarea introdusa de ordonanta drepturile ce lise cuvin pentru pensia suplimentara si Omm.
@Corneliu
Unde spune Dogaru prostioarele alea?

Dan B. said...

Abia astept sa vad cum este interpretata legea, caci, pe intelesul meu, la 14.03, termenul de aprobare tacita, ar trebui sa plece L 665/2015 catre Camera Deputatilor exact in varianta guvernamentala, nu cu amendamentele incluse, chiar si marti-08.03, la comisiile Senatului.
Asadar, un vot in dupa-amiaza zilei de 14.03 devine caduc, orice jurist putand demonstra asta (ultima zi pt vot final ar fi fost 13.03).
In alta ordine de idei, aveti date certe ca s-au discutat amendamentele gl Mircovici in omisia de buget-finante? In baza carei proceduri, daca nu a venit de la Senat varianta adoptata, tacit sau nu?

Unknown said...

D-le ICEPARU
Am sa va dezamagesc, daca este sa plec din tara am sa plec intr-una din tarile UE ptr. acolo este si baiatul meu, la studii. Am facut singura ce multi oameni nu au facut in doi. Fata de multi altii, poate este si cazul dvs, nu stiu, am muncit si trait in demnitate.
In orice caz, ce imi da ghes este faptul ca vad ca nu puteti dormi din cauza mea, tot aveti ceva sa-mi replicati. este bine ca inca mai trezesc pasiuni. Dar ptr. ca tin la somnul dvs. de frumusete si vreau sa aveti o inima sanatoasa, aflati ca in tineretile mele am facut canotaj si am cochetat si cu atletismul, aruncarea discului.
Fata de cele prezentate, rog SOMN USOR SI VISE PLACUTE.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez& Viorel Kiss: Am reprodus 100% din ce-a zis Col. Dogaru intr-o interpelare scurta, dar foarte stufoasa si chiar derutanta ca abordare, la Romania TV la h 11.30, bazandu-ma nu numai pe memorie, ci si scriam aproximativ cu debitatiile domniei sale sa nu pierd vre-un cuvant! Fara sa ma uit ce am scris sus repet: Militarilor mai batrani li s-au retinut toata viata 25% din soldele lunare, fara sa stim noi, si subliniez asta gros, pentru pensia suplimentara si ar trebui returnati separat acum, in afara pensiei sub forma de pensie suplimentara, iar cei care vor iesi de acum incolo, vor lua cu 30%-31% mai putin la calculul pensiei...Era cam harababura la mine in casa ca venise mama si dialoga tare cu doamna mea, a trebuit sa dau TV-ul mai tare sa inteleg...N-am pus in gura decat apa si mucenici, deci cu ratiunea treaza si nealterata! Dar stati asa, eu cred ca s-a discutat ce a fost ieri, si mai zicea crainica treaba cu CCR cu pensiile magistratilor in comparatie cu ale nopastre, la care Dogaru a invocat o lege sau hotarare, parca a CCR din 2010 conform careia miltarii au aceleesi drepturi comune cu magistratii la cei 80% si nu se poate incalca aceasta hotarare, iar Parlamentul tine sa se respecte legalitatea acesteia, dar cei 100% pironiti e motivul belicos de scandal al domniei sale si ale celor cu multa vechime si bla, bla, bla...Poate o mai da in reluare supararea D.lui Dogaru, pentru ca s-a vorbit mult, repede, crainica il intrerupea asa cum au ei prostul obicei cu invitatii, in casa mea erau discutii pe teme de cocaturi si zaharicale si uite ca nu tot am putut retine exact...

Huhu Rezea said...

Cred ca lipsste secretara Comisiei de buget-finante de la munca si nu are cine sa introduca amendamentele in tabel.
Deputatul Mircovici n are dreptul sa depuna amendamente la Senat, dar se gaseste oricand un senator care sa se inspire de pe amendamentele sale.

Draculea said...

Doi politisti pe un aeroport.
- Mai, eu nu pot sa inteleg cum poate un terorist sa deturneze ditamai avionul care e asa de mare.
- Mai tampitule, nu-l deturneaza cand e la sol, ci in aer sus cand se face mic de tot.
Asta a fost un banc deoarece la Legea 223 ne fac baietii lui Coarna si ai lui Surugiu,exact cum pilotii civili i-au facut pe cei militari.

Huhu Rezea said...

@Viorele
Bancul asta era cu Nea Marin si Suca.

brenda said...

raportul este sau nu este ,dece nu avem acces la el?

micutzul said...

Pai daca la 100% se adauga OMM , cred ca merge...Si cineva care spunea ca nu se mai face deosebire intre aceeasi functie si acelasi grad , in functie de vechime....Dar in afara de contributeala cand ai vazut tu sa se faca ? Ai auzit tu pana la stupidul de Boc ca un colonel pe functie de colonel sa ia mai mult ca altul pentru ca are 2 ani in plus vechime ?
Si pana la urma cat vor unii pensie ? 150% dacat luau in activitate ? Aveti grija ca nemultumitului ....
Sper ca sa ramana asa cum este propunerea dar aveti grija ca sant miscari in parlament...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Monica: Fii relaxata si nu lua in serios tot ce se zice pe aici! Ia-le ca pe niste glume, iar daca vrei sa fii la obiect cu o intrebare, fara sa fii tinta glumelor misogine, adreseaza-te adminului care ne modereaza, dar si tempereaza pe toti cu seriozitate! Baietii sunt pusi pe glume, unii poate ca asa le este firea, dar citindu-i cu atentie nu vei constata decat o stare nervoasa a momentului neprielnic si de asteptare in care ne aflam toti. Asa ca ni s-ar potrivi tuturor versurile melodiei: Fii calm, dragul meu, ca e mai bine/ Si pentru cei din jur, si pentru tine"... Hai sa fim fericiti ca dracul belit de Cretilin Praduloiu, basanistul, azi si-a tarsait chicioarele la DNA sa dea cu subsemnatul, declarand, ca orice infractor ordinar, ca ,,sunt in calitate de...martor!'' Hopa! Martorii, de obicei, ies cu catusile si haina peste ele catre Beciul Domnesc! Asta dupa ce zilele trecute se exita orgasmic, ca un fandosit cu ochii peste cap, in stil homosexual, ca libertinistii fac alianta cu Basanaul lui bahic si conflictual! DNA stie de ce...Si mai voia mandea sa fie prim ministru liberalist cu jeg pe lanţ, ca asta toamna plimba ursul in lant prin tara Licuriciului cu o carte de vizita unde scria negru pe alb numele lui de pruna in gura si ca functie ,,viitorul prim ministru al Romanistanului! Ha, ha, ha, etc si a.m.d...Cine-i duce un mucenic cu branza de oaie marţafoiului asta la Beciul Domnesc?

Bucataru Ciprian Paul said...

Buna ziua,Bucataru ctin,adresa=bucataructin@yahoo.com.Cred ca sunt inportante si actiunile sindicatelor si a celorlate organizatii ,din 24.01 si 6.o3.2016,si ce se scrie si pe bloguri,de credinta si carcterul corect ,daca are,al fiecarui parlamentar.Sper sa se tina cont,de ce au magistratii si baza lor de calcu;l etc, si la noi,sa fie Baza de clacul 8o% plus ,1% pentru fiecare an ce depaseste 25 de nai,si nu in ultimul rind,PLUS,OMM si Pensia suplimenatara,, iar TOTALUL,actualizat la luna decembrie 2015. Sper sa fie asa cum de dorim fiecare dintre noi,si cum dealtefel,asa este corect,si fara blocarea la plafon maxim de 100%,ptr,ca cu OMM,cu Pensie suplimentara si cu 15,pentru fiecare an,ce depaseste 25 ani,se trece ,in multe cazuri de 100%,pina la urma este dreptul si munca fiecaruia.Nu mai vorbesc de acel 15%,care este inserat in Legea 223/2015.Sper sa fie BINE pentru toti! Doamne ajuta!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Jiji Behaitorul se plimba si el pe la DNA! E cam prostan, saracul, desi il iubesc ca-i ajuta pe trantorii care taie frunza la caini, dormind pe sub copaci si mutandu-se dupa umbra, ca araboii, si-si cumpara telefoane performante din ajutoarele lui. Latra la Luna toata ziua ca-si va tine ciocul mic, se mai si jura pe Sf. Treime, dar tot nu se lasa pana ce nu scapa porumbei ca sa ajunga iar la Beci. Acum invoca netinerea de minte pentru o declaratie mincinoasa de acum 10 ani, si sunt sigur ca va scapa, dar gura aia a lui mare, mare, mare cat statuia Libertatii, il face mereu vecin cu puscaria!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bomba: CCR AZI A HOTARAT: SRI nu face parte din organele de urmarire penala, iar toate dosarele penale de coruptie se pot rejudeca, cele care au avut ca obiect DE PROBE interceptari telefonice, ambientale, etc facute de SRI! S-a hotarat ca se pot rejudeca dosarele cu probe fiind interceptarile! Raman valabile doar interceptarile pe Siguranta Nationala, terorim etc! Va dati seama ca acum toti coruptii vor cere rejudecarea dosarelor lor unde baza de proba a fost interceptarea? Adio, dreptate! Basistii si-au aflat salvarea la timp prin CCR-ul basist! Furati, bai, fire-a-ti ai dracului de nenorociti, ca CCR-ul v-a dat dezlegare de dulce! Halal, natiune! Halal dreptate! Ce rau imi pare ca n-am furat pe ruptelea, sa insel bancile si statul sa-mi asigur batranetile si am fost cinstit ca un prostan! Prostan m-am nascut, prostan am sa mor cu cinstea in brate, ca un fraier!

Draculea said...

