Powered by Blogger.

Saturday, August 02, 2014

Nici tiganii infractori nu-l denunța pe traficantul de influența care i-a scăpat o vreme de puscarie

0 comments
Sa nu își închipuie cineva ca Izaura si clanul Mondialu ar fi ieșit cu dezvăluirile in mass media dacă Mircea Basescu n-ar fi avut proasta inspiratie sa organizeze flagrantul de santaj împotriva tiganilor. Infractorii au si ei "onoarea"lor; ii apară pe cei care i-au ajutat sa scape de pușcărie. Sunt nemilosi cu cei care ii inseala.
Bercea Mondialul a comis o mare gafa când s-a trezit strigând din duba ca o parte din bani a ajuns la Kovesi și Stanciu. Gafa a fost îndreptată in fata organelor de ancheta  când, după prelucrare, si-a retras denunțul strigat in public. Chiar așa, cum sa-i denunți pe cei care ți-au închis atâtea dosare penale?

Povestea se repeta, la îndigou, cu Basica. Acesta dezvăluie in fata avocatului Abraham identitatea "Bătrânului de la București" , cel care se pare a intermediat cu succes cumpararea de influența pentru Bercea, pentru acoperirea numeroaselor infracțiuni de evaziune fiscală, dar vine Izaura si spune, pentru acoperirea omului util, ca bătrânul ar fi tot Mircea Basescu. Este semnalul ca familia Bercea si-a epuizat disponibilitatea de dezvăluiri si ca au început negocierile.
E cam târziu! Presa are prea multe informații pentru ca domnii Moraru, Kovesi, Ponea etc, sa mai scape nepedepsiti pentru obstructionarea Justitiei.

No comments: