Pentru ca domnul AC, juristul ANCMRR din MApN, nu stie sa foloseasca acest blog, postând astazi la un articol publicat in urma cu aproape 2 ani, readuc comentariul in actualitate, inclusiv cu raspunsurile primite, având in vedere ca suntem in fata ideilor unui om care spune ca a contribuit la elaborarea acestui proiect de lege referitoare la pensiile militarilor.
Apex spunea...
Nu știu de unde au scos unii ideea lipsită de sens referitoare la „necesitatea” de recalculare a pensiilor anterioare datei de 01.01.2011.Proiectul de lege spune clar: „pensiile militarilor recalculate/revizuite pe baza legii 119/2010 și a OUG1/2011 acestea „devin PENSII MILITARE DE STAT, potrivit prezentei legi”.Chiar nu puteți înțelege un text de lege? Mai întrebați oameni care au cunoștințe juridice! Cât timp am acționat pentru finalizarea unui act normativ rezonabil (nu este chiar perfect!), care să elimine erorile făcute anterior, nimeni dintre cei ce se cred acum „elite” nu a spus nimic. Iar acum spun niște aberații! Prin proiectul propus, toți pensionarii militari revin la pensia militară de stat, pensiile (toate) vor fi actualizate anual, dar și prin actualizate conform majorării soldelor de grad și funcție ale cadrelor active. Potrivit legii, necesarul de fonduri va fi asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul M.Ap.N. Ce doresc cei autointitulați „elite”? Probabil, ca să nu se aprobe acest proiect de lege, pentru a-și asigura ei „sămânța de scandal”! Cred că este timpul să ne debarasăm de aberațiile respectivilor și să avem încredere în cei care au contribuit la realizarea proiectului, urmând ca, atunci când se va dovedi necesar, să se corecteze și eventualele neajunsuri. Le mai amintim „elitelor” că cei care au ieșit la pensie după 01.01.2011 vor putea să opteze, pe parcursul a trei ani, pentru pensia militară sau cea conformă legii comune (263/2010). Cred că nu s-a înțeles de către respectivii că, așa cum a fost și înainte de 2010, cadrele militare active plătesc contribuția la fondul de pensii, proporțional cu solda, dar întrucât banii provin exclusiv de la bugetul de stat, sumele vor fi colectate, global, la bugetul de stat, nu la bugetul de asigurări sociale. De ce? Pentru că statul, potrivit Constituției, este obligat să asigure pensia cadrelor militare, potrivit legii. Crted că nici asta nu le place domnilor! O altă chestiune care trebuie cunoscută este că TOATE pensiile militare vor fi indexate cu 100% din inflaía pe anul anterior, la care se adaugă 50% din venitul mediu brut pe economie. Aceasta este realitatea, nu „calculele” absurde ale celor ce nu vor să înțeleagă că pensionarii militari nu mai pot aștepta să vadă cum s-ar putea materializa niște aberații ale unor oameni care nu prea înțeleg pe ce lume trăim.
sâmbătă, 30 mai 2015, 13:55:00 EEST
showComment=1429888580031#c2461224595045024772
CONTINUARE
Huhurez Rez spunea...
Domnule Apex,
Nici ca elitistii, dar nici ca dvs.
Este clar ca Proiectul face o diferentiere discriminatorie intre pensiile stabilite inainte de L 263/2010 si pensiile stabilite potrivit acestei legi, pâna la intrarea in vigoare a noii legi.
Altfel de ce art. 111 alin.(1) spune ca pensiile stabilite anterior Legii 263...doar devin pensii militare, fara sa precizeze in ce cuantum, in timp ce pensiile stabilite potrivit L 263, dupa 01 01 2011, nu numai ca devin pensii militare dar se si recalculeaza potrivit noii legi, asa cum reglementeaza art 112 alin.(1).
Nu trebuie sa ai cunostinte juridice ca sa intelegi ca pensiile stabilite anterior Legii 263 se recalculeaza apelând la niste artificii care se intind pe durata a trei ani.
In alta ordine de idei, optiunea pentru un sistem sau altul de calcul este acordata tuturor
pensionarilor aflati in plata, nu numai celor pensionati dupa 01 01 2011. Se vede ca nu stapâniti modificarile aduse in Proiectul guvernamental.
V-am mai rugat sa participati la discutii de la egal la egal cu cititorii acestui blog, nu sa dati verdicte ireverentioase din când in când, scriind doar ce va convine dvs, ca in dialogul dintre surzi.
sâmbătă, 30 mai 2015, 15:03:00 EEST
avianyc spunea...
