Un produs Blogger.

miercuri, decembrie 09, 2015

Tehno-Ordonanta de Urgenta nr.57/2015 prin care pensiile militare de stat au fost taiate cu pâna la 28,8% din drepturile stabilite de Legea 223/2015

107 comments
(Reeditat)

Ordonanta a fost deja aprobata in sedinta de guvern din 09 12 2015. Urmeaza sa fie depusa la Secretariatul Senatului in vederea publicarii in Monitorul Oficial. Intra in vigoare de la 01 01 2016.

In afara miscarilor de protest, care pot fi declansate de organizatiile asociative ale militarilor, impotriva masurilor abuzive luate de guvernul tehnocratilor lui Iohannis, prin aceasta  tehno-ORDONANTA, avem si instrumente juridice.


Prin aceasta ordonanta, o buna parte dintre pensionarii militari, cei care prin sporul pentru conditiile de munca si prin stagii realizate ulterior pensionarii depasesc vechimea cumulata de 45 ani,  sunt deposedati de un drept pentru care au platit contributie de asigurare, respectiv sunt deposedati de pensia suplimentara.


De asemenea, prin aceasta tehno-ordonanta sunt reduse cu pâna la 15% drepturile ce ni se cuvin din aplicarea sporului pentru OMM.
Per total, unui militar cu vechime cumulata  de peste 45 ani si decorat cu Ordinul Militar clasa I i se reduc drepturile de pensie ce i s-ar fi cuvenit potrivit simularii pe legea adoptata in vara, de Parlament, cu 28,8%. Taierile sunt descrescatoare pentru militarii care au vechime mai mica.  

Putem  ataca in Justitie ciuntirea acestor drepturi pe calea Contenciosului administrativ si, in subsidiar, in aceeasi actiune se poate  ridica si exceptia de neconstitutionalitate a art. 30 al Legii 223/2015, asa cum este modificat prin aceasta tehno-ordonanta, Baza legala este art. 9 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ

Cum poate sindicalistul Coarna sa afirme pe televiziuni ca aceste ciuntiri sunt compensate? Cum este compensata reducerea procentului de pensie de la 85% la 65%? Cum este compensata plafonarea cuantumului pensiei la 85% din baza de calcul in loc de 100%, cum a fost in textul adoptat de Parlament? Cum este compensata pierderea, comparativ cu textul initial al legii, a unei bune parti din sporul pentru Ordinul Meritul Militar, prin limitarea cuantumului pensie la 85% din baza de calcul?  

Asa   a intrat ordonanta in sedinta de guvern din 09 12 2015, via site-ul Ministerului Finantelor.
De iesit, a iesit modificata, astfel ca art. 36 a devenit art.40.
Forma finala, publicata in MO, o puteti citi AICI Din titlul ordonantei nici n-ai zice ca tehnocratii modifica o ditai lege organica privind pensiile militare

Noroc ca am salvat aici proiectul de ordonanta, pentru ca,ulterior, a fost sters de pe pagina MF

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
................................
       având în vedere că Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat intră în vigoare la 1 ianuarie 2016 și luând în considerare faptul că în textul acesteia există prevederi arbitare în interpretare care pot determina diferenţieri de tratament aplicabil pensionarilor în etapa de stabilire, recalculare şi/sau actualizare a pensiilor militare de stat, 
       ținând cont că, în condițiile nedoptării măsurilor de modificare și completare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, este imposibilă emiterea normelor juridice de rang inferior și există riscul apariţiei unui nou val de litigii de anvergura celui din anii 2010 – 2012,
         având în vedere obligaţia adoptării şi publicării până la 31 decembrie 2015 a actelor cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CEE privind impozitarea veniturilor din economii 
................
Art. 36 - Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:


 1. Articolul 22 se abrogă.
 2. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins
: ,,(1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile art. 16-18 şi art. 32 şi perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
 3. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
 „(1) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19.”
 4. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), în care nu se includ:
 a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer;
 b) compensaţiile lunare pentru chirie;
 c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană;
 d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament;
 e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;
 f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
 g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă;
 h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
 i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;
 j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul;
 k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat;
 l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar;
 m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia;
 n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român;
 o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în Anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare; p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.
 (2) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi 38, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.
 (3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
 (4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2) corespunzătoare funcţiei militare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat în ţară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.
 (5) Pentru personalul care a fost detaşat în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, la determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), se utilizează salariile lunare corespunzătoare funcţiei exercitate, la care se adaugă drepturile de soldă/salariu plătite de instituţiile din care aceştia au fost detaşaţi.
 (6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.
 (7) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.
 (8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaș, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea unei pensii este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către susținător în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de 29 militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaș.
 (9) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 6 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către titular/susţinător în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie.
 (10) Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei militare de stat se poate face o singură dată. (11) La determinarea soldelor/salariilor lunare brute nu se au în vedere dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.”
 5. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 29. - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
 a) militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
 b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28.
(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în condițiile legii cu o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din această vechime.
(3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 şi 26 se determină proporţional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu vechimea prevăzută la alin. (2).”
 6. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:
 ,,Art. 30 - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi, nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”
 7. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
 „(1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar 30 brut, iar în situaţia în care aceasta este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuţia individuală la bugetul de stat se calculează în limita acestui plafon.”
 8. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Termenele de declarare şi de plată a sumelor reprezentând contribuţiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislaţia fiscală pentru declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale.”
 9. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
 „(1) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute la art. 32 lit. a), şi elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia celor din învăţământul liceal, care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza activităţii desfăşurate în aceste instituţii.
 (2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), baza de calcul pentru stabilirea pensiei o reprezintă solda de funcție minimă corespunzătoare primului grad militar/profesional din cadrul corpului pentru care se pregătește.”
 10. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 39. - (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabilește conform prevederilor art. 29 şi art. 30. (2) Vechimea utilizată pentru calculul pensiei de invaliditate se stabilește potrivit prevederilor art. 23  (3) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea cumulată se adaugă, pentru fiecare an potențial, până la realizarea vechimii de 25 de ani prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele procente: a) 1% pentru invaliditate de gradul I; b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II; c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III.”
 11. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 40. - Pentru invaliditatea survenită ca urmare a unor acțiuni specifice, din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special beneficiază de o pensie egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de pensie la care au dreptul.”
 12. La articolul 55, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: 
 „(1) Urmaşii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28.”
 13. La articolul 60, alineatul (2) se abrogă.
 14. La articolul 64, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 64. - (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.”
 15. Articolul 70 se abrogă. 
16. La articolul 76, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: 
 „(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea din urmă nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
 17. La articolul 88, litera i) se abrogă. 
18. La articolul 92, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
 „a) nerespectarea metodologiei şi a criteriilor de încadrare în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă;”
19. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 94 - Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 92 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 93 se fac de către organele de control ale instituţiilor din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională.”
20. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:
 ,,Art. 108 – Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de: a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani; c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.”
21. Articolul 109 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 109 -
(1) Pensiile militarilor, polițiștilor şi funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea 32 unor măsuri în domeniul pensiilor, revizuite în baza Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situaţia în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfăşurată în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special.
 (3) Recalcularea pensiilor prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
 (4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum şi cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii. (7) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”
22. La articolul 110, alineatele (1), (2), (4) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit 33 prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situaţia în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfăşurată în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special. ....................................................................................................................
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. ....................................................................................................................
 (8) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”
23. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 111. - În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau art. 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.”
 24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 122. - În termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta, o singură dată, pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau pentru cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”
25. După articolul 122 se introduce un nou articol, art. 122-1 , cu următorul cuprins:
 „Art. 122-1 . - În aplicarea prezentei legi pot fi emise norme aprobate prin ordin comun al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii.” 

107 comentarii:

Iosif spunea...

Vad foarte clar ca s-a enumerate ce Nu se include in baza de calcul.
Cine poate preciza Ce se include in baza de calcul, pe liniute.
Cu multumiri,

Huhu Rezea spunea...

Este reprobabil gestul sindicalistului Coarna ca sa iasa pe televiziuni si, cu nesimtire, sa spuna ca ordonanta nu afecteaza drepturile stabilite prin Legea 223/2015 sau alte legi.
Asa cum am aratat la postul anterior guvernul suprima drepturi ce decurg din plata contributiei pentru pensia suplimentara si drepturi acordate in baza L 80/1995. Asta inseamna limitarea cuantumului pensiei calculat potrivit legii la 85% din baza de calcul.

Anonim spunea...

OUG de modificare a unei legi organice e clar neconstitutionala.

Anonim spunea...

Huhurez iti mai amintesti cum ziceai ca masonul Ciolanis a promis ca nu va modifica legile votate de parlament ? Si tu l-ai crezut pe el nu pe mine.

almis spunea...

Solda de functie
Solda de grad
Indemnizatia de dispozitiv
Gradatiile de vechime
Indenmizatia de comanda
Solda de merit
Spor pt misiuni speciale
Spor pericol
Spor calculator
Spor radiatii...
Spor de noapte...
...si alte sporuri in functie de domeniul de activitate al fiecaruia.....ASA CRED!

avianyc spunea...


miercuri, 9 decembrie 2015, 12:15:00 EET
avianyc spunea...
@ All +iosif
Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c),ÎN CARE NU SE INCLUD :

Si totusi desi confuz se pare ca in solda lunara bruta pe lînga drepturile prevazute in solda functiei de baza mai intra si elemente de la punctule calculate la solda functiei de baza:
e. primele si premiile, CU EXCEPTIA PRIMELOR DE CLASIFICARE SI SPECIALIZARE,DE AMBARCATIUNE pe timpul cît navele.................
p. alte venituri care potrivit legislatiei in vigoare la data platii NU REPREZINTA DREPTURI DE NATURA SALARIALĂ SAU ASIMILATE ACESTORA.

