Disputa a fost declansata de recenta carte publicata de istoricul sibian, intitulata „Tradarea Securitatii in decembrie 1989”, lansata in prezenta unor reprezentanti ai conducerii ACMRR din SRI, critici vehementi ai tezei tradarii, asa cum se poate citi AICI, pe www.ziaristionline.
Teza loviturii de stat si a tradarii tarii de conducerile celor doua entitati militare, Armata si Securitatea, deranjeaza teribil. Chiar si cei care au preluat puterea dupa 1989, chiar si revolutionarii isi vad diminuate meritele.
Mai nou, circula pe Internet o scrisoare destul de curajoasa pe care istoricul a adresat-o col. Gheorghe Ratiu, controversatul sef al Directiei I a Securitatii in timpul evenimentelor din 1989, care si el a publicat o carte in acest an despre aceleasi evenimente.
|
Corvin Lupu, la lansarea cartii in Bucuresti |
Stimate Domnule Colonel Doctor Gheorghe Rațiu,
Vă trimit mai jos un scurt comentariu privitor la câteva aspecte prezentate în cartea pe care ați avut amabilitatea să mi-o trimiteți.
Eu vă înțeleg și vă respect sentimentele și dorințele pe care le aveți în calitate de personaj istoric, implicat la vârf în marile decizii și acțiuni pe care le-a luat Securitatea în vederea pregătirii și desfășurării evenimentelor din decembrie 1989. Ele consonează cu memorialistica și cu luările publice de poziție ale colegilor dumneavoastră implicați în prima linie a evenimentelor.
În același timp, înainte de a vă scrie câteva păreri/constatări (formate după un sfert de veac de cercetări continue, în multe unghere ale societății românești, în multe și diverse medii din Securitate, Miliție, Armată, fostul P.C.R., cercetând documente din Arhiva Senatului, a C.N.S.A.S.-ului, a P.C.R.-ului și din documente care mi-au fost puse la dispoziție de diverși binevoitori, unii încălcând consemnul pentru a contribui la adevăr), doresc să vă scriu și o părere concluzivă.
Cred cu tărie că ieșirile la rampă, „fluturatul de stindarde” (l-am citat pe dl. gl. Iulian Vlad) și toată linia strategică adoptată (cu deosebire după anul 2009) de ACMRR-SRI, sub conducerea d-lui col. Filip Teodorescu, dar și a d-lui gl. Iulian Vlad, care se implică mult, în calitatea domniei sale de președinte de onoare al asociației, nu este cea mai potrivită. Mă refer la faptul că, în dorința evidentă de a oferi prestigiu istoriei fostei Securități, se insistă pe afirmarea unui presupus rol pozitiv pe care instituția l-ar fi avut în decembrie 1989. Eu aș fi conceput o altă strategie, prin care aș fi insitat că:
Perioada 1945-1948 (Brigada mobilă) a fost una exclusiv străină, fără să mă feresc de crimele săvârșite. (Nu poate fi pusă în seama românilor)
Perioada 1948-1964 (torționarii d-lui Troncotă) a fost una în care comanda a fost integral judeo-bolșevică, românii apărând doar ca începători în pozițiile de la baza sistemului. (Nu poate fi pusă în seama românilor)
Românizarea și dezvoltarea Securității românești (1964-1989) a corespuns perioadei de eliminare a crimelor, a torturii și de racordare a instituției la uriașul efort de dezvoltare a României. Pe acest din urmă aspect trebuie pus accentul.
Ascunderea marilor adevăruri din decembrie 1989 (încălcarea gravă a legislației, racordarea Securității la acțiunea antiromânească a serviciilor secrete străine, a trădătorilor din Armată, a conspiratorilor pro-sovietici ocrotiți de Securitate și efectuarea loviturii de stat în interiorul CC al PCR, după asasinarea lui V. Milea) este desuetă, compromite grav pe cei care susțin minciuna („tezele din decembrie”) alături de criminalul Ion Ilici Iliescu, ESTE O MARE GREȘEALĂ!
Există mulți ofițeri de securitate în toată țara care au fost foarte nemulțumiți de felul în care d-l gl. Vlad a „jucat” în decembrie 1989. Ei sunt (și unii se și consideră) victime ale trădării Securității. Din acest punct de vedere, cred că cel care trebuia condamnat este dl. gl. Iulian Vlad, principalul trădător și cel care a dat toate ordinele principale. Nu trebuie sacrificată toată instituția și cei 15.000 de lucrători ai săi, pentru un om (recrutat de sovietici în 1956, în timpul studiilor de la Moscova). Ceilalți comandanți, ar rămâne cu învinuirea că au executat ordine ilegale. Nu ale lui Ceaușescu (care au fost legale!), ci ale gl. Iulian Vlad, care a ordonat să nu se restabilească ordinea publică, să nu se aplice regulamentul, să se retragă forțele care apărau sediul puterii, să fie arestat comandantul său legal în funcție (președintele României) și ministrul său legal în funcție (Postelnicu).
Promovarea unei memorialistici care ocolește adevărul și mobilizarea unor scriitori ca dl. inginer Alex Stoenescu, sau ca dl. jurist Rogojan (și alții), pentru a încerca să dirijeze cercetările de ISTORIE în alte direcții decât cele care conduc la adevărurile cele mai crude, nu poate salva situația. Istoria înaintează implacabil, în ciuda minciunilor, a asasinării unor martori importanți, a susținerii de către unele autorități a minciunii etc. În ciuda basculării cu hărnicie a unei uriașe cantități de pământ peste adevăr, el iese deasupra grămezii sub formă de floare. Am vrut să închei introducerea cu o metaforă, pentru că eu scriu „la rece”, fără patimă, fără interese, nu am nimic de apărat și nici de ascuns, nu am fost implicat în evenimente decât ca martor ocular (locuiam la 10 m de gardul din spatele Securității Sibiu, la etaj III, de unde se vedea ansamblul evenimentelor din acel loc). Din păcate, cercetând evenimentele, sunt nevoit să relatez și despre persoane pe care, prin natura poziției dobândită în societate, le-am cunoscut în mare parte, cu unii având și relații de prietenie, care m-au ajutat să înțeleg cele întâmplate și care nu sunt mulțumiți că am ajuns la niște concluzii pe care ei ar dori să continue să le ascundă, sau să le prezinte în mod mincinos. Unul dintre ei, este chiar dl. gl.-col. Iulian Vlad.
Comentariu privitor la cartea
Dr. Gh. Rațiu, După un sfert de veac. România și românii înainte și după Revoluția din decembrie 1989, București, Editura Paco, 2015
Mă refer cu deosebire la aspectele pe care le-ați scris dumneavoastră privitor la rânduri publicate de mine. M-am regăsit în paginile cărții, chiar dacă nu figuram cu numele. Dumneavoastră ați făcut observații privitor la articolul meu dedicat comemorării, în comuna Lerești-Argeș, a gl. Vasile Milea, unde am participat la invitația familiei Milea, alături de anturajul militar din prima linie din jurul răposatului fost ministru, inclusiv persoane care în 22 decembrie activau în sediul CC al PCR. Aghiotantul lui Milea, ofițerul de securitate la Dir. a V-a, Vătămănescu, complice la asasinarea lui Milea, actualmente ascuns sub un nume profesional la D.G.I.A., este general cu 4 stele. Le-a primit doar ca să tacă. Nu a participat la eveniment, probabil nici nu l-a invitat nimeni. Când ați scris, nu apăruse cartea mea Trădarea Securității…
Față de părerile formulate referitor la acel articolaș al meu publicat în revista „Art-Emis”, ați găsit părerile mele mul mai elaborat în cartea Trădarea Securității…, despre care dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă a spus, în comentarii făcute la televiziunile Antena3 și NașulTV, că nu se pot contrazice datorită argumentării lor, totuși, revin cu câteva aspecte.
