Un produs Blogger.

duminică, februarie 28, 2016

Alo, CPS a MApN, nu restituiti, inca, documente cu stagii anterioare datei de 01 01 2016

48 comments
Casa de Pensii a MApN isi permite sa publice precizari gresite, pe sit-ul sau,  despre valorificarea stagiilor anterioare intrarii in vigoare a Legii 223/2015.

"Stagiile de cotizare nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi 
(01.01.2016), precum şi cele realizate ulterior acestei date, se vor valorifica în sistemul public 
de pensii.?
Pensionarii aflaţi în evidenţa Casei de pensii sectoriale a MApN puteau solicita 
recalcularea pensiei acordată de către instituţia noastră, în baza prevederilor art. 107 alin. (4) 
din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi 
completările ulterioare, doar până la data de 31.12.2015. 
Pensionarii vor putea beneficia de aceste drepturi, ce vor fi stabilite în sistemul 
public de pensii, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea 
nr. 263/2010 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare. 
Documentele trimise de solicitanţi – original şi/sau copii - vor fi restituite adresantilor."

Sa comparam precizarile Casei Sectoriale cu articolele corespunzatoare din Legea 223/2015, modificata prin OUG nr.57/2015.
Art. 109
5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condiţiile prezentei legi, şi în situaţia depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor şi se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum şi cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.
Art.110
3) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform alin. (1), precum şi cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi

Din start se vede ca,  onor Casa Sectoriala  a modificat, in alin. 1 al precizarilor, termenul pana la care se pot valorifica stagiile realizate inainte de data intrarii in vigoare a legii.Legea vorbeste in articolele 109 alin.(6) si a110 alin.(3) de stagii nevalorificate pana la data recalcularii pensiei, domniile lor, functionari ai Casei Sectoriale , pretind ca  ar fi vorba de stagii nevalorificate , in sensul ca nu s-au adresat cereri de recalculare, pana la data de 01  01 2016.In lipsa altor precizari, data recalcularii pensiei in baza Legii 223/010 este data emiterii deciziei de recalculare, adica o data ipotetica in urmatorii 2 ani.Potrivit textulului de lege,  in decizia de recalculare a pensiei militare intra stagiile valorificate in ultima decizie de pensie pe L 263/2010 precum si orice stagiu realizat pana la data de 01 01 2016, nevalorificat pana la acea data, probat printr-un document inaintat Casei Sectoriale in perioada cuprinsa intre 01 01 2016  si data deciziei de racalculare a pensiei militare.Doar documentele referitoare la stagii anterioare intrarii in vigoare a legii pensiilor militare care sunt inaintate Casei Sectoriale dupa emiterea deciziei de recalculare vor putea fi restituite pensionarului militar,  in vederea valorificarii in sistemul public de pensii, la implinirea vârstei standard din Anexa nr.5  a Legii 263/2010.Neincluderea acestor stagii  in decizia de recalculare a pensiei militare este motiv de contestare a adresei de restituire a documentelor sau a  deciziei de recalculare a pensiei militare. Legiuitorul a avut intentia  sa acorde posibilitatea pensionarilor militari, care inca mai lucreaza, sa-si poata valorifica in pensia militara si ultimele luni lucrate in anul 2015, stiut fiind ca abia dupa 01 01 2016  puteau sa obtina adeverintele de stagiu de la Casele Teritoriale de Pensii.Nu va lasati calcati de indolenta functionareasca a celor de la CSP!

48 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Noroc ca m-am coordonat Dv. si am trimis acel stagiu, ajungand la CMJ pe 30 Dec 2015, facand greseala sa nu trimit direct CPS, dar CMJ mi-a confirmat primirea, introducerea la recalculare si trimiterea catre CPS conf schemei lor de plimbare a hartiilor intre institutii, eu pastrand in acest sens factura postala de trimitere din 23 Dec. 2015.

Ionel N. spunea...

Cum Naiba(Dracul) la nivelul conducerii casei de pensii a "meletarilor"s-a rasturnat carul cu prosti ?! Or fi toti din Caracal ?


Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Dar, oameni buni, oare nu vi se pare ca aceste cobre veninoase de la CPS umbla cu tot felul de tertipuri si inselatorii, tot sa mai pacaleasca si sa profite de cateva mii de naivi, de necunoscatori ai hatisurilor legislative, sa mai doseasca niste bani meritati pe drept de pensionari? Chiar asa apucaturi mitocanesti si banditesti sa-i caracterizeze pe acesti serpi veninosi si fara scrupule? Nu si ei sunt de-ai nostrii, purtatori de uniforme militare, si chiar asa se dedau la astfel de magarii sa compromita si sa injoseasca corectitutinea calitatii de militari in care se increde orice civilizatie a unui stat? Ar fi o mare rusine, ar fi un adevarat act de cruzime si o atitudine fascista ce ar trebui sa-i tarasca prin toate salile tribunalelor!

Unknown spunea...

Asa ceva...CSP e de groază! Incompetență totală! Cunosc un caz concret în acest sens. Pur și simplu ăștia fac ce vor cu noi. Deci, eu nu mai pot. De 8 ani ma lupt cu ei să-mi acorde drepturile ce mi se cuvin!

Unknown spunea...

Această așa zisă instituție publică are comportament de stat în stat! Interpretează legi după bunul plac, nu respectă termenele, refuză comunicarea cu beneficiarii, sfidează legislația în vigoare, nu pune în aplicare deciziile comisiei de contestații. Dacă te uiți cine o conduce ai zice ca toate decorațiile alea din piept îs pe bune.

Iosif spunea...

Pana la urma ce facem?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Iosiv Vasile: Pana la urma o sa se lase cu ghiogareala si coaste rupte, daca o mai tin langa cu furtisagurile si razuirile dictate de sorosisti si masoni! Melos poPULAr: Parul si cu ghioaga lataaaa/ Ce frumos croiau o dataaaa/ Sa le aducem inapooooi/ Pentru hoti si booooi!...

bibiloi spunea...

Salutare domnul ministru al mapn a semnat si a fost de acord sa includa SGP in acordarea OMM .

Iulian Mareș spunea...

Biliboi,
Pai, poate el, asa simplu cu o semnatura pe un ordin de ministru?
Mai, sa fie?....dar, pana acum, nu avea cerneala? Foloseste o marca rara?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Taraganarea Legii 223/2015 si lucrul la dosare in stil de sabotaj pe faţă seamana cu actiunea de preparare a unei mamaligi la stana a unui cioban prost botă, pe care l-m vazut pe sticla TV, si care afirma ca * măliga se pune la ceaun, la foc domol si trebuie sa fiarba incet, nici mai mult, nici mai putin de...5 ORE!* M-am uitat cu mare mirare atunci la acel prostan ciucit pe vine, ca la căscătoare, de parca era constipat, si se leorbăia in *măliga* aia agale si lenos de te treceau sudorile gandindu-te ca sa fii si flamand si sa-l astepti pe prostan 5 ore sa tavaleasca boţoletele ala prin făcăleţ, te ia SMURD-ul lesinat si dihainat de chiorlăiala maţelor flămânde! Asa au pus-o astia de la CPS de mamaliga cu pensiile noastre, si chiar au si adormit pe căscătoarea vinelor, tot lucrandu-ne dosarele mai mult gresit decat in directia buna! Asa cum m-au fript pe mine, si iar alerg iepureste cu plicurile in mana pe la posta sa-mi repare idioteniile! Cine stie ce alte tampenii mi-o mai lucra prin dosar ca sa-mi pun mânurile in cap ca aluia care i-a luat foc casa!

Draculea spunea...

***Nu uitati,pe 6 martie cu totii la vot,in Piata Victoriei sa voDAM cu ei de pamant!

CEZAR spunea...

@/Viorel Kis ..ce-i pe 6 Martie ..?? parca era pe ..8..????

Nicu spunea...

Se stabilesc termene pentru acordarea drepturilor legale pentru pensionari după principiul "nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi, lasă pe poimâne, poate face altul sau nu mai trebuie făcut". Parcă ar fi vorba de oameni aflaţi în floarea tinereţii şi au tot timpul să mai aştepte câţiva ani. Este ruşinos să stabileşti asemenea termene pentru oameni care au muncit o viaţă şi acum se află pe "ultima sută de metri".Nu doresc decât ca actualii guvernanţi, dacă vor ajunge la pensie, să aibă parte de acelaşi tratament.

brenda spunea...

dle H ,sa inteleg ca este vorba de actualii pensionari care nu au valorificat pana la aparitia acestie noi legi , dar parca era vorba ca timp de 5 ani mai este in vigoare valorificarea pe 263, inca ceva sa inteleg ca noi pensionari ,adica cei care au depus cerere de pensionare la intrare in vigoare noua lege , isi valorifica drepturile avute pana la intrarea in vigoare a noi legi?

Huhu Rezea spunea...

@cezar si @filip
Inca nu ati dat accept pe invitatia de a accesa blogul in regim privat.

Bucataru Ciprian Paul spunea...

sunt,bucataructin@yahoo.com...Pcata ca se scapa ocazia de 24.01.2016,ca daca se facea si la iasi,cu toate judetele din Moldova,simultan cu Bucuresti,poate ii puneam un pic la fierbere,asa,ca?cu tradatorii astia din conducerile PSD si PNL,ce sustin acest Guvern imbecil si neavenit?conduceri ce nu au cuvint si pe care ar trebui sa i taxam la alegeri,adica,ma refer la Dragnea,care spunea ca o sanctioneze orce derapaj a Guvernului Ciolos .si el nimic..stau la cutie,ciune sa i mai aleaga pe dobitorii astia din PSD si PNL,UNPR,care ne au tradat,pur si simplu...In final,mai asyteptam,olecuta cu trimiterea cererilor cu cele 6 luni pentru recalculare???va multumesc!toate bune!

Draculea spunea...

***Cezar:
" MITING ULTIMATIV
6 MARTIE 2016 ORELE 11.00, PIATA VICTORIEI, BUCURESTI
- In atentia tuturor membrilor SCMD/CNSC, a tuturor cetatenilor romani responsabili, civili si militari –

Doamnelor si domnilor,
In ziua de 17 februarie 2016, reprezentantii SCMD au incheiat negocierile la Primaria Generala a Capitalei (P.G.C.) pentru Marea Adunare Populara, votata de dvs. in unanimitate, pentru ziua de 6 martie, cu incepere de la orele 11.00, in Piata Victoriei. Conditiile sunt aceleasi ca si la 24 ianuarie, acelasi dispozitiv, cu inchiderea Soselei Kiseleff, ca loc de parcare (in alveole), cu aceleasi puncte de adunare incepand cu orele 09.30 si afluire intre 10.00 -11.00 catre locul de desfasurare. Va rugam, prin urmare, sa transmiteti pana vineri 4 martie, la orele 11.00, datele de identificare ale mijloacelor auto. "

Unknown spunea...

CSP interpretează cum vrea Art. 109, aln 5 din legea 223/2015!!
Aloooooo CSP, art. face referire la documentele care nu au fost valorificate până la data intrării în vigoare a legii, nu la data depunerii acestor documente!!!

mega2005 spunea...

Multumesc Huhurez pentru informare. Tocmai, adineaori am "contestat" comunicatul trimitand un email la CSP MApN, ceea ce recomand sa faceti cat mai multi. Chiar nu mai au nicio limita!!!
Bombardati-i cu emailuri si inscrieti-va cat mai multi cu putinta in audienta la directorul CSP...nu la poarta, unde trimit functionari de mana a doua/treia...la director!!!

Huhu Rezea spunea...

@Gon Gu
Ba, ca sa vezi, alin. (6) spune si pana
când se pot depune documentele referitoare la stagiile anterioare intrarii in vigoare a legii. Se depun in asa fel incat stagiile sa fie valorficate in decizia de recalculare a pensiei militare, adica in termenul de doi ani, pornind de la 01 01 2016.

Unknown spunea...

Domnu' Huhu, eu nu pot sa cred că în această instituție nu există persoane competente sau informate. Sper din toată inima că este o eroare regretabilă de comunicare nu una de aplicare a legii. Mâine îi sun. Aș vrea să știu dacă mai sunt cititori ai acestui blog care au fost refuzați de CSP la depunerea documentelor care nu au fost valorificate.
Știți ce e culmea? În aceasta situație au răspuns ffff repede! În sensul ca nu se poate, ați depășit termenul de depunere! În altă situație, când era vorba despre o eroare tehnică a dumnealor mi-au dat răspuns după... 4 ani!!! Da, ați citit bine... 4 ani am așteptat să-mi spună ceea ce eu știam deja, că am dreptate!!! MI-AU RASPUNS LA CONTESTATIE DUPĂ 4 ANI. O INSTITUTIE DE STAT A RASPUNS DUPĂ 4 ANI LA O CERERE.

Unknown spunea...

Știți ce cred eu? Trebuie să fii pensionar militar ca sa înțelegi și sa aplici corect această lege. Numai o persoana afectată direct de aplicarea unei legi este profund implicată în înțelegerea acesteia. În consecință, propun să ne asociem și să preluăm noi pensionarii militari pensiile militare, asa cum militarii activi ar trebui sa preia armele și instrucția nu birocrația.

Unknown spunea...

Da, asa o să fac și eu !

mega2005 spunea...

@Corneliu
"Noroc ca m-am coordonat Dv. si am trimis acel stagiu, ajungand la CMJ pe 30 Dec 2015, facand greseala sa nu trimit direct CPS, dar CMJ mi-a confirmat primirea, introducerea la recalculare si trimiterea catre CPS conf schemei lor de plimbare a hartiilor intre institutii, eu pastrand in acest sens factura postala de trimitere din 23 Dec. 2015.".....MAI OMULE, TU CHIAR NU INTELEGI CA NU TREBUIA SA PROCEDEZI ASA???....AI MUNCIT UN AN INTREG SI AI DEPUS ADEVERINTA CU NUMAI 10 SAU 11 LUNI LUCRATE...O LUNA LE-AI FACUT-O CADOU???...O SA TI-O DEA SI P-AIA LA 65 DE ANI, DACA NU TI-O CADEA VREO CARAMIDA IN CAP SA TE TREZESTI LA REALITATE.
DE ASTIA CA TINE SI CA ALTII, PROFITA NEMERNICI ASTIA!!!..MAMAAAA, CE TE-AI "COORDONAT" TU CU HUHUREZU...SI CE BOU AM FOST EU CARE AM TRIMIS LA csp ADEVERINTA COMPLETA, CU UN AN INTREG, CONFORM LEGII.

Huhu Rezea spunea...

@GonGu
Sper ca este evident pentru toata lumea ca se da o interpretare eronata, in defavoarea pensionarilor, contrara prevederilor legii, chiar si cu modificarile aduse de OUG.
Intentia care tradeaza traditionala puturosenie a functionarului român se vede din modul ambiguu in care a fost reformulat alin.(5) al art. 109, dar puturosul, in sensul de lenes, n-a mai muncit si la alin.(6) care expliciteaza clar care stagii vor merge spre sistemul civil de pensii:
-stagii nevalorificate la recalcularea pensiei
-stagii ulterioare intrarii in vigoare a legii pensiilor militare.
Nu cred ca cineva isi inchipuie ca alin.(5) se refera la cereri anterioare datei de 01 01 2016.
Ar putea CSP sa precizeze care stagii intra totusi in reglementarea alin (5) al art.109? Ca...la cele care zice ca nu intra a dat-o in bara.

Unknown spunea...

Concluzia e clara! Pentru CSP trebuie formulate legi cu exemple concrete de aplicare. Fiecare articol al legii ar trebui sa aibă un exemplu de aplicare sau, mai bine zis, să aibă toate exemplele posibile de aplicare.
Atenție! Am avut o mare surpriză să constat că și la CMJ există păreri diferite referitoare la modul de aplicare al legii pensiilor militare. Bineînțeles aceste curente sunt împotriva pensionarilor! De văzut și urmărit! Nu numai legile sunt împotriva noastră! Ele sunt dublate si de: atitudinea ostilă sau cel mult indiferentă a celor care trebuie sa le aplice, lipsa de profesionalism, incapacitatea intelectuala de înțelegere și aplicare a acesteia, lipsa de calificare a celor care le aplica. Au făcut front comun împotriva noastră. Trist. Pensiile militare trebuie gestionate de pensionarii militari de la a la z.

Unknown spunea...

Puteți să-mi spuneți când ați trimis adeverința cu un an întreg și ce răspuns ați primit?

Huhu Rezea spunea...

Puteti sa explicati de unde a plecat discutia cu ani intregi si neintregi ca stagii de cotizare?

Unknown spunea...

Nu e o discuție pe acest subiect. E clar că nu contează perioada pentru care se solicită valorificarea stagiilor de cotizare - poate fi și numai o zi. Am dorit să formulez întrebarea așa cum s-a exprimat mega2005. Nu e niciun motiv suplimentar de stres :-)

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Baieti, in cazul meu nu e o mare scofala: Este vorba ca am trimis o adeverinta, tot din armata cand am fost detasat la mina 2 ani in subteran, iar boii nu mi-au dat doi ani de grupa speciala, sau cum dracul o fi la mina ca am intrat in gaura, ci doar ca am insotit acolo trupetii la munca, negasind cica dovezile de subteran, desi ele sunt cacalau dar le tin la cheie. E un fel de rahat cu perje din care reiese ca ma distram pana la nebunie conducand trupetii la mina si inapoi ca la nunta fara mireasa, asa ca nu ma astpt la colaci calzi, si chiar nici nu stiu ce dracul de grupe o sa-mi puna idiotii acolo, chiar ca m-am resemnat! Faca bors cu vechimea si sa si-o bage-m gaoaza! E mai naspa ca nu mi-au bagat puncte la asa zisul ,,stagiu potential'' si le-am trimis cerere de revizuire cu exemplificari din Legi sa li se cracaneze ocarinele caltabosilor astora!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Stagiile astea de cotizare, daca nu esti atent cu ele, raman doar o litera de lege pe care CPS o acorda dupa ureche, facultativ si dupa cum te miros ei ca esti informat referitor cu asta, drept dovada eu care din 2001 nu am mai fost punctat pana in 2010 la 55 ani, si apoi pana in Decizia din 2014 cand m-au scos din invaliditate in limita de varsta, la 59 ani si 2 luni, ca in 2010 am refuzat limita in scris si am ramas pe invaliditate.

emillian123 spunea...

D-lor si D-mnelor: Nu va scriam eu ca "astia" ai "nostri"-de la C.P.S. a M.Ap.N.-ului- isi cam bat joc de TOTI: pensionari si militari activi ( actionand abuziv, adeseori ILEGAL,din proprie initiativa si la comanda politicienilor); de ex.: in august 2013-atat eu cat si C.M.Z.-Timis - am trimis la CPS-M.Ap.N -un document si-respectiv - o adresa- privind actualizarea si reintregirea unei perioade cu grupa de munca -deosebita ce mi se cuvenea; cum va vad si cum va aud-tot asa si CPS s-a facut ca documentele nu exista, dar a AVUT "MAREA GRIJA" de a-mi "rascoli" -"trecutul de munca"=DECIZIILE DE PENSIE- si apoi sa-mi taie ILEGAL-(=ILEGAL =pt ca asa spune orice lege a pensiilor-ca debitele sub 10=zece lei,nu se urmaresc...!) 2 (doi) lei-corespunzatori a 29 de zile transformate din "deosebite"in "normale"-in care am fost la un curs de cariera...,dar pentru o alta perioada de 33 de zile in care mi se cuveneau conditii deosebite (si care in decizia primita in august 2013 erau conditii normale)-adica vreo 2,051 lei- in plus la pensie-si care practic-anulau "datoria" mea(debitul) de 2 lei amintiti-nici pana in ziua de azi nu i-am vazut...! 2.Am toate motivele sa cred ca OUG. nr. 57/2015 -a fost "coapta" de mai multa vreme...,ca legea 223/2015 a fost creata pur electoral, fara intentia reala de a o pune vreodata in aplicare...-uitati-va numai la termenele excesiv de lungi de aplicare...!(elemente din ordonanta ,ciudat-dar- au aparut in unele comentarii- pe acest blog -chiar inainte de finalizarea legii 223/2015-atunci cand se facea referire la unele articole neclare-privind actualizarile si recalcularile pensiilor)...!

Unknown spunea...

Am trecut și eu prin această procedură umilitoare. Această brigadă de birocrații medaliați și decorați pe frontul hârtiilor săvârșesc niște abuzuri greu de imaginat. Închipuiți-vă cum ar acționa ăștia în teatrele de operații. Niște trădători domnule!

Unknown spunea...

Domnu' Huhu, oare numai noi citim Art. 109, aln. 5 și 6 în forma discutată aici? Ne mai susține cineva? Azi l-am rugat pe un coleg să citească și să-mi spună ce înțelege. A înteles la fel ca instituția trădării - CPS!!! Culmea e ca omu a primit refuzul pentru adăugarea stagiilor aferente anului 2015 deoarece a depus adeverința cu stagiile de cotizare în data de 08.01.2016.

Unknown spunea...

Poate nu folosim intonația corespunzătoare când citim aceste aliniate ale legii, trazni-le-ar!

Huhu Rezea spunea...

@Gon
Desi nu sunt in situatia de a valorifica stagii anterioare lui 2016, eu mi-am facut datoria de a semnala incorectitudinea precizarilor Casei Sectoriale.
Cine vrea sa inteleaga si sa reactioneze in spiritul legii are instrumentul contestarii adresei de restituire a documentelor.Cine nu stie sa citeasca o lege, dar se increde in indicatiile functionaresti, sta acasa si asteapta sa implineasca varsta de pensionare pentru civili.
Daca indicatia gresita va fi si in Ordinul Comun privind recalcularea si actualizarea, ea va putea fi contestata imediat in contencios administrativ.
Sper ca alte Case Sectoriale sa aiba specialisti mai buni.

mega2005 spunea...

Acum vreo ora, am primit de la Casa de pensii sectoriala a MApN un raspuns hilar si adeverinta in original cu stagiul de cotizare, refuzand practic aplicarea Legii 223. Motivul,...exact ca in comunicat,...cica n-am depus pana la 31.12.2015 adeverinta cu stagiul de cotizare, de parca legea vorbeste de cand sa depui cererea si nu de perioada de stagiu de cotizare realizat anterior datei intrarii in vigoare a unei legi.
Mergem la tribunal cu boii astia de la mapn..

Huhu Rezea spunea...

@mega
Contesti adresa la Comisiei de Contestatii s i ceri obligarea Casei sa introduca stagiile respective in decizia de pensie militara intrucat te affli in termen, cererea fiind introdusa inainte de recalcularea pensiilor militare, asa cum se precizeaza in art. 109 alin. (5) si (6).
Daca si Comisia repeta raspunsul poti sa te adresezi Tribunalului,indeplinind deja procedura prealabila.
Cererilor adresate Casei inainte de 01 01 2016 li se ap!ica, intr-adevar, L 263/2010, dar nu la acestea se refera art. 109 alin (5) si (6) al L 223/2015.

mega2005 spunea...

@huhurez
Apreciez ca, pot sa-i dau DIRECT in judecata, cf. art 101 din L223/2015, intrucat adeverinta viza dreptul meu de a mi se STABILI si PLATI o pensie prin recalculare, fapt ce, prin refuzul CSP de a-mi lua in calcul adeverinta cu stagiul de cotizare realizat , reprezinta deja un LITIGIU si nu o DECIZIE de pensie pe care am timp 30 de zile sa o atac la Comisia de contestatii dupa cum spune legea.
Iar ei zic ca mi-au raspuns la o ....petitie(!?).