***Huhurez,avem ,aici ,printre noi un prostanac,unul singur, care face pe smecherul,se imbraca de fiecare data cu alta vigana (cioarsa de rochie) ieftina ,dar cu aceiasi gaci si crede ca nu-l recunoastem. Peste tot sustine aceiasi ineptie"cum ar putea fi o pensie mai mare decat "un salariu"(spune prostu'),chestia este, cam ce intelege el prin SALARIU,dar nu trebuie sa ne consumam neuronii cu asemenea tampenii-da-i peste nas,adica "da-i cezarului ce-i al cezarului"--un sut in dos ca sa-i fie cu folos.

brenda said...

acum ca stie ;;tot satul;;,dar nu stie barbatul. nu mai pot sa vo dea la intors,bubue in presa pe la televiziuni ca s-a hotarat ceva amendamente in favoarea pesionarilor militari , dar am zis asa deoarece de unde stiu aceea si noi nu avem ica rezolutia comisiei asa cum este data ,deci care este problema?

Draculea said...

Au fost cateva interventii la avocatul poporului pentru a inainta spre analiza OUG 57art 40 la CCR,cum a ramas?

micutzul said...

BOMBA
Azi , de la doua gaini si un cocos , am un singur ou ... Luate la intrebari orataniile faceau scandal amandoua si cocosul ma alerga prin curte ...
Am intrebat curios si cuviincios ce dracului are cu mine si a zis cotcodacind ca sa=mi vad de treaba mea , sa nu ma mai bag peste gainile lui ca la pensia pe care o sa o am imi pot permite sa-i cumpar si lui un harem nou...Cretinul naibii...Si eu care speram ...
Bai si nu este de gluma cu nebunul ...De cate ori ma vede alearga dupa mine..M-am gandit sa fac un tribunal extraordinar , asa ca Magureanu cu Gelutu si Atanasie sa ii explic ca ma terorizeaza , dar ma gandesc ce zice soacra-mea...Cred ca mai bine plec eu....
Hai pa si LA MAI MARE...DE 100%

brenda said...

adica cum vine asta , coruptia ne este,,siguranta nationala,,bravos natiune ,furati ,mama,furati ,ca sri pleaca la plantat capsuni , lasati ca infinteaza DNA o directia 6 cercetari penale , mai beava ca cea a fostului departament al fostei hulite securitati ,dar sa stiti ca aceea erau cu adevarat pe siguranta nationala , avea militia departament pentru aia de furau ca astia de acum , nu va speriati ca va ftii mai tare ,acum sa vedeti interceptari,,,dormiti linistiti DNA vegheaza ha ha ha totusi scuzati ,cititi brava in loc beava m cu toate ca si asa ar merge ,,,eu astept raportul ala fantoma ..cu amendamente?aprobate?

micutzul said...

@Viorel Kis
Domnule , eu vreau ca discutiile sa fie frumoase, sa ne mai atacam intre noi sa mai facem misto unii de altii si cand trebuie sa vorbim serios.
Eu cred ca este nedemn ca dumneata sa vorbesti despre cineva la modul cum o faci...Nu ai dreptul si nici noi obligatia sa citim cand faci ,, PROST,, pe cineva... Fiecare are dreptul sa scrie, daca admin ii permite ...Daca vrei sa jignesti la acest mod fa nene tu un blog al tau si injura cat vrei , pe cine vrei....Dar nu ne obliga sa citim jigniri de genul acela.

CEZAR said...

Pana si Micutzu ..s-a trezit ..greu dar si-a revenit !!
Ineptul asta ..da dovada ca-i irecuperabil ..!!

Bejan Ghiorghe said...

vedeti aici model de solidaritate in lupta sindicala pentru drepturile celor pe care îi reprezinta. RUSINE:http://www.snppc.ro/stire.php?id=435&idu=com

Unknown said...

D-le Corneliu asta voi face de acum inainte. V-am si spus ca am simtul umorului si ii voi trata cu intelegere mai ales ca aceste stari se suprapun peste o eclipsa de soare care a avut loc undeva prin Indonezia. Despre Predoiu, nu vedeti ca incatusati ies de la DNA doar unii, dintr-o anumita parte a esicherului politic? Becali saracul (imi este tare drag), vorba dvs. le trage ca are gura bogata,iar hotararile CCR-ului, in cazul de fata, ar trebui sa aibe aplicabilitate de acum incolo. Daca Becali ar fi fost luat pe interceptari cine i-ar mai da lui zilele de puscarie inapoi? Nu cred ca se vor rejudeca dosarele, ar fi totul cu susul in sus. Oricum cu ce sunt eu de acord, sa se mai termine cu atatea interceptari. Procurorii sa produca dovezi., stiu este mai greu asa.
D-le Corneliu daca va incalzeste cu ceva va redau un citat:

"Singurul mod de a ramane sarac este sa fi cinstit" Bonaparte
Dar parca problema nu era cum sa ramaneti sarac. Ha Ha Ha

Huhu Rezea said...