Domnule Apex, eu as propune ca dumneata sa fii platit de cei a caror avocat esti si sa lasi in pace problema pensiilor militare pentru a fi rezolvata fara discriminari evidente intre militari . Iar armele de elita, adevarata elita a armatei române in nici un caz nu sta in calitatea de ”juristi” integrati prin ”efractie” la beneficii nemeritate alaturi de incadratii in armele de elita doar pentru ca ati apărat.........nu se stie bine ce ,lucru care putea fi facut de orice jurist incadrat ca pmc. Elita adevarata sunt fortele combatante-luptatoare care nu pot fi inlocuite in cîpul tactic/de lupta cu pmc si ar merita respectul domniei voastre.
sâmbătă, 30 mai 2015, 17:41:00 EEST
vezi
http://www.huhurez.com/2013/11/proiectul-legii-pensiilor-militare-asa.html?
Raspuns pentru @Apex de la articolul http://www.huhurez.com/2013/11/proiectul-legii-pensiilor-militare-asa.html?
Sunteti complet in eroare domnule AC!
Ma ingrozesc daca asemenea specialisti au lucrat la proiectul legii pensiilor militare.
V-am mai rugat sa cititi proiectul guvernamental , nu mai staruiti in ceea ce stiti din proiectul care s-a plamadit pe la MApN si SCMD, pentru ca s-au adus câteva modificari esentiale.
Cititi art. 124 din proiect si veti vedea ca optiunea sistemului de calcul in urmatorii 3 ani o au toti pensionarii militari definiti in art.3. Toate pensiile militare in plata la data intrarii in vigoare a noii legi sunt declarate pensii militare potrivit articolelor 111 si 112 din Proiectul guvernamental.
Ce treaba mai are constitutionalitatea legilor anterioare Legii 263, daca toate au fost abrogate? Cum sa se incalce principiul neretroactivitatii legii civile in cazul recalcularii pensiilor in baza dispozitiilor unei noi legi, daca legea noua se aplica numai in viitor?
Eu, de exemplu, am avut pensia stabilita pe Decretul din 1977 si mi s-a recalculat pensia de câteva ori pe Legea 164/2001 si inca de câteva ori pe Legea 119 si 263/2010(am avut stagii dupa pensionare). Ehee...câti pensionari care si-au deschis drepturile pe Legea 263 nu si-au recalculat intre timp aceste pensii, pt stagii in civilie? Ar insemna ca nici lor n-ar trebui sa li se recalculeze pensiile potrivit aoii legi.
Nu cred ca Armata are juristi atât de slabi incât sa inteleaga ca DVS principiul neretroactivitatii legii civile. Va rog frumos, nu-i mai asociati cu ideile pe care le exprimati in virtual.
Si, ma rog, recalcularile la cerere, potrivit art 124 sau pentru documente nevalorificate( art. 111), a pensiilor recalculate/revizuite de ce n-ar incalca principiul neretroactivitatii pe care gresit il invocati?
Artificiile pentru recalcularea pensiilor stabilite pe legislatia anterioara Legii 263 n-au decât un rost financiar; esalonarea poverii bugetare.
Asa-zisul jurist cdor M (rtr) Alexandru n-a functionat nicicand in MApN, ci numai la extern, in mediul diplomatic, probabil cu statut securistic.
Am avut ocazia sa constat superficialitatea cunoasterii notiunilor de drept, mai ales in domeniul muncii, cand mai tinerii nostril colegi, cu argumente “beton”, au desfiintat titulatura de jurist a lui “peste prajit”.
Iar daca si ceilalti juristi ai MApN sunt ca asta, sa nu ne mai miram de unde atatea cretinitati in legislatie sau in raspunsurile trimise diferitilor petenti!
@buzescu
Spionajul militar n-a depins niciodata de securitate. Invers, da!
Juristii care ocupa functii juridice in MApN au dvedit competenta când nu s-au lasat calcati nin picioare sau când nu au facut pe plac comandantilor care cred ca si legea se aplica prin ordin emanat de la ei.
Domnul AC nu cred ca a practicat vreo functie juridica pâna la ANCMRR.
http://www.ziare100.ro/generalul-in-rezerva-constantin-moisii-miscare-la-pensiile-militarilor/
Decât pensii militare neactualizate de 7 ani, mai bine pensii pentru militari în sistemul public.
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com