Un produs Blogger.

vineri, octombrie 02, 2015

Reglementarile Legii 223/2015 pentru militarii trecuti in rezerva fara drept de pensie

33 comments
Tema articolului este generata de o intrebare primita pe formularul de contact al blogului. Cred ca raspunsul este de interes pentru mai multi cititori care se afla in aceeasi situatie cu domnul maior in rezerva.
jp2005@gmail.com 
Subject:informatii pensii 
Message:Buna ziua, sunt placut impresionat de profesionalismul manifestat pe acest site si de aceea va adresez o mica intrebare in scop de informare.
Sunt nascut in martie 1962, am absolvit scoala de ofiteri de 4 ani, am lucrat ca militar in conditii speciale 12 ani si 3 luni, am parasit sistemul militar in 2005, am mai lucrat in viata civila inca 18 ani pana in prezent. Va rog sa/mi spuneti ce drepturi de pensie am dupa noua lege care va intra in vigoare in ian 2016, daca raspunsul este afirmativ, va rog sa/mi spuneti cum sa aleg cele 6 luni din ultimii 5 ani, intrucat in 2001 eram sef birou 1 cu grad de capitan, iar in 2004 eram ofiter specialist 2 nivel 3 cu grad de maior pana la trecerea in rezerva, totodata va rog sa/mi spuneti de ce documente am nevoie, intrucat la trecerea in rezerva am primit doar o adeverinta cu perioada lucrata in conditii speciale de munca.
Va multumesc anticipat pentru amabilitate si probitate profesionala.
Reglementari care ii vizeaza pe militarii trecuti in rezerva fara drept de pensie gasim in mai multe articole din lege, cea mai importanta fiind cea din articolul 19.

Art. 19. – Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii de serviciu, dar au o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani, beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de prezenta lege, pentru numărul anilor de vechime în serviciu, stabiliţi în condiţiile art. 3 lit. e), la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24.

Din articol rezulta ca pentru a beneficia de pensie militara, militarul rezervist trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. La data trecerii in rezerva sa nu fi indeplinit conditiile pentru obtinerea unei pensii de serviciu (limita de vârsta, anticipata sau anticipata partial), dar putea sa obtina o pensie de invaliditate.
2. Sa aiba o vechime in serviciu, ca militar, in conditiile art.3 lit. e), de cel putin 10 ani.
3.Sa fi implinit vârsta standard de pensionare pentru limita de vârsta prevazuta in lege, respectiv in Anexa legii, in functie de data nasterii. Beneficiaza de reducerea vârstei standard  de pensionare, in conditiile art. 21, doar cei care la data trecerii in rezerva aveau vechimea efectiva de 25 de ani, din care 15 ani vechime in serviciu, asa cum se prevede in art. 16 alin.(1) lit. b).
Desi formularea nu este prea clara, am putea sa ne gândim ca este vorba de militarii trecuti in rezerva cu pensie de invaliditate dar care, intre timp, au renuntat la pensie, optând pentru salariu in civilie sau de militari care nu au mai lucrat dupa trecerea in rezerva..

O alta reglementare gasim in Articolul 26. Ii priveste pe cei care la data trecerii in rezerva  aveau mai mult de 15 ani  vechime  in serviciu, dar nu indeplineau conditiile pentru obtinerea unei pensii de serviciu sau de invaliditate si au continuat sa munceasca in alt sistem de asigurare pentru pensii.

Art. 26. – (1) Pentru cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19.
(2) Între sistemul pensiilor militare de stat și sistemul public de pensii, precum și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii dreptului la pensie în condiţiile alin. (1).
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1), pensia militară de stat se stabileşte doar pentru perioadele de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24, la calculul pensiei de invaliditate stagiul potenţial se acordă doar de către ultimul sistem în care persoana a fost asigurată.