@Corneliu si @Monica
Efectele deciziei nr.51 a CCR sunt definite chiar in cuprinsul actului referitor la deposedarea SRI, in folosul organelor de cercetare penala, procurori si politisti, de posibilitatea de a mai efectua interceptari:

"52. Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga
omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art.147 alin.(4) din Constituţie. Aceasta
înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de
prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor
definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-de, însă, în mod corespunzător, în
cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr.895 din 17 decembrie
2015, (par.28)]. În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, în această cauză,
precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare,hînaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Cornel said...

Toate acțiunile de modificare a Legii 223/2015 prin OG 57/2015, au ca scop și susțin aceiași ,,inepție", cum ar putea fi o pensie mai mare decât "un salariu".
Ministerele și guvernanții au impus această barieră și în negocierile cu reprezentanții rezerviștilor și sindicaliștii. Urmează să vedem în acest context cam ce aberație de lege o să rezulte, asta dacă se va modifica ceva. Dispoziția este ,,dați speranțe, dar nu modificați nimic,,. Pensionarii în plată trebuie să rămână plafonați la ce au, iar cei ce vor ieșii în viitor, să fie plafonați la un nivel care să nu depășească anumite calcule bugetare. Dacă nu se vor iniția acțiuni de genul celor menționate de R-26500, privind pichetarea unor instituții, nu văd nici-o modificare în modul de abordare a pensionarilor militari, de către ministeriabili și colonialiști.

brenda said...

deci toate amendamentele au fost avizate favorabil , pe 11 martie legea intra in plenul sensatului , bafta la toata lumea si peste 2 ani vom mai vedea,asa ca sa se incheie si povestea asta , nu are importanta cine a avut mai multa contributie , sa vina cu noroc ziua de vineri

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhrez: Tocmai revizuirea aceea ii poate scapa pe parnaiasi, posibil sa ramana posesori ai furaciunilor! Sa stam pe burtica intrucat e apa mica: Sunt la MIJloc manariile binomului Mooe Woodrea & Basanau si colega magistratilor, Bica-Bibilica, ce trebuiesc scapate de bulau impreuna cu toata sleahta basanista sa le ramana camioanele cu banaret. Totul se lucreaza in mare taina si in scartaitul oaselor scheletilor din dulapurile DNA care se foiesc de ingropaciune, ca orice mortaciune!

Unknown said...

Domnule H

Deci cei care nu au sentinta definitiva mai au sanse. Pai ce inseamna sa refaci un dosar in cazul in care ai aproape numai interceptari si ma rog autodenunturi?
Alta problema acum si va rog sa ma luminati!
In legatura cu pensia. Daca plafonul de 100% nu poate fi depasit, eu care intrunesc toate conditiile de pensionare cu ce ma avantajeaza sau dezavantajeaza ca se calculeaza cu 65 sau 80% din baza de calcul? Banuiesc ca pensia este aceeasi: cu OUG 57 sau fara OUG.

micutzul said...

@ Tanti mama lui Rares Ionut
Hai bre tanti cum sa iti fie drag nea Gigi ? Pai asta e o capodopera bre o entitate a naturii... Sa vezi ce pamant le-a dat astora de la MApN in schimbul celui primit de el... Atat de drag le-a fost la astia din minister ca au facut asa un schimb cam de 1 la 7 din cate stiu eu...A si daca erai si mata bre la MApN sa contributezi o viata la clubul STEAUA cum puteai sa intelegi ca ...contributeala a jdemii de cadre militare s-a dus pe apa sambetei si ,,, a dreacului contributeala o mare parte in ograda lu, nea Jiji.... Ca sti ? Noi am cam dat bani ...luna de luna si scria si in statul de plata.


uber said...

Tupakule pentru cei multi care nu inteleg marea realizare cu 80%, ea fiind inteleasa pe deplin doar de cativa initiati, fa te rog o disertatie, scoate-o din domeniul ezotericului, sa pricepem si noi.
Ian ciuleste urechea colea, poate-ti intra si tie ceva in cap. Ca tot esti indragostit de colonei. Doi colonei iesiti la pensie de pe aceasi functie, primul cu 20 ani vechime si al doilea cu 35 ani vechime. Amandoi vor avea acelasi cuantum al pensiei prin plafonarea la 100%. De ce? Pentru ca celui cu 35 ani vechime efectiva i se va interzice sa-si valorifice cei 15 ani efectivi(cumulati insemna mai multi), mai pierde si pensia suplimentara plus procentele din OMM. Cel cu numai 20 de ani beneficiaza de toate drepturile din lege, de toate! Ca problema de logica, daca cuantumurile celor doi sunt identice, explica "egalizarea nu exista". Incearca te rog sa nu mai privesti prin prisma, cine stie ce dracu vezi tu acolo.
Dupa cum vezi cel cu 35 de ani vechime este total dezavantajat fata de cel cu numai 20 de ani. Culmea e ca daca includem in ecuatie si cuantumul mai avantajos sansele sunt reale ca cel cu 20 de ani sa aiba o pensie mai mare.
Criteriul de baza pentru o lege a pensiilor trebuie sa fie vechimea nu tot felul de imbarlgaturi, rodul unor minti frustrate. Pe scurt, ai vechime mare, cunatum mare, vechime mica, cuantum mic. Punct.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Monica: Sunt de acord cu parerile tale, cat priveste saracia asta impusa de ignoranta Armatei fata de cei care si-au oierdut capacitatea operativa in timpul si din cauza serviciului militar, dar si alte manarii reprobabile in care se fac ca nu-mi gasesc o vechime in subteranul minei Lupeni 2 ani, sa iau grupa intai de munca, sau speciala, sau cum o fi dar nu normala, ci doar ca am insotit trupetii la si de la mina asa cum ei se fac ca ma gasesc in Arhiva, apoi se fac ca nu vad acordarea vechimei pana la 25 de ani, de la cei 17 pe care-i am ca vechime totala cand am fost stopat de invaliditate, deci pe perioada cat am fost in gr, 2 inv. trebuind sa fac demersuri sa mi se acorde, ei avand orbul gainilor, m-au facut un razvratit cu gura mare ca Becali si sa-i bat la popoul gol cu ocari oţetoase! Si n-am sa tac si am sa-i toc marunt si periodic pana la victoria finala! Pe ei si pe mama lor, cum ziceau candva ostasii pe frontul de Est! Sunt atatea cai de atac, de la plangeri la ministerul Apararii si presedintie pentru presiuni pe Casa Sectoriala, dar asta ca un joc de glezne de incalzire, caci sunt nule si neavenite aceste institutii decedate si adormite langa tata in groapa inca de pe acum, si sant satul de un NU mare cat o zi neagra de post din partea lor de ani si ani de zile din adancurile vremurilor de demult ale istoriei mele de traitor dezamagit de ei, Comisia de abuzuri a Parlamentului, cerere de revizuire, instanta de judecata, Contestatia la primirea Deciziei de pensie, CCR, Avocatul Poporului...

A propos: Deci te-ai convins sa fii ignoranta cu atitudinile misogine si mistocaresti ale colegilor pusi pe şotii! Tineo tot asa, draga mea, si vei vedea ca vechimea de postator, timpul, rutina si ignoranta debordanta va impune o regula nescrisa a normalitatii, cei inzestrati cu prea mult entuziasm se vor posomori cu timpul si isi vor concentra tirurile pe alte probleme mai noi, sau alti...,,recruti!''

Sa stii ca mucenicii framantati cu trante si ca pe Iuda cu faina, apa, zahar, arome si lapte, lasati la crescut 1 ora, copti 30 minute la cuptor la poz. 3 timp de 30 min. ieri, iar azi unsi cu miere de albine incalzita 1 minut in cuptorul cu microunde sa se inmoaie, pe toate partile cu pensula si tavaliti prin nuca cu zahar si arome, chiar si cu fulgi de cocos albi sau colorati, sau bombonele marunte de tot si colorate de decor, au iesit fantastici de buni, semi-crocanti la miez, moi la exterior- o bunatate! Cui am dat de pomana au cracanat ocarinele ca cepele mirandu-se foarte de bunaciuni! Barbatoii sunt ingeniosi, dar conditia e sa le placa bucataria si sa nu sufere de lenosie! Lenea e doar o boala sexuala lenoasa (cu milioane de scuze): Pe unii ii f....e o lene, nene!!! Asa ca si eu sunt atins, nu o data, de boala asta comuna, dar cand vreau sa fluier, pai fluier, draga!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Micutzule: Stiu de manarie si magarie cu acel teren MApN, dar am jurat ceva in ziua cand am descoperit ca fotablul nu inseamna cinste si corectitudine, ci numai bani, spagi, meciuri vandute si multa mafie: Sa nu mai aud de Steaua ce am iubit-o ca pe mama, sa nu mai aud de fotbal in veci, sa nu ma mai intereseze absolut nimic despre jegul asta de fotbal prapadit romanesc, cu betivi ordinari, curvari nenorociti, vanduti Satanei pe arginti, niste coate goale ajunsi si impaunati ca niste curcani, dar niste ratangii obositi de orgii si de valoarea a doi lei amarati! Bine ca le-a tras Becali teapa acelor nenorociti de spagari lacomi si sa-i invete minte de afaceri! Armata mai are cinste si onoare de cand a incercat sa ne manareasca din interior si pe noi cu o Ordonanta sa ne lase in curul gol pe toti? Mai reflectati asupra acestei situatii!

Draculea said...

***micutul,vad ca te deranjeaza cand spun adevarul despre cezar, chiar daca acest cezar cu 9 fetze injura pe toata lumea ,inclusiv pe tine? Bravo "uriasule", pai daca-i asa sa hotarasca ,doar,admin ce este bine si ce nu.
Daca ar fi istet,ar duce lupta de idei nu atacuri la persoana.Fiecare isi poate expune parerea dar asta nu inseamna ca daca nu este pe calapodul gandirii nostre trebuie sa -l atacam. OK ,normal,eu imi apar interesele mele si incerc sa le dau legalitate si dreptate ,apoi daca tie nu-ti convin ,vino cu argumente ,nu ma balacari pe mine sau si mai grav,arma din care fac parte,meseria nobila pe care cu drag am practicat-o fiecare.Eu nu mi-am lasat elicopterul in padure pentru un detz de vodca genocid!

Iulian Mareș said...

Monica
Este diferenta...cu OUG aveai oensia de 102%
Cu forma/Senat 100% si pierzi 2%!
Este de bine, este de rau?
Un rau la Senat...poate fi modificat in bine la Camera Deputatilot!
Asa da!

Dan B. said...


@Huhurez:

Ai inteles precum fratele cuc spusele mele!
Eu am sustinut ca, procedural, comisiile din Camera Deputatilor nu pot analiza in devans initiativa legislativa aflata inca in portofoliul Senatului.
Asadar, eu nu am precizat vreun amestec al deputatului Mircovici in analiza comisiei senatoriale, ci doar m-am intrebat conf. carei cutume parlamentare se discuta in camera decizionala un document care inca nu a plecat de la prima „instanta” sesizata!

Huhu Rezea said...

@Buzescu
Ca sa-ti raspund in acelasi registru ireverentios, precum cucul ai inteles d-ta ce a spus deputatul Mircovici pe Facebook.
Amendamentele le-a depus la Comisia de aparare a Camerei, al carei membru este, in perspectiva avizului sau coraportului pe care aceasta Camera il va da proiectului de lege de adoptare a OUG 57.Foarte bine ca le-a si publicat pentru a testa reactia rezervistilor. Poate s-au inspirat si senatorii din acele amendamente, in special art.30.
Astfel ar avea de câstigat si cei cu vechime redusa, dar si cei cu vechime de 45 ani...in ciuda ciudatului @Cezar.

Unknown said...

D-le Mares am inteles credeam ca o fi ceva ce-mi scapa. Multumesc.

D-le Micutzu.
Si eu am contribuit la Dinamo, tot pe stat. In cazul lui Becali, MApN-ul i-a facut oferta dupa cate stiu eu. Oricum mie tot drag imi este Becali si-a spalat pacatele la cat bine a facut. Sinceritatea lui ma face sa zambesc. Parca naiva cateodata. Asa il percep eu. O fi bine nu o fi bine...asta e.

D-le Corneliu Sa traiti am inteles. Referitor la mucenici imi pare rau ca nu am fiert cativa, eu fac muntenesti cu zeama, ptr. ca m-au sunat fostii colegi sa ma intrebe daca am facut. Urma sa trimita si o masina. Poate la anu'

Dan B. said...

@Huhurez:
Tocmai la asta ma refeream, in ce baza au fost depuse amendamente la o comisie a Cam. Deput. pentru o initiativa legislativa inexistenta in evidenta acestei camere, fie ea si decizionala? Cum sa faci modificari la ceva inexistent din gestiunea ta?
Dupa ce L 665/20156, imbunatatita sau nu, ajunge la Cam Deput., abia atunci exista temeiul depunerii de amendamente, respectiv dupa momentul in care Biroul Permanent a distribuit comisiilor sale documentul cu pricina.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Uite ca ne-am luat toti cu vorba si n-am pus punctul pr I: In Camera decizionala a Deputatilor, cand se va desavarsi aceasta opera de aprabare a ajutoarelor sociale, numita OuG 57 lipita ca ventuza pe Legea 223, poreclita smechereste a pensiilor militare? Care este ziua deciziei finale? Nu era cumva prevazuta azi? Sau pe 14 Martie? O sa capiem cu totii pana la finalizare!...De ce pensie de ajutoare sociale? Pai, cand o Lege orgasmica este supusa unui viol brutal in grup, si de mutilare si limitare de drepturi, isi schimba sensul in Legea ajutoarelor sociale de stat! Legea pensiilor militare este atunci cand isi respecta limitele drepturilor totale ce rezulta din vechimea totala, separat; contributiva, separat, si OMM-uri si alte drepturi, tot separat!

Bejan Ghiorghe said...

Vezi site-ul SNPPC, veti gasi urmatoarea temere a d-lui Coarnă:
În ultima vreme s-au lansat foarte multe zvonuri cu privire la Legea nr. 223/2015 care au creat o stare de nelinişte în rândul personalului care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Neoficial, din anumite surse, am aflat că se încearcă modificarea legii în sensul că procentul din care se pleacă să fie 45 % (în prezent 65%), iar vechimea cumulată să fie ridicată la 30 sau 35 de ani (în prezent 25 ani).

Dan B. said...