Ar rezulta de la lit. p ca solda lunara bruta se compune din solda functiei de baza plus adosurile calculate in procente din functia de baza minus cele specificate de art 28 lit a-p cu exceptiile de la lit e si p.

Art 3 anexa VII la L 284

(1)Personalul militar are dreptul la solda lunara.
(2)Solda lunara se compune din solda functiei de baza, indemnizatii, compensatii, sporuri, prime, premii si din alte drepturi salariale.
(3)Solda functiei de baza este formata din solda de functie, solda de grad, gradatii si, dupa caz, solda de comanda. Pentru realizarea diferentierii soldelor functiilor de baza, se stabilesc clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare pentru soldele de functie.
Art. 4
(1)Politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare au dreptul la salariu lunar.
(2)Salariul lunar se compune din salariul functiei de baza, indemnizatii, compensatii, sporuri, prime, premii si din alte drepturi salariale.
(3)Salariul functiei de baza este compus din salariul de functie, salariul gradului profesional detinut, gradatii si, dupa caz, salariul de comanda. Pentru realizarea diferentierii salariilor functiilor de baza, se stabilesc clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare pentru salariile de functie.

Sebi spunea...

Ordonanta spune deci ”media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază” in 6 luni consecutive, apoi precizeaza ce sume NU se includ in aceste solde.
Fiind un ageamiu in limbajul financiar-contabil, rog pe cineva mai informat si... suficient de calm, sa detalieze (macar intuind, ori prin eliminare) ceea ce include TOTUSI ”noua” baza de calcul.
Doar solda de functie? Solda de grad se aduna? Cea de merit nu e mentionata la minus, ci doar prime/premii. Gradatia? Dispozitivul de lupta? Diverse sporuri, pericol, izolare, etc? Ce mai ramane, de fapt?
Va multumesc.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Se pare ca OMM si c.p. suplimentara se calculeaza peste 85%.
Daca nu ajungi cu punctajul prin +1% la 85% suporti consecintele.
Cu ridicarea in grupe si luarea in calcul si a altor venituri la functia de baza posibil ca nimeni sa nu piarda vizavi de cuantumul pe L 264 (poate foarte putini din cei 26500, dar doar poate).
Pe multi i-a speriat faptul ca in baza se considera doar salaruil functiei de baza si nu salariul lunar brut calculat la salariul functiei de baza cu exceptiile de la art 28 lit a-p.
Exemple ,rezulta ca de la lit e si p se fac adaosuri la salariul functiei de baza.
În contencios nu cred ca vei avea ce contesta atita timp cît se adauga ambele dar in ipostaze diferite. Si daca realizezi 85% prin 1% ce sa mai contesti, daca nu faci 85% tot acolo ajungi ,le adaugi la cuantumul rezultat.

Sebi spunea...

@almis
Cand scriam cele de mai sus, nu aparuse inca raspunsul dvs. Probabil va mai trece ceva timp pana cand isi vor putea face toti niste calcule realiste. In masura in care (mai) conteaza...

Huhu Rezea spunea...

@avianyc
Tu chiar esti pus pe sotii sau nu intelegi.
Nu intelegi ca un pensionar cu o vechime cumulata de 45 ani, realizata prin sporul pentru conditii de munca si prin stagii ulterioare pensionarii, pierde total, comparativ cu calculul pe Legea 223/2015 initiala, sporul pentru pensia suplimentara si partial sporul pentru OMM?
Per total, un pensionar cu vechime cumulata de 45 ani si cu OMM clasa I, pierde un cuantum de cca 29% din baza de calcul, adica 130,8%-102%.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Acum ori mergem la serviciu cu pensia mai mare ca salariul sau stam acasa si luam o pensie mai mica putin sau 100% din salariul similarului nostru ca functie in activitate.
Mi se pare normal si de bun simt varianta a doua.
Și pe original pierdeam destul la 100% pe +1%. Acum depinde la fiecare cît este acel salariul brut la 100%.

avianyc spunea...

PS
Ei au coborît procentul in asa fel încît cu plus c.p. suplimentara si OMM sa nu se depăseasca 100% si nu 85%. Fiecare se va apropia de 100% functie de vechime si grupa de munca. Cuantumurile vor fi functie de cum isi vor alege fiecare soldele/salariile brute.

Huhu Rezea spunea...

Discriminarea provine din faptul ca un militar cu vechime cumulata mica primeste in totalitate sporul pentru pensia suplimentara si OMM, in timp ce altul, cu vechime cumulata mare, este penalizat.
Sfideaza si principiile liberale mult trâmbitate de sustinatorii tehnocratitelor.

Huhu Rezea spunea...

@avianyc
Tu tot nu ai inteles ca un cuantum la care s-a adaugat sporul pentru pensia suplimentara nu poate depasi 85% din baza de calcul?
Am scris de atatea ori in ultimele zile acest lucru, dar tu nu citesti. Peste 85% se mai adauga doar sporul pentru OMM.

CEZAR spunea...

Blanosul ..prostovan ..nu mai da din clanta ca un apucat ...???

avianyc spunea...

@ Huhurez
Te-am inteles din prima dar eu merg pe varianta unei interpretari gresite a coroborarii art, 30 cu 108 si ca acolo unde o sa fie loc pe lînga OMM si de c p s pîna la 100% o vor da.
Unde va iesi din 100% se va considera donatie in contul statului.

mosmartin16 spunea...

Corect, Huhurez !

ion spunea...

Care ar fi criteriul de alegere a celor 6 luni,dupa punctaj sau dupa suma de bani,eventul functie. Am vazut ca punctajul era mai mare cand soldele erau mai mici. Va rog sa ne spuneti care ar trebui sa fie criteriile de alegere.

Huhu Rezea spunea...

@avianyc
Asta-i discriminare daca dai pensie suplimentara si OMM doar acolo unde este loc, la cei care au vechime mica.
Tehnocratitele n-au niciun drept sa-mi taie un drept pe care l-am dobândit prin plata unei contributii pentru pensie suplimentara.
Nici magistratilor, care au pensie de peste 10 000 lei, nu le este taiata pensia suplimentara.

Huhu Rezea spunea...

@Spirache
In noua formulare a articolului 28, devine si mai important, in alegerea celor sase luni consecutive, coeficientul de ierarhizare al soldei de functie.
Solda de grad avuta la data pensionarii va intra in pensie la prima actualizare a pensiei recalculate.

Burebista spunea...

Poate face vineva un calcul privind nivelul unei pensii pe care o va primi un militar, in urmatoarele conditii:
- vechime de ofiter 26 de ani(vechime totala de militar 31 de ani);
- vechime totala de munca 53 de ani;
- conditii de munca "alte conditii", 26 de ani;
- OMM pentru 25 de ani;
- media ultimelor 6 venituri brute brut este de 5500 RON.
Multumesc!

Huhu Rezea spunea...

@Burebista
Daca zici ca ai baza de calcul 5500 lei, foarte usor se poate stabili pensia finala bruta:
5500 x 1,02 (coeficientul maxim, dat de vechime si OMM) =5610 lei. Ai pierdut total procentul de 9% pentru pensia suplimentara.

Unknown spunea...

Buna ziua, art. 30 (din noua ordonanta),este foarte clar si imperativ :,, Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi, nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”
deci pensia finala, recalculata , actualizata si in final STABILTA, nu poate depasi 85% din baza de calcul.nimic nu mai poate fi adaugat peste aceasta suma.de altfel art. 108 (modificat) spune clar, fara echioc, ;
la STABILIREA, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de: a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani; c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.”
Pe cale de consecinta, ORICE ADAUGARE SE FACE IN CADRUL STABILIRII PENSIEI, SI NU DUPA ACEEA, iar art. 30 impune clar ca pensia stabilita nu poate depasi procentul de 85%(scuzati repetarea)

almis spunea...

La acest calcul nu se aplica si cresterea de 10% acordata militarilor de la 01 decembrie 2015? Parca zice ca se si actualizeaza la 01.01. 2016 odata cu recalcularea ?

Huhu Rezea spunea...

@Lungu
Zici ca e foarte clar, dar n-ai inteles.
Sintagma ...pensii recalculate in conditiile prezentei legi... inseamna pensii trecute prin articolele 28, 29, 30 si 108.Cuantumul calculat potrivit acestor articole din lege nu poate fi mai mare de 85% din baza de calcul. Ordinul Meritul Militar nu este reglementat de aceasta lege si, drept urmare, sporul se adauga si peste procentul de 85%, astfel incât, daca ai OMM clasa I sporul de 20% duce procentul de pensie la 102% din baza de calcul.
Dar, daca d-ta realizezi cuantumul de 85% din baza de calcul numai din procentele pentru vechimea cumulata, nu mai este loc pentru niciun procent pentru pensia suplimentara.
Asta-i intrebarea! Cine le da dreptul tehnocratitelor sa te priveze de un drept dobândit prin plata unei contributii de asigurare?

avianyc spunea...

@ Huhurez
”la STABILIREA, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de;” este foarte interpretabi. În baza formularii nu este imperativ ca 3,6,9% sa fie integrat in 85%.
Cred ca in baza L 284 anexa VII art.3 si 4 coroborat cu art 28 ai dat un raspuns incoerent lui Spirache la 18.16

Unknown spunea...

De ce crezi ca **APOLITICII** astia,care ca micul boc si cpt. ahab, arata un dispret total fata de Constitutie(modificare lege organica prin OUG), de Parlament(prin modificarea unei legi deja votate, mai ales cu unanimitate), si mai ales fata de OAMENI, vor fi de acord cu depasirea cotei de 85% cu procentele din ordinul militar?
De unde iti rezulta ca Ordinul Militar se adauga la pensia deja stabilita?

Huhu Rezea spunea...

Cand spune in art.109 si 110 ca media soldelor lunare brute din perioada aleasa se actualizeaza la data de 01 01 2016, inseamna ca in soldele lunare brute actualizate este inclusa si cresterea de 10% din decembrie 2015. Cuantumul calculat potrivit acestei legi, inclusiv art.108, nu poate fi mai mare de 85% din media actualizata la 01 01 2016.

Baltaretu Marius spunea...

Vad ca toata lumea face calcule. Inainte de a calcula, cred ca e important sa ne gindim la legalitatea acestei ordonante. Se pare ca acest guvern de "rîși tehnocrati" condus din spate de FMI si un PREȘ.. care a spus ca pe timpul mandatului nu va modifica nici o lege aprobata de parlament si nu va micsora nici o pensie sau salariu a mintit la fel ca Basescu si toți ai lui din noul PNL. In aceste conditii o lege aprobata in unanimitate de Parlamentul Romaniei(doar doua abtineri) este modificata abuziv, miseleste si pe ascuns de un guvern care nu raspunde in fata nimanui si neales de nimeni. Vreau reactia PSD si a lui Liviu Dragnea care au spus ca susțin guvernul atita timp cit respecta cerintele PSD. Se pare ca aceasta categorie privilegiata "armata", de care e nevoie doar la parada de 1 decembrie si felicitata de 25 octombrie an de an, este batjocorita de aceasta clasa politica in mod constant de 25 de ani. Duduia asta de la finante care a fost cea care a initiat taierea pensiilor si salariilor in 2010 si care acum se opune vehement cresterii salariului minim la 1200 lei, comparind populatia Romania, tara membra UE si NATO, cu saracii din India si Brazilia care lucreaza pe 2 lei pe luna, mai loveste o data. Ramin la parerea ca ceea ce se intimpla acum se putea intimpla peste 2,3 sau 7 ani si orice guvern, pe precedentul creat de Boc, poate anula dupa bunul plac o lege a pensiilor speciale si iar ne trezim pe principiul contributivitatii. Intrebarea pe care eu v-o adresez tuturor este: Ce vom face de acum inainte? si cind pun intrebarea asta ma refer la legalitatea acestei ordonante.

avianyc spunea...

@ Huhurez 19.07
Si daca gasesc ca solutie de rezolvare scaderea procentului de la 65% la 55%, ce poti sa le faci?Oricum ca naiba.

iceparu spunea...

Iar faceti calcule si iar calcule.Chiar nu intelegeti ca 65 este mai mic decat 80?Pana ajungeti voi la un consens OUG trece prin parlament precum rapidul prin halta X.Mai bine faceti ce faceti ca in parlament astia sa fie pusi cu botul pe labe.De nu o belim,pe romaneste, cu doua degete.

Unknown spunea...

iar raspunsul la intrebarea ta **cine le da dreptul..** din pacate este evident : Societatea lasa si corupta care se bucura cind celorlalti le-a murit capra fara sa-si dea seama ca le va veni si lor randul odata, parlamentarii care voteaza la simpla ridicare a unui deget si nu au curajul sa se opuna abuzurilor de frica pierderii privilegiilor sau a DNA, NOI care acceptam sa fim calcati in picioare si mai si aplaudam asta, si EI tehnomincinosii care au un dispret total fata de problemele reale ale romanilor

Anonim spunea...

E durere pentru cei care ies la pensie in viitor . Sgv cred ca vor avea 700 de lei pensie (sub femeile de serviciu )

Huhu Rezea spunea...

@Lungu
Tehnocratii isi permit multe pentru ca stiu ca pensionarii nu au ONG-uri finantate de Fundatia Soros care sa-i mobilizeze la proteste viguroase de strada, asa cum au facut cei care s-au catarat pe cadavrele arse la Pionierul.Structurile asociative sunt, vai mama lor, influentate de structurile informative obediente conducerilor vremelnice ale institutiilor din sistemul de aparare.
Din formularea art. 30 rezulta :

,,Art. 30 - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi, nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”

Asa cum am precizat, sporul pentru OMM nu este acordat de aceasta lege.

Articolul 30 da raspuns si pentru cârcâtelile lui @avianyk
Fiind acordat in baza acestei legi, sporul pentru pensia suplimentara este inclus in limita de 85% din baza de calcul. Se acorda, dar nu si pentru situatiile in care vechimea cumulata urca procentul de pensie de la 65 la peste 85%.

Anonim spunea...

Burebista ai fost general sau ce?

Unknown spunea...

Bun si de unde tragi concluzia ca procentele pt OMM se adauga IN PLUS la pensia recalculata si stabilita in limita max de 85%,fiindca eu sunt sigur ca nu vor fi de acord niciodata , si asa pensiile noaste dupa o viata de privatiuni sint INFINT mai mari decit castigul celor din BRAZILIA , RUSIA, dupa spusele SINISTREI aleia de la Finante care are un amarat de salariu de 20000 euro

tigri2 spunea...

Multi spuneti ca pensia va scadea doar cu 15% fata de initial ,dar ia ganditi-va la sporuri,deoarece solda functiei de baza era mica si sporurile o mai ridicau ,daca nu se mai baga :sporurile de dispozitiv,zgomot,periculozitate,radiatii etc + primele orare de zbor,ore suplimentare,parasutaj,scufundare,lucrul in subteran sau cu substante periculoase ramanem cu penisul in mana si ala redus cu 80%...Eu zic sa iesim in strada si nu cu mana goala...macar cu "penisul" in mana!(ca atat ne-a mai ramas).

avianyc spunea...

@ Tigri
Daca guvernul si ministerele ar avea o comunicare corecta sar evita confuziile.
solda lunara bruta este cu totul altceva fata de solda functiei de baza.
Deoarece raportarile din OUG se fac la L284 am postat si mai postez inca odata extrasul.
miercuri, 9 decembrie 2015, 12:15:00 EET

avianyc spunea...
@ All
Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c),ÎN CARE NU SE INCLUD :

Si totusi desi confuz se pare ca in solda lunara bruta pe lînga drepturile prevazute in solda functiei de baza mai intra si elemente de la punctule calculate la solda functiei de baza:
e. primele si premiile, CU EXCEPTIA PRIMELOR DE CLASIFICARE SI SPECIALIZARE,DE AMBARCATIUNE pe timpul cît navele.................
p. alte venituri care potrivit legislatiei in vigoare la data platii NU REPREZINTA DREPTURI DE NATURA SALARIALĂ SAU ASIMILATE ACESTORA.

Ar rezulta de la lit. p ca solda lunara bruta se compune din solda functiei de baza plus adosurile calculate in procente din functia de baza minus cele specificate de art 28 lit a-p cu exceptiile de la lit e si p.

Art 3 anexa VII la L 284

(1)Personalul militar are dreptul la solda lunara.
(2)Solda lunara se compune din solda functiei de baza, indemnizatii, compensatii, sporuri, prime, premii si din alte drepturi salariale.
(3)Solda functiei de baza este formata din solda de functie, solda de grad, gradatii si, dupa caz, solda de comanda. Pentru realizarea diferentierii soldelor functiilor de baza, se stabilesc clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare pentru soldele de functie.
Art. 4
(1)Politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare au dreptul la salariu lunar.
(2)Salariul lunar se compune din salariul functiei de baza, indemnizatii, compensatii, sporuri, prime, premii si din alte drepturi salariale.
(3)Salariul functiei de baza este compus din salariul de functie, salariul gradului profesional detinut, gradatii si, dupa caz, salariul de comanda. Pentru realizarea diferentierii salariilor functiilor de baza, se stabilesc clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare pentru salariile de functie.

Burebista spunea...

Pentru
"maxim one"

......chiar si asa....e o rusine " gradul de general"?
sau la ce trese ai avut, esti cam stingher !!!
Scuze, dar trebuia sa te concentrezi pe intrebare.
O seara excelenta si mult mai multa intelepciune!

iceparu spunea...

Am inteles ca politistii, gata ies.Hai bucuresteni ca doar Piata Universitatii poate fi si a noastra.

Anonim spunea...

Nu cred sa iasa. Sindicatele lor sunt vandute demult celui care da mai mult.

Anonim spunea...

Da Burebista gradul de general in Romanistan e o rusine. Stii si de ce Avem numai generali politruci de opereta cu 1-2 exceptii .

Dan B. spunea...

Ma adresez, in principal, acelor cartitori, care ma categoriseau ca fiind unul dintre cei care "posteaza prostii" si care se intrebau de unde le scot.
Pe acesti "colegi", insa nu i-am sesizat ca s-ar fi plans ca unele categorii de personal civil au pensii de serviciu, unde baza de calcul porneste de la 80% din ultimul venit lunar realizat, cel in care era inclusa premierea anuala, al 13-lea salariu, concediu de odihna neefectuat, ore suplimentare, etc (cazuri de 150-200% in lumea magistratilor)
Cred ca mdm Anca "Dracu", ministrul FP, cea detasata de la FMI pentru a dirija, conform ordinului sefilor sai, resursele bugetare, va continua implementarea austeritatii, exact ca in 2010 (era la MFP si a fost cea care a schitat masurile anuntate de Basescu). Desigur va urma si un imprumut de la institutiile bancare internationale, iar lipsa de "zvac" a subiectilor Legii 223/2015 o va incuraja in aplicarea de masuri similare in celelalte domenii socio-profesionale, insa nu la magistrati si personalul auxiliar din MJ si MP (a treia putere in stat).
Ceea ce nu pricep eu (sau ma fac ca nu pricep) este cum dracu o OG poate modifica o lege organica, insa il si vad pe Zegrean ca respectivul normativ afecteaza mai multe legi si ordine ale ministrilor, asta fiind motivul pt care va trece cu vederea lipsa de constitutionalitate, precum la BOC cu OUG 230 (deci "pt un ciot", sa se impiedice aliotmanul de modificari?).
Asadar, din pct meu de vedere, cei care vor fi mai putin dezavantajati sunt tot cei care provin din structurile MAI; rezervistii care au fost disponibilizati in baza OG-7/1998 vor avea cam acelasi cuantum al pensiei, caci multi au iesit din Armata de tineri, caz in care acel 1% se va scade, nu se va adauga.
Politica acelei vremi a fost reducerea drastica a efectivelor Armatei, iar debuseul compensarii s-a gasit prin umflarea statelor de organizare la MAI, cifra nerestrictionata la ei.
Iar cum pensia disponibilizatilor nevinovati de "fitele licuricilor" ar fi scazut drastic comparativ cu cele ale "mosnegilor" lui Iliescu Mihai, s-a decis promovarea Legii 164/2001, astfel incat "marginalizatii sa nu faca gat in tara NATO".

Daca OG-ul asta nu are ca efect protestul rezervistilor, se da unda verde si catre celelalte categorii socio-profesionale, exceptie facand personalul MJ si al MP (a treia putere in stat).

Unknown spunea...

V-am rugat sa-mi comunicati de unde ar rezulta ca se va proceda la adaugarea procentele referitoare la OMM la pensia stabilita in baza noii legi si nu sunt introduse in cei 85%, ce i-ar impidica sa faca asta?
Dupa cum au taiat atat, prime, indemnizatii pt cei din teatrele de operatiuni, s.a., sume impozabile care fac parte din drepturi salariale, sunt convins ca si procentele respective tot in 85% vor avea loc, mare inghesuiala acolo, dar asta meritam..

Huhu Rezea spunea...

Domnule Lungu;
Pai nu va explicai mai sus ca nu pot din cauza art.30, adoptat azi de ei, in care se apune ca numai recalcularea in baza acestei legi nu poate depasi 85% din baza de calcul?
Sporul pentru OMM se acorda in baza altor legi, respectiv in baza legii 80/1995 si a Legii 238/1998.
Ar putea daca mai dau o Ordonanta prin care modifica si acele legi.

Unknown spunea...

dle h in cazul acesta daca se reca;culeaza in 24 de luni , inseamna CA PANA ATUNCI RAMANEM CU PENSIA IN PLATA SI INDEXATA CU 5%? DECI PROBLEMA VOR FII LA VIITORII PENSIONARI CARORA LI SE VA APLICA 65 IN LOC DE 80? ACESTIA CE FAC , AFARA IN STRADA .sa vedem ce face parlamentul

avianyc spunea...

Bine ca nu au pus in aplicare originala ca ne strîngea de gît ”societatea civilă” a lui Dogaru iar RTv ne facea praf la asa cuantumuri.

Huhu Rezea spunea...

@Eufrosina
Tu chiar nu intelegi ca nici in mega-tehno-ordonanta si nici in legile bugetului pe 2016 nu sunt mentionate si pensiile militare in categoria celor care se indexeaza cu 5% in 2016?
In toate actele normative se vorbeste de indexarea valorii punctului de pensie pentru pensiile din sistemul public. De la 01 01 2016 pensiile noastre sunt pensii militare, nu in sistemul public.
Fara o mentiune expresa, pensiile militare nu se indexeaza.

mosmartin16 spunea...

Lucrurile se pot indrepta NUMAI IN MASURA IN CARE ACEASTA ORDONANTA E ATACATA LA CURTEA CONSTITUTIONALA !!!! Cine o face ?!!!

uber spunea...

@avianyc
Ca sa nu ne mai invartim in jurul cozii si s-o spunem pe sleau. Baza de calcul este de fapt SOLDA FUNCTIEI DE BAZA PLUS 3 EXCEPTII. Exact ce dorea mos teaca alecu, a invins ideea cu pensia in baza ierarhiei militare fara a se tine cont de vechime, conditii de munca, activitati speciale, misiuni si alte prostii. Cu alte cuvinte aceasta lege ii favorizeaza fara niciun dubiu pe cei intrati pe usa din dos cu vechime putina care si-au facut veacul prin birouri.
Exemplu foarte bun este acela de la Art 28. e) unde se spune ca in baza de calcul intra si sporul de ambarcare dar numai cat nava sta la cheu, dar cand nava pleaca in misiune nu se mai acorda, este noaptea mintii.
Pe de alta parte exprimarea:
„Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), în care nu se includ:....
este de-a dreptul psihedelica pentru ca in Codul Muncii definitia salariului este:
"Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă."
Daca scoti din definitia salariului elementele componente ale acestuia, nu mai e salariu e altceva. Insa au incercat sa ne abureasca sperand ca nu se va observa acest lucru.
Nu era ma simplu ca articolul Art.28 sa sune asa:
„Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor FUNCTIEI DE BAZA brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), LA CARE SE ADAUGA DUPA CAZ PRIMELE DE CLASIFICARE, DE SPECIALIZARE SI DE AMBARCARE CAT NAVELE SE AFLA IN BAZA PERMANENTA.
Asa eliminau o pagina intreaga de exceptii si prostii.

raul spunea...

Mai oameni buni hai sa gandim si asa :de unde naiba stia Ciolos si madama aia de la finante de legea noastra ca de-abia au invatat usile de la birourile lor?Nu cumva CINEVA ne poarta sambetele de multa vreme?O fi acel CINEVA cumva dintre noi ?
Legea 164 a fost buna pt smecheri si ,,descurcareti'';
Contributivitatea (sa-l pupati pe Oprea undeva ca s-a facut impartirea la 20 de ani) i-a facut boieri pe mm ,subofiteri -care nu prea au fost afectati de marile restructurari si-au adunat vechime-si chiar unii ofiteri bosorogi care au lalait-o prin birouri,plus vreo cativa militari muncitori -aviatori ,parasutisti etc;
Legea 223 venea sa repare hibele L263 ,mai ales pt ofiterii disponibilizati la ,,tinerete''si in special pt ACTIVI(si-au dat si ei seama ca ies cu pensii de cacao);
IN TOATE SITUATIILE S=AU FACUT COMPROMISURI!Smecherii cu cuantumul din ultimul salariu,cotributivii cu impartirea la 20 si acum era cat de cat o egalizare pt pacalicii cu 263!Cine nu a vrut-o?Nu cumva nehalitii care vehiculau niste cifre ametitoare si care ar fi vrut sa si mai creasca sa pupe din toate compromisurile din toate legile si au stricat tot?Cine pe cine a fost ,,gelos''?
Spuneti voi ,ca sunteti baieti de baieti!

Huhu Rezea spunea...

@rebot
Este adevarat ca nu am mai intâlnit in documentele militare expresia ...solda bruta realizata la functia de baza, dar propunerea ta este mai restrictiva decât ceea eliptica din textul art 28, reformulat, apropo de acuzele la adresa textului legii care ar fi motivat Ordonanta. Cred ca exprimarea neclara a tehnocratitelor da posibilitatea ca in baza de calcul sa mai intre si alte componente de salarizaare/sporuri pe lânga componentele soldei functiei de baza( solda de functie+solda de grad+gradatiile+sporul de dispozitiv+indemnizatia de comanda). Nu este exclusa solda de merit...arzatoare pentru pilosi.

iceparu spunea...

E o aiureala ca justitia nu ne face dreptate in situatia conflictului cu statul.Ma repet.E cazul sa terminam cu calculele si galceava.Trebuie ca toate asociatiile al militarilor si functionarilor cu statut special sa ne unim cel putin pentru moment sub o comanda unica si sa trecem la actiune,Daca nu o facem o vom lua in barba .

Sorin spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
uber spunea...

@Huhurez
Referitor la ce a intrebat Frosa cu indexarea pensiilor. Daca pensia nu se mai indexeaza conform L 263 noi trecand pe L 223 se poate aplica de la 1 Ian 2016 Art 59 (1) din L 223? Daca da, cum si ce presupune?

