Powered by Blogger.

Monday, August 25, 2014

Proiectul legii "amnistiei fiscale" pentru pensionari. Liberal-crestinii au boicotat adoptarea legii

7 comments
Parlamentarii crestin-liberali au parasit sala dupa adoptarea legii privind reducerea  CAS-ului cu 5%. Sesiunea extraordinara s-a incheiat din lipsa de cvorum.
Proiectul va fi adoptat in sesiunea ordinara, care incepe peste o saptamâna, daca parlamentarii coalitiei guvernamentale reusesc sa asigure cvorumul.

Forma proiectului depus la Senat




Proiectul aflat pe site-ul Ministerului Muncii
Proiect
Lege
privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii
ART. 1
(1) Debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislației din domeniul asigurărilor sociale și pensiilor, nu se recuperează.
(2) Sumele provenite din debitele deja recuperate, de la pensionari până la data intrării în vigoare a prezentei
legi, nu se restituie.
(3) Contribuția de asigurări sociale de sănătate sau, după caz, impozitul, aferente debitelor scutite la plată conform prevederilor alin. (1), nu se recuperează.
ART. 2
Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi, folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități  independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, conform prevederilor prezentei legi.
ART. 3
Scutirea de la plată a debitelor, conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenței debitelor.
ART. 4
Alineatul (2) al art. 2 din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, se modifică și va avea următorul cuprins:
 “(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor”. 

ART. 5
La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 120/2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 541 din 22 iulie 2014 și art. XXII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, se abrogă.
ART. 6
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va emite norme metodologice de aplicare, care se aprobă prin ordin al ministrului.
ART. 7
Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

7 comments:

mos alecu said...

Modificari fata de proiectul de lege publicat (inca) pe site-ul M.Muncii ...
De ce , si cu ce efect ?????

//www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014-08-04_Proiect_Lege.pdf

Huhu Rezea said...

Alin (2) al art 2 din Legea 241/2013 are o aplicabilitate mai restrânsa, numai in cazul revizuirilor succesive ale deciziei initiale de revizuire in conformitate cu OUG nr.1/2011.
Scutirea reglementata de aceasta lege opereaza in oricare alta situatie neimputabila pensionarului.

Huhu Rezea said...

Continuare...
Este corect ca art. 2 alin.(2) din Legea 241 sa fie abrogat in loc sa fie reformulat.

mos alecu said...

Dorinta de a-l sustine , prin orice mijloace , pe coabitac , produce monstri ...
Madam Rovigneta sustine la tembeliziuni ca_cum_ca , la "indicătiile" pretioase ale primului , curvernul va returna si sumele deja retinute de la pensionari si mame ...
Nu ca nu va mai retine numai ceea ce ar mai fi ramas de retinut la data intrarii in vigoare a legii ...
Cei care aveti "pile" la acest curvern , intrebati-i : este vorba despre sume deja retinute de pe vremea lui Stefan cel Mare ... sau de pe vremea lui "Decebalus per Sorillo" ?
Mare ti-i gradina ta , doamne ! ...

mos alecu said...

Acest proiect de lege instituie o noua falie in rindurile pensionarilor .
Vor fi "amnistiati" cei care erau pensionari la data legii ... Vor fi amnistiati atit pentru debite constituite pina la data legii , cit si cele care este posibil sa fie constituite in viitor ...
Cei care vor iesi la pensie dupa data acestei legi ... nexam amnistie ...
Sa plateasca , da-i in ma-sa !
Las' ca lor le dam amnistie la alte alegeri !

Nimeni nu-si propune sa rezolve timpeniile din lege ... timpenii care permit/generaza aiureli in calculul pensiilor ...
Las' sa fie astfel de greseli care sa permita "cadorisirea" electorala cu astfel de amnistieri ...

Intrebarea este :
- acesti oameni au primit niste bani nemeritati . Nu din vina lor ... dar i-au primit .
----- acum nu trebuie sa mai returneze sumele nemeritate
----- deci au avut niste "majorari" de pensie (pentru anumite perioade...
De ce nu se dau niste majorari si celor care "n-au avut norocul" de a li se da niste bani nemeritati ; noroc completat cu iertarea returnarii banilor nemeritati ????

Huhu Rezea said...

Intr-adevar este o mare problema cu iertarea de la restituire a denbitelor care ar urma sa se constituie dupa aplicarea legii.
Nu stiu de ce s-au complicat si nu au prevazut simplu ca debitele consituie pâna la data intrarii in vigoare a legii nu se mai restitie.
Se da posibilitatea comiterii cu intentie a unor fraude mari la Casele de pensii, functionarii stiind ca nu se mai recupereaza.

Huhu Rezea said...

Majoritatea guvernamentala,sustinuta de ministrul Muncii, a propus in Senat un amendament potrivit caruia ar urma sa se restituie pensionarilor si sumele deja retinute in urma calculelor gresite.