@ Corneliu:

Lasa ca si-au „tras” consilierii juridici si juristii din MApN gr 1 de munca, adica ”alte conditii” si respectiv „conditii speciale”.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Monica, bine ca ai luat Pe loc-repaus! Cand ai bani, poti sa-i cumperi si sa nu mai irosesti timpul. La mine, e chestia si de umplere a timpului cu ceva, alta lume are treburi mai serioase ca ale mele, si chiar greutati mai mari cu copiii si altele. La mine e o joaca placuta sa mai uit de unele probleme in familie...Dinamo avea mai multi sustinatori la noi in Armata, candva, si la Popota era mai mereu scandal intre stelisti si ei! Ramaneau unele farfurii neatinse...Dinamovistii erau coltosi rau, insa personal nu intram in disputele astea, fiind destui hamaitori sa late si pentru mine! Cazarma avea stadion, dainuie si acum, si acolo se formau aceste doua gasti jucand fotbal intre ei, unde se lasa cu dinti sparti, pumni si injuraturi de sughitau mamicile pe acasa! I-am salvat in vremea aceea viata unui coleg, culmea: dinamovist! care de la o contra si un cazut in freza si-a inghitit limba, iar eu cu un lemnisor rupt dintr-un brad i-am racorit traheea scotandu-i limba, cu medicul langa mine, care de uimire si tragicul situatiei inlemnise si nu stia ce sa mai faca! Cu calm, sange rece, insistari si migala l-am salvat pe om! Acel coleg imi era sau ii eram antipatic si ne intepam continuu, de atunci am devenit ca fratii, dar accidentul l-a marcat pe viata, chiar se pusese problema sa fie pensionat de la multele internari ulterioare! De atunci s-a infiripat in mine prima ura pe fotbal, Catalin Haldan si altii care au murit pe stadioane mi-au confirmat ura, si Becali m-a convins! De tot.

Dan B. said...

@iulian Mares:

Un rau de la Senat se poate transforma intr-un rau si mai mare la Camera Deputatilor!

Huhu Rezea said...

@Buzescu
Sa-i multumim lui Mircovici ca si-a facut temele anticipat , formuland public amendamente pe un text intrat deja in procedura parlamentara. Sa nu-i cautam nod in papura.
* * * * *
Stelisti si dinamovisti, ati si uitat ca FIFA si UEFA au interzis cluburile departamentale.MAI si MApN au facut si pe dracu ca sa privatizeze sectiile de fotbal.
Fara Badea, Borcea si Becalii ambele cluburi ar fi acum desfiintate.

avianyc said...

@ Buzescu
consilierii juridici si juristii au fost în AC de la punerea în aplicare a HGr 1294 în 2001. Totul în detrimentul unora care erau incadrati in locuri de munca cu grad ridicat dat tinuti în CD cel mult CS.
Grupele , pixul,putere si te instalezi in grupă unde-ti convine.Asaa se respecta legea pe la stapînire. Primesti grupă doar înaite de a încheia socotelile cu cele lumesti si nu conform legilor in vigoare care stabilesc locurile de munca cu grad de pericol cît esti in activitate. Merge si asa ,asta nu vede nimeni mca seamana a ”neconstitutional”.Dar ,daca este un beneficiu ,ce mai conteaza. De asa ceva se pune problema doar cînd ti se ia. Și uite asa șeful de birou grupă -subordonatul din acelasi birou, ciuciu. Asa era. Asa ca d-nul Oprea nu a facut chiar rau cu ridicarile in grupe în 2010. Banuiesc ca tot în urma unor plîngeri si nemultumiri le-o fi facut. La fel cu trecerea lui Boc la contributivitate la plingerile celor carora nu le-au fost incluse sporurile pentru care au platit taxe si impozite in baza de calcul a L 164.
Atunci probabil forma L223 era pentru ”grupare” ceva cu coarne si coada.
Oricum daca se va aplica totusi L 223 cîndva sa vedem si cît o tine în functiune aplicarea.Eu o cam vad asezata pe nisipuri miscatoare desi mi-as dori sa fie de viitor si o asteptam de dinainte de L263 sau L119.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Uluitor: Daniel Morar declara ca ,,probele inregistrate depinde de la caz la caz, de la judecator la judecator!'' Adica pot fi si neconstitutionale, si constitutionale! Dar mai intreb: Cei platiti sa produca probe, flagrant si alte dovezi, chiar se rezuma numai la interceptari de la caldurica, la umbra feriti de soare si intemperii, de pe scaune si apoi sa ceara pensii duble fata de militarii care au inghitit tone de praf si au suferit toate vicisitudinile vremii, cu consum fizic, psihic si emotional de neimaginat? Hmmm...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Gheorghe Bejan, 19.46.00: postarea asta a lui Coarna nu e de capul ei! Este o minge ridicata la fileu de catre stapanii sai. Sa-ti explic: Sataniile tehnoretardate din ministere au acest gand rau prin ordin sorosist si masonic. Dar il au pe Coarna si pe altii ca el ca scule sa pregateasca terenul cu anticipatie prin astfel de postari. Sa dea Dumnezeu sa moara acest gand cu tot cu aceste creiere putrede si sa nu se intample, ca de data asta n-ar mai intra nimeni in casa din strada pana nu s-ar duce toti dracului de unde au venit!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Huhurez: Pe SNPPC scrie cum s-au dat voturile pe fiecare articol in parte, si ca pe 11 Martie intra in plenul Senatului.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Dan Buzescu: Sa vad eu finalul rezultatelor si am sa le pun problema asta a categoriilor de munca la cei din Ministerul Apararii, si am sa cer si anchete si controale la dosarele lor. Deocamdata astept placintele lor, dupa care am sa fac o gura de satrar, mai mare ca a lui Becali pe la Inaltele Porti!

Cornelius Flavius Ifrim said...

SRI avea la indemana o jucarica a interceptarilor pe care o folosea in santaje politice si interese poitice, in loc sa-i foloseasca la flagrante. Flagrantul este mama si baza probelor la un dosar. Uite ca acum au luat-o in mânuri de Malineanu si cam multi vor pleca in pribegie dintre ei, dar nu le plang eu de mila! Basanau cam are dreptate cand zice ca SRI iti arata pisica cu interceptari cand voiau sa te aiba politic la mana din ordinul cuiva, probabil din proprie experienta, ca in 10 ani le-a folosit pe toate sa mentina teroarea in randul adversarilor poiticieni si coruptia in folosul gastii pedeliste. Vom vedea de acum un spectacol al dosarelor penale cu penali fara probe si care ne vor rade in nas, cum o face acum Mooe Woodrea din apartamentul sau de lux in libertate limitata, plini putrezi de bani, in lux si cu dureri in pixeli de noi! Bravos, CCR ca iarasi facurati o isprava neispravita in favoarea iubitilor vostrii basanisti, asa cum v-ati obisnuoit sa-i ploconiti de ani de zile! Qui prodest, domnule sef cu certificat si pensie de handicapat nevazator si salariu & alte venituri smecheroase de peste 28.000 lei?

Dan B. said...

@Corneliu:

Ma dezamagesti!
Cum de poti crede ca L 665/2015 ajunge pe rolul plenului Senatului vineri, pe 11.03, in conditiile in care joia dai cu tunul si nu-i mai gasesti pe parlamentarila serviciu?
Am crezut ca ar exista o exceptie in aceste zile, insa nu exista ordine de zi pt 11.03.2016.

Huhu Rezea said...

@Corneliu
Astazi a fos ultima zi de plen a Senatului in aceasta saptamâna. Urmatoarea zi de plen este pe 14, asa cum am scris in postarea urmatoare de pe blog.
Ca sa vezi cât de informati sunt ai lui Coarna.

Iulian Mareș said...

Dan Buzescu....20.08
Afirmativ!
In 2014 am vazut un bine la Senat, transformat in rau la CD!
Dusa si Oprea s-au facut ca sustin in dec 2014 plata ajutoarelor la iesirea la pensie!
Senatul, cu stampila si semnatura lui Tariceanu a trimis adresa la CD cu specificatia ca sa fie scoasa aceasta prevedere de amanare in plata din OUG, inclusiv mootivari pertinente si legale!
Ei, la CD s-au dat avize favorabile, pana la comisia de munca, prezidata de un psd-ist, mare specialist, fost prof istorie si viceprimar la Barlad....cu un trecut tusat de presa de te crucesti!
Ei, bine, asta nu e de acord, in tabel nu are motivari....trage doar linii orizontale si legea pt aprobarea OUG iese cum a dorit Ponta, adica nu ajutoare! Dar unde au fost Dusa si Oprea atunci? Ca ei trambitau prin ministere ca vor asigura sprijinul amendamentelor depuse de ei?
Ei, unde? Au uitat de promisiuni!....s-au crezut smecheri! Uite ca li s-a intors si au probleme...si exercitii unii!...si nici Dusa nu se simte prea bine!
Pe inteles, cine merge in instanta castiga si ia banii..., ce-i drept putini din MApN actioneaza astfel, majoritatea...asteapta!....ce? Izbavirea? Mila lor? Asa functionam noi!
Uite ca s-a putut si se mai poate inca!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Dan Buzescu, ce am citit pe blogul lor, eu am redat mot a mot. Te indreptasesc despre faptul ca pe idioti nu-i gasesti joia, in aceasta zi fiind cica in circumscpscriptiile electorale unde nu-i gasesti sa tragi cu tunul, dar ma gandesc si la ziua de luni, 14 Martie, cand trebuie sa se incheie socotelile cu OuG 57 ca nu va fi cvorum, fiind luni, iar viata de trantor nu permite ca lunea sa se buluceasca la munca! Si, uite asa, ne trezim ca legea si ordonanta trec tacit...Fereasca Dumnezeu!

Gh.V.(de la Buciumeni) said...


Au reusit ce nu avusese curajul nici un guvern ! Au anulat indirect art.11 din Legea 80/1995 !La ce imi mai serveste mie o vechime echivalenta de aproape 50 de ani si OMM cls.I ??? Gh.V.