Parerea mea ca exprimarea neclara pentru a lasa portite o cam limpezeste punctul:
"p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu
reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor."
Asta doar daca presupunem ca cei care au ticluit ordonanta au proprietatea cuvintelor si cunosc ce inseamna "salariu" conform Codului Muncii.
Tehnic si legal conform ordonantei elementele de calcul sunt cele stipulate in definitia soldei functiei de baza plus cele trei exceptii.
Daca au urmarit altceva si sunt sigur ca au intentionat sa faca, si-au dat cu stangul in dreptul prin litera p). Spre exemplu "solda de merit" este exclusa de litera p)

Sorin spunea...

Eu cred ca solda bruta realizata la functia de baza este cea trecuta la fiecare luna in anexa la ultima decizie de pensie. Ca argument este faptul ca ce nu se ia in considerare conform art 28 din OUG este similar cu ce e prevazut in art 37 din l263. Cred astfel ca nu se taie nimic din solda bruta. Pe l 223 se vor recalcula si grupele de munca conform noii anexe secrete din 2010 la l 1241, precum si returnarea sumelor pierdute pe l 119 pana la revenirea cu l 241. Cu alte cuvinte, pentru majoritatea din noi pensia bruta va fi cam 105% din media aleasa de noi din decizia de pensie. Vor pierde doar cei cu solde mari, aviatori, scafandri, din economia nationala, care ar putea ramana pe l263. Sorin

Unknown spunea...

deci se indexeaza pensile civile si cer4e special......deci nu militare ,cel putin nu spun ca pensile militare santSPECIALE, asta e , deci in timp de 24 luni ramanem cu pensia pe care o avem in plata? asa ca vom vedea ce se mai intample dupa aceste 24 luni avute in vedere pentru actualizarerecalculare
\

P.N. Romulus spunea...

Exemplu de calcul a valorii pensiei dupa modificarea Legii 223 pentru un politist cu 25 ani vechime lucrati in operativ : luam ca valoare a salariului brut majorat ( total brut majorat pe fluturas) suma de 2500 lei. In urma anilor lucrati in operativ politistul obtine inca 12.5 procente care se aduna la baza de calcul de 65%. Rezulta ca politistul va avea dreptul la 65+12.5 = 77.5 % + inca 6% ( contributie la pensia suplimentara) = 83.5 % din 2500 lei adica 2087 lei. Inmultim aceasta suma cu 1.20 ( sporul OMM pentru 25 ani vechime) si obtinem 2505 lei. OK, aceasta este valoarea bruta a pensiei. Acum impozitam aceasta suma ( Contributie pentru asigurare de sanatate (CASS): 97 lei Impozit:
225 lei) si ajungem la frumoasa suma de 2183 lei valoarea pensie pe card

Trofin spunea...

Dupa cum, majoritatea participantilor la acest forum de discutii, am constatat o ambiguitate intre dispozitiile art. 30 si art. 108 ale Legii 223/2015 , modificate prin prezeta OUG, ambiguitate in defavoarea personalului care realizeaza vechime in serviciu in conditii de munca CD,CS si AC si pentru care sporurile cuvenite nu pot fi luate in calcul la stabilirea pensiei , consider necesara reformularea prevederilor acelor doua articole prin legea de aprobare a respectivei ordonante. O solutie o vad a fi modificarea acestor articole:
- pentru art. 30 : "Pensia stabilita , realculata si actualizata in conditiile art. 29 nu poate fi mai mare decat 85 % din baza de calcul prevazuta la art. 28."
- pentru art. 108 : "Pentru militarii , politistii si functioarii publici cu statut special care au platit contributie la Fondul pentru pensia suplientara si / contributie individuala la buget la stabilirea , recalcuarea sau actualizarea pensiei militare in conditiile de la art. 29 se acorda un spor de : a)... ;b)... c)....".
Prin aceste modificari se permite valorificarea vechimii cumulate pana la 45 de ani fata de 38 de ani cat este acum pentru o vechime in serviciu de 25 de ani si ceva.
Pentru aceasta , este nevoie de sustinere din partea parlamentarilor.

uber spunea...

@Huhurez
Cred ca m-am inselat cu privire la "solda de merit", conform ordonantei 10/2008 solda/salariul de merit este parte integrata a salariului/soldei de baza si constituie alaturi de celelalte elemente baza de calcul pentru sporuri: gradatii, dupa caz solda de comanda, prime de specializare, clasificare si ambarcare in stationare.
Deci solda de merit este inclusa in calculul pensiei fara alte precizari. Daca nu este inclusa, este o incalcare a OG 10/2008 si punctul p) nu are efect in acest caz deoarece este venit de natura salariala sau asimilat.

uber spunea...

@Huhurez
Cum se traduce
Art. 2.
b) principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
Cum se asigura un tratament nediscriminatoriu in situatia in care conform legii un participant poate sa fructifice intreaga perioada de vechime si altul nu, cei doi aflati in aceasi situatie juridica, fiind restrictionati de max. 85% din solda bruta...?
Principiul suna belea, dar oare se aplica?

Huhu Rezea spunea...

@dorin
In nicio situatie pensia tehnoredactata de ciolosisti nu ajunge la 105% din baza de calcul. Maximum care se poate obtine este 102% de catre cei care au vechime cumulata de peste 45 ani si OMM clasa I. Trebuie sa privim spre ce pierdem fata de Legea 223/2015 votata de Parlament.
De exemplu un militar cu vechime cumulata de 35 ani, 20 ani contributie la pensia suplimentara si OMM clasa II-a obtine un procent de:
-65% pentru 25 ani
-65% + 10%= 75% din baza de calcul pentru vechime de 35 ani
-75%+6% x 75% = 79,5% din baza de calcul cu sporul de 6% pentru pensia suplimentara.
-79,5% +15% x 79,5% = 91,425% din baza de lucru cu sporul de 15% pentru OMM clasa a II-a
Calculati dvs. ce procent de pensie ar fi avut pornind din 80% si fara limitarea de 85%.

@reboot
Articolul 59 din legea 223, privind indexarea, nu se aplica automat, din oficiu. Trebuie emis anual un act normativ.
Pâna in prezent, pentru anul 2016 lipseste acel act normativ pentru pensiile militare.

tigri2 spunea...

Problema grava nu sunt cei 15% din baza de calcul ci chiar cuantumul bazei de calcul deoarece nu mai intra sporurile si primele(care sunt constituite din prime orare de zbor,aterizari,incercari,parasutari,ore de stat in regimuri ff periculose,subteran,scufundari,pe nave,izolat)+ sporuri specifice fiecarei arme
,cuantumuri ce pot diminua BAZA DE CALCUL si cu 80%. Voi socotiti doar din punct de vedere al celui ce sta ;la birou sa la infanterie.

Army Fan Club Eufrosina spunea...

Cum, domnule Huhurez, chiar credeti ca este necesar sa se emita o lege (OG, sau alt dreac) prin care sa se specifice ca se aplica o alta lege? Adica Legea 223, art 59, care spune ca se indexeaza, daca nu se actualizeaza, nu este de ajuns?
In logica asta, mai este nevoie de alta lege care sa valideze legea care da dreptul altei legi sa functioneze.
Parca-i teoria chibritului, zau asa.

Huhu Rezea spunea...

@Romulus
Esti pe aproape. Prrocentele pentru pensia suplimentara si OMM nu se aduna ci se inmultesc cu procentele la care se aplica.
Se aduna numai procentele de 1% peste 25 ani vechime. Procentul final de pensie este ceva mai mic decât cel care ti-a iesit mai sus. Vezi calculul postat de mine mai sus.
@Trofin
Formularile au fost corecte in legea initiala.
De ce limitare la 85% din baza de calcul când pensiile speciale pentru magistrati si altspeciali pornesc din 80%?
Mi se pare ca prea repede suportam operatiile pe cord deschis ale tehnocratitelor.
Asociatiile de rezervisti din toate ministerele de forta sunt pasive sau doar s-au multumit sa publice Ordonanta.

Liviu PO spunea...

De fapt ce lege a salarizarii se aplica acum in armata pentru ca am inteles ca legea 284/2010 nu se aplica.Ce valoare de referinta sectoriala se mai aplica acum,daca se mai aplica?Cam ce salariu de baza are acum un maior in activitate (calculat la minim)?

avianyc spunea...

@ reboot & Huhurez
Toata bulibaseala asta rezulta din faptul ca la nivel guvern,mapn,mi comunicarea este deficitara rau de tot. Poate isi vor reveni.
Daca ar lamuri termenul introdus in OUG de care s-au speriat multi nestiutori si adumelcatori de presa hăbaucă respectiv solda functiei de baza spiritele sar calma si sar observa ca pensiile cresc in totalitate vizavi de fostul cuantum pe L 164.
In OUG se stabilesc denumiri din Legea salarizarii unice 284 pentru termenii SOLDA/SALARII dupa cum urmeaza;
In acceptiunea acestei legi se definesc ca fiind;
(1)Personalul militar are dreptul la solda lunara.
(2)Solda lunara se compune din :SOLDA FUNCTIEI DE BAZA ,INDEMNIZATII ,COMPENSATII,SPORURI,PRIME, PREMII SI ALTE DREPTURI SALARIALE.
(3)Solda functiei de baza este formata din:SOLDA DE FUNCTIE ,SOLDA DE GRAD,GRADATII SIDUPĂCAZ, SOLDA DE COMANDĂ.
Art. 28. spune: - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute (adica SOLDA FUNCTIEI DE BAZA ,INDEMNIZATII ,COMPENSATII,SPORURI,PRIME, PREMII SI ALTE DREPTURI SALARIALE) realizate la funcția de bază (adica cele care calculeaza % DIN FUNCTIA DE BAZA)în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c),ÎN CARE NU SE INCLUD : cele cuprinse de la lit a-p care cuprind la lit e si p si niste exceptii;
e. primele si premiile, CU EXCEPTIA PRIMELOR DE CLASIFICARE SI SPECIALIZARE,DE AMBARCATIUNE pe timpul cît navele.................
p. alte venituri care potrivit legislatiei in vigoare la data platii NU REPREZINTA DREPTURI DE NATURA SALARIALĂ SAU ASIMILATE ACESTORA.

Din formularea bazei de calcul art 28 -media soldelor/salariilor lunare brute REALIZATE LA FUNCTIA DE BAZA rezulta ca SOLDA LUNARA BRUTA cuprinde toate drepturile salariale calculate % din functia de baza cu exceptia celor care nu se includ.
În consecinta rezuta deci ca solda lunara bruta cuprinde si indemnizatia de dispozitiv, salariul de merit ,primele de clasificare si specializare , spor de pericol,etc (alte venituri conf art 28 lit.p)

În concluzie parerea mea este ca toate pensiile cresc vizavi de fostele cuantumuri pe L 164 si lumea nu are de ce fi speriata si pornita pe nu stiu ce miscari in teren.
Acum ca se vrea un procent mai mare asta-i problema fiecaruia.
Ar fi bine ca ministerele sa comunice si sa lamureasca situatia fiindca televiziunile cu aberatiile lor ”bombă” buimacesc turma credulă (neinformata si documentata).

uber spunea...

@P N Romulus
Care e de fapt obiectivul comentariului?
In primul rand ca este gresit calculul, nu mai lua tu "valoare a salariului brut majorat ( total brut majorat pe fluturas)" pentru ca baza de calcul ca nu e aia. Din acel venit de pe "fluturas" scazi toate elementele care nu sunt prevazute in Art 28. din L 223 si apoi faci calculele si acea "frumoasa suma de 2183 lei valoarea pensie pe card" piere ca prin farmec. Daca mai pui in calcul ca acea frumusete de suma e de fapt brutul pensiei, frumusetea de suma neta e mai mica cu 16% + CAS + CASS.
Daca tie ti se pare ca o pensie neta de 1600 RON pentru un politist care a lucrat 25 de ani intr-un mediu de-a dreptul toxic e nesimtita nu ai un simt al dimensiunilor. Cu atat mai mult cu cat in baza ordonantei acea suma "frumusica" de 1600 RON net de fapt va fi si mai mica.
Cu cat esti platit sa bagi batul prin gard?

@raul
Nu stiam ca exista vreo prevedere in L 263 prin care numai boierilor de mm si subofiteri s-a facut impartirea la 20 de ani, e o noutate, ai tu textul legii modificat pe undeva?
"Contributivitatea (sa-l pupati pe Oprea undeva ca s-a facut impartirea la 20 de ani) i-a facut boieri pe mm ,subofiteri -care nu prea au fost afectati de marile restructurari si-au adunat vechime-si..."
Dar despre cei iesiti in baza L 263 ale caror venituri nu s-au impartit la 20 ci la 26, 27... de ani ce parere ai? Pe cine a facut Oprea boier pana la urma?
Daca tie iesit pe L 164 ti se impartea venitul exact cum scrie in L 263 nu la 20, cum ti-ar fi fost? Nu crezi ca tu si altii ca tine ar fi trebuit sa faca coada la curul lui Oprea si sa-l onorati cu un sarut patimas si plin de recunostinta?
Care e scopul comentariului tau?

avianyc spunea...

Cei care calculati si va stabiliti pensiile la ce va raportati?
Daca de exemplu va alegeti venituri din 2000 sau 2005 la stabilire de ce nu tineti cont si de actualizare ca sa va apropiati de real.
Ce faceti este doar sa va stabiliti pur si simplu maximul posibil 102% din media soldelor lunare brute la un moment dat din cariera, cu exceptia celor care aleg media soldelor din anul 2015.

Huhu Rezea spunea...

Comentarii corecte ale ziaristilor, nu prosteli a la sindicalistul Coarna, care, diversionist, muta discutia pe componentele bazei de calcul si trece cu vederea reducerea procentului de pensie de la 80 la 65% si plafonarea cuantumului pensiei recalculate la 85% din baza de calcul.
Vezi

http://www.antena3.ro/actualitate/guvernul-taie-din-pensiile-militarilor-328930.html

http://www.dcnews.ro/guvernul-taie-din-pensiile-militarilor_491908.html

raul spunea...

reboot
Tocmai asta spuneam ca in 263 s -a pastrat cuantumul cel mai favorabil in plata -cel rezultat la impartirea de la L 119/2010 ,la 20 -pt pensiile in plata ,deci nu s-au diminuat chiar au crescut ,pe cand cei iesiti pe real dupa 263 au iesit cu pensii mici si tocmai 223 remedia ceva!Scopul comentariului asta era ,cine doreste ca acest lucrul sa nu se intample si mai ales de ce ii frige pe activi??

Sorin spunea...

@huhurez
1.de acord cu procentul de 102%. A fost subliniat de sindicalistul Surugiu imediat dupa aprobarea OUG.
2.resubliniez ca, dupa mine, solda bruta sau salariul cum e trecut in anexa la decizia de pensionare pe OUG 1 sau L 263, cuprinde tot ce e fiscalizat, sau pentru care s_a cotizat, celelalte venituri fiind precizate in art 28 din OUG sau art 37 din L 263. Cu alte cuvinte ce avem in anexa la decizia de pensie e exact solda bruta la functia de baza. Aplicam 65%, apoi 1% pentru anii peste 25 din vechimea cumulata, % din pensia suplimentara cât mai incape pana la 85%, apoi la total aplicam OMM.
3.daca pensia militara e considerata in sistemul public de pensii, alternativa fiind sistemul privat, atunci indexarea de 5%, cred eu, se aplica.

avianyc spunea...

@ Huhurez
Ant 3. ”Pensiile se vor calcula în funcţie de salariul de bază, fără sporuri şi alte avantaje. Pensiile militarilor nu vor mai fi calculate în funcție de venitul total al acestora, ci numai în funcție de salariul de bază. Potrivit ordonanței de urgență, din salariul de bază vor fi excluse şi alte avantaje precum diurne, indemnizaţii de hrană sau de transport. Excluzând aceste sporuri, salariul de bază este foarte mic şi la el se va raporta pe viitor calculul pensiei pentru militari. ”

Daca spui ca asta este o informatie ”corectă” atunci mai bine emigrăm de aici.
Tocmai m-am chinuit sa scriu sus ca cineva din ministere at trebui sa iasa la comunicare si sa elimine din mintea pensionarilor aceste aberatii de presa nedocumentate care sperie lumea , aratind ca solda lunară brută nu-i acelasi lucru cu solda functiei de baza. Dar degeaba.
Păi sa-mi spuna mie cineva care din veniturile de la a-p erau prinse in L 223 original. Diurnele si etc,etc ?.

iceparu spunea...

Discutati in contradictoriu prosteste si pierdeti timpul cu tot felul de calcule.Chiar nu sunteti constienti ca 65 nu este egal cu 80 si ca vi se plafoneaza drepturile la 85%?.Unde nu-i cap vai de picioare.Mai bine actionati ca sa se indrepte lucrurile in parlament.Adresati-va doamnei Anghel care este un om de valoare si nu numai.Adresati-va parlamentarilor pe internet cu rugamintea sa modifice cifrele.Daca se modifica cifrele este bine.

Huhu Rezea spunea...

@avi
Acum ce faci, aplici si tu diversiunea lui Coarna? Ce dracu, ati primit toti aceleasi biletele.
Lasa baza de calcul, in fond solda lunara bruta era cam acelasi lucru cu veniturile lunare brute fiscalizate. Oricum solda realizata la functia de baza este o inovatie superba a tehnocratitelor.
Eu iti arat ca te-au ars la pensie cu pâna la 28,8 din baza de calcul, indiferent care ar fi acea baza, si voi o tot lalaiti cu ce inseamna baza de calcul.

Huhu Rezea spunea...

@Iceparu
Corect! Putini inteleg sau se fac ca nu inteleg esentialul. In fond, ne-au facut grogy prin articolul 29 cu procentul de 65% si in special prin articolul 30, cu limitarea cuantumului calculat potrivit legii la 85%, ambele in forma tehno ordonantei.
Acest articol, cu toate comentariile, a fost introdus in in box-ul doamnei senator Anghel.

P.N. Romulus spunea...

@ reboot this fucking machine! chill out man! relaxeaza-te si citeste cu atentie comentariul meu si vei vedea ca suma de 2183 lei reprezinta ce ramana dupa impozitarea sumei de 2505 (brut).
Greseala mea este ca nu am pus ghilimelele la expresia " frumoasa suma" . Asta pentru ca @huhurez are dreptate: ne-au fu.ut tehnocratii cu complicitatea sidicatelor. Pensia calculata pe legea 223 nemodificata era cu cel putin 20% mai mare asta pentru ca porneai de la 80% din baza de calcul.
Nu mai zic de cei care au lucrat in grupa de munca alte conditii care primesc an la an la vechime si care acum au pierdut tot avantajul pentru ca sunt plafonati la 85% deci nu primesc absolut nimic in plus la pensie.
@ huhurez probabil ai dreptate, nu sunt expert, oricum diferenta e mica.

P.N. Romulus spunea...

@ huhurez am o neclaritate : contributia la pensia suplimentara ( cel 6% din calcul) se plateste in continuare sau a fost platit pana in 2001. Daca e asa cum cred eu (pana in 2001) atunci cei care au fost angajati in 97-98-99 nu au contribuit minim 5 ani ca sa primeasca macar 3 %. Lamureste-ma te rog!

Anonim spunea...

OUG ticalos va trece prib aprobare tacita in vacanta parlamentara. Totul e deja aranjat de guvernul Soros- Ciolanis .Numai o minune se poate intampla ( sa cada bugetul si guvernul masonilor lui Iohanis 6-2 case) ceea ce nu cred. Nu degeaba au fost crimele de la Colectiv (care ''trebuiau sa moara'' vorba lui Iohanis )

Huhu Rezea spunea...

@Romulus
La articolul 108 au pastrat prevederea ca de pensia suplimentara beneficiaza atât cei care au platit contributie pâna in 2001 cât si cei care, pe Legea 164/2001, au platit, pâna la 31 12 2010, 5 % contributie individuala la bugetul de stat.
Au scos din articol prevederea ca sporul se acorda la cuantumul calculat potrivit art. 29 pentru ca nu se mai corela cu limitarea de 85% de la art. 30.

P.N. Romulus spunea...

@huhurez
Merci pentru raspuns. In concluzie eu, care sunt incadrat in 1997, voi beneficia de maxim 3%. Asta in conditiile in care legea va mai fi valabila peste vreo 10 ani :)
O alta chestie . Ar fi util ca fiecare dintre noi sa identificam si sa postam numele si adresele de mail ale parlamentarilor care de-a lungul timpului au manifestat sustinere fata de interesele politistilor si/sau militarilor si apoi cat mai multi dintre noi sa le trimitem mail-uri in care sa le aratam diferentele dintre ce au votat ei in parlament si ceea ce apare in ordonanta.
Incep eu cu senator Vasilica-Steliana MIRON care a avut cateva interpelari pe tema sigurantei politistilor miron.vasilica@gmail.com

De asemenea ar trebui trimis mail parlamentarilor UNPR, PSD si ALDE cei care au sustinut proiectul de lege.

gheorghe spunea...

oameni buni toate aceste comentarii sunt degeaba,trebuie sa ne adunam si sa mergem la bucuresti la guvern sa-i dam afara si sa-i ducem in strada sa faca ei ordine si siguranta publica pe orice vreme.oare le-ar place si atunci sa vedem care dintre ei se mai ating de legi si alte norme .astia chiar isi bat joc de noi. ce fel de conducatori sunt daca se joaca cu vietile noastre ,azi zic intr-un fel maine in altul.daca parlamentul a dat o lege de ce nu o respecta .ce fel de parlamentari sunt daca au votat odata atat ei cat si presedintele, de ce altii isi baga coada. sa vedem cat de seriosi sunt acum parlamentarii si presedintele daca se respecta pe ei insisi avand in vedere ca au votat legea in iulie 2015 cu 80% Cei tineri care se gandesc sa stea acasa pt ca ei nu sunt vizati sa stie ca se inseala amarnic.singura solutie pichetarea guvernului.

Unknown spunea...

dle H va rog spuneti daca aceasta ordonanta are effect imediat asupra pensiei actuale sau va avea effect numai la recalculare care va fii peste 2 ani ?

tigri2 spunea...

DE CE TAC SINDICATELE MILITARE :
OUG isi va produce efectele de la data intrarii in vigoare, dar va fi supusa dezbaterii si respingerii, adoptarii sau adoptarii cu modificari/completari de catre Camera Deputatilor. Pe cale de consecinta, dupa Anul Nou, toate eforturile SCMD, in coordonare cu sindicatele din MAI, se vor indrepta catre deputatii de care suntem reprezentati in sensul respingerii OUG si mentineii in vigoare a Legii nr. 223/2015 asa cum aceasta a fost votata in Parlament, aproape in unanimitate, in iulie 2015.

Anexe: 1.OUG privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare.
2. Art. 115 din ConstitutiaRomaniei

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col. (r) Monica I. CALOIAN
RăspundețiȘtergere

nlblog spunea...

Aceasta lege se dorea in primul rand o corectie a pensiilor celor pensionati in baza Legii 263 si o aducere la numitor comun a nedreptatilor facute prin acea Lege cadru nr. 33o a salarizarii unitare a guvernului Boc si perpetuata de guvernul Ponta prin fixarea pentru fiecare an a veniturilor din decembrie anul precedent. Nu se vede nedreptatea facuta unei parti din personalul activ care de pe aceleasi functii sau cu vechimi mai mari, inca in activitate, s-au trezit cu salarii in unele cazuri pana la jumatate din cele ale celor avantajati in acest fel, deoarece acestia s-au trezit cu caruta plina la finele lui decembrie 2009. Asta se poate observa si urmarind declaratiile de avere pe o perioada intre 2008 si 2015 pentru persoane aflate in situatia "decembrie 2009 alb" si "decembrie 2009 negru". Pe de alta parte, cei pensionati dupa 2010 au "beneficiat" de taierile salariale facute si fiti siguri ca cele 6 luni mai favorabile, pentru cei dezavantajati in acest fel, se afla in afara ultimilor 5 ani, mai in fata, perioada in care in mod normal, apropiindu-se de pensie salariile trebuiau sa creasca, asa cum s-a intamplat in majoritatea cazurilor pentru cei pensionati pana in 2010. Alege, daca ai ce! Acestia din urma au beneficiat si de salariile compensatorii care nu s-au mai dat celor pensionati ulterior, basca, nici ajutoarele de iesire la pensie prevazute de Legea 184! In plus, ministrul Oprea, de apreciat, a dat o lege reparatorie intrata in vigoare la 1 octombrie 2014 in masura a netezi nedreptati facute unora dintre cei pensionati anterior anului 2010! Asa cum remarca cineva celor pensionati dupa Legea 263 li s-a impartit totul la un numar mai mare de ani, rezultand un punctaj inferior! De asemenea, ministri abjecti (ca sa nu dam nume) au dat ordine discriminatorii de suspendare a aprobarii cererilor de mentinere in activitate in perioada 2013 - 2014. Norocul ca cineva s-a sezizat, dar cei atinsi au fost bun iesiti din sistem, in timp ce colegi de-ai lor, cu drept de iesire la pensie dupa mai 2014, au aprobata a 3-a cerere de mentinere in activitate! De aceea, chiar si termenul de 12 luni fixat initial pentru cei pensionati dupa Legea 263, pentru plata, dupa recalculare, prevazut la art. 110, mi se parea de bun simt, asa cum s-a stipulat initial in Legea 223 si de asemenea, luarea in considerare pentru baza de calcul a venitului brut lunar total. Nu stiu ce poate insemna insa, actualizarea salariului de functie brut la data intrarii in vigoare a Legii 223 (01.01.2016). Asta este si cine vede, este ok, cine nu, nu este in stare de mai mult.Nu stiu daca prim-ministrul Ciolos cunoaste toate acestea.

solo_100@yahoo.com spunea...

Nu revenirea la Lege 223/2015 asa cum a fost votata in parlament ar fi solutia, ci adoptarea ordonantei de urgenta din care sa fie eliminate art.29, art.30(atit din ordonanta cit si din lege, in aceasta din urma fiind fara obiect) si a art.108(care cf. ordonantei include procentele pentru pensia suplimentara in procentul max.obtinut si nu-l adauga la acest procent cf.art. 108 din lege).In rest celelalte aricole din ordonanta , fac ca L.223/2015 sa fie o lege coerenta si aplicabila.Ar mai fi art.28 aln. 1 cu procentul de 15%,stabilit prin ordin comun,dar in mod cert ar fi dat nastere la nemultumiri din partea celor care nu il primesc sau din partea celor care ar fi apreciat ca au primit un procent prea mic.

cristian idu spunea...

VANATORU'
A aparut in presa ca de la 01.01.2016 pensiile militarilor se majoreaza cu 5% , noua celor cu pensii ciuntite ni se vor majora?,se va majora pensia in plata sau ca pana acum pensia de la Basescu ?

emillian123 spunea...

1.In principiu- solda lunara -baza de calcul pt.pensie =este suma trecuta in "fluturas" la nr.1: "venit lunar brut" cu sporurile permanente-supuse - diverselor tipuri de impozitare, 2. Contributia pt. pensia suplimentara -care a fost(si mai este =CBS=contributie la bug. de stat-incepand din 01. apr. 2001 si fara plata pensiei suplimentare...!) de 5%-din solda bruta -asa cum rezulta ea din formula legala de calcul,adica cele 6(7=la medici) componente din legea 138/1999 (grad, functie,spor responsabilitate medicala,solda de merit,indemn.de c-da,gradatii, indemn.de dispozitiv); procentele de 3-6-9 % pt. P.S. cred ca -in aceasta ordonanta -se adauga la cele 65 % de vechime-ca in legea 164/2001,astfel-de ex. la un militar cu 35 ani vechime care se pensioneaza-calculul de pensionare este: 25 ani= 65 %,10 ani=10 %, P.S.9%, deci total= 84 % (din baza de calcul),dupa care se calculeaza OMM clasa I-III; nu mi-e clar- cum se calculeaza grupele de munca_-pe care eu nu le-am inclus in exemplul de mai sus...

Huhu Rezea spunea...

@Emilian
Conditiile de munca intra in vechimea suplimentara care se adauga la vechimea efectiva, formând vechimea cumulata, cea care da procentele de 1% peste 25 ani, pâna la limiata de 85% din baza de calcul. Limita de 85% produce daune si la vechimea cumulata, adica la conditiile de munca.

Huhu Rezea spunea...

In acest moment vad pe monitorizare ca un militar din Kabul, Afganistan, studiaza acest post. Oare cu ce sentiment?

Dan B. spunea...


Domnule Emilian X,
In principal, discutiile de pe acest forum, incl.R-26500 si roarmy, sunt centrate pe ceea ce s-a intamplat cu "victimile" Legii 119/2010 si OG 1/2011, adica cei disponibilizati in baza OG-7/1998.
Asadar, va rog sa va axati calculele aferente pensiei celor cu 15-25 ani de serviciu in structurile militare, nu cu 35; asa s-a ajuns ca tolomacii din ANCMRR sa faca partizanat pentru initiativa lui Basescu-Boc-Oprea caci acestia au fost favorizatii legii prin iesirea in rezerva pentru limita de varsta. In schimb, prigonitii sistemului au fost cei indepartati din MApN prin desfiintari de MU si U, caci cineva si-a dorit disolutia Armatei in personal si tehnica!
Am spus din MApN, pt ca aici au aparut restrictionarile, iar statul, pentru a asigura o oarecare compensatie, a marit exagerat statele de organizare ale MAI.

Unknown spunea...

Cine poate sa traducă mai pe intelesul tuturor, art. 122 din lege modificat prin Ordonanta guvernului. In expun aici:
24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 122. - În termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta, o singură dată, pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau pentru cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”

Va multumesc!

P.N. Romulus spunea...

Cei mai defavorizați de aceasta lege vor fi cei care au lucrat în alte condiții : parașutistii, aviatorii, scafandrii, polițiștii de la actiuni speciale, etc. Sporul de an la an la pensie nu-i mai ajuta cu nimic pentru ca nu se obține mai mult de 85% din baza de calcul. Cred ca suntem singura categorie profesională care nu beneficiază de nici un avantaj de pe urma anilor lucrați în alte condiții de munca. Cineva trebuie sa se sesizeze și sa ridice problema. Din păcate sindicatele s-au aliat cu guvernul și nu cred ca cineva ar putea influenta parlamentarii în așa fel încât sa se modifice ceva.

Huhu Rezea spunea...

@Mocanu
Militarii care se vor pensiona in perioada 01 01 2016-31 12 2020, in cazul in care nu le convine cuantumul care li se cuvine potrivit calculului pe tehno ordonanta Ciolos, pot opta, fara posibilitatea de a reveni, la calculul care se aplica in prezent militarilor pe Legea 263/2010. Adica li se va calcula pensia in puncte de pensie.
Dupa cum vedeti, Legea 223/2015 nu a abrogat nicio dispozitie din Legea 263/2010 referitoare la drepturile de pensie ale militarilor.
Banuiesc ca pensia se va numi tot pensie militara si va fi platita tot de casele sectoriale.
Daca vreti, este o aplicare in oglinda a principiului cuantumului mai avantajos, de care beneficiaza, la recalculare, pensionarii in plata, pentru cei care se vor pensiona in urmatorii 5 ani.

tigri2 spunea...

***cucuvaie , nu mai dormi in "boconci" sau pe craca de nuc inflorit,mai bine scrie despre ce spune VASILE LINCU presedintele PRO LEX si spune oamenilor ce au de facut impotriva exceptiei de neconstitutionalitate al acestei OUG.
Nu mai umbla cu cioara vopsita pe aici spunand ca-i papagal. Singurii papagali,reali,sunt mosu ' si cezar ,al 'cu caprili si gagicili hanicapate di pi la Ieshi"

Unknown spunea...

Sincer, este o porcarie, ori e lege ori ordonanta. Numai la noi in Romanica se poate intapmla. Toti nenorocitii veniti din TO VOR deconta marsavia. Apropo cati se pot pensiona la 45 de ani imediat ce vin din TO. E O MARSAVIE , acestia sunt cativa. Oricum eu "multumesc din suflet semnatarilor acestei marsave ordonante". In rest, asa ne trebuie! Multumim.............

Unknown spunea...

Serban este numele meu . Acum cateva minute , pe un post tv, , Dan Suciu- purtatorul de cuvant al guvernului le explica ziaristilor ca este imposibil ca guvernul sa modifice o lege data de parlament ,printr-o ordonanta de urgenta! Se intampla la protestul justificat al ciobanilor , in Bucuresti ! Halal tara , halal parlament si conducatori! Pana la urma singura solutie este iesitul in strada ca calarirea gardurilor Guvernului ticalos si a Parlamentului care doarme in izmene de frica ....

Unknown spunea...

buna seara
Sunt sincer si recunosc faptul ca de cateva zile nu mai sut om deoarece acesti "oameni deosebiti" care ne conduc au reusit sa ma bulverseze
Sunt politist de 30 ani si sunt interesat de urmatoarea chestiune: stiti toti colegii politisti vestitul fluturas...intrebarea este care anume este rubrica folosita ca baza de calcul....multumesc anticipat pentru raspuns

Huhu Rezea spunea...

@Gavan
Nu baza de calcul ar trebui sa va dea fiorii, aici nu putem fi driblati pentru ca notiunea- solda lunara bruta-este demult consacrata.
Reducerea procentului de pensie de la 80% la 65% si a plafonului de la 100% la 85% ar rebui sa va ingrijoreze.

Unknown spunea...

O LAMURIRE,DACA ESTE POSIBIL DUPA O VECHIME DE 27 ANI SI 4 LUNI DE VECHIME PE L.263 SA AI O PENSIE DE 1700 LEI CU APROXIMATIE CAT SE VA MAJORA PE LEGEA 223/2015. MULTUMESC.

Huhu Rezea spunea...

@gheorghe
Cu aproximatie stim ca pensia tehnoordonantata va fi mai mica,nu mai mare.

Unknown spunea...

AM citit cu interes comentariile privind L223 si modificarile tehnocratilor in materie de pensii militare. Tata a primit decizia noua de recalculare a pensiei si va pot spune ca este 1/3 din pensia actuala din 2 motive majore de anomalie/ interpretare legislative:
1) vechimea cumulata cf. art.25 = 61 ani ( 31 ani"alte condditii") => plecand de la 65% cu adaugarea de 1% pentru fiecare an lucrat peste cei 25 ani nu poate sa depaseasca limitarea impusa de 85%
2) pensia suplimentara pe care a platit-o 15 ani (6% supliment la pensie)=> se pierde
3) prime de ore de zbor (detaliate conform L138/1999 inca in vigoare)nu sunt luate in calcul deoarece tenocratii au exclus "primele" din calculul pensiei
In consecinta ramane cu 85% dintr-ul calcul "actualizat" al bazei de calcul la care se adauga OMM/SOSP de 20%.
Cine a cerut modificarea legii pensiilor militare ori nu a stiut ce cere ori nu a inteles ce a obtinut.

marcel spunea...

@ Marcel
Recalcularea pensiei dupa legea 223 a avut drept rezultat diminuarea cuantumului pensiei cu
peste 50%.Cei care au vechime mare in armata vor fi cei mai defavorizati.Am o vechime cumulata de peste 59 de ani.In calculul pensiei nu s-au luat in consideratie 19 de ani.De asemenea in aceasta lege nu s-a tinut cont de grupele de munca. Acestea conteaza numai la punctul de pensie care a fost eliminat de noua lege.

Unknown spunea...

George G.
-Comandor in rezerva la 31/08/1938
-Am ales 6 luni din 5 ani respectiv aprilie-septembrie 1995 pentru functia de loctiitor tehnic al comandantului; Cererea a fost inregistrata la Casa sectoriala de pensii in februarie 2016(nu aparuse M25, iar, Legea 223|2016 publicata nu cuprindea articolul 28 aliniatele 9 si 10)
-Doresc recalcularea pensiei pe ultimele 6 luni; Stiu ca articolul 28(10) nu imi permite.
Va rog sa-mi sugerati, ce cai de atac as putea aborda.

Unknown spunea...

Intreb:am iesit la pensie in anul 2013 pe l.263 cu o vechime de 28 ani fara sc. militara conform l.223/2015 voi beneficis de o majorare sau nu?Multumsc

Huhu Rezea spunea...

@Ioniță
Intrebi de recalculare? Da, dacă ai ieșit la pensie în 2013.

Unknown spunea...

Si cu noua ordonanta din 04.aug.2017 cum e? Cat a taiat?