La p. 282, încercând să combateți aprecierile mele despre gl. Milea, dați un citat unde s-a strecurat o lipsă decisivă, în jurul căreia v-ați construit combaterea textului. În rândul al șaselea, după grupul de cuvinte nu a făcut urma cuvântul decât și apoi urma ceea ce trebuia să facă… Dumneavoastră ați adăugat semne de întrebare și de exclamare repetate. Astfel, citatul este un fals care modifică total sensul afirmației mele. Este nevoie strictă de o erată și chiar vă rog, în acest sens. Combătând aprecierea ca fiind pozitiv faptul că Milea a respectat legislația și a refuzat să-l aresteze pe comandantul său, vă compromiteți. Vă rog să nu vă supărați pe această părere a mea. Oricum, este foarte grav că nu-l condamnați pe gl. Vlad pentru acțiunea lui de arestare a lui Ceaușescu (urmată de asasinarea la care a participat și Securitatea, prin Măgureanu și prin agentul ei, Gelu Voican, cel care vorbea demonstranților de pe o mașină a Securității).
Dumneavoastră arătați ce bine ar fi fost dacă Milea ar fi acceptat să-l aresteze pe Ceaușescu, dirijând argumentația prezentând o posibilă evoluție a evenimentelor tot pe linia trădării unor comandanți.
Vă referiți la „paranoia lui Ceaușescu”, mult exagerată de toți cei care s-au raliat loviturii de stat. Nu dumneavoastră aveați datoria să consultați medical conducerea țării, sau să constatați că Ceaușescu este rupt de realitate. Dumneavoastră nu erați cei care să analizați oficial ce este bine și ce este rău în societatea românească. Nu erați deliberatorii societății, nu trebuia să faceți strategii, să analizați activitatea conducerii țării și a președintelui. Dumneavoastră nu erați politicieni și nu conduceați România. Dumneavoastră erați militari care trebuia să culegeți informații, să exercitați calitatea de ofițeri de securitate a țării și să aplicați întocmai și la timp legile, regulamentele militare și ordinele comandanților, cu excepția ordinelor ilegale. Securitatea nu se poate ascunde astăzi politizând excesiv/plângând de mila poporului care era „înfometat” și „înfrigurat”, pentru aceasta dând vina exclusiv pe Ceaușescu, când, de fapt, în actul de conducere a țării erau implicați administrativ și politic mii de conducători de la centru și din teritoriu, iar criza alimentară, energetică și de bunuri de larg consum a fost, cum am demonstrat în cartea mea, indusă, cu compliciutatea unor comandanți din Securitate. Dumneavoastră, dacă nu vă mai plăcea comandantul suprem și viața în Securitate, în ciuda privilegiilor, aveați instrumentul demisiei, înaintea celui al trădării și trecerii la inamicul extern și intern. Puteați face ca Traian Bara și ca alți șefi din Securitate care au ales să se pensioneze când au văzut că lucrurile se precipită. Și asta a fost o lașitate, dar nu a fost trădare. Noi, „muritorii de rând” care NU eram „anti-securitate”, ci „pro-securitate”, eram siguri că avem o Securitate care ne apără (pe noi și țara), iar la prima mare convulsie, Securitatea a trecut cu inamicii externi și cu trădătorii din Armată și din P.C.R… Astfel, a căzut nu numai regimul, ci întreaga țară, iar bunurile noastre și bogățiile naturale au fost și mai sunt încă jefuite de străini și de complici ai lor din România. Deci, d-le colonel, nu este real ce scrieți în ultimele șapte rânduri de la p. 283, că eu (Corvin Lupu) regret Partidul Comunist și pe Ceaușescu. Nu, nu asta regret! Regret România pierdută ca urmare a trădării Securității și a trădătorilor din Armată, după ce aceștia, împreună, l-au asasinat pe Vasile Milea, apoi pe Nuță, Mihalea, Trosca, Petre Moraru și pe alții care nu au vrut să trădeze și au rămas devotați legislației și jurământului dat. Deși sunt adversar al istoriei contrafactuale, care nu este știință (și pe care dumneavoastră o promovați mereu, arătând ce ar fi fost, dacă nu ar fi fost, ceea ce a fost), după părerea mea, era mult, mult mai util pentru România ca străinii să fi cucerit țara cu armatele. Poporul român ar fi înțeles că miza este acapararea României cu toate bogățiile și resursele ei și cu acumulările dintr-o istorie întreagă. Pentru asta însă, ar fi fost nevoie ca toți comandanții Securității să fie ca Milea și ca Nuță și, alături de noi, cei care vă susțineam, să muriți în luptă, așa cum ați jurat! Dar ați jurat strâmb!
În articolul meu combătut de dumneavoastră și în cartea Trădarea Securității…, scrise neutru, eu nu introduc judecata politică, ci pe cea juridică, militară, națională și istorică. Am alte lucrări în care fac și analize politice. Și în cartea România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, publicată în 2010, fac și unele analize/comentarii politice.
Privitor la izbucnirea revoltei populare și la evenimentul de la casa parohială reformată, nu mai scriu nimic. Este abordat în carte și este clarificat. Eu nu vreau să afirm că sunt deținătorul adevărului absolut, că nu mai este nimic de adăugat, sau că unele dintre concluziile mele nu suferă nuanțări. Poate sunt și unele erori, dar pentru a le scoate la lumină este nevoie de probe concludente, nu de contraziceri verbale sau scrise, fără acoperire de fond. Eu văd că după apariția cărții Trădarea Securității… sunt combătut eu pentru afirmații în care sunt citate documente de partid, istorici de mare dimensiune, comandanți din Securitate, documente din arhivă sau din dosarele justiției. Când au apărut multe dintre informațiile pe care le prezint în carte, disparat și neprelucrat, nimeni din fosta Securitate nu s-a ofuscat și nu le-a dat importanță. Acum, eu sunt „atacat” pentru că scriu că Vlad a trădat (când el a recunoscut personal și repetat că a făcut-o), sunt acuzat că afirm ceea ce a afirmat Larry L. Watts, gl. Pleșiță, col. Rășină, mr. Radu Tinu, rogojină și alții. Apariția cărții mele, l-a „scos din bârlog” pentru prima oară pe dl. gl. Vlad, care s-a dus și a conferențiat la Tg. Jiu. Acolo s-a umplut de ridicol când a povestit cum a dat ordin la Timișoara să nu se reprime, cum a dat ordin trupelor M.i. să nu apere sediul puterii și să plece acasă, iar apoi a spus apăsat: „Nu am trădat!”
Privitor la afirmațiile dumneavoastră despre răscoala „pregătită minuțios”, pe care o prezentați ca pe ceva imparabil, nu sunt deloc de acord. Cum adică: nu ați putut să-i prindeți și să-i anihilați total, dacă trebuia să-i și ucideți, pe provocatorii pregătiți în taberele din Ungaria? Păi ce Securitate ați fost? Numai cu gura și cu observația? În alte publicații ale dumneavoastră ați arătat că pe unii provocatori din taberele ungurești i-ați prins și i-ați anchetat, că i-ați cunoscut și ați lăsat în fișierul din biroul d-voastră de la Direcția I-a toate datele despre ei. De ce nu i-ați anihilat? Vă dau tot eu răspunsul: pentru că făceau parte din ecuația planului de declanșare a revoltei populare în spatele căruia dl. Vlad urma să-l aresteze pe Ceaușescu și Securitatea sprijinea acest lucru. Scrieți dumneavoastră: „Ce treabă avea Securitatea cu acești oameni…” Avea prin lege și a și avut (Cumpănașu era ofițer de securitate în subordinea direcției pe care o conduceați dumneavoastră!), dar în sensul invers obligațiilor față de țară, în cel al încurajării declanșării revoltelor… Adică când vroia, Securitatea putea face orice, inclusiv să-l aresteze pe Ceaușescu și, când se discută despre lucruri incomode, Securitatea „nu avea nici o treabă”. Este inacceptabil și „cade din prima”! Repet, eu cred că momentul Tokes, l-am dezbătut și clarificat în carte.
La p. 283, r. 5-6, afirmați că eu vreau să condamn Securitatea „cu orice preț”. Nu, nu doresc acest lucru. Securitatea a fost condamnată de faptele comandanților ei, în primul rând de trădare și apoi, desigur, de alte fapte. Din această cauză principală, după părerea mea, desființarea Securității s-a justificat istoricește! Afirm aceasta chiar dacă trădătorii României care au desființat Securitatea au avut în vedere alte motivații. De altfel, spre supărarea d-lui col. Filip și a altor generali din fosta Securitate, dl. director SRI George Maior le-a spus că ACMRR este al SRI, nu al fostei Securități, iar SRI nu se revendică a fi continuator al fostei Securități, combătând cu cea mai autorizată voce teza „serviciului național de securitate”, unic, pe care o susține mereu dl. Filip Teodorescu. Dl. director a și cerut ca accentul să nu se mai pună în „Vitralii” pe „luminile” Securității, ci pe problematica SRI.
Fără să dau amănunte, modul în care justificați punerea Radio-Televiziunii la cheremul conspiratorilor, prin încălcarea gravă a regulamentului de pază al celor două instituții și clădiri, este inacceptabil și condamnabil. A fost un act de trădare, care s-a răzbunat pe întreaga Securitate după doar trei ore (inclusiv pe miile de lucrători de bună credință care nu știau nimic despre trădare), când a fost declanșată prin Radio și prin TV campania mincinoasă împotriva Securității (pe care eu am iubit-o cu adevărat, ca pe o mare necesitate a patriei mele) s-a prăbușit iremediabil și „pe limba” comandanților Iulian Vlad, Grigorie Ghiță și Gheorghe Rațiu, alături de alții, dar tot „sub bagheta” gl. Vlad.
Stimate Domnule Colonel,
Eu sunt absolut sigur că dumneavoastră știți foarte bine că eu am integral dreptate, de aceea afirmația pe care o faceți referitor la mine, la p. 285: „Este revoltător cum acest gen de intelectuali care acuză Securitatea de trădare, după 25 de ani de la revoluție (sic!), lansează idei halucinante…”, iar mai jos „…le-am putea numi inepții…”, este doar o fumigenă în efortul misiunii imposibile pe care și dumneavoastră v-ați asumat-o, aceea de a apăra cu maximă determinare secretele și faptele odioase din decembrie 1989, care au îngenuncheat România și au pus-o la picioarele conspiratorilor minoritari etnici, aserviți străinilor.
Dumneavoastră, toți comandanții fostei Securități, trebuie să fiți conștienți că nu scrieți doar pentru generația aflată în viață și care încă mai cuprinde numeroși oameni care nu s-au deșteptat și se mai află sub imperiul menipulării colosale din decembrie 1989 și de după aceea. Rândurile dumneavoastră vor fi citite și de generația următoare, după ce frica de fosta Securitate va trece de tot și adevărul va triumfa deplin. Atunci veți fi supuși adevăratei judecăți istorice, iar faptul că, pe lângă implicarea în evenimente, ați continuat manipularea poporului (care a adus prejudicii foarte mari țării), vreme îndelungată, vă dezonorează în plus.
Stimate Domnule Colonel,
Dacă nu v-aș fi scris cu toată sinceritatea rândurile de mai sus, nu aș fi fost eu, Corvin Lupu. V-am scris cu maximă sinceritate, ca la un frate, chiar dacă, din analiza științifică a evenimentelor și dumneavoastră sunteți printre cei care au greșit și în 1989 și, prin scrieri manipulante, în 2015.
Cu respect,
Prof. univ. dr. Corvin Lupu