O prevedere interesanta gasim in art. 110 pentru cei care au deja drepturi de pensie stabilite in baza L.263/2010 la Casele Teritoriale si au realizat un stagiu de cotizare in specialitate potrivit acelei legi. Acestia pot opta in termen de un an de la intrarea in vigoare a legii 223/2010 pentru recalcularea pensiei in conditiile acestei legi.
Si aici textul este neclar; legea 263/2010 opereaza cu notiunile de stagiu complet de cotizare in specialitate, care urca de la 20 la 25 de ani, sau de stagiu minim de cotizare in specialitate, care urca de la 15 ani la 20 de ani. In schimb. Legea 223/2015 opereaza cu termenul de vechime in serviciu.
Art.110
(5) Persoanele care au realizat stagiu de cotizare în specialitate şi ale căror drepturi de pensie au fost stabilite de către casele teritoriale de pensii conform Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru recalcularea pensiei, în condiţiile prezentei legi, la casele de pensii sectoriale, în funcţie de ultimul loc de muncă din care au trecut în rezervă/retragere sau de la care le-au încetat raporturile de serviciu
(6) Prevederile alin. (3) şi (4) se aplică şi în cazul persoanelor de la alin.(5), dacă cererea a fost depusă la casele de pensii sectoriale în termenul prevăzut la alin.(2).
(7) În situaţia în care cererea a fost depusă la casele de pensii sectoriale cu depăşirea termenului prevăzut la alin. (2), drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare depunerii cererii.
(8) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) şi alin. (5) se stabileşte prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).

Domnul maior in rezerva indeplineste conditiile de vechime pentru a obtine o pensie militara, mai degraba potrivit art. 19, dar numai pentru anii lucrati ca militar,  cu sporurile de vechime pentru conditiile de munca.

In articolul 28 gasim reglementari referitoare la baza de calcul a pensiei acestor rezervisti , cum si când se actualizeaza aceasta baza de calcul.

Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c).
 La media obţinută se adaugă un spor de până la 15% în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.
(2) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi 39, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.
(3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.

Din articolul 29 al legii, pentru domnul maior este de interes alin.(2)

Art. 29. – (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
 a) militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul prevăzută la art. 28;
b) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28, fără a se putea depăşi venitul brut utilizat la calculul pensiei la data deschiderii dreptului la pensie.
(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special cu o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală



Cererea de pensionare se depune in functie de structura militara in care a lucrat, in conformitate cu art. 61 alin.(3) lit. b), astfel:
b) la centrul militar zonal/judeţean/de sector sau la unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura sau direcţia judeţeană de informaţii/instituţia sau unitatea din care a făcut parte, după caz, în situaţia celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare după data trecerii în rezervă sau încetarea raporturilor de serviciu;
  
In cazul pensionarii potrivit art. 19, odata cu cererea, trebuie depusa si Fisa stagiilor de cotizare in civile, eliberata de Casa Judeteana de Pensii sau Casele Judetene la care erau arondate institutiile sau societatile in care a lucrat, sau Cartea de munca pentru perioadele in care nu se tinea evidenta centralizata a stagiilor de cotizare. Aici nu pot fi decât stagii in civile realizate dupa renuntarea la o pensie militara de invaliditate.

Eu i-as recomanda sa aleaga 6 luni din perioada in care a fost sef de birou, când, probabil, desi era capitan, a exercitat   o functie corespunzatoare unui grad superior.


33 de comentarii:

Huhu Rezea spunea...

Cititorii obisnuiti ai blogului sunt rugati sa-si verifice adresele de mail cu care s-au conectat in trecut pentru a accepta invitatia de a citi blogul si in regim rezervat numai invitatilor, regim care va ramâne permanent.

Unknown spunea...

Din consultarile cu cei de la Casa depensiil MApN si dintr-o logica elementara, din varsta standard de pensionare (a d -lui maior 56 ani) se scad cei 6 ani lucrati in conditii speciale, rezultand varsta de pensionare - 50 de ani. Argumentatia privind necesitatea de a avea 25 de ani vechime la trecerea in rezerva nu se sustine pentru faptul ca la 25 de ani vechime, dl. maior avea de la data trecerii in rezerva drept de pensie.Aceasta reducere functioneaza si in sistemul public de pensii.Va rog sa clarificati aceasta problema. Cu multumiri,Tiberiu Onea.

Huhu Rezea spunea...

@Onea
Nu cred ca putea cineva de la casa de pensii sa dea o asemenea consultatie.
Domnul maior avea la data trecerii in rezerva vechime efectiva de 15 ani, dar nu avea vechime cumulata de 25 de ani si vârsta pentru a obtine pensie de serviciu. Putea sa obtina pensie de invaliditate, daca isi procura documente medicale, dar a preferat sa munceasca in civilie. Aceasta imprejurare constituie un avantaj pentru el, altfel i se aplicau dispozitiile art. 26, potrivit carora primea pensie miltara numai pentru vechimea in serviciu, dupa ce isi deschidea drepturile la Casa Judeteana pentru perioada lucrata in civilie.
Dispozitiile art. 55 din Legea unitara, Legea 263, sunt mai drastice. Beneficiaza de reducerea vârstei standard doar cei care au realizat stagiul complet de cotizare.

Unknown spunea...

In 2005 putea iesi la pensie cu 20 de ani vechime cumulata.Asa s-au pensionat majoritatea militarilor in acea perioada.Care ar fi motivul pentru care nu se scad cei 6 ani pentru grupa1? Daca erai activ 15 ani si inainte lucrai 10 ani in civilie , nu era acelasi lucru? Parerea mea este ca anii de gtupa se scad din varsta standard de pensionare . Argumentati contrariul, va rog.

Huhu Rezea spunea...

@Onea
Nu am ce argumentatie sa aduc in afara de dispozitiile imperative ale articolului 21 din Legea 223.
Impotriva acestor dispozitii nu putem veni cu pareri, opinii sau cu reglementari din legile care nu mai sunt in vigoare pentru militari.
Pot beneficia de reducerea vârstei standard, in conditiiler art.21, cadrele militare care la data trecerii in rezerva aveau o vechime efectiva de 15 ani si o vechime cumulata de 25 ani

Unknown spunea...

Daca cititi si alin. 2)art.21 imperativitatea scade....

Huhu Rezea spunea...

@ Onea
Alin.(2) reglenteaza limitele de micsorare a vârstei standard de pensionare in cazul in care se indeplinesc conditiile imperative de la alin(1)
Oricum, sunt discutii ca acordarea unei pensii de serviciu pentru numai 10 ani de vechime in serviciu, in baza art.19, constituie o discriminare a celor care sunt in activitate si ajung la la limita de vârsta inainte de a aduna 15 ani vechime in serviciu.

Unknown spunea...

Acolo scrie ca "reducerile acordate in baza alin1)SAU IN BAZA ALTOR ACTE NORMATIVE.....".Legea nu-i facuta doar pt. militari, mai sunt si specialistii din alte servicii, preoti....d-aia e cu 10 ani si reduceri de tot felul...inclusiv cea de care zic eu.Parerea mea...

Huhu Rezea spunea...

Specialistiii sa faca bine sa se angajeze in Armata, MAI si servicii cu cel putin 15 ani inainte de a implini limita de vârsta pentru pensionare potrivit Legii 223/2015. Sunt multi specialisti sub vârsta de 40 de ani care ar dori sa aiba salarizarea si pensiile din structurile militare.

puiu spunea...

buna ziua, pe speta in dicutie exista vreun drept de pensie militara anticipata sau partiala.va multumesc.

Huhu Rezea spunea...

@puiu
Nu.
Pensiile anticipate si anticipate partial sunt pentru militarii in activitate, nu pentru cei treecuti in rezerva fara drept de pensie.

puiu spunea...

dl.huhurez, in concret in 2005 cand am trecut in rezerva aveam 4 ani scoala de ofiteri, 8 ani lucrat in gr2 si 12 ani ca ofiter militar, va rog sa/mi spuneti daca am drept de pensie militara dupa lg 223/2015, va multumesc.

Huhu Rezea spunea...

@puiu
Da, aveți in condițiile ART. 19, când împliniți vârsta standard din anexa, funcție de data nașterii.

Unknown spunea...

Pentru siguranta , intrebati la Casa sectoriala de pensii a MApN!Se scade si gr.2.din varsta standard din anexa.

Huhu Rezea spunea...

@Onea
De ce sa mai intrebam la Casa Sectoriala, daca Tabelul de la art.21 lit. a) este si pentru grupa a II-a.
Important este ca militarul sa aiba la data trecerii in rezerva 15 ani vechime efectiva ca militar si 25 ani vechime cumulata.

Unknown spunea...

E mai corect decat sa ne dam noi cu parerea....

Unknown spunea...

Bună ziua. Va rog cu o întrebare; după 19 ani lucrați ca subofițer,grupă specială ( 1) + 6,5 ani lucrați ca civil ( in total 25si 7 luni ,născut în noiembrie 1968. Cand as avea dreptul să ies la pensie? Va multumesc anticipat. Constantin

Huhu Rezea spunea...

@unknown
Ca să te convingi când, citește articolele 16-27 din legea 223.
Oricum, faci limita de vârstă din Anexă la 59 ani, deci prin anul 2028. Din această vârstă reduci numărul de ani din tabelul de la art. 21 pentru condiții speciale de muncă. Inseamnă că începând cu anul 2019 poți cere pensie militară pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei, conf art. 21.

Unknown spunea...

Am uitat să precizez că în prezent nu mai sunt militar activ( mi-am dat demisia de 5 ani) sunt in rezerva. Mai pot cere pensie anticipată în 2019 ? Am inteles ca daca nu mai sunt activ nu mai beneficiez de grupă?!

Huhu Rezea spunea...

Poți cere pensionarea în condițiile art. 21, cu reducerea vârstei standard, numai dacă și cei 6,5 ani din civilie i-ai prestat înainte de trecerea în rezervă.
Din cate spui îndeplinești condițiile de vechime din art. Art.16.alin. 1,lit.b).; la data trecerii în rezerva aveai 25 ani vechime efectivă, din care 15 ani de serviciu.

Leo spunea...

Nu inteleg ratiunea , pt. care CPS-ul cere adeverinte de stagii realizate in sistemul public de pensii , daca el , CPS-ul valorifica doar vechimea in serviciu.
Ce treaba mai are 2505-ul cu date pe care nu le valorifica si de care nu are nevoie ?
Când depui Cererea de pensionare , iti cere si "pe mama si pe tata" iar când tu , benefeciar legal le ceri o informatie de trimit la ....
Nu e vina lor.
Doar Gabita ii mai poate disciplina pe acesti gulerati abuzivi.

Fsafety spunea...

Domnule Huhu Rezea referitor la raspunsurile date lui unknom in datele de 16 si 17 august 2018 are vreo incidenta asupra acestei spete (privind posibilitatea de solicitare si acordare a pensiei de serviciu in baza art. 21 din legea 223/2015 corelat cu art 16 alin (1)) DECIZIA Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 225 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.615 din 17iulie 2018

Huhu Rezea spunea...

@Ra De
Excepțiile fiind respinse prin decizia 225/2018 a CCR, înseamnă că respectivele articole, rămân nemodificate și pentru viitor.

Fsafety spunea...

Multumesc pt raspunsul dvs
Nu am inteles insa daca sunt efecte asupra art.21 din Legea 223/201,5 avand in vedere ca in continutul Deciziei curtii sunt precizate urmatoarele aspecte:
24. Astfel, pentru a obține pensie de serviciu pentru limită de vârstă în sistemul pensiilor militare de stat, art. 16 din Legea nr. 223/2015 impune trei cerințe: una dintre acestea privește calitatea titularului acestui tip de pensie, a doua se referă la vârsta de pensionare, iar a treia are în vedere vechimea efectivă și în principal vechimea în serviciu. Cât privește calitatea titularului pensiei de serviciu, textul de lege se referă la „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate“. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, vârstă ce se va atinge printr­o creștere treptată, iar vechimea efectivă cerută este de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
31. De altfel, chiar dacă instanța de contencios constituțional ar aprecia că persoanele care au trecut în rezervă ori cărora le­-a încetat raportul de serviciu anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 ar fi îndreptățite la obținerea unei pensii de serviciu potrivit acestui act normativ, nu ar putea statua că aceștia se supun acelorași reglementări ca militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, „în activitate“, declarând ca neconstituțională această sintagmă din cuprinsul art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, întrucât astfel s­ar substitui legiuitorului prin completarea legii și stabilirea unui tratament juridic uniform pentru persoane aflate în situații diferite, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituție.

In acest sens Curtea pare ca parca nici nu stie de art. 21 alin (1) din Legea 223/2015 care ar putea permite si militarilor in rezerva inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.223/2015 care indeplinesc conditia de vechime din art. 16 alin(1) lit b) sa obtina acordarea pensiei de serviciu.
Dumneavoastra cum interpretati acestea aspecte din Decizia Curtii privind eventuale efecte asupra art.21 care sa-i permita domnului unknown solicitarea si acordarea pensiei de serviciu potrivit dispozitiei legale mentionate.
Pe blogul https://xpm.ro/pensii-militare-discutii-2018/comment-page-120/#comments exista o speta similara vizitator Ionel( 21 Sep 2018 19:26) cu raspuns al admin ( 21 Sep 2018 20:12) in care i se raspunde vizitatorului ca nu poate obtine pensie de seviciu pt limita de varsta desi are 15 ani vechime in serviciu si 25 vechime efectiva, deoarece a trecut in rezerva inainte de intrarea in vigoare a L 223/2015, invocandu-se Decizia Curtii 225/17.04.2018
Va multumesc mult pentru un eventual raspuns

Huhu Rezea spunea...

@Ra De
Să nu amestcăm lucrurile!
Decizia 225/2018 a CCR nu se referă la art. 21 al L 223/2015, ci doar la pensiile anticipate reglementate de articolele 17 și 18. In cele 2 articole se pune condiția că beneficiază de pensii anticipate doar cadrele aflate în activitate.
In articolul 21 din L 223/2015, ca să beneficiezi de reducerea vârstei prevăzute în Anexa la lege, pentru condiţii de muncă, nu se pune condiția că trebuie să fii în activitate, ci doar ca, la data trecerii în rezervă, să fi îndeplinit condițiile de vechime prevăzute în art. 16 alin(1) lit. b).
Deci, pot beneficia de pensie de serviciu cu reducerea vârstei prevăzute în Anexă toți militarii în activitate sau trecuți în rezervă, indiferent când, numai dacă la data trecerii în rezervă, nu mai târziu, îndeplineau condițiile de vechime prevăzute în art 16.
Pensia reglementată de art 21 nu este pensie militară anticipată ci pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute de art 16 alin.(2)
Cât priveşte răspunsul dat blogul menţionat de dvs, apreciez că este greşit dacă vechimea efectivă de 25 ani a fost efectuată înainte de trecerea în rezervă.
Art. 21 se aplică şi celor care la data trecerii în rezervă îndeplineau condiţiile de vechime din L 223, dar nu îndeplineau condiţiile de vârstă din legea pensiilor în vigoare la data trecerii în rezervă.
In plus, chiar şi Legea unitară a pensiilor, L 263/2010, aplica reducerea vârstei de pensionare pentru condiţiile de muncă doar militarilor în activitate.

Fsafety spunea...

Domnule Huhu Rezea
Multumesc mult pt raspunsul dvs.

iardar spunea...

Domnule Huhu Rezea

Referitor ia Decizia 225/2018 a CCR va rog sa-mi clarificati daca puteti urmatoarele aspecte din continutul sau:

Analizând în continuare critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile art.16 alin.(1), art.17 alin.(1) și art. 18 alin.(1) din Legea nr.223/2015 ar fi discriminatorii, întrucât nu se aplică și persoanelor trecute în rezervă anterior intrării în vigoare acestei legi, Curtea amintește că, potrivit prevederilor art.47 alin.(2) din Constituție, „Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege […]”.

De altfel, chiar dacă instanța de contencios constituțional ar aprecia că persoanele care au trecut în rezervă ori cărora le-a încetat raportul de serviciu anterior intrării în vigoare a Legii nr.223/2015 ar fi îndreptățite la obținerea unei pensii de serviciu potrivit acestui act normativ, nu ar putea statua că aceștia se supun acelorași reglementări ca militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, „în activitate”, declarând ca neconstituțională această sintagmă din cuprinsul art.16 alin.(1), art.17 alin.(1) și art.18 alin.(1) din Legea nr.223/2015, întrucât astfel s-ar substitui legiuitorului prin completarea legii și stabilirea unui tratament juridic uniform pentru persoane aflate în situații diferite, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat, consacrat prin art.1 alin.(4) din Constituție.

…constată că dispozițiile art.16 alin.(1), art.17 alin.(1) și art.18 alin.(1) din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.pct 32. din Decizia Curtii
„Analizând în continuare critica referitoare la încălcarea prevederilor art.15 alin.(2) Constituție, Curtea consideră că aceasta nu este susținută, de vreme ce dispozițiile de lege criticate se aplică situațiilor născute după intrarea lor în vigoare, respectiv militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în activitate, care solicită acordarea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă, a pensiei de serviciu anticipate ori a celei anticipate parțiale după intrarea în vigoare a Legii nr.223/2015.”

Poate rezulta cumva concluzia de mai jos:

Interpretarea dată de Curte sintagmei „în activitate” este calitatea de a fi fost activ la data intrării în vigoare a Legii 223/2015.

Decizia vizează și pensia la limită de vârstă (art.16), care nu se acordă persoanelor trecute în rezervă înainte de 01.01.2016. Prin efectul deciziei, nici art.21 nu este aplicabil acestei categorii.
Cei trecuți în rezervă înainte de 01.01.2016, nu pot beneficia de pensionarea potrivit art.16 (și art.21), însă cei trecuți în rezervă după 01.01.2016, fără drept de pensie, pot beneficia, la împlinirea vârstei standard, reduse conform art.21.
În concluzie, acordarea pensiei la limită de vârstă celor trecuți în rezervă fără drept de pensie este inaccesibilă dacă trecerea în rezervă a fost înainte de intrarea în vigoare a Legii 223/2015

Efectele respingerii exceptiei de neconstitutionalitate stabilita in Decizia Curtii ar fi :

Cei trecuți în rezervă, fără drept de pensie, înainte de 01.01.2016, chiar dacă la data trecerii în rezervă au avut vechimea efectivă de minimum 25 ani, din care cel puțin 15 ani în serviciu, nu beneficiază de pensie militară la limită de vârstă, ci de pensie militară calculată doar pentru vechimea în serviciu, în baza art.19, la împlinirea vârstei standard „întregi”, sau a art.26, după deschiderea dreptului de pensie în sistemul public. Pentru vechimea în serviciu cu grupe de muncă, nu beneficiază de reducerea vârstei standard nici în sistemul militar, nici în cel public.
au existat,cazuri de pensionare la limită de vârstă, în baza art.16, a unor persoane trecute în rezervă înainte de intrarea în vigoare a Legii 223/2015. Ceea ce nu mai este posibil odată cu publicarea deciziei Curții.

Va multumesc pt un eventual raspuns al dvs

Huhu Rezea spunea...

