Un produs Blogger.

sâmbătă, iulie 26, 2014

Româncele din Herta și Cernăuți au blocat drumurile in semn de protest împotriva mobilizării bărbaților

0 comments

http://bucpress.eu/

Românii din Herța vor pace, nu război: proteste în masă împotriva mobilizării

Românii din Herța vor pace, nu război: proteste în masă împotriva mobilizării
Dangătul clopotului din sfintele lăcașe care a răsunat în această dimineață în unele localități românești din raionul Herța, a fost ca un semn de deșteptare și de îndemn de a se împotrivi chemărilor de a trimite feciorii satelor Bucovinei să moară în regiunile Donețk și Lugansk.
În fiecare localitate din acest ținut oamenii au ieșit în stradă. Au început locuitorii comunei Horbova, urmați de cei din satele Banceni, Godinești, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoșești, Mihoreni, Țureni și alte localități. Oamenii vor să trăiască în liniște și pace. Nu vor ca feciorii lor, să fie duși la război, iar tinerii din Estul Ucrainei să fie considerați ca refugiați, odihnindu-se în regiunea Cernăuți, și-n alte zone din vestul țării...  „Este un neadevăr, de ce tinerii români trebuie să moară în Donbas, pe când bărbați tineri din est se odihnesc în ținutul nostru, fiind refugiați”, scandau locuitorii Ținutului Herța.
Șeful Administrației Raionale de Stat  Herța, domnul Viorel Iastremschi  a declarat că speră în găsirea unei soluții pașnice, fără mobilizare obligatorie. Speranțele și promisiunile conducerii raionale, dar mai ales a comisarilor militari, nu au fost suficiente pentru calmarea situației.
„Aici vom sta zi și noapte, în mijlocul drumului și nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă și să-i ducă la război”, spunea doamna Gherman din satul Horbova.
BucPress

Niciun comentariu: