Un produs Blogger.

sâmbătă, ianuarie 16, 2016

Pensii injumatatite pentru cei condamnati pentru fapte impotriva persoanelor persecutate politic

18 comments
  • Ar putea fi vizati cei care au lucrat in serviciile de informatii si contrainformatii, militie, aparatul de partid PCR, procurori, judecatori.
  • Decrete semnate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis
  • 15 ianuarie 2016

  • Decret pentru promulgarea Legii privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945.
  • Forma pentru promulgare, initiator Guvernul Ponta in anul 2013

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
privind stabilirea plăţii unor despăgubiri în sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru săvârşirea unor fapte împotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. – (1) Prin prezenta lege se constituie un fond destinat plăţii drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2) Fondul este alimentat din sumele plătite cu titlu de despăgubire potrivit art. 2 şi 3 şi se utilizează pentru completarea sumelor plătite de la bugetul de stat, potrivit legii, persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Modul de constituire şi de administrare a fondului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2. – (1) Persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a unor fapte care au avut ca urmare moartea, vătămarea corporală, producerea unor dureri ori suferinţe puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la data de 6 martie 1945, sunt obligate la
2
plata unor prestaţii băneşti lunare, cu titlu de despăgubire.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică indiferent de forma de participaţie penală reţinută în sarcina persoanei condamnate.
(3) Hotărârea definitivă de condamnare se comunică de instanţa de executare Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Art. 3. – (1) Instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare, stabileşte durata pentru care se dispune plata despăgubirii, precum şi cuantumul lunar al despăgubirii.
(2) Durata pentru care se dispune plata despăgubirii nu poate fi mai mică de 5 ani.
(3) Cuantumul lunar al despăgubirii nu poate fi mai mic de 50% din venitul lunar net al persoanei condamnate şi nici mai mare de 75% din acest venit. Prin venit lunar net, în sensul prezentei legi, se înţelege venitul net provenit din pensii, salarii, chirii, drepturi de autor şi alte venituri lunare periodice.
(4) La stabilirea cuantumului lunar al despăgubirii şi a duratei, instanţa are în vedere criterii precum: fapta săvârşită, poziţia deţinută de persoana condamnată în aparatul de represiune al regimului totalitar comunist, amploarea activităţii acesteia, măsura în care, prin activitatea desfăşurată de aceasta, au fost lezate drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor.
Art. 4. – În vederea garantării executării obligaţiei de plată a despăgubirii, luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra veniturilor prevăzute la art. 3 alin. (3) este obligatorie şi se dispune de către procuror ori, după caz, de instanţa de judecată, în condiţiile Codului de procedură penală.
3
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
PREŞEDINTELE SENATULUI
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, Nr.

18 comentarii:

tigri2 spunea...

Tarziu,foarte tarziu si ,cam, fara efect!

Iulian Mareș spunea...

Base face obiectul?

Unknown spunea...

si daca acesti condamnati ,sa zicem ca au murit ,acum ceva timp ce o sa faca o sa fie pedepsit si urmasul care deja poate are pensie de urmasi? adica Acela are 50%din pensia pedepsitului si ii mai tae inca 50%? bine . deci BASESCU nu a facut asta ,dar o face malai mare ./ chiar daca se vor bucura unele personae sant convinsa ca se va vedea rautatea acestui om , eu cred ca legea ar trebuii sa aiba effect atata timp cat condamnatul este in viata , sa nu se rasfranga asupra amaratilor de urmasi ,,, asa ca se pare ca o sa avem zile grele cu acesta .....asa ca .....URMEAZA...ar trbuii sa se dea lista celor care li se va taia din pensie ...de la toate structurile ..sa vedem si noi ce despagubiri se vor plati si cui?

Unknown spunea...

deci dl ponta a initiat-o , bravo ponta. . se bucura iohanis ca nu va cadea vina pe iohanis , mi se pare ca si cu legea pensiilor militare asa imbarligata si neclara ii se datoreaza tot lui ,, beavo ,asa ca ,,,adio frumosule . iar stresul nostrum cine ni-l plateste?ca isi bat joc de tote si de toti ,sa le fie rusine .

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Eufrosina, dar de ce-i compatimesti si-i bocesti pe urmasii calaului care a savarsit crimele, schingiuirile, nelegiuirile si pacatele de moarte prin lagare, inchisori, puscarii politice si chiar cazarmi corectionale? Acei urmasi de astazi candva se bucurau de salariul lui de bandit, de privilegiile lui, de faima ce-o avea pe timpul comunismului, papa bun de la magazinul si cantina partidului si alte bunaciuni! Si ce privilegii si oportunitati aveau banditii comunisti si familiile mlor! Sa crape dracului de foame acum, ca aia in inchisori si beciuri mureau de schingiuiri, infometati, batjocoriti si in chinuri, iar banditul era platit foarte bine pentru ucidere si schimgiuire, iar familia lui o ducea ca buboiul intre buci! Muierile stateau acasa si-si spionau vecinii sa-i toarne la securitate, nu serveau munca si aveau servitoare de le faceau treaba in casa, ele erau doar ca papusile gonflabile si mandria calaului pe la baluri, petreceri si adunarile de partit! Copiii lor ne bateau si ne batjocoreau la scoala si luau note pe moca, veneau la scoala cu necunoscuta ciocolata, sau portocala, etc si crapau in ei in fata noastra sa ne faca sa salivam...Ce viata si trai de trantori, turnatori si lefegii aveau satanele astea! CUNOSC EU MARFA!

calin spunea...

@Corneliu. Mi-ai atras atentia in multe randuri prin pozitia ta, de multe ori principiala. Ti-am inteles statutul si am apreciat efortul mai mult decat omenesc in a razbi prin greutatile vietii. Dar...trecutul, nu de putine ori exarcerbat de imagini care se sedimenteaza diferit, in functie de trairile fiecarui individ, nu trebuie sa duca la generalizari sau la o ceata care sa estompeze diferentele dintre deceniile trecute in acelasi creuzet...Iti inteleg mania, trec si eu prin aceleasi sentimente, dar daca tot ce e in jurul nostru, tot ce s-a intamplat in trecut, este pus in acelasi sac, fara nici un discernamant, nu ajungem nicaieri. Privind cu manie in trecut si invidie in prezent, nu vom avea nici un viitor. Scriu aceste randuri pe fondul mistoului facut de A3 cu privire la armata romana... aici am ajuns !!!!

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Nu e cazul s-o apostrofezi pe @Eufrosina, generalizand lamentari din perioda comunista.
In comentariul anterior ai intors mania proletara pe dos si te iei de copii securistilor precum activistii si ziaristii scriau in perioada comunismului timpuriu despre copii burghezilor. Ai dat in patima mâniei capitaliste?
Nu te temi ca te reclama vreun trupete de la diribau ca i-ai produs suferinte fizice si psihice?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhurez: Inca nu s-au inventat pedepse pentru acesti calai din nazismul comunist, dar e buna si aceasta pedeapsa venita de la Dumnezeu! N-am aplicat pedepse corporale si neregulamentare sa-mi fie teama de fostii trupeti! Cam ciudata aceasta lamentare a lui Eufrosina! De ce oare? Ghici ghicitoarea mea! Marele dramaturg norvegian, Ibsen spunea: ,,Acolo, jos, sunt vulturii care mananca incomensurabile inimi de oameni!'' Am citat dintr-o prefata din romanul ,,Prabusirea casei Usher'' de Edgar Allen Poe. Eu spun: Calaii comunisti au mancat inimi umane! Pe ale lor, si viermii vor refuza sa le manance!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Calin: Refulez dintr-o manie interioara la nedreptatile lumii acesteia parsive si blestemate! Multi au facut pact cu diavolul si acum cer indurare! Biblia zice sa iertam. Eu nu pot ierta crima. Nici schingiuirile. Doar Dumnezeu a putut sa-l ierte pe Iov, dar asta este o alta poveste...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Calin: Am cutitul bagat pana la os de foarte mult timp si nu mai pot indura multe. Sunt neoameni printre noi, altii au fost si s-au dus, care le pot fi profesori calailor lui Hristos si mentori lui Iuda Iscarioteanul...Cum de i-a mai indurat si ii mai indura pamantul?

calin spunea...

@Corneliu. Totul se reduce la adaptare. Ce preiei de la sistem si ce impui ca sa te integrezi si in final sa coexisti cu el...simbioza! Iti mai amintesti? O invatam pe la biologie. Nu poti nega trecutul...n-ar mai fi viitor. Dar il poti invoca pentru a plia viitorul dupa cum doresti. Nu poti singur. Viitorul nu este numai al tau. Aici e problema - semenii tai, apoi casta ta, apoi cei care beneficiaza de aportul unui intreg sistem de securitate ar trebui sa vibreze pe aceiasi frecventa. Acum suntem dezacordati! Deci, a doua problema! Cum facem acordul? Simplu! Se ia o cheie si se strange. La dreapta, sau se slabeste, la stanga. Asta e principiul...vezi? De ce se aud in jurul nostru tot felul de sunete dezacordate !? Noi nu am plecat de la principii. Ne-am inecat in treburi minore...cu alte cuvinte nu vedem padurea din cauza copacilor!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Calin: Toate generatiile au avut calaii lor, cele urmatoare au bagatelizat si au pedepsit doar la presiunea publica genocidul! Iertarea este doar biblica si o consider daunatoare pentru ca perpetua crima si abuzul! Dezacordul, in problema Apararii, ne vine mai intai din propria societate, de la generatiile frustate de tineri, carora organizatiile masonice si sorosiste le inoculeaza metodic microbul repudierii si marginalizarii sistemului de aparare, din interese obscure si favorabile scopurilor lor, si am s-o zic pe sleau: Ardealul constituie piatra unghiulara a sorosismului, ajutat de catre masonerism si tradatorii politici tehnocrati! Cu un sistem de aparare slabit si demoralizat, dar mai ales frustat, nemultumit, rupt si carpit in cur si cu pensionarii neglijati si hartuiti permanent la pensii si drepturi, iti obtii ce-ti doresti: ARDEALUL!

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Nu te supara, dar si tu esti lovit rau de tot de efectele propagandei antinationale de slabire a unitatii de aparare a Tarii, prin exacerbarea dferendelor dintre componentele de aparare, securitate si ordine publica.
Nu cred ca personal ai fost o victima a abuzurilor securitatii comuniste de pana in 1965. Nu te nascusei sau erai mic copil.Trebuia sa fi fost exploatator, taranist, liberal sau legionar.
Dupa aceea...nu cred ca aveai un statut atat de important incat sa se preocupe de soarta d-tale altii decat CI-stii din unitati.
Ai citit prea multa propaganda sorosista.
Crezi d-ta ca reuseau sorosistii sa puna mana pe tara asta daca mai intai nu erau decimate la propriu si la figurat componentele de siguranta nationala?
Pe acest blog este promovata unitatea dintre toate componentele sistemului national de aparare. Nu vrajba.
Sunt permise criticile care nu invrajbesc.

Anonim spunea...

Domnule Huhurez, Dl. Corneliu are dreptate in ceea ce o priveste pe subofiterul SPP Eufrosina Nedelcu, beneficiara a pensiei de urmas de pe urma sotului ei, colonel in MI pe vremeea comunismului. Va rog sa nu uitati exprimarea acestei forme de viata la adresa invatatorului Ion Stan, acum ceva vreme: "Daca erati pe mana mea, pe vremea lui Ceausescu, acum erati panant de oale". Si asta numai pentru ca nu era de acord cu vorbele acestuia.
Asemenea suboameni nu se mai pot schimba.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Huhurez: Nu ma bag in polemica cu nimeni si e departe de mine sa sparg coeziunea. Pe langa multe altele, eu ma refeream si la abuzurile fizice cu schilodiri, torturi si decese din acele vremuri. Hai s-o luam cu bataia la politie, procuratura si securitate pentru fleacuri, si sa abandonam acum politica in actul de abuz justitiar. Am avut prieteni si rude care au murit din batai si din schingiuiri in beciurile acestor institutii. Poate s-a auzit prin anii '80 de disparitia unui subofiter, Ion, de la UM 02269 Braila care nici in ziua de azi n-a mai fost gasit, si toti stiam tacit ca a fost omorat in beciurile securitatii pentru ca contactase niste straini in port pentru fleacuri de zdrente si kentane dupa cum se ravnea atunci. Prieten de copilarie, Titi, a disparut din beciul militiei si nici in ziua de azi nu se stie de el, dupa ce a fost prins ca planuia sa fuga in afara. Si pentru un furt te scoteau cu targa de acolo si mureai acasa sau te luau de la morga. Aveam geamul apartamentului, in copilarie, catre Militie si zilnic vedeam cum cara Salavarea de acolo trupuri umane in agonie sau poate moarte. Un vecin, pentru un diferend si o altercatie, a fost batut atata de crunt, incat a murit dupa cateva luni, nemaiputand munci din acea clipa! Ceausescu personal a luat atitudine fata de aceste abuzuri in mod public, si Dvs stiti mai bine ca mine, ca doar sunteti mai in varsta cu vre-o cinci-sase ani, eu merg pe 61 de ani, iar in anii '80 un procuror a editat la liber o carte-brosura care circula in mediile de forta in care se discuta serios despre eliminarea abuzurilor in cadrul institutiilor de ordine si primele cerceteri. Am citit-o si eu atunci. As putea evoca foarte multe pe seama abuzurilor ce nu abordeaza latura politica, ci cele de cercetare ale Militiei, Procuraturii si Securitatii. Si eu mai zic de cazurile dovedite pentru care s-a dat Legea asta, si nu cele clevetite. Aceste institutii au avut si oameni competenti si legali, majoritatea, nu numai criminali gaozari. La Navodari aveam un vecin procuror militar, painea lui Dumnezeu, iar Levanovici de la Galati era satrapul Armatei si MAI, drept pentru care se pare ca a si avut probleme cu Legea dupa Revolutie, si cercetat la cererea militarilor! Sa fim seriosi: Cine nu-l stie, dintre batrani, pe Levanovici? Doar a activat si la Bucuresti...Repet: Exclud politica, dar infierez sistemul de primele cercetari, grav abuzive, unde s-au produs schingiuiri, torturi si crime, plus regimul infiorator si crminal, penitenciar...TORTURA SI OMORUL politic e o alta poveste grava...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

PERSONAL, AVEAM DESCHIS DOSAR OPERATIV DE URMARIRE DIN CAUZA CA ERAM SLOBOD LA GURA SI LUAM ATITUDINE FATA DE ABUZURI SI NEDREPTATI! Eram prieten cu un lt. maj. de ART, fiul CI-stului unitatii, doua paini de oameni la UM 01267 Braila, si mi-a zis prieteneste ca o sa mi se intinda chiar si o capcvana sa le pic in plasa celor de la Centru sa ma mazileasca, eram urmarit pe strada, iar cand am fost cateva luni la Circulatia Militara la Garnizoana, dupa Mina, i-am depistat pe toti trei care ma urmareau, dar a venit Canalul unde ma asteptam sa vina un camion in mine, dar m-am imbolnavit si m-au eliminat natural, iar la Navodari mi-aU fost extrase trei microfoane din sistemul de telefonie fixa si lustra! Nu mai intru in amanunte...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mi-as dori enorm sa nu existe vrajba! Dar ea se naste din scormonirea gunoaielor trecutului cu scopuri politice. Uite, eu nu le scormonesc, ci doar le evoc atunci cand mi se etaleaza prin vizualizare si mi se ofera prilejul sa le comentez cu ceea ce stiu. Niciodata n-am militat pentru masuri care sa razbune trecutul, ci de evocare spre neuitare si nerepetare. Ungurii si cehii au radiat trecutul si au pus osul la treaba pentru prezent si viitor. Dar la noi se evoca pentru razbunare si capital politic. Mie ce nu mi-a placut, nu mi-a placut si cu asta basta, ca am altele mai bune de facut si nu-mi pot consuma bateriile pentru gunoaiele trecutului. Si e prea tarziu sa se mai poata repara ceva din trecut...

Huhu Rezea spunea...

@Corneliu
Din câte spui esti un dizident cu acte in regula. De ce nu-ti valorifici drepturile de persecutat politic si sa le iei baietilor jumate din pensie?
Când ai spus ca ti-au extras microfoanele din lustra(oare nu faceau microfonie?) m-am temut ca zici ca ti le-au extras din ureche, de sub piele.