@iardar
Nu se poate da o asemenea interpretare.
Articolele 17 și 18 din Legea 223 reglementează pensionările anticipate de serviciu de care pot beneficia numai cadrele militare aflate în activitate la data solicitării dreptului de pensie și nu la data intrării în vigoare a legii.
Cadrele militare trecute în rezervă fără drept de pensie, deci nu se mai află în activitate, nu mai pot beneficia de pensie anticipată, dar pot beneficia de pensie pentru limită de vărstă la implinirea vîrstrei standard de pensionare art. 16 sau la vărsta redusă, în condițiile art. 21.
Decizia CCR vrea să spună că nu ar fi neconstituțional dacă și cei trecuți în rezervă ar beneficia de pensii anticipate, în cazul în care legiuitorul, nu CCR, ar dispune astfel.

iardar spunea...

Domnule Huhu Rezea

Sunt acestea efectele reale ( cu exceptia celor mentionate privind art.17 și 18 ref la pensionarea anticipată și anticipată parțială) ale Deciziei CCR nr. 225/2018 prezentate la pct 1 din articolul postat la
https://xpm.ro/pas-cu-pas-curat-constitutionala/
precum si la
https://xpm.ro/pensii-militare-discutii-2018/comment-page-120/#comments
vizitator iar 13 oct, 14 si 15 octombrie, raspunsuri ch 13 Oct 2018 16:34, 13 Oct 2018 22:09, 14 Oct 2018 10:07, 15 Oct 2018 17:20

Multumesc pt raspunsul dvs

iardar spunea...

Domnule Huhu Rezea

Va rog, daca puteti sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare:
Aspectele prezentate la pct 1 din articolul postat la
https://xpm.ro/pas-cu-pas-curat-constitutionala/
precum si la link-ul
https://xpm.ro/pensii-militare-discutii-2018/comment-page-120/#comments
vizitator iar 13 oct, 14 si 15 octombrie, raspunsuri ch 13 Oct 2018 16:34, 13 Oct 2018 22:09, 14 Oct 2018 10:07, 15 Oct 2018 17:20
constituie efecte reale juridice asupra L 223/2015, in special al modului de interpretare a art. 21 ( cu exceptia celor mentionate in articol privind art.17 și 18 ref la pensionarea anticipată și anticipată parțială) ale Deciziei CCR nr. 225/2018

Multumesc pt eventualul raspuns al dvs

Costache spunea...

Nascut pe 30.03.74, studii superioare 5 ani, stagiul militar 22.06.97-20.12.97, incadrat in armata din 15.04.99, unde pt 20 ani lucrați se scad 10 ani, in alta parte nu am lucrat. Spuneti-mi va rog cand pot iesi la pensie cel mai devreme, anticipata partila probabil, cu penalizare sau fara. Va rog data de la care pot iesi la pensie fara niciun alt fel de conditie, cel mai devreme posibil, chiar daca vor exista penalizari. Multumesc

Costache spunea...

Buna ziua,
Nascut la 30.04.74, studii superioare 5 ani, lucrez in armata din 17.04.99, alta vechime nu am, stagiu militar 22.06-20.12.98. Spuneti-mi va rog data de la care pot iesi la pensie anticipata, cu penalizare sau fara, tinand cont ca pt 20 ani lucrati in armata se scad 10 ani din varsta de pensionare (alte conditii).
Multumesc

Huhu Rezea spunea...

@Costache
Pe acest blog nu se servețte pește ci ești învățat să pescuiești.
Pe prima pagină ai Legea 223/2015 și citești art. 16-18, tabelele de la art. 21 și Anexa cu vârstele de pensionare de la sfârșitul legii.
Oricum, pentru cei născuți în 1974, vârsta standard de pensionare este 60 de ani.
Pensie anticipată parțială poți să iei și acum în condițiile art. 18, dacă faci rost de o clasare medicală de apt limitat.
Cel mai bine este să aștepți vârsta de 47-48 ani, pentru a ieși la pensie în condițiile art. 21. Adică ...mai muncești vreo 4 ani... ca să driblezi și OUG 59, pentru a beneficia din plin de creșterile salariale prevăzute de Legea 153/2017 pentru următorii 3 ani.