Huhu Rezea spunea...

@mega
Adresa de restituire a documentelor trimise pentru recalculare echivaleaza cu refuzul Casei de a recalcula pensia militara, da pensia militara, nu pensia civila, cum prost spun ei, in conditiile art. 109 alin.(5) si (6).
Refuza sa emita o decizie de recalculare in alte conditii decat cele de la alin.(1) al art. 109.
Decat sa-ti ridice in instanta exceptia neparcurgerii procedurii prealabile , eu zic sa formulezi contestatie catre Comisie. Poate se gasesc acolo oameni mai competenti si repara eroarea urechistilor de la Casa Sectoriala.
Faci contestatie, nu memoroiu.

Huhu Rezea spunea...

@Chef si @brenda
V-am rugat sa nu mai vorbiti de prorogarea L 223 pentru ca , juridic, nu se mai poate face dupa ce, deja, a intrat in vigoare,
Esxita doar posiblitatile de a fi modificata sau abrogata.

mega2005 spunea...

@huhurez
Am stat si am mai cugetat un pic,...se pare ca trebuie, intr-adevar, sa ma adresez mai intai, comisiei, altminteri ma pot trezi cu vreo exceptie ridicata de insasi instanta de judecata ca nu am respectat "jurisdictia"instituita de lege si imi respinge cererea ca inadmisibila...Apreciez sprijinul tau. Multumesc.

ion a lu ion spunea...

Gresit , cititi cu atentie legea :- La articolul 109 nu exista aliniatul 6
- La articolul 109 al.3 spune ca trebuie trimise doc pana la data intrarii in vigoare a legii ( 01.01.2016 ), la fel si articolul 110 alineatul 3.
Si eu sunt in situatia aceasta dar , legea e lege.

Huhu Rezea spunea...

@Ion Ion
Eu iti fac un bine, aentionându-te ca nu stii sa citesti un text de lege.
In primul rând nu citesti textul legii modificat de ordonanta, altfel ai gasi si alin (6)
In al doilea rând, stii sa faci diferenta intre verbele trimis si valorificat?
Unde vezi d-ta in alineatele (5) si (6) expresia trimis pana la data intrarii in vigoare a legii.
Citeste textul modificat de ordonanta in sensul de stagii nevalorificate pana la 01 01 2016,dar valorificate cel tarziu pana la recalcularea pensiei militare.
Doar stagiile anterioare anului 2016 trimise Casei dupa recalcularea pensiei militare {asta inseamna stagiile nevalorificate in decizia de recalculare, potrivit alin (6)} fi restituite ca tardiv trimise spre valorificate.

ion a lu ion spunea...

(5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum și cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii.
(7) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”

Asa cum am precizat- PANA LA DATA INTRARII IN VIGOARE A LEGII - se puteau depune doc necesare pt. valorificarea stagiilor de cotizare . Acestea sunt articolele modificate de ordonanta si unde apare si alineatul 6.
Eu sper ca fostii mei colegi sa aiba succes.

Huhu Rezea spunea...

@ al lui Ion
Esti tare incapatânat sa persisti in eroare.
Orice cerere care se depunea pana pe 31 12 2015 era rezolvata in baza legii civile, nu in baza legii pensiilor militare.
Art. 109 alin (5) se refera la cereri depuse dupa intrarea in vigoare a legii pensiilor militare, dar nu mai tarziu de data recalcularii pensiei militare, cereri privind stagii nevalorificate pâna la data de 01 01 2016.
Chiar nu intelegi semnificatia acelui "si" din prima propozitie a alin.(5).
Sa admitem ca alin (5) se refera la documente depuse in luna septembrie 2015.Cum dracu sa aplici legea pensiilor militare retroactiv, din luna urmatoare, cum zice in continuare alin (5)?

Unknown spunea...

”documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi” nu depunerea documentelor până la intrarea în vigoare a prezentei legi !

Unknown spunea...

Și Ancmr Câmpia Turzii interpretează la fel ca CSP.