Propaganda post revolutionara, care se dorea a fi anticomunista, a scornit un fals pe care il puteau combate, cu propriul lor trai, multi dintre românii mai in vârsta care mai traiau in 1989, ; se spunea ca in perioada capitalista din perioada interbelica românii duceau o viata indestulatoare si ca numai comunismul i-a saracit.
Adevarul este ca viata mizera a taranului român, descrisa in articolul „Ce mâncau românii la 1930 - File de istorie” din DCnews, a continuat in mediul rural pâna prin anul 1960.
Raportul mamaliga-turta/pâine s-a schimbat abia prin anii 1964-1965, când au fost eliminate cartelele si pâinea a inceput sa se vânda la liber. Raportul in favoarea consumului de pâine s-a mentinut si dupa reintroducerea cartelelor in anii '80.
Iata câteva fragmente din articol:
„România era o țară bogată, cu pământ roditor, care oferea locuitorilor săi posibilități multiple la o alimentație variată.
Cu toate acestea, alimentația țăranului a fost în general deficitară. Aproape pretutindeni în România, porumbul constituia baza hranei țăranului.
Porumbul intra în dieta locuitorilor din Vechiul Regat în proporție de 70-90% din totalul produselor cerealiere. Mămăliga se consuma zilnic și cu toate alimentele, chiar cu legume verzi și murate, cu fructe, ciorbe, devenind un aliment de necesitate care domina rația din punct de vedere caloric.
În Transilvania, Banat și Bucovina, porumbul era mai redus din structura alimentației, situându-se la un nivel de circa 50%. O cercetare care pornea de la coeficienții propuși de experții Societății Națiunilor a ajuns la concluzia că ponderea proteinelor de origine animală pe zone geografice era:
Banat 35,2%
Bucovina 31,9%
Transilvania 31,2%
Oltenia 25,2%
Basarabia 23%
Bucovina 31,9%
Transilvania 31,2%
Oltenia 25,2%
Basarabia 23%
Cercetând 60 de sate românești reprezentative, Dimitrie Gusti, aprecia că deși în marea majoritate a cazurilor alimentația era mulțumitoare din punctul de vedere al cantității alimentelor brute, ea era viciată prin consumul excesiv de porumb și prin cel redus de alimente de proveniență animală și de alimente proaspete(48% din gospodării nu aveau vacă cu lapte).
Cel mai vădit neajuns al alimentației era repartiția inegală în timpul anului a proteinelor. Familia țărănească trecea prin perioade bune de alimentație (iarna) și de subnutriție(vara). Cu alte cuvinte, în timpul muncilor agricole, alimentația era cea mai proastă. Porumbul este un aliment insuficient pentru organism, nefurnizând elemente esențiale.
Abuzul de porumb, consumat uneori stricat ducea la izbucnirea epidemiei de pelagră, manifestată prin erupții și tulburări nervoase, această afecțiune producând numeroase victime în România. Deși creșteau păsări și porci, țăranii din Vechiul Regat și Basarabia mâncau foarte rar carne, mai mult cu prilejul sărbătorilor(duminica, de hramul bisericii) și după Crăciun, când tăiau porcul. Cei din Transilvania consumau mai ales carne de porc, inclusiv în timpul verii (pita și slana fiind alimentele de bază). Religios, țăranul ținea toate posturile care însumate durau mai bine de jumătate de an.
Condițiile în care luau masa erau de obicei neigienice. În timpul lucrului la câmp se așeza un prosop(ștergar) pe pământ, peste care se punea mămăliga și castronul pentru ciorbă. Acasă, mâncarea se mânca dintr-un castron pentru toată familia, în care fiecare băga lingura sa de lemn. Furculița era un obiect cvasinecunoscut.
Fruntașii satelor -preoți, învățători, funcționari- aveau un consum alimentar echilibrat pe anotimpuri, corespunzător din punct de vedere al structurii(proteine, glucide, etc.), iar masa se lua în condiții civilizate. La cârciumile din sat, foarte frecventate de țărani, se vindeau băuturi alcoolice și țigări. Rareori se pregăteau mici, cârnați sau alte produse alimentare.”
.png)
