Cpt. ISU Antonina Radu |
Radu Antonina si Matei George Petrica sunt ofiteri-inspectori cu gradul de capitan in ISU Bucuresti.
Care sunt acuzatiile procurorilor:
In perioada septembrie 2014 - primavara anului 2015, Radu Antonina si Matei George Petrica, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, cu buna stiinta nu si-au indeplinit obligatiile ce decurgeau din continutul prevederilor legale privind prevenirea si apararea impotriva incendiilor, desi au luat cunostinta si au constatat faptul ca S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucuresti desfasura activitati specifice unui club fara a detine aviz/autorizatie de securitate la incendiu.
Concret, cei doi inculpati au permis functionarea in continuare a societatii in conditiile constatate si nu au intreprins nicio masura pentru intrarea in legalitate din acest punct de vedere, aducandu-se astfel atingere drepturilor si intereselor legitime ale mai multor persoane fizice si ale Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.
De mentionat este faptul ca, desi au facut mai multe deplasari la S.C. Colectiv Club SRL, Radu Antonina si Matei George Petrica nu au intocmit niciun act de control, cu niciun prilej si nici nu au intreprins vreo masura pentru ca aceasta societate comerciala sa fie luata in evidenta de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, ca functionand fara aviz/autorizatie de securitate la incendiu, asa cum erau obligati de actele normative ce reglementeaza activitatea in domeniu.
Prin aceasta s-a asigurat obtinerea unui folos necuvenit in suma de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucuresti, reprezentand profitul pe care aceasta societate l-a realizat de la inceperea functionarii pana la data dezastrului 30.10.2015.
Cei doi vor fi prezentanti marti Tribunalului Militar Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informatii si Protectie Interna (DIPI).